Dezvoltarea economica locala

dEZVOLTAREA ECONOMICA LOCALA

Conceptul de dezvoltare economica locala

Fenomene precum criza economica, mondializarea economiei, transnationalizarea - care are ca si consecinta si delocalizarea intreprinderilor, evolutia structurilor interne a marilor grupuri, emergenta canalelor informationale duc la cresterea interesului pentru dezvoltarea locala. Intreprinderile acorda o atentie din ce in ce mai mare relatiilor conexe sferei schimbului. Asteptarile lor in ceea ce priveste serviciile publice locale au evoluat si genereaza intensificarea necesitatii dezvoltarii economice locale prin prisma politicilor adoptate de colectivitatile teritoriale.

In tara noastra, conceptul de dezvoltare economico-sociala locala isi face simtita prezenta o data cu manifestarea fenomenelor de descentralizare teritoriala si desconcentrare a serviciilor publice. Desi in literatura de specialitate din Romania informatiile privind acest concept sunt de data recenta, politici de dezvoltare locale au existat si inainte de 1989, dar intr-o alta viziune.

Abordarea teoretica si practica a acestui concept rezida si din necesitatea integrarii tarii noastre in structurile europene, dar in primul rand din nevoia de dezvoltare a colectivitatilor teritoriale din Romania.

Majoritatea incercarilor de a defini acest concept vizeaza mai degraba descoperirea sensului, cotinutului lui[1], astfel dezvoltarea locala:

apare ca fiind expresia solidaritatii local 232f58c e creatoare de noi relatii sociale si manifesta vointa locuitorilor unei regiuni de a valorifica resursele locale;

un proces global, o strategie integrala, al carui obiectiv este de a promova o alta maniera de a concepe orasele, punand accent asupra notiunii de solidaritate si de apartenenta la aceeasi colectivitate si, totodata, luptand contra mecanismelor de excludere, care sunt adesea amplificate;

este o actiune de tip progresist, ea trebuie sa permita definirea unor noi reguli de joc, care sa contracareze, la scara locala, efectele perverse provocate de fortele pietei sau de activitatile tehnocratice ale statului;

este o actiune liberala, ce reinvie un proces in virtutea caruia guvernele sau organismele comunitare stimuleaza activitatea economica si crearea de locuri de munca etc.

Caracteristicile dezvoltarii economice locale

Interventiile locale in favoarea dezvoltarii nu pot fi definite decat in sens larg, ingloband interventii ce vizeaza in mod traditional domenii diferite.

Astfel, distinctia intre dezvoltarea locala si politicile de dezvoltare locala (care tin de domeniul statului) este greu de stabilit avand in vedere ca fenomenul de dezvoltare locala poate aparea si in mod spontan, fara nici o forma de interventie publica sau, de asemenea, interventia publica organizata poate fi soldata esecului.

Politicile de dezvoltare economica locala apar ca un element de dinamica al noilor politici urbane. Dupa 1990 s-a facut remarcata evolutia politicilor urbane, sub impactul importantei acordate aspectului social urban si al dezvoltarii economice urbane.

Centrele urbane au cautat mereu sa atraga activitati economice, cum ar fi de exemplu, atragerea de tehnologie de varf prin dezvoltarea de mari proiecte imobiliare si a infrastructurii.

In ceea ce priveste legatura dezvoltarii locale cu amenajarea teritoriului, ambele cauta sa influenteze localizarea intreprinderilor si implicit a locurilor de munca; reafirmarea si redefinirea politicilor de amenajare a teritoriului trebuie sa faca din aceasta o politica de aparare a locurilor de munca in zonele cele mai atinse de criza. In ce priveste dezvoltarea locala, aceasta trebuie sa vizeze si favorizarea emergentei de noi locuri de munca.

Totusi, trebuie sa avem in vedere faptul ca amenajarea teritoriului urmareste in special realizarea echilibrului spatial, in timp ce obiectivul principal al politicilor de dezvoltare locala consta in corectarea repartitie intreprinderilor la nivel local, nu national.

Dezvoltarea locala este direct corelata si cu fenomenul de descentralizare influentandu-se reciproc. Astfel, recunoasterea dezvoltarii locale se inscrie in logica descentralizarii - care trebuie perceputa nu numai ca o reforma politica si juridica, ci si ca o politica economica care favorizeaza: adaptarea mai buna a serviciilor publice la nevoile utilizatorilor, relee de comunicare mai accesibile intre/ dinspre decidenti, adaptabilitate sporita la diversitatea situatiilor toate pe fondul cresterii riscului de disparitati intre diferitele zone ale tarii. In consecinta, dezvoltarea locala trebuie sa se sprijine pe notiunea de eficacitate[2] si pe spiritul de a intreprinde.

Politicile de dezvoltare locala avand ca scop principal sprijinirea intreprinderilor la nivel local se gasesc, de asemenea, in relatie directa si cu politicile industriale.

Pe de alta parte, dezvoltarea locala care se bazeaza pe coerenta unei microsocietati, pe solidaritatea persoanelor ce fac parte dintr-o comunitate are numeroase puncte comune si cu politicile sociale in ceea ce priveste: masurile de ajutor acordate dezvoltarii comertului si serviciilor in zonele rurale, realizarea unor activitati economico-sociale stabile. Astfel, lupta contra insecuritatii in anumite zone limitrofe ale marilor orase trebuie sa aiba la baza in primul rand masuri atractive in favoarea intreprinderilor, atragerea acestora si a vietii sociale si comerciale in respectivele zone.

Caracteristicile dezvoltarii locale ar putea fi sintetizate dupa cum urmeaza:

poate fi in acelasi timp economica, sociala si culturala;

are in vedere teritorii care pot sa corespunda sau nu cu cele din impartirea administrativa;

nu constituie apanajul micilor colectivitati teritoriale, putandu-se manifesta in acelasi timp atat la nivelul unui judet, cat si al unei regiuni, conditia este ca intre colectivitatile componente sa existe o anumita coeziune legata de interese, aspiratii comune;

la realizarea sa este necesar sa intervina toti agentii economici, ceea ce implica probleme de asociere a acestora;

contribuie, prin valorificarea resurselor locale si prin apelul la noi forme de solidaritate, la crearea de noi organizatii si institutii controlate democratic de catre reprezentantii comunitatii;

asigura delegarea reprezentantilor colectivitatii la institutii exterioare cu influenta asupra gestiunii resurselor locale.

In aceasta viziune, autoritatile publice locale trebuie sa aiba un rol de animare economica si sociala, care trebuie sa se sprijine pe cunoasterea proiectelor, pe difuzarea informatiei si coordonarea tuturor factorilor implicati.

actorii dezvoltarii economice locale

In ceea ce priveste dezvoltarea economica locala in Romania - pe fondul incercarilor de aliniere la evolutiile care se manifesta in tarile membre ale Uniunii Europene -, am vazut care este continutul si specificul ei, caracteristicile sale, in continuare urmand sa aflam care sunt subiectii acesteia, motorul care o pune in miscare. Astfel, agentii dezvoltarii economice locale sunt: intreprinderile, diferitele colectivitati locale, Camerele de Comert si Industrie, Statul si Uniunea Europeana.

Intreprinderile adesea sunt considerate ca beneficiare ale politicilor de dezvoltare economica locala. Ele sunt insa, cu toate acestea, actori ai dezvoltarii locale.

Pe de-o parte, prin diverse actiuni de fuzionare, inchidere etc., firmele pot genera  perturbari in ceea ce priveste activitatea economica in plan local, cu repercusiuni asupra dezvoltarii economice si sociale locale. Pe de alta parte, intreprinderile se pot implica in dispozitive de reconversie care se pot implementa prin intermediul Camerelor de Comert si Industrie (CCI) si al uniunilor patronale. Actiunile intreprinse in scopul limitarii socului pot lua forme diferite, mergand de la contacte cu firme locale susceptibile de a angaja personalul concediat pana la actiuni colective pe langa responsabilii politici nationali, in vederea punerii in practica a unor dispozitive de reconversie.

Spre exemplificare, in anii '70, Regia Carbunelui din Franta a creat o societate financiara de reconversie pentru a participa la "reindustrializarea" bazinelor miniere aflate in criza.

Acestor eforturi li se pot adauga cele ale municipalitatilor, care pot aduce participatii financiare la societatile de reconversie.

Aceste experiente favorizeaza cooperarea marilor grupuri cu mediul local independent de situatia de criza.

Alaturi de aceste interventii ale marilor intreprinderi in dezvoltarea locala pot exista, bineinteles, si interventii ale intreprinderilor mici si mijlocii, care iau forma interrelatiilor stranse dintre acestea. Ele sunt insa dificil de inteles si raman numai la nivelul studiului de caz. Cu toate acestea, vitalitatea crearii si dezvoltarii de intreprinderi este superioara in zonele dotate cu o structura de mici intreprinderi.

Ca urmare, studiul rolului intreprinderilor in dezvoltarea locala prezinta dificultati datorate confuziei dintre capacitatea acestora de a se organiza in mod spontan si actiunea puterii politice in vederea favorizarii cooperarilor.

Colectivitatile locale au, in domeniul economic, o actiune restransa atat datorita definirii unui cadru de actiune foarte strict, a lipsei de mijloace, - aflandu-se la inceput de drum in ceea ce priveste asumarea acestor responsabilitati largite - a lipsei de experienta si absentei unor relatii clare cu celelalte niveluri administrative.

Cu toate acestea, in realitate, ansamblul colectivitatilor, atat micile comune mai puternice, cat si esalonul intermediar al judetului, departamentului se angajeaza in dezvoltarea locala.

Crearea in tarile europene a unor structuri de cooperare intercomunala avand drept competente obligatorii interventia economica si amenajarea spatiului a determinat implicarea unui nou agent cheie al interventionismului local. El poate beneficia, in plus, de definirea unei fiscalitati locale asupra intreprinderilor la scara intercomunala.

De acelasi dinamism dispun si municipalitatile si, in particular, aglomeratiile urbane, care in mod natural dreneaza activitatile economice.

Camerele de Comert si Industrie (CCI) ocupa un loc aparte in dezvoltarea economica locala. Actiunea lor este importanta si foarte apropiata de cea a colectivitatilor locale, cu care trebuie sa coopereze.

CCI sunt independente de puterea publica, beneficiaza de o mare autonomie financiara gratie incasarilor lor fiscale si parafiscale si reprezinta direct interesele tuturor intreprinderilor care se afla in circumscriptia lor. Actiunea acestora poate lua forme extrem de variate.

Prin legea de constituire, CCI sunt definite ca organisme publice, altfel spus, drept servicii publice avand personalitate juridica si autonomie financiara.

Insarcinate cu reprezentarea intereselor comertului si industriei pe langa puterile publice, ele se diferentiaza clar de sindicate care au un caracter de organisme corporative.

CCI au aderenti, adica toate intreprinderile inscrise in Registrul Comertului si situate in limitele circumscriptiei lor.

CCI au un camp de interventie foarte larg, ce priveste mai mult sau mai putin interventionismul local. Astfel:

au un rol reprezentativ si consultativ; ele sunt chemate sa dea guvernului avize si informatii privind problemele comerciale si industriale. Ele prezinta punctele lor de vedere asupra mijloacelor de crestere a prosperitatii in domeniile comertului si industriei;

favorizeaza dezvoltarea socio-economica a circumscriptiei lor

contribuie activ la formarea profesionala la toate nivelurile

joaca un rol important in informarea intreprinderilor prin punerea la dispozitia acestora de documentatii, prin oferirea de consultanta specializata.

Politicile locale ale statului sunt in special de natura spatiala si regionala. Amenajarea teritoriului se defineste drept o linie directoare in vederea detinerii unei repartitii mai bune a oamenilor si activitatilor in teritoriu.

Si in Romania, politica de repartizare echilibrata in teritoriu a fortelor de productie a fost pusa in practica pentru a remedia concentrarea excesiva a intreprinderilor in anumite zone. Dupa 1989 aceasta politica a fost abandonata.

In tarile Europei occidentale, recunoasterea si afirmarea rolului colectivitatilor locale, in ce priveste intreprinderile, o data cu descentralizatea, nu s-au tradus printr-o dezangajare totala a statului. Problema rolului efectiv, pe care trebuie si poate statul sa-l aiba in dezvoltarea locala, ramane inca discutabila.

Timp de multe decenii, fenomenul dezvoltarii locale n-a fost luat in considerare de catre puterile publice centrale. Descentralizarea nu poate fi, deci, privita ca un transfer de preocupari, ci ca o luare in considerare a unei noi politici, pana atunci neglijata. Insa, aceasta recunoastere ramane incompleta.

Pe de o parte, colectivitatile nu au inca suficiente mijloace financiare pentru a se angaja in aceste actiuni de dezvoltare locala.

Pe de alta parte, statul nu este in masura sa aprecieze nici amploarea, nici diversitatea politicilor angajate in absenta unui aparat statistic adaptat urmaririi dezvoltarii locale. El se gaseste in prezent mai degraba in situatia de ignorare a terenului local sau de abandonare a acestor preocupari, decat in cea de real organizator al cadrului dezvoltarii locale. Lui trebuie insa sa-i revina rolul de a sprijini intr-un mod pozitiv initiativele locale, de a crea un mediu favorabil la care colectivitatile locale sa se poata adapta local sau, si mai mult, de a favoriza informarea asupra diferitelor initiative locale.

In ceea ce priveste cadrul european, Uniunea Europeana (UE) este ingrijorata de diversitatea situatiilor si politicilor puse in practica de diversele state membre, astfel ca vizeaza:

sa reduca diferentele de dezvoltare din diferitele regiuni prin propriile sale politici regionale;

sa vegheze la respectarea regulilor de concurenta amenintate de multiplicarea ajutoarelor descentralizate dificil de a fi controlate;

sa rezolve problema diversitatii fiscalitatilor locale si, ca urmare, necesitatea unei eventuale armonizari a acestora.

Politica regionala europeana are in vedere reducerea disparitatilor de dezvoltare economica intre regiunile europene, cel mai adesea prin favorizarea emergentei conditiilor indispensabile dezvoltarii de noi activitati, decat printr-o sustinere directa a intreprinderilor.

Nivelul bugetului european - 1,2 % din PIB-ul european - nu permite derularea unei politici de redistribuire foarte importanta. Cu toate acestea, politicile regionale reprezinta al doilea post bugetar de cheltuieli dupa politica agricola.

O parte din actiuni au ca scop ameliorarea conditiilor de dezvoltare a intreprinderilor, fie prin intermediul imprumuturilor acordate de catre Banca Europeana de Investitii (BEI), fie prin cel al fondurilor structurale, Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) - obiectivul 1: zone cu intarzieri in dezvoltare; obiectivul 2: zone de conversie industriala - .

In fata primejdiei cauzate de multiplicarea ajutoarelor acordate intreprinderilor la toate nivelurile, Uniunea Europeana (UE) s-a angajat in egala masura, inca din 1986, intr-o politica de informare si de asistenta a intreprinderilor. Ea se afirma astfel ca un veritabil interlocutor suplimentar al intreprinderilor in general, si in special al intreprinderilor mici si mijlocii: astfel au fost infiintate 39 de euroghisee ce au ca misiune, atat de a raspunde nevoilor  de informare ale intreprinderilor, cat si de a le ajuta in initiativele lor.

Politica europeana de reducere a dezechilibrelor constatate in plan regional este de multe ori in contradictie cu politicile spatiale ale statelor membre; de aici si ambiguitatea in relatiile dintre UE, statele membre si colectivitatile locale. Astfel, varsamintele sub forma de subventii acordate de catre UE colectivitatilor descentralizate pot pune sub semnul intrebarii controlul, mai mult sau mai putin important, pe care statele membre il exercita asupra colectivitatilor locale prin propriile transferuri.

Interventionismul local exista in toate tarile europene, insa dispozitivele precise sunt putin cunoscute, pe de-o parte, datorita complexitatii intrinseci a acestui fenomen, si, pe de alta parte, fara indoiala, ca raspuns la controlul exercitat la scara europeana.

Articolul 92 al Tratatului de la Roma, baza politicii concurentei europene, subliniaza ca, "in afara derogatiilor" prevazute prin Tratat, sunt incompatibile cu Piata Comuna, in masura in care ele afecteaza schimburile dintre statele membre, ajutoarele acordate de catre state sau prin intermediul resurselor statului sub orice forma ar fi ele, care denatureaza sau ameninta concurenta, favorizand anumite intreprinderi sau anumite produse.

Termenii acestui articol nu lasa nici o indoiala in ceea ce priveste interventiile economice ale colectivitatilor locale, asimilate ajutoarelor acordate de stat. Cu toate acestea, Comisia Europeana a trebuit sa recunoasca necesitatea ajutoarelor publice in cazul in care acestea contribuie la adaptarea necesara a structurilor industriale, la cresterea numarului de locuri de munca in zonele aflate in urma din punct de vedere economic, fara a constitui insa o forma de protectionism regional.

Ajutoarele locale, adesea nesemnificative, nu risca sa afecteze conditiile concurentei la scara europeana si deci nu ridica obiectii.

Comisia tine cont in egala masura de exigentele concurentei internationale -intre tarile UE si celalalte state-, si accepta ajutoarele destinate sectoarelor aflate in profunda restructurare sau, dimpotriva, sectoarele cu inalta tehnologie si cu risc ridicat.

Suprapunerea diferitelor autoritati si controale ridica problema compatibilitatii dintre legislatiile nationale si cele comunitare, pe de o parte, si cea a insusi controlului asupra ajutoarelor alocate, pe de alta parte.

In cazul nerespectarii normelor comunitare, statele membre sunt cele responsabile de comportamentul colectivitatilor.

Deoarece, ajutoarele in beneficiul intreprinderilor variaza de la o tara la alta, limitele impuse de catre Comunitate reprezinta, dupa caz, constrangeri mai mult sau mai putin importante si, ca urmare, sunt mai mult sau mai putin facil de aplicat si controlat.

Chestiunea armonizarii fiscale se pune, in general, in raport cu fiscalitatea statelor membre. Diferentierile de fiscalitate locala dintre tari se explica nu numai prin ratele diferite de impozitare, dar si prin definirea structurii fiscale locale si a bazelor de impozitare. Diferentele de tratament aplicate anumitor activitati, atat prin definirea bazelor cat si prin scutirile fiscale acordate, pot varia considerabil de la o tara la alta.

Armonizarea efectiva a fiscalitatilor locale nu este nici dorita si nici realizabila, fiind totusi necesara o coordonare care sa vizeze reducerea diferentelor de impozitare dintre diferitele activitati. In prezent lipsesc datele exhaustive in ceea ce priveste bazele fiscale, scutirile, si ratele de impozitare in ansamblul statelor membre.

Putem concluziona ca interventia europeana ingradeste, fara indoiala, strategiile de dezvoltare locala.

Pe de-o parte controlul asupra concurentei incita colectivitatile sa gaseasca mijloace de actiune noi, dificil de controlat. Pe de alta parte, interventiile financiare europene, care nu sunt decat un complement al cheltuielilor angajate de catre stat si colectivitatile locale, modifica comportamentul agentilor nationali.

Examinarea rolului diferitilor parteneri ai dezvoltarii locale demonstreaza ca acestia nu se definesc decat unii in raport cu altii. Insa dezvoltarea locala presupune existenta intre toti acesti agenti a unor relatii de cooperare care sunt insa greu de stabilit.