Functiile pietelor de capital in economie

Functiile pietelor de capital in economie

Pietele secundare pentru titluri financiare (pietele bursiere) pot fi organizate in doua modalitati principale: sub forma de burse de valori (engl. stock exchanges, fr. bourses) sau sub forma de piete interdealeri sau 'la ghiseu' (engl. over‑the‑counter, OTC), numite si piete de negocieri.

Bursa de valori se defineste prin existenta unei institutii care dispune de spatii pentru tranzactii, unde se concentreaza cererea si oferta de titluri financiare si se realizeaza negocierea, contractarea si executarea contractelor in mod deschis, in conformitate cu un regulament cunoscut. Acest mod de organizare a pietei de valori presupune centralizarea tranzactiilor cu titluri financiare, prin intermediul unui mecanism care asigura accesul direct si continuu al clientilor la informatiile de piata ‑ in speta la pretul bursei ‑ si efectuarea operatiunilor bursiere exclusiv in cadrul acestui mecanism. In mod traditional, aceasta s‑a realizat prin concentrarea ordinelor de vanzare/cumparare intr‑un anumit spatiu ‑ sala de negociere a bursei ‑ si efectuarea tranzactiilor de catre un personal specializat ‑ agentii de bursa. In prezent, prin utilizarea mijloacelor electronice de transmitere si executare a ordinelor, tranzactiile se pot realiza fara prezenta efectiva a agentilor de bursa.

In practica diferitelor tari, cele doua modalitati - clasica si moderna - se imbina (cum este cazul la Bursa de Valori de la New York ‑ New York Stock Exchange sau NYSE, la Bursa de Valori de la Tokyo ‑ Tokyo Stock Exchange sau TSE), sau se utilizeaza numai tranzactiile electronizate (la Bursa de valori de la Londra - London Stock Exchange sau LSE). In toate cazurile, insa, ramane ca o caracteristica a burselor de valori faptul ca, in esenta, toate informatiile de piata in legatura cu preturile si operatiunile sunt centralizate intr‑o singura localizare (sala de negocieri).

O caracteristica a ultimelor doua decenii este faptul ca piata bursiera tinde sa se extinda. Deoarece pentru a fi tranzactionate la cota bursei, firmele trebuie sa raspunda unor conditii mai restrictive, s‑au creat piete bursiere noi (piata titlurilor necotate), unde accesul este permis in conditii mai putin limitative (de exemplu, in Marea Britanie sistemul Unlisted Securities Market, in Franta sectiunea pietei numita Second Marché); totodata s-au dezvoltat si asa‑numitele piete terte (in Franta Hors Cote), unde pot fi tranzactionate actiunile firmelor tinere, constituite de regula in domenii cu mari promisiuni de profit dar si cu riscuri investitionale mari.

O expansiune deosebita au cunoscut (de exemplu, in SUA si Japonia) pietele interdealeri sau OTC, care permit accesul la tranzactii pentru un mare numar de titluri ce nu indeplinesc conditiile pentru a fi cotate la bursele propriu-zise. Piata OTC este constituita, in esenta, din relatiile stabilite intre comerciantii de titluri (dealeri), precum si intre acestia si clientii lor, asa incat piata are aici semnificatia sa abstracta, de ansamblu de tranzactii. In prezent aceste conexiuni sunt realizate prin intermediul mijloacelor computerizate de transmitere si prelucrare a informatiei. Astfel, piata OTC din SUA ‑ numita National Association of Securities Dealers Automated Quotation, sau NASDAQ (Sistemul Automat de Cotare al Asociatiei Nationale a Comerciantilor de Titluri) ‑ se intemeiaza pe o retea de comunicatii electronice intre dealeri. Comerciantii de titluri nu negociaza direct cu clientii, fata in fata: ei isi obtin informatiile necesare de pe ecranele computerelor si negociaza tranzactiile prin telefon.

In Tabelul 3.1 se prezinta comparativ caracteristicile burselor propriu-zise si cele ale pietelor interdealeri (OTC).

Tabelul 3.1

Ratiunea de a fi a pietelor secundare tine, de fapt, de facilitatile pe care le ofera pentru incheierea si executarea tranzactiilor cu titluri financiare; astfel, in cazul burselor, concentrarea schimburilor intr‑un spatiu determinat asigura accesul direct la informatia de piata si, deci, lichiditatea si transparenta, ca si economie de costuri. Daca, insa, acest acces poate fi realizat fara localizarea schimburilor, prin utilizarea tehnicii electronice, o bursa propriu‑zisa poate deveni, teoretic, inutila. De altfel, bursele de valori din principalele centre financiare, indeosebi in SUA, sufera tot mai mult concurenta pietelor de negocieri, a pietelor bursiere de tip OTC.

Mai mult, odata cu progresele tehnologice se vorbeste despre un nou tip de piata bursiera, piata electronica, respectiv aceea in care informatia se transmite si se prelucreaza prin utilizarea unor sisteme de computere. In fond, nu este vorba de o piata diferita in raport cu cele doua categorii prezentate mai sus, ci una modernizata, organizata in conformitate cu facilitatile pe care le ofera 'era electronica'. Pe oricare din cele doua tipuri de piete se pot utiliza facilitatile oferite de tehnica electronica, iar astfel de progrese s‑au si facut in marile centre financiare. Chiar daca viitorul sau pare a fi pus sub semnul intrebarii de ansamblul de perfectionari pe care le-a cunoscut piata financiara in anii '80, bursa traditionala, cu tranzactii publice, vacarm si emotii, nu si-a pierdut fascinatia pe care o exercita asupra publicului larg si nici suportul din partea specialiatilor. Sala de negocieri plina de agenti de bursa ramine imaginea tipica a acestei piete.

In concluzie, piata bursiera (bursa in sens larg) - care se prezinta sub forma bursei de valori propriu-zise, a pietelor interdealeri sau ca bursa electronica - este o componenta a pietei titlurilor financiare. Menirea sa este de a concentra cererea si oferta de hirtii de valoare si de a asigura realizarea de tranzactii in mod operativ, in conditii de corectitudine si transparenta. In ultimii ani, piata bursiera a intrat intr-o noua etapa a evolutiei sale: in centrele bursiere consacrate s-au luat importante masuri de modernizare vizind cresterea operativitatii si sigurantei tranzactiilor; iar intr-o serie de tari din lumea a treia si, recent, in tari din Europa Centrala si de Est procesul de creare si consolidare a pietelor de capital se afla in plin progres.

Bursa, in sens larg, are rolul de releu intre surplusul de fonduri neutilizate si necesitatile economice, transformind economiile in capital. Prin aceasta functie a sa, ea este implicata in piata primara, aceea pe care se emit actiunile firmelor, se lanseaza imprumuturi obligatare etc., furnizindu‑se pe aceasta cale fondurile necesare agentilor economici. Astfel, cand o persoana cumpara titluri financiare (actiuni sau obligatiuni) emise de o societate comerciala din domeniul productiei, fondurile banesti respective intra in posesia firmei pentru a fi folosite in interesul realizarii activitatii sale de afaceri (achizitionare de active fixe ‑ bunuri de echipament, sau de active circulante ‑ materii prime si materiale, stocuri de produse etc.); economiile, adica fondurile disponibile in public, sant astfel directionate in scopuri productive pentru o perioada indelungata de timp.

Dar rolul ei definitoriu este acela de piata secundara, dand acces publicului larg la titlurile care au fost deja emise; ea asigura astfel un suport pentru piata primara si permite functionarea mecanismului de finantare a economiei. Vitalitatea economiei depinde de buna functionare a pietei primare, deci de posibilitatea finantarii activitatii agentilor economici; dar, pentru ca piata primara sa functioneze, adica pentru ca ea sa fie credibila si atractiva pentru detinatorii de fonduri, este necesar ca acestia sa poata oricand lichida titlurile lor si redobindi ‑ in conditiile pietei ‑ fondurile investite. Sa poata, adica, trece din nou de la pozitia de investitor (deci participant la profituri viitoare, in conditiile asumarii riscurilor afacerii), la pozitia de detinator de fonduri (pe care le poate folosi, de exemplu, pentru consum).

Bursa asigura deci lichiditatea activelor financiare, oferind posibilitatea vanzarii titlurilor anterior cumparate, deci a transformarii lor in bani. Faptul ca investitorul dispune de o piata unde poate sa‑si transforme in lichiditati titlurile cumparate (in care si‑a plasat fondurile banesti) este o garantie pentru el ca banii avansati vor fi recuperati, desigur, la valoarea de piata.

Prin urmare, ca piata financiara, bursa indeplineste functia de dispecer de fonduri in economie, actionand ca un mecanism prin care fondurile trec de la cei care dispun de resurse financiare la cei care au nevoie de aceste resurse pentru finantarea unor activitati economice (vezi Figura 3.1). In acest fel, ea asigura desfasurarea in general a circuitului economic si serveste ca sistem de reglare pentru economia reala.

- Figura 3.1 -

Bursa este si un 'motor' al vietii economice, dinamizand activitatea de afaceri si permitand realizarea unor proiecte investitionale de anvergura, care n‑ar putea fi infaptuite cu fondurile unui grup restrans de intreprinzatori. Astfel, firmele care doresc sa mobilizeze capitalurile insemnate, vor plasa o parte din actiunile lor publicului, prin distributie primara sau distributie secundara; aceasta reprezinta operatiunea de difuzare a capitalului in masa investitorilor. Ca atare, firmele respective se transforma din firme cu caracter privat in societati cu caracter public, in sensul ca actiunile lor se negociaza pe piata bursiera, o parte din titluri aflindu‑se in mana unor investitori 'anonimi' si circuland de la un detinator la altul.

Difuzarea capitalului este esentiala pentru dinamismul economiei, bursa ‑ si piata financiara in general ‑ fiind un factor de stimulare a interesului pentru afaceri in randul marii mase a detinatorilor de fonduri. Dar, pentru ca publicul sa investeasca fonduri in titlurile puse in vanzare de firme, el trebuie sa fie informat in legatura cu posibilitatile si perspectivele acelor firme, cu valoarea titlurilor respective. Bursa este tocmai piata pe care se realizeaza evaluarea activelor financiare, unde se stabileste pretul titlurilor (cursul bursier). Asa cum activele reale sunt dublate prin active financiare, titlurile finan­ciare cunosc, la randul lor, o dedublare: intre valoarea nominala (respectiv valoarea la care au fost emise si care are ca baza costul activelor reale) si valoarea de piata (data de cursul bursei, care oscileaza zilnic in functie de raportul dintre cererea si oferta pentru titlurile respective).

In cazul societatilor cu caracter public, bursa ofera continuu atat o evaluare a actiunilor, cat si a firmei ca atare: valoarea unei firme (numita si valoare capitalizata) este produsul dintre numarul actiunilor si cursul bursier curent al acestora. In raport cu evaluarea bursiera, apar o serie de consecinte pentru intreaga activitate economico‑financiara a firmei, in ceea ce priveste pozitia sa pe piata, gradul de credibilitate in raporturile cu partenerii de afaceri si cu publicul, posibilitatile de obtinere de credite (bancare, obligatare) etc.

Toate acestea creeaza, in mod corespunzator, motivatii pentru investitori sau creditori, respectiv oportunitati de cistig. In practica, factorii motivationali sunt de natura economica (obtinerea unei parti din profitul afacerii in care au facut plasamentul), cat si cu caracter specific bursier. Astfel, faptul ca pretul titlurilor se modifica zilnic, ca efect al cererii si ofertei de titluri financiare, permite investitorului ca, pe linga rezultatele pe care le aduce in mod direct investitia, sa poata urmari un alt obiectiv: obtinerea de profit din diferenta de curs dintre momentul cumpararii si cel al revanzarii titlurilor. De aici, intregul miraj al castigului imens prin jocul de bursa, care ‑ dincolo de potentialul de risc ‑ are un rol major nu numai in cresterea atractivitatii bursei, ci si in functionarea ordonata a pietei secundare si in formarea unor preturi corecte si echitabile pentru titluri.

Piata bursiera are un rol insemnat in reorientarea si restructurarea activitatilor economice. Prin functionarea acestei piete distribuirea fondurilor pe ramuri ale economiei si firme se realizeaza in raport cu gradul de atractivitate a titlurilor, iar aceasta este o reflectare a performantelor firmelor respective, a gradului de rentabilitate, precum si ‑ ca o consecinta ‑ a modului cum acestea sunt evaluate in bursa. Deci, bursa distribuie fondurile, in principiu, spre domeniile cele mai profitabile sau/si cu cele mai mari perspective de dezvoltare. Existenta ei ii permite investitorului sa renunte la o investitie sau un plasament in care nu mai are incredere (vinzind titlurile contra bani) si sa faca un plasament intr‑un domeniu pe care il socoteste mai rentabil (cumparand titlurile respective). In acest fel, firmele performante ‑ si sectoarele economice de viitor ‑ vor fi alimentate cu fonduri, in timp ce domeniile in declin vor pierde o parte din masa de investitori. Bursa realizeaza deci o redistribuire a mijloacelor de finantare in cadrul economiei, stimuland ramurile, industriile si companiile in plina dezvoltare. In plan macroeconomic, aceasta contribuie la mobilitatea structurilor economice, in general, si industriale, in special, si permite moderniza­rea economiei, introducerea progresului tehnic. In acest proces, piata bursiera insasi se perfectioneaza si se extinde, trecand de la formele consacrate (bursa traditionala) la forme noi (bursa moderna, cu o noua baza tehnologica, sisteme de tranzactii perfectionate si o mare diversitate de produse bursiere).

In aprecierea acestei functii nu trebuie ignorat insa faptul ca optica bursiera tinde, in anumite conditii, sa dea prioritate obiectivelor pe termen scurt, in raport cu orientarile pe termen lung, profitului financiar imediat, fata de realizarea de avantaje economice durabile.

Activitatea bursiera duce la dezvoltarea concurentei dintre firme, la stimularea tranzactiilor intercorporatii. Prin dedublarea activelor reale sub forma de titluri financiare, firmele capata, pe langa existenta lor reala, o existenta financiara. Cumpararea si vanzarea de actiuni inseamna practic comercializarea in parte sau in totalitate a firmelor respective. Aceasta inseamna ca o companie poate fi achizitionata prin cumpararea titlurilor ei, ca ea devine o valoare mobiliara. Actiunile nu sunt simple 'pretentii asupra unor venituri viitoare' decat daca le privim la nivelul detinatorului individual, al actionarului anonim; concentrarea unui volum de actiuni suficient de important este mijlocul de a controla o firma cu caracter public. Posibilitatea achizitionarii de actiuni in bursa, inclusiv a pachetului de control al unei firme, duce la amplificarea mobilitatii structurilor industriale, la redistribuiri de capitaluri intre diferite sectoare ale activitatii economice.

Lupta pentru putere financiara se da pe piata bursiera ‑ in paralel cu concurenta dintre capitalurile individuale ‑ si ea se poarta intre marile grupuri financiare, singurele in masura sa mobilizeze un capital suficient de important pentru a viza acapararea unei firme intregi. In acest context, achizitiile si fuziunile de firme au devenit in anii '80 unul din cele mai dinamice sectoare ale pietei bursiere, realizandu-se pe scara larga in principalele centre financiare ale lumii. Principala forma de realizare a acestor tranzactii este oferta publica de cumparare (engl. tender offer; fr. offre publique d'achat, sau OPA), respectiv operatiunea prin care un tert anunta pe actionarii unei societati cu caracter public ca se angajeaza sa cumpere, total sau partial, actiunile lor, in anumite conditii (perioada de optiune, pret oferit).

Adesea operatiunea respectiva se realizeaza de catre tertul interesat prin recurgere masiva la credite (de unde denumirea din literatura de specialitate de 'achizitie pe datorie' - engl. leverage buy-out sau LBO) si in scopul obtinerii de profit prin revanzarea ulterioara a firmei achizitionate.

Ca un corolar al celor prezentate mai sus, bursa reprezinta un 'barometru' al vietii economico‑financiare intr-o tara sau pe plan international, un indicator al starii lumii de afaceri, al perspectivelor (pe termen scurt) ale economiei.

Prin acest rol al sau, bursa devine un simbol al econo­miei de piata si obiect de interes nu numai pentru cercurile de afaceri, ci si pentru establishmentul politic si, in general, pentru opinia publica. In acest sens, indicele bursei da expresia evolutiei de ansamblu a pietei bursiere: la bursa de pe Wall Street (NYSE) se utilizeaza cunoscutul indice Dow Jones, la bursa din Tokio (TSE) indicele Nikkei, iar la bursa de la Londra (LSE) indicele FT‑SE30. Miscarea bursei ‑ reflectata de indice ‑ poate sa arate o directie ascendenta (o piata 'sub semnul taurului' sau bull market engl.) sau, dimpotriva, o directie descendenta (o piata 'sub semnul ursului' sau bear market engl.), fiecare din situatiile respective, ca si miscarea zilnica a bursei, avand un ecou rapid in ansamblul vietii de afaceri.

Interpretarea bursei ca un reper al lumii de afaceri trebuie sa tina seama si de imperfectiunile acesteia ca indicator economic; in anumite situatii, bursa poate reflecta un optimism nefondat, o falsa promisiune de castig, ajungandu‑se la desprinderea trendului bursei de situatia economica reala sau chiar la opozitia deschisa dintre economia financiara si cea reala (reflectata de crahul bursier). Aceasta deoarece tendinta bursei este determinata nu numai de anticipari rationale, fundamentate din punct de vedere economic, ci si de factori si reactii subiective. Totodata, in aprecierea rolului bursei in viata economico­financiara nu putem sa ignoram amploarea consecintelor pe care le poate avea o activitate bursiera foarte intensa, riscul unor speculatii incontrolabile care pot genera panica bursiera si chiar crah.

Totusi, dincolo de 'excesele' sale, bursa s‑a dovedit o institutie esentiala pentru functionarea economiei de piata. Economia moderna, caracterizata prin extinderea si cresterea complexitatii mecanismelor financiare, nu poate fi conceputa fara bursa de valori: economia reala este reflectata de trendul bursei, iar, la randul ei, bursa poate influenta - in bine sau in rau - viata economica.

Problema cruciala a pietei secundare este credibilitatea acesteia, gradul in care investitorii, lumea de afaceri in general valideaza miscarea bursei. Aici ne aflam in domeniul valorilor simbolice care au nevoie de o baza reala de afaceri pentru a fi viabile din punct de vedere economic. Pe de o parte, daca piata functioneaza , titlurile se vand si se cumpara, capatand astfel un suport economic; pe de alta parte, daca titlurile se tranzactioneaza, ele sustin si dezvolta piata. Dar cercul virtuos se poate transforma intr-unul vicios: cand piata 'nu merge', titlurile isi pierd din valoare; cand piata se prabuseste, hartiile de valoare pot deveni, la limita, simple hartii.