Obiectul si caracteristicile economiei monetare

OBIECTUL SI CARACTERISTICILE ECONOMIEI MONETARE

Obiectul economiei monetare

Economia monetara (Monetary Economics) constituie unul din capitolele cele mai ample si mai pline de semnificatii ale stiintei economice (Economics). Ea se ocupa de un spectru larg de probleme, de la natura si functiile monedei la efectele pe care le exercita modificarile stocului de moneda asupra economiei "reale". Cu toate acestea, drept probleme fundamentale ale economiei monetare - definitorii pentru obiectul sau de studiu - sunt considerate urmatoarele:

- definirea monedei si a formelor sale (asa-zisa problema a "agregatelor monetare"),

- rolul monedei in economie,

- valoarea monedei,

- crearea monedei (oferta de moneda, emisiunea monetara),

- cererea de moneda,

- procesul de realizare (sau nerealizare) a echilibrului monetar (intre cererea si oferta de moneda),

- efectele acestui proces de ajustare asupraeconomiei "reale" (asa-zisa problema a "mecanismului de transmitere").

Intr-un anume sens, cea mai importanta problema a economiei monetare este aceasta din urma, deoarece le sintetizeaza pe toate celelalte.

Problema definirii monedei si a formelor sale concrete (asa-zisa problema a "agregatelor monetare") consta, in esenta, in stabilirea precisa a nomenclaturii elementelor (bunuri, active, forme de avere) care, in conditiile concrete ale unei anumite economii, pot fi si sunt realmente considerate "moneda" (in diverse acceptiuni ale termenului). Ea nu se reduce, asadar, la definirea monedei ca gen, de care se ocupa si stiinta economica generala, ci presupune recenzarea exhaustiva, clasificarea riguroasa si cuantificarea exacta a formelor monetare realmente existente la un moment dat intr-o economie sau alta.

Desi pare simpla, acesta problema este in realitate destul de complicata, deoarece lista exacta a elementelor care pot fi si sunt realmente considerate "moneda" depinde de structura institutional-organizatorica a economiei, in special de arhitectura sectorului financiar-bancar (mai ales, de gama activelor financiare existente). De aceea, problema definirii monedei (si a formelor acesteia) este una din cele mai complexe si mai relative cu care se confrunta stiinta economica, raspunsurile date in cursul timpului la intrebarea aparent simpla: "ce este moneda?" mergand de la formularile cele mai restrictive (doar anumite marfuri speciale - metalelele pretioase: aurul si argintul) la abordarile cele mai extinctive (toate activele lichide existente in economie). Or, este evident ca variabilitatea in timp si spatiu a definitiilor date notiunii de "moneda", precum si doza ridicata de conventionalism pe care aceste definitii alternative o contin, fac ca enunturile si marimile cu care opereaza economia monetara sa fie destul de relative, generand numeroase controverse intre economisti. Si cu toate acestea, rezolvarea corecta a problemei definirii monedei - ca gen si ca speta - are o importanta fundamentala in economia monetara, deoarece aceasta priveste intr-un mod sau altul moneda, iar relativitatea modului de definire a acestei notiuni primare diminueaza precizia metodelor cantitative de analiza utilizate in acest domeniu. In tot cazul, dat fiind caracterul relativ si conventional al modului de definire a "monedei" (si, deci, a "masei monetare"), din insusi acest fapt rezulta necesitatea studierii activelor asemanatoare cu aceasta. Caci, desi nu sunt "moneda", aceste active sunt considerate adesea ca fiind "cvasimoneda", ceea ce permite construirea unor agregate monetare mai cuprinzatoare si, deci, adoptarea unei viziuni mai largi cu privire la masa lichiditatilor existente in economie.

Problema rolului monedei in economie tine de faptul ca, pe de o parte, utilizarea monedei nu modifica averea agentilor economici si, deci, nici avutia sociala, iar pe de alta parte, schimbul monetar contine anumite elemente care se afla intr-o serie de legaturi cauzale directe cu avutia sociala. Cu alte cuvinte, dintr-un anumit punct de vedere, moneda este neutra (invarianta), in sensul ca este un simplu instrument de deservire, care, desi elimina dificultatile trocului (schimbului in natura), simplificand enorm viata economica, nu influenteaza evolutia economiei "reale" (cererea de marfuri si servicii, productia, investitiile, preturile, gradul de ocupare a mainii de lucru, importurile, exporturile etc.). Dintr-un alt punct de vedere, moneda este insa un factor activ al economiei, care influenteaza intens dinamica marimilor economice "reale" mentionate, complicand astfel conditiile de realizare a echilibrului economic general si provocand, in caz ca nu functioneaza corespunzator, inflatie, instabilitate si recesiune. Moneda are, deci, un dublu caracter: neutral (invariant) si activ (variant), iar explicarea acestei contradictii - caci despre o contradictie este vorba - constituie una din sarcinile majore ale economiei monetare.

Problema valorii monedei provine din aceea ca desi, la fel ca marfurile, moneda intruchipeaza avutia sociala, fiind forma perfect lichida a acesteia, valoarea monedei depinde de o serie de factori specifici, in mare masura diferiti de cei care determina valoarea bunurilor obisnuite. Este vorba in principal de nivelul general al preturilor marfurilor si serviciilor existente in economie, precum si de propria sa cantitate, ceea ce face ca valoarea monedei sa depinda mai mult de "ceea ce se poate face cu ea", decat de "ceea ce este ea" din punct de vedere material. De aceea, referindu-se la moneda -  mai ales la cea moderna, care nu are infatisare materiala concreta -, unii autori nici nu folosesc notiunea de "valoare", ci cea de "putere de cumparare".

Problema crearii monedei (ofertei de moneda, emisiunii monetare) consta, de fapt, in doua subprobleme: 1) cine anume creaza moneda intr-o economie sau alta?; si 2) cum anume este moneda creata si pusa in circulatie? Studierea mecanismelor creatiei monetare confera economiei monetare o importanta functie practica, manifestata prin utilizarea concluziilor respective pentru realizarea principalului obiectiv pe care il urmareste orice politica monetara rationala: reglarea cantitatii de moneda existenta in circulatie (masa monetara, stocul de moneda) in concordanta cu necesitatile economiei.

Problema cererii de moneda provine din necesitatea cunoasterii factorilor care determina comportamentul agentilor economici (intreprinderi, populatie, stat etc.) in ceea ce priveste detinerea anumitor stocuri de moneda. Ea consta, deci, in identificarea factorilor care influenteaza deciziile si inclinatiile subiectilor economici de a pastra anumite cantitati de moneda in scopul efectuarii tranzactiilor curente, din motive de precautiune, speculative etc., respectiv tendinta lor de a spori sau a-si reduce disponibilitatile banesti pe care le detin.

Complexitatea acestei probleme provine din faptul ca printre factorii determinanti ai cererii de moneda figureaza nu numai elemente care pot fi masurate statistic (volumul tranzactiilor cu marfuri, nivelul general al preturilor, rata dobanzii etc.), ci si elemente necuantificabile, cum ar fi anticipatiile pe care agentii economici le fac cu privire la evolutia viitoare a unor marimi economice relevante (volumul veniturilor viitoare, preturile pe care le vor avea in viitor diverse genuri de active, dobanzile viitoare s.a.m.d.). De aceea, exprimarea cantitativa a cererii de moneda este susceptibila de numeroase erori, generand si ea in plan teoretic si metodologic numeroase controverse intre economisti. Si cu toate acestea, cererea de moneda este o variabila definitorie a echilibrului monetar, iar ca urmare cunoasterea marimii si dinamicii acestei variabile este esentiala pentru elaborarea unei politici monetare compatibile cu cerintele stabilitatii economiei.

In fine, procesul realizarii (sau nerealizarii) echilibrului monetar (concordantei dintre oferta de moneda si cererea de moneda) constituie problema cea mai complicata a economiei monetare. Intr-adevar, acest proces cuprinde o serie intreaga de operatiuni pe care agentii economici le efectueaza pentru a-si ajusta stocurile de moneda pe care le detin la necesitatile lor de mijloace de plata si de rezerva, adica la cantitatea de moneda pe care considera ca trebuie sa o detina in functie de activitatea economica pe care o desfasoara (productie, prestari de servicii, comert etc.). In mod tipic, aceste operatiuni constau in vanzari sau cumparari de marfuri si servicii, investitii financiare (plasamente) sau dezinvestitii (recuperari de fonduri plasate anterior) etc., adica in operatiuni de schimbare a altor forme de avere pe bani sau, dimpotriva, de schimbare a banilor pe alte forme de avere. De aceste operatiuni de transformare a monedei in alte genuri de active corporale si financiare - si invers se leaga insa alte activitati, situate la nivele mai profunde ale economiei, cum ar fi cele comerciale (interne si externe: importuri si exporturi), de productie, prestari de servicii, efectuarea de investitii productive etc., din care se nasc cererea si oferta de marfuri si servicii, preturile, rata dobanzii, cursurile valutare s.a.m.d. Ca urmare, echilibrul monetar se restabileste, daca se restabileste, prin toate aceste procese si ajustari economice, financiare si monetare.

Problema nu se reduce insa la atata, caci, la randul lor, procesele de reglare si autoreglare mentionate determina noi variatii ale cererii si ofertei de moneda, ceea ce, mai departe, declanseaza noi procese de ajustare s.a.m.d. Cererea de moneda, de exemplu, se modifica din cauza modificarii volumului tranzactiilor banesti, fenomen in al carui arier-plan se gaseste modificarea volumului si structurii cererii de marfuri si servicii, modificarea volumului productiei, investitiilor, gradului de ocupare a mainii de lucru (ratei somajului), preturilor, ratei dobanzii etc.; oferta de moneda se modifica din cauza modificarii volumului creditelor acordate de banci, a intrarilor si iesirilor de capital din tara etc.

Rezulta ca procesul de (ne)realizare a echilibrului monetar al unei economii - al carui rezultat este existenta sau inexistenta inflatiei - contine structuri foarte complexe de tranzactii cu bunuri si titluri, efectuate, in forma baneasca, pe pietele interne sau internationale. Aceasta face ca, in cercetarea procesului mentionat, analistul fenomenelor monetare sa se gaseasca in fata unei diversitati de situatii, de la cele in care cantitatea de moneda folosita nu are importanta (moneda este neutra), la cele in care masa monetara existenta la un moment dat in economie, precum si variatiile acesteia, care se produc in timp, influenteaza in mod hotarator marimile rezultate prin agregarea la scara macroeconomica a activitatilor respective: volumul si dinamica cererii de marfuri si servicii, productiei, preturilor, importurilor si exporturilor, pozitiei balantei de plati externe, cursurilor valutare etc.

Desigur, din punct de vedere practic, nu este neaparat necesara cunoasterea exhaustiva a tuturor acestor structuri de variabile si de legaturi cauzale si functionale implicate in procesul de realizare a echilibrului monetar. Si, de altfel, nici chiar la nivel pur teoretic, o asemenea omniscienta nu este posibila. Din perspectiva strict praxiologica - la fel ca in alte domenii ale stiintelor sociale - este suficienta cunoasterea doar a aspectelor esentiale ale fenomenelor cercetate, cu conditia ca aceasta schita explicativa sa ofere totusi decidentilor o imagine coerenta asupra realitatii si mai multe variante de actiune. Incumba, deci, autoritatilor sa utilizeze corect sau sa lase nefolosit bogatul tezaur de cunostinte pe care il contine stiinta economica. Insa, daca autoritatile ignora aceste invataminte, sufera nu stiinta abstracta, ci oamenii in carne si oase care traiesc in societatea respectiva.

Caracteristile economiei monetare ca ramura a stiintei economice

Problemele mentionate definesc obiectul de studiu al economiei monetare, determinand astfel caracteristicile acestei discipline economice. Aceste caracteristici se refera la locul economiei monetare in cadrul stiintei economice, la structura sa tematica, caracterul sau relativ, precum si la metodele si instrumentele de cercetare pe care le utilizeaza.

Locul economiei monetare in stiinta economica

Obiectul de studiu al economiei monetare - definit, in linii mari, de problemele fundamentale mentionate in paragraful precedent - determina, in primul rand, locul economiei monetare in stiinta economica. Se stie insa ca pana in prezent nu s-a ajuns la crearea unei stiinte economice universale, in sensul de corp coerent de cunostinte despre toate fenomenele economice, din toate timpurile si din toate locurile. Ceea ce exista, in schimb, este un anumit numar de teorii economice, care cuprind cunostinte mai mult sau mai putin riguroase cu privire la diverse procese economice, insa aceste cunostinte sunt departe de a putea fi integrate intr-o stiinta economica unica, atemporala si aspatiala, asa cum sunt stiintele naturii, in primul rand fizica. De altfel, nici in domenii economice mai restranse, cum ar fi, cel al productiei, al finantelor, al schimburilor externe etc., nu exista o singura teorie, ci o pluralitate de teorii, care adeseori sunt divergente. Din numeroase motive - de care nu ne ocupam aici -, dezvoltarea stiintei economice, caracterizata, la fel ca in cazul altor stiinte, prin doua procese opuse - diferentierea si specializarea, pe de o parte, si integrarea, pe de alta parte - a avut loc pana acum astfel incat ceea ce a predominat a fost specializarea. Ca urmare, nu exista si, probabil, nu va exista o singura teorie a fenomenelor economice, ci o pluralitate de teorii, mai mult sau mai putin integrate intr-o viziune unitara asupra modului in care se desfasoara viata economica. Economia monetara cuprinde cateva dintre aceste teorii.

Problema legaturilor dintre diverse teorii economice, a gradului lor de intrepatrundere, a cauzelor si consecintelor acestor interferente este foarte vasta si nu ne propunem sa o abordam aici. Insa, chiar si fara a trata pe larg toate aceste probleme, se poate afirma ca economia monetara constituie una din ramurile stiintei economice cu cele mai multe contigente cu celelalte domenii ale stiintei economice, precum si cu alte stiinte sociale. Un exemplu de natura sa sustina aceasta afirmatie este faptul ca majoritatea economistilor importanti (Smith, Ricardo, Marx, Keynes, Hicks, Mises, Hayek, Samuelson, Friedman etc.) au consacrat monedei capitole ample, pe care le plaseaza in contextul celorlalte analize economice si sociale care constituie opera lor. O alta ilustrare a multiplelelor interferente care exista intre economia monetara si alte ramuri alte stiintei economice este mult discutata problema a inflatiei. Intr-adevar, inflatia este, in primul rand un fenomen monetar, caci este indisolubil legata de cresterea cantitatii de moneda utilizate in economie, insa este numai partial un asemenea fenomen, caci poate fi provocata si de alte cauze economice, cum ar fi, cresterea costurilor. Mai mult chiar, inflatia este numai partial un fenomen economic, deoarece, pe langa amintitele componente economice, contine si anumite elemente de natura sociala, politica etc., constituind, deci, obiect de studiu si pentru alte stiinte sociale: sociologia, politologia etc. Astfel, inflatia este, in esenta, o competitie intre detinatorii factorilor de productie pentru impartirea suplimentului de venituri banesti, care apare dintr-un motiv sau altul in economie, avand, prin aceasta, numeroase caracteristici ale fenomenului de conflict social. Or, studiul cauzelor si consecintelor conflictelor sociale este este o problema care transcede granitele stiintei economice.

O a doua caracteristica a economiei monetare - determinata, de asemenea, de natura problemelor de care ea se ocupa - este combinatia specifica de elemente micro- si macroeconomice pe care le contine. Modul de combinare a elementelor micro- si macroeconomice continute de economia monetara poate fi ilustrat chiar si numai prin examinarea unei tranzactii banesti elementare: a da sau a primi o anumita suma de bani. Astfel, se constata ca orice tranzactie baneasca se compune din mai multe acte bilaterale (la vanzator: a da marfa si a primi banii; la cumparator: a da banii si a primi marfa; la debitor: a primi banii si a-si asuma o datorie; la creditor: a da banii si a accepta o creanta), care, la nivelul microeconomic reprezentat de ansamblul format din cele doua parti participante (vanzator-cumparator; debitor-creditor), se compenseaza intre ele. Aceasta face ca, la scara intregii economii, tranzactiile banesti sa apara ca un factor neutral (invariant), care nu determina, deci, nici un fel de modificari ale valorilor reale ale marimilor economice care exprima avutia nationala si venitul global. De aceea, se poate spune ca tranzactiile banesti se caracterizeaza prin transferul de echivalente. Spre deoasebire de aceasta, la nivelul microeconomic reprezentat de patrimoniul fiecarui agent economic privit izolat, tranzactia baneasca este un factor activ (non-neutral), in sensul ca determina modificarea structurii averilor participantilor (la vanzator: scaderea cantitatii de bunuri fizice si cresterea volumului disponibilitatilor banesti; la cumparator: cresterea cantitatii de bunuri fizice si scaderea volumului disponibilitatilor banesti; la debitor: cresterea volumului disponibilitatilor banesti si cresterea volumului datoriilor; la creditor: scaderea volumului disponibilitatilor banesti si cresterea volumului crenatelor; etc.), devenind, astfel, cauza sau efect al comportamentelor pe care agentii economici respectivi le manifesta in ceea ce priveste detinerea de bunuri si de bani. Aceste comportamente isi releva consecintele la inceput in planul microeconomic al relatiilor dintre agentii economici respectivi si alti agenti economici (vanzatorul unei marfi foloseste banii obtinuti pentru cumpararea unei alte marfi, de la un alt agent economic; cumparatorul initial poate revinde marfa, obtinand alti bani s.a.m.d.), insa, treptat, aceste efecte se repercuteaza la scara macroeconomica, unde se manifesta ca modificari ale marimilor economice agregate: cererea de marfuri si srvicii, volumul productiei (ofertei), nivelul preturilor, volumul importurilor si exporturilor etc. Concluzia care se desprinde din cele de mai sus este ca deoarece insasi tranzactia baneasca elementara contine o multitudine de elemente micro- si macroeconomice, economia monetara ca disciplina stiintifica cuprinde si ea o serie de dimensiuni micro- si macroeconomice.

De aici rezulta ca nu este suficienta analiza monetara efectuata la nivel macroeconomic, deoarece o asemenea abordare reductionista risca sa conduca la concluzii eronate, care nu au fundamentare adecvata in cunoasterea aprofundata a comportamentului specific al diverselor categorii de agenti economici in ceea ce priveste detinerea si utilizarea banilor. Pe de alta parte, nici cantonarea analizei exclusiv la nivel microeconomic nu este indicata, caci este imposibila explicarea tuturor fenomenelor monetare in termeni microeconomici, deoarece scara la care acestea se manifesta este cea a economiei in ansamblu.

Proportia elementelor micro- si macroeconomice difera de la un capitol la altul al economiei monetare, in functie de natura problemelor studiate. In principiu, se poate spune ca elementele micro-economice, adica cele care privesc comportamentul monetar al diverselor categorii de agenti economici priviti izolat, predomina in capitolele care se ocupa de crearea monedei si de cererea de moneda. Elementele macroeconomice, adica cele care tin de legaturile dintre diverse variabile monetare, precum si dintre acestea si variabilele nemonetare, considerate la scara intregii economii, predomina in capitolele referitoare la procesul de (ne)realizare a echilibrului monetar si la "mecanismul de transmitere" a efectelor acestui proces, indeosebi a efectelor exercitate asupra urmatoarelor marimi economice agregate: cererea de marfuri si servicii, volumul productiei (ofertei), nivelul general al preturilor, volumul importurilor si exporturilor etc.

A treia caracteristica a economiei monetare - determinata, de asemenea, de obiectul sa de studiu - este combinatia specifica de elemente calitative si cantitative pe care le contine. Proportia respectiva difera si ea de la un capitol la altul al economiei monetare, insa in general se poate spune ca ea s-a modificat rapid in ultimele decenii in favoarea celor din urma.

Caracterul relativ al economiei monetare

Problemele monetare interdependente, mentionate la inceputul acestui capitol, se pun in orice comunitate umana, indiferent de sistemul sau social-economic (capitalism, socialism) si de felul banilor pe care ii foloseste (bani-marfa cu valoare proprie deplina, semne banesti fara valoare proprie, moneda metalica, bancnote etc.), singura conditie pentru ca ele sa apara fiind depasirea fazei trocului (schimbului in natura) si recursul la schimbul de marfuri cu ajutorul banilor (economie monetara). Cu toate acestea, termenii concreti in care se pun si se rezolva aceste probleme difera de la un sistem social-economic la altul, de la un grad de dezvoltare economica la altul, precum si in functie de formele de moneda utilizate si de alte conditii concrete existente in diverse colectivitati umane. De aceea, la fel ca intreaga stiinta economica, economia monetara este o constructie stiintifica relativa, cu grad de generalitate destul de limitat.

Variabilitatea si caracterul relativ al obiectului economiei monetare

Un prim factor care determina caracterul relativ al economiei monetare este variabilitatea a insasi obiectului sau de studiu. Astfel, o caracteristica esentiala a fenomenelor mentionate ca fiind obiectul de studiu al economiei monetare este, la fel ca in cazul tuturor proceselor economice (si sociale), permanenta lor schimbare calitativa. De aici si provin, de altfel, principalele deosebiri dintre stiinta economica (si alte stiinte sociale) si stiintele naturii. Intr-adevar, daca in stiintele naturii obiectul de studiu nu sufera, de regula, schimbari de ordin calitativ, obiectul stiintei economice (modul de alocare a mijloacelor rare in scopuri alternative[2]) difera din punct de vedere calitativ de la un sistem social-economic la altul, de la un grad de dezvoltare economica la altul, de la o tara la alta s.a.m.d. Ca urmare, nu exista si nici nu poate exista o stiinta economica unica, valabila pentru toate timpurile si pentru toate locurile, cum este adesea cazul in stiintele naturii.

In cazul economiei monetare, aceasta trasatura generala a stiintei economice (si a altor stiinte sociale) are drept consecinta dependenta stransa a cunostintelor care formeaza continutul acestei discipline de sistemul social-economic, de gradul de dezvoltare economica si de alte asemenea caracteristici ale economiei avute in vedere. Intr-adevar, se constata ca "moneda" si celelalte concepte cu care opereza economia monetara (bani, credit, sistem monetar, masa monetara, cerere de moneda, echilibru monetar etc.) desemneaza realitati care se intalnesc in toate economiile care au depasit faza trocului si ca simpla prezenta a acestor elemente produce modificari importante in desfasurarea majoritatii proceselor economice importante (productie, schimb, repartitie, finantare, comert exterior etc.). Insa, natura si modul de manifestare a acestor mutatii pe care factorul monetar le produce in functionarea economiei difera mult de la un tip de economie la altul (de piata, planificata)[3], de la un grad de dezvoltare economica la altul s.a.m.d. Aceste deosebiri se concretizeaza prin tipurile de moneda utilizate (moneda metalica cu valoare proprie deplina, bancnote convertibile sau neconvertibile, moneda de cont etc.), prin mecanismele de creare a monedei si - prin aceasta - prin instrumentele de reglare a masei monetare, prin canalelele de actiune a variatiilor masei monetare asupra evolutiei economiei etc. In aceste conditii, obiectul de studiu al economiei monetare are un caracter variabil si relativ nu numai din cauza multiplelor sale interferente - greu de precizat - cu fenomenele de care se ocupa alte discipline economice (si sociale), ci si datorita dependentei sale stranse de sistemul social-economic, de gradul de dezvoltare economica si de alte asemenea conditii concrete existente intr-o economie sau alta. In mod practic, aceasta inseamna ca diverse parti ale economiei monetare, corespunzatoare unor tipuri de economie si unor grade de dezvoltare economica diferite, au un continut specific: capitolele referitoare la economia de piata sunt diferite de cele care privesc economia planificata, iar in fiecare din aceste doua cazuri continutul lor este diferit si in functie de gradul de dezvoltare economica, de conditiile concrete existente in tara respectiva s.a.m.d.

Faptul ca intre fenomenele monetare si fenomenele din celelalte domenii ale economiei exista multiple interdependente, care difera ca natura si mod de manifestare de la un sistem social-economic la altul, de la un grad de dezvoltare economica la altul etc., sugereaza ca pentru intelegerea tezelor diverselor teorii monetare specifice - care se refera, deci, la un anumit tip de economie si la un anumit grad de dezvoltare economica - este necesara incadrarea acestora in contextul mai general reprezentat de teoriile economice cu privire la modul de functionare a economiei respective. Cu alte cuvinte, economia monetara (Monetary Economics) este o parte a stiintei economice generale (Economics) si a aplicatiilor acesteia pe cazul diverselor tipuri de economie (de piata, planificata, emergenta etc.), iar ca urmare nu poate fi inteleasa si aplicata decat avand in vedere acest context.

Pe langa relativitatea obiectiva a economiei monetare, determinata de caracterul variabil si relativ al obiectului sau de studiu, mai trebuie amintita si ceea ce am putea numi relativitatea subiectiva, provenita din faptul ca ideile monetare sunt influentate de elementele ideologice, politice, culturale etc., care exista intr-o societate sau alta, preum si de matricea culturala si de valorile etice ale fiecarui autor. Totusi, in masura in care incearca sa explice si nu sa judece fenomenele monetare, analistul trebuie sa priveasca structura social-economica a comunitatii umane pe care o are in vedere ca o situatie de fapt data, ceea ce se reflecta in alegerea temelor abordate, in principalele ipoteze de lucru adoptate, in modul de folosire a ipotezelor respective pentru deducerea anumitor concluzii etc., adica in intreg procesul de investigare a fenomenelor monetare concrete. De asemenea, acceptarea sau neacceptarea, explicita sau implicita, a sistemului social-economic folosit ca referential se reflecta in scopurile urmarite de cercetator, in interpretare faptelor de observatie, in semnificatia pe care o confera legaturilor cauzale pe care le descopera, in criteriile de validare a cunostintelor cu care opereaza s.a.m.d. - toate acestea explicand, in mare masura, de ce unul si acelasi fenomen monetar este interpretat diferit din punct de vedere teoretic.[4]

Concluzia este ca gradul maxim de obiectivitate la care economia monetara poate aspira este foarte scazut, caci depinde de o serie de factori variabili: insusi obiectul de studiu, interdependentele dintre acesta si sistemul social economic, mediul cultural etc.

Iluzia terminologica

Un alt factor care determina caracterul relativ al economiei monetare este ceea ce s-ar putea numi "iluzia terminologica". Aceasta consta in echivocurile si ambiguitatile suplimentare create prin: 1) utilizarea inconstienta a unor termeni diferiti pentru a desemna unul si acelasi lucru; 2) aplicarea aceluiasi termen la realitati complet diferite.

Un exemplu de natura sa ilustreze primul caz este chiar cel al notiunilor de "ban(i)" si "moneda(e)", care sunt notiuni fundamentale (primare) in acest domeniu. Intr-adevar, intreaga economie monetara se refera intr-un mod sau altul la instrumentul de schimb si la legaturile sale cu modul de functionare a economiei in ansamblul sau. Or, in limba romana, instrumentul de schimb este numit cu ajutorul a doua notiuni, care, in functie de context, uneori au acelsi sens, dar alteori au sensuri diferite.[5]

Cuvantul "ban(i)" provine, se spune, de la piesele monetare batute de banii slavoni intre anii 1270-1380 (dinarii banali), care au circulat in numar mare si pe teritoriul primelor formatiuni statale romanesti. Este vorba despre un fenomen lingvistic mai general in limba romana, dupa care monedele batute de imparatii bizantini ca Roman IV sau Constantin XIII au fost numite "romanati", respectiv "constantinati", iar monedele batute de dogii Venetiei erau numite "ducati".[6]

Conform dictionarelor, principalele sensuri actuale sunt urmatoarele: unitate monetara si moneda egala cu a suta parte dintr-un leu; moneda marunta, divizionara a leului; echivalent general al valorii marfurilor (fiind el insusi o marfa); moneda de metal sau hartie recunoscuta ca mijloc de schimb si de plata; argint. .

Se observa ca, in sensul de la pct. 2), notiunea de "ban(i)" este o notiune generica pentru toate felurile de moneda si de semne de valoare. Ca urmare, dictionarele de specialitate dau pentru acest din urma sens urmatoarea definitie: "un instrument social, o forma particulara imediat mobilizabila a avutiei sociale, o intruchipare transmisibila si omnivalenta a puterii de cumparare, care confera detinatorului dreptul asupra unei parti din produsul social al tarii emitente".

Cuvantul "moneda" isi are originea in atributul "Moneta" (inteleapta, sfatuitoarea) (lat.) al anticei zeite romane Iunona (Iunon Moneta), in templul careia statul roman instalase intamplator unul din primele ateliere de batere a pieselor monetare, care aveau imprimate pe una din fete chipul zeitei. Sensul consacrat este : "ban de metal (rar de hartie) care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat; ban de metal (de valoare mica); maruntis".

Notiunea de "moneda" nu este, deci, o notiune generica, ci se refera la o anumita categorie de "bani", si anume la "piesele din metal - aur, argint, cupru etc. - care se prezinta in general sub forma de disc plat si servesc ca mijloc de circulatie, de plata si eventual -atunci cand merita - de tezaurizare".

Insa, in conditiile actuale, in care nu mai circula decat monezi divizionare, confectionate din material comun, termenul de "moneda" a fost extins atat in vorbirea curenta, cat si in limbajul lucrarilor economice, pentru desemnarea oricarui instrument de schimb, inclusiv pentru acelea care nu au o existenta substantiala concreta. In acest din urma sens, se spune, de exemplu, "moneda de cont", "moneda scripturala", "moneda electronica" etc.

Ambiguitati poate crea, de asemenea, faptul ca in economia monetara se utilizeaza uneori aceiasi termeni pentru a desemna realitati care formal sunt identice, dar care, sub aspectul continutului lor social-economic, sunt complet diferite de laun mod de productie la altul (feudalism, capitalism, socialism etc.). Or, intrebuintarea acelorasi termeni creeaza adeseori impresia ca este vorba despre unul si acelasi lucru, pe cand, de fapt, realitatile la care se refera difera foarte mult de la un sistem social-economic la altul si, uneori, in cadrul aceluiasi sistem, de la un grad de dezvoltare economica la altul (economie de subsistenta, emergenta, industriala, post-industriala etc.).

O cauza importanta a aparitiei "iluziei terminologice" este faptul ca - la fel ca in intreaga stiinta economica (si in alte stiinte sociale) - multe din notiunile folosite in economia monetara isi au sorgintea in limbajul natural, ceea ce face ca vechile conotatii ale cuvintelor respective sa adere strans la ele. Desi ideal este ca notiunile stiintifice sa poata fi riguros definite, unele din aceste conotatii anterioare, existente in limba vorbita, patrund in imaginea despre continutul notiunii, estompand diferenta dintre notiunea stiintifica si cea prestiintifica.[13]

A doua cauza a "iluziei terminologice" - mai ales a celei manifestate in cea de a doua varianta - rezida in faptul ca majoritatea notiunilor cu care opereaza economia monetara moderna s-au format ca notiuni stiintifice in procesul elaborarii teoriei monetare a economiei de piata. Ca urmare, notiunile respective sunt folosite adesea cu semnificatia pe care o au in economia de piata si pentru alte tipuri de economie (planificata, traditionala, emergenta etc.), desi realitatile social-economice pe care le desemneaza sunt absolut diferite.

De exemplu, in economia de piata, "banii" sunt o forma a "capitalului", adica a unuia din factorii de productie esentiali. Transformarea banilor in capital se realizeaza prin utilizarea lor in scopuri productive, avand o serie de consecinte importante asupra modului de desfasurare a principalelor procese economice (productie, repartitie, investitii, modul de realizare a echilibrului etc.). De exemplu, in calitate de capital, banii aduc profit sau dobanda, care, in contextul social-economic respectiv, constituie forme de remunerare pentru abtinerea de la consumul imediat (economisire). In economia planificata, un asemenea fenomen, in principiu, nu exista, caci acumularea de resurse necesare pentru crearea de mijloace de productie se realizeaza ca urmare a prevederilor obligatorii ale planului, nu a initiativei private, care trebuie remunerata pentru abtinerea de la consum (economisire).

Tot asa, notiunea de "credit" desemneaza in economia de piata o modalitate de sporire a capitalului ("de imprumut"), in timp ce in economia planificata este vorba despre un simplu mecanism tehnic de alocare centralizata a resurselor (bazat pe principiul rambursabilitatii).

In fine, notiunea de "banca" se refera in economia de piata la o institutie a carei organizare si functionare este determinata in principal de motivul profitului, ceea ce face ca tendinta de maximizare a profitului sa poata fi statuata ca principiu comportamental fundamental, de natura sa explice diverse aspecte concrete ale activitatii bancare. Spre deosebire de aceasta, in economia planificata, ceea ce se numeste "banca" este, de fapt, o componenta a aparatului administrativ al statului, a carei activitate este subordonata exclusiv realizarii obiectivelor fizice ale planului.

Deosebiri asemanatoare in continutul unor termeni, care formal sunt identici, exista, chiar daca sunt mai mici, si in cazul in care ei se refera la acelasi sistem social economic, dar la grade de dezvoltare diferite.

A treia cauza a "iluziei terminologice" este necesitatea de a face abstractie de anumite aspecte ale fenomenelor monetare, care se resimte adesea si in economia monetara, la fel ca in toate stiintele. Intr-adevar, abstractizarea este o metoda de cunoastere stiintifica valoroasa, poate cea mai valoroasa cale de descoperire a adevarului de care dispune stiinta, caci este o operatie a gandirii care consta in degajarea din multimea insusirilor si legaturilor unui obiect (sau mai multor obiecte, fenomene) pe cele fundamentale, esentiale, generale, neluand in considerare, ignorand (vremelnic) pe cele neesentiale. Insa, procedeul respectiv impune adesea simplificari drastice ale realitatii, ceea ce face ca unele aspecte concrete ale acesteia - importante din anumite puncte de vedere - sa dispara din campul vizual, iar notiunile abstracte elaborate in modul acesta sa apara uneori ca fiind insuficient de nuantate.

De exemplu, un procedeu folosit frecvent in analiza monetara, pentru ca este realmente de natura sa-i simplifice anumite sarcini (masurarea), este exprimarea tranzactiei banesti elementare (a da sau a primi o anumita suma de bani) cu ajutorul unei marimi scalare: valoarea. Acest mod de exprimare a tranzactiei banesti prin valoarea sa impune insa definirea acestei operatiuni intr-un mod foarte abstract, adica fara nici o referire la caracteristicile sociale, economice, institutionale etc., ale agentilor economici participanti. La acest nivel abstract de abordare, este indiferent, deci, daca agentii economici in cauza sunt firme private, intreprinderi socialiste, organisme publice, consumatori s.a.m.d. Insa, exista numeroase situatii in care ceea ce intereseaza este tocmai continutul social-economic al tranzactiei banesti si al efectelor acesteia, caz in care amintita exprimare abstract-cantitativa, desi necesara, nu este suficienta, trebuind sa fie specificate caracteristicile sociale, economice, institutionale etc., ale partilor implicate. Cu alte cuvinte, folosirea abstractiei este impusa adesea de necesitatea cuantificarii fenomenelor monetare cu ajutorul unor marimi scalare, insa ea duce, pe de alta parte, la estomparea caracteristicilor calitative (social-economice) ale fenomenelor respective.

Desi pare o problema de semantica (studiul limbajului, in general), depistarea si eliminarea "iluziilor terminologice" reprezinta o conditie importanta pentru intelegerea semnificatiei reale si compararea diverselor teorii monetare. Iar pentru a face aceasta, nu este neaparat necesar ca economistul sa se transforme in lingvist, ci doar sa tina seama de faptul ca orice discutie stiintifica impune precizarea, pe cat posibil, a sensului notiunilor utilizate.

Metodele de abordare

Un alt factor care accentueaza caracterul relativ al economiei monetare, ducand la diferentierea analizelor si teoriilor pe care la contine - chiar si in cazul in care se refera la acelasi sistem social-economic si la acelasi grad de dezvoltare economica - este metoda de tratare adoptata.

In general, exista doua metode de abordare a fenomenelor de care se ocupa diverse stiinte: metoda pozitiva si metoda normativa. Metoda pozitiva consta tratarea lucrurilor asa cum sunt, in timp ce metoda normativa consta in tratarea lucrurilor asa cum ar trebui sa fie. In domeniul monetar, abordarea in maniera pozitiva urmareste explicarea fenomenelor monetare observate si, pe aceasta baza, previzionarea lor si conceperea unor masuri care sa le corecteze evolutia. Ea nu presupune, asadar, formularea de aprecieri asupra fenomenelor monetare prin prisma unor criterii sociale, politice, morale etc. Abordare normativa porneste, dimpotriva, tocmai de la asemenea criterii sociale, politice, morale etc., urmarind formularea unor aprecieri, din punctul acestora de vedere, asupra modului de desfasurare a fenomenelor monetare vizate. In consecinta, enunturile diverselor teorii monetare si, uneori, chiar si enunturile acelaiasi teorii, pot fi diferite in functie de maniera pozitiva sau normativa in care sunt elaborate. Pe de alta parte, unul si acelasi enunt poate fi acceptat ca enunt pozitiv, dar respins ca enunt normativ - si invers. Rezulta ca, la fel ca in alte stiinte, evaluarea si compararea unei teorii cu alte teorii existente in domeniul monetar impune precizarea modului in care acestea isi abordeaza problemele: in maniera pozitiva sau normativa.

Regula generala este ca studiul fenomenelor monetare nu constituie un scop in sine, ci urmareste realizarea unor obiective de politica economica din domeniul productiei, ocuparii mainii de lucru, preturilor, balantei de plati, cursurilor de schimb etc. In consecinta, economia monetara cerceteaza fenomenele care constituie obiectul sau in scopul intelegerii, previzionarii si ajustarii lor in concordanta cu obiectivele generale ale politicii economice. Ea are, deci, in acest context, un caracter de stiinta pozitiva.

Cu toate acestea, economia monetara nu exclude metoda normativa, care este implicata in investigatiile ce urmaresc stabilirea directiilor in care trebuie actionat pentru modificarea anumitor institutii si reglementari monetare, astfel incat sa se ajunga la cresterea eficacitatii actiunii parghiei monetare ca mijloc de realizare a obiectivelor politicii economice generale. De asemenea, elementul normativ este introdus prin judecarea institutiilor si reglementarilor monetare existente prin prisma unor criterii care transced domeniul monetar, adica a unor criterii de natura economica, sociala, morala etc.

Un exemplu este mult discutata problema a inflatiei, in legatura cu care aprecierile existente in literatura sunt foarte diferite. Iar aceasta, inter alia, pentru ca unii autori se ocupa de inflate in maniera pozititiva, incercand sa explice pur si simplu cauzele fenomenului, modalitatile sale de manifestare, efectele etc., fara sa formuleze, deci, judecati de valoare, pe cand alti autori, dimpotriva, trateaza fenomenul inflationist mai ales prin prisma valorilor sociale, etice s.a.md.

Cele doua modalitati de abordare a fenomenelor monetare determina si o anumita diferentiere a metodelor de cercetare, precum si a instrumentelor tehnice de investigare utilizate. Astfel, in cazul abordarii pozitive, caracteristic este recurgerea la cercetari de factura empirica, in timp ce in cazul abordarii normative investigatiile empirice sunt mai limitate, ceea ce predomina fiind enunturile sintetice (deductive). Or, asemenea deosebiri in metodele si instrumentele de cercetare creaza, la randul lor, anumite deosebiri in continutul si forma teoriilor monetare.

Preizam ca cele aratate mai sus cu privire la cele doua metode de abordare a fenomenelor monetare nu inseamna ca acestea sunt incompatibile. De fapt, abordarea normativa este imposibila fara abordarea pozitiva, caci judecarea modului de desfasurare a fenomenelor monetare nu se poate face fara explicarea lor. Tot asa, explicarea fenomenelor monetare nu se poate face fara a tine seama de scopurile urmarite de participanti, ceea ce introduce in cunoastere o inevitabila dimensiune axiologica.

Perspectiva pe termen scurt si perspectiva pe termen lung

O alta cauza a deosebirilor dintre diverse teorii monetare este orizontul de timp diferit in care acestea se plaseaza. Intr-adevar, la fel ca in cazul intregii stiinte economice, intervalul de timp diferit ales ca perioada de referinta pentru observarea fenomenelor monetare diferentiaza - independent de alti factori - reprezentarile pe care economia monetara si le face despre obiectul sau de studiu, accentuand astfel caracterul relativ al disciplinei economice respective.

De exemplu, procesul de (ne)realizare a echilibrului monetar poate fi privit atat pe termen scurt, cat si pe termen lung, insa imaginea sa este destul de diferita din aceste perspective temporale deosebite. Astfel, pe termen scurt, principalul aspect care conteaza este dependenta procesului de ajustare monetara de factorul timp, ceea ce confera abordarilor care sunt plaste in aceasta perspectiva un accentuat caracter dinamic. Pe termen lung, importanta cunoasterii secventelor intermediare ale proceselor de ajustare si reajustare monetara se diminueaza, crescand, in schimb, relevanta asa-ziselor "conditii finale" ale echilibrului monetar. Or, "conditiile finale" se definesc intr-un moment de timp dat, ceea ce imprima analizei un caracter preponderent static. Ca urmare, se poate afirma ca perspectiva pe termen scurt se identifica, de regula, cu abordarea dinamica a procesului de relizare a echilibrului monetar, iar perspectiva pe termen lung este echivalenta cu abordarea statica, cu toate deosebirile care decurg de aici in planul interpretarii teoretice a procesului respectiv si in cel al gasirii solutiilor practice de corectie care se impun.

Un exemplu de abordare dinamica (pe termen scurt) a echilibrului monetar este oferit de teoria monetara keynesiana, un exemplu de abordare statica (pe termen lung) este constituit de teoria cantitativa clasica a monedei si a preturilor, iar un exemplu de imbinare a acestor doua perspective este reprezentat de teoria cantitativa reformulata (de M. Friedman), cunoscuta si sub denumirea de "monetarism". Aceasta din urma, de exemplu, desi se aseamana din multe puncte de vedere cu teoria cantitativa clasica, are in vedere atat unele efecte pe termen scurt ale procesului de ajustare a masei monetare la variatiile cererii de moneda (cum ar fi, influentele pe care modificarile masei monetare le exercita asupra evolutiei componentei fizice a venitului national), care lipsesc din teoria cantitativa clasica, dar sunt prezente in teoria monetara keynesiana, cat si unele pe termen lung (cum ar fi, actiunea pe care variatiile masei monetare le exercita asupra nivelului general al preturilor), la fel ca in teoria cantitativa clasica, dar spre deosebire de teoria monetara keynesiana. De aceea, se poate spune ca teoria cantitativa reformulata (monetarismul) este o generalizare a teoriilor monetare constituite anterior in stiinta economica: teoria cantitativa clasica si teoria monetara keynesiana. Iar aceasta, nu numai din punct de vedere al sferei de valabilitate a enunturilor teoriilor respective, ci si din punct de vedere metodologic.

Similar cu optiunea pentru metoda pozitiva sau normativa, alegerea perspectivei temporale determina diferentierea metodelor de cercetare si instrumentelor tehnice de investigare, ducand la elaborarea unor modele teoretice (explicative) si econometrice care au grade de complexitate diferite. De regula, aceste modele sunt mai complexe in cazul in care au un caracter dinamic, adica se plaseaza intr-o perspectiva pe termen scurt, deoarece, in acest caz, ele trebuie sa contina elemente suplimentare, care sa reflecte actiunea factorului "timp". Modelele statice (pe termen lung) sunt, de regula, mai simple, iar aceasta pentru ca redau doar "conditiile finale" si, deci, nu trebuie sa reflecte procesele de ajustare secventiale, care, pentru a putea avea loc, necesita timp.

Concluzia care se desprinde din acest paragraf este ca alegerea perioadei de timp in care sunt observate fenomenele monetare - operatiune care si ea este profund subiectiva - accentueaza caracterul relativ al economiei monetare. Explicatiile teoretice elaborate din perspective temporale diferite se deosebesc intre ele in unele privinte, insa, dupa cum o dovedeste si cazul teoriei cantitative reformulate, mentionat anterior, aceasta nu inseamna ca tezele teoretice respective sunt neaparat contradictorii. Ramane totusi faptul ca aceste deosebiri epistemologice determina diferentierea continutului ideatic al economiei monetare, desi nu fac neaparat ca diverse variante teoretice sa fie incompatibile, nici in plan cognitiv si nici in plan praxiologic.

Variabile endogene si exogene

Dupa cum am aratat, fenomenele monetare sunt strans legate de procesele financiare si reale din economie, ceea ce face ca modelele teoretice si econometrice cu care opereaza economia monetara sa contina un mare numar de variabile si de legaturi cauzale si functionale. Or, aceasta complica foarte mult modelul, facand ca elaborarea, calibrarea si interpretarea sa sa fie dificila.

Pentru eliminarea acestui inconvenient, in economia monetara este necesara, la fel ca in alte stiinte, alegerea adecvata a variabilelor, definirea lor riguroasa, gruparea lor in endogene si exogene etc., in functie de o serie de criterii, cum ar fi: datele statistice disponibile, capacitatea de calcul existenta, destinatia modelului etc. Prin aceste operatiuni preliminare, se determina insa de la bun inceput gradul de generalitate al modelului, deoarece cu cat numarul variabilelor endogene este mai mare, cu atat modelul este mai general - si invers. Optiunile amintite predermina, de asemenea, numarul si natura variabilelor nemonetare (financiare, reale) luate in considerare, care, de obicei, figureza printre variabilele exogene (date).[14]

In acest context, se poate spune ca gradul de generalitate a unui anumit model monetar depinde de numarul variabilelor pe care le contine si de modul lor de grupare in endogene si exogene. Tot asa, gradul de diferentiere a unui model monetar este determinat de masura in care sunt diferentiate variabilele ("agregatele") monetare, financiare si reale si, deci, de masura in care sunt diferentiate legaturile cauzale si functionale care se stabilesc, in diverse sensuri, intre aceste variabile.

Astfel, in economia monetara se intalnesc patru situatii relevante pentru ilustrarea relativismului caruia ii da nastere gradul diferit de generalitate si de diferentiere a modelului cu care opereaza o anumita teorie.

1) Modelele (teoretice, matematice, econometrice etc.) sunt construite intr-un mod reductionist, in sensul ca variabilele si legaturile cauzale care urmeaza a fi retinute sunt stabilite prin aplicarea unui model mai general la un caz particular (sau invers - prin extinderea la toate cazurile a unei teorii monetare care se refera la un caz particular). O ilustrare a primului procedeu este reprezentat de modelele utilizate pentru analiza fenomenelor monetare din economia emergenta, care sunt deduse adesea din modelele construite initial pentru cazul economiei de piata dezvoltate, si anume prin aplicarea acestora din urma la grade de dezvoltare economica si, deci, la grade de complexitate mai reduse. O exemplificare a celui de al doilea procedeu este generalizarea pentru toate economiile - dezvoltate sau in curs de dezvoltare - a unor modele monetare care, la inceput, au fost construite avand in vedere economia americana.

2) Modelele sunt construite pe baza unor orizonturi de timp diferite, ceea ce face ca variabilele, legaturile cauzale si functionale si, deci, gradele de diferentiere si de generalitate ale modelului, sa fie diferite. Asfel, in principiu, modelele pe termen scurt - mai corect spus, modelele dinamice - sunt mai diferentiate, dar mai putin generale decat modelele pe termen lung (modelele statice).

3) Modelele sunt construite pe baza unui tip diferit de analiza - calitativa sau empirica - a fenomenelor monetare (indeosebi a procesului de realizare a echilibrului). Astfel, in cadrul aceluiasi referential temporal, modelele elaborate pe baza analizei calitative (teoretice) sunt, de regula, mai generale si mai diferentiate decat modelele empirice (econometrice), insa posibilitatile de identificare statistica a elementelor lor sunt mai reduse - si invers. De exemplu, modelele care sintetizeaza teoria monetara keynesiana (modelul "IS-LM") sau teoria monetara elaborata de J. Tobin (modelul "q") sunt mai putin generale, dar mai diferentiate decat modelul cu care opereaza teoria monetara cantitativa clasica a monedei si a preturilor ("ecuatia schimbului", care se bazeaza in mare masura pe analiza statica a procesului de realizare a echilibrului monetar). Or, aceasta face ca deosebirile dintre aceste teorii sa para mai mari decat sunt in realitate.

4) Modelele sunt construite pe baza unor grupari diferite a variabilelor in endogene si exogene, cea ce creaza o serie de deosebiri intre teoriile monetare care sunt elaborate cu ajutorul modelelor respective. De exemplu, in modelul cu care opereaza teoria cantitativa clasica ("ecuatia schimbului"), masa monetara este o variabila exogena, iar nivelul general al preturilor este o variabila endogena, pe cand in modelul care sintetizeaza teoria monetara marxista ("legea circulatiei banesti a lui Marx") lucrurile stau exact invers: masa monetara este o marime endogena, iar nivelul general al preturilor este o marime exogena (determinata de cantitatea de munca incorporata in marfuri). Un alt exemplu este cazul teoriei monetare keynesiene si al teoriei cantitative reformulate (monetarismul), care se deosebesc intre ele, in ultima instanta, prin faptul ca in prima nivelul general al preturilor este considerat o variabila exogena (si anume, constanta), iar volumul productiei o variabila endogena (de ajustare), pe cand in cea de a doua, dimpotriva, nivelul preturilor este considerat o variabila endogena (de ajustare), iar volumul productiei o variabila exogena (data).

Premisele

La fel ca alte discipline stiintifice, economia monetara cuprinde doua categorii de propozitii: premise si concluzii deduse din premisele respective. In ceea ce priveste premisele, acestea se refera la elementele economice, institutionale etc., relevante pentru definirea contextului in care a fost elaborata teoria monetara respectiva. Rostul lor este sa precizeze conditiile in care este valabila teoria in cauza, avand in vedere ca, din motivele aratate anterior, nu este posibila elaborarea unei teorii monetare care sa fie valabila in orice conditii. De aceea, continutul si structura premiselor adoptate influenteaza hotarator continutul si structura rationamentelor si concluziilor diverselor teorii monetare.

Fara a intra in detalii in legatura cu aceasta problema, se poate spune ca sporirea numarului premiselor si cresterea gradului de diferentiere a structurii acestora duce la cresterea preciziei unei anumite teorii monetare, insa determina totodata accentuarea caracterului sau de teorie particulara, valabila, deci, numai in anumite conditii. Rezulta ca modul de algere al premiselor determina nu numai campul de valabilitate a unei teorii monetare, ci si gradul sau de generalitate. Mai precis, continutul si structura premiselor actioneaza asupra gradului de generalitate a unei teorii monetare la fel ca modul de alegere si de grupare a variabilelor in endogene si exogene, la care ne-am referit in paragraful anterior.

In general, deoarece continutul si structura concluziilor depinde de continutul si structura premiselor, adoptarea unor sisteme axiomatice diferite poate crea de la bun inceput diferente intre diverse teorii monetare, iar acesta independent de alte cauze care povoaca deosebiri intre ele.

Numarul, continutul si structura premiselor depind in principal de destinatia teoriei. Prin aceasta prisma, procesul de elaborare a unei teorii monetare (si, in general, a unei teorii economice) invedereaza doua situatii: 1) cazul in care se urmareste obtinerea unor cunostinte sistematice despre un anumit cerc de fenomene, pe baza carora sa se formuleze legile (legitatile) care guverneaza fenomenele respective; 2) cazul in care se urmareste tot obtinerea unor cunostinte sistematice, dar care reprezinta o simpla descriere a unui anumit cerc de fenomene, fara ambitia de a formula legi (legitati) general valabile. In primul caz, pentru a identifica anumite regularitati si a le conferi statul de lege (legitate) generala, premisele se pot abate de la realitatea observabila. In cazul al doilea, ele trebuie sa reflecte cat mai general aceasta realitate.

Cel care necesita o discutie suplimentara este, fara indoiala, primul caz, deoarece presupune situatia aparent paradoxala ca premisele se abat de la realitate, in timp ce concluziile intemeiate pe concluziile respective reflecta totusi corect acesta realitate. Paradoxul are o ampla explicatie in teoria cunoasterii stiintifice (legata de rolul abstractiei ca metoda de cunoastere), iar pentru a-l ilustra pot fi date numeroase exemple.[15]

In domeniul economiei monetare, un exemplu in acest sens este analiza facuta de D. Patinkin[16] fenomenului cunoscut sub denumirea de "efectul disponibilitatilor banesti reale" (real balances effect, wealth effect, Pigou effect). Acest fenomen consta in stimularea productiei si a gradului de ocupare a mainii de lucru, cauzata de cresterea consumului, indusa de sporirea, indeosebi in perioade de deflatie, a valorii reale a averilor, inclusiv a celor in forma baneasca.

In analiza prin care a descoperit acest fenomen, Patinkin porneste de la o serie de premise (absenta "iluziei monetare", money illusion[17]; elasticitatea perfecta - in ambele directii - a preturilor si salariilor; simetria efectelor modificarii veniturilor si averilor determinate de variatia preturilor ; absenta incertitudinilor in ceea ce priveste evolutiile economice viitoare), care, in sine, pot fi calificate ca "nerealiste", deoarece nicaeri in lume nu exista o economie cu asemenea trasaturi. Acest procedeu nu diminueaza insa corectitudinea concluziilor analizei lui Patinkin, ci dimpotriva, faciliteaza cunoasterea mecanismului de transmitere a impulsurilor monetare. Astfel, una din concluziile importante care se degaja din aceasta analiza este ca actiunea asa-zisei "trape monetare" , descoperite de J.Keynes, poate fi prevenita, ceea ce realitatea a confirmat.

Rezulta ca, la fel ca alte teorii stiintifice, teoriile monetare contin anumite enunturi speculative (care nu pot fi observate). Rostul acestor enunturi nu este descrierea realitatii, ci asigurarea coerentei logice a teoriei, iar ca urmare corectitudinea propozitiilor respective nu poate fi stabilita dupa criteriul concordantei lor cu faptele de observatie. Ele cad sau raman odata cu intreaga teorie careia ii apartin, care este singura care poate fi verificata empiric.

In concluzie, la fel ca alte stiinte, stiinta economica in general si economia monetara in particular pot fi intemeiate si pe anumite premise "nerealiste", in functie de scopurile urmarite de cercetator, de mijloacele de investigare de care acesta dispune si de celelalte conditii concrete in care se elaboreaza o anumita teorie (economica, respectiv monetara). Premisele respective pot fi mai apropiate sau mai indepartate de realitate, in masura in care o impun operatiunile logice de elaborare a unor enunturi generale, cu valoare de lege (legitate), insa, cu toate acestea, judecate atat prin prisma criteriului coerentei logice cu premisele, cat si prin prisma criteriului concordantei cu faptele de observatie, concluziile teoriei in cauza se pot dovedi a fi corecte. Implicatia este ca teoriile monetare se deosebesc intre ele si din cauza premiselor pe care le adopta, desi aceasta nu exclude ca in anumite privinte doua sau mai multe teorii sa ajunga la aceleasi concluzii. Invers, in cazurile in care concluziile difera, acestea pot fi concomitent corecte.

Implicatii ale caracteristicilor economiei monetare

Caracteristile economiei monetare, relevate in paragraful anterior, au serie de consecinte asupra modului de elaborare, intelegere, comparare si evaluare a diverselor teorii existente in perimetrul acestei ramuri a stiintei economice.

Astfel, caracterul relativ al teoriilor monetare face ca gradul lor de generalitate sa fie destul de limitat. Numarul premiselor generale, care se refera, deci, la toate sistemele social-economice si la toate gradele de dezvoltare, pe care le poate contine o teorie monetara, este foarte redus, ceea ce face sa nu se poata vorbi despre o stiinta monetara generala, valabila pentru toate tipurile de economie si pentru toate stadiile de dezvoltare economica, ci numai despre teorii monetare mai mult sau mai putin particulare.

Cu toate acestea, economia monetara contine si o parte generala, nelegata de elementele specifice unui sistem social-economic sau altul sau ale unui anumit grad de dezvoltare economica. Aceasta parte generala, oricat de redusa ar fi ea, constituie un element comun diverselor teorii monetare, care permite compararea si evaluarea lor. Operatia respectiva este insa foarte complexa, deoarece presupune tratarea teoriilor monetare ca sisteme de enunturi relative, a caror valabilitate depind de conditiile social-economice concrete, de gradul de dezvoltare economica si de alti asemenea factori relevanti. De asemenea, trebuie avute in vedere acele deosebiri dintre teoriile monetare care provin din modul de abordare a fenomenelor monetare (in maniera pozitiva sau normativa), din perspectiva temporala in care se plaseaza (pe termen scurt sau pe termen lung), din sistemul axiomatic pe care se bazeaza s.a.m.d.

Din punctul de vedere al procesului de elaborare a unei anumite teorii monetare, cele aratate cu privire la caracteristicile economiei moentare impun crearea, in prima faza, a cadrului sau general, iar apoi completarea acestuia cu elementele care reflecta trasaturile economiei avute in vedere: tipul de economie (de piata, emergenta, planificata etc.), gradul de dezvoltare, traditii istorice etc. In ceea ce priveste cadrul general, el trebuie sa fie cu atat mai cuprinzator, cu cat economia in cauza contine mai multe elemente specifice, care se abat, deci, de la structura "standard" a tipului de economie avut in vedere.

Dupa cum am aratat, din cauza multiplelor interferente care exista intre fenomenele care constituie obiectul sau de studiu si celelalte fenomene economice, economia monetara este stans legata de celelalte capitole ale stiintei economice. Ca urmare, compararea si evaluarea teoriilor monetare existente, respectiv, elaborarea unei teorii monetare noi, necesita cunoasterea tuturor teoriilor economice care se refera la tipul de economie in cauza. Cu toate acestea, procesul de integrare a economiei monetare cu celelalte ramuri ale stiintei economice, de unificare a tuturor acestor discipline intr-o viziune globala asupra functionarii si dezvoltarii economiilor contemporane se desfasoara destul de lent, iar rezultatele obtinute pana in prezent in directia constituirii unei stiinte economice (Economics) universale sunt nesemnificative. Pana in prezent, nici chiar in tarile cu indelungata traditie in cercetarea economica, nu s-a ajuns inca la elaborarea unei stiinte economice generale, care sa cuprinda intr-un tot unitar teoria monetara, teoria consumatorului, teoria productiei, teoria finantelor publice, teoria creditului, teoria cresterii economice etc.

In fine, caracteristicile economiei monetare, prezentate in &1.2, fac ca in aceasta disciplina economica sa nu existe un model - teoretic, matematic sau econometric - care sa ofere automat solutii la toate problemele monetare concrete cu care se confrunta autoritatile intr-o economie sau alta. Din motivele deja aratate, un asemenea model ar fi nerealist. Cu toate acestea, modelele teoretice oferite de cele mai importante teorii monetare constituite in cursul timpului permit construirea unor modele econometrico-aplicative, care pot fi folosite cu succes pentru investigarea empirica, previzionarea si ajustarea fenomenelor monetare care au loc in conditiile concrete existente intr-o economie sau alta. Si in acest domeniu, sunt valabile, asadar, spusele savantului roman N. Georgescu-Roegen, care, referindu-se la stiinta economica in general, scria urmatoarele: "fiind doar o schita analitica, un model economic nu poate servi drept indrumator decat initiatului care si-a format discernamantul analitic printr-un antrenament laborios. Maestria economica nu se poate lipsi de "finete si subtilitate" - sa-i spunem arta, daca doriti".

Factorii determinanti ai dezvoltarii economiei monetare

Economia monetara este, la fel ca intreaga stiinta economica, o constructie stiintifica relativa, care depinde, in primul rand, de sistemul social-economic si de gradul de dezvoltare economica. Alaturi de acesti factori principali, exista si alti factori care determina dezvoltarea si diferentierea economiei monetare: dezvoltarea generala a stiintei economice, perfectionarea metodelor cantitative de analiza economica, ameliorarea bazelor de date statistice disponibile pentru analiza monetara si, in general, pentru analiza economica, tendintele care se manifesta la nivel international etc.

Sub actiunea tuturor acestor factori, economia monetara a cunoscut in ultimele cinci-sase decenii dezvoltari importante, ceea ce face ca perioada respectiva sa ofere o serie de indicii semnificative privind prezentul si viitorul acestei discipline economice.

Evolutia istorica a sistemelor social-economice constituie, dupa cum am mentionat, principalul factor care determina modificarea continutului economiei monetare si, in general, al stiintei economice. Din acest punct de vedere, perioada amintita se caracterizeaza prin prin urmatoarele procese majore:

a) aparitia economiilor planificate, initial in URSS, iar dupa cel de-al doilea razboi mondial, in celelalte tari central si est-europene, in China continentala si in alte cateva tari;

b) aparitia unor economii "mixte" (in particular, dirijiste);

c) diferentierea economiilor de acelasi tip (de piata, planificata) in functie de gradul de dezvoltare economica (economie de subzistenta, emergenta, industriala, post-industriala, de penurie, de consum etc.);

d) prabusirea rapida a sistemului social-economic comunist si aparitia economiilor in tranzitie (de la economia planificata la economia de piata).

Dintre procesele amintite, o importanta deosebita, din punctul de vedere al evidentierii influentei exercitate de sistemul social-economic asupra evolutiei economiei monetare, a avut aparitia economiilor planificate. In domeniul monetar, actiunea factorului respectiv s-a manifestat in principal prin oficializarea teoriei monetare elaborate de K. Marx si prin utilizarea unor tehnici de planificare a circulatiei monetare in cadrul planificarii economice generale. In ceea ce priveste procesul invers, de trecere de la comunism la capitalism, impactul sau in plan doctrinar este mult mai redus, manifestandu-se aproape exclusiv prin aplicarea - mai mult sau mai putin ad literam - in cazul economiilor in tranzitie, a teoriilor monetare care, initial, au fost elaborate pe cazul economiei de piata.

Dezvoltarea economica influenteaza evolutia economiei monetare prin faptul ca determina cresterea complexitatii relatiilor banesti din economie. Astfel, anumite genuri de tranzactii si relatii banesti, care anterior nu existau in economia respectiva sau aveau o importanta redusa, devin, odata cu dezvoltarea economica, elemente semnificative ale practicii si teoriei monetare. Ca urmare a acestei diversificari a fenomenelor monetare, care se produce pe parcursul dezvoltarii economice, economia monetara se diversifica si ea sub aspectul structurii premiselor, numarului si naturii cauzelor si efectelor avute in vedere s.a.m.d. Altfel spus, pe masura ce economiile la care se refera se dezvolta ele insele, modelele teoretice si econometrice ale economiei monetare devin mai complexe, ceea ce se reflecta prin faptul ca modelele respective includ noi variabile, noi legaturi cauzale si functionale, noi valori ale parametrilor care exprima legaturile respective etc.

Influenta pe care o exercita procesul de dezvoltare economica asupra dezvoltarii si diferentierii economiei monetare se manifesta nu numai la nivelul de ansamblu al disciplinei economice respective, ci si la nivelul diverselor teorii monetare specifice, care se refera, deci, la un anumit sistem social-economic. Din acest punct de vedere, se poate spune ca gradul de dezvoltare economica este principalul factor care determina diferentierea teoriilor monetare care se refera la acelasi tip de economie (de piata, planificata, in tranzitie etc.), ceea ce este esential pentru clasificarea si compararea teoriilor monetare aferente aceluiasi sistem social-economic. Or, avand in vedere numarul mare de tari in curs de dezvoltare existent in prezent in lume, precum si cresterea rolului lor in viata internationala, aceasta inseamna ca este necesara acordarea unei atentii deoasebite teoriilor monetare care se aplica in conditiile specifice economiilor emergente.

Dintre tendintele care se manifesta pe plan international, important pentru dezvoltarea si sofisticarea economiei monetare este fenomenul de mondializare (globalizare). Mondializarea (globalizarea) este procesul prin care progresul liberei circulatii a ideilor, persoanelor, bunurilor, serviciilor si capitalurilor conduce la integrarea economiilor si societatilor contemporane. Acest proces se reflecta in economia monetara prin elaborarea a numeroase modele teoretice si econometrice bazate pe premisa existentei unei economii deschise, in care exista un mare numar de variabile exogene si de legaturi cauzale si functionale cu exteriorul, ceea ce permite o mai buna intelegere a naturii constrangerii externe si a raporturilor sale cu procesele de ajustare interne. Un exemplu de rezultat important obtinut in acest mod este "teorema incompatibilitatii a lui Mundell", care spune ca, intr-o economie deschisa, exista o incompatibilitate obiectiva intre suveranitatea politicii monetare si fixitatea cursului valutar.[22]

Perfectionarea metodelor cantitative de analiza economica, indeosebi dezvoltarea econometriei, influenteaza dezvoltarea si diferentiere economiei monetare prin faptul ca creaza posibilitatea efectuarii pe scara larga a unor investigatii empirice, in concordanta cu sofisticarea modelelor teoretic si cu accentuarea caracterului lor aplicativ. Astfel, in perioada ultimelor cinci-sase decenii, au fost construite o serie de modele monetare econometrice foarte complexe, care au fost incluse apoi ca module in principalele modele de crestere economica cu care opereaza stiinta economica moderna. In modul acesta, au aparut largi posibilitati de utilizare a simularilor pe calculator, ceea favorizeaza, la randul sau, amplificare si aprofundarea investigatiilor empirice. Ca urmare, asemenea investigatii sunt efectuate, la ora actuala, nu numai de catre marile echipe de cercetare din universitati, banci centrale, institute de cercetari etc., care dispun de baze de date si de o tehnica de calcul considerabila, ci si de analistii independenti, care lucreaza cu mijoace de calcul personale. In modul acesta, au aparut noi posibilitati de repetare a testelor efectuate cu privire la diverse ipoteze teoretice si noi posibilitati de prezentare in forma cantitativa precisa a rezultatelor obtinute.

In sfarsit, dezvoltarea statisticii a influentat dezvoltarea si rafinarea economiei monetare prin faptul ca a permis extinderea cercetarilor empirice si aplicarea modelelor econometrice intr-un domeniu in care in trecut predominau analizele calitative si expunerile verbale. In aceasta privinta, este de amintit, in primul rand, practica includerii in culegerile de date statistice care se publica in diverse tari a datelor referitoare la nivelul si evolutia variabilele monetare, care, in trecut, lipseau din publicatiile statistice. In al doilea rand, este de mentionat cuprinderea in publicatiile statistice ale organismele financiar-monetare internationale a datelor monetare referitoare la un mare numar de tari, care, in trecut, fie nu dispuneau de un sistem de colectare, tratare si diseminare a datelor statistice (numeroase tari in curs de dezvoltare), fie nu comunicau, din motive ideologice, asemenea date (fostele tari comuniste).

La toate acestea, se adauga posibilitatea documentarii si comunicarii prin Internet a rezultatelor cercetarii stiintifice, ceea ce anhileaza aproape orice bariere in calea liberei miscari a ideilor.