Economia romaneasca in intreaga epoca a feudalismului

Economia romaneasca in intreaga epoca a feudalismului

Feudalismul reprezinta o etapa deosebit de importanta in dezvoltarea si evolutia societatii omenesti. Caracterele generale si comune feudalismului pe plan universal se imbina cu trasaturile particulare, specifice evolutiei istorice unor tari si popoare. Paralel cu formarea proprietatii funciare feudale, au luat nastere si cele doua clase sociale fundamentale: proprietarii feudali si taranimea (libera sau dependenta). Orasul medieval, burgul, centru de productie mestesugareasca si comerciala, a reprezentat un pas mai departe fata de orasul din antichitate, prin nivelul mai inalt al dezvoltarii mestesugurilor, prin reglementarea productiei de catre bresle sau corporatii, prin existenta unor variate forme de autonomie municipala, prin dezvoltarea unei culturi orasenesti. In comparatie cu Asia si Europa Apuseana, in spatiul geografic locuit de romani, aparitia si dezvoltarea relatiilor feudale a cunoscut o intarziere datorata numeroaselor migratii care s-au succedat in valuri succesive in intervalul sec. III - XIII.

Aceasta epoca a feudalismului a durat foarte mult pe pamanturile locuite de romani, adica de la terminarea procesului de formare a limbii si poporului roman, secolul VIII, pana la miscarea revolutionara a lui Tudor Vladimirescu din anul 1821.

Migratiile si consecintele lor asupra vietii economice

Marile migratii declansate la mijlocul sec. III d. Hr. au avut puternice consecinte asupra teritoriilor nord-dunarene. Confruntata cu probleme militare si economice grave, conducerea Romei hotaraste abandonarea Provinciei Dacia (271 - 275). Dupa retragerea 111h73b aureliana, adica a armatei si a administratiei romane, populatia daco-romana traieste in comunitati satesti, organizate in obsti. Economia cunoaste, in noile conditii istorice, o suita de schimbari ce o vor marca pentru lunga perioada de timp. Cel mai important proces este ruralizarea vietii economice, determinat de disparitia oraselor si de efectele negative ale deselor atacuri declansate de populatiile migratoare. In acest context, activitatile economice de baza erau in continuare : agricultura pe suprafete mici, cresterea animalelor, pescuitul si vanatoarea, la acestea adaugandu-se si mestesugurile casnice care solutionau importante probleme de existenta pentru comunitatile rurale.

Incepand cu sec. IX - X, adica odata cu feudalismul timpuriu, viata economica devine ceva mai complexa. Agricultura este practicata pe suprafete mult mai mari, fapt demonstrat de uneltele agricole descoperite in numeroase asezari (brazdarele de plug, seceri, hirlete, sapaligi). Se cultiva griu, orz, mei, bob, cinepa. Cresterea vitelor continua sa ocupe un loc important in activitatile economice nord-dunarene. Izvoarele vremii amintesc de existenta cailor in Dobrogea, de hergheliile din Banat precum si de nesfarsitele turme de oi. Pastoritul avea un caracter precumpanitor transhumant, legat de diversitatea de relief, de clima si de vegetatie a diferitelor regiuni. Numeroasele paduri, ape curgatoare si lacuri ofereau locuitorilor posibilitatea practicarii vinatorii si pescuitului. Pe langa agricultura si cresterea vitelor, in regiunile bogate in minereuri locuitorii se indeletniceau si cu extractia metalelor (aur, argint, fier) si a sarii, care au toate nume de origine latina. O dezvoltare mai insemnata a cunoscut-o extractia minereului de fier. Dovada a acestei activitati o constituie descoperirea intr-o serie de asezari din sec. X - XI a numeroase resturi materiale precum bucati de minereu de fier, lupe si zgura de fier. Astfel de materiale au fost descoperite in asezarile de la Dridu, Buftea, Bucov, Ciurelu si Garvan. In sec. X, populatia tarii noastre practica mestesugurile menite sa satisfaca nevoile primordiale ale oamenilor: de imbracaminte, locuinta, aparare si nevoile gospodaresti. Prelucrarea metalelor este atestata de numeroasele obiecte de fier descoperite in numeroase asezari: cutite, topoare, clesti, ciocane, foarfeci, dalti, seceri, cirlige de undita, catarame, sfredele, cuie, virfuri de sageti. Olaritul a constituit unul dintre mestesugurile importante in asezarile feudale timpurii. Ceramica manuala este inlocuita cu cea lucrata la roata. Este de subliniat aparitia productiei locale de ceramica smaltuita. Mestesugul tesutului s-a dezvoltat datorita folosirii razboiului de tesut de tip orizontal preluat de la bizantini. Prelucrarea lemnului si a pietrei a constituit si ea o indeletnicire importanta pe teritoriul tarii noastre.

O parte din productia mestesugareasca locala era destinata schimbului. Au fost descoperite numeroase tezaure cu monede bizantine la: Cleja, Calarasi, Dolnesti si Orsova. Aceasta demonstreaza cresterea circulatiei monetare ca urmare a schimburilor comerciale interne si externe precum si dezvoltarea economica generala a societatii romanesti din sec. X - XI.

Cu toate aceste realizari si elemente incipiente de progres, sub loviturile populatiilor migratoare : ostro- si vizigotii, gepizii, cumanii, avarii, slavii, maghiarii, tatarii (trebuie amintita aici marea incursiune de jaf si distrugere din anul 1241), s.a., dar tinand cont si de nivelul totusi redus de dotare tehnica, economia feudala se caracterizeaza ca fiind una inchisa. Deci pe mosia feudalului se producea numai atat cat sa poata asigura strict consumul celor care traiau si munceau pe ea.

Economia romaneasca in perioada feudalismului dezvoltat

In sec. XIII - XIV, societatea romaneasca cunoaste importante realizari in plan politic, economic, social si cultural. Apar primele formatiuni politice feudale incipiente de tipul cnezatelor, ,,tarilor" si voievodatelor. Treptat, acestea se vor unifica, punind bazele celor patru state feudale centralizate romanesti: Transilvania (secolul al XIII-lea), Moldova (1359, in timpul lui Bogdan) si Tara Romaneasca (1330, in timpul domniei lui Basarab I Constituirea acestora s-a derulat intr-un context extern deosebit de complex determinat de: expansiunea regatului Ungariei, marea invazie tataro-mongola, decaderea Imperiului Bizantin si ascensiunea viitorului Imperiu Otoman. Au fost create institutiile statului feudal (Domnia, Sfatul Domnesc, Armata si Biserica). Formarea statelor feudale romanesti a permis si o dezvoltare ascendenta a economiei feudale. Principalele ramuri ale economiei Tarii Romanesti, Moldovei si Transilvaniei au fost agricultura, cresterea animalelor, mineritul, mestesugurile si comertul.

Agricultura.

O evidentiem, deoarece era ramura de baza economiei. Strainii care au vizitat cele trei tari romanesti in acea vreme au remarcat fertilitatea solului si bogatia in grine si animale. Cresterea demografica si extinderea relatiilor comerciale au avut drept consecinta marirea suprafetelor insamantate cu cereale. Culturile de cereale cele mai raspandite erau cele de griu, mei, orz, secara si ovaz. Pe langa sistemul mai vechi al destelenirilor permanente, incepe sa fie folosit sistemul celor doua tarlale (asolamentul bienal). Tehnica agricola inregistreaza unele progrese, ceea ce a contribuit la cresterea productivitatii muncii. Cultivarea vitei de vie continua sa fie o preocupare importanta a locuitorilor din Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania. In regiunile de deal erau raspindite livezile de pomi fructiferi. Proprietatea agrara era dominata de marele domeniu domnesc (regal), boieresc (nobiliar), laic (ecleziastic), care era exploatat prin intermediul taranilor dependenti (rumani, vecini, iobagi). Obligati pentru lotul primit in folosinta de la proprietar sa dea dijma in produse si sa presteze mai multe zile de munca. Cresterea animalelor constituie o activitate economica deosebita deoarece vitele reprezentau si unul dintre produsele de seama al exportului. Documentele vremii mentioneaza numeroasele herghelii de cai, turme mari de vite si de oi. Feudalii realizau importante venituri din exportul vitelor. Petru Rares imprumuta principelui german Ioachim de Brandenburg suma de 100.000 de florini, rezultate din vinzarea a cca. 50.000 de boi. Domnii Tarii Romanesti percepeau de la toate stanele din tara o insemnata dare in natura numita casarit, care aducea importante venituri domniei. Albinaritul si pescuitul constituiau si ele ocupatii de seama in activitatea romanilor datorita importantei pe care o aveau in viata de toate zilele: mierea, care inlocuia zaharul, ceara, din care se faceau luminarile si pestele, unul dintre alimentele de baza ale populatiei. Ca urmare a dezvoltarii albinaritului si pescuitului cresc si cantitatile de miere, ceara si peste vindute peste hotare.

Vorbind acum de activitatea de exploatare a bogatiilor subsolului, Tarile Romane dispuneau de importante astfel de bogatii, care insa nu erau exploatate la nivelul posibilitatilor datorita lipsei tehnicilor si a investitiilor de capital. Extragerea fierului era modesta datorita concurentei obiectelor de import de calitate mai buna aduse din Cehia, Germania sau Polonia. Extragerea aurului si a argintului se dezvolta continuu in vechile regiuni miniere de la Baia Mare, Baia de Aries, Zlatna, Abrud si Rodna. La mina regala de la Baia Mare functionau la mijlocul sec. XVI 14 steampuri puse in miscare de forta hidraulica si 5 topitarii. Posesorii si exploatatorii de mine erau scutiti de taxele vamale pentru obiectele achizitionate din alte locuri, admitandu-se aducerea de mineri straini si se acorda dreptul nelimitat de exploatare a minelor de aur si argint. O serie de orase miniere din Transilvania dobandesc privilegii speciale cum ar fi: dreptul de a exploata minele in regie proprie, dreptul de crasmarit, dreptul de targ saptamanal, toate acestea cu obligatia de a renova minele vechi si de a deschide altele noi. Fierul se exploata in minele de la Hunedoara (Ghelar). In sec. XVI - XVII, dezvoltarea productiei, a mestesugurilor, a tehnicii militare a dus la cresterea exploatarii metalelor feroase si la specializarea unor regiuni care livrau fier pentru piata. Sarea se exploata atat pentru piata interna, cat si pentru cea externa. Principalele ocne de sare erau la Turda, Sibiu, Dej, Rodna, Targoviste, Ramnic, Tg. Trotus. Cum exploatarea ocnelor constituia, in general, un monopol al statului, veniturile ocnelor apartineau domniei.

Dezvoltarea pietei interne si, prin urmare, deschiderea economiei, datorita productiei mestesugaresti si a comertului, a dus la cresterea centrelor urbane din Transilvania si mai tarziu a celor din Tara Romaneasca si Moldova. Cele mai infloritoare erau orasele ,,libere regale", centre comerciale si mestesugaresti bine fortificate, inzestrate cu drept de auto-administrare si cu privilegii, precum Brasov, Cluj, Sibiu, Bistrita, Tg. Mures, Sighisoara, Medias. In Moldova si Tara Romaneasca, orasele se dezvolta mai tarziu, dar nu ating nivelul de urbanizare a celor din Transilvania. S-au impus, Baia, Siret, Trotus, Roman (in Moldova) si Targoviste, Giurgiu, Braila (in Tara Romaneasca). O mare parte a populatiei principalelor orase transilvanene era formata din mestesugari organizati in bresle. In sec. XVI numai la Cluj existau 22 de bresle si peste 50 branse mestesugaresti. Numarul mestesugarilor creste incontinuu. Dintre specialitatile nou aparute in aceasta vreme, mai importante erau: postavarii, ceasornicarii, cojocarii, specialistii in email, tipografii, farmacistii. Dezvoltarea productiei mestesugaresti dar si a agriculturii si a celorlalte activitati economice au creat conditiile necesare unui larg schimb comercial. Se exportau produse proprii, se practica un intens comert de tranzit, se importau produse din Europa Occidentala si Orientala. S-au dezvoltat-lucru foarte important de retinut- legaturile dintre cele trei tari romanesti, s-a extins piata interna, a sporit rolul negustorului ca intermediar intre producator si consumator. Suntem in plina teorie si practica a mercantilismului pe plan european.

Comertul intern se desfasoara prin intermediul targurilor, iarmaroacelor si balciurilor organizate in diferite localitati anual, lunar si saptamanal. Transilvania era strins legata din punct de vedere economic de Tara Romaneasca si Moldova in special prin cele trei orase de frontiera: Bistrita, Brasov si Sibiu. Pozitia geografica favorabila a Brasovului a facut ca el sa participe la traficul comercial international, sa desfaca in Tara Romaneasca si Moldova nu numai produsele mestesugarilor din Transilvania dar si unele marfuri occidentale tranzitate din Orient, prin Peninsula Balcanica, de negustorii romani, sasi, greci si armeni. Comertul cu alte tari se desfasoara cu unele intreruperi in directiile traditionale cu Viena, Italia, Ungaria, Cehia, Polonia si Germania, Imperiul Otoman limitand comertul extern al Moldovei si Tarii Romanesti. In dezvoltarea comertului intern au existat si o serie de obstacole cum ar fi varietatea unitatilor de masura si greutatilor: galeata, butoiul, vadra, fontul si povara. La varietatea de unitati de masura si de greutati se adauga si diversitatea monedelor in circulatie circulau bani emisi in tara si strainatate: taleri, florini, ducati, aspri, dinari, bani turcesti, poloni, austrieci] si italieni. In sec. XVI inceteaza si emisiunile monetare proprii din Moldova si Tara Romaneasca. Cauzele au fost de ordin economic - lipsa argintului din tara - si mai marea putere de cumparare a monedelor straine.

Regimul economic al dominatiei otomane

Expansiunea cu repeziciune a Imperiului Otoman catre centrul Europei a avut efecte negative asupra existentei si evolutiei generale a Tarilor Romane. La inceputul sec. XV, Dobrogea a fost integrata Imperiului Otoman. Treptat, acesta a cucerit si transformat in raiale o serie de orase-cetati ale Tarii Romanesti si Moldovei - Turnu, Giurgiu, Chilia, Braila, Cetatea Alba si Tighina. Treptat, ambele tari romanesti au intrat in sfera de influenta a otomanilor. Regimul dominatiei otomane cuprindea, pe linga plata tributului (haraciul), un lung si variat sir de prestatiuni deosebite, atit prin natura cit si prin beneficiarii lor. Haraciul a fost principala obligatie a Tarii Romanesti si Moldovei. Haraciul Tarii Romanesti porneste de la aproximativ 10.000 de galbeni in sec. XV pentru ca apoi, in sec. XVI sa creasca vertiginos si astfel, la 1524 ajunge la 24.000 de galbeni, in 1567 la cca. 65.000 de galbeni si, probabil, la 155.000 in 1593. Acesta este punctul maxim atins de haraciul Tarii Romanesti in tot cursul vremii cit a fost platit. Haraciul Moldovei porneste in 1456 de la 2.000, in 1527 ajunge la 10.000 de galbeni, iar in 1593 ajunge la 65.000 de galbeni. Alaturi de plata haraciului - obligatie de stat cu caracter de stricta periodicitate - se impun si contributii banesti extraordinare mergand tot in folosul Imperiului si determinate de trebuintele sale militare.

Peschesurile, la fel de vechi ca si haraciul, se constituiau in daruri in bani si natura fata de sultan si fata de un grup tot mai larg de inalti dregatori otomani. Surse demne de incredere din a doua jumatate a sec. XVI aratau constant ca valoarea peschesurilor devenise egala cu cea a haraciului. Treptat, ocuparea tronurilor in Moldova si Tara Romaneasca se va face prin ,,cumpararea" acestora in urma unui adevarat mezat. Petru Rares platea aproape 150.000 de galbeni pentru cumpararea tronului, iar Petru Cercel platea 1.160.000 de galbeni. In perioada 1581 - 1590, cheltuielile anuale ale Tarii Romanesti fata de Poarta se ridicau la 650.000 de galbeni, suma reprezentand valoarea a 1275 de sate, calculata la pretul mediu de vanzare a satelor din acea vreme. Alaturi de aceste enorme plati in bani trebuie sa adaugam prestatiile in natura si in munca, precum si prejudiciile izvorite din comertul de monopol. Un document din 1587 arata ca domnul Moldovei, Petru Schiopul, trimitea 3.000 de care si 15.000 de salahori pentru a ridica ,,pe cheltuiala sa" cetatea Oceakov distrusa de cazaci. Un raport din aceasta vreme al raguzanului Ioan de Marini Poli vorbeste, de asemenea, despre ,,granele fara de numar, animale si alte provizii" care se iau in fiecare an de catre turci.

 Legaturile comerciale cu lumea otomana - anterioare epocii de aservire si dezvoltindu-se paralel cu intensificarea relatiilor politice - se transformau in insasi esenta lor, tocmai o consecinta a subordonarii celor doua tari. Extinsa asupra principalelor produse ale economiilor celor doua tari si putand merge pina la interdictia totala a exportului in alte directii decit aceea a Imperiului, monopolul comercial al Portii se realiza pe mai multe cai :

-mai intai, erau livrarile prin intermediul statului, care facea oficiul de colector. Erau trimise, la cererea sultanului, importante cantitati de cereale, cai si oi.

-a doua cale era aceea prin care statul avea doar misiunea de a organiza si supraveghea transporturile ce erau insotite de proprietarii produselor ce urmau sa fie vandute.

-cea de-a treia modalitate - care va cunoaste si cea mai larga folosire - era aceea a cumpararii directe de la producator, cu concursul statului, de catre negustorii veniti din Imperiu. Numeroase documente ale secolelor XVI si XVII mentioneaza ca Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania erau ,,trei mari, bogate si vesnice camari care aduc provizii Constantinopolului: grane de tot felul, animale, branzeturi, unt, miere si fructe de vara si iarna". ,,Chelarul imparatiei" se vor numi Tarile Romane in mod oficial abia intr-o epoca mai tirzie; in realitate, insa, ele erau in aceasta situatie inca din a doua jumatate a sec. XVI. Regimul economic al dominatiei otomane, asa cum se constituie el in a doua jumatate a sec. XVI, are o importanta deosebita pentru dezvoltarea ulterioara a societatii romanesti. Rolul sau a fost pregnant unul negativ, de franare a dezvoltarii economice a Tarilor Romane. O analiza atenta a comertului romano-otoman arata ca Tarile Romane, desi beneficiau de o piata importanta si sigura pentru produsele lor, aveau pierderi din cauza preturilor mai mici impuse de catre negustorii turci. Desi, in anumite perioade, exportul romanesc a inregistrat beneficii, ele nu s-au investit in economia romaneasca, intorcandu-se in capitala otomana sub forma contributiilor financiare anuale sau trienale impuse Moldovei si Tarii Romanesti. Transilvania, care a avut obligatii financiare catre Poarta mult mai reduse decit Moldova si Tara Romaneasca, mentinindu-si legaturile economice cu Europa Centrala, dar si statutul de voievodat, a avut mai putin de suferit de pe urma intrarii economiei sale in orbita celei otomane.

 Regimul fanariot pe fondul destramarii feudalismului

Dupa domniile lui Dimitrie Cantemir (1711) in Moldova si Serban Cantacuzino (1716) in Tara Romaneasca, Imperiul Otoman instaureaza un nou regim politic, cunoscut sub numele de regimul turco-fanariot, care a durat pana in 1821. Pe plan politic si economic, perioada noului regim a insemnat un regres si mai accentuat. Domnii erau numiti direct de la Istanbul. A crescut cuantumul si numarul contributiilor, prestatiilor si darurilor catre puterea suzerana si feluritii ei domnitori. Pierderile teritoriale se succed: Poarta transforma Hotinul in raia (1713), cedeaza Austriei nordul Moldovei (1775), iar Rusiei partea de rasarit dintre Prut si Nistru (1812), aspect stipulat in cadrul Pacii de la Bucuresti. Temporar (1718-1739) si Oltenia este anexata de austrieci. In intervalul 1711 - 1812 au loc intre Turcia, pe de o parte, Rusia si Austria de cealalta parte sase razboaie cu o durata de aproximativ 23 de ani si care s-au desfasurat in cea mai mare parte si pe teritoriul Moldovei si Tarii Romanesti. Aparatori fideli ai intereselor otomane, domnii fanarioti promoveaza o politica de spoliere a resurselor economice ale Principatelor, axandu-se pe o fiscalitate extrem de ridicata, ce dezorganizeaza finantele si nu permite acumularea de capital (chiar in stadiul sau primitiv, asa cum incepuse sa se manifeste si in Tarile Romane), in ciuda facilitatilor comerciale detinute de cele doua tari in 1774. Cele mai cunoscute reforme promovate de domnii fanarioti in sec. XVIII au fost cele ale lui Constantin Mavrocordat, la 1742, si au vizat administratia (hotarandu-se ca functionarii sa primeasca leafa de la stat), finantele (prin unificarea darilor intr-un impozit unic platit de contribuabil in patru transe pe an) si justitia (prin crearea unor instante in judete si tinuturi). In plan social, reforma promovata de Constantin Mavrocordat a acordat taranilor dreptul de a se rascumpara din starea de serbie, platind boierului 10 taleri de persoana. Deoarece libertatea nu a fost insotita de improprietarirea taranului cu pamint, iar orasul slab dezvoltat economic nu putea asigura ocuparea mainii de lucru, reforma nu a modernizat economia in directia urbanizarii, limitindu-se in a-l transforma pe taran din serb in clacas. Reforme economice si juridice cu efecte in plan economic au mai promovat Alexandru Ipsilanti, Alexandru Moruzzi si Ion Caragea. Dupa pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), comertul romanesc reintra in circuitul international, productia de cereale se mareste prin sporirea suprafetelor cultivate, dar cresc si obligatiile in munca ale clacasilor, ca si tendinta marii boierimi de a deposeda de pamant taranimea libera. Marind productia agricola prin mijloace extinse si nesprijinind politica unor domni precum Grigore III Ghica de infiintare de manufacturi, marea boierime isi arata limitele in privinta promovarii economiei moderne. In Principatele Romane, modernizarea a fost promovata de boierimea mica si mijlocie, care era lipsita de putere politica si avea mijloace materiale, indeosebi financiare, limitate.

Vorbind si de teritoriul Transilvaniei, ocupata de habsburgi in 1691 si recunoscuta de Imperiul Otoman in 1699 prin Pacea de la Karlowitz, provincia romaneasca intracarpatica cunoaste un proces de dezvoltare economica, indeosebi dupa ce imparateasa Maria Tereza pierde Silezia. Statul austriac transforma in 1715 zona muntilor Apuseni in domeniu de stat, anuland unele privilegii ale localnicilor si marindu-le dijma in munca. Agricultura continua sa reprezinte principala ramura economica, pamantul fiind lucrat prin intermediul taranilor iobagi si al jelerilor. Cerealele transilvanene erau apreciate, atit pe piata Imperiului, cit si in strainatate. Comertul, mai ales ce extern, continua sa fie un sector important, a carui pondere in Europa Centrala era in continua crestere. De asemenea, schimburile comerciale cu celelalte doua Tari Romane se mentin la cote ridicate, iar prosperitatea companiilor comerciale din Brasov si Sibiu demonstreaza cu prisosinta acest fapt. Transilvania si Banatul au cunoscut mult mai devreme efectele pozitive ale procesului de modernizare in plan economic in comparatie cu Moldova si Tara Romaneasca, adica al trecerii spre sistemul capitalist. In Banat, administratia austriaca a promovat ample lucrari de imbunatatiri funciare, reducand zonele mlastinoase, a marit populatia prin colonizari, a exploatat intens bogatiile subsolului, a dezvoltat agricultura, unde au fost introduse noi culturi (tutun, orez, porumb). Dezvoltarea metalurgiei a condus in 1769 la aparitia la Resita a primelor ateliere metalurgice, dupa ce, in 1754, la Toplita se infiintase un cuptor de prelucrat minereu de fier.