LICHIDITATEA INTERNATIONALA

Structura lichiditatii internationale

In urma activitatilor de vanzare/cumparare de valuta, precum si a altor valori ce reprezinta o creanta asupra strainatatii (aur, titluri, alocatii in DST), in cadrul economiilor nationale se formeaza un disponibil curent de mijloace banesti cu circulatie internationala. In sensul cel mai larg, acest disponibil reprezinta lichiditatea internationala a unui stat.

Prin lichiditate internationala se intelege:

à in sensul strict = suma rezervelor de devize, valute liber convertibile si aur, detinute de autoritatile valutare ale unui stat

à in sensul larg =  suma tuturor miloacelor de plata in relatiile internationale de care dispun la un moment dat, bancile centrale, comerciale si particularii (dev 232f51c ize, valute, aur, credite primite, rambursari de credite si dobanzi de incasat ajunse la scadenta).

Rolul principal in administarea lichiditatii internationale, la nivelul fiecarei tari, il au bancile centrale care detin tezaurul national si actioneaza asupra celorlalte banci din sistem. Lipsa de lichiditate sta la baza practicarii decontarii platilor internationale pe baza de clearing, in relatia dintre anumite tari. Ea este caracteristica mai ales tarilor in curs de dezvoltare, cu moneda neconvertibila sau cu convertibilitate limitata. Lipsa de lichiditate in anumite tari determina contractarea de catre tarile respective a unor datorii externe care duc la ingreunarea dezvoltarii acestor tari.

Lichiditatea internationala poate fi:

à neconditionata = cand consta din mijloace de plata alcatuite din valuta, devize liber convertibile si aur, existente in rezerva autoritatilor valutare si care pot fi utilizate in orice moment pentru stingerea obligatiilor de plata in context international;

à conditionata = constituita din mijloace de plata de care autoritatile valutare pot dispune numai in anumite situatii (de exemplu: imprumuturi interguvernamentale, credite obtinute de la Fondul Monetar International, rambursari de credite si dobanzi scadente de incasat).

Din componenta lichiditatii internationale se considera a face parte:

à rezerva valutara = cuprinzand activele detinute de banca centrala a unei tari sub forma de valute, aur, disponibilitati in DST, pozitie creditoare fata de FMI;

à mijloace de plata cu circulatie internationala si titluri usor transformabile in valuta = detinute de bancile comerciale, institutii financiare, agentii economici nonbancari, persoane fizice.

Formarea rezervei valutare internationale

Elementul cel mai important al lichiditatii il reprezinta rezerva valutara, ca suma a activelor externe detinute de autoritatile unui stat sub forma de: aur, valute in conturi curente si depozite la termen, DST, creante asupra FMI, titluri exprimate in monede convertibile, alte creante.

Pe plan international, rezervele valutare sunt urmarite ca un indicator important, ele caracterizand economiile nationale in privinta credibilitatii financiare si economice. Se considera un nivel corespunzator pentru rezerva valutara acel nivel care poate acoperi nivelul importului tarii respective pentru o perioada de 3-5 luni fara a se apela la alte mijloace de plata; de aceea, fiecare stat, chiar in conditiile unei balante de plati echilibrata, isi formeaza o rezerva valutara pentru a o utiliza in situatii critice.

Fiecare componenta a rezervelor valutare se formeaza prin operatiuni specifice.

à aurul monetar = provine din achizitiile Bancii Centrale din productia interna a tarii sau de pe piata internationala a aurului, precum si din alte surse (returnari din fondurile de la institutiile internationale, confiscari etc.);

à rezerva in valute = se constituie diferit in functie de gradul de convertibilitate al monedei nationale:

pentru tarile cu moneda convertibila se constituie pe baza deficitului balantelor de plati ale tarilor emitente ale valutelor de rezerva;

pentru tarile cu moneda neconvertibila sau cu convertibilitate limitata se constituie din incasarile la export care depasesc platile pentru import, primiri de fonduri financiare si de credit, transferuri, operatiuni de cumparare pe piata valutara.

Rezerva de valute se compune in principal din valutele liber utilizabile, dar si din alte valute cu convertibilitate oficiala care sunt cel mai frecvent utilizate ca mijloace de plata la nivel international. Fiecare tara isi constituie rezerva de valute prin luarea in considerare a operatiunilor comerciale si necomerciale derulate cu precadere in anumite valute, precum si din valute cu o stabilitate cat mai ridicata astfel incat pierderile generate de fluctuatia cursului valutelor de rezerva sa fie limitate.

à rezerva in DST = are ca provenienta emisiunile FMI si distribuirile sale gratuite catre tarile membre, precum si incasarile ulterioare pentru operatiunile de creditare in cadrul mecanismului DST. Alocarile de DST au la baza contributia fiecarei tari la constituirea resurselor fondului, iar utilizarea DST este legata de posibilitatea folosirii alocarilor de DST pentru procurarea de valute convertibile in vederea onorarii obligatiilor de plata si pentru echilibrarea balantei de plati.

à pozitia creditoare la FMI = se obtine prin mecanismul Drepturilor Obitnuite de Tragere (DOT), care se bazeaza pe structura contributiei fiecarei tari la formarea resurselor FMI:

25% din contributie se achita de catre fiecare stat membru in valuta convertibila sau DST (initial aceasta parte putea fi achitata si in aur);

75% din contributie este reprezentata de moneda nationala a tarii membre intr-un cont pe numele FMI pastrat la Banca Centrala a fiecarui stat membru.

In cazul in care soldul contului in care se inregistreaza contributia la Fond in moneda nationala este mai mic decat nivelul de 75%, apare pozitia creditoare a tarii respective fata de FMI. Astfel, mecanismul DOT presupune ca pentru procurarea mijloacelor de plata exprimate in moneda altei tari membre la Fond se pot efectua trageri asupra partii din contributia pastrata pe numele FMI in moneda tarii partenere.

EXEMPLU: Tara A solicita tarii B un imprumut in valoare de 10.000 u.m. B.

Sold tara A = 95% - 75% = + 20% à datorie catre FMI a tarii A (pozitie debitoare a tarii A)

Sold tara B = 67,5% - 75% = - 7,5% à datorie FMI catre tara B (pozitie creditoare a tarii B)

Aprobat de FMI, creditul tras asupra disponibilitatilor de moneda B ajunge la tara A. Concomitent, conturile reprezentand contributia catre FMI in moneda nationala ale celor doua tari se modifica, micsorandu-se la 67,5% din cota tarii B la FMI sau crescand la 95% in cazul tarii A. Abaterile fata de nivelul de 75% moneda nationala reprezinta:

o datorie fata de FMI, daca nivelul real depaseste 75% (situatia tarii A);

o datorie a FMI catre tara al carui nivel a scazut sub 75% (situatia tarii B).

Utilizarea rezervei valutare internationale

Scopul principal pentru care o tara isi constituie rezerve valutare este reprezentat de dorinta sa de a dispune, la un moment dat, de capacitate rapida de stingere a unor obligatii valutare in context international. Insa, rezerva valutara intra in operatiunile de plata internationale dupa epuizarea celorlalte modalitati reprezentate de: incasarea contravalorii exportului, angajarea de credite comerciale si bancare, primirea de fonduri financiare, mobilizarea de fonduri pe piata internationala de capital etc.

Destinatiile rezervei valutare vizeaza:

acoperirea deficitului balantei de plati, prin balansarea acesteia cu ajutorul operatiunilor de tip monetar (incasari din rezerva valutara pentru plati in afara tarii);

interventii pe piata valuatara pentru a sprijini cursul monedei nationale in raport cu celelalte monede (se influenteaza raportul cerere/oferta de valuta);

garantarea solvabilitatii economiei nationale pe piata financiar-monetara internationala (se influenteaza pozitia tarii pe scara bonitatii intocmita de organisme financiare internationale specializate).

Gestionarea rezervei valutare internationale are in vedere doua obiective: lichiditatea si rentabilitatea.

à Lichiditatea se refera la posibilitatea transformarii rapide si fara pierderi a rezervei valutare in mijloace de plata necesare onorarii unor obligatii la un moment dat.

De aceea, rezerva valutara se structureaza:

intr-o parte lichida pastrata in conturi la vedere;

intr-o parte stabila (permanenta) pastrata in depozite la termen sau plasata in titluri de valoare care sa permita o fructificare cat mai importanta.

Lichiditatea rezervei valutare ia in considerare si structura sa pe valute, deoarece bancile centrale detin in rezerva valutele cel mai intens solicitate ca mijloc de plata. Daca rezerva include in proportii insemnate aur si DST, gradul de lichiditate al rezervei va fi mai scazut deoarece folosirea acestor elemente ale rezervei presupune transformarea lor prealabila in valute convertibile.

à Rentabilitatea reprezinta posibilitatea fructificarii sumelor pastrate in rezerva prin plasamente in strainatate, pe piata monetara si financiara. Fructificarea vizeaza:

incasarea unor dobanzi prin pastrarea rezervei in depozite la termen la banci din strainatate;

incasarea de dobanzi prin plasamente in obligatiuni emise de alte state (plasamente garantate cu grad ridicat de siguranta);

incasari din dividende prin plasarea rezervei pe piata actiunilor straine.

Interventia statului in sustinerea lichiditatii internationale

e poate realiza pe urmatoarele cai:

à restrictionarea schimbului valutar = o asemenea politica este practicata de catre un stat in situatiile in care el are o balanta de plati incordata. O balanta de plati deficitara in mod cronic determina slabirea puterii de cumparare a monedei nationale. Statul va urmari echilibrarea balantei de plati externe prin impulsionarea si sprijinirea activitatii de export si a oricaror activitati ce determina cresterea veniturilor valutare.

Restrictiile valutare impuse de stat se refera la instituirea obligatiei de cedare a valutei incasate catre stat si distribuirea acesteia de catre stat in functie de prioritati. Aceasta politica determina monopolul valutar al statului, cu consecinte negative asupra initiativei si interesului privat, situatie care va duce la o incetinire a dezvoltarii economiei respective.

Se poate adauga ca restrictie blocarea disponibilitatilor valutare ale nerezidentilor, in special atunci cand acestea provin din participari straine la investitii de interes national sau din imprumuturi in valuta.

à promovarea unei politici a cotelor de schimb = statul actioneaza prin aplicarea de cote procentuale asupra vanzarilor si cumpararilor de valuta peste cursul de schimb normal, astfel:

Ø      la import = cote diferentiate pe grupe de marfuri in functie de importanta lor economica (materii prime, bunuri de larg consum, articole de lux etc.);

Ø      la export = cote sporite, progresive pentru incurajarea exportului de produse prelucrate (in raport cu gradul de prelucrare) si neacordarea nici unei compensatii pentru exportul de materii prime (pentru descurajare);

Ø      cote de penalizare = pentru evitarea castigurilor foarte mari din schimburile valutare, in perioade de inflatie crescuta sau pentru procurarea de resurse financiare de la societatile straine care isi desfasoara activitatea productiva pe teritoriul tarii respective;

Ø      cote diverse = in functie de interesul statului in operatiuni de import/export de capital, prestari de servicii etc.

De remarcat, ca toate aceste masuri pot avea ca efect imbunatatirea lichiditatii internationale a tarii respective, dar in acelasi timp genereaza si o serie de efecte negative.

Rolul actual al aurului

Rolul aurului in cadrul lichiditatii prezinta un aspect contradictoriu:

pe de o parte, aurul este un activ de rezerva cert;

pe de alta parte, rezerva de aur este putin lichida deoarece in prezent nu se mai efectueaza plati in aur, deci folosirea rezervei de aur presupune transformarea lui prealabila in mijloc de plata lichid exprimat in valute efective

Rolul monetar al aurului s-a redus o data cu decizia FMI de scoatere a sa de la baza monedei (1976). In prezent, aurul asigura o parte din rezervele sistemului bancar si ale institutiilor financiar -monetare internationale.

Faptul ca aurul nu mai este folosit ca mijloc de plata face ca detinerea sa in rezerva sa fie neproductiva, rezervele respective neputand fi plasate pentru a aduce dobanda de depozit sau de creditare. Fructificarea depozitelor in aur are loc prinoperatiuni de vanzare a aurului pe piata internationala contra unor sume in monede convertibile.

Bancile centrale continua sa isi formze rezerve in aur in virtutea faptului ca acest tip de activ reprezinta o creanta asupra strainatatii, el putand fi usor plasat pe piata internationala a aurului. Aceasta piata, reperezentata de centre importante in Europa (Londra, Zurich, Paris), SUA (New-York, Chicago), Asia (Tokyo, Hong-Kong, Singapore), practica operatiuni la vedere si la termen, in scop economic, de tezaurizare si speculativ.

Anual, pe piata internationala a aurului se fac tranzactii in jur de 1.600-1.800 tone aur, marea majoritate a aurului achizitionat avand o destinatie industriala (electronica, bijuterii, medicina) si numai 150-200 tone se indreapta spre depozitele bancare si baterea unor monede cu scop numismatic si jubiliar. Pretul aurului rezulta in urma licitatiilor zilnice, raportul cerere/oferta si evolutia cursului dolarului avand un rol deosebit in definitivarea pretului respectiv, alaturi de costurile de productie si de transport/depozitare pe pietele internationale.