Modelul clasic si keynesian de analiza a pietei de capital

Modelul clasic si keynesian de analiza a pietei de capital

Teoria clasica economica, descrie piata de capital ca purtatoarea de mecanisme de ajustare prin care venitul generat de productie se repartizeaza intre consum si investitii. In acest sens piata de capital este considerata ca fiind piata cererii si ofertei de fonduri, respectiv piata in care se decide investitia.

Oferta de capital care provine de altfel din economii, este considerata ca renuntarea temporara la consum. Este de altfel usor de acceptat principiul prin care, cresterea economica nu s-ar putea realiza daca venitul ar fi repartizat exclusiv consumului. Formulele clasice legate 'de preferinta pentru timp' respectiv 'preferinta pentru prezent ' in ideea sustinerii repartitiei pentru consum sunt legate de 'dobanda pentru preferinta de timp' pe care colectivitatea o cere pentru efortul economisirii asociat abs 616h76g tinentei, respectiv renuntarea la consum. Aceasta dobanda se compara cu rata reala a dobanzii care determina un venit viitor mai mare, trebuind sa fie mai mare pentru a justifica economisirea in vederea investitiei. Este considerat ca stabilit faptul ca oferta de capital (de fonduri pentru economie) este o functie crescatoare fata de dobanda reala, ea provenind din economii.

Cererea de capital din partea producatorilor (in scopul cresterii factorului de productie reprezentat de capital) echivalenta cu investitia, se manifesta in urmatoarele coordonate: producatorii (utilizatorii de capital) compara venitul suplimentar al unitatii de capital cu costul capitalului (dobanda reala) respectiv productivitatea marginala a capitalului. In conformitate cu legea randamentelor descrescatoare rezulta ca cererea de capital este o functie descrescatoare fata de dobanda reala.

Echilibrul pietei de capital fata de rata dobanzii se stabileste in punctul in care, dobanda pentru preferinta de timp este egala cu productivitatea marginala a capitalului. (vezi fig.I.1) Economistii clasici argumenteaza ca ratele de dobanda flexibile vor regla investitiile si economiile pe piata de capital. O recompensa mai mare (dobanda mai mare) va incuraja economisirea. 'Economia reala' va solicita mai mult capital cu cat rata dobanzii este mai mica. Echilibrul se va stabili cand economiile si investitiile vor avea valoarea E_e = I_e respectiv la o rata a dobanzii i_e.

Celebrul economist John Maynard Keynes considera insa ca decizia de investitie nu depinde direct de economiile disponibile ci ea depinde printr-o functie de investitie de comparatia intre rata dobanzii pentru imprumuturi si randamentul capitalului investit prin 'eficienta marginala a capitalului'. Aceasta poate fi considerata ca o variabila exogena. De asemenea rata dobanzii fiind rezultatul echilibrului pe piata monetara prin confruntarea intre oferta si cererea de moneda, unde Keynes introduce notiunea de incertitudine, inseamna ca elementele de comparatie pentru functia investitiei sunt exogene. Variatiile nivelului de activitate si deci implicit al venitului global sunt determinate de variatiile investitiei prin procesul de 'multiplicator al investitiei'. Deci investitia nu este efectul comportamentului de economisire ci ea devine o functie de investitie. In viziunea keynesiana se definesc functiile de consum respectiv de investitie care capata cu totul alte nuante decat in economia clasica. Astfel functia de consum este considerata ca variabila in functie de venitul global :

_Ec. I‑

Aceasta asertiune este motivata de 'legea psihologica fundamentala'. Functia f are o variatie mai putin decat proportionala cu venitul global incat se poate scrie:

_Ec. I‑

Derivata intai a consumului este denumita de Keynes inclinatia marginala de consum. Aceasta scade cu cresterea consumului, sau in alte cuvinte, proportia de consum se diminueaza odata cu cresterea venitului global. Se poate observa ca tendinta de consum a ansamblului colectivitatii este in general cuprinsa intre 0 si 1 deci cand venitul creste si consumul va creste, dar el nu poate depasi cresterea venitului doar presupunand ca aceasta se face din stocuri de venit anterior. De asemenea inclinatia marginala de economisire defineste tendinta spre economisire in relatie cu inclinatia marginala de consum conform urmatorului rationament:

_Ec. I‑

sau       

_Ec. I‑

Deci suma inclinatiei de consum si a inclinatiei de economisire este 1 astfel incat consumul poate varia teoretic de la 0 la 100% din venitul total in relatie invers proportionala cu economiile care variaza tot direct proportional cu venitul in plaja .

Trebuie mentionat ca motivele economisirii sunt regasite in analiza keynesiana asupra pietei monedei, putandu-se astfel aprecia cat din economii se indreapta spre piata de titluri de valoare (sau de capital) si cat este conservata pentru piata lichida (monetara).

Functia de investitie este cea mai instabila si este in principal cauza ciclurilor economice conform conceptiei keynesiene. Ea este o functie de cerere si este conditionata de doua elemente : eficienta marginala a capitalului (r) si rata dobanzii pe piata (i). Astfel Keynes defineste r ca fiind 'rata de actualizare care aplicata unei serii de anuitati constituite din randamentele anuale previzionate a capitalului in timpul existentei lui, genereaza valoarea actuala a investitiei (R), care trebuie sa fie egala cu pretul de oferta (costul) C) al acestui capital'. Aceasta formula a declansat conceptul de analiza financiara actuala, respectiv calculul valorii actualizate a veniturilor viitoare in scopul deciziei asupra unei noi investitii.

_Ec. I‑

Din analizele tehnice se poate calcula C functie de pretul echipamentelor ce fac obiectul investitiei iar E_k se evalueaza prin studii de previzionare a veniturilor, fiind veniturile anuale preconizate. Cum C trebuie sa fie egal cu R, r ramane singura necunoscuta. Decizia de investitie rezulta din compararea lui r eficienta marginala a capitalului, cu i rata dobanzii pe piata. Aceasta din urma depinde de doi factori : preferinta pentru lichiditate si oferta de moneda.

In analiza keynesiana asupra investitiei, marimea acesteia nu depinde de volumul economiilor ca in teoria clasica , ci de conditia ca r > i. Din aceasta cauza conform lui Keynes functia de investitie este o componenta fundamentala a cererii efective dar nu este in competitie cu o oferta de capital preexistenta, ci ea este de fapt in corelatie cu piata monetara.

Astfel o rata a dobanzii mai mica incurajeaza investitiile si reciproc un volum mare de cerere de investitii forteaza scaderea ratei dobanzii. Keynes nu sesizeaza insa ca intre eficienta marginala a capitalului si rata dobanzii este o relatie indisolubila, cele doua variabile fiind de fapt intr-un sistem de ajustare de tip feed-back, investitia regland capitalul, astfel incat diferentele dintre cei doi parametri sunt insesizabile, egalitatea dintre ei fiind cea care modeleaza cel mai bine procesul .