Teorii monetare referitoare la cursul de schimb si rata dobanzii

Teorii monetare referitoare la cursul de schimb si rata dobanzii

1. Fundamentele teoretice ale cursului de schimb si ratei dobanzii

Cursul de schimb sau rata de schimb reprezinta pretul unei monede exprimata in alta moneda care, daca este straina, este desemnata cu termenul valuta.

Cei care schimba in mod frecvent o moneda contra alteia sunt populatia, agentii economici, intreprinderile, bancile si chiar statul.

Atunci cand controlul schimbului valutar este abrogat, populatia efectueaza o multime de operatii in valute de la deplasarile in strainatate pana la plasari ale economiilor in banci straine.

Agentii economici utilizeaza valutele fiind implicati in operatiunile de export - import; bancile efectueaza operatiuni in numele clientilor sau pe cont propriu, iar statul participa la operatiunile cu devize din doua motive: pentru sustinerea monedei nationale si pentru imprumuturi externe.

Multimea utilizatorilor de valute demonstreaza ca nivelul ratei de schimb sau al paritatii monedei nationale fata de o alta, afecteaza activitatea acestora. Instrumentul care reflecta miscarile de moneda intre o tara si restul lumii este balanta de plati, iar confruntarea miscarilor de capital determina cursul de schimb al monedelor, stabilit pe piata valutara. In formarea cursului de schimb anticiparile operatorilor sunt esentiale si definesc modul de formare al acestuia, cel mai adesea cursul fiind considerat un pret

Cursul de schimb al unei monede rezulta din confruntarea cererii cu oferta, avand caracteristicile unui pret de piata. Ca pe orice piata, cererea si oferta evolueaza in timp, de unde vor rezulta preturi mai ridicate sau scazute ale unei monede, antrenand un risc specific, cel al cursului valutar.

Aceasta manifestare a riscului de schimb ridica urmatoarea intrebare: de ce nu se utilizeaza monedele nationale in schimburile internationale. Raspunsul la aceasta intrebare poate fi formulat astfel: nu se poate si nu se doreste.

Monedele nationale pot fi utilizate, legal, doar pentru efectuarea de tranzactii in interiorul tarii, exceptii de la 646j98g regula manifestandu-se numai in cazuri de crize grave sau hiperinflatie. In astfel de situatii, se accepta utilizarea altor monede decat cea nationala, care isi pierde prea repede valoarea, dupa cum s-a constatat ca utilizarea dolarului in locul monedelor nationale a condus la fenomenul dolarizarii. Cursul legal al monedei determina ca toate tranzactiile cu strainatatea sa implice o conversie intre monedele a cate doua tari. In conditiile actuale cele aproximativ 180 tari, existente ceea ce necesita determinarea a o multime de cursuri de schimb. Din totalitatea acestor monede, operatorii de pe pietele valutare utilizeaza maxim 20%, ceea ce semnifica faptul ca nu toate monedele indeplinesc functiile specifice de mijloc de plata, unitate de cont si rezerva de valoare.

Fie ca prezinta o valoare scazuta, fie ca sunt instabile, ori pentru unele monede nu exista cerere, detinatorii acestora dorind "debarasarea" cat mai grabnica de ele. Exista si situatia in care, pentru a nu se ajunge la cursuri de schimb foarte scazute, autoritatile monetare din unele tari interzic accesul pe piata valutara, prin decretarea inconvertibilitatii monedei (dupa cum a fost cazul monedelor tarilor din vechiul bloc estic, pana in anul 1990).

Astfel, in unele cazuri exista preferinta pentru utilizarea altei monede decat cea nationala, alegerea acesteia fiind dependenta de anticiparile pe care le fac operatorii cu privire la evolutia unei monede in decursul unei perioade de timp.

Comportamentul operatorilor pe piata valutara

Anticiparile agentilor pe piata valutara se realizeaza in functie de anumite variabile economice, care au condus la formularea unor opinii diverse, concretizate in:

a)      teoria paritatii puterii de cumparare (PPC)

b)      teoria paritatii ratelor de dobanda (PRD)

c)      cursuri de schimb libere sau administrate

a)      Teoria paritatii puterii de cumparare (PPC

In cazul teoriei paritatii puterii de cumparare se remarca legea pretului unic, ca si baza a comertului international si care explica arbitrajele internationale. Daca toate tarile si-ar converti preturile nationale in aceeasi moneda comuna de referinta, atunci ar fi posibila comparatia intre pretul bunurilor si serviciilor. Intr-o economie internationala libera, existenta unor preturi diferite pentru acelasi bun, i-ar determina pe agentii economici sa cumpere din tarile ieftine si sa vanda scump in celelalte, ceea ce va antrena cresterea preturilor in tarile ieftine si scaderea in tarile scumpe. Astfel, prin practica arbitrajului, s-ar ajunge la egalitatea de preturi exprimate intr-o moneda comuna.

Legea pretului unic sustine ca un bun nu poate avea, pe termen lung preturi diferite, atunci cand economiile sunt in concurenta, iar un agent poate utiliza moneda fie pentru a procura bunuri nationale, fie din alta tara.

Teoria paritatii puterii de cumparare, care poate fi enuntata astfel: o tara nu poate alege rata de schimb (cursul valutar) in mod independent de rata inflatiei, din tara respectiva, stabileste legatura dintre rata inflatiei si cursul unei monede fata de alta. Daca preturile nationale cresc cu 5%, atunci si cursul de schimb va creste cu 5% (deprecierea monedei nationale fata de o moneda straina).

Utilizari si limite ale teoriei PPC (paritatii puterii de cumparare)

Aceasta teorie reprezinta o teorie normativa pentru o perioada indelungata de timp. Rata de schimb la care se realizeaza egalitatea preturilor, are o dubla utilitate: este un instrument de reglare a politicii monetare si serveste la fundamentarea anticiparilor cursului de schimb;

Lupta contra inflatiei, ca principala preocupare a autoritatilor monetare, se poate realiza prin controlul masei monetare sau prin adoptarea unei monede ancora, ca moneda de referinta si a unei rate de schimb stabile in timp. Alegerea monedei ancora este reprezentativa pentru sanatatea monedei nationale, iar cursul de schimb retinut este cel care rezulta din legea paritatii puterii de cumparare. O tara care isi formuleaza obiectivul in materie de inflatie calculeaza diferentiala inflatiei in raport cu cea din tara de referinta si deduce rata de schimb de echilibru. O politica monetara riguroasa trebuie sa respecte aceasta constrangere externa: atunci cand politica monetara este lejera, rata de schimb se depreciaza iar inflatia creste, motiv pentru care singurul mod de a lupta impotriva inflatiei este de a reveni la asemenea exigenta, astfel incat rata de schimb sa fie respectata.

Anticiparile in domeniul inflatiei depind, la randul lor de mai multi parametri, cu efecte asupra nivelului cursului de schimb, respectiv de politica monetara si rata de crestere economica, fiecare cu grade sporite de incertitudine. Intrucat rata de crestere economica reprezinta o valoare dificil de prevazut, specialistii in domeniul ratei de schimb adopta doua scenarii: de sporire si de scadere a ratei de crestere economica, ceea ce conduce la determinarea unui interval de evolutie a cursului de schimb.

Comparatia dintre rata de schimb in vigoare si cea teoretica, rezultata din PPC, conduce la aparitia unei supraevaluari a monedei atunci cand prima este mai mare si a unei subevaluari in caz invers. Daca analiza pune in evidenta asemenea fenomene, operatorii vor anticipa o evolutie inversa..

Curs PPA

Curs curs in vigoare

anticipat de operatori

supraevaluare subevaluare

Pentru calculul paritatii puterii de cumparare, specialistii propun realizarea de comparatii intre indicii preturilor de consum construiti pe baza bunurilor si serviciilor, care se schimba in afara tarii. De asemenea, este necesara stabilirea unei ponderi care sa reflecte alegerea consumatorilor si care sa ramana identica intre doua perioade.

In pofida acestor imperfectiuni ale teoriei PPC, bancile din intreaga lume o utilizeaza pentru a intelege schimburile pe piata valutara si pentru a-si construi propriile anticipari. Testele empirice ale PPA, sunt numeroase si permanente, iar teoria ofera rezultate diferite in functie de monedele studiate, unele comportandu-se in acord cu PPA, iar altele nu. Pentru perioada anilor 1980-1995, cursul de schimb Frs (franc elvetian)/DM a urmat indeaproape nivelul de echilibru stabilit prin PPA. In schimb, in aceeasi perioada, cursul yen/$ s-a abatut de la nivelul teoretic (situatie cunoscuta sub denumirea de overshooting sau supraactivitate a ratei de schimb).

Institutiile financiare au incercat sa amelioreze instrumentul de masura propus de PPA. Astfel, Societatea Bancilor din Elvetia a stabilit un indicator care sa tina seama de pozitia debitoare sau creditoare a tarilor: cele indatorate catre strainatate cunosc, in raport cu PPA, o depreciere a ratei lor de schimb, comparativ cu cele mai putin indatorate sau creditoare. Testele empirice au demonstrat ca pentru perioada analizata cursul yen/$ a raspuns mai bine acestui instrument decat PPA.

b) Teoria paritatii ratelor de dobanda (PRD)

Prin aceasta analiza, aspectele pur financiare ale ratei de schimb, sunt izolate si este pusa in evidenta cauzalitatea rata de dobanda-curs de schimb.

In esenta, aceasta teorie arata ca rata de schimb este la paritate daca diferenta dintre ratele de dobanda din doua tari este compensata prin diferenta dintre rata de dobanda la termen si cea la vedere.

c) Cursuri de schimb libere sau administrate

Cele doua teorii indeplinesc un rol important in dezbateri pe tema cursului de schimb fix sau administrat, comparativ cu cele flotante sau libere, ceea ce semnifica importanta caracterului liber sau controlat al cursului de schimb.

Un curs de schimb liber, rezulta din confruntarea cererii cu oferta pe piata valutara, in timp ce un curs fix este determinat dupa criterii de politica monetara, in ambele cazuri, acesta fiind reflectarea unor caracteristici ale pietei.

Daca in primul caz, cursurile libere sunt expresie a functionarii pietei si sunt antrenate riscuri legate de anticiparile operatorilor, in cel de-al doilea problema principala este de a cunoaste cum se alege rata oficiala de schimb, respectiv cursul valutar.

De-a lungul timpului, aceasta alegere a prezentat mai multe variante:

in perioada etalonului aur, paritatea a rezultat din raportul intre doua cantitati de aur;

ulterior, cand singura moneda convertibila in aur a fost dolarul, s-a practicat o rata de schimb compatibila cu PPA;

tarile Est-europene au practicat rate de schimb diferite in functie de natura operatiilor economice (exporturile si importurile in fosta URSS antrenau cursuri diferite).

In pofida denumirii curs de schimb fix, acesta nu este la modul strict fix, notiunea nesemnificand invarianta cursului, ci faptul ca nu rezulta din jocul pietei. Cursul oficial poate fi modificat daca se doreste utilizarea acestuia in infaptuirea politicii economice, prin operatiuni de subevaluare sau reevaluare a monedei, ceea ce antreneaza efecte asupra soldului balantei comerciale.

Avantajele unui curs fix se pot formula astfel:

Ø      stabilitatea cursului favorizeaza comertul international;

Ø      prin practicarea de cursuri fixe se obtine stabilitatea interna, datorita posibilitatii de a se trece peste crizele monetare;

Ø      cursurile fixe impiedica speculatiile la care ar putea recurge operatorii limitand, astfel, riscurile de curs valutar;

Spre deosebire de cursurile fixe asupra carora se poate interveni prin reevaluari si subevaluari, pe termen scurt, cursurile flexibile au aceasta caracteristica pe termen lung, fiind stabilite pe piata schimburilor fara interventia puterii publice. Daca se produc dezechilibre monetare, atunci cursurile flotante se ajusteaza, prin variatii continue ale pretului monedelor, spre deosebire de ajustarile discontinue si brutale din cazul cursurilor fixe.

Dintre avantajele si limitele cursurilor flotante retinem:

indeplinesc functia de "amortizare", respectiv, atunci cand o tara isi majoreaza sau diminueaza masa monetara nu se manifesta efectul de contagiune. Mai mult, politicile monetare ale tarilor sunt independente unele fata de altele, ca urmare a efectului de "insula" sau izolare.

in unele situatii, sistemul de cursuri flotante se aplica cu reticenta din urmatoarele motive:

sanctioneaza o politica economica nefavorabila comunitatii internationale;

responsabilii politicii monetare isi pot ascunde unele esecuri, in spatele utilizarii unui sistem de cursuri administrate, fixe, aspect imposibil atunci cand se utilizeaza cursurile flotante;

cursurile libere acorda prioritate pietei, respectiv agentilor economici si judecatilor acestora, astfel incat cursul se formeaza liber pe piata, din punct de vedere teoretic, dar autoritatile monetare intervin sporadic pentru corijarea paritatii, atunci cand aceasta nu este acceptabila. Interventiile autoritatilor nu conduc la modificari importante ale nivelului cursului, intrucat tarile au conceptii economice diferite. Rezulta astfel, ca in prezent cursurile flotante sunt impure deci, nu sunt lasate doar la dispozitia factorilor pietei.

2. Dobanda si rata de dobanda

Ideea ca fenomenul dobanzii se explica prin productivitatea fizica a capitalului a fost dezvoltata de catre Jean Baptiste Say (1819), care sustine ca aceasta permite debitorilor sa-si plateasca dobanzile.

Explicatia naturii dobanzii se regaseste in dezbaterile asupra unei astfel de variabile macro-economice, astfel:

Conceptie a "productivitatii bazata pe ideea ca fenomenul dobanzii se explica prin productivitatea fizica a capitalului, ceea ce le permite debitorilor plata dobanzii. Aceasta conceptie nu poate explica dobanda aferenta creditelor de consum, desi unii autori (Bohm-Bawerek) au demonstrat ca dobanda creeaza un schimb de bunuri de consum, in prezent, in schimbul unor bunuri viitoare, constituind un "agio" atasat primelor bunuri.

Conceptia "preferintei pentru prezent" sustine ca indivizii isi manifesta preferinta pentru prezent din trei motive astfel: de ordin economic, psihologic si tehnic, iar aceasta preferinta este sinonima cu o rata de schimb intertemporal. Interferenta preferintelor se realizeaza, conform unor autori, pe o piata a timpului, in vederea stabilirii unei rate sociale de preferinta pentru timp.

Rata de schimb intertemporal, este desemnata si cu termenul de rata de dobanda originara care reprezinta raportul dintre valoarea atribuita satisfacerii unei nevoi in viitorul imediat si valoarea atribuita satisfacerii aceleasi nevoi, intr-un timp mai indepartat. Rata de dobanda apare, astfel, ca un pret intertemporal, care spre deosebire de pretul relativ, masurat ca raport de schimb intre doua bunuri A si B, se cuantifica sub forma de raport intre bunul A si el insusi dar intr-o perioada ulterioara (A₀=valoare prezenta si A_t=valoarea la momentul t)

Rata de dobanda originara, asociata bunului A se masoara, astfel: r =, fiecare bun avand o rata proprie si care este unica pentru acelasi termen de schimb.

O asemenea rata de dobanda care exprima pretul timpului si nu pretul monedei, nici pe cel al utilizarii monedei, exista chiar in absenta pietelor financiare, fiind intotdeauna pozitiva.

ØPrin luarea in considerare a elementului timp pot fi identificate mai multe tipuri de rata a dobanzii dintre care:

a)      rata capitalizarii si rata actualizarii;

b)      rata de dobanda anterioara si ulterioara;

c)      rata de dobanda reala si nominala;

d)      rata de dobanda si costul creditului;

e)      rata de dobanda pura si rata de piata;

a) Schimbul intertemporal al unui bun A intre t₀ si t₁ se poate scrie sub doua forme:

A_t=(1+r)A₀ , ceea ce permite gasirea raspunsului la intrebarea: care este valoare viitoare in momentul (t) a unui bun A, disponibil in t₀.

In relatia de mai sus rata (r) corespunde ratei de dobanda proprie bunului A in decursul perioadei t₀-t_1, si este denumita rata de capitalizare.

A₀=, este o expresie care arata valoare prezenta, in t₀, a unui bun disponibil in t₁.

In aceste conditii rata "r" este denumita rata de actualizare.

b) Diferenta dintre rata de dobanda calculata "ante" si cea "post" , consta in faptul ca permite adoptarea de decizii in functie de diversele rezultate posibile si probabilitatea lor de manifestare .

Rata de dobanda "ante" directioneaza destinatia resurselor, fiind prospectiva, si intotdeauna, pozitiva.

Rata de dobanda "post" este retrospectiva si nu reflecta decat variatia bogatiei, care rezulta din decizia adoptata, putand fi pozitiva, negativa sau nula.

Spre ilustrare, poate fi prezentat jocul aruncarii unei monede, care in functie de una din cele fatete genereaza castig sau pierdere. La fiecare aruncare o fateta antreneaza un castig (de 1000 um) sau o pierdere( de 500 um). Astfel, pentru fiecare aruncare este estimat un castig de 500 um, respectiv o pierdere de 250 um, (costul, pierdere x probabilitate).

Exemplul arata ca cele doua tipuri de randamente sunt opuse si depind de rezultatele posibile si probabilitatile lor.

c) Rata de schimb dintre bunurile prezente si viitoare, este cunoscuta ca rata reala, iar rata de schimb dintre moneda prezenta si viitoare este rata de dobanda nominala. In absenta inflatiei, atunci cand schimburile sunt exprimate in moneda, rata reala coincide cu rata nominala. In schimb, in cazul manifestarii inflatiei rata nominala este influentata de modificarile preturilor nominale ale bunurilor.

Daca valoarea bunului "A" este exprimata in moneda, iar preturile cresc de la P₀ la P₁, ca urmare a unei rate a inflatiei (ri) atunci cand rata reala a dobanzii este data de expresia:

r = , sau care poate fi aproximata prin formula r=r_n-r_i , unde r_n= rata nominala a dobanzii.

Expresia permite calcularea ratei reale de dobanda, care nu este direct observabila, comparativ cu rata nominala.

d) Rata de dobanda si costul creditului

In economiile monetare care dispun de piete financiare exista o anumita manifestare a pietei timpului. Economia monetara conduce la exprimarea pietei timpului in termeni monetari si privilegiaza schimbul intre moneda prezenta si cea viitoare. Acest schimb defineste creditul, cumparatorul de moneda viitoare fiind creditor, iar vanzatorul de moneda viitoare, debitor. Rata de dobanda este asimilata pretului sau costului creditului, care reprezinta o asimilare restrictiva, intrucat se reduce la fixarea ratei debitoare.

e) Rata de dobanda pura si rata de piata a dobanzii

Pentru schimburile intertemporale de aceeasi durata, rata de preferinta a timpului este unica, insa rata care se formeaza pe piata creditelor de aceeasi durata sunt multiple. Ratele de dobanda care se formeaza pe piata sunt si rate brute care exprima alte elemente comparativ cu rate de dobanda pura: (modalitati de emisiune si rambursare a imprumutului, riscul de faliment, regimul fiscal).

Corelatia ratei de dobanda cu variabilele macroeconomice

Unul dintre cei mai monitorizati indicatori din economie, rata de dobanda, influenteaza deciziile tuturor participantilor, de la persoane fizice care cauta cel mai bun plasament pentru economiile lor si pana la agentii economici sau statul, care urmaresc sa obtina resurse necesare finantarii activitatii la cel mai redus cost respectiv, cea mai scazuta rata a dobanzii.

Exista o multime de factori si variabile macroeconomice, care influenteaza nivelul ratei de dobanda, dintre care: rentabilitatea capitalului, riscul nerambursarii, lichiditatea si raportul dintre cererea si oferta de capital. La acestia se adauga factori precum: mediul economic general, stabilitatea economica, mediul de afaceri in care opereaza firmele, mediul politic si social.

Unul dintre indicatorii macroeconomici cu care rata de dobanda este corelata il reprezinta rata de crestere PIB, respectiv cresterea economica. Astfel, ratele de dobanda cresc atunci cand cheltuielile totale sporesc ca urmare a consumului care se majoreaza si pentru a carui finantare se recurge la imprumuturi. In situatia inversa, in cazul in care PIB scade, economia isi diminueaza dimensiunile, consumatorii si firmele isi reduc cheltuielile, iar consumul in declin necesita un apel mai redus la credite.

Urmarirea ciclurilor economice in corelatie cu rata de dobanda evidentiaza urmatoarele aspecte:

in faza de expansiune economica, consumul total si investitiile sporesc, preturile se majoreaza, iar cererea de capital creste mai repede decat oferta, avand ca efect majorarea ratelor de dobanda; in toata faza de crestere economica, cererea de fonduri se mentine la un nivel, ridicat intrucat cheltuielile sunt mai mari;

trecerea spre faza de contractie economica se produce datorita interventiilor politicii monetare asupra ratei inflatiei, dar cu efect asupra ratelor de dobanda, care sporesc. Nivelul investitiilor si al consumului se reduc, cererea de fonduri se diminueaza, avand ca efect final si scaderea ratelor de dobanda.

In tabelul urmator este prezentata evolutia ratelor de dobanda in economia romaneasca si a PIB (in termeni reali) in moneda anului 1989, pentru a asigura comparabilitatea datelor.

Evolutia ratelor de dobanda si a PIB

Sursa: Rapoartele anuale BNR, 1993-2003

Din analiza datelor din tabel se poate observa ca intre nivelul ratei de dobanda si nivelul PIB, exprimat in preturi curente, se manifesta o relatie inversa, respectiv un PIB redus a fost antrenat de o rata sporita a dobanzii, iar pe masura ce aceasta s-a diminuat variabila macroeconomica si-a sporit dimensiunile. Argumentarea unei asemenea evolutii a celor doi indicatori se poate realiza si prin luarea in considerare a ratei inflatiei si prin evidentierea faptului ca rata dobanzii a fost si este un instrument de politica monetara.

In contextul economic si institutional in care evolueaza economiile contemporane, s-au gasit mai multe variabile explicative ale ratei curente a dobanzii. Astfel, rata de schimb sau rata de dobanda pentru moneda explica rata de dobanda cuvenita atunci cand se iau in considerare relatiile internationale.

In studiile econometrice gradul de supunere al ratei de dobanda nationala fata de variabilele internationale depinde de regimul de curs valutar existent. De exemplu, pentru monedele europene-rata de dobanda a SUA a constituit variabila determinanta, pana la prabusirea etalonului monetar aur-devize (1971), ulterior acest rol fiind preluat de rata de dobanda a Germaniei. In perioada cursurilor flotante, modificarile de curs de schimb au participat la variatii ale ratei de dobanda curente, in conformitate cu teoria paritatii ratei de dobanda care poate fi utilizata pentru a explica relatia de cauzalitate: rata de dobanda influenteaza cursul de schimb si cursul de schimb influenteaza rata de dobanda. Aplicarea de exemplu pe cazul Frantei, pana la introducerea monedei EURO, a evidentiat ca rata de dobanda pe termen scurt a avut influenta asupra cursului FF-$ si FF-DM.

Cresterea ratei de dobanda atrage investitiile straine, antrenand o cerere sporita de moneda nationala, ceea ce duce la aprecierea acesteia in raport cu moneda straina. In situatia inversa, atunci cand ratele de dobanda scad, investitiile straine se reduc, capitalurile migreaza in alta tara si se manifesta o cerere redusa de moneda nationala avand ca efect principal deprecierea monedei nationale. In aceasta corelatie, un loc important il detine inflatia, ale carei efecte pot fi contracarate prin majorarea ratelor de dobanda, precum si interesul utilizatorilor autohtoni pentru moneda nationala.

Rata de dobanda poate fi corelata si cu evolutia pietei de capital, datorita reactiei cursului titlurilor la modificarile ratei de dobanda. Astfel, este cunoscuta diminuarea pretului obligatiunilor atunci cand rata de dobanda sporeste ca urmare a interesului sporit al detinatorilor de titluri pentru alte plasamente pe piata bancara, mai bine remunerate decat obligatiunile.

Rata de dobanda prezinta importanta, datorita rolului pe care il indeplineste in cadrul politicii monetare. Astfel, variatiile ratei de dobanda constituie un element esential al mecanismului de transmitere a politicii monetare, care a fost evidentiata de modelul construit de autorul J.R. Hicks, cunoscut sub denumirea de "modelul IS-LM".

Modelul valorifica conceptia keynesiana cu privire la mecanismul de transmitere al politicii monetare si care se deruleaza dupa urmatoarea schema:

Interpretarea acestei scheme evidentiaza ca daca se adopta varianta unei politici monetare expansioniste, atunci, efectul consta in scaderea costului creditului, majorarea investitiilor cresterea cererii globale si, in final, sporirea productiei si a PIB-ului.

Mecanismul prezentat mai sus are aplicabilitate in cazul deciziilor de investitii ale agentilor economici cat si al populatiei.

Utilizarea in practica, de catre autoritatea monetara, a mecanismului de transmitere al ratei de dobanda a condus la concluzia potrivit careia rata de dobanda, pe termen lung, influenteaza comportamentul consumatorilor si al investitorilor, iar cresterea economica poate fi asigurata si in conditiile unei rate reale a dobanzii care atinge nivelul zero. In alte cuvinte, politica monetara poate fi eficienta chiar atunci cand rata nominala a inregistrat nivelul zero.

In aceasta varianta, schema de transmitere a politicii monetare este:

Ideea de baza a modelului "IS-LM" este sustinuta si de studiile recente, din anul 1995, ale autorului JB Taylor, care sustine ca evolutiile in planul politicii monetare demonstreaza, empiric, ca ratele de dobanda exercita un efect important asupra consumului persoanelor fizice si al investitiilor.

Utilizarea ratei de dobanda in Romania, ca instrument de politica monetara a fost initiata in anul 1993, cand increderea populatiei in moneda nationala, datorita dobanzilor real negative la plasamentele in lei a condus la orientarea majora catre depozitele in valuta. Politica ratelor inalte de dobanda a generat efecte favorabile precum remonetizarea economiei nationale si cresterea concurentei interbancare.