CATEGORII DE CHELTUIELI PUBLICE FINANTATE PRIN INTERMEDIUL RESURSELOR BUGETARE SI EXTRABUGETARE

cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale

Caracterizare generala, surse de finantare si eficienta

Categorii de cheltuieli social-culturale. Particularitati in Romania

cheltuielile publice pentru actiuni economice

Cheltuielile pentru servicii publice generale, aparare, ordine publica si siguranta nationala

In acest capitol ne-am propus sa prezentam modul de grupare a cheltuielilor publice si a surselor de finantare a acestor cheltuieli. In acest scop, am subliniat importanta cunoasterii fiecarei categorii de cheltuiala in actualul context economic, structura si cuantumul cheltuielilor publice finantate din resurse bugetare si extrabugetare in Romania.

Surse de finantare;

Cheltuieli publice pentru actiuni social-culturale;

Investitii intelectuale;

Protectie sociala;

Asistenta sociala;

Securitate sociala;

Ajutor de somaj;

Cheltuieli publice pentru actiuni economice;

Ajutoare financiare directe;

Ajutoare financiare indirecte;

Protectia mediului;

Cheltuieli pentru servicii publice generale, aparare, ordine publica si siguranta nationala.

Cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale

Caracterizarea generala, surse de finantare si eficienta

In statele moderne cheltuielile pentru actiuni social-culturale reprezinta o componenta importanta a politicii sociale promovata de catre acestea.

Satisfacerea nevoilor publice social-culturale se poate realiza pe urmatoarele cai:

- oferirea unor servicii gratuite populatiei prin accesul liber la institutiile de invatamant, de cultura etc.;

- plata unor taxe (tarife) reduse comparativ cu costul actiunilor social-culturale realizate in favoarea cetatenilor;

- acordarea de ajutoare banesti diferitelor categorii de cetateni sub forma pensiilor, burselor, indemnizatiilor etc.

Din punct de vedere al actiunilor carora le sunt destinate, cheltuielile pentru actiuni social-culturale sunt prezentate in figura nr. 5.1.

Figura nr.5.1.

Sursele de finantare a cheltuielilor pentru actiuni social-culturale, prezentate in mod sintetic, se concretizeaza atat in resurse bugetare, cat si extrabugetare:

Figura nr. 5.2.

Cheltuielile pentru actiuni social-culturale prezinta o importanta deosebita, in primul rand, din punct de vedere economic, iar in al doilea rand, prezinta un important rol educativ, deoarece actioneaza asupra factorului uman, ii dezvolta capacitatea intelectuala, de apreciere a adevaratei valori, considerandu-se ca indivizii instruiti sunt mai putin predispusi la comiterea de acte antisociale.

In urma efectuarii cheltuielilor pentru actiuni social-culturale se obtin o serie de efecte economice, sociale, umane etc. Desi aceste efecte sunt recunoscute, este destul de dificila cuantificarea lor.

Cheltuielile pentru invatamant, considerate "investitii intelectuale", sunt o componenta a investitiilor in resurse umane, a caror eficienta poate fi apreciata diferit, la nivel microeconomic si macroeconomic. In principiu, este vorba despre sporul de P.I.B. obtinut pe seama calificarii cadrelor, de termenul de recuperare a cheltuielilor pentru invatamant, coeficientul eficientei economice sau cheltuielile medii pe un indicator specific.

In domeniul sanatatii, determinarea unor indicatori de eficienta este mai dificila datorita caracterului eterogen si in cea mai mare masura necuantificabil al efectelor cheltuielilor pentru sanatate. Daca efortul este reprezentat de volumul cheltuielilor destinate ocrotirii sanatatii, efectul obtinut in urma realizarii acestor cheltuieli se reflecta in cresterea duratei medii de viata, in reducerea perioadei de incapacitate de munca sau se prezinta sub forma unor indicatori ca indicele morbiditatii, mortalitatii etc.

In cazul activitatii cultural-artistice, efortul poate fi cuantificat si este reprezentat de totalitatea cheltuielilor facute de societate pentru cultura si arta. Probleme deosebite prezinta, insa, 828c26i cuantificarea efectelor. Unele pot fi direct cuantificate reprezentand bunuri sau servicii (productia de carte, filme, spectacole, transmisii radio -TV) a caror valoare se exprima prin intermediul preturilor si tarifelor folosite, la altele, insa, efectele sunt dificil de cuantificat.

Eficienta cheltuielilor pentru actiunile din domeniul culturii si artei poate fi apreciata prin cresterea numarului de vizitatori la muzee; cresterea numarului de cititori la biblioteci; cresterea numarului de spectatori la institutiile teatrale si muzicale etc.

Categorii de cheltuieli social-culturale. Particularitati in Romania

Cheltuielile privind asigurarea instruirii, a pregatirii fortei de munca, ridicarea nivelului de cultura, ocrotirea sanatatii cetatenilor, asigurarile si asistenta sociala reprezinta componente ale cheltuielilor pentru actiuni social-culturale inscrise in bugetul statului in tarile cu economie de piata.

Volumul si ponderea cheltuielilor privind finantarea diferitelor actiuni social-culturale din bugetul de stat difera de la o tara la alta si chiar in interiorul aceleiasi tari, de la o perioada la alta.

Tabelul nr. 5.1. Volumul cheltuielilor social-culturale in structura functionala pe anul bugetar 2006

Sursa:http://anaf.mfinante.ro

Tendinta de crestere pe plan mondial a acestor cheltuieli este diferita in functie de abundenta sau penuria de resurse publice a fiecarei tari, de traditii, de programul social al partidelor aflate la putere, precum si de modul de organizare a sistemului de asistenta sociala a tarii respective.

1.Cheltuielile pentru invatamant sunt destinate asigurarii instruirii si pregatirii fortei de munca. In perioada contemporana, tarile cu economie de piata au sporit volumul alocatiilor bugetare pentru finantarea invatamantului datorita necesitatilor impuse de modernizarea acestuia, de nevoile sporite de cadre cu calificare medie si superioara, de amploarea revolutiei tehnico-stiintifice contemporane.

Cheltuielile pentru invatamant sunt considerate "investitii intelectuale", componenta a investitiilor in resurse umane, care prezinta unele caracteristici fata de investitia materiala:

- investitiile intelectuale sunt investitii pe termen lung pentru ca rezultatele apar dupa o perioada relativ indelungata;

- termenul de recuperare al investitiei intelectuale este mai scurt decat al investitiei materiale si, in plus, nu intervine uzura morala;

- investitia intelectuala este supla si flexibila, fiind mai putin specializata in raport cu investitia materiala, care este destinata unei stricte specializari;

- efectele investitiilor intelectuale sunt multiple si sunt mai dificil de cuantificat.

Finantarea cheltuielilor pentru invatamant se face pe seama bugetului de stat, bugetelor locale, intrarilor de credite externe, bugetului asigurarilor pentru somaj, fondurilor externe nerambursabile si veniturilor proprii ale unitatilor si institutiilor de invatamant (venituri provenite din exploatarea proprietatilor, din activitati prestate pentru terti etc.)

In Romania, de la bugetul de stat, se finanteaza circa 21 % din cheltuielile cu invatamantul de stat.

Raportul dintre resursele publice si cele private in finantarea cheltuielilor pentru invatamant este diferit de la o tara la alta, fiind influentat de locul pe care-l ocupa institutiile publice de invatamant in ansamblul institutiilor scolare, de statutul si modul de organizare si functionare a institutiilor de invatamant private si confesionale, care influenteaza acordarea de subventii din fondurile publice pentru institutiile de invatamant particulare si confesionale.

Resursele publice pentru invatamant pot fi alocate atat din bugetul general al statului, cat si din bugetele locale, in functie de organizarea centralizata sau descentralizata a invatamantului si de subordonarea institutiilor de invatamant. De regula, resursele publice sunt destinate pentru acoperirea - integrala sau in parte - a cheltuielilor curente ale institutiilor de invatamant. Imprumuturile sunt folosite, in general, pentru finantarea investitiilor institutiilor de invatamant. In unele state (de exemplu, in Marea Britanie) din resursele publice se acorda burse de studii, in timp ce in alte tari (cum este cazul in Suedia, Norvegia, S.U.A.) se practica acordarea de catre stat a unor imprumuturi de studii, care urmeaza sa fie rambursate de catre beneficiarii lor dupa absolvirea studiilor.

Din punct de vedere al continutului lor economic, cheltuielile pentru invatamant se impart in:

- cheltuieli de capital (investitii) care vizeaza construirea de unitati de invatamant si dotarea acestora;

- cheltuieli curente, destinate achizitionarii de bunuri si servicii care sa asigure intretinerea si functionarea curenta a acestora ( cheltuieli de personal, cheltuieli materiale si servicii, cheltuieli reprezentand subventii acordate institutiilor de invatamant si transferuri sub forma de burse acordate elevilor si studentilor).

In Romania, finantarea cheltuielilor pentru educatie se asigura prin:

- bugetul de stat si bugetele locale, pentru finantarea invatamantului de stat;

- mijloacele extrabugetare, constituite in special din taxe de scolarizare, atat pentru finantarea invatamantului superior de stat, cat si a celui privat preuniversitar;

- cheltuielile agentilor economici determinate de organizarea de cursuri privind pregatirea profesionala, acordarea de burse pentru proprii salariati, de sponsorizari si donatii catre institutiile publice de invatamant etc.;

- fonduri din partea unor organisme financiare internationale (Uniunea Europeana, Banca Mondiala, FMI etc.) acordate sub forma de ajutoare, credite nerambursabile sau rambursabile, pe baza unor programe. Fondurile externe nerambursabile in domeniul invatamantului universitar reprezinta sumele obtinute de la Uniunea Europeana pentru programele comunitare "Leonado da Vinci", "Socrates" si alte programe europene (Sprijinirea scolarizarii copiilor rromi, Accesul la educatie al grupurilor dezavantajate).

De exemplu, la nivelul anului bugetar 2006[2] cheltuielile pentru invatamant finantate prin intermediul fondurilor publice (inclusiv cele externe) au atins nivelul de 14.456,1 mil. lei, respectiv, 12,9% din totalul cheltuielilor publice.

Fata de cca. 4%-6% din PIB cat a alocat tara noastra pentru finantarea invatamantului, in unele tarile dezvoltate se ajunge la 7,3% (Canada) sau chiar peste 8% (Norvegia, Danemarca), aspecte ce ar trebui sa determine autoritatile sa ia in considerare in mai mare masura tendinta care se manifesta pe plan mondial in directia finantarii educatiei tinerei generatii.

2. Cheltuielile publice pentru sanatate urmaresc, pe de o parte, prevenirea aparitiei si combaterea unor boli care pot afecta intreaga populatie, iar pe de alta parte, mentinerea capacitatii fortei de munca la un nivel cat mai apropiat de potentialul ei.

Cheltuielile publice pentru sanatate, in functie de varsta beneficiarului acestora si de mobilul urmarit prin asistenta medicala au un caracter diferit, sintetizat in figura nr. 5.3.

In general, sursele de finantare a actiunilor de ocrotire a sanatatii publice sunt asigurate prin:

fonduri bugetare;

contributii obligatorii ale angajatilor si angajatorilor (sub forma obligatiilor fiscale);

cotizatii facultative (prin asigurarile private de sanatate);

resursele populatiei;

ajutoare interne sau externe etc.

Tendinta actuala pe plan mondial este de crestere a cheltuielilor pentru sanatate (intre 5-13% din PIB in tarile dezvoltate) datorita actiunii conjugate a mai multi factori: cresterea preturilor la medicamente si prestatii medicale, cresterea ponderii populatiei in varsta, politicile sociale practicate de guverne etc.

Figura nr. 5.3.

Din punct de vedere al continutului lor economic, cheltuielile pentru sanatate includ:

- cheltuieli de investitii destinate construirii de unitati sanitare si inzestrarii cu aparatura specifica;

- cheltuieli pentru intretinerea curenta si functionarea institutiilor sanitare (salariile personalului, medicamente si materiale sanitare, hrana pentru bolnavi etc.)

In Romania, cheltuielile pentru sanatate se finanteaza, in primul rand, din Fondul special pentru asigurari de sanatate (incepand cu anul 1998) si in al doilea rand din bugetul de stat, dar si din bugetele locale (intr-o masura mai mica) pentru realizarea unor actiuni sanitare in profil teritorial. Ele se inscriu in bugetul de stat intr-o anumita structura care reflecta actiunile si unitatile ce se finanteaza in acest domeniu.

Constituirea fondurilor de asigurari sociale de sanatate se face din contributia asiguratilor, a persoanelor juridice si fizice care angajeaza personal salariat, din subventii de la bugetul de stat si de la bugetele locale, precum si din alte surse.

De exemplu, la nivelul anului bugetar 2006, prin bugetul consolidat de stat s-a asigurat pentru sanatate suma de 11.014,2 mil.lei (cca. 9,8% din totalul cheltuielilor bugetului consolidat de stat).

Chiar daca la finele exercitiului bugetar, sectorul sanitar a beneficiat de cca.9,8 % din totalul fondurilor publice, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca acest procent nu este deloc ridicat comparativ cu tarile dezvoltate care aloca, in genere, peste 20% din total (ex: Norvegia 24%, Elvetia 21%, SUA 21,5% etc.).

Rezultatele asteptate de la finantarea cheltuielilor pentru sanatate privesc[3] scaderea morbiditatii specifice prin boli transmisibile (1%); acoperirea vaccinala in proportie de 96-97%; reducerea efectelor factorilor de risc pentru sanatate (1%); imbunatatirea starii de sanatate a populatiei prin monitorizarea factorilor de risc pentru bolile care constituie principala cauza de deces; cresterea calitatii vietii pentru bolnavii de boli cronice prin monitorizare si interventii specifice; promovarea sanatatii reproducerii si promovarea sanatatii copilului, cu accent pe grupele de populatie defavorizate, materializate in scaderea numarului de decese la copii sub un an si scaderea mortalitatii materne prin avort.

3.Cheltuielile publice pentru cultura, recreere si religie contribuie la cresterea calitatii factorului uman prin imbogatirea nivelului cultural, cultivarea gusturilor si idealurilor estetice si morale, educatia spirituala etc., fiind considerate ca facand parte, la randul lor, din categoria "investitiilor in resurse umane".

In general, sursele de finantare sunt constituite din resurse bugetare, venituri proprii realizate de institutiile de profil din activitati specifice, precum si donatiile si sponsorizarile primite.

Din punct de vedere al continutului lor economic, preponderente in cadrul cheltuielilor cultural-artistice sunt cheltuielile curente (cheltuieli de personal si de intretinere-functionare), cheltuielile pentru investitii avand o pondere mai redusa.

In Romania, sursele financiare prin intermediul carora se finanteaza actiunile si obiectivele de cultura, arta, sport si religie se pot clasifica astfel:

- finantarea bugetara integrala, asigurata prin intermediul bugetului de stat si al bugetelor locale, caz in care institutiile de cultura, arta, sport si religie de interes national sunt finantate din bugetul de stat, iar cele de interes local prin bugetele locale (ex: Biblioteca Nationala, Editura Academiei etc.);

- finantare din venituri proprii, constituite sub forma mijloacelor extrabugetare si prin completare cu alocatii bugetare de la bugetul de stat sau de la bugetele locale (ex: casele de cultura, muzeele, institutiile organizatoare de spectacole etc.);

- finantare integrala din venituri proprii, constituite sub forma mijloacelor extrabugetare, situatie in care veniturile proprii aflate in sold la sfarsitul anului se reporteaza pe anul urmator (ex: anumite edituri, case de film etc.).

In plus, la finantarea unor astfel de activitati pot contribui si fondurile rezultate in urma actiunilor de sponsorizare sau mecenat.

Cheltuielile publice pentru cultura, recreere si religie in tara noastra reprezentau, conform bugetului general consolidat pe anul 2006 doar 2,5% din totalul cheltuielilor publice.

Se observa, deci, ca ponderea lor nu este deosebit de mare, comparativ cu tarile dezvoltate care aloca cca. 5% din totalul cheltuielilor publice acestui sector.

4. Cheltuielile publice pentru asigurari si asistenta sociala vizeaza cheltuielile efectuate pentru functionarea institutiilor publice centrale si a autoritatilor teritoriale (judetene) ale acestora prin care se asigura cresterea calitatii vietii, promovarea principiilor de coeziune si incluziune sociala precum si implementarea masurilor si actiunilor sociale pentru garantarea dreptului fiecarei persoane aflata intr-o situatie de nevoie sociala, datorata unor motive de natura economica, fizica sau psihica, de a beneficia de prestatii sociale acordate in vederea dezvoltarii capacitatilor individuale sau colective .

Prin urmare, in aceasta categorie sunt incluse cheltuielile privind pensiile si ajutoarele pentru batranete, asistenta acordata persoanelor in varsta; asistenta sociala pentru familie si copii, ajutoarele pentru locuinte; ajutorul de somaj, actiunile pentru revenirea excluderii sociale, precum si alte cheltuieli specifice din domeniul asigurarilor si asistentei sociale.

4.1. Cheltuielile publice pentru asistenta sociala, alocatii, pensii, ajutoare si indemnizatii sunt indreptate in special catre protectia persoanelor nesalariate, a varstnicilor, copiilor orfani si fara intretinatori, a persoanelor cu handicap, veteranilor de razboi etc. Datorita faptului ca aceste cheltuieli sunt neproducatoare de venituri, ducand chiar la o incetinire a ritmului cresterii economice, ele sunt considerate cheltuieli neproductive.

Sursele de finantare a cheltuielilor sunt reprezentate de catre bugetul de stat (intr-o masura covarsitoare) sau din fonduri speciale la care se adauga donatiile si contributiile voluntare de la organizatiile neguvernamentale.

In tarile dezvoltate, aceste cheltuieli fac obiectul unor vaste programe sociale ce urmaresc combaterea saraciei, ajutorarea persoanelor cu handicap, a familiilor cu multi copii etc.

In Romania, fondurile pentru asigurarea necesarului de resurse financiare pentru acoperirea unor astfel de cheltuieli sunt asigurate de:

- bugetul de stat (ex: finantarea centrelor de primire a minorilor, ajutoare sociale, alocatii pentru copii, ajutoare pentru sotiile militarilor in termen, pensii I.O.V.R. etc.);

- bugetele locale (ex: finantarea caminelor de batrani, caminele pentru copiii cu handicap, cantine de ajutor social, indemnizatii de nasteri etc.)

- venituri proprii (intr-o mai mica masura).

O forma speciala de asistenta sociala o constituie si ajutorul social, acordat din sume defalcate din impozitul pe venit (bugetul de stat) prin intermediul bugetelor locale, pentru incalzirea locuintei sau pentru sustinerea protectiei copilului.

De exemplu, din totalul bugetului general consolidat al anului 2006 s-au alocat pentru asigurari si asistenta sociala, fonduri reprezentand 29,8% din totalul cheltuielilor publice.

4.2. Cheltuielile publice pentru ajutorul de somaj.

Ajutorul de somaj reprezinta o forma de sustinere materiala a persoanelor ramase temporar fara loc de munca.

Fondul cu aceasta destinatie se constituie din contributiile obligatorii ale salariatilor si angajatorilor si, in completare, din subventii bugetare.

In raport de situatia celui ramas fara lucru, exista doua forme de sprijin al somerilor: alocatia (asigurarea) de somaj, care se acorda celor care au lucrat anterior, au o anumita vechime si au platit cotizatii; ajutorul de somaj ce se acorda celor nou veniti pe piata fortei de munca.

In tarile dezvoltate, in afara acordarii de alocatii pentru someri (apreciate ca prestatii pasive) se mai intalneste o a doua categorie de prestatii, prestatiile active, in masura sa conduca la crearea de noi locuri de munca, reconversie profesionala, scaderea ratei somajului. In U.E. asemenea prestatii constau in:

- acordarea unor ajutoare banesti somerilor sau celor amenintati cu disponibilizarea, pentru a initia mici afaceri;

- sprijin pentru incadrarea in munca prin acordarea de facilitati firmelor care angajeaza someri, indeosebi tineri si femei;

- organizarea de cursuri de recalificare si reconversie profesionala;

- prelungirea platii ajutorului de somaj pentru cei in varsta, pana la implinirea varstei de pensionare.

In Romania, dupa 1989, odata cu promovarea mecanismelor economiei de piata si pe fondul scaderii drastice a activitatilor productive, fenomenul de somaj s-a manifestat, in mod explicit. Aceasta a impus legiferarea protectiei sociale a somerilor si initierea de masuri pentru reintegrarea lor profesionala.

Resursele necesare acoperirii acestor cheltuieli se constituie pe seama contributiilor obligatorii datorate de angajatori (2,5 % asupra fondului total de salarii brute realizate de persoanele asigurate obligatoriu), angajati (1% din salariul de baza brut) si persoanele care desfasoara activitati liberale asigurate in baza unui contract de asigurare pentru somaj (3,5% asupra venitului lunar declarat in contract), precum si pe seama altor surse, inclusiv donatii si sponsorizari.

Acest fond serveste, in principal, pentru acordarea ajutorului de somaj, dar si pentru finantarea unor actiuni de recalificare a somerilor, acordarea unor credite avantajoase pentru infiintarea sau dezvoltarea de intreprinderi mici si mijlocii sau unitati cooperatiste.

Somerii din tara noastra beneficiaza de o indemnizatie de somaj, acordata daca sunt indeplinite anumite conditii, pe perioade stabilite diferentiat, in functie de stagiul de cotizare, intre 6, 9 si respectiv 12 luni. Nivelul indemnizatiei de somaj este o suma fixa, neimpozabila, lunara, care reprezinta 75% din salariul de baza minim brut pe tara la care se adauga o suma calculata prin aplicarea asupra mediei salariului de baza lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferentiate in functie de stagiul de cotizare. In afara indemnizatiei de somaj, din sursele constituite in cadrul bugetului asigurarilor pentru somaj se pot acorda si plati compensatorii salariatilor disponibilizati, in anumite conditii.

Cheltuielile publice privind asigurarile sociale de stat

Asigurarile sociale reprezinta acea parte a relatiilor social-economice exprimate sub forma baneasca cu ajutorul carora se formeaza, se repartizeaza, se gestioneaza si se utilizeaza fondurile banesti necesare ocrotirii obligatorii a salariatilor si pensionarilor din companiile nationale, regiile autonome, societatile comerciale etc., a agricultorilor, a intreprinzatorilor particulari, persoanele aflate in incapacitate temporara sau permanenta de munca si alte categorii.

Cheltuielile privind asigurarile sociale de stat vizeaza, deci, acordarea de pensii, ajutoare si indemnizatii, trimiteri la tratament balneoclimateric si odihna a celor cuprinsi in sistemul asigurarilor sociale de stat.

Din punct de vedere al naturii lor, aceste cheltuieli fac parte din randul acelorasi actiuni de protectie sociala (prezentate mai sus), insa sistemul de finantare este diferit, iar cuantumul este mai substantial.

In Romania, cheltuielile publice privind asigurarile sociale de stat vizeaza pensiile de asigurari sociale de stat (pentru limita de varsta) care detin cea mai ridicata pondere, pensiile de asigurari sociale pentru agricultori, indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca din cauza de boala sau accident, ajutoare acordate pensionarilor etc. si sunt finantate prin intermediul bugetului asigurarilor sociale de stat.

Resursele necesare constituirii fondurilor pentru finantarea acestor cheltuieli se constituie din:

- contributii obligatorii pentru asigurari sociale de stat datorate de angajati si angajatori;

- contributia pentru asigurari sociale datorata de alte persoane asigurate;

- contributiile diferentiate ale salariatilor si pensionarilor pentru bilete de tratament si odihna;

- incasari din alte surse;

- subventii de la bugetul de stat, in completarea fondurilor proprii.

Structura actuala a sistemului public national de asigurari sociale este rezultatul unor adanci transformari si al unui indelungat proces de dezvoltare economico-sociala.

Sistemul public national de asigurari sociale in Romania este intr-o continua dezvoltare si perfectionare, date fiind cerintele de aliniere la standardele europene.

Cheltuielile publice pentru actiuni economice

Aceste categorii de cheltuieli urmaresc asigurarea functionarii si dezvoltarii unor intreprinderi sau ramuri economice de interes national, finantarea unor investitii cu caracter economic, finantarea activitatii de cercetare stiintifica, sustinerea unor intreprinderi, stimularea exporturilor precum si protectia mediului.

In bugetul de stat al Romaniei aceste cheltuieli se regasesc in partea a V-a, "Actiuni economice", defalcat pe ramuri, si in partea IV-a "Actiuni pentru servicii si dezvoltare publica, locuinte, mediu si ape".

Ele sunt indreptate, in primul rand, catre intreprinderile de stat, deci catre sectorul public. De-a lungul timpului, intinderea sectorului public a cunoscut fluctuatii, in sensul extinderii sau restrangerii determinate, pe de o parte, de evolutia conceptiilor cu privire la rolul statului in economie, iar pe de alta parte, de conjunctura economica a momentului. In perioada contemporana, sectorul public detine un loc important in economia multor tari dezvoltate.

Existenta sectorului public in economie, mai extins sau mai restrans, are mai multe explicatii:

a) necesitatea infiintarii unor intreprinderi de stat in ramuri economice fundamentale si cu importanta strategica pentru stat;

b) existenta anumitor ramuri si sectoare de activitate in care, rentabilitatea fiind scazuta, capitalul privat nu este interesat;

c) nivelul ridicat al cheltuielilor implicat de anumite obiective sau activitati (dezvoltarea infrastructurii, aeronautica, cercetarea in domeniul nuclear, spatial sau militar);

d) interesul statului de a-si asigura o sursa de venituri prin infiintarea de intreprinderi proprii sau participarea la capitalul social al unor societati mixte (cu capital de stat si privat);

e) necesitatea preluarii, in anumite situatii de catre stat, prin rascumparare, a unor intreprinderi private aflate in situatia de faliment si a caror activitate prezinta importanta pentru stat.

In afara sectorului public, chiar daca intr-o mai mica masra, statul sprijina si sectorul privat, acordand intreprinderilor particulare ajutoare financiare pentru depasirea perioadelor de criza.

O parte a cheltuielilor pentru actiuni economice reprezinta cheltuieli curente sau de functionare asigurand desfasurarea normala a activitatilor economice, altele constituie cheltuieli de capital asigurand finantarea obiectivelor de investitii, iar o alta parte sunt cheltuieli de transfer (subventiile).

Cheltuielile publice pentru actiuni economice se finanteaza atat pe seama unor surse interne (bugetul de stat, fondurile cu destinatie speciala), cat si pe seama unor surse externe (fonduri comunitare cu caracter structural, pentru tarile UE; fondurile oferite de institutiile bancare si financiare internationale pentru finantarea actiunilor economice, in special, in tarile in curs de dezvoltare)

Formele prin care statul sprijina intreprinderile, fie ele publice sau private, pot fi grupate in doua categorii: forme clasice sau directe de interventie si ajutor si forme indirecte de sprijin care nu presupun transferuri explicite de mijloace banesti.

Figura nr. 5.4.

Metode directe de interventie a statului in economie

a) Subventiile detin o pondere importanta in cadrul cheltuielilor cu caracter economic efectuate de stat si reprezinta transferuri de sume banesti din bugetul statului catre intreprinderi (sau cetateni), cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie, dar conditionat si cu o afectatie speciala. Prin intermediul lor, statul introduce in mecanismul spontan de alocare a resurselor mijlocit de preturi, elementul corector, de reglare constienta, asigurand o redistribuire a veniturilor.

Subventiile se clasifica in trei mari categorii:

subventiile de functionare/exploatare, care au in vedere acoperirea diferentei intre pretul de vanzare al unui produs/serviciu (mai mic) si costul acestuia (mai mare).

Daca pretul de vanzare (mai mic) este rezultatul unei masuri administrative a statului, atunci de astfel de subventii pot beneficia si agentii economici privati;

subventiile pentru export cuprind, conform definitiei date in 'Acordul General pentru Tarife Vamale si Comert' (GATT), orice masura de sprijin si protectie intreprinsa de autoritatile publice ale unei tari, care au drept efect nemijlocit cresterea exporturilor tarii respective[4].

Subventiile pentru export, iau cel mai adesea forma baneasca (prima de export - PE) fiind stabilite in sume fixe pe unitatea de produs exportat, sau, ca diferenta intre pretul cel mai ridicat de pe piata interna si pretul cel mai scazut de pe piata externa al aceluiasi produs. Ele joaca, deci, rolul de egalizare a veniturilor ce se obtin din export cu veniturile ce s-ar obtine prin vanzarea la intern.

Cuantumul primei este stabilit astfel:

PE = pi − pe

unde:

pi este pretul cel mai mic pe piata interna;

pe este pretul cel mai mare pe piata externa.

Subventiile pentru export pot aparea si sub alte forme: restituirea unor impozite platite de exportatori (restituirea TVA pentru produsele exportate este generalizata in tarile ce practica aceasta taxa de consum), facilitati la transportul marfurilor exportate, avantaje valutare (in sensul ca, statele in care nu este asigurata convertibilitatea monedei nationale lasa la dispozitia exportatorilor valuta incasata pentru a o folosi in activitatea lor sau pentru a efectua tranzactii la bursa

subventiile pentru dobanzi, au in vedere diminuarea costurilor presupuse de apelul la credit al agentilor economici.

Acest lucru se poate realiza printr-o conventie cu o banca comerciala sau un consortiu/grup de banci comerciale privind stabilirea unei dobanzi sub nivelul pietei, urmand ca diferenta sa o suporte statul din buget. Accesul la credite cu dobanzi subventionate poate fi plafonat sau nu, conditionat sau nu, pentru toti agentii economici sau numai pentru cei publici. Pe de alta parte, se mai poate realiza prin deschiderea de catre stat a unor linii de credit cu dobanda sub nivelul pietei, prin constituirea in buget sau intr-un fond special a unor surse financiare dedicate acestui scop.

b) Investitiile reprezinta ajutoare financiare pe care statul le acorda pentru dezvoltarea sectorului public sau a altor sectoare, mai ales in ramuri sau zone (regiuni) defavorizate. Investitiile nu au caracter permanent, ci sunt in functie de necesitatile de realizare de investitii de importanta deosebita pentru economiile nationale.

Astfel, uneori statul suporta integral cheltuielile pentru construirea de intreprinderi noi in ramuri de importanta strategica (transporturi, energie, siderurgie, electronica etc.). S-a ajuns, in acest fel, ca statul sa detina, in unele tari, monopolul asupra unor sectoare de activitate: producerea energiei electrice (Grecia, Franta, Canada), transportul feroviar si aerian (Spania, Grecia, Italia), posta si telecomunicatii (marea majoritate a tarilor dezvoltate)[5].

De asemenea, statul participa alaturi de capitalul privat la realizarea de societati mixte sau, in calitatea de actionar unic, acorda intreprinderilor publice 'dotatii de capital' din fonduri bugetare, care nu modifica capitalul social al intreprinderii.

Statul ajuta propriile intreprinderi si prin intermediul comenzilor publice pentru executarea de lucrari, livrari de bunuri si prestari de servicii, practicand preturi ridicate in favoarea furnizorilor.

c) Imprumuturile cu dobanda subventionata se acorda intreprinderilor publice sau private din anumite sectoare de activitate sau care intampina dificultati financiare temporare, de trezorerie ori legate de restructurare. Nivelul dobanzii la aceste imprumuturi este redus, sub cel practicat de bancile comerciale, diferenta de dobanda fiind acoperita de la buget sau din alte fonduri speciale, iar termenele de rambursare sunt convenabile. De asemenea imprumuturi beneficiaza frecvent agricultorii pentru procurarea de masini agricole, ingrasaminte, material semincer etc.

d) Finantarea informarii/publicitatii reprezinta ajutoare financiare de la buget care se acorda, in anumite circumstante, pentru difuzarea de informatii, a studiilor de marketing, organizarea de expozitii, targuri, saloane etc. de prezentare sau participarii la astfel de manifestari. De asemenea, se finanteaza partial sau integral studii si cercetari ale pietei externe, reclama diferitelor actiuni de ordin social etc.

e) Avansurile rambursabile constituie o forma de sprijinire a unor actiuni de prospectare si prezentare in strainatate a unor produse noi si asigura intre 20% si 50% din finantarea necesara. Avansurile se restituie din incasarile realizate prin vanzarea in strainatate a noilor produse.

2. Metodele indirecte de sprijinire a intreprinderilor si sectoarelor de activitate se concretizeaza in:

a) Avantaje fiscale, care nu reprezinta transferuri banesti, ci se constituie in facilitati si degrevari fiscale care micsoreaza sarcina fiscala a agentilor economici beneficiari (publici sau privati). Ele nu apar inscrise explicit in buget ca si cheltuieli, statul renuntand, insa, la o parte a incasarilor la care are dreptul, motiv pentru care se mai numesc si cheltuieli fiscale.

Cele mai uzuale forme sunt: amortizarea accelerata, reducerea impozitului pe profitul reinvestit, creditul fiscal, diminuarea sau scutirea de unele impozite/taxe pentru investitiile realizate in ramuri de interes major sau in zone considerate defavorizate s.a.

b) Garantarea de catre stat a imprumuturilor bancare angajate de agentii economici, statul asumandu-si obligatia ca, atunci cand debitorul devine insolvabil, sa asigure rambursarea imprumutului.

Adiacente cheltuielilor publice pentru actiuni economice finantate de la buget sunt cele privind finantarea cercetarii stiintifice, prin intermediul carora se finanteaza obiective ce tin de cercetarea fundamentala, aplicativa sau experimentala, cheltuielile de protectie a mediului inconjurator, precum si cheltuielile pentru locuinte, servicii si dezvoltare publica.

Cheltuielile publice pentru cercetare-dezvoltare in domeniul economic reflecta politica statului in domeniul stiintei si sunt efectuate de acesta pentru a sustine si incuraja inovarea.

Finantarea acestui domeniu se face cu anumite diferentieri, in raport cu forma pe care o imbraca cercetarea:

a) cercetarea fundamentala, al carei scop este inovarea teoretica, extinderea limitelor cunoasterii; este finantata in mare masura de catre stat;        b) cercetarea aplicativa, al carei scop este inovarea practica, respectiv crearea de produse/servicii/tehnologii/tehnici/retete noi sau imbunatatite; este finantata in mare masura de agentii economici;

c) cercetarea de dezvoltare, al carei scop este aplicarea cercetarii si/sau transferul ei in economie si societate si care este finantata in mare masura de agentii economici.

Principalele surse de finantare sunt: bugetul de stat, fondurile de cercetare-dezvoltare ale agentilor economici, sursele externe.

O pozitie aparte si un rol deosebit in acest domeniu revine universitatilor, care efectueaza cercetari pe baza de contract (cu statul sau cu agenti economici) si care isi constituie fonduri proprii pe care, in mare masura, le folosesc pentru finantarea infrastructurii cercetarii universitare (laboratoare, dotari, echipamente, aparatura etc.), pentru intretinerea unui mediu de documentare, de comunicare si de schimb de informatii de inalta operativitate, ca si pentru formarea resursei umane de cea mai inalta calificare pentru desfasurarea cercetarii stiintifice.

Finantarea bugetara (si nu numai) a cercetarii are la baza principiul selectiei, al competitivitatii intre oferte de cercetare similare sau apropiate, din care este aleasa una pe baza programului propus finantatorului.

Cheltuielile publice pentru protectia mediului reflecta politica ecologica a statului si sunt efectuate de acesta pentru mentinerea parametrilor ecologici in contextul efectelor negative pe care dezvoltarea economica le-ar putea avea asupra mediului natural. Aceasta conceptie, aparuta la inceputul anilor '70 si mentionata in lucrarea "Limitele dezvoltarii" (Clubul de la Roma, 1972), este cunoscuta azi ca dezvoltare durabila si presupune concomitenta dezvoltarii economice cu, cel putin, pastrarea parametrilor de mediu.

Interventia statului in aceasta chestiune este determinata de caracterul public al mediului inconjurator si de faptul ca alterarea lui afecteaza intreaga comunitate. Statul intervine, dar nu este echitabil si nici rational ca eforturile de refacere/pastrare a caracteristicilor de mediu natural sa fie suportate de intreaga societate in mod solidar. De aceea, in finantarea acestor actiuni, primeaza principiul "poluatorul plateste".

Sursele financiare pentru astfel de cheltuieli sunt: fonduri provenite de la/ cheltuite de agentii economici (penalitati pentru pagube produse mediului, investitii pentru protejarea mediului/combaterea poluarii, impozite/taxe/redevente pentru consumul factorilor de mediu), fonduri ale bugetului, fonduri speciale pentru protectia mediului/combaterea poluarii, credite/ajutoare de la organisme internationale.

Principalele cheltuieli suportate din buget sunt: investitii in mediu, avantaje fiscale si subventii pentru agentii economici care se implica in protectia mediului, finantarea cercetarii stiintifice efectuate in beneficiul mediului.

Cheltuielile publice pentru locuinte, servicii si dezvoltare publica se refera la dezvoltarea sistemului de locuinte, a serviciilor privind alimentarea localitatilor cu apa si amenajarile hidrologice.

In Romania "dezvoltarea sistemului de locuinte" se finanteaza prin bugetul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului. In acest context se finanteaza prima care se acorda persoanelor fizice care incheie contract de economisire/ creditare cu un agent bancar pentru domeniul locativ; lucrarile pentru finalizarea blocurilor de locuinte aflate in diferite stadii de executie la sfarsitul anului 1989; reabilitarea termica a cladirilor de locuit multietajate; constructiile de locuinte sociale; actiunile privind reducerea riscului seismic al constructiilor existente cu destinatie de locuinte, respectiv consolidarea acestora; constructiile de sali de sport prin Compania Nationala de Investitii; reabilitarea blocurilor de locuinte din zonele defavorizate; constructiile de locuinte pentru tineri, prin Agentia Nationala pentru Locuinte; subventionarea creditului ipotecar; rambursarea creditelor externe contractate pentru constructia de locuinte destinate tinerilor, pentru asfaltarea sau pietruirea drumurilor comunale etc.

Finantarea cheltuielilor pentru "alimentare cu apa si amenajari hidrologice" se asigura prin bugetul Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor si privesc: actiunile operative de interes public de aparare impotriva inundatiilor, a fenomenelor hidrometeorologice periculoase si a accidentelor la constructiile hidrotehnice; intretinerea si apararea lucrarilor cu rol de aparare impotriva inundatiilor; refacerea si repunerea in functiune a lucrarilor de gospodarire a apelor afectate de calamitati naturale sau alte evenimente deosebite; plata comisioanelor, dobanzilor, ratelor si a contributiilor guvernamentale ce rezulta din acorduri internationale.

In Romania, cheltuielile publice pentru actiuni economice imbraca urmatoarele forme:

- alocatii bugetare;

- subventii (sub forma acoperirii diferentelor de pret sau de tarif si a primelor de productie sau de export);

- transferuri bugetare (mai ales pentru investitii);

- alocatii din fonduri speciale in afara bugetului de stat.

In tara noastra, in ultimii ani, se remarca o reducere constanta a cheltuielilor pentru obiective si actiuni economice, expresie fireasca a procesului de retragere a statului din economie.

Tabelul nr. 5.2. Volumul cheltuielilor pentru actiuni economice in structura functionala pe anul bugetar 2006

Sursa: http://anaf.mfinante.ro

ordine publica si siguranta nationala

Aceasta categorie de cheltuieli priveste finantarea unor servicii publice generale, care se realizeaza prin institutii si organe ale puterii legislative, executive, judecatoresti si de ordine publica.

Categorie complexa de cheltuieli traditionale ale statului, aceasta poate fi impartita, dupa criteriul functionalitatii, astfel:

Figura nr. 5.5.

Cheltuielile pentru serviciile publice generale, ordine publica si siguranta nationala sunt ocazionate de necesitatea existentei unor organe specializate, rezultate din insasi existenta statului. Acestea sunt:

a) organe ale puterii si administratiei publice, in care se includ:

. institutia prezidentiala sau monarhica;

. organele puterii legislative centrale sau locale (parlamentul si camerele sale, consilii locale);

. organele puterii judecatoresti; in tara noastra, aici se includ Ministerul Justitiei si structura sa de tribunale, judecatorii si curtile de apel, Curtea Suprema de Justitie si Ministerul Public;

. organele executive centrale sau locale (guvern, ministere, prefecturi, primarii); in tara noastra, aici se includ si Curtea de Conturi, Curtea Constitutionala, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Avocatul Poporului, alte agentii si oficii guvernamentale;

b) organele de ordine publica, in care se includ

. politia;

. jandarmeria;

. securitatea nationala;

. servicii de informatii;

. servicii speciale de paza si protectie;

. in tara noastra, aici se mai includ granicerii, paza si apararea contra incendiilor, penitenciarele, arhivele statului s.a.

Atributiile acestora sunt stabilite prin Constitutie si prin legi speciale, iar activitatile desfasurate privesc conducerea si administratia generala a intregii vieti economice si sociale, incepand cu adoptarea Constitutiei, a legilor si a altor acte normative, asigurarea aplicarii acestora, infaptuirea conducerii economiei, intretinerea relatiilor diplomatice, organizarea si desfasurarea activitatilor de gospodarie comunala (canalizare, salubritate, iluminat public, protectia mediului etc.) si incheind cu asigurarea ordinii si securitatii publice.

Factorii de care depind aceste cheltuieli sunt: marimea si structura aparatului de stat (in care un rol important revine birocratiei, regimului politic, aderarii la organisme supranationale sau cu vocatie internationala sau mondiala), nivelul salarizarii functiilor publice, factorii sociali (crima organizata, terorismul, coruptia, tensiunile sociale, urbanizarea etc.), inzestrarea tehnica s.a.

Finantarea cheltuielilor se face din buget (central sau local, in functie de subordonarea institutiilor), din venituri proprii, din donatii si din ajutoarele financiare externe pentru participarea la programele internationale de combatere a actiunilor criminale precum si credite externe. Principalele categorii de cheltuieli sunt cele curente (ponderea puternic majoritara), incluzand salarii si cheltuieli administrative si gospodaresti, precum si cele de capital (pondere mica, efectuate si din credite externe), incluzand constructii, dotari informatice, mijloace de transport etc.

Tarile dezvoltate aloca pentru finantarea cheltuielilor privind serviciile publice generale si ordinea publica intre 1% si 6% din produsul intern brut, adica intre 4% si 10% din cheltuielile publice totale. In tarile in curs de dezvoltare, ponderea acestor cheltuieli este intre 2% si 5% din produsul intern brut si, respectiv 7% pana la 22% din totalul cheltuielilor publice si chiar mai mult intrucat sistemul serviciilor publice generale este in formare, iar problemele cu care se confrunta populatia sunt numeroase.

In cadrul cheltuielilor privind serviciile publice generale ponderea o detin cheltuielile curente (circa 85%); cheltuielile de capital sunt mai reduse (circa 15%) si vizeaza, indeosebi, inzestrarea tehnica specifica, dotarea cu mijloace de transport adecvate, echipamente de informatizare etc.

Cheltuielile publice pentru aparare

Indeplinirea functiei statului de aparare a tarii, de asigurare a securitatii nationale, inclusiv prin participarea la organisme internationale cu caracter militar, implica alocarea an de an a unor importante resurse financiare publice.

Dupa destinatia lor, cheltuielile pentru aparare se impart in doua mari categorii: cheltuieli directe si cheltuieli indirecte.

Cheltuielile directe pentru aparare vizeaza intretinerea armatei in tara sau pe teritorii straine, cheltuieli pentru intretinerea flotei aeriene si maritime, cheltuieli pentru cumpararea de armament, echipament militar si mijloace de subzistenta, cheltuieli antrenate de purtarea unor razboaie etc. Ele figureaza, de regula, in bugetele ministerului de resort (Ministerul Apararii). Pe langa acestea, mai exista si alte cheltuieli militare finantate din bugetele speciale cu caracter militar precum si cheltuieli cuprinse in bugetele unor ministere civile dar care furnizeaza bunuri si servicii pentru armata.

Cheltuielile indirecte pentru aparare cuprind cheltuielile legate de lichidarea urmarilor razboaielor, plati pentru rambursarea datoriei publice contractate in timpul razboiului, despagubiri de razboi datorate invingatorilor, subventii acordate sinistratilor de razboi, transferuri catre invalizii, vaduvele si orfanii de razboi. Tot aici sunt incluse cheltuielile legate de aplicarea unor acorduri cu caracter militar, cheltuieli pentru cercetarea stiintifica in scopuri militare, pentru finantarea invatamantului cu caracter militar si altele.

Din punct de vedere al continutului economic, cheltuielile publice pentru aparare cuprind: cheltuielile curente (pentru procurari de materiale si servicii, drepturi de personal, transferuri); cheltuielile de capital sunt destinate dezvoltarii si modernizarii tehnicii militare, extinderii cercetarii in domeniul militar si, indeosebi, a celui nuclear.

Spre deosebire de alte categorii de cheltuieli publice, o caracteristica a cheltuielilor publice pentru aparare o constituie ponderea insemnata a cheltuielilor de capital, care se apropie si uneori chiar o depaseste pe cea a cheltuielilor curente.

Prin nivelul si evolutia lor, cheltuielile cu caracter militar influenteaza volumul si structura productiei materiale, modul de repartizare a produsului intern brut intre consum si acumulare, ritmul cresterii economice, utilizarea fortei de munca, nivelul de trai al populatiei, echilibrul financiar, monetar si valutar al fiecarei tari.

Potrivit doctrinei militare nationale, in Romania, cheltuielile militare vizeaza intarirea capacitatii de aparare a tarii.

Cea mai mare parte a resurselor sunt destinate intretinerii si dotarii fortelor armate si actiunilor de mentinere a pacii, actiunilor de integrare euro-atlantica si pentru constituirea fortei de reactie rapida, participarii la 'parteneriatul pentru pace' sau platilor compensatorii catre personalul disponibilizat.

Tabelul nr. 5.3. Volumul cheltuielilor pentru servicii publice generale, aparare, ordine publica si siguranta nationala in structura functionala

pe anul bugetar 2006

Sursa: http://anaf.mfinante.ro

Principala sursa de finantare a cheltuielilor pentru aparare nationala este bugetul de stat, in acelasi timp Ministerul Apararii Nationale retine integral ca venituri extrabugetare, unele incasari rezultate din diverse operatiuni. Totodata, in ultimii ani, Ministerul Apararii Nationale a beneficiat si de credite externe utilizate pentru cresterea gradului de inzestrare a armatei ca urmare a integrarii in structura N.A.T.O.

In Romania, cheltuielile pentru servicii publice generale, aparare, ordine publica si siguranta nationala sunt inscrise in bugetul de stat la doua pozitii distincte, asa cum se poate observa din tabelul 5.3. prezentat mai sus.

Prin finantarea anumitor actiuni cu caracter social-cultural se urmareste realizarea unor obiective, ca de exemplu:

1. restrangerea ariei de siguranta a vietii indivizilor prin diminuarea posibilitatilor de aparare in situatii de somaj, boli, batranete;
2. garantarea unui venit minim pentru toti membrii societatii indiferent de marimea proprietatii de care dispun acestia;
3. asigurarea pentru toti membrii societatii a unor standarde de viata considerate minime prin intermediul serviciilor publice generale;
4. asigurarea accesului la credite bancare in vederea obtinerii unui standard ridicat de viata;
5. asigurarea pentru toti membrii societatii a unor standarde de viata considerate maximale prin intermediul serviciilor publice generale;

Eficienta actiunilor social-culturale:

1. se exprima prin eficienta sectorului bancar si al asigurarilor;
2. desi nu este o eficienta economica, are o deosebita importanta asupra eficientei economice;
3. pune in valoare capacitata de aparare a unei tari;
4. este reflectata de relatia dintre "efort" exprimat prin volumul cheltuielilor indreptate spre realizarea acestor actiuni si "efectul" acestor cheltuieli manifestat pe multiple planuri: material, social, uman, cultural.
5. are in vedere numai capacitatea institutiilor bugetare din domeniul socio-cultural de a cerea profit.

Fata de investitiile materiale, cheltuielile pentru invatamant, componenta a investitiilor in resurse umane, prezinta urmatoarele particularitati (caracteristici):

1. termenul de recuperare este mai lung decat al investitiei materiale:
2. sunt investitii pe termen scurt deoarece efectele apar relativ repede;
3. investitia este supla si flexibila, fiind mai putin specializata in raport cu investitia materiala, care este destinata unei stricte specializari
4. efectele investitiei in invatamant sunt multiple si mai dificil de cuantificat decat efectele investitiilor materiale;
5. fata de investitiile materiale, in situatia investitiilor in invatamant intervine uzura morala.

Din punct de vedere al continutului lor economic, cheltuielile pentru invatamant se impart in:

1. cheltuieli de capital;
2. cheltuieli directe;
3. cheltuieli indirecte;
4. cheltuieli curente;
5. cheltuieli de transfer.

Conform clasificatiei functionale a cheltuielilor publice, in categoria cheltuielilor social-culturale nu se includ:

1. invatamant;
2. sanatate,
3. cercetare stiintifica;
4. cultura, recreere si religie;
5. asigurari si asistenta sociala.

Cheltuielile privind asigurarile sociale de stat vizeaza:

1. acordarea de pensii, indemnizatii si trimiteri la tratament balneoclimateric si odihna;
2. acordarea unor ajutoare banesti somerilor sau celor amenintati cu disponibilizarea;
3. sprijinul pentru incadrarea in munca prin acordarea de facilitati firmelor care angajeaza someri;
4. organizarea de cursuri de recalificare si reconversie profesionala;
5. organizarea de manifestari cultural-artistice pentru sprijinul pensionarilor.

In cadrul formelor indirecte de interventie a statului in economie putem aminti:

1. subventii;
2. avantaje fiscale;
3. garantarea de catre stat a imprumuturilor bancare;
4. avansurile rambursabile;
5. imprumuturile cu dobanda subventionata.

Conform clasificatiei functionale, cheltuielile cu protectia mediului fac parte din categoria:

1. actiuni economice;
2. combustibil si energie;
3. servicii si dezvoltare;
4. cercetare si dezvoltare in domeniul economic;
5. actiuni generale, economice, comerciale si de munca.

Subventiile se pot clasifica in:

1. subventii pentru import;
2. subventii de functionare/exploatare;
3. subventii pentru franarea exportului;
4. subventii pentru dobanzi;
5. subventii indirecte.

Ca forma directa de interventie a statului in economie, investitiile:

1. reprezinta ajutoare financiare pe care statul le acorda pentru dezvoltarea sectorului public sau a altor sectoare, mai ales  in ramuri sau zone (regiuni) defavorizate;
2. reprezinta transferuri de sume banesti din bugetul statului catre intreprinderi (sau cetateni), cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie, dar conditionat si cu o afectatie speciala;
3. se acorda intreprinderilor publice sau private din anumite sectoare de activitate sau care intampina dificultati financiare temporare, de trezorerie ori legate de restructurare;
4. reprezinta ajutoare financiare de la buget care se acorda, in anumite circumstante, pentru difuzarea de informatii, a studiilor de marketing, organizarea de expozitii, targuri, saloane etc. de prezentare sau participarii la astfel de manifestari;
5. constituie o forma de sprijinire a unor actiuni de prospectare si prezentare in strainatate a unor produse noi.

In cadrul cheltuielilor pentru servicii publice generale, sunt incluse:

1. cheltuielile privind penitenciarele, arhivele statului;
2. cheltuielile privind presedintia;
3. cheltuielile privind autoritatile judecatoresti;
4. cheltuielile privind politia;
5. cheltuielile privind pompierii, granicerii, jandarmeria.

Principala sursa de finantare a cheltuielilor pentru aparare nationala este:

1. bugetul local al localitatii unde se afla amplasata baza militara;
2. bugetul de stat;
3. venituri extrabugetare;
4. credite externe;
5. contributii ale populatiei.