Dezvoltarea economica regionala

DEzvoltarea economica regionala

Regiunea, element fundamental in studierea spatiala a economiei

In anul 1973, Stanislaw Czamanski a facut o distinctie intre termenii de regiune, arie si zona, astfel^[1]:

• aria - este un termen generic pentru orice parte a spatiului bidimensional, fiind util in analiza economico-sociala spatiala (de exemplu: conceptul de arie de atractie a unei piete, semnificand spatiul geografic in care productia unui anumit producator este vanduta);
• zona - a fost la inceput doar un termen tehnic, reprezentand o banda transversala taiata dintr-o sfera; in prezent acest termen este utilizat pentru a defini o suprafata cu caracteristici diferite in raport  cu spatiul inconjurator (de exemplu: zona administrativa si de afaceri, asa numitul CBD - Central Business District, intr-o mare metropola, sau zona libera cu facilitatile ei specifice);
• regiunea - este un termen mult mai precis, implicand o suprafata in cadrul spatiului economic national suficient de cuprinzatoare structural pentru a functiona independent, desi, in realitate, ea are stranse legaturi cu restul economiei.

Delimitarea regiunilor, indiferent de criteriul utilizat -economic, administrativ, geografic, social, cultural, istoric, ecologic etc.-, este o sarcina dificila neexistand o metodologie intrutotul satisfacatoare. Definitiile sunt multiple iar alegerea depinde in mare masura de obiectivele urmarite. Metoda clasica de conceptualizare a regiunilor distinge trei tipuri^[2]:

regiuni omogene prin prisma unor caracteristici unificatoare, a unor criterii-cheie, cum ar fi: criteriul economic (de exemplu, venituri / locuitor apropiate, un sector industrial dominant comun, rate ale somajului relativ uniforme etc), criteriul geografic (topografie sau climat similar, o resursa naturala com 434d39e una s.a.), criteriul social-politic (o anumita "identitate" regionala, o dezvoltare istorica comuna) s.a.m.d.; in acest caz, diferentierile interne si interactiunile interregionale nu sunt considerate importante;

regiuni nodale (polarizate), cand interesul pentru uniformitate este minim, iar coeziunea este rezultatul fluxurilor interne, al relatiilor, interdependentelor polarizate de obicei de catre un centru dominant (nod);

regiuni pentru planificare (programare), unde unitatea deriva dintr-un anumit cadru institutional - administrativ si din aplicarea unor politici si programe specifice de dezvoltare regionala.

Termenul de regiune nu se aplica insa doar pentru spatiul national structurat regional. El se utilizeaza si la nivel international pentru a defini regiuni constituite pe baza legaturilor dintre zonele de frontiera ale unor tari vecine sau regiuni formate din grupuri de tari intre care exista legaturi economice, comerciale, culturale etc. intense, ca urmare a situarii lor intr-un spatiu geografic bine delimitat (vezi tarile scandinave, Danemarca., Suedia, Norvegia, Finlanda sau tarile din regiunea Asia de SE- Pacific, Coreea de Sud, Hong-Kong, Taiwan, Singapore).

De asemenea, dimensiunea internationala a dezvoltarii contemporane, caracterizata prin tendintele de globalizare si integrare, a impus si necesitatea gasirii unor modalitati relativ omogene de structurare a regiunilor din diverse spatii nationale. De exemplu, Oficiul National de Statistica al Uniunii Europene a elaborat "Nomenclatorul unitatilor teritoriale pentru statistica" (NUTS) cu scopul de a realiza o clasificare uniforma a unitatilor teritoriale pentru statistica regionala a Uniunii. Aceasta realizeaza o structura ierarhica pe trei niveluri, cuprinzand regiuni de marime comparabila, chiar daca structura administrativ-teritoriala a tarilor membre cuprinde, in general, doar doua niveluri regionale principale^[3] (Lander si Kreise in Germania, regions si departaments in Franta, standard regions si counties in Marea Britanie, regioni si provincie in Italia etc.) si un nivel local (comune). Introducerea nivelului intermediar permite armonizarea statisticilor regionale ale tarilor membre, efectuarea de analize pe plan regional in cadrul Uniunii Europene si elaborarea politicilor regionale comunitare.

Delimitarea regiunilor de dezvoltare

In Romania, structura administrativ-teritoriala cuprinde un nivel regional (judetele) si unul local (comune, orase, municipii), dar din perspectiva viitoarei integrarii in structurile Uniunii Europene (UE), precum si din ratiuni interne, determinate de necesitatea elaborarii unor programe pentru diferite domenii social-economice care nu se adreseaza direct structurilor administrativ-teritoriale de pana acum, au fost create 8 regiuni de dezvoltare^[4]:

Regiunea de dezvoltare de Nord - Est: include judetele Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui;

Regiunea de dezvoltare de Sud - Est: include judetele Braila, Buzau, Constanta, Galati, Vrancea si Tulcea;

Regiunea de dezvoltare Sud - Muntenia: include judetele Arges, Calarasi, Dambovita, Giurgiu, Ialomita, Prahova si Teleorman;

Regiunea de dezvoltare de Sud - Vest; Oltenia: include judetele Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt si Valcea;

Regiunea de dezvoltare Vest: include judetele Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timis;

Regiunea de dezvoltare de Nord - Vest: include judetele Bihor, Bistrita-Nasaut, Cluj, Salaj, Satu-Mare si Maramures;

Regiunea de dezvoltare Centru: include judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu;

Regiunea de dezvoltare Bucuresti - Ilfov: care grupeaza municipiul Bucuresti si judetul Ilfov.

Regiunile de dezvoltare nu sunt unitati administrativ-teritoriale si nu au personalitate juridica. Ele sunt zone care cuprind teritoriile judetelor in cauza, respectiv municipiul Bucuresti, constituite in baza unor conventii incheiate intre reprezentantii consiliilor judetene, si, dupa caz, ai Consiliului General al Municipiului Bucuresti si functioneaza in baza prevederilor Legii nr.315/2004.

Regiunile de dezvoltare constituie cadrul de elaborare, implementare si evaluare al politicilor de dezvoltare regionala, precum si de culegere a datelor specifice, in conformitate cu reglementarile europene emise de EUROSTAT pentru nivelul al doilea de clasificare teritoriala NUTS 2[5], existent in UE.

Regiunile, judetele si/sau localitati din judete facand parte din regiuni diferite se pot asocia in scopul realizarii unor obiective de interes comun, interregionale si/sau interjudetene.

Pe langa gruparile bazate pe structura administrativ-teritoriala, s-au cristalizat si anumite grupari tipologice, menite sa reduca, pe baza unor caracteristici de dezvoltare economico-sociala, la cateva categorii mari mozaicul de regiuni ce compun teritoriul national.

Pe plan international s-au conturat grupari tipologice cu grade diferite de detaliere. Totusi, in cadrul lor se pot distinge existenta catorva categorii de regiuni ale caror probleme se situeaza in centrul politicilor regionale din diverse tari. Aceste regiuni sunt[6]:

regiuni agricole aflate in dificultate;

regiuni industriale in declin sau "abandonate";

regiuni care suporta "presiunea" unei cresteri rapide.

Regiunile agricole aflate in dificultate au, in general, o pozitie periferica in raport cu o regiune centrala, ocupa suprafete relativ intinse, dar populatie lor este mai putin numeroasa si dispersata. Lor li se adauga regiunile izolate (spre exemplu, unele regiuni montane, sau din Delta Dunarii), care nu dispun de o retea de comunicatii, si de o infrastructura corespunzatoare. Ramanerea lor in urma poate fi explicata prin lipsa de resurse, prin conditiile mai putin propice dezvoltarii comparativ cu alte regiuni. Nivelul venitului pe locuitor este scazut, gradul de subocupare si rata somajului sunt ridicate, sursele de venituri fiscale sunt sarace, productivitatea muncii este redusa, insuficienta. Adesea, populatia migreaza mai intai de la sate spre marile centre urbane, inainte de a parasi regiunea insasi. Problemele de ajustare structurala ale acestor regiuni sunt, uneori, intr-o puternica dependenta de sectorul primar, ceea ce le diminueaza supletea in adaptare, in timp ce productia lor principala se caracterizeaza printr-o slaba elasticitate in raport cu veniturile.

Regiunile industriale in declin sau "abandonate" sunt caracterizate prin scaderea ratei de activitate, cresterea lenta a venitului pe locuitor, emigratia ridicata. In cadrul lor se constata frecvent existenta unor infrastructuri si a unei populatii active imbatranite, a unor utilaje depasite moral, cu un ridicat grad de poluare si energofage, toate acestea descurajeaza noile investitii si creaza un climat social tensionat.

Cauzele se pot gasi in efectul de "situare" (unele sectoare tind sa se degradeze intr-un ritm mai mare in anumite regiuni decat in altele) si in efectul "structural" (intreprinderile dintr-o regiune sunt specializate in sectoare "in pierdere de viteza" in raport cu rezultatele inregistrate pe plan national).

Regiunile care suporta "presiunea" unei cresteri rapide sunt cele in care resursele cunosc o exploatare foarte intensa, in aceeasi maniera ca si infrastructurile (retelele de transport, locuintele), in timp ce cererea de forta de munca este excesiva. Totodata, poluarea si congestia demografica sunt fenomene frecvente. In ansamblu, dezvoltarea inregistrata in regiuni se soldeaza cu rezultate negative, chiar daca industriile care se instaleaza in orase sau zone suprapoluate se asteapta sa realizeze economii gratie urbanizarii sau concentrarii activitatilor. Cu toate ca situatia ocuparii, veniturilor sau a impozitelor este favorabila, apare o disfunctionalitate sociala, care se traduce prin lungimea excesiva a traseului de la locuinta la locul de munca, poluare sonora etc. In aceste regiuni cresterea economica antreneaza randamente descrescatoare si, in final, costurile marginale devin superioare avantajelor marginale.

In Romania, in cadrul strategiei de dezvoltare regionala elaborata de Agentia Nationala de Dezvoltare Regionala (ANDR), ca element de sustinere al Planului national de dezvoltare regionala, au fost identificate, tinand seama de problemele economice si sociale cu care se confrunta:

zone traditional subdezvoltate;

zone care trec printr-un declin industrial sever;

zone cu o structura economica fragila.

Zonele traditional subdezvoltate prezinta o rata inalta a somajului structural si o pondere ridicata a populatiei ocupate in agricultura, o rata a mortalitatii infantile mai mare decat media pe tara si o tendinta semnificativa a emigrarii, determinata de lipsa locurilor de munca. La acestea se adauga o infrastructura de baza necorespunzatoare si un nivel scazut al investitiilor directe pe locuitor in raport cu media pe tara. Spre exemplu, Botosani si Vaslui (regiunea de Nord-Est), Giurgiu si Teleorman (regiunea de Sud Muntenia), Dolj si Olt (regiunea de Sud-Vest Oltenia), Maramures si Bistrita Nasaud (regiunea de Nord-Vest).

Zonele in declin industrial sunt zone in care procesul de tranzitie a condus la reducerea considerabila a numarului de locuri de munca, in special in industria prelucratoare si miniera. Totusi, in comparatie cu zonele traditional subdezvoltate, ele au o situatie satisfacatoare a infrastructurii si un mediu de afaceri relativ favorabil pentru buna functionare a mecanismelor pietei. Este insa necesara acordarea unei atentii speciale tratarii problemelor sociale generate de restructurarea industriala. Spre exemplu, judetele Botosani si Suceava (regiunea de Nord-Est), Braila si Buzau (regiunea de Sud-Est), Giurgiu, Teleorman, Calarasi (regiunea de Sud Muntenia), Hunedoara (regiunea de Vest).

Zonele fragile structural se caracterizeaza prin dependenta populatiei ocupate de o singura ramura/subramura a industriei grele sau chiar de o singura mare intreprindere generatoare de pierderi in economie. Intensificarea procesului de restructurare, retragerea subventiilor acordate de stat fac ca in perioada urmatoare aceste zone sa se transforme in zone in declin industrial. Spre exemplu, judetul Neamt (regiunea de Nord-Est), Galati si Braila (regiunea de Sud-Est), Hunedoara (regiunea de Vest), Teleorman (regiunea de Sud Muntenia) s.a.

Dupa cum rezulta din analiza ANDR in toate regiunile de dezvoltare exista judete cu probleme, multe judete se confrunta cu o situatie complexa fiind incadrate in categoria celor doua sau chiar trei zone cu probleme (vezi judetul Teleorman).

De aceea, consider oportuna elaborarea si implementarea unor pachete de proiecte zonale care sa nu se limiteze la aria unor judete ci sa vizeze omogenitatea problemelor cu care se confrunta zona, bazate pe parteneriate interjudetene sau/si intercomunale.

Un aspect particular, de actualitate, se refera la politica nationala de redresare a zonelor grav afectate de restructurarea industriala, de disponibilizarile masive de personal, precum si a celor miniere, cunoscute sub denumirea de zone defavorizate (ZD). In esenta aceasta politica vizeaza revitalizarea economica a ZD prin atragerea de investitii, ca urmare a acordarii unor importante facilitati fiscale (scutirea la plata impozitului pe profit, scutirea/restituirea de taxe vamale, scutirea de TVA s.a.) pe o perioada intre trei si zece ani.

In prezent, prin ZD se intelege acea zona care indeplineste unul din urmatoarele criterii [7]:

ponderea somerilor in totalul resurselor de munca ale zonei sa fie de cel putin trei ori mai mare decat ponderea somerilor in totalul resurselor de munca la nivel national in ultimele trei luni care preced luna intocmirii documentatiei de declarare a ZD;

sa fie zone izolate, lipsite de mijloace de comunicare, iar infrastructura sa fie slab dezvoltata.

In cadrul negocierilor purtate de Romania cu Uniunea Europeana in vederea aderarii tarii noastre la structurile acesteia din urma, s-a obtinut pentru zonele defavorizate posibilitatea de a mentine exceptarea de la plata impozitului pe profit care a fost acordata agentilor economici ce au obtinut certificatul de investitor in zona defavorizata pana la 1 iulie 2003, in baza OUG 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, in conditiile respectarii limitarilor impuse de ajutorul de stat pentru investitii regionale. Perioada de tranzitie a fost solicitata pentru intreaga perioada de existenta a zonelor defavorizate:

pentru 3 zone defavorizate pana la 31 decembrie 2008;

pentru 22 zone defavorizate pana la 31 decembrie 2009;

pentru 3 zone defavorizate pana la 31 decembrie 2010.

Structurile teritoriale pentru dezvoltarea regionala

Consiliul pentru dezvoltare regionala

Consiliul pentru dezvoltare regionala este organismul regional deliberativ, fara personalitate juridica, care este constituit si functioneaza pe principii parteneriale la nivelul fiecarei regiuni de dezvoltare, in scopul coordonarii activitatilor de promovare a obiectivelor care decurg din politicile de dezvoltare regionala.

Consiliul pentru dezvoltare regionala este alcatuit din:

presedintii consiliilor judetene ale regiunii de dezvoltare;

un reprezentant al consiliilor locale orasenesti din fiecare judet al regiunii;

un reprezentant al consiliilor locale municipale din fiecare judet al regiunii.

In cazul regiunii de dezvoltare Bucuresti-Ilfov Consiliul pentru dezvoltare regionala este alcatuit din presedintele Consiliului Judetean Ilfov, primarul general al municipiului Bucuresti, din cate un reprezentant al fiecarui consiliu local de sector si din reprezentanti ai consiliilor locale din judetul Ilfov, la paritate cu reprezentantii sectoarelor municipiului Bucuresti.

Consiliul pentru dezvoltare regionala are un presedinte si un vicepresedinte, alesi pentru un mandat de un an, din judete diferite ale regiunii.

La lucrarile Consiliului pentru dezvoltare regionala pot participa si prefectii judetelor, fara drept de vot, pot fi invitati si reprezentanti ai consiliilor locale, municipale, orasenesti si comunale, precum si ai institutiilor, organizatiilor cu atributii in domeniul dezvoltarii regionale. La fiecare reuniune a consiliului regional participa de drept directorul Agentiei pentru dezvoltare regionala.

Atributiile principale ale Consiliului sunt urmatoarele:

analizeaza si aproba strategia si programele anuale si multianuale de dezvoltare regionala ale regiunii;

analizeaza si aproba proiectele de dezvoltare regionala, selectate si propuse de catre Agentia pentru dezvoltare regionala;

analizeaza si aproba criteriile si prioritatile de selectare a proiectelor de dezvoltare regionala, precum si alocarea si destinatiile resurselor provenite din Fondul pentru dezvoltare regionala;

analizeaza si aproba proiectul bugetului Agentiei pentru dezvoltare regionala, destinat cheltuielilor de organizare si functionare;

coordoneaza activitatea Agentiei pentru dezvoltare regionala, urmareste respectarea obiectivelor politicii de dezvoltare regionala si asigura un tratament egal si corect fata de toate judetele care alcatuiesc regiunea;

numeste, pe baza de concurs si elibereaza din functie, in conditiile legii, directorul Agentiei pentru dezvoltare regionala;

aproba documentatiile elaborate de Agentia pentru dezvoltare regionala in vederea obtinerii, pentru unele zone din cadrul regiunii, a statutului de zona defavorizata;

solicita Agentiei pentru dezvoltare regionala sa prezinte studii, analize si sa faca recomandari privind modul de realizare a obiectivelor strategiei de dezvoltare regionala.

Agentiile pentru dezvoltare regionala

Agentiile pentru dezvoltare regionala sunt organisme neguvernamentale, nonprofit, de utilitate publica, cu personalitate juridica, care actioneaza in domeniul specific dezvoltarii regionale. Acestea se organizeaza si functioneaza in conditiile legii dezvoltarii regionale[8] si ale statutului de organizare si functionare, aprobat de Consiliul pentru dezvoltare regionala.

Directorul Agentiei pentru dezvoltare regionala este numit pe baza de concurs si este eliberat din functie de catre Consiliul pentru dezvoltare regionala.

Finantarea cheltuielilor de organizare si functionare ale Agentiei pentru dezvoltare regionala se asigura din Fondul pentru dezvoltare regionala, nivelul acestora fiind aprobat de Consiliul pentru dezvoltare regionala.

Consiliul pentru dezvoltare regionala aproba organigrama, astfel incat fiecare judet sa fie reprezentat in mod egal.

Principale atributii ale Agentiei constau in:

elaboreaza si propune Consiliului pentru dezvoltare regionala, spre aprobare, strategia de dezvoltare regionala, programele de dezvoltare regionala si planurile de gestionare a fondurilor; 

pune in aplicare programele de dezvoltare regionala si planurile de gestionare a fondurilor, in conformitate cu hotararile adoptate de Consiliul pentru dezvoltare regionala, cu respectarea legislatiei in vigoare, si raspunde fata de acesta pentru realizarea lor;

identifica zonele defavorizate din cadrul regiunii de dezvoltare, impreuna cu consiliile locale sau judetene, dupa caz, si inainteaza documentatiile necesare, aprobate, in prealabil, de Consiliul pentru dezvoltare regionala, Ministerului Dezvoltarii si Prognozei si Consiliului National pentru Dezvoltare Regionala;

asigura asistenta tehnica de specialitate, impreuna cu consiliile locale sau judetene, dupa caz, persoanelor fizice sau juridice, cu capital de stat sau privat, care investesc in zonele defavorizate;

inainteaza Ministerului Dezvoltarii si Prognozei propuneri de finantare, din Fondul National pentru Dezvoltare Regionala, a proiectelor de dezvoltare aprobate;

actioneaza pentru atragerea de surse financiare la Fondul pentru Dezvoltare Regionala;

gestioneaza Fondul pentru Dezvoltare Regionala, in scopul realizarii obiectivelor prevazute in programele de dezvoltare regionala;

raspunde fata de Consiliul pentru dezvoltare regionala si fata de organele abilitate prin lege pentru corecta gestionare a fondurilor alocate. 

Programele de dezvoltare regionala si cheltuielile de functionare a agentiilor pentru dezvoltare regionala se finanteaza din Fondul pentru dezvoltare regionala, care se constituie din:

alocari de la Fondul national pentru dezvoltare regionala;

contributii din bugetele proprii ale judetelor sau al municipiului Bucuresti, dupa caz, in limita sumelor aprobate cu aceasta destinatie prin bugetele respective;

surse financiare atrase din sectorul privat, de la investitori straini, Uniunea Europeana si de la alte organizatii internationale.

Instrumentele de actiune ale agentiilor de dezvoltare regionala sunt: acordarea de consultanta, finantare si crearea infrastructurii necesare.

Acordarea de consultanta si asistenta informationala reprezinta cea mai frecventa forma de ajutor pentru dezvoltare. Tipul de consultanta oferit firmelor se concretizeaza in:

asistenta manageriala generala, indeosebi pentru firmele mici;

informatii privind posibilitati de afaceri (posibilitati de subcontractare, informatii despre targuri si expozitii);

promovarea si publicitatea internationala a regiunii (pentru atragerea in zona de investitorilor straini);

transferuri de informatii tehnologice.

Instrumentele financiare au vizat scheme de finantare sau de restituire a creditelor, iar o mare parte dintre acestea au fost focalizate spre intreprinderile mici si mijlocii. Intr-o proportie mai redusa au fost utilizate granturile[9].

In ceea ce priveste infrastructura, o importanta deosebita s-a acordat asigurarii de facilitati pentru desfasurarea activitatilor economice, fie la nivel generalizat, fie in cadrul parcurilor stiintifice.

In alegerea si combinarea celor trei categorii de instrumente ale agentiilor, literatura de specialitate delimiteaza: masuri traditionale, asociate cu politicile de relocalizare teritoriala practicate de guvernele centrale, inclusiv consultanta pentru localizarea investitiilor, acordarea de granturi si asigurarea de spatii de productie si masuri noi, directionate in special spre dezvoltarea si cresterea competitivitatii industriilor indigene, dintre care: asistenta manageriala, ajutor in gasirea de oportunitati de piata, acordarea de credite, dezvoltarea de parcuri stiintifice, acordarea de asistenta in domeniul instruirii personalului.