Contracte futures, contracte options. caracteristici, drepturi si obligatii pentru detinatori.

Contracte futures, contracte options. Caracteristici, drepturi si obligatii pentru detinatori.

Introducere si istoric

La baza dezvoltarii recente a tranzactiilor cu instrumente derivate au stat tranzactiile la termen cu produse agricole, care au o istorie indelungata. Functie de perioadele istorice si implicit de conditiile prielnice comertului, se constata aparitia incepand cu secolul IV i.e.n a primelor rudimente de contracte cu scadenta de cateva luni.

Astfel, in Grecia in anul 330 i.e.n, cultivatorii de masline intrau in contracte de tip forward, pentru a-si asigura un pret de desfacere a recoltei. Tinand cont de conditiile istorice, se poate presupune ca aceasta modalitate de acoperire a riscului fata de evoluti 434c28e i adverse ale preturilor marfurilor si totodata de finantare in avans a productiei s-a extins in perioada Imperiilor Romane.

Urmatorul reper este in anul 1636, cand la Amsterdam, comerciantii de lalele stabileau prin contracte forward pretul marfii de baza, cumparatorii de contracte pentru a limita riscurile in cazul recoltei slabe, iar vanzatorii contractelor pentru finantarea productiei.

Crearea in 1790 a bursei din New York a dus la necesitatea existentei unui cadru organizat de tranzactionare a derivatelor agricole. Brokerii au inceput sa publice proiecte de tranzactii de derivate pentru publicul investitor. Deflatia care a urmat razboiului de secesiune (1861-1865) a determinat si scaderea preturilor materiilor prime, producatorii si reprezentantii lor politici acuzandu-i de acest fenomen pe speculatori si in general, pietele futures. Astfel, o serie de state au aprobat legi care interziceau, in intregime, tranzactiile futures, pe motiv ca acestea ar fi constituit instrumente ale jocurilor de noroc, si ca atare, erau considerate ilegale.

De exemplu, legea statului Illinois interzicea in 1867 vanzarile scurte pe motiv ca a vinde ceva fara a avea drept de proprietate, insemna joc de noroc. Desi, in mare masura, legea nu a fost aplicata in practica, pe 10 august 1867, sapte membri proeminenti ai Chicago Board of Trade au fost arestati in urma unui denunt. Acest incident a dus la abrogarea legii in anul urmator si ca urmare a presiunilor CBOT.

Au aparut astfel situatii conflictuale intre guvernul federal si pietele futures, care s-a incercat a fi rezolvate in 1916 prin 'The Cotton Futures Act', lege care reglementa insa, numai incadrarea in clase de calitate a bumbacului, neabordand aspectele proprii tranzactiilor futures.

A urmat in 1922, 'The Grain Futures Act' care este prima lege semnificativa in domeniu, introducand termenul de 'contract markets' - termenul oficial pentru bursele futures. De asemenea, erau stabilite in cadrul Departamentului Agriculturii, noi departamente: 'Grain Futures Administration', cu atributii de supraveghere.

Ca urmare a crahului bursier din deceniul urmator, apare in 1936 'The Commodity Exchange Act', care extindea gama de produse care fac obiectul contractelor, reglementa aspecte de tranzactionare, specifica obligativitatea inregistrarii brokerilor. Totodata, interzicea tranzactiile cu optiuni asupra marfurilor, situatie care a ramas neschimbata pina in 1982. La Londra insa, tranzactionarea optiunilor a castigat in importanta, fapt care a dus la cresterea popularitatii tranzactiilor si a numarului de investitori americani pe aceasta piata la sfarsitul anilor 1970.

O noua lege, in 1974, 'The Commodity Futures Trading Commision Act' a autorizat infiintarea Commodity Futures Trading Commission, un organism federal alcatuit din cinci comisari, numiti de presedintele SUA si confirmati de Senat pentru un mandat de cinci ani. La fiecare patru ani, CFTC este reautorizata de catre Congres, fapt ce confera agentiei flexibilitatea necesara de a reglementa schimbarile frecvente din piata, care dupa 1974 au inclus si aparitia contractelor futures asupra ratei dobanzilor, valutelor, a indicilor bursieri si a produselor petroliere. Tot in aceasta perioada sunt create si Chicago Board of Options Exchange si Options Clearing Corporation.

In Europa, perioada actuala a fuzionarii burselor a dus la o concentrare semnificativa.

Astfel, Euronext a cumparat LIFFE (London International Financial Futures Exchange) cuprinzand astfel Amsterdam, Bruxelles, Lisabona, Londra si Paris si realizand cele mai mari volume de tranzactionare de pe continent la derivate pe dobanzi (euro) si optiuni pe actiuni.

Tarile in curs de tranzitie au implementat tranzactionarea derivatelor financiare dupa 1998 (Polonia 1998-indici, 2001-actiuni; Ungaria 1998-indici, actiuni, valute, dobanzi; Cehia 2001-stadiu incipient al tranzactiilor), valoarea tranzactiilor situandu-se intre 15-40% din valoarea tranzactiilor cu actiuni, majoritatea tranzactiilor realizandu-se prin contracte futures pe indici si contracte futures pe actiuni.

In Romania, crearea cadrului legislativ a inceput prin OG 69/1997 pentru bursele de marfuri, aprobata prin legea 129/2000. A urmat OUG 27/2002 privind pietele reglementate de marfuri si instrumente financiare derivate, aprobata de legea 512/2002, precum si de regulamentul CNVM nr.4/2002.

OUG 28/2002, aprobata de legea 525/2002 face referire la produsele derivate in sectiunea 4 - tranzactionarea in marja si sectiunea 5 - operatiuni cu instrumente financiare derivate.

Norma BNR nr. 10/2002 permite tranzactionarea de catre banci a instrumentelor legate de cursul de schimb si de dobanzi.

Specificatiile contractelor si mecanismul tranzactionarii futures pe indici si actiuni

Asa cum este cunoscut, contractele futures sunt de fapt contracte forward standardizate, in care cantitatea, scadenta si 'calitatea marfii' sunt fixate si proiectate de catre bursa/piata pe care se tranzactioneaza, iar prin nivelul marjelor se tin sub control situatii in care nu se pot lichida pozitiile fie din cauza insolvabilitatii partilor, fie datorita extinderii expunerilor sau situatiile in care evolutia pretului spot este extrema de la o zi la alta, ducand de asemenea la dificultati in procesul de compensare.

Contractele futures sunt deci angajamente ferme ale participantilor de a vinde sau cumpara un anumit activ la o data stabilita in viitor, la un pret stabilit in momentul incheierii tranzactiei.

Pretul (futures) la care se tranzactioneaza instrumentul respectiv urmareste indeaproape pretul spot, coincizand cu acesta in ziua scadentei (pret de lichidare sau regularizare), ziua in care se lichideaza pozitiile fie prin livrarea marfii (in cazul derivatelor financiare prin plata contravalorii contractului) fie prin reportarea pozitiei pentru scadenta urmatoare.

Diferenta dintre preturile futures curente si preturile cash (spot) curente se numeste basis.

Basis = pret spot - pret futures

O piata in care pretul futures este mai mare decat pretul spot se numeste piata contango (baza negativa), situatia inversa numindu-se piata backwardation (baza pozitiva).

Pretul futures are la baza pretul teoretic, care se calculeaza tinand cont de pretul spot, la care se adauga costul finantarii unitatii de marfa + costul pastrarii unitatii de marfa (activ):

PF_tT = PC_t + PC_t x R_tT x (T-t)/360 + G_tT

unde PF_tT este pretul teoretic futures la momentul t pentru un contract scadent in momentul T , PC_t este pretul cash (spot) la momentul t , R_tT este rata anuala a dobanzii aferenta unui credit fara risc, la care poate fi imprumutata pentru o perioada de T-t suma necesara, iar G_tT sunt costurile aferente pastrarii unitatii de activ pe perioada dintre achizitionarea acestuia t si livrarea lui, T. Aceasta ecuatie se numeste ecuatia cost of carry.

De exemplu, in cazul pretului teoretic (nivel) al unui contract futures pe un indice, ecuatia devine

Pret futures al indicelui = Pret spot + Pret spot x (r-d) x T/360

unde r = rata anuala a dobanzii pe piata monetara (de ex. medie dintre BUBID si BUBOR sau media anuala a dobanzii pasive) si d = rata medie a dividendului pentru actiunile din portofoliul indicelui.

Procesul prin care valoarea contractului futures este corelata cu nivelul pretului cash este generat de arbitraj. In aceasta situatie se iau pozitii opuse in piata futures pe indice si piata spot a actiunilor care compun indicele, functie de diferenta dintre costurile achizitionarii actiunilor si diferenta curenta dintre pretul spot si futures. Aceasta duce la convergenta celor doua cursuri, pana in momentul in care ele coincid, in momentul scadentei contractului futures.

De exemplu, specificatiile unui contract futures pe un indice bursier, cu scadenta de 3 luni, pot fi urmatoarele:

unitatea de tranzactionare (de ex. 100.000 lei x valoarea indicelui in puncte) valoarea cu care se inmulteste indicele (futures) se numeste multiplicator si este fixa.

pasul : 0,1 puncte

limita de variatie a indicelui futures: +/- 20 de puncte

marja initiala: 1.000.000 lei pe contract

marja de mentinere (variatie): 600.000 lei pe contract

valabilitatea contractului: de la prima zi lucratoare a lunilor: ianuarie, aprilie, iulie, octombrie pina la scadenta, care este ultima zi lucratoare a lunilor martie, iunie, septembrie si decembrie

lichidarea contractului la scadenta: se face prin plata in lei a diferentelor dintre valoarea contractului din tranzactii si multiplicatorul x valoarea spot a indicelui in ultima zi de valabilitate a contractului

Suma investita reprezentand numarul de contracte inmultite cu valoarea contractului standard. Astfel, in cazul contractelor pe indice, valoarea standard a unui contract este calculata ca fiind valoarea indicelui inmultita cu multiplicatorul (fixat de bursa la momentul proiectarii si lansarii tipului de contract respectiv)

Rolul marjei initiale este de a servi drept garantie a contractului, plata efectiva facandu-se la scadenta. Uneori, intermediarii adauga la marja ceruta de bursa, una proprie.

Marja initiala este de obicei 10% din valoarea contractului, iar marja de mentinere este 2/3-3/4 din marja initiala. In proiectarea nivelului marjei initiale se tine cont de volatilitatea activului de baza, si este de obicei calculata si dupa urmatoarea formula:

Marja initiala = μ + 3 x σ, unde μ este media pretului activului de baza pe o perioada stabilita, iar σ este abaterea standard a preturilor: σ=√ (Σx_i- μ)²/n

La stabilirea curenta a nivelului de marja de mentinere trebuie sa se tina cont de diversitatea situatiilor in care se poate gasi un investitor (implicit solvabilitatea sa) functie de expunerea pe diverse tipuri de piete. De exemplu, in SUA aceste sisteme se numesc SPAN (Standard Portofolio Analysis of Risk) si TIM-S si sunt de o complexitate corespunzatoare.

Strategii investitionale futures

Exemplele de situatii investitionale care beneficiaza datorita angajarii de pozitii concomitente pe piata de capital si piata derivatelor (aici futures pe indicele actiunilor) sunt urmatoarele:

a. Short hedge managerul unui portofoliu de actiuni detine informatii ca piata ar urma sa creasca. In acest caz el cumpara actiunile respective. Pentru a acoperi riscul scaderii preturilor (Hedging), el poate da ordine stop loss, dar aceasta ar influenta negativ piata.

De preferat este insa, in cazul existentei unei piete futures corelate cu piata spot, ca el sa vanda contracte futures pe indice cu o scadenta corespunzatoare previziunilor sale, intr-o cantitate echivalenta in intregime sau partial cu valoarea portofoliului detinut. Astfel, el obtine suma de bani aproximativ echivalenta cu vinderea actiunilor la pretul curent, dar fara a le vinde efectiv.

Rezultatul in cele doua evolutii posibile este urmatorul:

daca piata scade, el isi stinge obligatiile de pe piata futures (pozitia short), cumparand inainte de expirare contracte futures de acelasi tip (cu aceeasi scadenta) in cantitatea celor vandute; pretul acestora fiind mult mai mic fata de momentul vinderii (datorita scaderii pietei) el realizeaza astfel un profit, fara a vinde efectiv actiunile. Acest profit acopera in mare parte pierderea datorata scaderii preturilor actiunilor cumparate initial.

daca piata creste, se compenseaza pozitia short pe piata futures ca mai sus, ceea ce rezulta intr-o pierdere care este insa compensata prin cresterea valorii actiunilor, rezultand astfel fie un profit, fie un risc minimizat.

Exemplu: un investitor s-a decis fie sa cumpere, fie sa isi acopere riscul unei pozitii deja luate pe piata spot. Valoarea actuala a portofoliului este de 100 Mil. Lei, investiti intr-unul din cele 10 titluri din portofoliul indicelui. Sa presupunem ca volatilitatea titlului respectiv pe o perioada de T zile, exprimata prin coeficientul

al acestui titlu este de 1,25. Acest parametru, in afara de faptul ca indica gradul de variabilitate a titlului fata de piata, serveste si la calculul numarului de contracte care trebuie sa fie vandute pentru a acoperi riscul de piata al portofoliului: nr.contracte = b x [Suma de acoperit / (pret Futures x multiplicator)]. In formula de mai sus, R_it este rata rentabilitatii in ziua t a actiunii i , adica R_it= (Pret_it- Pret_it-1+Divid._t)/ Pret_it-1 iar si sunt respectiv mediile ratei rentabilitatii pietei si a actiunii i pe perioada 1,T. De obicei, rata rentabilitatii pietei se aproximeaza cu rata rentabilitatii indicelui care reflecta evolutia pietei.

Se observa ca in cazul scaderii pietei (cu 10 %), se acopera scaderea cu ajutorul profitului de pe urma tranzactionarii contractelor futures: -10.000.000 + 12.751.200 = + 2.751.200

In cazul cresterii pietei, valoarea portofoliului este mentinuta.

Acoperirea riscului se realizeaza prin masuri opuse si concomitente pe cele doua piete, ceea ce asigura realizarea unui profit, sau cel putin se minimizeaza pierderea de pe urma unei eventuale scaderi a preturilor actiunilor.

b. Anticiparea intrarilor de fonduri (long Hedge): are loc prin fixarea prealabila a valorii unui portofoliu care urmeaza sa fie format. Daca, de exemplu, managerul nu detine pentru moment sumele necesare achizitiei de actiuni al caror pret ar urma sa creasca, el poate cumpara contracte futures cu ajutorul unor sume mult mai mici, folosite numai pentru plata marjei initiale. Pe masura ce fondurile necesare formarii portofoliului devin disponibile, se face achizitia actiunilor si vinderea cu profit a contractelor futures identice.

Marja initiala poate fi de exemplu de 100.000 lei din valoarea unui contract pe indicele BET. Uneori ea se poate exprima si procentual (3%) sau functie de variabilitatea instrumentului, aici valoarea indicelui BET (Media + 3 x abaterea patratica medie), parametrii fiind calculati pe o perioada de cel putin 60 zile.

Simetricul acestei operatii este fixarea valorii portofoliului, anticipand o viitoare lichidare.

c. Arbitrajul pe indice are rolul de echilibrare a preturilor spot si futures. Arbitrajorul realizeaza profit vanzand contracte futures in momentele in care pretul acestora este mai mare decat pretul calculat (pretul teoretic), care cuprinde si costul de oportunitate. Acesta din urma include nivelul dobanzilor (risk free rate) din care se scad dividendele cuvenite pozitiei long de pe piata spot.

Exemplu: un investitor observa ca pretul contractelor futures pe BET, cu o scadenta de 3 luni, este supraestimat in raport cu pretul sau teoretic. El decide ca sa lanseze o operatie de arbitraj folosind pentru aceasta de exemplu 10 Mil.Lei.

* Investitorul cumpara proportional toate actiunile aflate in portofoliul indicelui BET.

Se realizeaza astfel un castig in ambele situatii (cresterea sau scaderea pietei cu 10 %).

Operatiunile de spreading constau in luarea a doua pozitii opuse pe pietele futures, contractele avand scadente diferite. Astfel, se reduce riscul asociat miscarii cursurilor, preluand riscul mai redus, asociat schimbarii spread-ului.

d. Speculatia are rolul de a regla piata futures independent de piata spot (a actiunilor). Aceasta poate avea ca obiect contracte de acelasi tip sau cu scadente diferite. Speculatia este un motiv frecvent al succesului contractelor futures pe indice, datorita comisioanelor scazute si posibilitatii de a 'paria' pe miscarea unei piete reflectata de indice, fara a detine efectiv acele titluri si deci a plati comisioanele aferente.

Optiuni

Spre deosebire de futures, cumparatorul unui contract cu optiuni are dreptul, dar nu si obligatia exercitarii lui.

Optiunea de cumparare (call) este un contract care da dreptul detinatorului acestuia ca sa cumpere de la vanzatorul optiunii (writer) activul de baza, la un pret stabilit, intr-o anumita perioada de timp, numita scadenta. Vanzatorul optiunii call isi asuma obligatia de a vinde respectivul activ, la pretul stabilit, daca optiunea este exercitata pana la scadenta.

Optiunea de vanzare (put) da dreptul cumparatorului acestuia de a vinde, pana la scadenta, activul de baza, vanzatorului, la pretul stabilit Vanzatorul isi asuma obligatia de a cumpara activul de baza, la pretul stabilit, daca optiunea este exercitata pana la scadenta.

Activul de baza poate consta in actiuni, obligatiuni, valute, indici si chiar alte derivate: contracte futures (futures options).

Caracteristicile optiunilor sunt:

marimea (cantitatea activului de baza), poate fi de ex. 100 de actiuni pentru un contract options pe actiuni;

scadenta (durata de viata a optiunii) - de obicei 3, 6 sau 9 luni in cazul in care activul de baza este financiar;

pretul de exercitare (exercise price sau strike price), care depinde de pretul activului de baza din momentul cumpararii optiunii si este modificat de bursa in momentul aparitiei variatiilor semnificative in piata ale activului respectiv; investitorii trebuie sa fie de acord sa tranzactioneze optiunile la pretul de exercitare emis de bursa, iar bursa trebuie sa stabileasca pretul de exercitare astfel incat sa genereze volume maxime;

prima (premium) este diferenta de pret pe care cumparatorul o plateste vanzatorului in schimbul dreptului conferit de optiune si este achitata efectiv in momentul incheierii contractului.

Vanzatorul de options (options writer) este, deci, acela care in schimbul incasarii primei se obliga sa isi indeplineasca obligatiile ce-i revin, in cazul in care cumparatorul isi exercita dreptul de efectuare a tranzactiei.

Avantajul de baza al vanzarii de optiuni este ca emitentul primeste prima imediat, si o pastreaza atat timp cat piata nu se misca impotriva sa. Iar daca piata evolueaza in sens invers, el isi poate lichida pozitia, minimizandu-si astfel pierderea.

Prima unei optiuni este formata din doua elemente de baza: valoarea intrinseca si valoarea timp.

Valoarea intrinseca este suma realizata de detinatorul optiunii daca el si-ar exercita optiunea imediat. De aici rezulta o modalitate de a clasifica optiunile din perspectiva cumparatorului. Unei optiuni cu valoare intrinseca pozitiva i se spune "in bani" (in the money), in contrast cu valoarea intrinseca negativa "fara bani" (out of the money), pentru ca ea nu ar aduce nici un profit daca ar fi exercitata. Intre acestea se situeaza optiunile "la bani" (at the money) la care pretul activului coincide cu pretul de exercitare. Vanzatorii optiunilor prefera ca acestea sa ramana la bani sau in afara banilor, deoarece astfel cresc sansele de a ramane cu prima primita.

Valoarea timp reflecta posibilitatea ca o optiune sa castige valoare intrinseca si sa devina in bani, inainte de expirare. Ea este egala cu prima minus valoarea intrinseca, si este influentata de: volatilitatea activului de baza, durata pana la scadenta, raportul dintre pretul de exercitare si cel al activului de baza si eventual rata dobanzii pe termen scurt, daca aceasta din urma este legata de finantarea primei.

Se obisnuieste a clasifica optiunile si dupa modalitatea de exercitare, clasa sau serie.

Optiunile pe acelasi activ, de acelasi tip (call/put) fac parte din aceeasi clasa, indiferent de scadenta sau pret de exercitare. Seria fiind definita de optiunile din aceeasi clasa cu acelasi pret de exercitare.

Optiunile in stil european pot fi exercitate numai la data scadentei, pe cand cele in stil american, pot fi exercitate oricand, inaintea datei de expirare.

Marjele in cazul tranzactiilor cu optiuni sunt impuse, spre deosebire de futures, numai vanzatorilor de optiuni. Pentru cumparatorii de optiuni nu este necesara plata marjelor, deoarece acestia platesc primele la data achizitionarii optiunilor, nefiind astfel expusi unor pierderi potentiale datorate schimbarilor de pret ale activului de baza. In contrast cu acestia, pierderile potentiale ale vanzatorilor de optiuni sunt nelimitate, depozitele in marja garantand indeplinirea obligatiilor contractuale, in eventualitatea si in momentul exercitarii optiunilor de catre cumparatori.

Optiunile Call pot fi clasificate in covered sau uncovered, dupa cum vanzatorul de Call (writer-ul) detine sau nu actiunile (activul respectiv). In primul caz, investitorul are de platit o marja care consta in prima plus (frecvent) 20% din valoarea actiunilor, deoarece daca optiunea este exercitata, vanzatorul trebuie sa cumpere actiunile din piata, la pretul curent, care nu are o limita superioara.

Exemplu de hedging al riscului de scadere a cursului actiunilor prin cumpararea de optiuni PUT pe indici de bursa

Nivel curent indice (septembrie): 1800 ;

actiune: cumpara patru optiuni PUT la 1800 pentru BET cu scadenta in decembrie (pt. a acoperi un portofoliu in valoare de 100 Mil. Lei (100.000.000/(1800*15000) = aprox. 4)

Daca prima in septembrie este de 10, costul este 10x15000x4= 600.000 Lei

In decembrie, piata scade cu 10 %, la 1620; primele pentru optiunile PUT cresc la 200, iar valoarea optiunilor creste la 200x15000x4=12.000.000. Rezultatul este ca investitorul obtine un profit de 12.000.000, care compenseaza pierderea de 10.000.000

Rezultatul virtual in tranzactiile cu optiuni (excluzand plata marjelor si a comisioanelor)

Unde PE = pretul de exercitare, C= cursul activului, p=prima, iar N este un numar intre 0 si p, si reprezinta diferenta dintre pretul activului de baza si cel de exercitare

Functiile optiunilor prin prisma acoperirii riscului (hedging)

Supravegherea pietei este asigurata prin instrumente specifice, ca si la futures, si anume prin impunerea de limite de pozitie (numar maxim de optiuni pe care le poate detine un investitor de o parte a pietei: cumpararea de Call si vanzarea de Put sunt de aceeasi parte a pietei - strategii bullish, fata de strategiile bearish: vanzarea de Call si cumpararea de Put) - poate fi 3000, 5000, 8000, pina la 45000 de contracte in cazul S&P100. Uneori se impun chiar limite la exercitare (numar maxim de optiuni care pot fi exercitate in oricare cinci zile consecutive, de catre orice grup sau indivizi actionand concertat). Aceste masuri insa pot duce la reducerea lichiditatii.

Casa de compensatie

Rolul si mecanismul casei de compensatie

Rolul esential in derularea tranzactiilor cu contracte futures revine casei de compensatie (clearing), care asigura atat marcarea zilnica la piata a pozitiilor futures (colectarea marjei de mentinere in cazul in care investitorul a vandut initial la un pret mai mic decat pretul futures curent, si, respectiv, debitarea contului investitorului daca acesta a cumparat la un pret mai mare decat pretul futures curent), cat si compensarea globala a tranzactiilor. Membrii casei de compensatie depun garantii, numite marje de regularizare (clearing margin), pentru asigurarea executarii contractelor derulate prin mijlocirea lor.

In cazul in care firmele de brokeraj nu sunt membrii compensatori, ei depun marjele respective la membrul de clearing prin intermediul carora fac regularizarea contractelor. Garantiile depuse de firmele de brokeraj provin din marjele pe care ei insisi le solicita clientilor.

In functie de pozitiile nete rezultate, se calculeaza de catre casa de compensatie necesarul de marje pe fiecare tip de contract, precum si cumulat. Suma rezultata se compara cu cea existenta in cont. Daca suma in cont este mai mica decat necesarul de marje, membrul compensator primeste apel in marja, la care este obligat sa raspunda pana la inceputul urmatoarei sesiuni de tranzactionare. Pozitiile ajunse la scadenta se lichideaza conform specificatiilor.

Mecanismul casei de compensatie este urmatorul:

a. colectarea marjelor initiale

la sfarsitul fiecarei sedinte de tranzactionare, membrul compensator primeste de la casa de compensatie situatia contului sau, care cuprinde pozitiile cumulate pe fiecare tip de contract, marcate la piata

colectarea marjei initiale de catre membrii bursei se face pe baza bruta, dupa care membrii depun marjele in contul membrului compensator, tot pe baza bruta, apoi membrul compensator depune marjele in contul casei de compensatii, pe baza neta.

b. colectarea marjelor de mentinere

de-a lungul perioadei cuprinse intre initierea contractului si compensarea lui (prin operatie inversa sau lichidare la scadenta), casa de compensatii urmareste ca suma existenta in contul membrului compensator sa nu scada sub o anumita valoare, numita marja de mentinere.

c. situatii de depasire a variatiei maxime

in cazul unei tranzactii la un pret ce depaseste variatia maxima admisibila de la o zi la alta a pretului futures, sesiunea se intrerupe pentru

recalcularea marjei de mentinere pentru participanti,

analiza expunerii la risc si emiterea apelurilor in marja

suplimentarea conturilor cu sumele aferente acestor apeluri, sesiunea reluandu-se cand toate conturile deschise sunt in marja.

In perioade de pronuntata destabilizare a pietei, casa de compensatie poate avea dreptul de a mari marjele contractelor afectate, fara preaviz si de a cere membrului compensator constituirea de garantii suplimentare, pana la un nivel considerat de siguranta.

d. compensarea zilnica

Datele de intrare in compensarea zilnica provin din tranzactiile incheiate de membrul compensator in ziua curenta, folosind si pretul (mediu ponderat) de cotare al contractului respectiv. Cumularea contractelor detinute se face, de asemenea, prin ponderarea preturilor anterioare si curente, cu numarul respectiv de contracte tranzactionate.

e. marcarea la piata

marcarea la piata se face pentru pozitiile deschise si reprezinta o inchidere ipotetica a acestor pozitii, la pretul (ponderat) la care s-au facut tranzactiile sesiunii de tranzactionare din ziua efectuarii marcarii;

profitul sau pierderea pe contract apare ca diferenta intre valoarea de vanzare si cea de cumparare. Aceasta diferenta se inmulteste cu pasul, valoarea contractului si cu numarul de contracte pentru care se calculeaza.

Exemplu: cumparare 100 contracte BET la 1810, vanzare 120 contracte la 1825

Rezulta pozitii deschise pe vanzare 15.

Presupunand ca pretul mediu al sedintei de tranzactionare este 1820, ca multiplicatorul este 100.000 lei si ca pasul este 0,1, situatia contului este:

x 120 contracte x 0,1 x 100.000 = 16.434.782 lei

Aceasta suma apare in raportul zilnic al membrului compensator, ca profit pe acest contract.

Situatia contului are 4 componente:

suma existenta in cont = suma cu o zi inainte +/- proft/pierdere +/- rulaj curent (adica depuneri-retrageri)- comision

marje necesare = suma marjelor de mentinere a tuturor pozitiilor deschise

rezerva = diferenta dintre marja initiala si cea de mentinere pentru toate contractele deschise

suma disponibila/apel in marja; aceasta suma apare ca excedent al contului peste valoarea marjelor initiale pentru toate pozitiile deschise, de care titularul poate dispune. Daca suma din cont se situeaza intre marjele initiale si cele de mentinere pentru toate pozitiile deschise, in suma zilnica va aparea suma disponibila zero. Apelul in marja apare in cazul in care diferenta dintre suma din cont si marjele necesare este negativa. In acest ultim caz, membrul compensator fie transfera suma necesara pana la nivelul marjei initiale pentru toate pozitiile deschise, fie inchide pozitii care sa asigure prin scaderea necesarului de marja, acoperirea pana la marja initiala a celor ramase.

Aceste sume se calculeaza pentru intregul cont al membrului compensator si include rezultatele marcarii la piata a pozitiilor deschise ale brokerilor reprezentati de membrul compensator respectiv.

Pentru buna desfasurare a compensarii, este necesar ca membrul compensator sa detina doua conturi: unul pentru marjele clientilor si unul pentru marjele aferente contractelor incheiate in cont propriu. Nu este permis agentilor sa-si acopere marjele contractelor incheiate pe cont propriu din fondurile clientilor. Invers este permis, pe baza contractuala.

Supravegherea pietei

Pentru evitarea crearii unei pozitii dominante din partea unui participant si blocarea pietei (similar 'cornering the market', unde se achizitioneaza activul de baza pentru a forta piata derivatelor respective), casa de compensatie limiteaza numarul de pozitii deschise pe care le poate lua sau controla un membru compensator (de exemplu 200, respectiv 400).

Cresterea numarului de contracte peste maxim pentru orice client al membrului compensator nu este permisa.