Riscul de lichiditate

Riscul de lichiditate

Riscul de lichiditate consta in probabilitatea ca banca sa nu-si poata onora platile fata de clienti, ca urmare a devierii proportiei dintre creditele pe termen lung si greditele pe termen scurt si a necorelarii cu structura pasivelor bancii.

Plasamentele pe termen 818h75i lung sunt in general mai mari decat resursele pe termen lung ale bancii, din aceasta cauza bancile se confrunta cu doua situatii delicate:

- sa nu-si poata onora angajamentele pe termen scurt;

- sa aiba resurse cu scadenta mica, in timp ce plasamentele au scadenta mare.

Prima situatie, numita si risc de lichiditate imediata, este determinata de retragerile masive si neasteptate ale creditorilor ei.

Confruntata cu riscul lichiditatii, o banca poate fi fortata fie sa imprumute fonduri de urgenta la costuri excesive pentru a-si acoperi nevoile imediate de cash, fie sa atraga deponentii, platind in schimb dobanzi mai mari decat cele practicate pe piata.

Riscul de lichiditate imediata este un risc specific bancilor, arta de a conduce o banca consta tocmai in a sti sa gestionezi lichiditatile pentru a face fata retragerilor, fara a afecta insa posibilitatile de a onora si solicitarile de credite.

Autoritatile monetare vegheaza asupra acestui risc, impunand bancilor sa pastreze suficiente active lichide prin respectarea unui raport de lichiditate.

A doua situatie, numita rise de transformare, impune bancilor sa ia in considerare urmatoarele:

- resursele si plasamentele trebuie analizate in functie de lichiditatea si exigibilitatea lor reala si nu juridica. Astfel, depozitele la vedere sunt deseori mai stabile decat depozitele la termen; depozitele interbancare sunt mai volatile decat depozitele clientilor, conturile debitoare ale clientilor pe termen scurt sunt deseori mai imobilizate (neonorate) decat creditele cu scadenta mai indepartata;

- inovatiile financiare din ultimii ani modifica riscul de nelichiditate al bancii astfel: marindu-l prin dezvoltarea angajamentelor de credit cum ar fi multi options facilities; micsorandu-l prin dezvoltarea pietelor secundare de creante negociabile.

Arta de a transforma resursele cu scadenta mica in plasamente cu scadenta mare si de a putea face fata crizei de lichiditati intr-un timp scurt si la preturi mici este specifica managementului bancar.

Acest lucru impune managementului bancar sa rezolve trei aspecte ale riscului de lichiditati: sa se protejeze impotriva riscului de lichiditate, sa masoare riscul de lichiditate si sa gestioneze riscul de lichiditate.

1. Protejarea impotriva riscului de lichiditate

Bancile au posibilitatea ca prin folosirea unor tehnici specifice sa elimine pana la reducere riscul de lichiditate. Aceste tehnici vizeaza resursele si plasamentele bancii.

Tehnicile care vizeaza resursele bancii sunt urmatoarele: atragerea depozitelor de la populatie, cautarea unor depozite stabile, cresterea fondurilor proprii, refinantarea.

Atragerea depozitelor de la populatie

Acordarea de credite de catre banci presupune alocarea unor sume pe care acestea le au sub forma de depozite atrase. Riscul de lichiditate apare atunci cand beneficiarii de credite nu ramburseaza creditele la termenele prevazute in contract.

Pentru a-si asigura continuitatea, banca trebuie sa-si reconstituie depozitele, sa gaseasca noi resurse care sa acopere nerambursarile.

Bancile care pot sa atraga depozite de la populatie intr-un volum foarte mare sunt mai putin ingrijorate de nerambursarile in termen de la beneficiarii de credite.

In general, bancile mari au un atu in atragerea de depozite si sunt mai putin vulnerabile la nerambursarile la timp a creditelor promovate de ele.

Pentru bancile mici problema este mai dificila, acestea trebuind sa-si acopere uneori in intregime nerambursarile prin apelarea la credite de refinatare de la Banca Nationala sau la imprumuturi pe piata interbancara.

Atragerea resurselor (depozitelor) este pentru banca primul element din politica sa privind mentinerea unei mase de lichiditati sigure. Acest lucru impune bancilor de a avea cat mai multe unitati in teritoriu. Mai mult decat atat, toti agentii economici sunt obligati sa-si deruleze afacerile numai prin banci, deci mai multe unitati raspandite in teritoriu, ceea ce presupune mai multe conturi de disponibilitati.

Cautarea unor depozite stabile

Bancile sunt interesate in promovarea unor produse prin care sa-si constituie depozite stabile (depozite la termen, certificate de depozite etc). Din punct de vedere al rentabilitatii, aceste depozite aduc mai putin profit bancii, dar diminueaza in schimb riscul de lichiditate deoarece retragerea depozitelor nu se poate face inopinat (deponentii vor primi dobanzi mai mici).

Pe de alta parte, stabilitatea depozitelor permite bancilor sa faca investitii pe termen lung, care aduc mai mult profit bancii. Atragerea de depozite pe termen lung este incurajata si de existenta unui sistem de asigurare a depozitelor persoanelor fizice in sistemul bancar, in timp ce conturile de disponibilitati ale persoanelor juridice nu sunt asigurate.

Cresterea fondurilor proprii

Majorarea capitalului social si implicit a fondurilor proprii determina bancile sa-si mareasca lichiditatile si puterea lor financiara, avand posibilitatea de a face investitii pe termen lung din fondurile proprii.

Refinantarea

Consta in cedarea, gajarea sau concesionarea unor titluri de creante pe care banca le are in portofoliul ei, in schimbul lichiditatilor de care are nevoie urgenta sau apelarea la credite de refinantare de la Banca Nationala care actioneaza ca imprumutator de ultima instanta.

Pentru a dispune de aceste titluri, bancile fie fac investitii in titluri de valoare, fie accepta garantii titluri de valoare sau transferabile in titluri de valoare, in procesul de acordare a creditelor.

Tehnicile privind plasamentele bancii vizeaza in mod exclusiv gestiunea tezaurului bancii. Gestionarea tezaurului unei banci inseamna a asigura in mod continuu un echilibru intre lichiditati si plasamente. Acest lucru presupune:

a) Prevederea evolutiei zilnice a intrarilor si iesirilor de fonduri si deci a soldului net al bancii la sfarsitul zilei.

Toate operatiunile facute de banca se materializeaza sub forma unor solduri creditoare sau debitoare fata de Banca Nationala. Administratorul trezoreriei trebuie sa prevada din timp acest sold pe care il va respecta facand diverse operatiuni bancare, fie in avans sau in ziua respectiva. Acest sold ideal va trebui sa fie creditor pentru a asigura rezervele obligatorii la Banca Nationala.

b) Acoperirea deficitelor si plasarea excedentelor

Acoperirea deficitelor intre soldul rezultat la sfarsitul zilei si cel ideal inseamna a imprumuta fie de pe piata interbancara, fie de la Banca Nationala.

Aceasta refinantare presupune mobilizarea unor credite contra unor titluri de valoare din portofoliul bancii astfel incat costul creditului sa fie cat mai mic. Excedentele rezultate vor fi plasate pe piata interbancara, sau vor fi utilizate pentru stingerea unor obligatii ale bancii in avans, in cazul cand se preconizeaza o crestere a ratei dobanzii.

Prin aceste operatiuni trezoreria asigura atat rezervele minime obligatorii, cat si respectarea raportului de lichiditate impus de autoritati.

2. Masurarea riscului de lichiditate

Metodele de masurare a riscului de lichiditate difera doar prin modul de calcul al indicelui de lichiditate, ele avand in comun graficul de rate scadente.

Graficul de rate scadente este un tabel care clasifica activele si pasivele dupa durata ramasa pana la scadenta finala si care prezinta urmatoarele caracteristici:

- Categoriile de scadenta sunt mai mult sau mai putin fixe in functie de termenele activelor si pasivelor. Scadentele apropiate sunt incluse in clase cu durate scurte; scadentele indepartate sunt incluse in clase cu durate lungi asa cum arata profilul de scadenta tabel 8.5.

Grafic de scadenta si calculul decalajelor succesive

Tabelul nr. 8.5.

mil lei

Este necesar sa se cunoasca precis pasivele care au scadenta in urmatoarele zile in timp ce o asemenea precizie nu mai este ceruta insa pentru pasivele a caror scadenta este peste 6 luni;.

- Evaluarea intrarilor si iesirilor de fonduri care decurg din operatii ale angajamentelor extrabilant (operatii de schimb la termen sau asupra instrumentelor financiare) este greu de apreciat cu precizie. Executarea acestor angajamente este subordonata unui eveniment viitor, dar incert, de aceea, este necesar sa fie estimate pe baza constatarilor din trecut sau aplicand principiul prudentei, lasand la o parte caracterul incert al acestor fonduri, se vor raporta angajamentele extrabilant la profilul scadentelor;

- Activele si pasivele care nu au termen (incasarile bancii, depozitele la vedere si fondurile proprii) nu sunt luate in calcul. Din punct de vedere teoretic depozitele la vedere ar trebui incluse in clasa de scadenta cea mai apropiata deoarece rambursarea lor poate sa apara in orice moment. Eexperienta arata ca depozitele la vedere sunt stabile, ca urmare a numarului mare de clienti care-si deruleaza afacerile prin banca;

- Activelor si pasivelor care au scadenta juridica diferita de scadenta practica, li se vor stabili graficul de scadenta pe baza experientei bancii. Creditele acordate prin cont curent, desi au scadenta mica, acestea sunt reinnoite periodic, deci banca este mai angajata in aceste credite decat in creditele pe termen scurt sau mediu. Alte credite cuprind clauze de rambursare anticipata si astfel se modifica scadentele;

- Graficul (profilul) scadentelor se modifica permanent, de aceea el trebuie actualizat zilnic;

Calculul indicelui de lichiditate se poate face prin trei metode:

- Metoda decalajelor succesive, consta in calculul pentru fiecare clasa de scadenta a unui decalaj ca diferenta intre active si pasive, decalajul reprezentand un indicator de volum, durata si scadenta specific fiecarei clase. Calculul pune in evidenta discordantele de scadenta, respectiv, iesirile masive de fonduri la care banca trebuie sa faca fata perioada dupa perioada. Astfel, in cazul nostru (tabelul 8.5.), banca trebuie sa gaseasca resurse suplimentare pentru urmatoarele 7 zile de 600 mil. lei pentru a satisface iesirile de fonduri.

- Metoda decalajului cumulat, graficul de scadenta este cumulat pe clase de scadenta, calculul activelor si pasivelor cu aceeasi scadenta se face cumulat, iar decalajele rezultate sunt de asemenea cumulate pe intreg orizontul de timp luat in calcul, asa cum se arata in (tabelul 8.6), nivelul si data aparitiei nevoii maxime de lichiditati va fi peste 6 luni.

Grafic de scadenta si calculul decalajelor cumulate

Tabelul nr. 8.6

(mil. lei)

Decalajul cumulat maxim este de 6.800, aceasta nevoie de finantare se va manifesta in decursul urmatoarelor 6 luni.

- Metoda numerelor consta in ponderarea activelor si pasivelor fiecarei clase de scadenta cu numarul mediu de zile al fiecarei clase (tabelul nr. 8.7.). Apoi se calculeaza raportul:

∑ pasive ponderate

∑ active ponderate

Daca raportul este mai mare sau egal cu 1, banca nu are o pozitie buna de lichiditate, daca insa raportul este mai mic ca 1 banca are o pozitie buna.

Grafic de scadenta si calcul indicelui de lichiditate

Prin metoda numerelor

Tabelul nr. 8.7.

Indice de lichiditate

Banca Nationala impune bancilor sa respecte gradul de lichiditate atat pentru lei, cat si pentru valuta. Raportul de lichiditate valutara se calculeaza intr-un mod asemanator cu metoda numerelor, dar in loc de ponderi se practica coeficienti de lichiditate ale caror valori sunt in functie de lichiditatea fiecarui activ.

3. Gestiunea riscului de lichiditate

In mod practic, gestiunea riscului de lichiditate al unei banci consta in:

- cedarea, ipotecarea sau gajarea titlurilor de creanta din portofoliul bancii fara a suferi pierderi excesive;

- gasirea unor resurse noi cu costuri marginale inferioare randamentului mediu al investitiilor bancii.

Gestiunea riscului de lichiditate impune o abordare distincta a gestiunii pe termen scurt, gestiunii trezoreriei si gestiunii pe termen lung.

Gestiunea riscului pe termen scurt permite masurarea cu precizie a riscului de lichiditate a bancii asa cum s-a aratat in paragraful precedent.

Gestiunea trezoreriei permite determinarea unei structuri optime a activului bancii in asa fel incat prin asumarea riscului de lichiditate banca sa nu inregistreze pierderi.

Gestiunea pe termen lung a riscului de lichiditate permite bancii sa elaboreze politica ei de creditare stiindu-se faptul ca lichiditatea este un factor de constrangere a bancii vizavi de activitatea de creditare.

Factorul esential al gestiunii riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt este acela de a gasi cai de acces pentru banca pe diferite piete, care sa-i permita o ajustare rapida a graficului de scadente active-pasive cu minimum de cheltuieli.

Gestiunea trezoreriei consta, in principal, in gestiunea activelor si pasivelor detinute atat in moneda, cat si in valuta, respectand normele monetare si valutare impuse de autoritati.

Odata cu dezvoltarea pietei financiare, importanta gestiunii trezoreriei capata noi valente, trezoreria fiind considerata un centru de profit care trebuie sa contribuie la fel ca celelalte activitati ale bancii la obtinerea profitului bancar.

In plus, intre echilibrul trezoreriei si echilibrul financiar global al bancii exista o interdependenta biunivoca care poate fi demonstrata si realizata. Consideram cazul unei banci care cauta sa-si maximizeze profitul in perioada urmatoare, in conditiile in care ea isi cunoaste doar valoarea resurselor din portofoliul ei.

Bilantul simplificat al bancii poate fi exprimat prin urmatoarea ecuatie L + C = D in care L - lichiditati in moneda centrala (cash si disponibilitatile bancii la B.N.R.); C - creditele pe care le are in portofoliu; D - resursele ei (depozite, imprumuturi de pe piata interbancara etc.).

Maximizarea profitului depinde atat de evolutia dobanzilor pe perioada considerata, cat si de structura activului bancii. Daca se anticipeaza o crestere a dobanzilor pe perioada considerata, banca va trebui sa-si creasca volumul de credite in detrimentul lichiditatilor, dar acest lucru duce inevitabil la asumarea riscului de lichiditate.

Decizia asumarii riscului de lichiditate, deci cresterea creditelor, trebuie analizata atat prin prisma veniturilor suplimentare pe care banca le realizeaza, cat si prin prisma costurilor pe care banca ar trebui sa le suporte pentru gestiunea riscului de lichiditate.

Profilul suplimentar pe care banca il va primi prin majorarea volumului de credite va fi:

DP' = r x Dc

In care

DP' = profitul suplimentar aferent majorarii volumului de credite

r = rata dobanzii pe perioada anticipata

Dc = volumul suplimentar de credite pe care banca vrea sa le angajeze in perioada urmatoare.

Costurile suplimentare determinate de gestiunea riscului de lichiditate asumat de banca sunt apreciate ca fiind DI.

In total, profitul bancii va creste cu: DP = DP' - DI.

Dar marimea profitului suplimentar obtinut de banca depinde, asa cum s-a spus si de structura activului bancii (x = L/C).

Profitul este maxim in punctul in care derivata de ordinul I a profitului in raport cu structura activului este zero. Deci:

adica

Aceasta inseamna ca structura activului bancii va fi optima atunci cand profitul aferent fiecarui leu credit suplimentar va fi egal cu costul platit de banca pentru gestiunea riscului de lichiditate, ca urmare a modificarii structurii activului.

Bancile prudente care nu vor sa-si asume un risc de lichiditate care ar putea duce la pierderi (in cazul in care costurile platite pentru gestiunea riscului sunt mai mari decat profiturile suplimentare obtinute) vor urmari ca raportul x = L/C sa fie mare, si in consecinta, vor avea o trezorerie solida.

Bancile care sunt dispuse sa-si asume riscul de lichiditate vor avea acest raport mic.

Gestiunea pe termen lung

Gestiunea pe termen lung permite bancii sa-si fixeze plafoane pe diferite categorii de active si pasive, in functie de caracterul acestora: lichide si nelichide, stabile si volatile, in functie de politica de creditare pe care aceasta vrea sa o promoveze in viitor.

Pentru exemplificare, vom considera situatia existenta a unei banci (figur nr. 8.8.) careia ii vom trasa apoi trendul de lichiditate pentru anul viitor folosind metoda grafica.

Graficul situatiei existente a unei banci

Fig. 8.8.

lichide

volatile

ACTIVE PASIVE

1. Numerar                                                         1. Conturi de disponibilitati

2. Rezerve excesive                                         2. Depozite la vedere

3. Credite pe piata                                           3. Imprumuturi pe termen

interbancara pe                                                scurt de pe piata interbancara

Disponibil de lichiditati

termen scurt

stabile

4. Titluri de valoare

1.

nelichide

Depozite la termen

2.Capital propriu

Daca diferenta intre activele lichide si pasivele volatile este pozitiva, atunci, banca se afla in situatia unei lichiditati excesive ca in figura.

Daca diferenta ar fi negativa, banca ar avea probleme privind lichiditatea ei. In acest caz, criza de lichiditati poate fi corectata fie apeland la imprumuturi pe piata interbancara, fie facand operatiuni cu titlurile de valoare pe care le are in portofoliul ei (cedandu-le, gajandu-le sau cesionandu-le).

Se constata ca banca este in situatia in care a finantat imprumuturile neprevazute pe seama excesului de lichiditati pe care ea le-a avut, dar si a depozitelor pe care nu le-a prevazut.

Daca banca nu ar fi avut acest exces de lichiditati, ea ar fi trebuit sa-si acopere imprumuturile neprevazute prin mobilizarea unor credite de pe piata interbancara.

Se constata, in acest caz, ca trezoreria a urmarit asigurarea lichiditatii bancii pe seama activelor ei lichide, reducand dependenta bancii de resursele de pe piata interbancara si refinantarea de la Banca Nationala.

Pe baza situatiei existente si a situatiilor din anii precedenti banca poate sa-si proiecteze pentru anul viitor trendul de lichiditate.

Pentru anul de baza (figura nr, 8.9) depozitele au o evolutie crescatoare incepand cu 250 mild. lei, creditele au, de asemenea, o evolutie crescatoare incepand cu 220 mild. lei (plafonul prevazut initial).

Diferenta dintre depozitele previzionate si cele inregistrate (valori extreme este de 20 mild. lei (270-250), iar diferenta dintre creditele prevazute si cele realizate este de 30 mild. lei (210-190), deci necesarul de lichiditati pentru anul de baza a fost de 10 mild. lei (30-20).

Pentru anul 1999, pentru care se urmareste proiectarea necesarului de lichiditati al bancii, se traseaza in continuare evolutia sezoniera a creditelor depozitelor, pastrand aceeasi alura ca in anul de baza, determinandu-se astfel necesarul de lichiditati.

Astfel, pentru anul viitor se preconizeaza o crestere a depozitelor de la 270 mild. lei, la 290 mild. lei, a creditelor de la 200 mild, lei la 230 mild. lei, deci necesarul de lichiditati va fi (30-20) de 10 mild. lei.

Stabilirea trendului de lichiditati pentru anul viitor

Figura nr. 8.9. mild. lei

300

290

280

270 tendinta de baza

260 (depozite)

250

I F M A M I I A S O N D I F M A M I I A S O N D

1998 1999 luni

mild. lei

240

230

220 plafon credite

210

200

190

I F M A M I I A S O N D I F M A M I I A S O N D

1998 1999 luni

mild. lei

40 trendul de lichiditate

30

20

10

0

I F M A M I I A S O N D I F M A M I I A S O N D

1998 1999 luni