Economia in spatiul carpato-danubiano-pontic in epoca straveche si veche (antica)

Economia in spatiul carpato-danubiano-pontic in epoca straveche si veche (antica)

Prima perioada a existentei omului este cuprinsa in epoca paleolitica care dureaza pina la aproximativ 10.000 i. Hr. Aceasta etapa este carac 434g63e terizata de procesul trecerii treptate de la simpla ocupare a teritoriului la locuirea lui, de incercari de amenajare si chiar de creare a unor adaposturi. Omul paleolitic s-a deosebit de inaintasul sau prin faptul ca a prelucrat piatra, reusind sa conceapa si sa faureasca aproape toate tipurile de arme din silex, lemn si os care s-au folosit si in perioadele urmatoare. Perioada de tranzitie de la paleolitic la neolitic (10.000 - 5500 i. Hr.) se caracterizeaza in general prin transformari pe toate planurile: trecerea unor comunitati de la stadiul de vinator-culegator la acela de recoltator si apoi de cultivator de plante, domesticirea animalelor, ceea ce va conduce firesc spre sedentarizare, omul fiind legat indisolubil de gospodarie.

Perioada neolitica (5500-2500 i.Hr.), de ,,revolutionare" a tehnicilor si uneltelor folosite de om, a insemnat slefuirea si perforarea pietrei, dezvoltarea unor noi mestesuguri (torsul, tesutul si olaritul). Domesticirea unui numar mai mare de animale si cultivarea plantelor au dus la transformarea omului neolitic in producator. Oamenii isi construiesc locuinte si apar primele asezari compacte pe vaile apelor curgatoare si pe terase. Omul neolitic foloseste pentru confectionarea unor unelte si arme primul metal - cuprul. Acest fapt, ca si alte schimbari petrecute in viata si activitatea oamenilor, anunta epoca metalelor. Aceasta cuprinde epoca bronzului (1800 - 1150 i. Hr.) si epoca fierului (1150 i. Hr. - secolul I d. Hr.). In epoca bronzului, uneltele si armele de metal inlocuiesc pe cele din piatra. Are loc prima mare diviziune a muncii - despartirea agricultorilor de pastori. Cultura materiala si spirituala a epocii bronzului a fost creata de numerosul neam al tracilor, despre care avem informatii pretioase de la Herodot (anul 514 i.Hr.). In perioadele de mijloc si de sfirsit ale Hallstatt-ului s-a desavirsit cristalizarea etno-lingvistica a geto-dacilor - denumire generica data tuturor triburilor nord-trace. Constituiti in formatiuni politice, locuind un teritoriu intins si generos din punctul de vedere al bogatiilor solului si subsolului, geto-dacii au atins un nivel economic ridicat in acea perioada istorica, trezind interesul puterilor antichitatii.

In epoca fierului, progresele inregistrate odata cu aparitia metalurgiei fierului si nu numai (roata olarului fiind alta mare realizare a inteligentei umane), au condus la a doua mare diviziune a muncii : separarea mestesugurilor de celelalte activitati. Se poate afirma ca epoca fierului este cea care a determinat, in mod decisiv, destramarea relatiilor gentilice din societate.  

Perioada de apogeu in dezvoltarea societatii geto-dacice a fost marcata de momentul intemeierii statului centralizat dac sub conducerea lui Burebista (82 - 44 i. Hr.) si s-a incheiat odata cu sfarsitul domniei lui Decebal (87 - 106 d. Hr.). Perioada o consideram ca fiind perioada veche din istoria tarii noastre si se suprapune pe oranduirea sclavagista. In acest interval de timp, geto-dacii s-au afirmat in plan economic, politic, militar si religios. Societatea geto-dacica era impartita in clase si categorii sociale: tarabostes si pileatii (nobilii) si comates (oamenii liberi). Sclavii - atati citi erau - detineau un rol cu totul neinsemnat in economie, avand activitati strict legate de gospodarie. Principalele domenii economice care s-au afirmat in Dacia preromana au fost: agricultura, cresterea animalelor, mestesugurile si comertul.

 In agricultura, asemenea celorlalte ramuri tracice, si geto-dacii erau mari producatori de cereale (orz, secara, linte, bob si multe varietati de grau). Baza economica o formau agricultura si cresterea vitelor. Descoperirile arheologice demonstreaza ca geto-dacii foloseau plugul cu brazdar si cutit din fier, coase, seceri, sape, sapaligi, greble cu sase colti. Daco-getii cultivau intens vita de vie. Erau mesteri si in domenii precum  apicultura si pescuitul. Cresterea animalelor a fost una dintre vechile indeletniciri ale tracilor nord-dunareni. Pe bogatele pajisti ale Daciei erau crescute cornutele mici si mari, iar rasa de cai foarte iuti ai getilor era renumita atit in lumea greaca cit si in cea romana. Turmele de oi si cirezile de vite jucau un rol important in economia vietii getice. Dacia era vestita si prin bogatiile ei naturale. Lemnul padurilor era cautat de greci pentru construirea corabiilor. Sarea era folosita de geto-daci in conservarea pestelui si a carnii, in argasirea pieilor, dar si ca produs de schimb cu grecii si, mai tirziu, cu romanii.

Pamantul Daciei a fost, inca din acele vremuri indepartate,  bogat in minereuri (fier, arama, argint si aur). Datorita acestui fapt, metalurgia fierului s-a dezvoltat inca din jurul anului 800 i. Hr. Au existat numeroase ateliere de metalurgie care nu au fost depasite decit de romani. In atelierele geto-dacilor se confectionau ustensilele de care aveau nevoie mesterii in prelucrarea fierului: nicovale, baroase, pile, clesti si ciocane de forja. Pentru cei care exploatau si prelucrau lemnul se produceau fierastraie cu panze late si inguste, topoare, scoabe, cuie, burghie, zavoare si balamale pentru usi. Armata geto-dacilor era inzestrata cu armele produse de mestesugarii autohtoni. Acestia fabricau lanci si sulite, sabii drepte si curbate, pumnale, scuturi, virfuri de sageti. Din fier, dar si din aur si argint, se confectionau si podoabe si accesorii pentru imbracaminte (catarame, paftale, nasturi, fibule, bratari).

Daco-getii au stabilit relatii comerciale cu lumea greaca si apoi cu cea romana. Infiintarea oraselor-cetati grecesti de pe litoralul Marii Negre (Histria, Tomis, Callatis), inca din prima perioada a epocii fierului, a favorizat intensificarea schimburilor comerciale dintre autohtoni si greci. Din lumea greceasca se importau untdelemn si vin, unelte si arme, articole de podoaba si obiecte de arta. Din Dacia se exportau grane si vite, sare si miere, lemn si piei. Schimburile comerciale au favorizat si folosirea monedelor. Inca din sec. V i. Hr. aparuse in Dacia moneda greceasca. Doua secole mai tirziu, daco-getii bat moneda proprie, imitata dupa cea greceasca. Emisiunile monetare ale geto-dacilor au durat aproape trei secole. Monedele emise erau din argint si, foarte putine, din aur. Alaturi de moneda autohtona au circulat drahma greceasca si denarul roman.

In urma razboaielor daco-romane din anii 101-102 si 105-106, statul centralizat faurit de Decebal isi inceteaza existenta. O parte a teritoriilor stapanite de Decebal au fost integrate Imperiului Roman care a creat Provincia Imperiala Dacia. Aceasta cuprindea spatiul intracarpatic pina pe culmea Brezei si Somesului Mare, Banatul si Oltenia pina la Jiu. Intinse teritorii nord-dunarene au fost atribuite Provinciei Moesia Inferior: teritoriul dintre Jiu si Olt, sud-estul Transilvaniei, intreaga Muntenie si partea de sud a Moldovei. Celelalte teritorii apartinind fostului stat centralizat dac erau locuite de triburile de daci liberi (Carpii, Costobocii, Dacii Mari). Provincia Dacia Romana a cunoscut importante prefaceri determinate de politica dusa de Traian si urmasii sai. Urmarile cuceririi romane s-au resimtit asupra tuturor domeniilor vietii societatii dacice. Dacia Traiana a continuat in linii mari viata economica a Daciei lui Decebal. Principalele sectoare economice au fost in continuare : agricultura, cresterea animalelor, mineritul si mestesugurile, comertul, intalnind si o puternica circulatie monetara.

In urma cuceririi romane, pamantul devine in totalitate ager publicus, conform dreptului roman. El putea fi atribuit in proprietate ereditara sau numai in folosinta si a constituit un important instrument al procesului de romanizare. Agricultura, viticultura si pomicultura sunt ocupatii de baza ale autohtonilor si colonistilor prezenti in Dacia Romana. Se cultiva diferite soiuri de griu, mei si secara. Activitatea din agricultura este favorizata de introducerea unor unelte si practici noi. Cresterea animalelor este confirmata de numeroasele informatii provenite din documentele romane. Pasunile si finetele statului sunt date unor arendasi - conductroes pascui - care impun taxe pentru cei ce trimit vitele pe aceste terenuri. Vitele, precum si cabalinele, constituiau cele mai mari bogatii ale Daciei Romane in ceea ce priveste septelul.

Prefaceri importante se petrec in domeniul mineritului. Bogatiile subsolului Daciei, in mod deosebit aurul si argintul, au reprezentat o puternica atractie pentru romani si unul dintre motivele cuceririi Daciei. De aceea, noii stapini au fost preocupati de exploatarea lor cat mai rentabila, fapt pentru care minele de metale pretioase au fost declarate proprietatea imperiului. Specialistii in minerit au fost adusi mai cu seama din Iliria, unde aceasta indeletnicire avea o veche traditie. Cele mai bogate exploatari aurifere si argintifere erau in muntii Apuseni (Rosia Montana, Abrud si Zlatna). In afara de aur se mai exploatau sarea, fierul, marmura si titeiul (pacura). Sarea se extragea de la Ocna Mures, Ocna Sibiului si Ocna Dejului.

Au luat fiinta numeroase ateliere in care se prelucrau minereurile extrase. Ceramica ocupa un loc important in activitatea mestesugarilor. In atelierele lor se realizau oale, cesti, strachini, dar si figurine si statuete folosite la impodobirea unor constructii. Au existat numeroase ateliere in care se prelucra fierul unde se produceau unelte pentru toata gama de activitati economice practicata in epoca si se confectionau unele arme necesare armatei romane. In atelierele Daciei Romane se lucrau lemnul, pielea, lana, inul si canepa. Mestesugarii si meseriasii erau organizati in asociatii profesionale numite colegii.

Despre comertul Daciei Romane, marfurile importate si exportate, precum si negustorii de aici avem numeroase informatii. Inscriptii descoperite la Apullum mentioneaza negustorii din Provincia Dacia Apullensis constituiti intr-o confederatie. Alte centre in care apar negustori sunt Sarmizegetusa, Drobeta, Ampelum si Potaissa. Din Dacia se exportau materii prime (aur, argint, sare) dar, alaturi de acestea, obiectul comertului il faceau si cerealele, vitele, mierea de albine, lemnul si pestele. Se importau vase fine de lux (terra sigillata) din Panonnia, Gallia si malul drept al Rinului. Se mai importau stofe fine, obiecte de podoaba, arme, fructe, minereuri si vinuri sudice. Dezvoltarea comerciala este evidentiata si de descoperirile care arata ca pe teritoriul Daciei au existat in permanenta importante resurse monetare. Populatia de la orase si sate folosea monede de aur, argint si bronz de diferite valori, unitatea de calcul fiind sestertul si denarul. Incepind cu anul 246, conducerea Imperiului va permite Daciei sa emita monede de bronz purtind inscriptia Dacia Felix, contribuind astfel la revigorarea comertului intern si extern.