Probleme fundamentale ale organizarii economice a societatii

Triada oricarei economii: ce, cum si pentru cine?

Cele trei probleme majore pe care este chemata sa le rezolve organizarea economica a unei societati sunt urmatoarele: 1) CE bunuri se vor putea produce si in CE cantitate?; 2) CUM se vor produce, in ce modalitate tehnologica?; 3) PENTRU CINE se vor produce bunurile? Aceste probleme sunt fundamentale si comune tuturor economiilor, dar diferitele societati incearca sa le rezolve folosind institutii diferite.

A. Ce sa se produca?

La prima intrebare careia organizarea economica trebuie sa-i dea raspuns este foarte importanta optiunea intre a produce bunuri de consum sau bunuri de investitie, acestea din urma largind baza consumului in viitor. Intr-o economie de piata sortimentul de bunuri si cantitatile ce trebuie produse se stabilesc in urma deciziilor milioanelor de consumatori si firme de afaceri. Daca un bun este cautat si cumparat de multi consumatori, iar pretul acelui bun acopera cheltuielile de productie atunci se va produce o cantitate tot mai mare din produsul respectiv. Astfel, relatiile ce se stabilesc pe piata intre cumparatori si vanzatori, intre consumatori si producatori, sunt rezultatul unor decizii individuale luate de mii si mii de producatori si consumatori.

B. Cum sa se produca?

Pentru a afla raspunsul la aceasta intrebare trebuie sa facem apel la factorii de productie: pamant, munca, capital (factori primari), tehnologiile, informatia si abilitatea intreprinzatorului (neofactorii de productie). Este vorba de folosirea lor in producerea bunurilor precum si de combinatiile posibile intre ei in procesul utilizarii. In tarile dezvoltate gradul de inzestrare tehnica este foarte ridicat, deci se desfasoara un proces de productie intensiv in care factorul "capital" are o pondere mare. In tarile lumii a treia, in schimb, predomina factorul "munca" in producerea celor necesare, inzestrarea tehnica a muncii fiind mai redusa. In aceste tari echipamentul, utilajele sunt scumpe, iar forta de munca este ieftina. Iata cum pretul factorilor de productie ne indica modul de organizare a productiei. Cea de-a doua intrebare trebuie intregita cu alte cateva: "de catre cine trebuie produse bunurile?" (corporatii, firme, agenti economici privati); "cu ce resurse?" (caderi de apa, soare, vant, electricitate, atomi) si "in ce modalitate tehnologica?".

C. Pentru cine sa se produca?

Explicitarea celei de-a treia intrebari ne indica cum se va imparti produsul national intre indivizi, firme, stat. Int 414c21e r-o economie de piata gospodariile casnice vor consuma doar acea cantitate de bunuri pe care o pot cumpara. Deci, problema destinatiei bunurilor este, in fond, o problema a distributiei acestora intre membrii societatii. Consumatorul va procura bunuri in functie de volumul veniturilor de care dispune. Acest volum al veniturilor este determinat de cantitatea de factori de productie aflata in proprietatea consumatorului. Acesta poate fi proprietarul unei sume de bani, al unui lot de pamant sau poate dispune numai de propria sa forta de munca ca unica sursa de venituri. In lumina logicii economiei de piata acei consumatori care nu dispun de pregatirea profesionala solicitata de piata si nu sunt nici proprietari de capital sau de pamant vor deveni saraci sau vor ramane saraci. Acele categorii de oameni care dispun de o pregatire profesionala superioara sau de capital si pamant vor fi bogati si isi vor putea permite un consum mai mare.

Problemele economice fundamentale, "ce, cum si pentru cine?" sunt solutionate in mod diferit in functie de organizarea economica a societatii. Istoria omenirii cunoaste trei astfel de modalitati bazate pe: 1) traditie; 2) comanda; 3) piata.

Producerea bunurilor in sistemul economic bazat pe obiceiuri si traditii, adica pe niste legi nescrise, a fost caracteristica inceputului dezvoltarii societatii umane. Ea exista si in conditiile actuale in cadrul gospodariilor taranesti, patriarhale care, de regula, sunt rupte de lumea exterioara. O asemenea gospodarie nu produce bunuri pentru vanzare ci are in vedere numai consumul membrilor sai. Probleme ca semanatul, stransul recoltei, organizarea muncii, repartitia bunurilor obtinute sunt rezolvate pe baza experientei acumulate, a observatiilor empirice si a traditiilor constituite.

Sistemul economic bazat pe comanda este caracteristic sistemelor totalitare, cand economia si elementele sale componente sunt dirijate de un singur organ central in fruntea caruia se gaseste, de regula, un singur om.

Economia de piata, asa cum arata experienta multor tari, rezolva cel mai corect si eficient problemele fundamentale ale economiei. Cunoasterea categoriilor economiei de piata are deci o importanta deosebita, insusirea lor de catre viitorii ingineri fiind scopul cursului de fata.

Cunostinta cu cateva legi de functionare a mecanismului de piata ne va inlesni procesul cunoasterii. Acestea sunt: legea lipsurilor, legea randamentului descrescator, legea utilitatii marginale descrescatoare.

Frontiera posibilitatilor de productie

Una din trasaturile semnificative ale dezvoltarii economice in lumea contemporana se refera la caracterul limitat al resurselor. Din aceasta cauza exista in mod obiectiv "Frontiera posibilitatilor de productie", prescurtat F.P.P. Aceasta granita nu poate fi ignorata sau depasita dupa dorintele subiective ale consumatorilor si producatorilor, neputandu-se produce cantitati nelimitate de bunuri si servicii. Din aceasta cauza este necesara stabilirea unei structuri rationale a acestora corespunzator resurselor disponibile. Asadar, este vorba de un proces economic foarte complex pentru a carui intelegere se recurge la un exemplu numeric. Sa presupunem ca toate resursele de care dispune o natiune la un moment dat sunt utilizate in totalitate pentru a produce o pereche de bunuri ( unt si tunuri).

Tabelul 2.2.1. Posibilitatile productiei alternative

Asadar, posibilitatea F arata ca societatea foloseste toate resursele sale pentru productia de unt si, la un anumit nivel al tehnicii, poate sa produca 5 mii tone de unt intr-un an. In acest caz n-au ramas resurse pentru fabricarea tunurilor. In varianta A societatea produce 15 mii bucati tunuri, neramanand resurse pentru productia de unt. Intre aceste doua extreme avem mai multe posibilitati de a produce in proportii diferite unt si tunuri.

Punctele situate in afara curbei (punctul I) corespund unor combinatii irealizabile. Punctele aflate in interiorul frontierei (punctul U) indica faptul ca o parte a resurselor este nefolosita sau folosita ineficient.

Figura 2.2.1. prezinta "Frontiera posibilitatilor de productie" corespunzand datelor din exemplul cifric.

Fig. 2.2.1. Frontiera posibilitatilor de productie

Importanta F.P.P. se poate sintetiza in urmatoarele aspecte :

Sustine definitia de baza a economiei ca fiind "stiinta alegerii" (unt sau tunuri ? )

Ofera o definitie riguroasa a lipsurilor. Lipsurile economice se refera la faptul esential cand exista doar o cantitate finita de resurse umane si nonumane pe care cunostintele tehnice cele mai inalte sunt capabile sa le foloseasca pentru a produce cantitati maxime limitate din fiecare bun economic. Rezulta ca F.P.P. constrange nivelul nostru de viata.

Ilustreaza cele trei probleme fundamentale ale vietii economice : "ce ?" (bunurile sunt puncte pe curba F.P.P.) ; "cum ?" (repartizeaza adecvat resursele diferitelor industrii) ; " pentru cine ?" (F.P.P. da numai indicatii - daca blanurile si iahturile sunt numeroase iar painea si cartofii putini banuim o inegalitate de avere intre membrii societatii).  

Ilustreaza nevoia inerenta de a alege intre diferite ocazii. Notiunea de cost al ocaziei sau cost de oportunitate ne obliga sa calculam corect costul deciziilor noastre economice.

Studiul impune concluzia ca o economie functioneaza eficient atunci cand nu poate produce o cantitate mai mare dintr-un bun fara a produce mai putin din altul. Substitutia este deci legea dupa care functioneaza o economie care foloseste la maximum resursele de munca, F.P.P. ilustrand variantele intre care are de ales societatea.

Fig. 2.2.2. F.P.P. pentru o tara Fig. 2.2.3. F.P.P. pentru o

tara saraca tara dezvoltata

F.P.P. este in acelasi timp un instrument de analiza a multor fenomene si procese economice. Astfel, trecerea unei tari din randul celor sarace in categoria celor dezvoltate se poate evidentia cu ajutorul F.P.P. ca in figurile 2.2.2 si 2.2.3.

In cazul unei tari sarace productia se gaseste la punctul A pe F.P.P., ceea ce semnifica faptul ca majoritatea resurselor ei sunt folosite pentru producerea de alimente si doar o mica parte pentru producerea bunurilor de lux. Cresterea volumului factorilor de productie si progresul tehnic determina cresterea economica. Aceasta se evidentiaza prin deplasarea spre exterior a frontierei posibilitatilor de productie. Trecand in randul tarilor dezvoltate productia tarii studiate se va afla in punctul B. Largirea F.P.P. a avut loc mai ales pe seama producerii bunurilor de lux, productia de alimente largindu-se mult mai putin in comparatie cu a bunurilor de lux.

In cazul a doua tipuri de societati, una avand la baza gospodarii izolate, cealalta (societatea urbana) bazandu-se pe un grad ridicat de dependenta intre celulele economice (datorita diviziunii sociale a muncii), frontiera productie-posibilitate corespunzatoare celor doua situatii apare in figurile 2.2.4 si 2.2.5.         

Fig. 2.2.4. Societate compusa din Fig. 2.2.5. Societate urbana

gospodarii izolate

Societatea A, avand la temelie gospodarii izolate, cheltuieste foarte putin pentru bunurile publice (drumuri, ocrotirea sanatatii, intretinerea armatei, politiei, etc.). Societatea B, fiind mai bogata, alege sa cheltuiasca mai mult pentru bunurile publice in comparatie cu societatea A. Traiul in marile orase este de neconceput fara drumuri, iluminat public, servicii de canalizare, intretinerea unei politii capabile sa asigure linistea cetatenilor etc.

Gradul de dezvoltare a unei tari este dependent de volumul investitiilor alocate pentru constituirea de noi capitaluri. Aceasta se realizeaza pe seama consumului in curs. Trei tari, pornind de la acelasi nivel de dezvoltare au F.P.P. identica, asa cum indica figura 2.2.6.

Ceea ce explica pozitia lor diferita pe curba F.P.P. este rata diferita a investitiilor.

Fig. 2.2.6. F.P.P. inainte de            Fig. 2.2.7. F.P.P. dupa investitie

investitie

Tara A₁ nu face investitii, consumand totul. Tarile A₂ si A₃ fac investitii pe seama consumului in curs. Investitiile tarii A₃ sunt mai mari decat ale tarii A₂.

Figura 2.2.7 prezinta noua F.P.P. a celor trei tari, efect al ratelor diferite ale investitiilor. Daca in cazul tarii A₁ F.P.P. a ramas neschimbata, aceasta s-a modificat, in sensul largirii ei, in cazul celorlalte doua tari, A₂ si A₃, proportional cu ratele de investitii practicate. Se cuvine sa subliniem ca in acest fel s-a largit mult si baza consumului in tarile A₂ si A₃. Deci, realizarea de investitii in vederea cresterii pe viitor a consumului presupune sacrificarea consumului curent.

Examinarea complexa a procesului investitional impune referiri nu numai la volumul investitiilor ci si la calitatea si structura acestora. Cu alte cuvinte, se urmareste eficienta investitiilor.

Pentru tara A care investeste in echipament, utilaje, cladiri, terenuri, etc. F.P.P. va arata ca in figura 2.2.8 constatandu-se largirea ei ca urmare a efortului investitional. Tara B investeste la inceputul intervalului in aceeasi proportie ca si tara A, dar este preocupata de dirijarea sumelor investite spre domenii ca: invatamant, stiinta, cercetare. Aceste domenii ofera suportul progresului tehnico-stiintific in toate sectoarele economiei. Iata de ce, asa cum arata figura 2.2.9, F.P.P. se largeste mult mai substantial, indicand si o crestere importanta a bazei consumului in tara B.

Fig. 2.2.8. F.P.P. Tara A Fig. 2.2.9. F.P.P. Tara B

2.3. Legea randamentului descrescator

Una din cele mai cunoscute legi economice este legea randamentelor descrescatoare. Ea are in vedere acele plusuri de produse in diminuare - produsul marginal descrescator - ce se obtin atunci cand marim treptat cu cate o unitate unul din factorii productiei (de exemplu, munca), restul factorilor (pamantul si capitalul) ramanand neschimbati. Efectul este acelasi in cazul oricarui factor de productie pe care il variem, daca pe ceilalti ii mentinem constanti. Cu ajutorul tabelului 2.3.1 vom examina un exemplu cifric.

Tabelul 2.3.1

Se poate observa ca o persoana obtine intr-un an 2000 kg. cereale, cantitate care coincide cu produsul marginal. Doua persoane obtin intr-un an, pe aceeasi suprafata de pamant, cu aceleasi mijloace de productie (tractoare, camioane, semanatori, etc.) o cantitate totala de cereale mai mare, dar randamentul muncii lor cunoaste deja o diminuare. Are loc deci descresterea sporului de produse, tendinta care se accentueaza odata cu variatia factorului "munca" (cresterea numarului de lucratori). Tabloul randamentului descrescator apare sub forma de grafic in figurile 2.3.1. si 2.3.2.

Daca factorul variabil este "pamantul", iar factorii "munca" si "capital" sunt constanti, inseamna ca un numar neschimbat de lucratori trebuie sa prelucreze, cu aceeasi cantitate de mijloace de productie, o suprafata de teren din ce in ce mai mare, ceea ce se va solda cu un randament tot mai slab.

Aceasta situatie se poate intalni si in cazul unei tari care, pentru a-si mari cantitatea dintr-un produs agricol, cultiva la inceput numai pamantul cel mai favorabil culturii respective, fiind apoi obligata sa atraga in circuitul agricol si pamantul mai putin fertil. Diminuarea rezultatelor la fiecare etapa succesiva este inevitabila.

Pentru cazul cand factorul variabil este "capitalul" (saci de ingrasamant folositi pentru a creste fertilitatea solului) prezentam urmatorul exemplu :

S-a pornit de la ipoteza ca, fara ingrasamant, pamantul produce 5 tone de cartofi la hectar. Cunoasterea legii randamentului descrescator are o mare importanta practica, agentii economici putand identifica, pe baza ei, momentul optim pentru a substitui factorul de productie al carui randament scade, cu altul, care promite mai mult. In exemplul nostru, decizia de cumparare a celui de-al patrulea sac de ingrasamant este discutabila. Fermierul ar trebui sa se gandeasca la variatia altui factor care sa-i aduca un spor de productie mai substantial.

Aceste regularitati au fost sesizate pentru prima data de economistul francez J. Turgot si dezvoltate de catre cei mai importanti economisti clasici: Adam Simth, David Ricardo si John Stuart Mill.

In realitate, factorii productiei sunt variabili si ei actioneaza concomitent. Se poate stabili astfel o relatie intre ritmul evolutiei volumului productiei si ritmul in care se modifica factorii ei. Relatia este exprimata de conceptul de randament de volum .

In cazul in care toti factorii de productie cresc in acelasi ritm nivelul productiei se poate afla in una din urmatoarele trei ipostaze:

a) productia creste in acelasi ritm cu factorii de productie, situatie in care vorbim de un randament constant de volum, adica: F'= P' (F'= cresterea factorilor in procente; P' = cresterea productiei in procente; F'= F₁/F₀ x 100; P'= P₁/P₀ x 100 unde cu 1 simbolizam perioada curenta si cu 0 perioada de baza);

b) productia creste mai rapid decat factorii ei, stare definita de randamentul crescator de volum, adica: F' < P';

c) productia creste mai lent decat factorii ei, situatie caracterizata de notiunea de randament descrescator de volum, adica: F' > P'.

Toate aceste variante se regasesc in practica economica. Prezenta randamentului crescator de volum, de exemplu, se face simtita in cazul productiei de masa, rezultat al mecanizarii, automatizarii, robotizarii, etc.

Cunoasterea mecanismului legii randamentelor descrescatoare l-a incurajat pe Robert Malthus in prezicerile sale despre foametea planetara in al sau « Eseu asupra principiului populatiei », scris in 1798. Marind factorul "munca" pe un teritoriu limitat de natura, natalitatea sporita ar dezorganiza productia, in asa fel incat recolta fiecarui lucrator s-ar diminua, iar productia marginala ar deveni negativa. In opinia lui Malthus "animalul uman" va tinde sa-si dubleze numarul la fiecare 25 de ani in timp ce pamantul nu poate fi inmultit. Spre deosebire de populatie, pamantul nu procreaza. In timp ce numarul gurilor de hranit creste in progresie geometrica, terenurile cultivabile cresc in progresie aritmetica, este de parere autorul. Convins fiind, ca lumea va avea de suferit din pricina surplusului de populatie, Malthus formuleaza o opinie care poate fi catalogata si logica si cinica in acelasi timp: "un om pentru care la marele banchet al Naturii nu este tacam liber, poate fi tinut in viata prin acte de caritate; dar cum in aceasta situatie el va procrea, o asemenea caritate nu este decat o cruzime disimulata". Daca previziunile lui Malthus nu s-au adeverit, in primul rand, pentru ca "foametei planetare" i s-au gasit remedii (progresul tehnologic in agricultura a generat "revolutia verde"), presiunea demografica ramane insa amenintatoare. De aceea Robert L. Heilbroner e de parere ca "este nevoie de un control nu numai al productiei de alimente, ci si al productiei de copii".

Teoria utilitatii marginale

Stanley Jevons in Anglia, Carl Menger in Austria si Leon Walras in Franta au examinat indeaproape preferintele consumatorilor si comportamentul lor in privinta cererii de bunuri si servicii punand bazele revolutiei marginaliste sau neoclasice. Ei au descoperit legea "utilitatii marginale descrescatoare".

Utilitatea este totalitatea insusirilor fizice, chimice, estetice, etc. ale bunurilor si serviciilor. Aceasta notiune include in complexitatea ei si gradul de satisfactie al consumatorului obtinut in urma consumului bunurilor sau serviciilor respective. Daca consumarea unei portocale provoaca o satisfactie exprimata in 20 de unitati de utilitate, iar un mar numai in 10 unitati, atunci se poate concluziona ca o portocala asigura o satisfactie de doua ori mai mare in comparatie cu un mar. De aceea, consumatorul este dispus sa plateasca un pret de doua ori mai mare pentru o portocala in comparatie cu pretul unui mar. Din punctul de vedere al consumatorului exista deosebiri in gradul de satisfactie inregistrat nu numai atunci cand se consuma bunuri diferite ci chiar si atunci cand se consuma acelasi bun in doze succesive. De regula, primele exemplare au o utilitate mai mare pentru consumator decat ultimele, de care se poate dispensa. De pilda, pentru un om flamand prima bucata de paine valoreaza foarte mult. Dupa ce nevoia de paine este treptat satisfacuta, scade si interesul fata de acest bun, atat de valoros la inceput. Fermierul care, dupa satisfacerea nevoii de paine pentru familia sa, dispune inca de grau va decide sa hraneasca si animalele din gospodarie. Daca si dupa acest consum ii va prisosi o anumita cantitate de cereale, va putea hotari folosirea ei ca si combustibil pentru incalzirea locuintei sale s.a.m.d. Daca faceti parte dintre cei ce adora prajiturile veti intelege si mai bine. Prima va face pofta, consumarea ei este un adevarat regal; la a doua pofta deja scade; pe a treia va trebui sa faceti un efort sa o terminati. Fiecare prajitura mancata va va procura o satisfactie din ce in ce mai mica, deci utilitatea marginala se diminueaza in timpul consumului. Daca din motiv de lacomie faceti un efort sa mancati si a patra prajitura veti face cunostinta, mai mult ca sigur, cu daunele utilitatii marginale negative, sau cu "dezutilitatea".

Asadar, putem reliefa ca, pe masura ce se consuma cantitati succesive dintr-un bun oarecare, satisfacandu-se nevoi ale consumatorului, utilitatea acestora pentru cel ce le consuma descreste. Acesta este continutul legii utilitatii marginale descrescatoare. Notiunea de "marginal" o folosim in sensul de "plus", "spor", "suplimentar", etc., asemanator cu sensul din notiunea de "produs marginal" sau "randament marginal".

Actiunea legii utilitatii marginale descrescatoare se poate ilustra cu ajutorul exemplului din tabelul 2.4.1

Tabelul 2.4.1

Deci, cantitatea tot mai mare consumata dintr-un bun duce la cresterea utilitatii totale (UT), pe de o parte si la reducerea utilitatii marginale (UM), pe de alta parte. Acceptand "utilitatea" ca fiind capacitatea unui produs de a oferi satisfactie putem spune ca "utilitatea totala"( UT) este satisfactia totala ce deriva din posedarea unei anumite cantitati dintr-un produs iar "utilitatea marginala" (UM) este satisfactia pe care o obtinem prin posedarea unei unitati suplimentare de produs sau satisfactia care se pierde prin renuntarea la o unitate de produs.

Pe baza datelor din tabelul 2.4.1. se poate observa ca UT nu va cunoaste o crestere permanenta, ci ea are un nivel maxim reprezentat de punctul de saturatie al curbei din figura 2.4.1. Acesta corespunde situatiei in care UM = 0, dupa care ea devine negativa.. UM este acel numar care arata cu cat va spori UT daca consumul unui produs oarecare se va mari cu o unitate. UM incepe sa scada instantaneu, imediat ce s-a obtinut prima unitate de produs.

Asadar, exista o relatie stransa intre UT si UM. UT determinata de cantitatea consumata dintr-un bun este totdeauna suma UM precedente. De pilda UT(5) = 4+3+2+1+0=10, asa cum indica tabelul 2.4.1. Se mai poate observa si faptul ca UT este maxima atunci cand UM devine 0.

Grafic, utilitatea totala si marginala se prezinta ca in figurile 2.4.1 si 2.4.2.

Acum 200 de ani, in cartea sa Avutia natiunilor Adam Smith formula asa numitul "paradox al valorii": "Nimic nu este mai folositor decat apa si totusi ea se vinde pe nimic. Dimpotriva, diamantul nu are nici o valoare de intrebuintare si totusi o cantitate mare de alte produse se schimba pentru un diamant". Apa exista din abundenta, diamantul este rar. Data fiind raritatea sa, o paieta decorativa de diamant ii aduce posesorului ei mai multa satisfactie decat o picatura suplimentara de apa (cu exceptia situatiei in care acesta este insetat si se afla in mijlocul desertului), deci va acorda o valoare mai mare celei dintai. Astfel, raritatea relativa a unui bun este cea care-i determina valoarea, altfel spus, utilitatea sa marginala. Paul Samuelson este de parere ca se poate rezolva paradoxul valorii in felul urmator: cu cat o marfa exista in cantitati mai mari, cu atat dorinta de a consuma ultima unitate din aceasta este mai mica.

Un caz special il constituie utilitatea marginala a bunurilor gratuite (aerul) sau foarte ieftine (apa). In graficul din figura 2.4.3. curba UM nu intersecteaza axa Ox pentru ca utilitatea marginala a bunurilor gratuite nu devine niciodata negativa.

Datorita faptului ca in cazul bunurilor gratuite nu se cheltuieste venit, consumatorii isi vor mari consumul din acest tip de bunuri la maximum posibil, continuand sa ceara noi cantitati, chiar daca utilitatea marginala a ajuns la o valoare foarte scazuta (vezi cazul retetelor gratuite de medicamente cand pacientii continuau sa ceara noi retete desi le ramasesera antibiotice, de exemplu, dupa efectuarea tratamentelor anterioare).

Legea utilitatii marginale descrescatoare guverneaza comportamentul consumatorului. Orice cumparator isi planifica consumul in asa fel incat fiecare produs cumparat sa-i aduca aceeasi utilitate marginala pentru fiecare ban cheltuit. Numai in acest caz el va obtine maximum de satisfactie sau de utilitate din ceea ce va cumpara. Conditia fundamentala pentru maximizarea satisfactiei sau utilitatii este, deci, urmatoarea : un consumator care are un venit fix si care este pus in fata preturilor de piata, obtine maximum de satisfactie atunci cand utilitatea marginala a ultimei unitati monetare cheltuite pentru procurarea unui anumit bun este egala cu utilitatea marginala a ultimei unitati monetare cheltuite pentru procurarea oricarui alt bun.

Utilitatea marginala normala a unei unitati monetare in conditii de echilibru al consumului se numeste "utilitate marginala a venitului". Ea corespunde satisfactiei suplimentare ce o poate aduce consumul unui bun in valoare de o unitate monetara. Aceasta conditie fundamentala poate fi exprimata in termenii urmatori :

,

unde UM_i este utilitatea marginala a produsului i si P_i este pretul produsului i.

Un exemplu numeric ne va convinge despre adevarul celor de mai sus. Sa presupunem ca un consumator dispune de un venit fix de 21,5 unitati monetare cu care si-a propus sa cumpere cate o bucata din produsele P1, P2 si P3. Utilitatea marginala corespunzatoare celor trei produse apare mai jos.

In aceste conditii consumatorul va dobandi satisfactia maxima cheltuind cele 21,5 unitati monetare deoarece: 10/5 = 15/7,5 = 18/9

Daca cumparatorul nostru ar renunta la a cumpara produsul P3 se disponibilizeaza noua unitati monetare si se pierd 18 unitati de satisfactie. Cand cele 9 unitati monetare sunt dirijate pentru cumpararea unei cantitati suplimentare din produsul P2 inseamna ca se pot cumpara in plus 9/7,5 = 1,2 bucati de produs P2. Utilitatea marginala obtinuta ar putea fi 15 + 3 (0,2 x 15) = 18 unitati de satisfactie. Dar, actioneaza legea utilitatii marginale descrescatoare si ca atare la cumpararea unei unitati suplimentare din produsul P2 satisfactia consumatorului este in descrestere. In concluzie satisfactia maxima s-a obtinut atunci cand s-a realizat egalitatea sirului de rapoarte UM i / Pi.