Structura bugetului ue

Structura bugetului UE

1. Veniturile bugetului comunitar

In primii 12 ani ai existentei CEE, bugetul a fost conceput in intregime pe baza contributiilor directe ale statelor membre. Incepand cu 1970 bugetul va fi finantat prin "resursele proprii" ale Comunitatii - care erau veniturile convenite de catre statele membre sa reprezinte resurse comunitare de drept.

Sistemul resurselor proprii comunitare, stabilit in 1970, de catre Consiliul de Ministri reunit la Luxemburg, avea doua elemente, care se vor regasi ulterior sub titulatura de "resurse traditionale":

Taxele vamale asupra bunurilor importate 353g62d din afara comunitatii, prin aplicarea tarifului extern comun;

Prelevari variabile la importul produselor agricole (inlocuite cu taxele vamale, de la 1 iulie 1995, in urma acordurilor semnate in cadrul Rundei Uruguay, GATT).

a treia resursa, inclusa de foarte multi autori in cadrul aceluiasi sistem, a fost introdusa in 1979: TVA: colectat in fiecare din statele membre, pe baza unei taxe (aplicate TVA-ului incasat de catre fiecare stat membru, respectiv 1% la inceput, in 1979, marita la 1,4% in 1986, micsorata apoi la 1% intre 1995 si 1999). Se prevede o reducere a taxei minime la 0,75% in 2002 si 0,5% in 200

Perioada care a urmat deciziei din 1970 a demonstrat ca acest sistem original al resurselor proprii s-a dovedit inadecvat, cel putin din doua motive:

nivelul resurselor provenind din taxe vamale si prelevarile variabile la import a scazut in anii '70, pe fondul progreselor realizate in reducerea taxelor vamale datorita negocierilor GATT, dar si datorita cresterii productiei interne de produse agricole;

veniturile provenind din TVA au stagnat in aceasta perioada, datorita declinului inregistrat in cheltuielile pentru consum ale statelor membre

In februarie 1987 Comisia a prezentat un cuprinzator program de reforma, cunoscut sub numele de "pachetul Delors I". Liniile generale ale acestui pachet au fost adoptate in cadrul Consiliului European de la Bruxelles, din 1-12 februarie 1988, intregul pachet fiind in final acceptat in iunie 1988.

Principala preocupare a "pachetul Delors" a fost sa asigure Comunitatii resursele necesare in perioada 1988-1992. Reforma a mentinut resursele proprii provenind din taxe vamale si prelevari variabile la importul produselor agricole, la care s-a adaugat pragul propus a fi mentinut de 1,4% al resurselor provenind din TVA. Prin "pachetul Delors" se propune adaugarea unei resurse noi, "a patra resursa" comunitara:

Aceasta noua resursa, a patra resursa, creata in 1988, urma sa fie una variabila, in functie de posibilitatile fiecarei tari. Ea trebuie sa ofere veniturile necesare pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare, astfel incat volumul total al resurselor sa reprezinte maxim 1,2% din PIB-ul UE.

La ora actuala resursele proprii ale bugetului Uniunii Europene se impart in doua categorii:

a) resurse proprii traditionale, cunoscute si sub denumirea de resurse proprii prin natura in masura in care se refera la incasari percepute in cadrul politicilor comunitare. In aceasta categorie se includ:

taxele vamale, care provin din aplicarea tarifului vamal comun la valoarea marfurilor importate din tarile terte (comertul intre tarile UE fiind scutit de taxe vamale);

- taxele agricole, care sunt taxe asupra importurilor de produse agricole, introduse ca urmare a politicii agricole comune si cotizatiile asupra zaharului si izoglucozei, prevazute in cadrul organizatiei comune de piata a zaharului.

b) resurse proprii provenind direct de la statele membre ale Uniunii Europene. In aceasta categorie se includ:

resursele proprii din TVA, ce rezulta dintr-o cota unica aplicata asupra incasarilor din TVA;

- resurse bazate pe PNB. Aceasta resursa se calculeaza in functie de diferenta dintre cheltuieli si estimarea celorlalte resurse proprii, prin aplicarea unei cote egale asupra marimii PNB tuturor tarilor membre(cota aceasta se fixeaza in fiecare an in cadrul procedurii bugetare). In prezent aceasta resursa este constituita din prelevari de 1.24% asupra VNB comunitar. Efectul global urmarit prin introducerea celei de a patra resursa pe baza PIB era de a face sistemul de taxare al UE mult mai progresist, coreland contributia fiecarui stat membru cu nivelul sau de prosperitate. Cota uniforma corespunzatoare celei de-a patra resurse se determina in raport cu veniturile suplimentare necesare in timpul unui exercitiu bugetar, pentru a acoperi cerintele UE

Aceste ultime doua resurse sunt cunoscute si sub denumirea de resurse complementare, fiind resurse de echilibrare a bugetului comunitar. Cota care se aplica asupra PNB se determina astfel incat resursele obtinute sa finanteze diferenta dintre cheltuielile anuale si nivelul celorlalte resurse proprii. Pe langa resursele proprii, bugetul mai este finantat si din alte surse, de mai mica importanta, cum ar fi diverse taxe si contributii, venituri provenite din operatiunile administrative ale institutiilor, dobanzi la plati intarziate si amenzi precum si surplusurile din anii bugetari anteriori.

Tabel 1. Resurse proprii pe categorii

2. Cheltuielile incluse in cadrul bugetului comunitar

Cheltuielile in cadrul Bugetului general sunt ordonate in sase sectiuni: Parlamentul European (I), Consiliul (II), Comisia (III), Curtea de Justitie (IV), Curtea de Conturi (V), Comitetul Economic si Social si Comitetul RegiunilorVI).

Creditele care se inscriu in sectiunile I,II,IV,V si VI sunt numai credite de functionare (administrative), in vreme ce creditele inscrise in sectiunea III, Comisia, pot fi de doua feluri:

Credite de functionare, regrupate in partea A, acopera cheltuieli le Comisiei cu personalul, cladirile, materialele, publicatiile, sistemul informatic, functionarea delegatilor, misiuni specifice, diferite cheltuieli cu caracter interinstitutional(precum pensiile functionarilor).

Creditele operationale, grupate in partea 8.

Cheltuielile din bugetul comunitar sunt grupate in sase mari categorii:

cheltuieli agricole, al caror rol este cel de a asigura cresterea competitivitatii agriculturii, de asigura un nivel de viata echitabil populatiei ocupate in activitatile agricole, de a garanta securitatea aprovizionarii cu produse agricole si alimentare, de a asigura preturi rezonabile cumparatorilor, etc.;

cheltuieli structurale, ce au in vedere reducerea inegalitatilor de bogatie intre regiuni, ameliorarea folosirii fortei de munca, favorizarea dezvoltarii armonioase a diverselor regiuni europene, protejarea si ameliorarea mediului;

cheltuieli ale altor politici comunitare, in categoria carora se inscriu cheltuielile efectuate in vederea realizarii pietei interne si intre care se disting cheltuielile cu cercetarea si dezvoltarea tehnologica, cheltuielile cu retelele transeuropene de transporturi, de energii si de telecomunicatii, cheltuielile din domeniile educatiei, formarii profesionale, a tineretului, cheltuielile de mediu, etc.;

cheltuieli privind actiuni exterioare Uniunii, prin care se asigura finantarea actiunilor de politica externa a Uniunii Europene, cum ar fi actiuni umanitare de solidaritate cu victimele din tari lovite de dezastre naturale, actiuni de sustinere a tarilor est-europene de refacere economica, de sustinere a procesului de pace in diferite zone ale planetei, actiuni de cooperare economica si sociala cu tarile din America Latina sau Asia, etc.;

cheltuieli administrative, prin care se asigura functionarea institutiilor europene, incluzand in aceasta categorie cheltuielile de personal, cele materiale si servicii si cele de capital necesare pentru aceste institutii;

cheltuieli cu pregatirea extinderii Uniunii