Riscul ratei dobanzii

Riscul ratei dobanzii

Riscul ratei dobanzii se datoreaza fluctuatiilor in nivelul ratei dobanzii, atat la active, cat si la pasivele din portofoliul bancii.

Riscul ratei dobanzii se repercuteaza asupra bancii sub doua forme:

- prima forma consta in pierderi (diminuarea venitului din dobanzi) ca urmare a unei variatii neconvenabile a ratei dobanzii;

- a doua forma consta in deteriorarea situatiei patrimoniale a bancii (diminuarea capitalului propriu) ca urmare a variatiei ratei dobanzii.

Riscul ratei dobanzii apare atat ca urmare a detinerii de active si pasive cu dobanda fixa, care, in plus, difera ca scadenta si pret, dar si din detinerea de active si pasive cu dobanda variabila, care se adapteaza in mod diferit la fluctuatiile ratei dobanzii.

Managementul riscului ratei dobanzii consta 919d35j in masurarea riscului si gestiunea acestuia.

1. Masurarea riscului ratei dobanzii

A masura riscul ratei dobanzii presupune determinarea pozitiei bancii de riscul de dobanda aferent activelor si pasivelor cu dobanda fixa, cat si activelor si pasivelor cu dobanda variabila.

Determinarea pozitiei bancii fata de riscul de dobanda consta in determinarea discrepantei (metoda G.A.P.) dintre activele si pasivele cu dobanda variabila pe care banca le are in portofoliu ei sau determinarea duratei de recuperare - intervalul de timp necesar pentru ca un activ sa fie recuperat la valoarea de piata determinata in functie de rata dobanzii de piata (metoda

D.G.A.P.).

Determinarea discrepantei aferente activelor si pasivelor prin metoda G.A.P. consta in determinarea pozitiei bancii.

Grafic metoda este reprezentata astfel:

cu dobanda variabila

cu dobanda variabila

cu dobanda variabila

cu dobanda variabila

Active Pasive Active Pasive

Pozitie scurta                       Pozitie lunga

in care G.A.P. = A - P

O banca are pozitia scurta de dobanda atunci cand G.A.P. este negativ, adica valoarea activelor cu dobanda variabila este mai mica decat valoarea pasivelor cu dobanda variabila.

Aceasta situatie este:

nefavorabila - in cazul cresterii ratei dobanzii;

favorabila - in cazul scaderii ratei dobanzii.

O banca are pozitia lunga de dobanda atunci cand G.A.P. este pozitiv, adica valoarea activelor cu dobanda variabila este mai mare decat valoarea pasivelor cu dobanda variabila, iar cresterea sau scaderea ratei dobanzii produce efecte contrare decat in cazul cand G.A.P. este negativ.

In cazul in care se urmareste determinarea discrepantei aferente intregului portofoliu de active+pasive prin metoda G.A.P. se va folosi un grafic al scadentelor in care activele si pasivele sunt grupate in "buchete" pe orizonturi mici in functie de scadenta.

Graficul scadentelor permite sa se determine discrepanta pentru fiecare clasa de scadenta (G.A.P. periodic) care pune in evidenta riscul de dobanda aferent fiecarui orizont de timp, precum si discrepanta aferenta intregului orizont de timp (G.A.P. cumulativ).

Pe baza graficului se poate determina raportul de sensibilitate:

RST =

Un RST = 1 indica pentru orizontul considerat o concordanta intre active si pasive;

Un RST < 1 arata o pozitie scurta, defavorabila cresterii ratei dobanzii;

Un RST > 1 arata o pozitie lunga, deci defavorabila scaderii ratei dobanzii.

Calculul riscului de dobanda a bancii prin utilizarea metodei D.G.A.P. consta in determinarea duratei de recuperare a fiecarui post de activ si pasiv, apoi calculul duratei medii de recuperare a portofoliului de active si respectiv pasive al bancii.

Comparand duratele medii de recuperare a activului cu duratele medii de recuperare a pasivului bancii se pot intalni trei situatii posibile prezentate in tabelul nr. 8.4.

2. Gestiunea riscului ratei dobanzii

gestiunea riscului consta, pe de o parte, in mentinerea G.A.P. - ului si D.G.A.P. - ului la valoarea zero, respectiv sa se realizeze o egalitate intre duratele de recuperare a activelor si pasivelor, iar, pe de alta parte, acoperirea riscului.

Pentru aceasta, managementul bancar trebuie sa se adapteze continuu dobanzile si scadentele aferente activelor si pasivelor, astfel incat sa se ajunga la un portofoliu imun la variatiile ratei dobanzii.

Acoperirea riscului este metoda de care managementul bancii face uz datorita faptului ca este greu de realizat un portofoliu imun la variatiile ratei dobanzii.

Odata masurat riscul de dobanda, banca poate sa-si acopere riscul folosind diverse instrumente derivate pe pietele la termen sau conditionate, sau prin ajustari ale G.A.P. - ului din active. Gestiunea riscului ratei dobanzii este prezentata pe larg in capitolul VII.