Obiectul previziunii macroeconomice

OBIECTUL PREVIZIUNII MACROECONOMICE

1-PREVIZIUNEA, COMPONENTA ESENTIALA A CONDUCERII MACROECONOMICE.

DELIMITARI CONCEPTUALE.CONDITIILE APARITIEI STIINTEI CONDUCERII

2-CURENTE SI TENDINTE IN GINDIREA PREVIZIONALA

3-CATEGORII SI INSTRUMENTE DE PREVIZIUNE : LOCUL SI ROLUL ACESTORA IN

ACTIVITATEA DE CONDUCERE

4-FUNCTII,PRINCIPII, CADRUL ORGANIZATORIC SI FUNCTIONAL AL ACTIVITATII

PREVIZIONALE

1-PREVIZIUNEA, COMPONENTA ESENTIALA A CONDUCERII MACROECONOMICE.

DELIMITARI CONCEPTUALE. CONDITIILE APARITIEI STIINTEI CONDUCERII

Economia nationala moderna constituie un mecanism complex, format dintr-o multitudine de unitati economice, ramuri si subramuri, unitati administrativ-teritoriale, intre care exista strinse legaturi de interdependenta ca rezultat al diviziunii sociale a muncii.

Pentru ca o intreprindere sau o ramura sa-si poata desfasura activitatea in conditii normale, este necesar ca alte intreprinderi sau ramuri sa-i furnizeze mijloacele de productie necesare si sa-i absoarba produsele, realizindu-se reproductia. Tot astfel, activitatile economice din diferite judete, localitati, sint legate intre ele prin strinse legaturi de schimb, integrindu-se astfel, intr-un proces complex care cuprinde intreaga tara.

Existenta acestor legaturi, a acestor interdependente dintre unitati, ramuri si subramuri, unitati administrativ-teritoriale, determina caracterul complex al economiei si impune cu necesitate asigurarea unor orientari, a unor ordonari a fluxurilor economice la nivelul economiei.

Necesitatile societatii sint mari si in continua crestere, in timp ce resursele sint limitate si epuizabile. Daca din resursele sociale vor fi alocate altei ramuri de activitate mai mult decit este nevoia ei reala, aceasta ramura se va dezvolta mai repede, iar peste o perioada de timp va produce mai mult decit este nevoia sociala de produse ale acelei ramuri. In felul acesta o cantitate de resurse a fost cheltuita in mod inutil, intimpinindu-se si greutati in ceea ce priveste realizarea acestor produse. Pe de alta parte insa, nu vom mai avea posibilitatea sa satisfacem la nivelul necesitatilor reale cerintele altor ramuri. Se vor inregistra stocuri, produse nevandabile sau greu 727h72h vandabile, paralel cu o risipa de resurse. 

Daca, din resursele sociale vor fi alocate unei ramuri mai putin decit nevoia ei reala, ramura respectiva se va dezvolta in ritmuri mai lente decit ar fi fost normal si peste o anumita perioada de timp va produce mai putin decit este nevoia sociala, ponderea ei in produsul global brut va scadea, producindu-se perturbari in aprovizionarea altor ramuri sau agenti economici, daca ramura este producatoare de mijloace de productie. Daca ramura este producatoare de bunuri de consum se vor produce perturbatii pe linia aprovizionarii populatiei.

A utiliza resursele in forma cea mai adecvata, a concepe si realiza un model eficient al raportului dintre resurse si nevoi, a prognoza evolutia acestui raport si a gasi caile optimizarii lui, este o stiinta - STIINTA CONDUCERII.

STIINTA CONDUCERII = identifica si cerceteaza principiile generale ce stau la baza indrumarii, orientarii activitatii economico si sociale, elaborind un sistem de metode si tehnici de lucru care sa permita utilizarea lor in practica

Conducerea a devenit o cerinta obiectiva in lumea contemporana, care decurge din insasi conditiile materiale ale productiei moderne :

a)-revolutia tehnico-stiintifica, caracterizata de importante realizari, de patrunderea acestora in economie, exercita o puternica influenta asupra dezvoltarii factorilor de productie si asupra organizarii si conducerii productiei materiale, atit la nivel micro cit si la nivel macroeconomic

b)-dezvoltarea impetuoasa a factorilor de productie s-a produs ca urmare fireasca a revolutiei tehnico-stiintifice si implica adincirea diviziunii sociale a muncii, accentuarea procesului paralel cu cresterea concentrarii si a cooperarii in productie, aspecte care multiplica si diversifica legaturile indisolubile ce exista pe linia aprovizionarii tehnico-materiale si desfacerii intre agenti economici, ramuri de activitate, unitati administrativ-teritoriale

c)-necesitatea cresterii continue a eficientei activitatii economice

STIINTA ECONOMICA = stiinta care studiaza comportamentul uman ca o relatie intre teluri si resursele care au intrebuintari alternative, modul in care ne decidem sa folosim resursele productive rare cu intrebuintari alternative pentru realizarea unui scop prevazut. Iata, asadar, ce intelegem prin PREVIZIUNE  

Ca stiinta, conducerea presupune stabilirea unor principii, metode si tehnici de lucru cu caracter general a caror utilizare sa asigure folosirea optima a potentialului uman, material si financiar din sistemul economic respectiv.

Ca arta, conducerea inseamna transpunerea acestor principii, metode si tehnici de lucru la conditiile concrete in care functioneaza sistemul, imbunatatirea lor continua in raport cu cerintele practicii in permanenta perfectionare.

Se actioneaza deci asupra mijloacelor existente in prezent in vederea realizarii unor dinamici economico-sociale convenabile in conformitate cu scopurile de perspectiva, se exploreaza principalele tendinte de evolutie si implicatiile acestora asupra viitorului. Se orienteaza eforturile in directiile considerate convenabile.

Prin previziuni (planuri, programe, prognoze, conjuncturi, proiecte) se deduce traiectoria viitoare a evenimentelor, fenomenelor si proceselor economice pe baza unei analize riguros stiintifice a realitatii. Perioada statornicirii STIINTEI CONDUCERII poate fi impartita in 3 etape :

1-in prima etapa se realizeaza CONDUCEREA EMPIRICA, in care intuitia si experienta detineau locul principal

2-in etapa a doua apar si se consolideaza CONCEPTELE GENERALE ale conducerii stiintifice, procesul de producere a bunurilor materiale fiind conditionat de utilizarea la scara din ce in ce mai larga a unor mijloace de munca de valoare mare si randament ridicat, progresul tehnic, cerintele cresterii productivitatii muncii sociale, influentind direct perfectionarea formelor si metodelor de conducere

3-etapa a treia, etapa caracteristica CONDUCERII STIINTIFICE, este contemporana noua

2-CURENTE SI TENDINTE IN GINDIREA PREVIZIONALA

Din punctul de vedere al scopurilor prioritare, se disting 3 scoli principale :

1-SCOALA AMERICANA = trateaza problemele sociale in mod pasiv, adica sub unghiul consecintelor pe care dezvoltarea tehnologica si economica le produce

= tipul american de cercetari este pragmatic, utilitarist si tehnologizat

= exista peste 100 de departamente si catedre de studiu al viitorului, de previziune

2-SCOALA EUROPEANA = acorda o atentie deosebita omului si problemelor sale, ridicate de ritmul violent al evolutiei tehnico-stiintifice

= tipul european de cercetari, conceptual si filosofic este axat pe structurile sociale si vizeaza un viitor eliberat de prezent

= exista peste 300 de institutii guvernamentale,neguvernamentale si universitare angajate in cercetari prospective

3-SCOALA JAPONEZA = bazata pe traditiile culturale si pe conceptia nipona de viata si pe conditiile noi ale societatii industriale

= viziunea japoneza a societatii viitoare tinde sa individualizeze potentialul actual al tehnicii in scopul de a da membrilor societatii posibilitatea optima de a participa la planificare si la procesele sociale

3-CATEGORII SI INSTRUMENTE DE PREVIZIUNE : LOCUL SI ROLUL ACESTORA IN ACTIVITATEA DE

CONDUCERE

1-FUTUROLOGIA

= termen introdus in anul 1943 de politologul german Ossip Kurt Flechtheim, cu sensul initial de oglinda a istoriei

= aria de activitate, dupa acelasi autor:

1-prognoza pe termen lung, referitoare la noile ipoteze si teorii privind universul, dind atentie dezvoltarii viitoare a pamintului, a florei, faunei si climei sale

2-studiul civilizatiei umane in secolele urmatoare si elaborarea de prognoze ale procesului social-cultural pe termen mediu

3-previziuni pe termen scurt privind dezvoltarea economica in urmatorii ani, tendintele politice ale deceniilor urmatoare, tendintele demografice

2-CONJUNCTURA

= termen introdus de profesorul francez Bertrand de Jouvenel, titularul primei catedre de studiul viitorului din lume, intemeiata la Sorbona; el spune ca conjunctura este o constructie intelectuala a unor viitori verosimili sau a unor viitori posibili

3-PROSPECTIVA

= concept introdus de filosoful francez Gaston Berger

= Comisia Economica O.N.U. pentru Europa, defineste PROSPECTIVA drept studiul viitorului in ipoteza in care viitorul poate fi orientat, ceea ce comporta ca deciziile actuale sa fie luate in functie de ideea ce se formeaza despre viitor

4-PROGNOZA SI PROGNOZARE (pro = inanite, gnosis = cunoastere)

= concepte foarte complexe care reusesc sa acopere cel mai bine spatiul larg pe care societatea il rezerva studiului sistematic al viitorului, considerat cimp de actiune

= anticipeaza evolutia probabila a proceselor si fenomenelor pornind de la realizarile perioadei precedente, de la tendintele conturate si luind in considerare previzibil a avea loc

= prognoza nu ofera certitudini asupra viitorului ci solutii pe baza carora sa se poata stabili optiuni in prezent, in perspectiva unui orizont delimitat lucid si relativ dezirabil

Comisia Economica O.N.U. pentru Europa defineste PROGNOZA drept evaluare probabila stabilita in mod stiintific, a evolutiei cantitative si calitative a unui anumit domeniu intr-un interval de timp; ea reprezinta deci, rezultatele unor cercetari care urmaresc sa stabileasca evolutiile si starile posibile si probabilitatile asociate acestora intr-un viitor stabilit, care constituie obiectul prognozei.

PROGNOZA INDEPLINESTE URMATOARELE OBIECTIVE PRINCIPALE :

1-descifreaza megatendintele dezvoltarii economico-sociale, pe baza analizarii legaturilor obiective dintre fenomene si procese, in conditii istorice date

2-estimeaza implicatiile in perspectiva ale tendintelor de durata descifrate

3-apreciaza masura in care posibilul se converteste in prognoze, luind in considerare ansamblul factorilor conditionali

4-identifica alternativele posibile de dezvoltare in perspectiva, cu avantajele si dezavantajele corespunzatoare ale fiecaruia, oferind elemente de judecata pentru ierarhizarea acestor alternative si, in consecinta, pentru alegerea variantei optime

5-ofera elemente convenabile de interventie si influentare, pentru corectarea eventualelor abateri de la traiectoriile anticipate, considerate dezirabile

Previziunile si deci prognozele, se refera la un orizont mai apropiat sau mai indepartat, aria subiectelor luate in analiza, in calcul, este mai ingusta sau mai larga, iar gradul de credibilitate a prognozelor este in crestere sau in scadere, in functie de acesti doi parametri.

Previziunile se elaboreaza :

1-la nivel mondial (prognoze macromondiale, pe grupe de tari, zone geografice sau zone economice)

2-la nivelul economiei nationale (macroprognoze economico-sociale)

3-la nivel de ramura, domeniu de activitate economico-sociala sau teritorial administrativ (zone, regiuni, judete, localitati)

Prognozele se pot elabora la nivelul macroeconomic pe probleme de sinteza, cum ar fi evolutia fenomenelor demografice, a celor ecologice, a proceselor de instructie si educationale, sau la nivelul microeconomic, microprognozele, elaborate pentru orientarea activitatii agentului economic.

Dupa domeniul la care se refera, putem clasifica prognozele in :

1-prognoze stiintifice-tehnice = stau la baza tuturor celorlalte

2-prognoze economice

3-prognoze sociale

5-PROGRAMAREA ACTIVITATII ECONOMICO-SOCIALE

= consta in stabilirea unui itinerar ce conduce spre obiectul urmarit prin structurarea componentelor si ierarhizarea prioritatilor

PROGRAMUL = ca instrument previzional obtinut in urma activitatii de prognozare, este un sistem de actiuni sau lucrari esalonate in timp si avind fixate durata si resursele posibile, pe fiecare secventa, precum si distribuirea in spatiu, astfel incit sa conduca, in conditii cit mai bune, la realizarea obiectivului urmarit

Se disting mai multe categorii de programe :

1-programe strategice = pe termene lungi, cu obiective de mare interes pentru tara (de exemplu, pentru instituirea unui sistem national de protectie ecologica)

2-programe macroeconomice = cuprind, in mod corelat, principalele probleme ale dezvoltarii economico-sociale la scara intregii tari

3-programe sectoriale = adica pe domenii de activitate (ramuri, subramuri) sau pe probleme principale (investitii prioritare de importanta nationala, recalificarea unor categorii de salariati, programe de restructurare si retehnologizare a unor ramuri si subramuri)

4-programe teritoriale (regionale) = au ca rol valorificarea complexa a resurselor umane si materiale din fiecare zona, eliminarea raminerii in urma a unora din acestea

5-programe de coordonare operativa = folosite la nivel micro, cuprinzind prevederi exprimate fizic si valoric, repartizate pe perioade scurte (luni, decade, zile, ore) si pe executanti (de ex, programe de productie, de aprovizionare si desfacere, de montaj)

6-programe de masuri = care stabilesc dispozitii si prevederi cu caracter operational, subordonate realizarii unor obiective si actiuni concrete (aceste masuri pot fi de natura organizatorica, tehnologica, financiara, juridica)

6-PLAN SI PLANIFICARE

Adincirea continua a crizei conducerii pina in decembrie 1989 a reflectat incapacitatea dictaturii personale de a conduce viata economica si sociala a tarii. Planificarea, definita ca o componenta importanta a mecanismului economic, s-a transformat treptat intr-o activitate birocratica, excesiv centralizata. Criza sistemului de conducere s-a manifestat in urmatoarele trasaturi principale ale planificarii si planurilor de dezvoltare a economiei nationale :

1-o planificare centralizata estrem de detaliata, care a cuprins un sistem incoerent de indicatori, norme si normative, nomenclatoare privind productia si destinatia acesteia, care au mers pina la sorto-tipo-dimensiuni de produse, prevederile de plan constituind, in contradictie flagranta cu dispozitiile legale, sarcini impuse de sus in jos, rupte de posibilitatile reale ale economiei nationale

2-supraestimarea potentialului productiv existent al tarii, a resurselor noi ce pot fi atrase in circuitul economic, a posibilitatilor de reducere a consumurilor materiale, de crestere a productivitatii muncii si a eficientei fondurilor de productie, a transformat planurile in surse de dezechilibru, in instrumente de dezorganizare a economiei nationale

3-distorsionarea raporturilor furnizor-beneficiar, prin subordonarea contractelor economice, planurilor de repartitii (neacoperitoare fata de normele de consum si asa subdimensionate), a deschis larg calea traficului de influenta pentru obtinerea bunurilor ce faceau obiectul aprovizionarii tehnico-materiale

4-stabilirea de sarcini de plan la un numar mare de indicatori pe termene foarte scurte (decade, luni), raportarea nerealizarilor si modificarea frecventa a acestor sarcini fara o baza legala, pe linga accentuarea caracterului birocratic al intregii activitati de planificare centrala si paralizarea oricarei initiative, au imprimat instabilitate si nesiguranta activitatii economice si sociale

5-elaborarea planului in functie de prevederile planului precedent si nu de realizari

6-lipsa de interes a agentilor economici pentru o activitate rentabila, deoarece, cea mai mare parte a veniturilor unitatilor erau centralizate la stat si apoi redistribuite in mare masura unor unitati nerentabile, in loc sa ramina la unitati pentru a-i stimula pe lucratori, a asigura modernizarea si dezvoltarea intreprinderii

7-lipsa finalitatii sociale sau prezenta foarte slaba a acesteia in planurile anuale, practic, asa-zisele programe de crestere a nivelului de trai si de ridicare a calitatii vietii, constituiau, de fapt, documente propagandistice, intrucit nu erau asezate la baza planurilor de executie

Planificarea nu este un atribut al economiei comuniste. Ea reiese din cea mai evidenta normalitate a fenomenului economic. Este in firea lucrurilor ca agentii economici sa fie vital interesati de cunoasterea prealabila a evolutiei sau involutiei vietii economico-sociale, ca si de orice posibilitate de influentare a acesteia intr-un sens sau altul. Toate economiile de piata din tarile dezvoltate din punct de vedere economic utilizeaza instrumentele planului si prognozei. Se vorbeste mai mult de Secretariatul Planului din Franta, dar organisme similare, cu rezultate chiar mai bune exista in Tarile Scandinave, in Italia (Comisia Nationala de Programare Economica), in Germania (Comitetul National al Planificarii), Austria, Finlanda, Spania, Portugalia, Grecia, Turcia (Ministerul Planificarii), Brazilia, Chile, Venezuela, Argentina, Japonia (Agentia de Planificare Economica), Coreea de Sud, Taiwan, Filipine, Ungaria, Polonia, Cehia si Slovacia continua sa dezvolte o activitate foarte elaborata de planificare si prognozare, paralel cu implementarea reformelor de trecere la mecanismul de piata.

A planifica nu inseamna a obliga, ci a orienta; adica, orizontul de timp prefigurat dezvoltarii poate fi atins prin orientarea economica a agentilor economici, utilizind stimuli esentialmente economici, cum ar fi : preturile, tarifele, taxele, impozitele, creditele, rata dobinzii, cursul valutar.

PLANUL = ca instrument previzional se prezinta ca un sistem de decizii sau de orientari prin care se stabilesc niveluri, ritmuri si proportii ale dezvoltarii viitoare, pe baza studierii atente a cerintelor manifestate pe piata, precum si a resurselor disponibile, astfel incit sa se obtina o activitate intemeiata pe criterii de eficienta economica, tehnica, ecologica si sociala

Planul economico-social prezinta citeva caracteristici :

1-se prezinta ca o lucrare prospectiva prin care se afirma un proiect uman colectiv, trebuind sa intruneasca deci, un anumit consens pe baze democratice

2-indeplineste o functie de dimensionare a trebuintelor sociale puse de acord cu resursele ce pot fi antrenate in conditii de eficienta si luindu-se anumite masuri impotriva riscului

3-el se situeaza intotdeauna intr-un orizont temporal si intr-un cadru spatial determinat

4-el se preocupa de coerenta proceselor in devenire, tinind cont de restrictiile impuse de conditiile socio-economice, naturale si culturale si oferind solutii plauzibile pentru situatiile in care apar neconcordante intre agentii economici

5-prin metodele pe care le apeleaza, el trebuie sa se preocupe de articularea diverselor categorii de interese pe principii economice, influentind pozitiv motivatiile si comportamentul oamenilor

4-FUNCTII, PRINCIPII, CADRUL ORGANIZATORIC SI INSTITUTIONAL AL ACTIVITATII

PREVIZIONALE

FUNCTIILE ACTIVITATII PREVIZIONALE :

1-functia de informare = subliniaza rolul crescind al sistemului informational in fundamentarea deciziilor

2-functia de prevedere = se refera la insasi activitatea previzionala, la elaborarea de prognoze, planuri, programe, proiecte

3-functia de organizare = se refera la activitatea de sistematizare a unei activitati si consta in dispunerea sistematica a elementelor ce compun o activitate viitoare, asigurindu-se astfel o functionalitate optima in scopul obtinerii unei eficiente maxime

4-functia de coordonare = consta in sincronizarea tuturor factorilor implicati in actiunea supusa procesului de conducere, astfel incit fiecare factor sa depinda functional de ceilalti, in conformitate cu scopul urmarit

5-functia de antrenare = consta in stimularea interesului agentilor economici si al angajatilor acestora in directia realizarii obiectivelor propuse, cu ajutorul unui ansamblu de pirghii economice, financiare, sociale

6-functia de control = consta in evaluarea rezultatelor obtinute si compararea lor cu obiectivele stabilite initial

PRINCIPIILE ACTIVITATII PREVIZIONALE :

Mentinerea planificarii si prognozarii intr-o economie libera, pluralista si bazata pe principiile relationalitatii si eficientei poate fi sintetizata prin urmatoarele elemente :

1-clarificarea orizontului de dezvoltare, deziderabil si realizabil, prin desemnarea unor scenarii alternative, capabile sa prefigureze cadrul general al conceperii si dezvoltarii economice pe termen mediu si lung. Rolul principal al acestor previziuni este de a fundamenta politicile si strategiile pe baza tendintelor observate in tara, si pe plan mondial, adoptindu-se masuri cu rol de reglare indirecta, care sa favorizeze, fara riscuri majore, autoreglarea

2-limitarea in cit mai mare masura a incertitudinii privind perspectiva dezvoltarii prin studiul factorilor de stimulare si de restrictie, a corelatiei dintre ei si a impactului acesteia asupra probabilitatii de atingere a orizontului propus

3-limitarea pina la nivelul acceptabil al riscului, atit in termeni de moment critic si de disfunctionalitate, cit si in termeni de aleatoriu si neprevazut

4-evaluarea "pretului dezvoltarii prin studiul la nivel economic si social, national si international, prezent si viitor, tehnic si ecologic a raportului esential cost-eficienta

5-toate previziunile la nivel macroeconomic pornesc de la cerintele exprimate pe piata si se determina cu verificarea corectitudinii acestor previziuni pe baza compararii gradului de satisfacere a cererii de catre oferta

6-asigurarea coerentei si continuitatii dezvoltarii prin existenta unui scenariu-cadru general, compatibil cu interesul national pe termen mediu si lung, expresie a unei strategii de consens democratic al tuturor factorilor antrenati in viata politica si economica

7-integrarea unui sistem de protectie sociala in cadrul previziunii, ceea ce presupune atit prezenta activa a unui sector public in stare sa ofere fonduri importante pentru acest sistem, cit si antrenarea sectorului privat si mixt, ca si a sindicatelor in aceasta directie, prin sistemul de impozite, taxe, cotizatii

Referitor la CADRUL INSTITUTIONAL al activitatii previzionale, subliniem faptul ca, solutiile adoptate sint foarte variate de la o tara la alta. In unele tari mai putin aplecate spre previziune, cum ar fi Statele Unite sau Germania, diferitele politici economice, financiare, sociale, sint de competenta ministerelor, coordonarea fiind realizata de catre Guvern, dar neexistind un organism central de previziune macroeconomica. In alte tari ca Franta, Tarile Scandinave, Japonia si multe altele, exista astfel de organisme centrale de previziune subordonate, de regula, sefului executivului.

In tara noastra, a luat fiinta la 27 iulie 1990 Comisia Nationala de Prognoza, Plan si Conjunctura Economica. In functie de diferitele guverne care au condus tara, aceasta Comisie a capatat diferite denumiri, a avut diferite structuri, iar astazi exista Ministerul Dezvoltarii si Prognozei.

SCOPUL = realizarea unei schimbari radicale in optica si mai ales in mentalitatea planificarii centralizate, oferind agentilor economici studii de orientare economica, scenarii alternative de dezvoltare, variante de programe economice, scenarii macroeconomice globale privind prefigurarea structurii economiei romanesti pe termen mediu si lung

FUNCTIILE CADRULUI INSTITUTIONAL :

1-prin intermediul ministerelor, al departamentelor economice si sociale, Ministerul fundamenteaza deci strategia dezvoltarii economico-sociale, elaboreaza prognoze pe termen mediu si lung, elaboreaza planuri cu caracter orientativ pe care le pune la dispozitia executivului

2-prin intermediul prognozelor si planurilor, Ministerul defineste principalele orientari ale politicii economice :

a)-asigura informatiile cantitative si calitative legate de functionarea economiei pe ansamblu, sectoare si regiuni

b)-verifica proiectele legate de ministere, departamente, institutii centrale,  regiuni, asigurindu-se compatibilitatea acestor proiecte cu obiectivele de ansamblu

c)-asigura urmarirea executiei planului

Au fost enumerate citeva din principalele functii ale Ministerului : informare, previziune, ajustare, control. Este locul sa subliniem ca la noi functioneaza cu rezultate deosebite Institutul de Prognoza Economica in cadrul Institutului National de Cercetari Economice.