Finantarea interna

A.     Utilitatea si structura autofinantarii

Pentru finantarea activitatilor de exploatare si de investitii, societatile comerciale dispun alaturi de capitalul social si capitalurile imprumutate, de fluxuri monetare rezultate din activitatea de exploatare curenta. O p 353j91d arte dintre acestea sunt repartizate pe destinatii conform reglementarilor legale (cu caracter economic si fiscal) si celor statutare, iar alta parte ramane la dispozitia societatii comerciale.

Finantarea interna sau autofinantarea constituie pentru toate societatile comerciale cel mai vechi mijloc de finantare, prin care se asigura:

reinnoirea potentialului productiv, in vederea pastrarii nivelului patrimoniului;

cresterea economica, in scopul cresterii patrimoniului.

Importanta finantarii interne creste atunci cand societatea comerciala nu are acces sau accesul ii este limitat la capitalurile disponibile pe piata monetara si/sau pe pietele de capital. Alte societati comerciale (cele mici, mijlocii si noi) depind exclusiv de finantarea interna, intrucat, datorita costului ridicat al capitalului imprumutat, acestea evita sa se indatoreze. Pentru societatile comerciale cu o situatie financiara consolidata, care realizeaza fluxuri importante de beneficii (profit), finantarea interna constituie un mijloc important al finantarii.

Finantarea interna sau autofinantarea constituie o resursa generata de activitatea de exploatare curenta a societatii comerciale. Nivelul autofinantarii depinde de investitiile realizate si de gestionarea activitatilor economice. In acelasi timp este utilizata pentru a finanta, alaturi de activitatea de exploatare, si noi investitii viitoare.

Sub aspect structural, finantarea interna se realizeaza pe seama amortizarii si beneficiilor nedistribuite. Refacerea capitalului investit in scopul mentinerii nivelului patrimoniului utilizeaza amortizarea ca resursa interna de finantare. Cresterea capitalului investit in scopul cresterii patrimoniului utilizeaza beneficiile nedistribuite ca resursa interna de finantare

Structura autofinantarii, sub aspect financiar-contabil, este urmatoarea:

				ALTE FONDURI
	PROVIZIOANE REGLEMENTATE - pentru amortizari derogatorii

Fig. 2.2 Structura autofinantarii

B.     Mentinerea nivelului patrimoniului pe seama finantarii interne

Considerarea amortizarii acumulate, provizioanelor pentru deprecierea activelor imobilizate si altor elemente cu caracter nemonetar, ca resurse interne de care dispune societatea comerciala pentru a-si finanta reinnoirea potentialului de productie, corespunde abordarii practicienilor. Logica financiara, bazata pe teoria surplusurilor, considera ca amortizarea si provizioanele pentru deprecierea activelor imobilizate constituie elemente nemonetare care influenteaza rezultatul net (surplusul nemonetar) al societatii comerciale. Aceste elemente nemonetare corecteaza rezultatul impozabil, influentand indirect impozitul pe profit (beneficii), participarea salariatilor la profit, dividendele (care sunt elemente monetare). Amortizarea si provizioanele nu genereaza schimburi de moneda, constituind operatiuni interne prin care se corecteaza evaluarea patrimoniului la inchiderea exercitiului financiar contabil.

Pierderea de valoare a capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, datorata utilizarii sau detinerii de catre societatea comerciala, pierdere recuperata prin includerea in costurile de exploatare, constituie amortizarea acumulata, care ramane la dispozitia societatii comerciale. Daca deprecierea fizica este generata de utilizare, in schimb deprecierea morala este generata de progresul tehnic.

Amortizarea estimeaza deprecierea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale. Totusi, sub influenta progresului tehnic si inflatiei, amortizarea acumulata poate fi inferioara (mai redusa) decat resursele monetare necesare reinnoirii imobilizarilor.

Regimurile de amortizare existente in practica cauta sa estimeze evolutia deprecierii sub aspect tehnic, avand sau nu in vedere deprecierea morala, asigurand sau nu corelatia cu evolutia inflatiei, cu randamentul mijloacelor fixe si gradul de utilizare a acestora. Acestea sunt reglementate pe cale legislativa (in tara noastra).

Indiferent de regimul de amortizare aplicat, se impune a se a avea in vedere:

activele corporale si necorporale supuse procesului de amortizare;

determinarea valorii de intrare in functie de provenienta, mod de dobandire sau de realizare;

stabilirea duratelor normale de utilizare;

determinarea datei punerii in functiune;

stabilirea cotelor de amortizare;

scutirile prevazute de lege;

scoaterea din functiune si efectele sale financiare.

Regimurile de amortizare aprobate pentru calculul amortizarii economice sunt:

B1. Regimul de amortizare liniara

Amortizarea liniara anuala se recupereaza prin includerea in cheltuielile de exploatare a cheltuielilor cu amortizarea, calculate sub forma unor anuitati fixe. Cota de amortizare liniara (C_L) se determina pe baza duratei normale de utilizare (DNU):

(2.9)

Amortizarea liniara anuala A_L se calculeaza prin aplicarea cotei de amortizare liniare la valoarea de intrare a mijlocului fix (Vi)

(2.10)

Pentru calculul amortizarii medii trimestriale si lunare a capitalului imobilizat in active corporale si necorporale se stabileste:

valoarea medie a intrarilor de mijloace fixe;

valoarea medie a iesirilor de mijloace fixe;

valoarea medie anuala a mijloacelor fixe;

cota medie anuala unica de amortizare.

Pe baza acestora se determina:

amortizarea medie trimestriala;

amortizarea medie lunara.

Aceste informatii sunt utile in activitatea de previziune si respectiv de analiza.

B2. Regimul de amortizare degresiva

Acesta se aplica in doua variante. Varianta AD1, care se aplica mijloacelor fixe intrate in functiune inainte de 31.12.1993 si celor cu o durata normala de utilizare reglementata (actualmente pana la 5 ani inclusiv), nu are in vedere influenta uzurii morale. Varianta AD2 are in vedere influenta uzurii morale si se aplica in cazul mijloacelor fixe intrate in functiune dupa 31.12.1993 si avand o durata normala de utilizare mai mare de 5 ani.

Pentru calculul amortizarii degresive se utilizeaza urmatorii coeficienti de multiplicare, stabiliti in functie de durata normala de utilizare a mijlocului fix:

Pe baza duratei normale de utilizare (DNU) si a coeficientilor de multiplicare (k), se determina cota de amortizare degresiva (C_D):

sau

Atunci cand apar modificari ale duratelor de utilizare (de exemplu in 1993 si 1998), in locul duratei normale de utilizare (DNU), se foloseste durata de utilizare ramasa (DUR). Aceasta are in vedere durata de serviciu consumata (DSC) si durata de serviciu normata (DSN) si se determina dupa urmatorul algoritm de calcul:

(2.11)

Amortizarea degresiva anuala, fara influenta uzurii morale, AD1, se realizeaza prin includerea in cheltuielile de exploatare a cheltuielilor cu amortizarea, calculate conform urmatoarelor reguli:

in primul an de functionare se aplica asupra valorii de intrare a mijlocului fix (Vi) sau asupra valorii ramase actualizate a mijlocului fix (Vra) cota de amortizare degresiva (C_D). Amortizarea obtinuta se include in cheltuieli si se scade din valoarea de intrare (sau din valoarea ramasa actualizata, dupa caz), obtinandu-se valoarea ramasa de recuperat (VR);

in anii urmatori se aplica asupra valorii ramase de recuperat (la sfarsitul fiecarui an) Vri aceeasi cota de amortizare degresiva (CD), pana in anul de functionare in care, amortizarea anuala rezultata este egala sau mai mica cu/decat amortizarea anuala determinata prin raportul dintre valoarea ramasa de recuperat VR si numarul de ani de utilizare ramasi (Nr);

din acel an de functionare si pana la expirarea duratei normale de utilizare, se trece la amortizarea liniara (A_L). Aceasta se obtine prin raportarea valorii ramase de recuperat (VR) la numarul anilor ramasi (Nr).

Deci:

A₁ = V_i x C_D, VR₁ = V_i - A₁

A₂ = VR_i x C_D, VR₂ = VR_i - A₂

A₁ = VR_i-1 x C_D, VR_i = VR_i-1 - A_i

Se verifica la sfarsitul fiecarui an (anul 2,3,.i) daca:

Raspuns negativ: se continua aplicarea cotei de amortizare degresiva la valoarea ramasa de recuperat.

Raspuns afirmativ: se trece la amortizarea liniara. Considerand ca afirmatia este adevarata in anul 4 de functionare, atunci:

sau generalizand:

Amortizarea degresiva anuala cu influenta uzurii morale (AD2), se realizeaza prin includerea in cheltuielile de exploatare a cheltuielilor cu amortizarea, calculate pe baza urmatoarelor elemente:

durata normala de utilizare (DNU) a mijlocului fix,

cota medie de amortizare degresiva, ;

durata de utilizare recalculata

durata de utilizare in cadrul careia se realizeaza amortizarea integrala DUI=DNU-DU_rec                               

durata de utilizare in regim de amortizare degresiv:

DUD = DUI - DUrec    

durata de utilizare in regim de amortizare liniar:

DUL = DUI - DUD      

Amortizarea anuala se calculeaza pentru:

durata de utilizare in regim de amortizare degresiv conform principiului degresiv. In consecinta, cota medie de amortizare degresiva, (), se aplica in primul an asupra valorii de intrare, iar in anii urmatori asupra valorii ramase de recuperat (VR₁.VR_i);

durata de utilizare in regim de amortizare liniar conform principiului liniar. Amortizarea anuala este aceeasi pentru toti acesti ani si se obtine raportand valoarea ramasa de recuperat (VRi) la numarul anilor de utilizare in regim degresiv (Nud). Amortizarea anuala: ;

Acest regim de amortizare permite recuperarea valorii de intrare a mijloacelor fixe intr-o perioada de timp mai mica decat durata normala de utilizare (DNU). Diferenta in ani: reprezinta influenta uzurii morale. Daca societatea comerciala opteaza pentru varianta AD2, dar achizitioneaza mijloace fixe cu o durata normala de utilizare de pana la 5 ani inclusiv, pentru acestea aplica varianta AD1.

Societatea comerciala care utilizeaza regimul de amortizare degresiv cu influenta uzurii morale (AD2):

nu sunt obligate sa scoata din functiune mijloacele fixe inaintea expirarii duratei normale de utilizare prevazute de lege. Acestea nu vor mai calcula amortizarea anuala pentru perioada de timp care corespunde uzurii morale;

pot scoate din functiune mijloacele fixe inainte de expirarea duratei normale de utilizare, cu conditia ca acestea sa fie amortizate integral. Astfel, se combate efectul uzurii morale, spre deosebire de varianta AD1 care nu ofera aceasta posibilitate.

B3. Regimul de amortizare accelerata

Amortizarea accelerata anuala (A_A) se realizeaza prin includerea, in cheltuielile de exploatare, a cheltuielilor cu amortizarea, reprezentand:

in primul an, 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix;

in anii urmatori, amortizarea anuala se calculeaza conform principiului liniar, raportand valoarea ramasa de recuperat (VR) la numarul de ani de utilizare ramasi (Nr).

Deci:

A₁ = Vi x 50% VR₁ = Vi - A₁

A₂ = Ai = An este

Reglementarile actuale prevad expres ca amortizarea capitalurilor imobilizate in mijloacele fixe din grupa "Constructii" se realizeaza in regim liniar, indiferent de regimul de amortizare utilizat (liniar, degresiv, accelerat) de catre societatea comerciala. Competenta de aprobare a utilizarii regimului de amortizare liniar si a celui degresiv revine Consiliului de administratie al societatii comerciale. Utilizarea regimului de amortizare accelerat se propune de Consiliul de administratie al societatii comerciale si se aproba de organele teritoriale ale Ministerului Finantelor.

Amortizarea acumulata nu ramane neutilizata, daca societatea comerciala nu decide cumpararea de active corporale si necorporale. Aceasta permite finantarea activitatii curente de exploatare.

C.     Cresterea patrimoniului pe seama finantarii interne

C1. Beneficiile nedistribuite constituie fundamentul finantarii interne

Ca urmare a operatiunilor cu exteriorul, a schimburilor dintre societatea comerciala si ceilalti subiecti din economie, se produc, in mod permanent, fluxuri reale care genereaza fluxuri monetare. Aceste operatiuni externe participa in mod direct la formarea beneficiilor, intrucat sunt generate de schimburi monetare, de realizare, in timp ce operatiunile interne (calculul amortizarii si provizioanele), care nu sunt generate de fluxuri monetare, influenteaza in mod indirect asupra beneficiilor (profiturilor).

Imaginea financiara a soldului operatiunilor externe ale societatilor comerciale este reprezentata de soldul elementelor monetare ale contului de "profit si pierdere". Aceasta constituie surplusul monetar rezultat prin utilizarea capitalurilor in cadrul activitatilor de exploatare si de investtitii, respectiv al factorilor de productie.

O parte din soldul elementelor monetare din acest cont este reprezentata de beneficiile nedistribuite. Acestea se gasesc reprezentate in mai multe posturi din bilant: rezerve legale, rezerve statutare, alte rezerve, alte fonduri, rezultatul reportat (ultimul pana in momentul distributiei). Beneficiile (profiturile) nedistribuite reprezinta suma maxima ramasa la dispozitia societatii comerciale pentru cresterea patrimoniului pe seama finantarii interne. Acestea pot fi ulterior incorporate in capitalul social

Pentru a reflecta calculul surplusului monetar, care constituie resursa interna de finantare (beneficiile nedistribuite), se impune a pleca de la acumularea bruta, generata de operatiile de exploatare sau excedentul brut de exploatare (EBE). Acesta constituie soldul tuturor operatiunilor de exploatare cu caracter monetar sau surplusul monetar global.

	= BENEFICIUL NEDISTRIBUIT (surplusul monetar destinat autofinantarii) Rezerve legale (ct. 1061) Rezerve statutare (ct. 1063) Alte rezerve ( ct. 1068) Alte fonduri (ct. 118) Rezultatul reportat (ct. 107)

Fig. 2.3. Constituirea surplusului monetar (beneficiului nedistribuit) ca resursa interna de finantare)

Analiza constituirii surplusului monetar (beneficiului nedistribuit), care reprezinta resursa interna de finantare, permite urmatoarele consideratii:

marja bruta de autofinantare (MBA) difera de surplusul monetar. Aceasta cuprinde fluxuri reale (productia pentru consumul propriu si cresterea stocurilor de produse finite), care nu genereaza fluxuri monetare. Se poate insa considera ca sunt autofinantate prin activitatea societatii comerciale. Intrucat variatia stocurilor si productia realizata au fost integrate in calculul EBE, atunci, provizioanele pentru deprecierea activelor circulante, trebuie avute in vedere pentru corectia EBE;

marja bruta de autofinantare (MBA) poate fi considerata un surplus monetar permanent;

marja bruta de autofinantare (MBA) difera de cash-flow-ul brut, care reprezinta diferenta dintre incasarile si platile aferente operatiunilor economice desfasurate. Soldul rezultatelor exceptionale, participarea personalului la profit si impozitul pe profit corecteaza cash-flow-ul pentru a obtine marja bruta de autofinantare (MBA);

intre marja bruta de autofinantare (MBA) si capacitatea de autofinantare (CAF) exista diferente. Capacitatea de autofinantare nu ia in considerare provizioanele pentru deprecierea activelor circulante si corectiile aduse posturilor de clienti si furnizori (legate de pierderile din schimburile valutare);

capacitatea de autofinantare (CAF) estimeaza mai exact surplusul monetar eliberat de societatea comerciale decat marja bruta de autofinantare (MBA);

daca surplusul monetar, inainte de distributia dividendelor, este reprezentat de capacitatea de autofinantare (CAF), in schimb, surplusul monetar acumulat la nivelul societatii comerciale dupa distributia dividendelor este reprezentat de beneficiile (profiturile) nedistribuite la sfarsitul fiecarui exercitiu financiar-contabil. Deci si intre capacitatea de autofinantare si autofinantare, exista o diferenta. Prima exprima finantarea potentiala, in timp ce ultima exprima finantarea reala.

Surplusul monetar al exercitiului reprezentat de suma totala a variabilei incasarilor de acelasi semn, considerand ca nu exista decalaje intre venituri si cheltuieli (abordare contabila), pe de o parte si incasari si plati (abordare financiara), pe de alta parte, constituie fundamentul finantarii interne.

C2. Factorii de influenta ai beneficiilor nedistribuite

Asupra surplusului monetar nedistribuit (beneficii nedistribuite) influenteaza:

politica de dividende, care reflecta conflictele de interes dintre actionarii si managerii societatii comerciale. Adunarea generala a actionarilor stabileste partea din beneficiul (profitul) net, realizat in cursul unei perioade de gestiune, care se distribuie actionarilor. In schimb, managerii sunt interesati sa asigure o mai mare autonomie financiara a societatii comerciale si sa dea prioritate autofinantarii. Armonizarea intereselor divergente impune analiza constrangerilor financiare, a oportunitatilor si a costurilor generate de finantarea activitatilor in diferite proportii pe seama capitalurilor proprii si imprumutate;

caracterizarea actiunilor emise dupa drepturile acordate actionarilor. Actiunile ordinare genereaza fluxuri de dividende care nu sunt identice cu cele generate de actiunile privilegiate. Aceste fluxuri influenteaza asupra profitului net nedistribuit si disponibilitatilor trezoreriei:

politica de amortizare. Amortizarea diminueaza in mod direct beneficiul (profitul) impozabil si indirect pe cel nedistribuit si distribuit;

reglementarile legale privind constituirea rezervelor legale, fondului de participare a personalului la profit, cota managerului;

constrangerile statutare cu privire la constituirea rezervelor statutare;

incidenta fiscalitatii asupra profitului nedistribuit, fata de cel distribuit. Numai daca presiunea fiscala ar fi identica asupra ambelor, ar exista "neutralitate" fiscala. Evolutia in timp a reglementarilor fiscale face ca aceasta dubla "neutralitate" sa fie o raritate, in practica;

accesul pe pietele financiare. Acesta este reglementat, iar obtinerea de capital din surse externe impune un cost al recompensarii, fie sub forma dividendelor de plata, fie a dobanzilor aferente imprumuturilor obligatare. In plus, numai societatile de capital au acces pe piata capitalului. Capitalul imprumutat de pe piata monetara a creditului implica, la randul sau, un cost financiar. Aceste costuri si reglementarea accesului pe diverse piete fac imposibila o substituire exacta a sumei totale a dividendelor distribuite prin alte capitaluri externe. In consecinta, costul accesului la capitalul existent pe pietele financiare (pietele de capital si piata monetara a creditului) influenteaza asupra beneficiului (profitului) nedistribuit.

In finalul acestui paragraf se poate pune intrebarea: De ce trebuie sa vorbim de surplus si nu de excedent? Optiunea pentru conceptul de surplus corespunde unei abordari financiare in termeni de flux. Aceasta urmareste evidentierea originii surplusului, a influentei variabilelor economice si monetare care influenteaza asupra surplusului monetar ramas la dispozitia societatii comerciale, pe seama careia se asigura finantarea interna. Excedentul constituie o abatere care rezulta din calcul, o acumulare compozita. Intr-o abordare contabila, surplusului ii corespunde conceptul de beneficiu (profit) net, determinat conform teoriei contului de exploatare (actualmente in Romania) sau conform teoriei bilantului, fie prin combinarea ambelor.