Resursele proprii - capitalul bancar

Resursele proprii - capitalul bancar

Capitalul bancar joaca un rol important incepand cu constituirea bancii si continuand cu perioada de functionare pana la lichidare. Datorita acestui rol in ultimii ani capitalul a devenit punctul esentia 343j96d l al managementului bancar.

Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar indeplineste urmatoarele functii:

protejeaza deponentii in eventualitatea insolvabilitatii si lichidarii bancii

absoarbe pierderile neanticipate pentru a mentine increderea, astfel ca in conditii de stres, banca sa-si poata continua activitatea;

serveste la achizitionarea de cladiri si echipamente pentru desfasurarea activitatii;

serveste ca o limita impusa (Norma Cooke) pentru expansiunea nejustificata a activelor.

Practic, prima functie este deja depasita ca urmare a constituirii Fondului de Garantare a depozitelor in sistemul bancar.

A doua functie este putin exagerata. Multe active ce par a fi slabe pot fi eliminate cu putine pierderi de catre un management competent. In plus, fondurile de risc si provizioanele ii permit bancii sa-si continue activitatea in perioade dificile pana cand nivelul si fluxul castigurilor este restabilit.

Nu marimea capitalului scapa bancile de faliment. Falimentul bancilor a fost consecinta unui management defectuos, materializat in pierderi mari din imprumuturi si lichiditati insuficiente determinate de retragerea masiva a deponentilor ca urmare a inexistentei unui sistem de garantare a depozitelor. Practic, se poate afirma ca, nivelul capitalului bancar nu este legat cauzal de falimentul bancilor.

A treia functie este mai rezonabila decat pare, fiind determinata de necesitatea crearii conditiilor pentru derularea activitatii. Practic, nu deponentii trebuie sa fie cei care sa furnizeze fonduri pentru deschiderea unei banci sau a altor unitati, precum si a dotarilor aferente bancii.

Problema care se pune pentru managementul bancii este aceea ca, deschiderea unor noi unitati sa fie justificata prin luarea in calcul a posibilitatilor locale concrete, atat in ceea ce priveste colectarea depozitelor, dar si a cererii de credite din zona, precum si de concurenta oferita de celelalte banci si institutii care functioneaza deja in zona.

A patra functie a capitalului este limitarea expansiunii nejustificate a activelor bancare - este mai rezonabila decat pare a fi. Prin limitarea activelor se poate limita cresterea unei banci peste posibilitatea ei de managerie, se poate imbunatati calitatea activelor bancare, se poate controla posibilitatea unei banci de a-si asigura cresterea prin datorii si poate conduce la cresterea rentabilitatii activelor. Practic, adecvarea capitalului este folosita pentru prevenirea expansiunii nejustificate a unei banci.

Functia esentiala a capitalului bancar este insa aceea de a asigura publicul si autoritatile asupra stabilitatii bancii.

Mentinerea marimii adecvate a capitalului si achizitionarea sa sunt subiecte care framanta managerii bancilor.

In vederea satisfacerii nevoilor de capital, managementul bancar trebuie sa ia in consideratie urmatoarele elemente:

1.Reglementarile bancare privind capitalul bancii;

2.Posibilitatile bancii de crestere a capitalului.

1. Reglementarile bancare privind capitalul bancar

Autoritatile bancare impun bancilor sa respecte o serie de norme privind: capitalul necesar (capitalul social) pentru constituirea si functionarea bancilor si respectarea gradului de adecvare a capitalului.

1.1. Capitalul necesar pentru constituirea si functionarea bancilor

Legile bancare prevad sume minime de capital necesar pentru autorizarea bancilor. In ultimii ani, B.N.R. a impus bancilor, atat celor in functiune, cat si celor in curs de organizare un nivel minim de capital social de 50 mild. lei.

Premisele care au stat la baza acestei decizii luate de B.N.R. inca din 1995 au fost alinierea la standardele Uniunii Europene si evitarea proliferarii unor banci slabe, cu o baza de capital insuficienta, care ar putea pune in pericol viabilitatea de ansamblu a sistemului bancar.

Considerentul pentru care un stoc mare de capital ajuta la asigurarea bancii este ca acest capital reprezinta acele fonduri pe care banca le poate pierde fara a-si pune in pericol capacitatea de rambursare a creditorilor ei, numai detinatorii de capital ar fi cei care pierd.

Avand in vedere rolul major pe care-l au bancile in economie - prin activitatea lor pot influenta dezvoltarea economica a natiunii - decizia cu privire la majorarea capitalului social pana la nivelul de 50 mild. lei ar fi trebuit precedata de o evaluare a calitatii portofoliului de credite si a managementului din banci, scopul fiind preintampinarea penetrarii capitalului in bancile care genereaza risipa de fonduri.

Modul de constituire a capitalului social a fost reglementat atat prin Legea nr.33/1991 - privind activitatea bancara (ulterior Legea nr.58/1998 - Legea bancara), dar si prin norme cu caracter prudential emise de B.N.R.

Astfel, capitalul social al unei banci trebuie varsat integral in forma baneasca in momentul subscrierii. Persoanele care intentioneaza sa achizitioneze mai mult de 5% din capitalul social al bancii trebuie sa obtina aprobarea de la B.N.R.

1.2. Impactul marimii capitalului impus de autoritati

asupra rentabilitatii capitalului propriu

lndependent de reglementarile impuse de autoritati cu privire la marimea capitalului social al unei banci, managementul bancar isi dimensioneaza capitalul propriu luand in considerare urmatoarele elemente:

achizitionarea de cladiri si echipamente pentru desfasurarea activitatii;

absorbirea pierderilor neanticipate pentru a mentine banca deschisa in conditii de stres, ceea ce din punct de vedere al autoritatilor presupune asigurarea solvabilitatii bancii.

Deci rolul capitalului ca tampon contra pierderilor din imprumuturi este evident atunci cand este pus mai degraba in contextul cash-flow-ului decat a intregului capital contabil impus de autoritati.

De exemplu, consideram o banca ai carei clienti nu-si ramburseaza creditul, nerambursarile in termen vor reduce intrarile de cash operativ pentru banca. Iesirile de cash sunt in mare neafectate, banca poate ramane operational solvabila atat timp cat capitalul propriu in cash asigura iesirile de cash (cheltuielile cu dobanzile si platile ordonate de clienti).

Situatia ii permite bancii sa contracteze noi imprumuturi pentru a inlocui intrarile de cash si sa castige timp pentru recuperarea activelor slabe. In consecinta, rolul primar al capitalului propriu este sa tina banca deschisa sa-si continue activitatea, astfel incat, timpul si profiturile sa absoarba pierderile, iar publicul sa nu-si piarda inerederea in banca.

Mai mult ca orice, increderea este importanta pentru actionarii bancii, constituind totodata un ajutor la cresterea pretului actiunilor bancii si deci la obtinerea de capital suplimentar.

Hempel si Coleman definesc increderea ca 'fiind capitalul necesar ­creditorilor, debitorilor, legiuitorilor, actionarilor, publicului pentru a ramane increzatori in banca'.

Se stie ca cele trei surse principale de castiguri pentru banci sunt: utilizarea activului, efectul de levier si marja dobanzii, aceasta din urma fiind puternic afectata de managementul bancii.

Primele doua surse depind in mod direct de marimea pasivului bancii si de provenienta acestuia: capital propriu si resurse atrase. Castigul obtinut de banca drept urmare a utilizarii activului se datoreaza in principal efectului de levier, care, la randul lui, depinde de gradul de indatorare al bancii (resurse imprumutate/capital propriu).

Notam cu P - profitul obtinut ca urmare a valorificarii activului bancii Activul bancii este constituit din capitalul propriu (Cp) si resurse atrase (Ci) - deci A=Cp+Ci.

Profitul (P) care ramane bancii va fi diferenta dintre dobanzile incasate de banca (di) aferente activului valorificat si cele platite de banca (dp) pentru resursele imprumutate, deci:

P = (Cp + Ci) di - Ci x dp

Rata rentabilitatii capitalului propriu va fi:

R = = =

Deci, rentabilitatea capitalului propriu al bancii creste direct proportional cu gradul de indatorare a bancii (Ci/Cp).

In consecinta, banca va trebui sa aiba mult mai multe datorii, ceea ce implica mai putine active finantate din capitalul propriu si deci un multiplicator al datoriei mai mare pentru a fi mai rentabila. Cu cat multiplicatorul datoriilor este mai mare, cu atat rentabilitatea propriului capital este mai mare. Atragerea si mentinerea actionarilor in banci impune ca banca sa aiba un procentaj mic al capitalului propriu raportat la active.

Deci, din punct de vedere a actionariatului si a managementului, capitalul propriu al bancii trebuie sa fie cat mai mic, pentru a asigura o rentabilitate mare a capitalului propriu.

1.3. Respectarea gradului de adecvare a capitalului (norma Cooke)

Norma Cooke a fost elaborata de Comitetul de la Basel in scopul de un climat concurential echitabil intre bancile apartinand tarilor cu practici legislative diferite, devenind operativa din anul 1994.

Norma stabileste un raport minimal (marja de siguranta) intre fondurile proprii ale unei banci si calitatea activelor sale pentru ca, in cazul in care unii clienti nu-si ramburseaza creditele, banca sa fie capabila sa-si plateasca deponentii.

Elementele luate in calcul sunt: fondurile proprii si activele ponderate in functie de risc conform relatiei:

Norma Cooke =     ≥ 80%

Fondurile proprii se obtin prin insumarea urmatoarelor elemente :

capitalul propriu sau capital de rangul I este constituit din capitalul social varsat, primele legate de capital varsate, fondul de rezerva, profit nerepartizat, fondul imobilizarilor corporale si fondul de dezvoltare;

capitalul suplimentar sau capital de rangul II (se ia in calcul in proportie de cel mult 100% din capitalul de rangul I) este constituit din rezerva generala pentru riscul de credit, fonduri proprii rezultate din rezerva imobilizarilor corporale, sume legal inregistrate in contul "Alte rezerve".

Activele ponderate reprezinta elementele de activ din bilant si active extrabilantiere, ajustate cu un coeficient de pondere de risc care variaza in functie de riscul de credit asociat fiecarui activ.

Modul de calcul al fondurilor proprii, precum si ponderile de risc pe categorii de active din bilant sunt reglementate prin norme emise de B.N.R

1.4. Punctele slabe ale normei Cooke

Cercetarea recenta pe plan international privind legatura dintre capitalul bancii si riscul esuarii duc la concluzii diferite. Unii analisti atribuie esecul unui management prost si sustin ca bancilor care sunt bine conduse trebuie sa li se permita sa opereze cu un indice de capital/active scazut.

In aceste studii, bancile cu indici de capital/active scazuti nu expun o tendinta mai mare de insolvabilitate comparat cu bancile cu indici de capital/active mai mare. Alti cercetatori atribuie esecurile problemelor de lichiditate ignorand capitalul.

Contradictiile referitoare la legatura dintre capital, problemele de lichiditate si esecul bancii sunt rezultatul unei intelegeri gresite a valorii contabile a capitalului, fata de valoarea de piata a capitalului bancii, aceasta din urma fiind de o importanta majora.

Atata timp cat valoarea de piata, exprimata prin pretul actiunilor - care depind in mod covarsitor de marimea dividendelor platite de banca, deci de rentabilitatea capitalului propriu - este mare, bancile se bucura de incredere si pot colecta fonduri, pot marii capitalul prin atragerea de noi actionari.

Valoarea de piata a capitalului, in acest caz, este independenta de valoarea contabila, indiferent daca aceasta valoare este mare sau mica. Daca valoarea de piata a actiunilor este mica sau in scadere, banca va iesi din atentia publicului chiar daca valoarea contabila a capitalului ei este mare. Deci, esecul bancilor este legat incontestabil de valoarea de piata a bancii si nu de valoarea contabila.

Luand in calcul valoarea contabila a capitalului bancii se ignora schimbarile in valoarea de piata ale acestuia, chiar daca periodic banca face o reevaluare, care supraapreciaza valoarea adevarata de piata a bancii.

Pe de alta parte, norma Cooke ia in calcul numai riscul de creditare al bancii; or, banca poate sa-si asume un risc mare al ratei dobanzii avand sanse mari sa esueze. Capitalul formal, asa cum este luat in calcul, tine cont de compozitia activelor si de posesorii acestora, dar nu ia in calcul expunerea acestuia la riscul ratei dobanzii.

Riscul de lichiditate pe care si-l asuma banca o expune unor probleme similare. Desi cei care fac reglementarile bancare ar putea tine cont si de gradul de lichiditate a activelor, nu numai de credibilitatea beneficiarilor acestora, precum si de gradul de lichiditate a garantiilor aferente creditelor.

In acelasi timp, norma Cooke reduce riscul limita in volumul noilor active pe care o banca le poate finanta prin achizitionarea de noi fonduri. Daca bancile doresc sa-si extinda imprumuturile sau sa investeasca in alte active, ele trebuie mai intai sa-si mareasca capitalul.

Deci, suplimentarea de active atrage suplimentari la capitalul bancii, pentru a indeplini conditiile impuse de norma Cooke. Fiecare banca trebuie sa-si limiteze cresterea ei de active, fie la cateva procente din castigurile obtinute, fie sa-si achizitioneze capital.

Cei care fac normele bancare sunt preocupati in primul rand de siguranta bancii, viabilitatea fondurilor, stabilitatea pietei financiare, preferand mai mult capital.

Controlul capitalului in banci prin gradul de adecvare permite evaluarea proportiilor fondurilor proprii ale bancii in raport cu calitatea portofoliului active, in timp ce marimea capitalului vizeaza protejarea Fondului de garantare a depozitelor si pe micii depozitari.

Viabilitatea sistemului bancar insa nu depinde doar de acesti indicatori.

Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC) evalueaza bancile dupa urmatoarele categorii de performante (dupa Uniform Financial Institutions Rating System) numite CAMEL: C - adecvarea capitalului; A - calitatea activelor; M- calitatea managementului - E - castiguri; L - lichiditate, clasificand bancile de la calitatea cea mai mare (1) la calitatea cea mai joasa (5). De asemenea, da o evaluare (rating) pentru toata activitatea bancii,

2. Posibilitatile bancii de crestere a capitalului

Cresterea capitalului bancar poate fi realizata prin;

generarea interna de capital, prin prelevari din profit;

achizitionarea de capital prin emisiune de actiuni.

In adoptarea unei variante de crestere a capitalului, managementul bancar trebuie sa ia in considerare situatia bancii (pozitia ei) in cadrul sistemului bancar si de posibilitatile oferite de economie privind valorificarea capitalului.

In ceea ce priveste modul de utilizare a capitalului, trebuie avut in vedere; in primul rand, sumele cash pe care banca trebuie sa le detina, rezervele obligatorii pe care trebuie sa si le constituie la Banca Nationala, fond de garantare depozite alte fonduri legale impuse de autoritati.

Generarea interna de capital prin prelevari din profit

Daca profitul nerepartizat este suficient pentru cresterea de capital al bancii aceasta reprezinta de obicei cea mai buna forma de crestere a capitalului. Profitul nerepartizat nu este o sursa de capital la discretie, costul acestuia poate determina valori mai mici ale dividendelor primite azi, fata de cele din viitor, si, poate, un pret mai mic pe actiune datorita dividendelor mai mici.

Totusi, el este una dintre cele mai putin costisitoare surse de capital pentru majoritatea bancilor si este supus controlului direct al managementului.

Pentru ca investitorul actual sa fie multumit de investitia sa in banca, trebuie sa fie asigurat ca plata dividendelor va fi facuta si in viitor. Omiterea unor plati de dividende este neplacuta pentru investitori.

Pentru un potential investitor, o practica indelungata de plata a dividendelor este un factor important in decizia de a investi in banca si un argument in cresterea actiunilor bancii.

Prin Legea bancara nr.58/1998, Banca Nationala impune bancilor o serie de cerinte privind generarea interna de capital:

bancile sunt obligate sa repartizeze 20% din profitul brut pentru constituirea unui fond de rezerva pana cand fondul egaleaza capitalul social, apoi, maxim 10% pana cand fondul a ajuns de doua ori mai mare decat capitalul social. Dupa atingerea acestui nivel, alocarea de sume pentru fondul de rezerva se face din profitul net. De asemenea, bancile trebuie sa repartizeze din profitul brut sume pentru constituirea rezervei generale pentru riscul de credit in limita a 2% din soldul creditelor acordate;

bancile nu pot efectua repartizari din profit pentru dividende, daca in urma repartizarii banca nu inregistreaza nivelul minim de solvabilitate 8% (norma Cooke).

2.2. Achizitionarea de capital prin emisiune de actiuni

Achizitionarea capitalului prin emisiune de noi actiuni este rezultatul deciziei proprietarilor. Emisiunea de actiuni poate fi o solutie acceptata sau nu, de catre proprietari, deoarece acest mod de a creste capitalul atrage dupa sine micsorarea dividendelor pe care acestia le pot obtine.

Bancile mari pot apela cu usurinta la emisiuni de actiuni. Bancile mici nu au asemenea posibilitati, lor le lipseste reputatia nationala, si investitorii se feresc sa le cumpere actiunile. Aceste banci se bazeaza pe capitalul generat intern, iar activitatea lor este constransa la castigurile retinute.