Ocuparea si somajul

Ocuparea si somajul

Prin amploarea si problemele sociale si politice generate, somajul a devenit o problema macrosociala ce face obiectul unor aprige dispute teoretice si politico-ideologice. Paradoxal, conceptul insusi de somaj pare sa fie o problema delicata de transat la nivelul stiintelor economice si politice.

Somajul: concept, cauze, forme

"Este limpede ca prin somaj involuntar nu intelegem simpla existenta a unei capacitati de munca ce nu a fost epuizata Somaj involuntar exista daca atat oferta totala de mana de lucru dispusa sa munceasca la salariul nominal curent, cat si cererea totala de mana de lucru, la acel salariu, ar fi mai mari decat volumul existent al ocuparii.' (J.M. Keynes)

In literatura de specialitate se intalnesc mai multe modalitati de analiza a somajului. in plus, statisticile oficiale nationale si internationale (Biroul International al Muncii, Comisia de Statistica O.N.U. ) folosesc metode diferite de evidenta si de m 414j94e asurare a somajului, ceea ce creeaza o imagine generatoare de confuzii si in planul conceptual. Multi economisti si oameni politici se multumesc sa constate ca somajul este una dintre problemele macroeconomice de maxima actualitate si complexitate.

In unele manuale, somajul este analizat ca suma agregata a tuturor acelor persoane care au statut oficial de somer. Definitia cea mai folosita pe care o dau economistii somerului este urmatoarea: acea persoana care cauta un loc de munca remunerat, si care nu are un asemenea loc in mod curent.

In diferitele reglementari nationale si internationale se folosesc si alte criterii delimitative ale somerilor. Aceasta mai ales daca problema in cauza se leaga de ajutorul de somaj si de criteriile acordarii acestuia. Astfel, pentru ca o persoana sa fie declarata somer trebuie sa fie inscrisa pe listele solicitantilor de munca la centrele de repartizare a resurselor de munca si sa fie disponibila de a incepe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de munca. In tarile cu sisteme nationale consolidate de protectie sociala a somerilor, aceste criterii sunt negociate intre sindicate si patronat si, apoi, sunt adoptate de legislativ ca norme de drept, spre a fi aplicate unitar de toti factorii interesati - ofertanti si solicitanti de munca.

Biroul International al Muncii (B.I.T.) considera ca somerul este acea persoana care are 15 ani (in Romania limita de varsta este de 16 ani):

este lipsita de un locde munca,

este apta de munca,

cauta loc de munca remunerat,

este disponibila sa inceapa lucrul imediat (sau in maxim 15 zile).

Cel mai adesea, fenomenul contemporan somaj este abordat si analizat ca un dezechilibru al pietei muncii la nivelul ei national: dezechilibru intre cererea globala si oferta globala de munca. Este o problema demografico-economica? Este o problema generata de lipsa de investitii? Este o problema a raportului optim intre calificarile/competentele lucratorilor si cerintele angajatorilor? Raspunsul variaza de la stat la stat, de la zona economica la alta. Indiferent de unghiul de abordare somajul este o disfunctie a pietei (inter)nationale a muncii.

Din punctul de vedere al ocuparii, pot rezulta trei moduri de combinare a factorului respectiv:

(a) oferta si cererea de munca sunt egale, caz in care ocuparea de echilibru este egala cu cea deplina;

(b) oferta de munca este mai mica decat cererea, situatie in care dezechilibrul imbraca forma deficitului de munca, ocuparea deplina necesitand fie resurse de munca suplimentare (la nivelul cresterii economice dorite sau asteptate), fie o crestere mai puternica a productivitatii muncii;

(c) oferta de munca (resursele umane disponibile) depasesc cererea (nevoia sociala), o parte a fortei de munca ramanand fara loc de munca.

Ca urmare, echilibrul pietei muncii poate fi si trebuie sa fie abordat din mai multe puncte de vedere:

(a) ca echilibru functional, care defineste zona de compatibilitate a ocuparii fortei de munca si cresterea productivitatii muncii, in conditiile strict determinate de producatori (intreprinzatori);

(b) ca echilibru structural, care exprima modul de distribuire a resurselor de munca pe sectoare, ramuri, activitati social-economice, pe profesii, calificari, zone etc;

(c) ca echilibru intern intre nevoile de munca si resursele de munca, ambele conditionate de volumul de munca si al productivitatii. La un nivel dat al productivitatii, volumul productiei este functie de volumul muncii prestate sau de numarul celor ocupati.

Cu toate acestea, la o investigare mai profunda a problemelor somajului, se poate constata ca lucrurile nu sunt chiar asa de simple. Aceasta deoarece au aparut si se mentin numeroase dificultati in ceea ce priveste delimitarea (riguroasa) intre ceea ce este (ar trebui sa fie) o piata a muncii echilibrata si una dezechilibrata.

Delimitarea respectiva este dificil de realizat si in cazul unor bunuri materiale de consum (sa zicem, in cazul bunului paine). Cand insa se va pune problema realizarii unei astfel de delimitari pe diferitele piete ale muncii, dificultatile devin aproape insurmontabile. Ele pot fi evidentiate si potential intelese facandu-se apel la specificitatea pietei muncii contemporane.

Dupa cum s-a aratat intr-un capitol anterior, piata muncii este prin definitie inelastica. Aceasta in sensul ca nici cererea de munca nu se modifica in aceeasi masura cu modificarea salariului nominal, respectiv real, si nici oferta de forta de munca nu evolueaza intotdeauna in raport de pret si de cost. Unii specialisti explica aceasta caracteristica prin aceea ca cererea si oferta depind de multi alti factori decat cei economici.

Caracterul inelastic al ofertei de munca este acela care sta la baza specificitatii pietei muncii. Procesele ce stau la baza determinarii volumului, dinamicii si structurii ofertei de munca sunt, mai intai, de natura demografica. Sa ne amintim, in acest context, procesele demografice fundamentale ce delimiteaza si structureaza populatia totala a unei tari, populatia activa si populatia ei inactiva.

Evident, nu pierdem din vedere interdependentele dintre factorii economici si cei demografici. Dar, multitudinea factorilor de influenta si actiunile lor adesea divergente fac ca departajarea populatiei active disponibile in cadrul celei in varsta de munca sa intampine numeroase dificultati; in scopul masurarii fenomenului se recurge la esantioane, deci la aproximari. Ca un revers al medaliei, marimea somajului insusi se face doar prin estimari. Aprecierea se poate sustine cu cateva argumente practice-statistice: posibilitatea (chiar realitatea) incadrarii elevilor si studentilor in mai multe categorii demo-economice; necesitatea separarii (si dificultatea operatiunii) militarilor in termen de cei incadrati in armata ca angajati; diferitele modalitati de incadrare, in categoriile aratate, a femeilor de serviciu, a ajutoarelor de familii etc. Ridica anumite probleme de incadrare intr-o categorie demo-economica sau alta si tot mai numeroasele persoane incadrate ilegal, cele care presteaza asa-zisa munca la negru etc.

Piata muncii nu functioneaza ca o piata obisnuita (libera, zic unii autori) si din cauza restrictiilor legislative, a conditiilor impuse prin lege in limitele carora ea functioneaza. in plus, functionarea acestei piete este influentata de actiunea specifica a partenerilor sociali (patronat, sindicate), de rapotrul de forte dintre ei.

Piata contemporana a muncii se poate afla fie in situatia de echilibru (ocupare deplina), fie in cea de dezechilibru, adica de subocupare si supraocupare. Cele doua forme ale dezechilibrului pe piata muncii pot fi intelese (caracterizate) numai dupa ce vor fi fost clarificati termenii de ocupare deplina, somaj voluntar si somaj involuntar.

Termenului de ocupare deplina i se da, in primul rand, un sens concret - istoric si statistic. Ocuparea deplina sau lipsa de somaj semnifica faptul ca circa 97-96% din populatia activa disponibila este utilizata efectiv (diferenta de populatie activa este considerata a fi somaj natural). Dar, mai important este criteriul delimitativ intre ocuparea deplina si subocuparea, respectiv supraocuparea, ca stari de dezechilibru.

Ocuparea deplina reprezinta acel volum si acea structura a ocuparii, a utilizarii resurselor de munca, care permit obtinerea maximului de bunuri pentru acoperirea nevoilor oamenilor constituiti in diferite colectivitati.

Altfel spus, ocuparea deplina este compatibila cu rata naturala a somajului, cu somajul normal. Conceptele de somaj voluntar si de somaj involuntar concretizeaza si aprofundeaza somajul natural.

Somajul voluntar consta din acea non-ocupare datorata "refuzului sau imposibilitatii unor persoane de a accepta retributia oferita si/sau conditiile de munca existente" (J. M. Keynes).

Categoriile de persoane, care se incadreaza in somajul voluntar sunt:

- persoanele angajate care prefera sa-si inceteze temporar activitatea, apreciind ca ajutorul de somaj le poate asigura o existenta decenta (economistul francez Jacques Rueff sublinia ca "ajutorul de somaj este cauza reala a somajului');

- somerii care asteapta sa apara locuri de munca mai bune decat cele oferite de intreprinderi si institutii;

- "casnicele" care pe baza unui consens de familie accepta sa fie intretinute de catre soti/respectiv sotii.

- toti cei doresc sa nu munceasca pentru ca "munca este sclavie" sau pentru ca au alt motiv (vor sa se razbune pe societate, s.a.m.d.).

Somajul involuntar este reprezentat de acele persoane neocupate care ar fi dispuse sa lucreze pentru un salariu real mai mic nu gasesc slujbe.

De regula, somajul este tratat si apreciat prin prisma celui involuntar. Asa ca somajul consta din acea non-ocupare, din acel ansamblu de persoane neocupate care ar fi dispuse sa lucreze pentru un salariu (chiar mai mic decat cel avut anterior).

Somajul involuntar se prezinta sub diferite forme:

somajul structural datorat in principal dezechilibrelor ce apar in structura economiilor nationale, ca urmare a dezvoltarii inegale: unele ramuri elibereaza forta de munca (datorita automatizarii, informatizarii, s.a.m.d.), iar celelalte ramuri au capacitatea de a absorbi forta de munca eliberata.

somajul sezonier datorat specificului sezonier al muncii (in turism, agricultura, constructii, pescuit, etc.)

somajul accidental cauzat de catastrofe si "accidente" (evenimente neprevazute) precum: declansarea unor conflicte militare, cutremure soldate cu distrugerea unor intreprinderi, restrangerea activitatii unor firme axate pe prelucrarea produselor animale (exemplu extinderea gripei aviare) sau agricole (recolte distruse);

somajul cronic care supravietuieste cu incapatanare oricaror incercari de eradicare a lui si care are deseori cauze mai subtile. Principala caracteristica a somajului cronic este invariatia lui fata de programele anti-somaj (politicile de investitii, programele de calificare profesionala, modificari de legislatie, etc.).

Totusi exista in mintea fiecarui economist intrebarea: se poate absorbi intreaga forta de munca disponibila Exista o parere aproape acceptata in unanimitate ca un procent de intre 2% si 4 % este rezonabil sa existe (somajul "normal") si numai ce depaseste aceste procente devine fie somaj cronic, fie structural, fie sezonier, s.a.m.d.

Sporirea sau diminuarea ocuparii intr-o tara sau alta nu se identifica cu scaderea sau agravarea somajului. Notiunea de somaj trebuie corelata cu indicatorii privind masa si fluxurile populatiei active, ca si cu repartitia si durata somajului. Toate acestea vazute in legatura cu o serie de parametri sectoriali si sociali.

Masa somajului consta din numarul persoanelor care, la un moment dat intrunesc conditiile pentru a fi incluse in categoria somerilor. Altfel spus, ea consta din populatia activa disponibila, respectiv din acea forta de munca neocupata.

Rata somajului, ca marime relativa a fenomenului, se calculeaza ca raport procentual intre masa somajului (numarul somerilor) si unul din parametrii de referinta ai acestuia. Astfel de parametri sunt: populatia activa, populatia activa disponibila, forta de munca (populatia ocupata plus somajul) fie populatia ocupata.

Se pare ca cel mai concludent raport de exprimare a ratei somajului este cel in care se foloseste ca numitor fie forta de munca, fie populatia activa disponibila.

Legea Okun

Efectele fenomenului somaj sunt adesea tratate unilateral. Irosirea unei cantitati insemnate de resurse de munca este un efect incontestabil al somajului cronic de mare amploare. Somajul este un factor de scadere a intensitatii dezvoltarii economice. Exista si opinia opusa, conform careia existenta somajului este un factor de presiune psihologica asupra celor ce au deja o slujba, acestia muncind cu intensitate sporita si asigurand o crestere a productiei nationale mai mare decat daca ar fi ocupati toti cei disponibili!

Un alt efect al somajului consta in sporirea costurilor pe care economia tarii trebuie sa le suporte sub forma ajutoarelor de somaj. In situatia in care numarul persoanelor ocupate scade, cotizatiile suportate de acestea sporesc absolut si relativ. Nu intamplator problema asigurarii fondurilor necesare (din cotizatiile salariatilor, din contributia intreprinderilor sau din alocatiile bugetare) a generat numeroase tensiuni si chiar conflicte sociale si politice.

Diminuarea veniturilor familiilor avand someri este un alt efect, adesea dramatic, al somajului. Se stie ca, in nici o tara, ajutorul de somaj nu asigura acoperirea integrala a salariului avut anterior de somer. De aceea, somerii si familiile lor trec prin dificultati materiale deosebite, care sunt insotite de aparitia unor stari psiho-sociale grave ce afecteaza calitatea vietii in general (majoritatea celor care cauta de lucru intra in depresie dupa o anumita perioada de timp, daca nu gasesc o slujba intr-un orizont de timp rezonabil: 3-9 luni). Toate acestea, spun unii analisti ai fenomenului, duc direct la aparitia unor fenomene negative, ce afecteaza societatea in general: furturi, crime, sinucideri, comportamente anormale.

Deoarece persoanele ocupate participa la producerea bunurilor materiale si serviciilor, iar somerii nu produc bunuri economice, se poate presupune ca ridicarea nivelului somajului trebuie sa fie insotita de reducerea volumului real al PNB. Aceasta interrelatie negativa intre nivelul somajului si volumul PNB este numita legea Okun.

Legea Okun arata interdependenta dintre somaj si PNB (in termeni reali). Economistul Arthur M. Okun in anii 1960 a demonstrat ca daca nivelul somajului ramane neschimbat, atunci se manifesta legitatea, conform careia ritmul de crestere a PNB (real) - ritm determinat de sporirea populatiei, de acumularea de capital si de procesul tehnico-stiintific - este de 3%. In plus, prin fiecare sporire a nivelului somajului cu un punct procentual ritmul de crestere a PNB se reduce cu

Daca, creste rata somajului de la 6 la 8%, atunci modificarea volumului real al PNB va fi 3-2x(8-6) = 3-4 = -l. Deci, corespunzator legii Okun, in acest caz, PNB scade cu 1%, aratand o panta descrescatoare in economia statului respectiv.