Economia romaneasca in epoca moderna

Economia romaneasca in epoca moderna

Caracteristicile economiei romanesti in prima jumatate a sec. XIX

In istoria romanilor, epoca moderna debuteaza cu miscarea revolutionara condusa de Tudor Vladimirescu din 1821 si se incheie odata cu faurirea statului national unitar roman in decembrie 1918. Procesul de modernizare a fost insa lent deoarece marii boieri - factori de decizie politica si economica - promovau ideea ca Principatele nu se pot axa decit pe agricultura. Marii proprietari, lipsiti de spirit economic modern, neposedand capital lichid, exploatau proprietatea agrara prin intermediul taranilor clacasi, obtinind profit prin comercializarea cerealelor. Ca urmare a acestui fenomen, agricultura a continuat sa fie ramura economica de baza in Principatele Romane si in Transilvania.

Necesitatea unei productii sporite, generata de largirea continua a pietei moderne, de cererile impuse de puterea suzerana (Turcia) in Principate, de cele ale armatei austriece in Transilvania, de cererea acuta de bani pentru toate categoriile sociale, au avut drept consecinta extinderea suprafetelor cultivabile, diversificarea culturilor, antrenarea in circuitul pietei a mosiilor si folosirea tot mai puternica a taranilor in procesul de schimb. Transformarilor cantitative li se adauga schimbari calitative, corespunzatoare sistemului juridic al proprietatii. Aparitia in agricultura Tarilor Romane a agronomului, a geometrului, a administratorului si a veterinarului reliefeaza directii noi de evolutie. Unii mosieri introduc procedee tehnice noi, utilizeaza sisteme moderne de control si administrare, isi creaza utilaje proprii, valorifica industrial produsele agricole. Statul sprijinea ideea de modernizare a agriculturii prin infiintarea Societatii de Agricultura, a invatamantului agronomic si economic, a Comisiei Centrale de agronomie si economie rurala sau a Asociatiei economice ardelene. Au luat fiinta fabrici de masini agricole la Iasi, Bucuresti si Cluj. Trimiterea de bursieri in strainatate, organizarea fermelor model, cautarile teoretice si redirijarile practice - exprimate in activitatea lui Ion Ionescu de la Brad - sunt semnificative in acest sens. Extinderea suprafetelor cultivate, dezvoltarea agriculturii cu caracter comercial au generat totodata un spor considerabil al obligatiilor taranilor, dincolo de prevederile oficiale prin intermediul invoielilor pentru prisoase. Preocupati de situatia taranimii, conducatorii revolutiei din Tara Romaneasca de la 1848 au hotarit, prin articolul 13 din Proclamatia de la Islaz, emanciparea si improprietarirea clacasilor prin despagubire. Dupa revolutie, in 1848, autoritatile din Principate au elaborat noi legiuiri agrare (1851) care au fost aplicate din anul urmator, prin care s-au reglementat raporturile dintre boieri si clacasi pina in 1864.

In Transilvania si in celelalte teritorii aflate sub administratie habsburgica, Revolutia de la 1848 a dus la eliberarea iobagilor de obligatiile feudale fara despagubire: Patentele Imperiale din 1853-54 el 919f51j ibereaza de servitutile feudale si categoria de tarani dependenti a jelerilor, fiind rascumparat prin bani lotul revenit in proprietatea fostilor iobagi si jeleri.

Astfel, in iunie 1848, la Cluj s-au hotarat urmatoarele lucruri legate de reforma din agricultura :

desfiintarea robotei si a institutiei dijmei, fostii iobagi devenind proprietari pe pamanturile avute in folosinta la 1 ianuarie 1848 ;

reforma agrara se facea prin despagubirea de catre stat a mosierilor, urmand ca statul, prin intermediul impozitelor, sa recupereze o parte din despagubirile platite.

In raport cu celelalte aspecte (dimensiuni) ale procesului dezvoltarii - cele demografica si agrara - industria cunoaste o dezvoltare mai putin spectaculoasa. Industria avea nevoie de initiativa, capital, materie prima, forta de munca libera, sprijin economic, stabilitate. Insa nici unul dintre aceste atribute nu exista. Dominatia otomana in Principate, stapanirea habsburgica in Transilvania, Banat si Bucovina, creau serioase bariere in calea dezvoltarii industriei. Pentru Principate, desfiintarea monopolului economic otoman, stabilitatea politica dupa 1834 (dupa incheierea Regulamentului Organic), dezvoltarea puternica a oraselor, a mestesugarilor si a comertului au creat conditii mai favorabile dezvoltarii industriei in favoarea reluarii unor eforturi care aveau deja o indelungata traditie in societatea romaneasca. Orasele, mai cu seama, cuprind un mare numar de mesteri cu un profil tot mai diversificat. Adancirea diviziunii muncii, utilizarea muncii salariate reprezinta indicii cu privire la dezvoltarea izvoarelor reale ale relatiilor capitaliste. Situatia este asemanatoare si in Transilvania. Aici, insa, ca si in Banat, pe baza unei traditii mai indelungate, o dezvoltare particulara o cunoaste mineritul. Prima masina cu aburi este introdusa pe domeniul minier al Zlatnei in 1838. In 1845 se introduc trei asemenea masini la Resita. Ca urmare a perfectionarii tehnice, productia de aur, argint, fier si alte metale creste necontenit. Acest fapt favorizeaza dezvoltarea industriei manufacturiere. In Banat si Transilvania se infiinteaza ateliere de fabricat unelte si masini agricole, manufacturi in productia zaharului si a textilelor. In Moldova si Tara Romaneasca manufacturile apartin boierilor si negustorilor. Existau manufacturi de postav sau tesaturi, de paste fainoase, de sticla, de luminari, de unelte agricole. Cu toate acestea, industria manufacturiera s-a dezvoltat pe scara redusa si nu a acoperit toate ramurile pentru a alcatui o baza si a crea o traditie de unde sa se poata trece la industria masinista, de fabrica.

Inceputurile industriei de masa au fost timide si au aparut la mijlocul secolului al XIX-lea. La Bucuresti si Iasi au functionat primele mori mecanice (1846, 1848). Au luat fiinta intreprinderi apartinand industriei alcoolului si berii, cele de postav, chibrituri, lumanari, sticla, caramizi, silitra.

Schimbarile petrecute in statutul politico-juridic al Principatelor Romane la inceputul epocii moderne au creat conditii favorabile in dezvoltarea pe scara larga a comertului intern si extern. Prin nivelul la care se desfasoara, prin implicatiile multilaterale pe care le genereaza si prin consecintele adinci pe care le determina, comertul se inscrie pe directia capitalista, accelerind procesul de dezvoltare moderna a societatii romanesti. In Principate, negustorii si mesterii au continuat sa fie organizati in bresle. In Transilvania, activitatea negustorilor romani a fost deosebit de intensa. Cuantumul afacerilor derulate se desprinde si din faptul ca ei plateau taxe de 175 ori mai mari decit acelea la care erau supusi negustorii sasi. Casele de comert ale fratilor Orghidan din Brasov si ale lui Hagi Constantin Pop din Sibiu aveau stranse legaturi cu Principatele, cu Peninsula Balcanica si cu Europa in general. Economiile complementare ale celor trei tari romanesti, nevoile acute ale schimbului au intensificat procesul de constituire a pietei unice nationale. Desfiintarea vamii dintre Moldova si Tara Romaneasca in 1848 este rezultatul acestui proces indelung pregatit.

In procesul de dezvoltare a pietii interne un rol important a revenit tirgurilor saptaminale, bilciurilor si iarmaroacelor, care devin mai numeroase si reprezinta puternice pirghii de dezvoltare a relatiilor noi capitaliste. Desfiintarea monopolului economic otoman a favorizat procesul integrarii Principatelor in circuitul comertului european. Porturile dunarene Galati si Braila devin importante centre comerciale. In 1836 Galatiul capata statut de porto-franco.

 Finantele si circulatia monetara reprezinta un alt sector important, care inregistreaza direct si repede trebuintele de organizare moderna a societatii si care se cer adaptate pentru a crea un cadru corespunzator dezvoltarii istorice. Regulamentul Organic a schimbat radical sistemul financiar, modernizindu-l. in primul rand prin constituirea Bugetului de stat, care ingaduia o stricta evidenta a veniturilor si a cheltuielilor. Pe baza recensamintelor organizate la 7 ani, au fost fixate impozitele - capitatia, in suma de 30 de lei pe an. Negustorii si mesterii sunt si ei impusi la plata unei dari fixe, numita patenta. Impozitele indirecte erau desfiintate. Bugetele includeau cu rigoare sumele datorate Portii, sumele necesare functionarii aparatului administrativ, intretinerii spitalelor, a scolilor, operelor de binefacere. Dependenta fata de Poarta, inexistenta unei monede proprii, circulatia unei apreciabile cantitati de moneda straina, constituiau tot atatea obstacole in procesul de modernizare a societatii romanesti.

Economia Romaniei intre 1859 si 1877

Intreaga istorie moderna a Romaniei se dezvolta sub semnul Revolutiei de la 1848. Perioada de pina la 1878 este perioada revolutiei neintrerupte, in cuprinsul careia s-a constituit statul roman modern, s-a infaptuit o uriasa opera reformatoare, de transformare a structurilor, s-a cucerit independenta de stat. Tarile Romane si-au dobandit un nou statut juridic international, si-au modificat regimul politic interior. Infaptuirile materiale nu au fost spectaculoase: societatea romaneasca nu a avut nici acum ragazul pentru a-si desavirsi structurile moderne. Au fost create doar conditiile favorabile, prin intermediul unei legislatii reformatoare extinse asupra tuturor sectoarelor, care a inlaturat formele vechi, perimate.

Acumularile in domeniul agricol sporesc dupa 1848. Agricultura ramane in continuare sectorul preponderent al economiei; in cuprinsul acesteia, in anul 1860, lucra 92% din populatia care se cifra la 2.218.638 suflete. Productia creste si in legatura cu exportul rentabil pe pietele europene. Arendasia practicata de o categorie specializata se extinde. Legarea tot mai deplina a mosiilor de cerintele pietei isi gaseste expresia si in extinderea cresterii animalelor, in intensificarea procesului de prelucrare industriala a produselor agricole. Preocuparile in directia utilizarii metodelor moderne se generalizeaza. Romania participa la primele expozitii agricole internationale. Infaptuirea Unirii Principatelor Romane la 24 ianuarie 1859 a creat conditii favorabile pentru infaptuirea unei reforme agrare. La 2/14 mai 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat reforma care dadea problemei agrare o rezolvare in acord cu pozitia si interesele burgheze si care, cu toate limitele sale firesti, corespundea in mai mare masura nevoilor taranilor si intereselor economice, sociale si politice a tarii. In conformitate cu dispozitiile legii au fost impropietariti 408.119 tarani, iar 59.721 au primit numai locuri de case. Improprietarirea s-a facut pe 1.766.258 ha. Suprafata de pamant a fost atribuita dupa numarul de vite, in raport cu care era apreciata impartirea taranilor in cele trei categorii: fruntasi, mijlocasi si codasi. Legea din 1864 - care desfiinta obligatiile feudale ale taranilor clacasi, recunostea libertatea proprietatii si a taranilor in schimbul unei insemnate despagubiri - prezinta o importanta deosebita pentru dezvoltarea ulterioara a societatii romanesti pe calea capitalista. Reforma facandu-se prin despagubire, urma ca taranii, intr-un interval de 15 ani sa plateasca despagubirile stabilite fata de mosieri. Desfiintarea iobagiei si improprietarirea taranilor a creat piata interna pentru capitalism, inclusiv cea a fortei de munca, a permis extinderea relatiilor capitaliste in agricultura, a favorizat generalizarea muncii salariate, a grabit procesul de diferentiere a taranilor.

Proprietatea a fost consacrata sacra si inviolabila prin intermediul Constitutiei din 1866.

Iar cresterea animalelor continua sa fie o activitate importanta, deoarece vitele mari erau folosite de tarani atit pentru munca campului, cat si pentru consum, cornutele mici erau o sursa de alimente si materie prima pentru industria casnica. O statistica din 1860 arata ca in Principate erau efective ce insumau : 500.000 de cai, 2.700.000 de bovine, 4.480.000 de oi si 1.100.000 de porcine.

In ceea ce priveste industria, din cele 12.867 unitati industriale inregistrate in 1863, 7849 au fost intemeiate in perioada 1850-1863. Marea majoritate erau ateliere ale micii productii mestesugaresti, doar 51 apartinind industriei mari masiniste. Numarul acestora a sporit la 136 in 1878 si apartineau, in principal, ramurilor textila, alimentara (mori cu abur, fabrici de bere, alcool, conserve), cherestea, sapun. O dezvoltare mai larga cunoaste industria extractiva si de prelucrare a petrolului. Productia a crescut de la 1190 t in 1863 la 15.100 t in 1877, numarul rafinariilor era de 20 in 1878. Legislatia economica adoptata a urmarit extinderea procesului de dezvoltare industriala. In acest sens, au fost adoptate: Legea patentelor (1863), Legea pentru infiintarea Camerelor de Comert si Industrie (1864).

In Transilvania continua sa se dezvolte mineritul, se infiinteaza in 1854 Societatea STEG (Societatea cailor ferate de stat), in 1855 Societatea economica a uzinelor de fier din Transilvania si Banat si Societatea pentru exploatarea minelor si topitoriilor din Brasov. Industria metalurgica si siderurgica progreseaza ca urmare a intereselor statului si a patrunderii in proportii tot mai insemnate a capitalului strain.

Dezvoltarea agriculturii si industriei a impus crearea unui sistem de comunicatii necesar consolidarii pietei nationale si integrarii in circuitul economic european a Romaniei. S-a urmarit modernizarea principalelor drumuri care strabateau Moldova si Tara Romaneasca, asigurand legaturile si cu tarile vecine. S-au elaborat numeroase proiecte pentru construirea de cai ferate. In 1867 a fost incheiata o conventie intre Romania si capitalistii englezi John Barcaly si John Harriforth pentru construirea caii ferate Bucuresti-Giurgiu. Linia a fost data in exploatare in 1869. In 1871 sint construite tronsoanele de cale ferata Itcani-Roman, Pascani-Iasi si Veresti-Botosani. Pentru construirea retelei feroviare Roman-Tecuci, Galati-Tecuci-Birlad, Braila-Buzau, Ploiesti-Bucuresti-Pitesti-Craiova-Virciorova in lungime de 914 km., s-a apelat la consortiul german condus de Strausberg. Ajunsa la faliment, a produs mari pierderi statului roman, prin neterminarea proiectului stabilit.. Reteaua de cai ferate planificata a fost totusi realizata in 1874. Au mai fost construite caile ferate Iasi-Ungheni, Ploiesti-Predeal si Adjud-Tg. Ocna. Referitor la calea ferata de la Iasi spre Ungheni, aceasta ducea spre Imperiul tarist, insa problema a fost atunci, cum este si astazi, ecartamentul mai mare al caii ferate rusesti, problema strategica de mare importanta in eventualitatra unor conflicte armate terestre.

In 1878, reteaua de cai ferate din Romania numara 1300 km. In Transilvania existau in aceeasi perioada peste 500 km. de cale ferata. In 1860 se incheie conventii telegrafice intre Romania si statele limitrofe, asigurindu-se legaturi constante si rapide intre provinciile romanesti si statele vecine.

Exportul masiv de cereale si materii prime a determinat ca in perioada 1864-1867 balanta comerciala sa fie excedentara. Crizele economice din anii 1873 si 1877 au avut efecte si asupra comertului romanesc. Pentru favorizarea exportului de cereale, statul roman a scazut taxa de la 5% (1860) la 1% (1868). Taxa vamala asupra importului era cu 7,5%, mai mica decit cea stabilita de Imperiul Otoman. Tentativa din 1874 de a stabili un regim protectionist s-a lovit atit de impotrivirea interna a conservatorilor cit si de reactia externa a puterilor europene. In iulie 1875 Romania incheie conventia comerciala cu Austro-Ungaria, care intra in vigoare in 1876 si dureaza pina in 1886. Au mai fost incheiate in aceasta perioada conventii si aranjamente comerciale cu Rusia, Franta, Italia, Anglia, Elvetia, Olanda si Germania.

Domeniul bancar si monetar este marcat de cateva insemnate evenimente de pionierat. Astfel, in 1856 ia fiinta Banca Nationala a Moldovei, care a dat faliment la 1857. In 1864 se pun bazele Casei de Depuneri si Consemnatiuni (CEC), care a reprezentat un pas important pe calea constituirii unui sistem autohton de credit. Legea pentru infiintarea unui sistem monetar si pentru fabricarea monedelor nationale (1867) pune bazele noului sistem monetar national care a intrat in vigoare in 1868. Moneda nationala devine leul (dupa numele monedei din Tarile de Jos din secolul XV, löwenthaler). Leul este divizat in 100 de bani si se intemeia pe bimetalism - aur si argint. Leul avea greutatea in aur de 0,3226 g cu titlul 900, iar in argint 5 g cu titlul 835. Potrivit legii, urmau a fi puse in circulatie monezi de aur de 5,10 si 20 lei de argint de50 bani, 1 leu si 2 lei. Moneda marunta era confectionata din arama in valori de 1, 2, 5 si 10 bani. Un leu vechi echivala cu 0,37 bani noi, iar leul nou se schimba pe 2,7 lei vechi.

Adaptand sistemul bimetalist, bazat pe aur si argint si datele tehnice similare francului francez, Romania isi alinia moneda la sistemul monetar al Uniunii Monetare Latine, din care faceau parte Franta, Italia, Belgia si Elvetia, legea permitand circulatia in Romania a monedelor tarilor respective.

Adaptarea sistemului monetar national a favorizat si dezvoltarea unui sistem eficient de credite. In 1876 existau in Romania 18 institutii de credit: Societatea de credit funciar roman din Bucuresti (1873), Creditul funciar rural ca si Societatea de credit urban au oferit credite mult mai avantajoase pentru tranzactiile comerciale. In Transilvania, Banat si Bucovina institutiile de credit apartineau sasilor si maghiarilor.

Romania in perioada de la castigarea independentei de stat, pana

la Primul Razboi Mondial (1877-1914)

Perioada studiata, putem afirma ca a inregistrat doua etape distincte.:

a. pana la jumatatea deceniului noua - politica liberului schimb

b. politica protectionista

a.     Politica liberului schimb

In Romania ea s-a concretizat, asa dupa cum am mai spus, prin incheierea unei prime conventii comerciale cu Austro-Ungaria in 1875 si pusa in aplicare in anul urmator pentru o perioada de ani 1876 - 1886.

Ceea ce a fost insa grav in cazul Romaniei a fost influenta nefasta a conventiei asupra sectorului industrial. Conform principiilor acestei conventii, patrunderea nestingherita a produselor industriale austro-ungare pe piata romaneasca a determinat o ingustare a acesteia, constituindu-se intr-un factor de blocare a demarajului industrial. Intreprinderi industriale create au mari dificultati in activitatea lor, iar unele dintre ele isi inchid chiar portile.

In acelasi timp, pe alt plan, nici exportul romanesc de cereale si alte produse agricole (animaliere) nu avea conditii mai bune de desfacere pe piata austro-ungara, datorita atitudinii marilor producatori agricoli (mosierii maghiari) din imperiu.

In aceste conditii, conventia nu mai este reinnoita, incheindu-se astfel etapa liberului schimb, care s-a dovedit a fi nefasta pentrru interesele economice ale Romaniei acelei perioade.

b. Politica protectionista

Protectionismul era opus liberului schimb, apara piata interna de patrunderea marfurilor straine, constituia o conditie indispensabila prin care se putea trece la crearea unei industrii proprii.

Chiar in anul 1886, guvernul roman adopta primul tarif general protectionist (modificat in 1891 si 1893). Trebuie subliniat ca din punct de vedere strict al protectionismului vamal, acest tarif aplica, pentru un numar de 600 de articole, un nivel moderat al taxelor vamale. El apara ramurile industriale (usoara, alimentara) care isi aveau baza de materii prime in tara.

Cu toate acestea, el a avut o importanta deosebita. In primul rand, a asigurat o protectie mai consecventa si completa a pietii interne, in al doilea rind a asigurat o baza mai echitabila, mai favorabila a intereselor romanesti, in incheierea unor conventii comerciale cu diferite state. De asemeni, nu este lipsit de importanta si de faptul ca taxele vamale s-au constituit intr-o suma de venituri insemnate pentru bugetul statului.

Mai tarziu, in 1904 este adoptat un nou tarif general (pus in aplicare dupa 1906), cunoscut sub numele de tariful Costinescu. De aceasta data, nivelul protectiei vamale este mai ridicat (10 -25% ad valorem).

La adapostul acestei masuri menite a crea o bariera vamala eficienta, au fost adoptate o serie de masuri de politica industriala menite a stimula infiintarea de intreprinderi industriale.

De aceasta data este vorba de masuri vizind ansamblul industriei. Astfel, chiar in anul urmator adoptarii tarifului vamal din 1886, se adopta prima lege cu caracter general: Masuri generale pentru a veni in ajutorul industriei nationale. Adoptata in unanimitate de ambele Camere ale Parlamentului (Camera Deputatilor si Senat), legea din 1887 a urmarit doua directii principale:

1. Dimensionarea intreprinderilor infiintate, prin impunerea unei conditii minime de capital 50.000 lei si de un numar de angajati (25 lucratori);

2. Crearea unei forte de munca romanesti calificate prin conditia ca, in termen de cinci ani, doua treimi din angajati sa fie cetateni romani si cu calificare profesionala inalta.

In contextul general-economic al perioadei, conditiile cuprinse in aceasta lege (mai ales cea de capital) a favorizat net capitalul strain si ceea ce am putea numi industria "mare". Ea s-a aflat in vigoare timp de 25 de ani.

Astfel ca, in anul 1912 se adopta o noua masura legislativa de aceeasi anvergura. Mai intai se renunta la conditia de capital, introducandu-se conditii minime pentru industria mare: utilizarea unei masini cu o putere de 5 CP si 20 salariati in intreprindere. In al doilea rand, legea a avut o sfera de cuprindere mai mare, caci are in vedere si sectorul micii productii, sau chiar a productiei mestesugaresti. Astfel, erau incurajati meseriasii care aveau minimum patru salariati (era o dimensiune mare a atelierelor mestesugaresti din Romania), sau cooperativele de meseriasi cu un capital minim de 2000 lei (destul de ridicat) sau 20 salariati. In al treilea rind, avantajele erau diferentiate dupa felul materiei prime utilizate: pe o perioada de 30 de ani, daca erau materii prime din tara si 21 de ani daca erau din import.

Inceputurile patrunderii masinismului s-au derulat, inca la mijlocul sec. al XIX-lea, dar expansiunea sa a fost lenta pina la adoptarea politicii protectioniste. Cu toate acestea, el este destul de semnificativ, chiar si la sfarsitul perioadei liberului schimb (1886). Dupa unele date statistice erau 236 intreprinderi mai mari, cu deosebire in industria cimentului, zaharului, pielariei, hirtiei. Dupa 1886, structura industriala se diversifica si se consolideaza. Ritmul infiintarii de intreprinderi creste rapid: de la 8,2 unitati pe an intre 1866 si 1886, s-a ajuns la 21 unitati intre 1893 si 1906, ca dupa 1906 sa se obtina un ritm de infiintare de 63 de unitati pe an.

Cu toate acestea, capacitatea de a acoperi necesarul de consum pe piata interna a industriei mari a fost slaba. Este si expresia faptului ca marea majoritate a intreprinderilor industriale era doar mici si mijlocii. Din totalul de aproape 62.000 intreprinderi industriale inregistrate in statistica din 1901-1902, numai 625 erau intreprinderi mecanizate. De aceea un rol important au continuat sa-l joace productia mica, mijlocie si mestesugareasca si importul de marfuri straine. In ceea ce priveste structura industriala din Transilvania a avut aceleasi caracteristici ca in restul tarii, chiar daca unele sectoare, de care era mai legat capitalul austro-ungar au cunoscut o dezvoltare mai rapida.

In Transilvania, apartenenta la Imperiul Austro-Ungar a facut ca industria din aceasta zona a tarii sa sufere modificari semnificative, toate in favoarea capiatului de ocupatie. S-a dezvoltat mai accentuat industria extractiva, a carbunelui si fierului, care insa erau prelucrate in alte provincii ale Imperiului. Se dezvolta, pe baza unor operatii de prelucrare primara, industria siderurgica. In ambele sectoare capitalul austro-ungar, iar in spatele sau, capitalul strain occidental, avea interese majore prin STEG, Uzinele de Stat Hunedoara si Societatea miniera si de turnatorie Calan.

 In agricultura, reformele agrare de la mijlocul sec. al XIX-lea au deschis calea patrunderii si consolidarii relatiilor capitaliste in aceasta ramura de baza a economiei nationale.. Ca urmare, devin caracteristice agriculturii trei procese:

diferentierea taranimii ;

transformarea treptata a marii proprietati funciare catre o gospodarie de tip capitalist ;

accentuarea caracterului comercial al agriculturii.

Diferentierea taranimii, ca proces, poate fi ilustrata, in primul rand, prin modul de repartizare a pamantului. Acest indicator esential arata clar ca in perioada amintita procesul s-a adancit permanent, de la circa 60.000 de gospodarii in 1864, se ajunge in 1905 la circa 300.000 de gospodarii fara pamant. La celalalt pol se inregistreaza, tot in 1905, aparitia categoriei taranilor instariti, burghezia rurala, care forma numai 2,9% din totalul gospodariilor taranesti, insa reusise sa detina circa 18% din totalul pamantului taranesc.

 Contradictia principala la sate ramane totusi intre taranimea luata in ansamblu si mosierime, deoarece circa 5000 de mari mosieri detineau mai mult pamant decit intreaga taranime la un loc.

Transformarea marii proprietati funciare intr-o gospodarie de tip capitalist devenea tot mai greu de realizat dupa emanciparea sociala prin improprietarirea taranimii. Transformarea spre o forma de exploatare si organizare capitalista de tip ferma s-a desfasurat treptat, lent. Lipsa de capital, ca si lipsa de vointa de modernizare capitalista din partea majoritatii marilor proprietari, lipsa unui disponibil de forta de munca libera, care sa fie angajata ca muncitori salariati, precum si faptul ca majoritatea inventarului agricol apartinea taranimii, s-au constituit in tot atiti factori care au determinat aceasta trecere treptata. Ca urmare, in relatiile agrare se intalnesc doua sisteme: cele semifeudale si cele pur capitaliste, primele dominand sistemul pana la inceputul secolului XX.

Tot in aceasta perioada capata proportii impresionante fenomenul marii arendasii. Intre 50 si 75% din totalul pamantului mosieresc era astfel arendat unor mari arendasi. Pentru asigurarea unui profit cat mai mare, se formeaza asociatii de arendasi, trusturi de arendasi, care au ajuns sa detina suprafete impresionante. Cel mai cunoscut este cel al lui Fischer, cu 250.000 ha arendate in Moldova.

Vorbind de sectorul transporturilor si al comertului sa spunem ca dupa obtinerea Independentei, constructia de cai ferate continua in ritm sustinut, cu o medie de 300 km cai ferate pe an, ajungand in preajma razboiului la o lungime de 3500 km cai ferate, in timp ce in Transilvania aceasta retea a avut 4600 km.

Merita sa fie subliniata, de asemenea, si actiunea de realizare a jonctiunii intre reteaua transilvaneana si cea din Romania veche (in 1870 prin Petrosani si in 1907 in Ilva Mica). Aceasta s-a constituit ca un factor important in consolidarea legaturilor economice dintre Transilvania si restul tarii.

In fine, constructia unor cai ferate de catre tehnicienii romani, prima fiind cea dintre Buzau si Marasesti, sau a unor lucrari importante precum podurile si viaductele de la Cernavoda (1895), realizate de ing. Anghel Saligny, ilustreaza forta creatoare si geniul constructiv al poporului roman.

In cadrul comertului cu ridicata, se dezvolta comertul bazat pe mostre. Desi a fost mai mult legat de comertul exterior, prin organizarea de expozitii nationale comerciale (1865 - Iasi, 1873 - Bucuresti, 1904), s-a stimulat activitatea de comert in general. O alta forma noua este reprezentata de comertul de bursa, bursele fiind infiintate la Galati, Braila, Constanta (1881), fiind burse cerealiere.

Reclama comerciala se generalizeaza inclusiv prin organe de presa cu continut specific, iar societatile anonime ca forma de organizare a activitatii comerciale au capatat o extindere tot mai mare. In preajma Primului Razboi Mondial au functionat 60 de societati anonime comerciale, dar cele mai multe au fost create dupa 1910.

 Principala trasatura a evolutiei comertului exterior pana la Primul Razboi Mondial a fost permanenta crestere a volumului sau: intre 1863 si 1913 acesta a crescut de 6,5 ori. Intre anii 1897 si 1906 s-a resimtit o restringere a volumului, insa fara ca aceasta sa afecteze aceasta tendinta generala caracteristica mentionata.

In ceea ce priveste exportul, nivelul maxim al acestuia, ca de altfel al intregului comert exterior, este atins in 1911. Din acest punct de vedere, Romania s-a aflat pe locul 12 in Europa, depasind multe tari, precum Bulgaria, Grecia, Norvegia etc. In schimb, ca valoare a exportului pe cap de locuitor, a ocupat locul 9 in Europa, depasind chiar state mari ca Spania, Rusia, Italia etc.

Iar privind structura propriu-zisa, pe primul plan se plaseaza cerealele (in jur de 70-80%), petrol, legume, seminte, lemn.

Importul atinge si el o valoare maxima tot in anul 1911, insa a avut fluctuatii mai frecvente decit exportul, mai ales ca tendintele de crestere si scadere ale importurilor au avut durate mai lungi. Avand in vedere valoarea importului pe cap de locuitor, Romania a ocupat aceeasi pozitie (locul 9), depasind Austro-Ungaria, Rusia etc.

Principalii parteneri comerciali ai Romaniei au fost: Austro-Ungaria, Germania, Anglia, Franta. La inceputul secolului al XX-lea, insa, pe primul loc ca valoare a schimburilor comerciale s-a aflat Belgia. In 1911, aceasta valoare a reprezentat 292 milioane lei, dintre care aproape 200 milioane au reprezentat cereale. Pe ansamblul schimburilor comerciale, insa, locul principal l-a detinut Germania.

In general, balanta comerciala a Romaniei a fost excedentara, cu exceptia perioadei 1877-1899, cind s-au facut resimtite efectele conventiei comerciale cu Austro-Ungaria, precum si cresterea volumului importului de masini si utilaje. Acestor motive li se adauga si schimburile neechivalente pe piata mondiala pentru produsele romanesti, combinata cu efectele crizei agrare dintre anii 1873 si 1895, care s-a caracterizat prin scaderea preturilor agricole.

In domeniul sistemului bancar si monetar, momentul esential il constituie infiintarea Bancii Nationale a Romaniei (1880). Avand principiile de organizare specifice tuturor bancilor centrale, create in secolul al XIX-lea, BNR a fost o banca mixta, in care statul a avut o participare de 1/3 din capitalul social initial, restul fiind reprezentat de capitalul particular. Infiintata din initiativa burgheziei industriale, reprezentata de PNL, capitalul particular a apartinut acestei categorii de burghezii romanesti, astfel ca BNR s-a aflat sub controlul membrilor de frunte ai PNL, special al celor aflati in jurul familiei Bratianu. Din 1901 statul a fost scos din combinatie, astfel ca BNR a fost de fapt, pana la primul razboi mondial o banca particulara.

Atributiile BNR au fost diverse, dar cea mai importanta a fost monopolul emisiunii monetare. In primii ani de la functionare s-a inregistrat o crestere accentuata a masei de bancnote puse in circulatie, insa spre sfarsitul deceniului noua, BNR va lua unele masuri menite a intari bazele circulatiei monetare. In 1892 rezervele de acoperire monetara au fost marite de la 30% (1880) la 40%, din care 30% au fost devize asupra pietelor Londrei si Berlinului.

Pe linga acest rol deosebit ca banca de emisiune, BNR a jucat si rolul de banca centrala comerciala, prin intermediul operatiunilor de scontare si reescontare (singura banca ce avea acest drept, sa controleze in fapt intregul sistem de credit romanesc).

In Transilvania situatia a fost in ansamblu asemanatoare, dar au aparut unele diferente, in sensul ca bancile cele mai puternice au apartinut capitalului austriac, german si maghiar, in timp ce bancile romanesti, au avut o forta mai slaba, fiind mai mult de tipul bancilor populare: "Albina" - Sibiu, "Furnica" - Fagaras, "Timisana" - Timisoara, 'Victoria' - Arad etc.

Infiintarea BNR a permis emisiunea sistematica a bancnotelor si cresterea volumului acestora in circulatie. Monedele din aur, emise in 1883, incep sa dispara treptat din circulatie, ramanand doar cele de valoare mica. Prima aurului (agio) fata de argint a crescut ajungind in 1886 la 34,5% (raportul initial aur-argint in cadrul bimetalismului fusese 1:15,5). Cantitatea de argint a crescut si prin dreptul de circulatie al monedelor uniunii monetare latine, la care Romania aderase din 1868, care au fost tot din argint.

In 1890, Guvernul roman a adoptat legea de trecere la sistemul monometalist aur, lege care va fi pusa in aplicare in 1892. Leul isi pastrez numai valoarea in aur (322,6 miligrame aur fin). Deoarece rezerva de acoperire, marita la 40%, a fost formata in majoritate di devize, s-a trecut de fapt la sistemul etalon aur-devize, caracteristic tuturor statelor.

Trecand pe un alt plan al analizei, patrunderea capital strain in economia romaneasca a fost favorizata atat de particularitatile situatiei financiare a tarii, cat si, mai ales, de particularitatile si slabele rezultate ale acumularii primitive de capital.

Sistemul financiar s-a bazat mult timp numai pe categoriile si clasele sociale cu adevarat productive: in primul rind taranimea, meseriasii, comerciantii. Existenta unui puternic capital camataresc nu a modificat situatia. Nici sistemul bancar nu a putut juca un rol semnificativ, tocmai pentru ca el se limita la aceleasi forme camataresti de credit, forme mai moderne de institutii de credit neavand forta economica necesara.

In acest context era evident ca solutia care se impunea era aceea a capitalului din afara. O astfel de solutie a fost adoptata de toate tarile, cu exceptia celor trei state exportatoare de capital la aceasta data: Anglia, Franta si Germania. Nu faptul in sine al utilizarii capitalului strain reprezinta un element negativ ci modul cum este utilizat, conditiile in care capitalul strain patrunde si actioneaza. In majoritatea cazurilor, utilizarea capitalului strain a dus la o accentuare a dependentei economice si uneori politice fata de tarile exportatoare de capital.

Ca urmare, patrunderea capitalului strain s-a realizat tot mai activ si sistematic pe calea investitiilor directe. El a fost prezent in majoritatea ramurilor industriale, dar prezenta cea mai semnificativa, a avut-o in industria petrolului. In acest sens, capitalul german a avut pozitia cheie in aceasta industrie. Cea mai importanta societate petroliera "Steaua Romana" care dadea o productie reprezentind 29,22% din productia de petrol a Romaniei in 1914, a fost cu capital german. Pe a doua pozitie s-a aflat capitalul anglo-olandez care creeaza societatea "Astra Romana", de fapt o filiala a marelui trust petrolier "Royal Dutch Shell". In fine, si capitalul american se face prezent prin crearea societatii "Romano-Americana", fiind o filiala a trustului Standard Oil. Capitalul romanesc a fost prezent in industria petrolului pe pozitia a treia, dar intreprinderile romanesti erau mici, cu o pondere slaba, atat in productie, cat si in rafinare.

Economia Romaniei inPrimul Razboi Mondial

Desi s-a mentinut neutra in primii doi ani, Romania a resimtit, de la inceput, o puternica influenta a starii de razboi asupra vietii sale economice. Legaturile economice normale cu alte state au fost perturbate, sau intrerupte, ceea ce a avut multiple repercursiuni asupra tuturor ramurilor de activitate. Pe de alta parte, Romania nu putea ramane indiferenta sau inactiva fata de perspectiva iminenta a intrarii in razboi pentru infaptuirea idealului national, ci trebuia sa ia anumite masuri de pregatire si in domeniul economic.

In ceea ce priveste pregatirea tarii pentru razboi, intreruperea legaturilor cu exteriorul crea mari greutati, deoarece Romaniei ii lipseau ramurile cheie ale industriei care sa produca pentru aparare. Conform programului minimal intocmit, urmau sa se produca in tara 30% din materialele necesare armatei (ceea ce nu s-a reusit). Restul se preconiza sa fie acoperit din import. Dar, atata vreme cit Romania ramanea neutra, importul se lovea de greutati insurmontabile. N-au lipsit, din pacate, nici cazuri in care o serie de industriasi se aratau interesati mai ales in incasarea banilor pentru comenzi si mai putin de calitatea livrarilor.

Pentru agricultura, problema principala in perioada neutralitatii a fost desfacerea produselor agricole pe pietele externe. Relatiile de productie au ramas neschimbate. Ca atare, preocuparea statului a fost aceea de a lua o serie de masuri menite sa inlesneasca comertul exterior de produse agricole.

Comertul exterior al Romaniei in anii neutralitatii a intampinat mari greutati si piedici, mai ales dupa ce Turcia a inchis - in septembrie 1914 - Stramtorile. Comertul nostru pe cale maritima era astfel total blocat. In plus, am fost nevoiti sa vindem, in 1915, peste trei sferturi din produse in tarile Puterilor Centrale.

Pentru a-i feri, totusi, pe exportatorii romani de pierderi, guvernul Romaniei a infiintat in octombrie 1915 "Comisiunea centrala pentru vinzarea si exportul cerealelor si derivatelor". Comisia avea atributii cu caracter de monopol de stat. Ea stabilea cantitatile necesare consumului intern, preturi maximale in interior si preturi minimale la export. Exportul de cereale se putea face numai prin intermediul comisiei.

In ansamblu, intre 1913 si 1915, volumul fizic al exportului romanesc a scazut de peste 3 ori, iar al importului de aproape 5 ori. Valoric, insa, el a crescut, datorita umflarii artificiale a preturilor, provocata de conjunctura de razboi.

In ceea ce privea comertul interior, datorita reducerii importului si a prioritatii acordate productiei pentru nevoi militare, o serie de produse industriale a inceput sa se gaseasca mai greu si sa fie vinduta la preturi de specula. Cererea mare de produse agricole peste granita genera o tendinta de stocare si de crestere a preturilor si pe piata interna.

Referitor la finante si circulatia monetara, in perioada de neutralitate, bugetul a avut inca un caracter excedentar. Iar, fara sa fie inca inflatie, o crestere a masei monetare de peste 3 ori, in intervalul 1913-1916 (deci intr-o perioada scurta de timp), prevestea totusi inceputul unui proces inflationist ce avea sa se amplifice in anii urmatori.

Dupa intrarea Romaniei in razboi de partea Antantei in 1916,  datorita slabei inzestrari a armatei, atat din productia proprie, cat si neprimirii ajutoarelor promise, situatia pe front a fost deosebit de dificila. Numai cu simpla bravura a soldatilor romani nu s-a putut tine piept armatelor Puterilor Centrale (indeosebi germane), astfel ca, in scurt timp, cea mai mare parte a tarii noastre va fi ocupata de catre aceste trupe, ramanand libera numai Moldova (unde se va refugia conducerea si administratia tarii).

In domeniul industriei, au fost jefuite masinile si utilajele din unele ramuri si trimise in Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria si Turcia. Cantitatea totala s-a cifrat la aproape 60.000 de tone. Puterile Centrale isi dezvaluiau astfel, inca o data, ostilitatea fata de dezvoltarea industriala a Romaniei, pe care vroiau sa o transforme intr-o anexa agrara si de materii prime.

De asemenea, au fost jefuite si "exportate" (fara echivalent) mari cantitati de produse petroliere (circa 1,2 milioane tone), lemn (peste 200.000 tone), sare, alcool, tutun, chimicale si diverse alte produse, in afara de cele consumate pe loc de armata de ocupatie sau de trupele aflate in trecere.

Industriei petroliere i s-a acordat o atentie speciala, ocupantii cautand sa redreseze productia pentru a o putea jefui. Terenurile petroliere ale statului si cele care au apartinut capitalistilor din tarile Antantei au fost preluate de societati germane, in frunte cu "Steaua Romana".

Cantitatile stoarse astfel din Romania au fost considerabile. De exemplu, numai pe calea asa-zisului export, conform statisticii intocmite de catre statul major economic pentru intervalul 1 decembrie 1916 - 31 octombrie 1918, au fost scoase din tara aproape 2,2 milioane tone de cereale si furaje, precum si un numar insemnat de capete de animale. Lana, carnea, grasimile, ouale, laptele si produsele lactate, vinul, sfecla de zahar, tutunul, inul, canepa, pestele, produsele secundare, au stat si ele in atentia ocupantilor. S-a mers pana acolo incit au fost expediate in Germania citeva sute de vagoane de cernoziom, iar printr-o ordonanta catre populatie ocupantii dispuneau sa fie taiate si predate coamele si cozile cailor mai mari de un an.

In Moldova, in schimb, in urma retragerii era o mare aglomeratie. La populatia locala se adaugau peste 2.000.000 de soldati romani si rusi, citeva sute de mii de refugiati, plus internatii si prizonierii. Dar resursele Moldovei - mai slab dezvoltate si industrial - nu erau suficiente pentru a satisface toate nevoile militare si de consum civil.

In industrie se resimtea, in primul rind, o mare lipsa de combustibil. De aceea a fost intensificata, cit s-a putut, extractia de carbune si petrol. Pentru acoperirea, fie si partiala, a deficitului de combustibil, s-a recurs la intensificarea exploatarii fondului forestier si la producerea de carbuni din lemn (mangal). Cu incepere din 1917, guvernul a promis ca "exploatarea padurilor sa se faca fara observarea legilor silvice". Se trecuse la aplicarea de masuri exceptionale.

Aceasta situatie grea a impus ca statul sa intervina cu masuri energice. Mai intai, agricultura Moldovei, redusa la 13 judete, a capatat o organizare cvasimilitara. In fruntea fiecarui judet a fost numit cite un consilier agricol cu largi imputerniciri, care avea in subordine agronomi regionali (de plasa). Efectuarea muncilor agricole, cultivarea tuturor suprafetelor si declansarea stocurilor de cereale au fost decretate obligatorii. Prefectii si comandantii militari de judet erau obligati sa dea tot concursul cerut de consilierii agricoli. In spatele frontului, unitatile militare participa la muncile agricole. A fost decretat si monopolul de stat al comertului interior cu griu, iar in consumul intern s-au stabilit ratii.

Pentru intarirea capacitatii de rezistenta a armatei - formata in majoritate de tarani - in iulie 1917 s-a dat un decret prin care se hotara ca, dupa razboi, se va face o noua reforma agrara. In acest scop, decretul stabilea ca se vor expropria, in vechea Romanie, 2.000.000 de hectare "pentru cauze de utilitate nationala".

Finantele si moneda s-au resimtit si ele puternic de pe urma razboiului. In anii 196 - 1918 bugetul a inregistrat mai deficite. Pentru acoperirea acestora, guvernul a facut noi imprumuturi la Banca Nationala, in suma totala de 1,2 miliarde lei aflate in circulatie in anul 1918 si care urmau sa fie achitate dupa razboi.

La toate acestea s-a adaugat si faptul ca in decembrie 1917 - prin iesirea Rusiei din razboi - Romania s-a aflat in imposibilitate de a tine piept singura armatelor Puterilor Centrale. Ea a fost constransa, ca urmare, sa incheie armistitiu (9 decembrie 1917 la Focsani), iar apoi o pace separata (7 mai 1918 la Buftea-Bucuresti).

Conditiile pacii erau total nefavorabile Romaniei, putem spune chiar inrobitoare:

- cedarea unei parti din teritoriu ;

- exploatarea (a se intelege jefuirea) pe ani indelungati a petrolului si a resurselor agriculturii ;

- subordonarea transporturilor si comunicatiilor fata de Puterile Centrale ;

- acapararea navigatiei pe Dunare ;

si alte clauze de ordin financiar, la fel de nefavorabile si inrobitoare.

Trebuie insa spus ca Romania n-a sanctionat, pina la urma, aceasta pace de jaf, iar in noiembrie 1918 a intrat din nou in razboi impotriva Puterilor Centrale.