Sectorizarea economiei mondiale

Sectorizarea economiei mondiale

1. Agricultura pe Glob

a)   Caracteristici generale ale agriculturii pe Glob

Agricultura este exponenta sectorului primar, adica a produselor neprelucrate sau cu grad scazut de prelucrare.

Problematica agriculturii este destul de complexa si trebuie privita plecand de la evolutia sa in timp. La inceputul sec al XXlea, tarile componente ale economiei mondiale erau preponderent agrare. Populatia antrenata la nivelul agriculturii in aceste tari avea o mare pondere, iar in comertul mondial, cea mai importanta parte a acestuia era reprezentata de comertul cu produse agro-alimentare.

Odata cu dezvoltarea economiilor nationale si a industriei la nivel mondial, reprezentativitatea agriculturii pe plan mondial s-a diminuat. Problema nu ingrijoreaza din perspectiva procentelor sau chiar si a valorilor absolute, ci doar facandu-se corelarea cu cresterea continua a populatiei.

In esenta, iata cateva din aspectele care ingrijoreaza comunitatea mondiala in ceea ce priveste implicatiile problemei agriculturii la nivel mondial:

La nivelul economiei mondiale asistam la o diminuare a ponderii productiei agricole  in totalul productiei mondiale. In sume absolute, productia agricola a crescut, insa, nu poate satisface pe deplin nevoile alimentare ale populatiei din doua motive:

Rata de crestere a productiei agricole este inferioara ratei de crestere a populatiei la nivel mondial, ceea ce duce la o insuficienta a resurselor alimentare in raport cu nevoile alimentare

Cresterea productiei agricole este neuniforma, ceea ce conduce la o crestere mai ridicata in tarile dezvoltate, cu economii mai eficiente, pe cand cresterea populatiei este mai semnificativa in tarile subdezvoltate

Suportul relativ constant de resurse agricole a Terrei a determinat necesitatea unei eficientizari mai mari a agriculturii. Iata de ce, astazi cele mai mari tari producatoare de produse agricole sunt tarile dezvoltate, (care, datorita introducerii progresului tehnologic in activitatea agricola, au capacitatea de a obtine productivitati mari in agricultura), si mai putin tarile in dezvoltare si subdezvoltate (care, in ciuda orientarii lor agrare nu au posibilitatea practicarii unei agriculturi inalt productive).

Productia agricola este marcata si de unele fenomene si tendinte sociale. Astfel, incepand cu mijlocul sec al XXIlea, asistam la migratia populatiei rurale catre mediul urban, dublata, in tarile subdezvoltate de o scadere a nivelului de trai a populatiei agricole, astfel incat o noua problema a agriculturii o reprezinta si lipsa fortei de munca specializate in anumite regiuni. Aceasta este sustinuta de mijloace tehnice in tarile dezvoltate (a caror populatie necesara in agricultura este de cca 5%), dar se constituie intr-o problema in tarile in dezvoltare si cele subdezvoltate (unde populatia din agricultura poate depasi 50% din populatia ocupata a tarii respective).

Organizarea activitatii agricole se bazeaza pe noi principii. Astfel, se constata ca cele mai eficiente agriculturi sunt cele in care atomizarea agriculturii a disparut. Notiunea de mare ferma desemneaza cea mai moderna forma de organizare agricola (spre exemplu, cca 12% din fermele cu mai mult de 50 ha detin peste 80% din suprafata agricola a tarii).

Aparitia unei concurente internationale puternice in domeniul agricol, in urma aparitiei marilor concerne alimentare, societati transnationale care au  ca obiect de activitate productia si comercializarea produselor agricole. (Nestle, Cargill, etc)

b)   Tipuri de sisteme de productie agricole si politici agricole

In lucrarea The World Economy, autorii, Frederick Stutz si Barney Warf identifica

cateva posibile sisteme de productie agricola:

Agricultura de subzistenta - un sistem de productie specific tarilor in dezvoltare si subdezvoltate, cu urmatoarele caracteristici:

dominatie a autoconsumului asupra schimbului

majoritatea lucratorilor antrenati in agricultura

tehnicile agricole sunt primitive

productia agricola este destinata autoconsumului

este specifica unor zone din Asia (plantatiile de orez) si Africa de Est

Agricultura intensiva de subzistenta

este intensiva in forta de munca

pamantul este redus cantitativ, dar folosit intensiv

grad scazut de tehnologizare

este specifica unor zone din Asia si America Centrala si de Sud

Agricultura intensiva destinata schimbului

este o agricultura intensiva in capital, cu un grad de tehnologizare crescut

este capabila sa produca productie suplimentara, destinata schimbulu

Una din tarile care reprezinta un exemplu de luat in seama in agricultura mondiala,

este SUA. Agricultura SUA este cunoscuta ca o agricultura corporatista (marile agroafaceri: ConAgra, Dole, Nabisco, Ralston Purina, General Mills, General Foods, Hunt-Wesson, United Brands, fiind organizate ca firme integrate pe verticala, in jurul unor firme care, de regula, nu detin pamant agricol, dar se implica in controlul produselor, preturiloe, distributiei si promovarii produselor agricole).

Specific agriculturii SUA este faptul ca rezultatele sale agricole sunt obtinute doar de o mica parte a populatiei ocupate (cca 4%).

Organizarea activitatii agricole se constituie in model pe care multe alte tari l-au si urmat, respectiv agricultura bazata pe marile ferme, cu mare grad de tehnologizare.

Initial, agricultura americana a functionat pe baza fermelor de mici dimensiuni care deserveau piete locale. Acest mod de organizare avea ca principal beneficiu preturile relativ stabile si predictibile.

Actualmente, o familie detine sute, chiar mii de ha si echipamente mecanizate, ari de deservire marindu-se simtitor.

In privinta implicarii sale in agricultura mondiala, SUA a traversat o prioada fasta in anii 60-70, cand, in urma incheierii unui acord privind comertul cu cereale cu URSS, exporturile SUA au crescut. Actualmente, exporturile de produse alimentare ale SUA sunt amenintate atat de produsele similare din Uniunea Europeana (care a elaborat o Politica Agricola Comuna), cat si de tarile in dezvoltare care au devenit in ultimele doua decenii exportatori importanti pe piata mondiala (India, spre exemplu, s-a transformat dintr-un importator net de produse agricole intr-un exportator net) . Acest fapt a determinat guvernul SUA sa elaboreze Programe de subventii pentru agricultura.

Agricultura in Uniunea Europeana. Politica Agricola Comuna.(PAC)

PAC vizeaza crearea pietei agricole comune, in sensul liberei circulatii a produselor;

trebuie tinut cont, insa, de faptul ca produsele agricole sunt eterogene, astfel incat se formeaza piete specifice pentru grupuri specifice de produse. Se disting astfel patru tipuri de piete:

piete cu interventie interna si protectie externa - caracteristice pentru cca 70% din totalul produselor agricole (cereale, unt, lapte praf, zahar, carne de vaca)

piete fara interventie interna dar cu protectie externa - caracteristice pentru cca 25% din totalul produselor agricole (oua, pasari, vin)

piete cu ajutoare complementare la preturi - specifice produselor aflate sub incidenta GATT (mai ales la plante tehnice)

piete cu ajutoare forfetare la productie - platite de catre integratorii producatorilor de in, canepa, viermi de matase, hamei

In 1958 ministrii agriculturii ai tarilor membre s-au intalnit la Stresa in cadrul unei conferinte, stabilind principiile operationale in vederea realizarii pietei agricole comune.

Piata agricola comuna s-a format in perioada urmatoare (1961 - 1969) avand la baza

trei principii:

unicitatea pietei

preferinta comunitara

solidaritatea financiara

Primul principiu stabileste libera circulatie a produselor agricole intre tarile Comunitatii prin eliminarea taxelor vamale, a restrictiilor cantitative sau a altor masuri care sa aiba ca efect ingradirea pietei unice agricole.

Ca o consecinta a acestui principiu, preferinta comunitara reprezinta transpunerea, la nivel comunitar, a prioritatii care se acorda in majoritatea tarilor productiei agricole proprii. Acest principiu asigura protejarea pietei comunitare, prin mecanisme de pret, impotriva importurilor din tari terte.

Cel de-al treilea principiu a presupus ca o politica comuna trebuie sa fie sustinuta, pe langa elementele de natura economica, si de suportarea in comun a cheltuielilor aferente. In acest sens, in 1962 s-a constituit Fondul European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA).

Industria si importanta ei in economia mondiala

Importanta sectorului industrial in cadrul economiei mondiale este de necontestat. Si

Aceasta cel putin din doua motive:

a)      experienta economiei mondiale arata ca exista o legatura directa intre gradul de industrializare si dezvoltarea economica

b)      produsele manufacturate au o valoare adaugata mai mare decat produsele agricole. Aceasta se exprima ca valoare adaugata manufacturiera (VAM). VAM este in tarile dezvoltate de 3 ori mai mare decat in tarile in dezvoltare, de 10 ori mai mare decat in tarile subdezvoltate si de 5 ori mai mare decat in tarile in tranzitie.

Responsabila de progresul economic, in general, si dezvoltarea industriei, in mod special

este revolutia industriala din Anglia (1760). Chiar daca ulterior tipul de fabrici britanice a fost depasit in special din perspectiva costurilor de fabricatie ridicate, corelate cu scaderi ale productivitatii muncii, ceea ce a avut ca si consecinta scaderea competitivitatii globale, revolutia industriala din Anglia a deschis drumul unui fenomen global complex, industrializarea.

Industrializarea a fot marcata de cateva momente mai importante:

- Sec XIX - dezvoltarea industriilor textila, extractia de carbune, productia de motoare cu aburi, apoi dezvoltarea industriilor petroliera si chimica

Sec XX - fordismul si dezvoltarea productiei in masa, specifica industriei SUA

- criza petroliera (70) - care a marcat o scadere a activitatii industriale globale

- sfarsitul sec al XXlea si inceputul sec al XXIlea - care marcheaza dezvoltarea

unor noi ramuri industriale de varf (electronica si telecomunicatii,

biotehnologiile, industria de constructii aerospatiale, productia de soft si

calculatoare, etc.

Actualmente, se poate aprecia ca si industrializarea este supusa globalizarii in cadrul diviziunii internationale a muncii, astfel incat putem vorbi despre specializarea in industrie a anumitor tari.

Dezvoltarea globala a industriei se regaseste intr-o proportie rdicata a PIB industrial mondial in PIB mondial (3/4 din acesta din urma la sfarsitul sec al XXlea)

Din acesta Germania realiza 38%, Franta - 27%, Italia - 31%,  Japonia - 38%, SUA -27%, Olanda - 27%.

Semnificativa pentru nivelul de dezvoltare industriala a unei tari este ocuparea fortei de munca in industrie. Aceasta, era in 1997 de  21,2% in Marea Britanie, 31,7% in Germania, 23,4% in Franta, 26,5% in Italia, 21,7% in Olanda, 22% in SUA, 33,9% in Japonia, 14% in Indonezia, 15% in China, 16% in India, 18% in Peru.

Evolutiile industriei in ultimele decenii arata urmatoarele:

tarile OCDE au cunoscut o crestere industriala semnificativa (in perioada 1995-1996: SUA 16,5%, Canada 13,5%, Australia 8,8%, Irlanda 70,9%, Norvegia 34,1%)

tarile in dezvoltare, in aceeasi perioada, au cunoscut ritmuri pozitive de crestere, dar inegale (China a avut 14% crestere, contributia la PIB fiind de 50%, India 1970-1990 contributia la PIB 28,6%, tarile din America Latina - crestere oscilanta, Brazilia inregistrand cea mai mare valoare a acestei cresteri - 9%

tarile din Africa au inregistrat exporturide produse industriale mai mici de 2 mld$

in ceea ce priveste tarile in tranzitie acestea au cunoscut o scadere drastica a productiei industriale  (Rusia producea in 1995 50% din productia indutriala din 1990)

In acest context, tarile dezvoltate continua sa dezvolte industria (in special noile

industrii cu valoare adaugata mare), iar tarile in curs de dezvoltare si subdezvoltate elaboreaza politici si strategii industriale care sa le creasca gradul de dezvoltare. Acestea constau in:                

- Subventii si transporturi directe (export)

- Reorganizare si restructurare (domenii importante - energia)

- Modernizarea unor ramuri

- Sprijin pentru regiunile defavorizate

- Proiecte de infrastructura catre sa promoveze cererea si reducerea costurilor

- Politici de relansare a consumului

- Utilizarea pirghiilor vamale

3. Serviciile si dezvoltarea sectorului tertiar in economia mondiala

Sectorul tertiar reprezinta o componenta foarte importanta in economia globala, intrucat implicarea agentilor economici in acest ssector prezinta cateva avantaje nete:

a)      serviciile sunt produsele cu valoarea adaugata cea mai mare

b)      investitiile din sectorul serviciilor sunt de cele mai multe ori mai mici decat in sectorul industrial

c)      serviciile sunt mult mai usor de delocalizat la nivel international decat alte produse

Serviciile reprezinta produse care presupun inputuri si outputuri intangibile. Intangibilitatea serviciilor este o componenta care, de multe ori este in relatie cu elemente tangibile. Spre exemplu, un serviciu turistic este caracterizat de doua tipuri de elemente:

intangibile (prestarea efectiva a serviciului turistic)

tangibile (locatia, hotelul, mijlocul de transport, etc)

Incepand cu anii 80 la nivel international asistam la o intensificare a activitatilor

economice din sectorul serviciilor. Exporturile de servicii ajung sa inregistreze cca 20% din comertul mondial, firmele ajung sa investeasca la nivel international in servicii, ba chiar se ajunge la constituirea unor societati transnationale, corporatii in servicii.

Un fenomen specific pietei mondiale a serviciilor il reprezinta externalizarea serviciilor specifica sfarsitului de sec XX. Motivele pentru care acest fenomen a capatat amploare sunt urmatoarele:

a)      costurile mai scazute - intrucat pentru firmele de mai mica dimensiune eficienta de ansamblu nu permite angajarea unui personal calificat in serviciile de care ar avea nevoie (spre exemplu; servicii financiare, consultanta in diferite domenii, publicitate si alte metode de promovare, servicii juridice), este mai facila cumpararea acestor servicii decat producerea lor. Varianta marilor firme internationale, specializate si cu o mai mare traditie si recunoastere devine astfel mult mai atragatoare.

b)      Flexibilitate - apelarea la servicii externe este preferabila intrucat nu presupune neaparat o continuitate in timp, ci poate fi realizata numai in perioadele in care este nevoie.

c)      Reducerea riscurilor - in special risucurile legate de personal, asigurarea acestuia, instruirea acestuia, etc.

d)      Servicii noi - o firma cu o forta financiara moderata sau redusa este limitata in ceea ce priveste serviciile pe care la poate asigura, singura ei optiune fiind firmele de servicii (acest lucru este valabil in special in serviciile noi - design web, publicitate prin Internet, etc)

e)      Cadre legislative specifice - firmele de servicii cu vocatie internationala dispun de informatii si experienta internationala ce poate fi utilizata si de firmele care nu dispun de aceste mijloace.

Serviciile, la nivel international, trebuie analizate din aceeasi perspectiva ca si la nivel

national, perspectiva ce trebuie, insa, imbunatatita cu elemente specifice legate de mediul international (legislatie specifica, mediu poltic specific, mediu tehnologic, diferente culturale, etc). Vorbim si la acest nivel de servicii financiare, de asigurari, juridice, consultanta si relatii publice, transport, servicii ale intermediarilor, servicii guvernamentale (servicii publice, fortele armate, educatia, sanatatea, servicii oferite de politie), servicii nonprofit (servicii religioase, servicii ale agentiilor nonprofit).

La nivelul economiei mondiale cea mai reprezentativa economie de servicii o are SUA. SUA au dezvoltat cel mai important sector al serviciilor (in anii 90 80% din populatia ocupata era antrenata in servicii).

SUA este liderul mondial in furnizarea anumitor servicii (spre exemplu, in industria de servicii software, oferind cca 50% dintr-o piata totala de peste 150 miliarde $). Serviciile creaza cca un sfert din PIB-ul SUA si cca 30% din exporturile acestui stat.

Impreuna cu Canada SUA totalizeaza 150 din primele 500 de corporatii interna ionale de servicii din lume.

Rezumat

1.Asa cum se vorbeste de sectorizarea unei economii nationale, asa in economia mondiala vorbim de sectorizarea acesteia.

2. Sectorul primar al economiei corespunde agriculturii. La nivel mondial exista cateva tendinte generale in ceea ce priveste agricultura. Literatura economica de specialitate consemneaza cateva tipuri esentiale de sisteme de productie agricola: agricultura de subzistenta, agricultura intensiva de subzistenta, agricultura intensiva destinata schimbului.

3. Industrializarea este una din experientele care a marcat pozitiv evolutia economiei mondiale.

4. Sectorul in plina dezvoltare al economiei mondiale este sectorul serviciilor. Externalizarea serviciilor este un proces complex si motivat al evolutiei economiei mondiale. Serviciile au cateva trasaturi specifice care le fac foarte atractive pentru agentii economici care actioneaza la nivel international.

Termeni cheie: agricultura de subzistenta, agricultura intensiva de subzistenta, agricultura intensiva destinata schimbului, industrializarea, externalizarea serviciilor, tangibilitate, intangibilitate.

Teste de autoevaluare

Apreciati cu adevarat sau fals urmatoarele afirmatii:

a)      Agricultura destinata schimbului este intensiva in tehnologie.

b)      Politica Agricola Comuna are ca principiu preferinta comunitara.

c)      tarile in dezvoltare nu elaboreaza politici si strategii agricole, fiind preocupate prioritar de agricultura.

d)      Serviciile sunt mai greu de delocalizat decat alte produse.

e)      Cea mai reprezentativa economie de servicii o au SUA.