Elemente teoretice comune ale doctrinei economice clasice si doctrinei elaborate de karl marx

ELEMENTE TEORETICE COMUNE ALE DOCTRINEI ECONOMICE CLASICE SI DOCTRINEI ELABORATE DE KARL MARX

Economia de piata clasica s-a dezvoltat pe teren teoretic in lupta impotriva teoriilor si practicilor mercantilismului. Istoria a inregistrat si cazuri cand aceeasi ganditori au evoluat de la mercantilism la liberalism.

WILLIAM PETTY (1623 - 1685) medic, matematician, inginer cadastral si statistician a fost consacrat ca economist de seama.

A formulat idei importante despre valoare ca fiind creata d 444b14e e munca dar limitata la extragerea si prelucrarea metalelor pretioase si despre crearea avutiei ca rezultat al conlucrarii muncii omului cu natura.

A elaborat formula " munca este tatal si principiul activ al avutiei, iar pamantul este mama " . Are ideea sprijinirii de catre stat a economiei, fiind adeptul puterii absolute a statului.

El demonstreaza ca pamantul si populatia sunt principalii factori ai crearii avutiei. Imbunatatirea lucrarii pamantului si cresterea populatiei erau socotite ca principali factori de progres.

JOHN LOCKE (1632 - 1704) filosof si teoretician, el elaboreaza norme fundamentale pentru o ordine sociala si economica noua, in conformitate cu cea a naturii si cu legile ei. El considera societatea civila cea care in limitele ordinii naturale, asigura drepturile naturale individuale (dreptul la viata, la liberate, la proprietate) sintetizate in expresia dreptului la proprietate. Acestea erau limitate de drepturile celor bogati fata de cei saraci. El isi expune ideile despre valoare, moneda, credit si comert exterior. El crede ca banii de aur si de argint au originea in nevoia pastrarii avutiei, deoarece ei au o valoare relativ constanta. Prin aceste consideratii se deschide drum teoriei cantitative a banilor. In teoria banilor se ia in considerare schimburile intre tari, raporturile intre monezile tarilor participante la comertul international si proportia intre cantitatea de bani din lume si volumul comertului international.

JOHN LAW (1671 - 1729) propune sistemul de credit national in centrul caruia sa se afle o banca de stat, doctrina dictata de insuficienta banilor pentru lumea economica datorata limitei cantitatii de moneda metalica (metale pretioase). Solutia era marimea cantitatii de moneda prin emisiuni de catre o banca imputernicita de stat , de semne monetare, de hartie, numite si de credit. John Law are meritul de a fi inteles rolul creditului in economia moderna inaintea contemporanilor sai.

PIERRE de BOISGUILLBERT (1646 - 1714) pregateste aparitia scolii fiziocrate a lui Fr. Quesnay condamnand mercantilismul si etatismul specific lui, promovand ideea sustinerii agriculturii (interdependentele dintre agricultura , manufacturi si comert: dintre acestea , avutia tarii si venitul national). Afirma ca economia unei tari nu trebuie sa fie o suma de ramuri dezvoltate la intamplare, ci trebuie sa existe interdependente economice la diverse ramuri si profesii, intre interese individuale si generale, acestea dupa cerintele diferitelor perioade economice. Deosebirile dintre acestea fiind diviziunea muncii intre doua profesii si apoi intre doua sute, efectuarea schimbului de activitati prin troc, prin comert inlesnit de bani mai tarziu.

El demonstreaza faptul ca avutia unei tari trebuie apreciata ca fiind formata din toate bunurile de care ea dispune si nu numai dupa metalele pretioase.

RICHARD CANTILLON (1697 - 1734), bancher irlandez, sustine ca munca , factor de producere a avutiei, nu este egala, difera dupa cantitatea, priceperea si pregatirea celui ce o dispune, dupa conditiile de lucru si risc.

In mod corespunzator se diferentiaza si veniturile ei aceasta intemeindu-se pe argumente naturale. Similar cu Petty, Cantillon determina valoarea intrinseca a marfurilor prin doi factori: MUNCA si NATURA.

S-a ocupat si de efectele comertului exterior asupra cresterii avutiei nationale, situatia populatiei si ocuparea mainii de lucru. Este socotit avantajos comertul prin care se exporta mai putine marfuri in care contributia pamantului este mai mare fata de cea a muncii si se suporta mai putine marfuri in care munca ocupa locul principal.

Cantillon reuseste sinteza functionarii economiei globale prin asezarea pe fundamente microeconomice, face analiza schimburilor locale, interregionale si internationale, integreaza pe producatori, consumatori, pe imprumutatori si imprumutati, clasele sociale ale epocii.

DAVID HUME (1711 - 1776) filosof, a adus contributii valoroase la dezvoltarea gandirii economice a epocii. A sustinut cerinta de inlaturare a metafizicii considerata ca un efect steril al vanitatii omului, doritor sa patrunda lucruri pentru care inteligenta lui nu-i de ajuns.

Hume crede in progres, in mersul ascendent al omenirii, economia era subordonata ideii de progres. Argumentele lui despre existenta unei diviziuni naturale a muncii intre tari si despre avantajele comertului international sunt considerate clasice pana in economia zilelor noastre.

ETIENE BONNOT de CONDILLAC (1714 - 1780), filosof care a publicat lucrari despre originea cunoasterii umane, despre senzatii si despre logica, a scos lucrarea " COMERT SI GUVERNARE " prin care lanseaza un mod nou de a intelege valorile economice. Respinge teoria valorii create de munca, in favoarea teoriei valorii intemeiata pe utilitate si raritate. Munca nu este o cauza a valorii ci o dovada a ei, valoarea tinand de domeniul schimbului si nu al productiei, fiecare agent ce actioneaza pe piata schimba nu ceea ce ii este necesar ci numai ce ii prisoseste, fiind util pentru altcineva. Preturile se impart in doua categorii: ADEVARATE si FALSE. Cele adevarate corespund intereselor si avantajelor tuturor, adica sunt stabilite in asa fel incat asigura avantaje ambelor parti, cele false sunt instabile si generatoare de dezordine.

ADAM SMITH (1723 - 1790) a fost economistul cel mai influent al epocii sale fiind socotit alaturi de MARX si KEYNES cel mai mare economist al tuturor timpurilor. A elaborat opera sa " AVUTIA NATIUNILOR ", opera la care a lucrat 24 de ani. Adam Smith arata ca avutia reala a unei natiuni nu consta in bani ci in munca utila producatoare de valori de schimb. Factorii de care depinde dezvoltarea avutiei nationale este diviziunea muncii care contribuie la ridicarea productivitatii muncii si implicit la cresterea avutiei nationale. Al doilea factor este capitalul, de marimea caruia depinde numarul muncitorilor productivi. Al treilea factor este politica economica.

Adam Smith vede posibilitatea conlucrarii intre indivizi pe baza schimbului, adresandu-se, fiecare nu omeniei ci interesului celuilalt.

Adam Smith pune productia pe primul plan. Munca reprezinta sursa intregii societati . una dintre ideile din " AVUTIA NATIUNILOR " o constituie liberalismul economic, adica comertul liber, concurenta neingradita si neamestecul statului in viata economica.

Adam Smith acorda atentie criticii mercantilismului care se dovedeste tot mai ineficace. Burghezia avand o pozitie deosebit de puternica nu se mai teme de concurenta straina si nu mai are nevoie de protectie impotriva ei.

Abordand problema crearii coloniilor Adam Smith arata: " Nesocotinta si nedreptatea par a fi fost imboldurile care au prezidat la proiectul initial de intemeiere a coloniilor ". El arata ca daca comertul cu coloniile reprezinta un lucru bun, in schimb dominatia numai unui grup restrans, daunand intereselor dezvoltarii economice.

Productivitatea muncii depinde in esenta de diviziunea muncii. Se examineaza cauzele diviziunii muncii, avantajele si dezavantajele ei.

Diviziunea muncii este legata de schimbul privat de marfuri. In opera sa el aduce o serie de constatari interesante, foarte mult apreciate de catre Karl Marx pentru justetea lor, demonstreaza limpede ca, intrucat dezvoltarea inteligentei oamenilor depinde de indeletnicirile lor zilnice, iar diviziunea muncii ii specializeaza pe muncitori foarte ingust, in operatii simple, ea ii saraceste pe muncitori din punct de vedere intelectual si dauneaza chiar si dezvoltarii lor fizice.

Adam Smith afirma ca sursa valorii o constituie munca cheltuita. El a dat o schita limpede structurii de clasa a societatii capitaliste aratand ca ea se imparte in trei clase principale: muncitori, capitalisti si proprietarii funciari.

Pentru Adam Smith salariul, la fel ca si profitul , si renta constituie o categorie naturala, eterna. El defineste salariul ca o rasplata naturala a muncii, Smith nu facea distinctie intre munca si forta de munca, fapt care constituie unul din viciile esentiale ale teoriei sale economice.

El precizeaza ca salariul trebuie sa fie cel putin suficient pentru a asigura existenta omului sau chiar sa depaseasca aceasta pentru a-si putea intretine familia. El scrie: " servitorii, muncitorii si lucratorii de diferite categorii alcatuiesc majoritatea societatii. Nici o societate nu poate fi infloritoare si fericita daca majoritatea membrilor ei sunt saraci si vrednici de plans.

Profitul capitalismului este un scazamant din produsul muncii muncitorului. Un merit este acela ca spre deosebire de fiziocrati, considera profitul de fapt plusvaloarea ca fiind creata nu numai de munca dintr-o anumita sfera a productiei ci de munca generala sociala.

Conceptia exoterica a lui Smith asupra rentei funciare bazate pe teoria stiintifica a valorii determinate de munca scoate in evidenta faptul extrem de important al exploatarii muncitorului salariat de catre detinatorul privat al mijloacelor de productie - in cazul rentei funciare de proprietarul funciar. El paraseste teoria rentei bazate pe valoarea determinata de munca si emite teze, teorii noi.

Adam Smith mai emite o alta teorie complet contrara celei dintai, teorie potrivit careia renta funciara ar reprezenta recompensa, venitul pamantului. Aceasta sta la baza teoriei celor " TREI FACTORI DE PRODUCTIE" - NATURA, CAPITALUL SI MUNCA.

Conceptia lui asupra esentei capitalului contine cateva variante. Autorul " Avutiei Natiunilor " a tratat problema valorii si problema profitului, aceasta constituind un inceput de intelegere a capitalului ca mijloc de subordonare, utilizare si insusire a muncii straine. De indata ce capitalul a fost acumulat in mainile particularilor, ei il vor utiliza in mod firesc, punand la munca oamenii harnici pe care-I vor aproviziona cu materii prime si cu mijloace de subzistenta in scopul realizarii unui profit.

Acest mod de a pune problema arunca o anumita lumina asupra capitalului ca fenomen care a aparut istoriceste. Adam Smith da o definitie exoterica a capitalului identificandu-l cu partea din rezerve de la care capitalistul asteapta sa obtina un profit.

In definitia exoterica a capitalului, acesta este golit de continutul sau istoric, de clasa si considerat ca o conditie naturala a procesului de productie.

Abordand problema acumularii, Smith, ca reprezentant fidel al capitalismului in ascensiune nu inceteaza nici o clipa sa vorbeasca de necesitatea acumularii cat mai mari de capital.

A treia problema importanta in teoria lui Adam Smith asupra capitalului este structura capitalului. El imparte capitalul in capital fix si capital circulant. Progresul realizat de Smith in acest domeniu fata de fiziocrati consta in aplicarea termenilor de capital fix si capital circulant, iar prin extinderea sferei de productie a plusvalorii la toate ramurile, a extins impartirea de la capital din agricultura la capital din toate ramurile de productie.

Teoria smithiana a capitalului cuprinzand numeroase parti valoroase este in acelasi timp, una din cele mai contradictorii din " Avutia Natiunilor ". El s-a oprit pana la urma la definirea capitalului ca rezerva productiva.

La teza justa ca munca productiva, in sensul productiei capitaliste este munca producatoare de plusvaloare sau profit. Potrivit acestei teze, lucratorul productiv este acela care, nu numai ca reproduce capitalistului intreaga valoare pe care acesta i-o da sub forma de salariu, dar i-o reproduce ca un profit.

Acest mod de a defini munca productiva si cea neproductiva este considerat de Marx " unul din cele mai mari merite stiintifice ".

Pornind de la teza muncii productive - munca producatoare de profit, Smith propaga ideea reducerii cheltuielilor neproductive in toate domeniile, in interesul acumularii. In domeniul acumularii Smith considera caracteristica procesului de acumulare, consumarea plusprodusului de catre muncitorii productivi, iar nu de cei neproductivi.

DAVID RICARDO, om de afaceri experimentat, a elaborat lucrarea sa capitala " Despre principiile economiei politice si impunerii ". Aparitia "Principiilor" - in 1817 - reprezinta cel mai important eveniment in dezvoltarea economiei moderne.

Analiza critica facuta de Marx dezvalui deficientele de structura ale "Principiilor" dar permite reconstructia logica a lor.

In cartea sa, capitolul doi, David Ricardo se ocupa de renta funciara. Luarea in proprietate a pamantului si crearea in consecinta a rentei va determina o variatie a valorii relative a marfurilor, independent de cantitatea de munca necesara pentru producerea lor. Opera sa indeplineste un rol bine determinat in dezvoltarea gandirii economice. Ricardo a fost un spirit creator in teorie, fara a carui opera nu poate fi inteleasa dezvoltarea doctrinelor economice. Problema valorii fara a carei elucidare integrala nu s-ar fi putut intelege legile de dezvoltare a economiei de piata.

Ca si economistii dinaintea sa de la Petty la Smith, Ricardo vede izvorul valorii in munca producatoare de marfa.

Adam Smith socotea ca o marfa poate avea o mica sau chiar nici o valoare de intrebuintare, iar Ricardo precizeaza ca "utilitatea nu este masuratorul valorii de schimb, cu toate ca este pentru aceasta neaparat esentiala".

Teoria ricardiana a valorii, cu cuceririle, cu lipsurile si cu tatonarile ei, reprezinta nu numai un apogeu al gandirii economice pana la el, ci si punctul de plecare pentru elaborarea teoriei marxiste a valorii, ceea ce il face pe Engels sa spuna ca teoria valorii - munca a fost formulata de Ricardo si Marx.

Ricardo vorbeste despre repartitia produselor intre diferitele clase ale societatii precizand: " a determina legile care reglementeaza aceasta distributie constituie principala problema in economia politica ". Punand problema repartitie Ricardo arata:

a)     Renta " acea parte din produsul pamantului care se plateste nu poate fi confundata cu dobanda si profitul capitalului ".

b)    Profitul, diferenta dintre valoarea nou creata a marfii si salariu.

c)     Salariul este pretul muncii pe piata.

In ceea ce priveste miscarea salariului Ricardo destrama tezele lui Say si Malthus dupa care modificarile salariului ar influenta marimea rentei si valoarea marfurilor.

In stransa corelare cu salariul Ricardo studiaza si profitul. El stabileste legile determinarii valorii fortei de munca si profiturilor.

JAMES ANDERSON tipareste o lucrare in care sunt formulate observatiile privind renta diferentiala. Pornind de la Malthus ajunge la Ricardo elaborand problema rentei din punct de vedere teoretic pe pozitii opuse lui Anderson si Malthus.

Ricardo face unele erori in legatura cu natura si functiile banilor care se rasfrang nemijlocit in teoria comertului extern. Intr-un sistem de perfecta libertate a comertului fiecare tara isi consacra in mod natural capitalul si munca acelor genuri de activitati care ii sunt cele mai avantajoase. Ricardo precizeaza ca fiecare tara trebuie sa se specializeze in acea ramura industriala in care se realizeaza conditiile cele mai avantajoase de productie. Adeseori Ricardo a fost caracterizat ca fiind un exponent al "pesimismului" in gandirea economica, recunoscandu-se ca pesimismul sau era mult mai aproape de adevarul stiintific decat toate profetiile optimistilor pre si post ricardieni, ceea ce avea sa-l faca pe Carlyle sa defineasca aceasta stiinta drept o "stiinta sinistra".

JEAN BAPTISTE SAY (1767 - 1832), originalitatea sa o realizeaza sinteza dintre ideile Revolutiei Franceze si liberalismul economic al lui Adam Smith. In lucrarea "Cursul de economie politica", "Tratamentul de economie politica", el popularizeaza notiunea de echilibru care va deveni fundamentala pentru neoclasici. Spre deosebire de Smith si puternic influentat de Condillac, Say considera ca valoarea este suma utilitatilor imprimate tuturor marfurilor si serviciilor. Productia nu este o creatiune de materie ci o creatiune de utilitati. Progresul tehnic sporeste veniturile tuturor agentilor economici in care viziunea lui Say este fundamental optimista.

JEAN CHARLES LEONARD SISMONDE de SISMONDI (1773 - 1842) este precursorul a diferite conceptii: acumularea capitalista, concentrarea capitalului, supraproductie si crize, salariul minim, socialismul burghez.

A elaborat lucrarile: "Cercetarea institutiilor popoarelor libere", "Despre bogatia comerciala", "Istoria republicilor italiene", "Istoria Francezilor", "Studii de economie politica", si mai ales "Noi principii de economie politica sau despre bogatie in raport cu populatia".

Sismodi crede ca venitul bogatilor este mult mai mare decat cel al saracilor, ca are loc o "spoliere a saracilor", intreprinzatorul lasand la dispozitia muncitorului numai o parte necesara pentru intretinerea acestuia si isi insuseste tot ce lucratorul a produs peste aceasta parte denumind-o supravaloare.

THOMAS ROBERT MALTHUS (1766 - 1835) a scris lucrarile "Eseu asupra legii populatiei" si "Principiile economiei politice". Dupa Malthus munca se imparte in doua categorii: munca productiva si servicii personale. El ii recunoaste lui Ricardo meritul de a fi aratat ca valoarea este creata de munca in timp ce avutia este rezultatul conlucrarii omului cu natura ajutat de capital.

F. ST. MILL (1806 - 1873) publica: "Eseuri de economie politica", lucrarea filozofica "Sistem de logica" si tipareste lucrarea fundamentala "Principii de economie politica", aceasta constituind "Biblia" economistilor in a doua jumatate a secolului trecut. Mill se ocupa de studiul avutiei, fiind definita ca totalitate a bunurilor utile sau agreabile care au valoare de schimb.

Mill dezbate problemele viitorului societatii osciland intre libertate si socialism. El a format analiza legitatilor efectuarii schimburilor dintre tari si repartitia avantajelor intre ele intr-o lume comerciala. Avantajele dintre tari sunt relative si neuniforme.

KARL MARX (1818 - 1883)

In 1884 il intalneste la Paris pe Friederich Engels (1820 - 1895) cu care avea sa colaboreze pana la sfarsitul vietii pentru elaborarea unei noi paradigme in stiinta economica. El elaboreaza principiile esentiale ale materialismului istoric pornind de la filozofia idealista a lui Friedrich Hegel. Defineste patru directii de baza ale materialismului istoric.

Productia de mijloace care sa-i permita muncitorului sa-si satisfaca nevoi ca: sa manance, sa bea, sa se odihneasca, sa locuiasca, etc., conditie fundamentala a oricarei istorii.

Fortele productiei sunt oamenii, materialele, mijloacele de productie, tehnica pe care societatea o utilizeaza pentru a trai.

Raporturile sau relatiile de productie regleaza organizarea legaturilor dintre oameni cu ajutorul fortelor productive.

Modul de productie se caracterizeaza prin:

a)     o organizatie tehnica speciala a productiei;

b)    relatii specifice intre producatori;

c)     un mod de articulare intre cele doua tipuri de structura.

Marx ia in discutie legile economice aratand ca acestea nu sunt acelasi lucru ca legile naturii. Se retin trei caracteristici principale:

Legi economice ce se impun oamenilor,

Legi economice care nu au nimic universal sau natural, ci au un caracter istoric.

Legile economice poarta in ele conditiile de distrugere a societatii.

Pe baza elementelor filozofice din teoria lui Hegel si Fenerbach, Marx si Engels au conceput materialismul dialectic si istoric in anii 1842 - 1845 punand bazele dialecticii materialiste.

Daca tinem seama ca in tarile foarte dezvoltate nu s-a intamplat sa fie socialism colectivist, iar tarile care au facut acest salt au inlocuit economia de piata cu economia de plan formand dezvoltarea industriala, sacrificand nivelul de trai si libertatea cetatenilor. Aceasta este ideologia "marxista". Marx a scris "Manuscrisele economico-filozofice (1844), "Ideologia Germana" (1845), "Mizeria filozofiei" (1847), "Manifestul Partidului Comunist" (1848), "Munca salariata si capital" (1850), "Luptele de clasa din Franta" (1851) si altele.

Lucrarea "Capitalul" a lui Marx este principala lucrare care sta la baza stiintei economice, este o enciclopedie economica cum o numesc neprietenii marxismului [Schumpeter,Gide], o "biblie" in care exista o culegere de percepte economice, politice, juridice, morale, estetice, o constructie bazata pe o logica de fier asupra anatomiei societatii burgheze si tendintei de transformare a acesteia in socialism. Scopul "Capitalului" este de a dezvalui legea dezvoltarii societatii moderne si inevitabilitatea pieirii capitalismului. Prima idee a lui Marx in "Capitalul" este legata de marfa si avutia nationala. Marfa, banii si pretul sunt categorii economice antice, dar teoria valorii - munca este o descoperire a economiei politice clasice. Marx se deosebeste de Smith care spusese ca marimea valorii este timpul de munca obisnuit, Ricardo considera ca este timpul de munca necesar, iar Prondhon, care a format teoria valorii, nu a dat un raspuns stiintific la aceasta intrebare.

Cat priveste crizele economice Marx le-a definit, le-a aratat mecanismul si fazele criticand in legatura cu ele conceptia lui Smith, Ricardo si mai ales al lui Say, Sismodi si Malthus care negau existenta lor in societatea moderna.

Marxismul a avut un destin permanent contradictoriu, inclusiv pe timpul vietii lui Marx si Engels.

Printre tezele lui Marx se gasesc si teze si idei valide care au fost respinse de practica social - istorica ca de pilda: trecerea de la capitalism la socialism, etapele acestuia si mecanismul de functionare al sistemului socialist, etc. Ele au facut ca sperantele a milioane de oameni sa se spulbere. Dar cum remarca Sultana Suta - Selejan, nereusita experimentului socialist are cauze mult mai complexe si mai adanci decat lacunele si erorile teoretice ale lui Marx.

BIBLIOGRAFIE

"DOCTRINE ECONOMICE" , Ciulbea Titi, Editura Didactica si Pedagogica R.A. Bucuresti.