Globalizarea vietii economice

GLOBALIZAREA VIETII ECONOMICE

Schimburile comerciale au loc preponderent intre firme din tari diferite, entitati juridice independente, chiar daca, in ultima perioada, un rol semnificativ il detin fluxurile de bunuri si servicii din cadrul firmelor multinationale. Mediul tranzactiilor economice, in general, este format din reglementari, institutii si organizatii care-si dobandesc legitimitatea prin tratativele dintre guvernele statelor-natiune. In plus, politicile statelor influenteaza destul de mult dinamica si distributia geografica a fluxurilor comerciale. Dreptul comertului international si uzantele de afaceri 242d35c sunt, intr-o anumita masura, determinate de sistemele juridice nationale si practicile reprezentative de afaceri (de exemplu, sistemul continental-european, cel anglo-saxon etc.).

Globalizarea poate fi considerata un proces de crestere a interdependentelor economice intre tari si a integrarii pietelor mondiale. Cu alte cuvinte, globalizarea economica este definita prin trasatura ei esentiala - intensificarea mobilitatii internationale a factorilor de productie, a ideilor si tehnologiilor.

In literatura de management, globalizarea este definita ca un proces complex, multidimensional, care cuprinde, in proportii diferite, regiuni si tari diferite si determina schimbari structurale ale firmelor, industriilor si pietelor in intreaga economie mondiala

Cel mai adesea, autorii din domeniu vorbesc de o dubla semnificatie a globalizarii: globalizarea pietelor (a fluxurilor comerciale si financiare) si globalizarea productiei (procese de productie la nivel global).

Procesul de internationalizare implica simpla extindere a activitatilor economice intre statele-natiune si este, in esenta, un proces cantitativ care determina cresterea ariei geografice a activitatilor economice.

Procesul de globalizare este calitativ diferit de internationalizare. El cuprinde nu doar expansiunea geografica a activitatilor economice peste granitele nationale, ci si integrarea functionala a unor asemenea activitati dispersate international.

Evolutia catre o astfel de economie globala (economie mondiala globalizata) presupune cresterea ca importanta a relatiilor intra-regionale (integrarea economica regionala), a conexiunilor intre firmele multinationale si a relatiilor intra-firma, a fluxurilor financiare si valutare aproape independente de cadrul institutional/reglementativ al statelor etc. Daca vechea economie mondiala era caracterizata de relatii internationale in care principalul rol il jucau fluxurile economice intre state, economia mondiala globalizata este marcata de conexiuni si retele globale, precum sistemele informationale, procese de productie globale si tranzactii monetare pe intreg spatiul economiei mondiale, independente de sistemele economice nationale.

Conceptul de economie globala nu este unul recent. Cu peste doua decenii in urma, Peter Drucker vorbea de economia transnationala, ca realitate diferita de economia mondiala. Spre deosebire de economia mondiala in care unitatea esentiala este statul national, economia transnationala include patru unitati importante: statele nationale, formele de integrare regionala, corporatiile transnationale si economia mondiala propriu-zisa, bazata pe fluxuri informationale .

Raspandirea in literatura de specialitate si patrunderea in limbajul comun a acestui concept sunt de data ceva mai recenta. Practic, odata cu noile tehnologii informationale si de comunicatii (Internet, digitalizarea telecomunicatiilor, transporturile containerizate etc.), economia globala a devenit o sintagma larg acceptata.

John Dunning defineste economia globala in mod evolutiv, prin raportare la dinamica productiei internationale si a politicilor guvernamentale in domeniul mobilitatii internationale a capitalurilor, in special, al investitiilor straine directe. Practic, economistul britanic foloseste propria sa teorie a afacerilor internationale (asa-numita "paradigma Oli") pentru a explica economia globala . Pe baza acestei paradigme, Dunning identifica cinci stadii de evolutie a economiei globale, care, desi nu reflecta in exclusivitate dezvoltarea productiei internationale, se suprapun in mare parte peste aceasta:

Globalizarea poate fi explicata prin urmatoarele caracteristici[3]

piete de capital dereglementate, cu posibilitatea de transfer rapid al capitalurilor;

tehnologii ale informatiei si comunicatiilor care fac posibile actiunile la distanta, in timp real;

pietele financiare la termen foarte active si dinamice, sustinute de noi forme ale activelor financiare, ca optiunile si instrumentele derivate, care permit speculatorilor sa efectueze tranzactii in orice moneda peste tot in lume unde exista oportunitati de castig;

mobilitate sporita si raspandire geografica mai mare a investitiilor directe;

reactii rapide si interconditionate la evolutiile pietelor financiare si valutare, pe care operatiunile se derulezaa non-stop, timp de 24 de ore;

emergenta retelelor media globale, interconectate cu retele de comunicare globale;

mobilitate sporita, dar imperfecta, a resurselor umane in economia mondiala;

accelerarea schimbarilor tehnologice care determina cresterea numarului de achizitii si fuziuni, dar si competitia mai intensa a firmelor.

Trasatura definitorie fundamentala a economiei mondiale postbelice o constituie intensificarea fara precedent a interdependentelor economice dintre tarile lumii. Acest proces a avut loc ca rezultat al dezvoltarii fortelor de productie si al adancirii diviziunii mondiale a muncii, sub impulsul revolutiei stiintifico-tehnice. Aceasta a generat un proces de internationalizare a productiei, intr-o lume compusa din economii nationale intre care exista mari inegalitati sub aspectul nivelului de dezvoltare, al dimensiunii potentialului economic si al puterii.

In conditiile unor astfel de disparitati, procesul global de adancire a disparitatilor nu trebuie inteles ca un sistem universal de dependente reciproce si egale. Din contra, schimburile dintre tari apartinand unor categorii diferite nu reprezinta, de regula, un sistem echilibrat de relatii normale de interdependenta. De cele mai multe ori, interdependentele dintre tarile dezvoltate si cele slab dezvoltate, dintre tarile mari si tarile mici, dintre tarile bogate si cele sarace, imbraca forme contradictorii; ele reprezinta pentru unele relatii de dominatie, iar pentru celelalte relatii de dependenta[4].

Dominatia, asa cum e definita de Fr. Perroux, consta in capacitatea unei tari de a exercita influente disimetrice si ireversibile asupra partenerilor ei. Capacitatea de dominatie a unei economii nationale depinde, in principal, de dimensiunea, natura activitatilor economice care fac obiectul productiei nationale si al specializarii internationale si de capacitatea informationala. Impreuna, aceste elemente confera o anumita forta contractuala sau putere de negociere. Reversul factorilor care genereaza capacitatea de dominatie creeaza premisele dependentei.

In general, angrenarea in diviziunea internationala a muncii implica pentru statele nationale un anumit grad de dependenta fata de exterior. In literatura de specialitate, acesta este estimat prin coeficientii de comert exterior - exprima ponderea exporturilor (E), respectiv a importurilor (I) in produsul national brut (PNB):

Nivelul acestor coeficienti variaza in functie de potentialul economic si nivelul de dezvoltare a fiecarei tari. Datele statistice denota:

- o pondere scazuta a exporturilor si importurilor in PNB pentru tarile dezvoltate si in curs de dezvoltare care dispun de un potential ridicat (SUA, China, Japonia etc.);

- coeficienti de comert exterior ridicati pentru tarile dezvoltate si in curs de dezvoltare cu un potential mic si mijlociu;

- pentru tarile cu un potential similar, coeficientii sunt cu atat mai ridicati, cu cat nivelul lor de dezvoltare este mai inalt.

In economia mondiala contemporana, cele mai semnificative cazuri de dependenta sunt: dependenta comerciala si tehnologica a majoritatii tarilor in curs de dezvoltare fata de cele industriale avansate, dependenta financiara a statelor independente, dependenta alimentara a tarilor sarace asezate in zonele aride ale Globului, dependenta tarilor nedetinatoare de hidrocarburi, dependenta fata de anumite surse de materii prime naturale etc.