Riscul ratei dobanzii

Riscul ratei dobanzii

Bancile comerciale au un rol specific, de mare importanta, deoarece ofera o alternativa atractiva, de cele mai multe ori de neinlocuit, pentru valorificarea sumelor temporar disponibile dar si pentru acoperirea nevoilor de lichiditate a celor care doresc sa se imprumute. Cu toate acestea rezultatele activitatii institutiilor bancare nu sunt sub controlul lor atat de mult cum se crede pentru ca principala lor sursa de venit este diferenta dintre dobanzile active, pretinse de la cei care se imprumuta, si dobanzile pasive, acordate deponentilor. Aceasta diferenta, numita si marje de dobanda, este o marime fluctuanta, influentata fiind, in primul rand, de volumul depozitelor si al creditelor unei banci, dar mai ales de nivelul si stabilitatea ratei dobanzii.

Asupra dimensiunii depozitelor si a creditelor o banca poate exercita o anumita inraurire, prin conditiile de acces la ele, garantate celor interesati si prin randamentele asigurate, respectiv prin costurile ocazionate de folosirea imprumuturilor. In schimb, rata dobanzii reprezinta pentru banca mai degraba o variabila independenta decat una dependenta de interesul ei. Mai mult, dinspre rata dobanz 515c24f ii vine pericolul cel mai mare pentru o institutie financiara datorita volatilitatii ei, caracteristica imprimata de numerosi factori exteriori bancii si chiar tarii in care ea functioneaza. Or, dependenta puternica a propriei rate a dobanzii de nivelul celei de piata, in conditiile in care aceasta inregistreaza fluctuatii semnificative, genereaza un risc pentru unitatea bancara cu puternice reverberatii asupra rezultatului activitatii sale.

Un aspect relevant al manifestarii riscului ratei dobanzii il reprezinta decizia de a acorda imprumuturi. In timp ce depozitele sunt remunerate cu o dobanda stabila intr-un orizont temporar dat, pentru credite se poate pretinde o rata fixa sau o rata variabila a dobanzii. La baza optiunii fata de una din aceste doua alternative se afla prognozele tendinta evolutiei ratei dobanzii. Daca aceasta tendinta se considera a fi crescatoare ratele variabile sunt mai atractive pentru bancile care dau cu imprumut deoarece veniturile lor din dobanzi vor putea creste. Iar cand se configureaza o tendinta descrescatoare creditorii prefera ratele fixe pentru ca procedand astfel isi conserva o anumita perioada avantajele asigurate de nivelul mai inalt al dobanzii negociate anterior. Avantaje care sunt, de altfel, dezvaluite de modul de calcul al celor doua rate in discutie. Rata fixa a dobanzii se exprima procentual, in timp ce rata variabila se determina prin adaugarea unor puncte la rata dobanzii interbancare, care are o marime diferita de la o perioada la alta.

O alta ipostaza a riscului ratei dobanzii, dependenta de calitatea deciziei de a acorda imprumuturi, este decalajul dintre scadentele activelor si ale pasivelor unei banci. Cand rata dobanzii creste dupa ce s-a acordat creditul banca va inregistra venituri nete mai mici daca creditele s-au atribuit pe perioade mai lungi decat cele la care s-au contractat depozitele ori imprumuturile obligatare de catre aceasta institutie. In astfel de imprejurari veniturile incasate din dobanzi cresc mai incet decat cheltuielile cu dobanzile pasive deoarece depozitele, spre exemplu, reinnoite la intervale scurte beneficiaza de rate ale dobanzii tot mai mari. Este benefica pentru banca orientarea spre credite cu scadenta medie lunga cand tendinta ratei dobanzii la piata este in scadere. Noile surse atrase de banci vor ocaziona cheltuieli mai reduse decat veniturile realizate de pe urma creditelor contractate anterior la rate ale dobanzii mai ridicate decat cele curente.

La randul ei tendinta dobanzii de piata, de a carei nivel nici o banca nu poate face abstractie, este influentata de evolutia ciclului de afaceri, de pozitia Bancii Nationale in privinta inflatiei si a cursului de schimb al monedei nationale, de raportul dintre oferta si cererea de credite, de politica guvernului in domeniul investitiilor, a cheltuielilor din propriul sistem administrativ etc. Iar daca avem in vedere si faptul ca pietele financiare internationale sunt dominate de mari investitori institutionali, care pun in miscare fluxuri de capitaluri uriase pentru a obtine cele mai bune randamente, gasim o explicatie cuprinzatoare a cauzelor variatiei generalizate a ratei dobanzii in toate tarile. Cum toti acesti determinanti se afla in afara posibilitatilor de control ale bancilor comerciale ele se confrunta cu riscul fluctuatiei sensibile si neprevazute a ratei dobanzii cand detin lichiditati in exces sau cand au deficite de lichiditate, care se pot acoperi doar prin imprumuturi de pe piata interbancara sau de la BNR. Randamentele plasamentelor lor in credite ajung adesea sa difere de nivelul previzionat, iar costul imprumuturilor obtinute nu coincide cu cel preconizat.

Un alt grup de factori de risc posibil de incadrat intr-o categorie de nivel mediu, care imprima ratei dobanzii o instabilitate si o marime neavantajoasa bancilor, provin din partea promotorilor surselor de finantare alternativa mai ieftine. Emisiunile de titluri de stat pe pietele monetare, emisiunile de obligatiuni pe pietele financiare interne si internationale, acordarea imprumuturilor de catre alte institutii decat cele bancare au intensificat concurenta pe piata creditului. Aceasta confruntare tot mai viguroasa a condus la reducerea cererii de imprumuturi bancare, si la cresterea presiunii asupra ratei dobanzii la creditele respective.

Nici pe partea depozitelor bancare lucrurile n-au evoluat mai incurajator. Economiile populatiei, in primul rand, au fost deteriorate datorita aparitiei unor instrumente de plasament care asigura randamente superioare dobanzilor la depozite. Astfel ca bilantul bancilor sufera o degradare si prin faptul ca resursele care au luat locul depozitelor bancare ale populatiei sunt mai scumpe ( Aglieta,M.,p93). Toate aceste evenimente au un grad redus de predictibilitate si o desfasurare pe care bancile nu o pot contracara astfel ca ele contribuie la deteriorarea marjei bancare o data cu cresterea dobanzii pe piata pasivelor si scaderea veniturilor obtinute prin plasamentele proprii in credite, investitii, participatii, etc.

Evolutia greu predictibila a ratei dobanzii si efectele ei asupra situatiei financiare a bancilor comerciale si a agentilor economici au pus in fata acestora problema gestiunii riscului ratei dobanzii( Toma, M., Alexandru, F.,p.329). Rezolvarea ei impune efectuarea urmatoarelor operatiuni obligatorii: a) identificarea factorilor care o determina; b) evaluarea amplorii riscului, existent si a probabilitatii producerii lui; c) aplicarea unor masuri adecvate pentru reducerea acestui risc ; si d) la nevoie recurgerea la tranzactii pe pietele adiacente cand strategiile preventive n-au condus la rezultatele asteptate.

Marimea riscului ratei dobanzii asumat de o banca se exprima cu ajutorul indicatorului numit "grad de sensibilitate". El se calculeaza ca un raport intre activele sensibile si pasivele sensibile la aceeasi influenta. Cand raportul este subunitar arata o pozitie scurta a bancii, iar cand este supraunitar dezvaluie o pozitie lunga a bancii. O banca are pozitie scurta cand valoarea activelor cu dobanda variabila este mai mica decat valoarea pasivelor cu dobanda variabila ( Stoica, M. ,p.152). Aceasta situatie este avantajoasa bancii in cazul in care rata dobanzii scade deoarece sursele se obtin cu cheltuieli mai mici, care in valoare absoluta reprezinta mai mult decat castigurile de pe urma creditelor acordate. O pozitie lunga, favorabila bancii cand creste rata dobanzii, se obtine daca valoarea activelor cu dobanda variabila este mai mare decat valoarea pasivelor cu dobanda variabila. O astfel de analiza se poate realiza si cu referire la activele si pasivele cu dobanda fixa ale unei banci precum si cu privire la durata de recuperare a fiecarei pozitii de activ si de pasiv. Situatia ideala pentru o banca este sa realizeze o egalitate intre duratele de recuperare a activelor si pasivelor ei. Riscul ratei dobanzii dispare in acest caz pentru ca indiferent de evolutia dobanzii se obtine o concordanta intre activele si pasivele ei.

O perspectiva interesanta, cu valente cognitive certe, asupra masurarii riscului ratei dobanzii cu ajutorul raportului de sensibilitate a realizarii unii autori care folosesc in analiza conceptul de ecart( GAP) -( Trenca I Ioan, p210). Potrivit lor ecartul(GAP) este diferenta dintre volumul activelor sensibile si volumul pasivelor sensibile la dobanzi intr-o perioada determinata de timp. In cazul unui ecart pozitiv se constata o corelatie directa intre evolutia dobanzilor active si a venitului net din dobanzi. Spre exemplu, cresterea dobanzilor active atrage cresterea si a venitului net. In timp ce in cazul unui ecart negativ corelatia este inversa, cresterea dobanzilor active produce o scadere a venitului net din dobanzi. Din aceasta cauza bancile care adopta un ecart negativ vor deveni vulnerabile pe piata cand rata dobanzilor la active creste. Nici strategia opusa nu este mai confortabila deoarece un ecart pozitiv in conditiile in care rata dobanzii la active creste va duce la o valorificare partiala a alternativei de a folosi depozitele pe termen scurt pentru acordarea de credite pe termen lung.

Producerea riscului de dobanda se poate preveni intr-o oarecare masura chiar de catre banci. Nivelul dobanzii la depozitele bancare nu este negociabil si in plus, intotdeauna este inferior celui pretins pentru credite. In aceste conditii bancile calculeaza si realizeaza anumite marje de profit oferind imprumuturi cu nivel contractual corespunzator al dobanzii. Iar daca avem in vedere ca scadentele la pasivele bancare sunt cunoscute, sau au un mare grad de predictibilitate, se poate reduce si riscul generat de discrepantele dintre datele de rambursare a activelor si pasivelor printr-un management atent al ratei dobanzii. Realizarea acestuia nu ridica probleme deosebite fiindca bancile folosindu-se de un avantaj informational incontestabil, au capacitatea de a fi cu un pas inaintea clientilor in negocierea dobanzilor si a scadentelor.

O procedura accesibila de protectie impotriva riscului de dobanda este alegerea duratei creditului, respectiv a plasamentului, in functie de faza ciclului de afaceri. Cand rata dobanzii pe piata este inalta se intrevede ca in perioada urmatoare ea va scadea pentru ca rata inflatiei urmeaza sa se micsoreze ca urmare a masurilor luate in acest sens de factorii de decizie macroeconomica. In astfel de imprejurari este de dorit ca plasamentele sa se faca la o dobanda fixa si pe termen lung, iar imprumuturile sa se accepte cu dobanda variabila si pe termen scurt. Neajunsul acestui procedeu deriva din imposibilitatea modificarii termenelor contractului dupa ce el s-a incheiat daca anticiparile privind evolutia ratei inflatiei nu se adeveresc. O alta varianta de prevenire a riscului de dobanda este incheierea unor contracte ce contin clauza posibilitatii de a putea rambursa imprumutul inainte de termen, sau de a fi divizat in doua transe egale indexate invers( Toma, M. Alexandru, F.,p.330).

Cei care doresc sa se protejeze de riscul ratei dobanzii pot recurge si la instrumente noi, create pentru a valorifica in domeniul financiar supozitiile legii avantajelor comparative. Contractul swaps se incadreaza in aceasta categorie deoarece permite efectuarea schimburilor de obligatii de plata viitoare intre agentii economici in functie de preferintele lor sustinute de anticiparile privind tendinta evolutiei ratei dobanzii. Astfel titularul unui contract de imprumut cu rata fixa a dobanzii ajunge la un moment dat la concluzia ca este mai avantajos pentru el sa detina un credit obtinut la o rata variabila a dobanzii fiindca va urma o reducere a ratei dobanzii pe piata bancara. El isi va putea realiza dorinta schimband contractul detinut cu altul in care rata dobanzii este variabila. Aceste contracte schimbate sunt echivalente sub aspectul valorii si a nivelului ratei dobanzii in vigoare in momentul incheierii tranzactiei. Ele difera doar prin tipul de rata a dobanzii.

Suportul motivational profund al tranzactiilor swap pe rata dobanzii este reducerea riscului finantarii. Cine doreste un imprumut cauta sa-l obtina la cel mai bun pret. El crede, spre exemplu, ca acesta este cel cu dobanda fixa. Dar daca dupa un anumit interval de timp conditiile de pe piata creditului s-au schimbat respectivul debitor poate considera ca este mai avantajos pentru el sa plateasca o rata variabila a dobanzii pentru  imprumutul angajat. Piata swap, organizata de banci care apar in calitate de intermediari, ofera posibilitatea schimbarii contractelor exprimate in diferite devize sau a ratei dobanzii. Prin astfel de tranzactii debitorul ajunge sa plateasca un pret mai scazut pentru imprumutul contractat decat cel pe care l-ar fi pretins banca daca s-ar fi adresat direct ei pentru schimbarea tipului de rata a dobanzii aferent lui. Desigur ca acest lucru se intampla doar daca anticiparile sale privind evolutia ratei dobanzii pe piata bancara sunt corecte. Dar orice fluctuatie brusca si de amploare, ce se poate produce oricand in perioadele de instabilitate, transforma un castig potential intr-o pierdere efectiva.

Dupa cum am aratat, pe piata creditului bancar la vedere partile contractante sunt expuse, intr-o masura sau alta, riscului comercial al ratei dobanzii. Acest risc se poate reduce, prin diferite metode analizate in acest capitol sau se evita prin operatiuni de acoperire pe pietele la termen.

Contractele la termen pe rata dobanzii creaza posibilitatea livrarii sau primirii unui imprumut la o data ulterioara, prestabilita la o rata fixa a dobanzii. Prin intermediul acestor contracte se obtin resurse cu costuri predeterminate in momentul initierii operatiunii, costuri care se afla in relatie inversa cu cele ale imprumutului angajat pe piata bancara la vedere. De fapt evolutia ratei dobanzii pe piata bancara influenteaza pretul curent al contractului la termen a carui crestere compenseaza pierderea inregistrata prin miscarea nefavorabila a ratei dobanzii la imprumutul angajat. Dupa cum scaderea acestui pret, adica a dobanzii, anuleaza castigul inregistrat de pe urma modificarii in celalalt sens a ratei dobanzii.

De exemplu, daca o firma stie ca peste doua luni va trebui sa imprumute un MD lei, pe o perioada de cinci luni, va cumpara un contract la termen cu scadenta peste sapte luni si cu intrare in vigoare peste doua luni. Daca rata dobanzii la creditul obtinut de la banca cu scadenta peste septe luni este mai mare decat rata din contractul la termen valoarea acestuia va depasi pretul sau de achizitie incat prin vanzarea lui se recupereaza pierderea ocazionata de cresterea ratei dobanzii asupra imprumutului bancar. In cazul in care rata dobanzii la creditul bancar scade in intervalul analizat castigul realizat astfel este anulat de scaderea pretului contractului.

Comparativ cu contractul la termen optiunile pe rata dobanzii au un dublu avantaj. Ele asigura un castig in cazul in care evolutia ratei dobanzii este conforma cu previziunile facute si minimizeaza pierderea daca aceasta estimare a fost gresita. Cumparatorul optiunii pierde, cel mult o suma egala cu prima platita daca lasa optiunea sa expire pentru ca este in afara banilor. Ceea ce este important de retinut este faptul ca prin tranzactii cu optiuni pe rata dobanzii se poate stabili un plafon maxim acceptabil al ratei dobanzii la un credit viitor si o remuneratie minima convenita anterior la un plasament ce urmeaza a fi facut.