Reglementarea pietei de capital

Reglementarea pietei de capital

Raporturile juridice aferente pietei de capital, vazute atit in dinamica lor cit si static, beneficiaza de un sistem special de reglementare.

Legile speciale avind ca obiect de reglementare strict sistemul de organizare si functionare si dinamica pietei de capital au prioritate la aplicare. In aceasta sfera sunt incluse atit legislatia primara a pietei de capital (legi sau alte acte normative cu putere de lege), cit si legislatia secundara, respectiv, normele reglementate, i 424j92e n baza delegarii legislative, de catre autoritatea de reglementare si  supraveghere (CNVM), si normele emise de organismele cu putere de autoreglementare, autorizate in acest sens de catre CNVM. Dreptul comun, respectiv, Legea societatilor comerciale, celelalte legi comerciale, legile civile, procedura civila, contenciosul administrativ etc. se aplica in completarea acestor reglementari speciale.

O situatie aparte in cadrul sistemului de reglementare a pietei de capital este cea a uzurilor bursiere. Uzurile bursiere sunt in mod traditional considerate ca avind putere de lege, cel putin in litigiile bursiere care se rezolva prin arbitrajul institutionalizat al pietei de capital, prin trimiterea pe care legile speciale ale pietei de capital o fac la aceste uzuri. Legea romana a burselor din 1934 (art.117) prevedea ca instantele arbitrale ale bursei vor aplica legea si regulamentul burselor, legile si uzurile comerciale si legile civile. La fel, art.7 alin.11 din OUG nr.25/2002 privind Statutul CNVM prevede ca, in litigiile de competenta sa, Camera arbitrala ce se constituie ca un compartiment in cadrul CNVM va aplica legislatia pietelor de capital, a burselor de marfuri si reglementarile CNVM in materie, uzantele comerciale si, in completare, dispozitiile dreptului comun (in consecinta, cel putin in litigiile arbitrale, sistemul reglementarii este structurat dupa schema norma speciala - uzante - drept comun).

Problema care se ridica este daca in raporturile juridice nelitigioase sau in litigiile solutionate de instantele de drept comun sunt sau nu aplicabile uzurile bursiere sau celelalte uzuri comerciale.

Uzurile comerciale (asa-numitele "legi tacite") reprezinta practici indelungate, recunoscute erga omnes ca avind putere de lege (longa, inveterata, consuetudo, opinio juris sive necesitatis). Principala problema in cazul uzurilor comerciale o reprezinta proba existentei lor. Fiind vorba de practici indelungate si de un element subiectiv (convingerea ca practica respectiva este echivalenta cu legea sau cu necesitatea), proba existentei uzului este intr-adevar, dificila, fapt pentru care valoarea nromativa a uzantelor comerciale este contestata. Doctrina traditionala considera ca uzurile pot fi luate in seama de judecator, fara a le atribui putere legala, ci doar una interpretativa supletorie (pentru a vedea intentia reala a partilor, se face apel la uzurile locale, in conformitate cu art.980 C.civ.) . Mai nuantat, se considera si ca uzurile comerciale pot avea o aplicatie subsidiara, in cazurile prevazute de lege

Dincolo de orice controversa, este evident ca, daca uzurile sunt incluse in contractul partilor, fie in extenso, fie printr-o trimitere le o codificare recunoscuta a uzurilor respective, acestea devin clauza contractuala, deci au putere de lege intre parti (pacta sunt servanta). Este, de asemenea, evident ca, in baza art.970 C.civ., care impune principiul executarii cu buna-credinta a conventiilor, in virtutea caruia conventiile obliga nu numai la ceea ce este expres prevazut intr-insele, ci si la toate urmarile ce legea, obiceiul sau echitatea dau obligatiei dupa natura sa, in raporturile juridice comerciale aferente pietei de capital, conventiile inglobeaza uzurile comerciale sau bursiere. Pe de alta parte, asa cum rezulta din art.981 C.civ., clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt prevazute expres in contract. Este vorba de normele supletive, care au, pentru contractele numite, rolul de a completa vointa partilor, atunci cind acordul lor expres nu acopera integral raporturile juridice potentiale dintre ele. Aceste norme supletive devin clauze contractuale (de altfel, normele supletive sunt, le origine, clauze contractuale tipice care, prin repetare, au sfrisit prin a fi recunoscute ca avind valoare de norma legala si in cluse in coduri). Unele norme supletive trimit expres la obiceiul locului (spre exemplu, art. 1531 C.civ.rom. prevede ca dispozitiile din codul civil referitoare la societati se aplica daca nu sunt contrarii legilor si uzurilor comerciale; per a contrario, in materie de societati comerciale sunt aplicabile legea comercial si uzurile comerciale). Rezulta ca, cel putin in aceste cazuri, uzurile comerciale au putere de lege.

Uzurile pot fi locale, adica specifice pietei reglementate respective sau generale, adica avind incidenta generala sau cvasigenerala, la toate pietele reglementate de valori mobiliare, bursiere sau extraburisere. Spre exemplu, termenii uzuali ai pietei de capital sau anumite proceduri specifice uzuale au acelasi inteles sau continut peste tot.