Structura si caracteristicile pietei financiare

STRUCTURA SI CARACTERISTICILE PIETEI FINANCIARE

Orice economie nationala este caracterizata de existenta si functionarea unor piete specializate, unde se intalnesc si se regleaza, liber sau dirijat, cererea si oferta de active financiare, necesare crearii de resurse pentru dezvoltarea productiei de bunuri si servicii. Din punct de vedere al sferei de cuprindere, in literatura de specialitate s-au conturat doua acceptiuni[1] referitoare la piata de capital: conceptia anglo-saxona si conceptia continental-europeana. In conceptia anglo-saxona, piata financiara este formata din piata de capital impreuna cu piata monetara,. In acest context, pe piata de capital se asigura investirea capitalurilor pe termen mediu si lung. Pe piata monetara se realizeaza atragerea si plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul pietei interbancare, a pietei scontului, a pietei efectelor de comert, a pietei certificatelor de comert, a pietei eurovalutelor etc.

In conceptia continental - europeana, piata de capital are o structura complexa care cuprinde: piata monetara, piata ipotecara si piata financiara. Piata monetara este piata capitalurilor pe termen scurt si mediu. Structura si functionarea acestei piete vor fi prezentate in paragraful 1.3 al acestui capitol.

Piata ipotecara este o piata specifica finantarii con 919c22j structiei de locuinte, pe care actioneaza organismele ce acorda imprumuturi sub forma creditului imobiliar. Acestea emit bilete ipotecare a caror valoare nominala este egala cu marimea imprumutului acordat persoanelor particulare ce solicita creditul necesar constructiei de locuinte. Biletele ipotecare se transforma in lichiditati prin vanzarea lor pe piata de capital. Pentru rambursarea creditului, la scadenta, beneficiarul imprumutului cumpara de pe piata bilete ipotecare de o valoare egala cu cea a creditului primit plus dobanda aferenta acestuia. Piata financiara este piata capitalurilor pe termen lung, pe care se emit si se tranzactioneaza valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piata financiara este cea pe care se cumpara si se vand active financiare, fara a fi schimbata natura lor. Ea exprima o relatie directa intre detinatorul si utilizatorul de fonduri.

Domeniul de manifestare a finantelor este cel al pietei financiare si al evaluarii activelor care se schimba pe aceasta piata. In acest context, miscarea fondurilor intr-o economie se poate realiza fie prin concentrarea disponibilitatilor banesti la banci si utilizarea de catre acestea a resurselor atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri ca finantare indirecta, fie prin emisiune de titluri financiare de catre utilizatorii de fonduri pe piata financiara, ca finantare directa. In acest din urma caz, se pun in circulatie titlurile financiare si odata cu ele se stabileste o retea de relatii intre emitentii de titluri ce formeaza cererea de fonduri si cumparatorii de titluri, ca purtatori ai ofertei de fonduri.

Structura pietei financiare este, asadar, determinata de doua categorii principale de agenti financiari:

a). Investitorii de capital formeaza oferta de capital national sau strain si sunt grupati in gospodarii familiale, agenti economici rentabili si trezoreria publica.

b). Antrepenorii publici si privati alcatuiesc cererea de capital national si se confrunta cu nevoi de finantare a proiectelor lor de dezvoltare mai mari decat capacitatea acestora de autofinantare, fiind nevoiti sa apeleze la surse externe, prin emisiune si vanzare de titluri financiare.

Mai exista o categorie importanta de agenti pe piata financiara: cea a intermediarilor financiari specializati, materializati in:

. institutii financiare - de asigurari, de investitii, de economii, bursiere - specializate in transferul capitalului pe termen lung si mediu;

. bancile comerciale - in general pentru termen scurt.

In Romania s-a adoptat conceptia anglo-saxona potrivit careia piata financiara, aflata la intersectia ofertei de fonduri cu cererea de fonduri in economie, este compusa din doua mari segmente:

♦ piata monetara (interbancara) alcatuita din ansamblul relatiilor de credit pe pe termen scurt, avand la baza active fara caracter negociabil;

♦ piata titlurilor financiare (piata de capital) ce desemneaza tranzactiile cu titluri pe termen mediu si lung.

Institutiile financiar-bancare din Romania se constituie intr-o piata financiara bine reglementata si controlata de organisme de supraveghere: Banca Nationala a Romaniei pentru piata monetara si respectiv, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare pentru piata de capital.

Sistemul financiar-bancar in Romania

Intr-o economie de piata, sistemul financiar-bancar in ansamblul sau, indeplineste rolul de intermediere financiara, in sensul ca fondurile banesti se pot transfera de la agentii economici si populatie care le detin in surplus, la agentii si populatia care sunt in deficit.

In acest sens, sunt considerate institutii de intermediere financiara bancile comerciale, casele de credit, societatile de investitii.

Caracteristicile sistemului bancar

Aparitia fenomenului bancar a fost generata de o serie de factori legati de activitatea economica a colectivitatilor umane, de formare a statului, a monedei, de marile descoperiri geografice si de perfectionarile tehnice care au condus la acumulari importante de capital.

S-a simtit astfel nevoia ca toate aceste capitaluri sa poata fi fructificate in mod eficient. In epoca formarii capitalismului, banca a ajutat foarte mult la formarea si fructificarea de capitaluri adunand si concentrand economiile din toate sferele sociale, ca apoi sa le puna la dispozitia intreprinzatorilor pentru realizarea marilor planuri creatoare.

Fara ajutorul bancilor, a capitalului furnizat de acestea, toate energiile constructive si planurile de viitor ar fi fost menite sa dispara odata cu cei care le-au conceput. Banca trebuie privita ca un agent economic, unita sub acest dublu aspect de colectare a capitalurilor disponibile, care insa ar fi ramas sterile, daca nu ar fi fost distribuite dupa anumite norme si in anumite conditii fortelor economice ale societatii. Privite in contextul istoric, aceste notiuni au facut obiectul unor cercetari aprofundate ale unor economisti de valoare care au studiat indelung diversitatea fenomenului bancar, stabilind cu precizie principiile[2]5 activitatii de banca, principii care isi gasesc aplicabilitate si astazi.

In literatura bancara de specialitate figureaza o tipologie a bancilor intalnite in practica bancara internationala, care se refera la:

1. banca centrala

2. bancile comerciale

3. bancile de afaceri.

Banca de emisiune (banca centrala) detine in economie rolul major de supraveghere si organizare a relatiilor monetare si financiare ale unui stat, pe plan intern si in relatiile internationale.

Bancile comerciale efectueaza toate tipurile de operatiuni bancare, primesc si pastreaza diferite capitaluri disponibile, acorda credite si finanteaza schimburile comerciale externe.

La randul lor, daca se tine seama de tipul operatiunilor si de sfera teritoriala, bancile comerciale se impart in:

. banci universale care dezvolta toata gama de operatiuni bancare;

. banci specializate care dezvolta preponderent un anumit tip de operatiuni bancare, pe langa cele considerate de baza.

Sistemul bancar din Romania este structurat pe doua niveluri, respectiv o banca centrala si institutiile financiare, carora, prin lege, li s-a acordat statultul de banci. Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a tarii, institutia de emisiune a statului roman. BNR coordoneaza si stabileste reglementarile in domeniile: monetar, de credit, valutar si de plati, asigurand, totodata, supravegherea celorlalte institutii bancare.

In Romania societatile bancare sunt prin lege banci universale, indiferent de forma de capital din care sunt constituite.

Fiecare sistem bancar national are particularitatile lui in ceea ce priveste denumirea bancilor, tipurile de activitati cuprinse sub aceasta denumire.

In acest context se vor trece in revista principalele tipuri de banci comerciale specializate, existente intr-un sistem bancar:

♦  banca agricola - acorda credite si alte facilitati financiare unitatilor agricole;

♦ banca de investitii - acorda credite pe termen mediu si lung pentru investitii, intreprinderilor industriale si companiilor productive;

♦ banca ipotecara - acorda imprumuturi pe termen lung garantate cu ipoteca asupra imobilelor detinute de debitori;

♦ banca de export-import - crediteaza producatorii autohtoni in vederea promovarii exportului, garanteaza creditele externe;

♦ banca internationala - banca comerciala cu numeroase sucursale in alte tari in care operatiunile externe joaca un rol preponderent;

♦ banca de depozit - se axeaza pe atragerea de depozite si acordarea de credite financiare;

♦ banca de accept sau casa de accept (Accepting House) - sustine prin semnatura sa titluri de credit trase de exportatorii autohtoni asupra importatorilor straini, iar titlul de credit acceptat devine negociabil.

Ultimul segment al clasificarii tipurilor de banci il constituie bancile de afaceri, strans legate de evolutia economiei moderne. Modelul bancilor de afaceri de astazi a fost creat prin Glass-Stegall Act din anul 1933 in cadrul institutiilor de credit americane, abrogata ulterior in SUA. Societatile de portofoliu sunt o caracteristica a bancilor de afaceri franceze.

Pretul serviciilor financiare

Cele mai importante elemente si aspecte care sunt avute in vedere in stabilirea preturilor ce urmeaza a fi practicate pe piata sunt: marja de profit; identificarea consumatorilor si utilizatorilor potentiali; estimarea cererii; anticiparea cererii; anticiparea reactiei competitiei; stabilirea cotei de piata; selectarea strategiei de pret, potrivit segmentului de piata vizat; corelarea politicii de produs, a politicii de distributie si a politicii de promovare cu strategia de pret.

Pretul este unul din elementele mixului de marketing si el trebuie sa fie intotdeauna in concordanta cu ceilalti patru "P". Perceptia pretului de catre client este mai critica decat marimea profitului ce va fi realizat. Astazi, clientii iau in considerare valoarea  perceputa a serviciului, ceea ce de fapt conteaza pentru ei. Oamenii vor plati in plus pentru valoarea perceputa de ei pentru servicii.

Una din functiile pretului consta in recuperarea costurilor. Evaluarea costului unui serviciu implica doua probleme:

identificarea costurilor relevante pentru companie cand se calculeaza profitul pentru un anumit serviciu;

identificarea unor metode de repartizare a costurilor relevante pentru acest serviciu.

Cel mai potrivit raspuns pentru problema relevantei este considerarea unor costuri unice pentru un anumit serviciu.Un mod de a depista aceste costuri ar fi identificarea acelor cheltuieli care ar disparea daca acel serviciu nu ar fi produs. Conceptul de cost unic presupune ca nici un procent din serviciu analizat nu va fi produs. La zero productie "multe costuri pot fi eliminate. Veniturile minus costurile unice reprezinta contributia" la profitul total a unui serviciu, in decursul unei perioade. Costul unic este necesar datorita caracteristicilor serviciilor.

Stabilirea pretului serviciilor depinde si de perceperea atributelor serviciilor de catre consumatori. Au fost definite trei tipuri de atribute ale serviciilor: atribute dobandite in urma prospectarii pietei serviciului, atribute dobandite in urma experimentarii serviciului si atribute care se bazeaza pe incredere.

Atributele de prospectare sunt caracteristici ale serviciilor care pot fi evaluate inaintea cumpararii serviciului prin intrebari sau informatii cerute.

Atributele de experienta sunt caracteristici care pot fi evaluate numai dupa cumpararea serviciului.

Atributele de incredere pot fi greu evaluate chiar dupa incheierea procesului de prestare. Din cele mentionate anterior rezulta ca exista trei diferente principale intre evaluarea pretului la bunurile materiale si evaluarea lui la servicii:

consumatorii au in cele mai multe cazuri informatii incomplete sau insuficiente despre servicii;

pretul este un element vizibil al calitatii serviciului;

costurile monetare nu sunt singurele relevante in stabilirea pretului.

Una din cele mai utilizate metode de elaborare a pretului este cea care se bazeaza pe valoarea serviciului perceputa de consumator.Consumatorii definesc valoarea in patru moduri:

valoarea reprezinta un pret scazut;

valoarea reprezinta ceea ce doresc de la un produs sau serviciu;

valoarea reprezinta ceea ce primesc pentru pretul pe care-l platesc;

valoarea reprezinta ceea ce primesc pentru ceea ce dau.

In definirea pretului trebuie tinuta seama si de importanta pretului din punctul de vedere al vanzatorului si al consumatorului, astfel:

importanta pretului pentru vanzator:

pretul reprezinta costurile aferente produsului sau serviciului;

pretul semnifica venitul general de vanzarea produsului sau serviciului;

pretul indica profitul pe termen scurt si profitabilitatea pe termen lung;

pretul reprezinta capacitatea de adaptare la cerintele pietei.

importanta pretului pentru cumparator

pretul reprezinta valoarea produsului sau serviciului;

pretul semnifica costurile suportate de consumator;

pretul ilustreaza calitatea produsului sau serviciului si sau a prestatorului;

pretul este influentat de puterea de cumparare.

O particularitate a pretului serviciilor financiare este si partiala lipsa de transparenta a acestora. De multe ori, consumatorul este informat de pretul platit la ghiseu, aceasta datorita faptului ca prestatorul are acces la fondurile clientului, pe care le administreaza cum considera mai bine (de ex. asigurarile de viata, fondurile de pensii).

De asemenea, este dificil pentru consumator sa aprecieze valoarea serviciului in momentul incheierii contractului. Prin urmare, in optiunea finala pentru alegerea institutiei care ofera asemenea servicii financiare, decisive sunt reputatia si prestigiul companiei. Altfel spus, pretul nu are un rol determinant in alegerea companiei. O diferenta de 10% in pretul unei asigurari pe viata poate fi nesemnificativa, chiar daca unele clauze ale contractului par mai avantajoase pentru cumparator (de altfel, performanta poate fi apreciata cu exactitate pe masura derularii contractului). In acest caz, pentru o companie de asigurari obiectivul principal ar trebui sa fie oferirea unor servicii de calitate ireprosabila care sa-l surprinda pe consumator si care sa intreaca asteptarile acestuia. Problema fundamentala (comuna companiilor din domeniul serviciilor) este ca evaluarea calitatii nu poate fi facuta in momentul cumpararii. Aditional acestei probleme generale este cazul unor servicii financiare care nu sunt solicitate frecvent. De pilda, un consumator cumpara un anumit fond de pensii suplimentare sau o asigurare pe viata. Aceasta limiteaza posibilitatea testarii pietei, a compararii serviciilor sau contractelor oferite de alte companii.

Este dificil de precizat natura unui serviciu financiar, deoarece el poate include si servicii implicite. De exemplu, o persoana care obtine un card de credit are acces implicit la o linie de credit. Totodata, contractele pe termen lung antreneaza mai multe servicii, chiar daca nu sunt toate solicitate. Natura complexa a furnizarii acestor servicii duce la concluzia ca stabilirea cererii si a pretului acestora cu exactitate in fiecare moment al derularii contractului este dificil de stabilit.

Modalitati de stabilire a preturilor

Bancile percep pentru serviciile lor: dobanda, comisioane pentru tranzactii, comisioane si speze bancare caracteristice pentru celelalte servicii sau taxe pentru eliberarea extraselor de cont.

Cu toate acestea, in prezent, in Romania bancile nu iau in considerare intotdeauna valoarea serviciilor perceputa de client. Pretul serviciilor este stabilit de departamentele de trezorerie in colaborare cu alte departamente specializate, dar si acestea trebuie sa tina cont de cerere, actiuni promotionale, precum si de aspectele financiare privind introducerea serviciului.

Exista anumiti factori pe care bancile ii au in vedere la stabilirea preturilor. Inainte de a lua in discutie alte aspecte, diferenta dintre rata dobanzii active si rata dobanzii pasive trebuie sa permita crearea anumitor rezerve pentru acoperirea creditelor neperformante si pentru cheltuielile suplimentare.

In cadrul serviciilor financiare exista o forma larga de strategii in alcatuirea preturilor.

Comisioanele reprezinta o parte importanta a pretului pe care clientii il platesc pentru un pachet de servicii financiare. Exista unele servicii fara comisioane, o gama de servicii avand comisioane explicite si pachete de servicii cu comisioane implicite.

Comisioanele explicite sunt specifice si identificabile in tarifele serviciilor sectorului particular (ex. un comision standard pentru transferurile de bani, schimb valutar si retrageri de numerar la ghiseu). La stabilirea comisioanelor pentru tranzactii, o banca trebuie sa tina cont de benefiiciile sesizate de client. Bancile pot sa-si imbunatateasca eficienta si sa obtina un nivel mai ridicat al cantitatii serviciilor la acelasi pret. De exemplu, prin retragerea banilor folosind ATM-uri, bancile ofera mai multe facilitati (cozi mici, retrageri rapide, confidentialitate, lucru cu banca 24 de ore). De aceea, ele pot face ca preturile sa reflecte aceste avantaje. Multi clienti vor folosi ATM-urile, iar ca rezultat calitatea serviciului, de retragere a banilor la ghiseu va trebui sa creasca. Astfel, desi costurile bancii pentru retrageri folosind ATM-uri sunt mai scazute, pretul acestui serviciu poate ramane acelasi, datorita beneficiilor suplimentare pe care le primeste clientul.

Comisioane implicite Exemplu: o banca, la deschiderea unui cont de depozit nu comisioneaza operatiunea, dar la retragerea de numerar comisioanele percepute de banca includ implicit si comisioanele operatiunii de deschidere. Comisioanele implicite se aplica de obicei conturilor curente, care ofera "servicii bancare gratuite". Contul curent poate fi un bun exemplu pentru ilustrarea bonificarii unei anumite rate a dobanzii, care uneori poate fi zero, fiind in acelasi timp compensatia bancii pentru serviciile gratuite oferite contului curent. Aceasta constituie una din problemele stabilirii pretului implicit: costurile si veniturile vor varia cu rata dobanzii, pe cand pretul serviciilor nu depinde de aceasta. Comisioanele implicite pot exista si in cazul pachetelor de servicii, acolo unde se pot stabili preturi in grup. De exemplu, clientilor nu li se vor aplica comisioane la emiterea cardurilor de debit si credit si a cecurilor, dar li se poate percepe un comision pentru fiecare tranzactie efectuata cu acestea.

Avantajele preturilor stabilite pe baza comisioanelor implicite sunt urmatoarele:

simplitate pentru banca si pentru client;

reducerea costurilor administrative (deoarece nu mai este necesara monitorizarea continua a conturilor, asa cum este cazul tranzactiilor carora li se aplica comisioane explicite);

clientul cunoaste comisioanele pe care trebuie sa le plateasca in avans, dar nu le va cunoaste pe cele explicite pe care banca le va practica in viitor.

Dezavantaje:

atat costul pentru client, cat si venitul bancii sunt dependente de rata dobanzii;

daca rata dobanzii este scazuta s-ar putea ca acest comision implicit sa nu acopere costurile serviciului;

clientul poate folosi in exces serviciul, lucru care va mari costurile bancii;

clientul nu este constient de beneficiul primit sau de influenta ratei dobanzii asupra pretului.

Acolo unde exista preturi explicite pentru tranzactii nu exista stimulente pentru clienti in selectarea unor servicii mai ieftine.

Romania se aliniaza la tendinta internationala manifestata in sistemele bancare, din care rezulta ca veniturile din taxe si comisioane devanseaza veniturile obtinute din dobanzi.