Cheltuieli publice pentru actiuni social-culturale

Cheltuieli publice pentru actiuni social-culturale

Intr-o prezentare generala, in categoria cheltuielilor publice pentru actiuni social - culturale, sunt cuprinse urmatoarele tipuri de cheltuieli:

I.           Invatamant;

II.         Cultura, culte, actiuni sportive si de tineret;

III.       Sanatate;

IV.       Securitate sociala

Din aceasta ultima categorie fac parte cheltuielile legate de asigurari sociale, asistenta sociala, ajutor de somaj.

Suportul financiar pentru asigurarea finantarii acestor categorii de cheltuieli este dat de:

I.           Fonduri bugetare alocate prin bugetul federal in cazul statelor federative, statului, regiunilor, judetelor sau comunitatilor locale;

In unele tari (Franta, Austria, Elvetia) numai bugetul de stat aloca astfel de sume, dar sunt si state (Canada, Norvegia, Argentina) unde astfel de sume se asigura la nivel local.

II.         Contributii suportate de entitati fizice sau juridice care alimenteaza fluxuri financiare cu destinatie speciala cum sunt de exemplu: bugetul asig 333c26d urarilor sociale, sau fondurilor pentru somaj.

III.       Fonduri proprii ale societatilor comerciale publice sau private utilizate pentru ca finantarea cheltuielilor cu pregatirea profesionala a salariatilor sau protectia muncii.

IV.       Venituri extrabugetare, realizate din diferite activitati productive specifice, sau servicii furnizate pentru terti;

V.         Taxe si cotizatii de la populatie sau chiar achitarea contravalorii unor servicii sau bunuri culturale;

VI.       Fonduri provenite de la O.N.G., institutii de caritate, fundatii, institutii de cult;

VII.     Finantari externe, rambursabile si nerambursabile prin institutii financiare sau diverse organisme ca: UNESCO, UNICEF, OMS, Banca Mondiala.

Ca politici financiare, in ultima perioada multe state, pe buna dreptate, au luat masuri de reducere a unor anumite cheltuieli publice legate de unele domenii ca: sanatate, invatamant, asigurari sociale, cum a fost cazul S.U.A. in anii 1980 - 1988, sau Marea Britanie intre anii 1979 - 1990.

Se considera pe buna dreptate, ca ajutoarele sociale trebuie acordate limitat pentru a nu incita la nemunca si pentru a nu transforma persoanele astfel ajutate in "asistati permanenti".

Cheltuielile publice pentru invatamant

Invatamantul, este cea mai eficienta cheltuiala publica. El contribuie la progresul de ansamblu al societatii.

Prin alocarea unor sume pentru acoperirea cheltuielilor publice pentru invatamant in primul rand statul urmareste un prim prag de egalizare a sanselor de instruire si educare a tuturor membrilor societatii.

Ca tendinta generala resursele alocate invatamantului au inregistrat o evolutie crescatoare in toate statele indiferent de stadiul de dezvoltare.

Raportul pentru educatie al UNESCO intocmit in anul 1998 scoate in evidenta ca, in perioada 1980-1995 cheltuielile pentru invatamant au crescut de 2,47 ori de la 566,3 mlde. $ SUA la 1403,3 mlde. $ SUA . In medie se foloseste pentru invatamant 4,9 % din P.I.B. Tarile dezvoltate au alocat 5,1 % - 5,4 % din P.I.B., in timp ce tarile in curs de dezvoltare 3,8 % - 3,9 % din P.I.B.

Evolutia cheltuielilor publice pentru invatamant este influentata de mai multi factori si anume:

factori demografici

factori economici, in principal modernizarea proceselor tehnologice si implicit modernizarea procesului de invatamant;

factori sociali si politici, rezumati in politica scolara, extinderea invatamantului obligatoriu, acordarea unor facilitati invatamantului superior etc.

Sumele de finantare pentru invatamant se realizeaza din: bugetul de stat, de la populatie, agenti economici, organizatii non-guvernamentale, donatii si sponsorizari, finantari externe.

Cheltuielile bugetare pentru invatamant sunt alocate cu precadere Ministerului Educatiei ,Cercetarii si Tineretului, dar aceiasi destinatie apare si prin intermediul altor ministere cum ar fi de exemplu Ministerul Apararii pentru invatamantul militar, Ministerul de Interne. O parte din cheltuielile pentru invatamantul preuniversitar si anume cheltuielile materiale se finanteaza din bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale.

Din punct de vedere al continutului economic, cheltuielile bugetare pentru invatamant se clasifica in doua grupe si anume:

Cheltuieli curente, cu referire la cheltuielile de personal (salarii si alte drepturi salariale) si cheltuieli materiale (de intretinere, gospodarire, reparatii etc.);

Cheltuieli de capital sau de investitii, respectiv pentru construirea unor unitati noi de invatamant, dotarea tehnica moderna de calcul sau de laborator;

Dimensionarea si planificarea cheltuielilor pentru invatamant se face in functie de elemente specifice care privesc numarul de elevi, costuri unitare, normative de personal, etc.

Cheltuieli publice pentru cultura, culte si actiuni pentru       activitatea sportiva si de tineret

Finantarea serviciilor culturale, artistice si sportive se poate face fie prin alocarea de fonduri publice, fie cu plata in cazul in care se acopera valoarea de piata a serviciului respectiv. In aceste cazuri, institutiile respective pot sa nu realizeze deloc venituri, sau sa incaseze venituri modice, care nu acopera valoarea serviciilor. Pentru desfasurarea acestor activitatii, acestora sa se acorde subventii din bugetul statului sau din bugetul local. Institutiile culturale pot fi publice, de importanta nationala sau locala (biblioteci, institutii artistice, muzee, orchestre) sau pot fi proprietate particulara, apartinand unor firme sau persoane particulare (teatre, edituri si cluburi sportive).

Institutiile si activitatile cultural-artistice, cultele, actiunile sportive si de tineret se finanteaza de la bugetul statului fie integral, fie partial, prin acordarea de subventii in completarea veniturilor lor proprii. Bugetul de stat reprezinta sursa cea mai importanta de sustinere din punct de vedere financiar a acestor institutii si actiuni. In unele tari dezvoltate ca: Franta, Germania, Norvegia, resursele financiare publice alocate culturii, artei, sportului, reprezinta 9 % - 12 % din totalul cheltuielilor social-culturale si intre 1 % - 5% din P.I.B. Un aspect caracteristic il reprezinta faptul ca finantarea bugetara a acestor institutii se realizeaza in proportie de 80%-100% prin intermediul bugetelor colectivitatilor locale. In totalul cheltuielilor publice pentru cultura preponderente sunt cheltuielile curente (de personal, materiale) cheltuielile de capital (cumparari de opere artistice pentru muzee, constructii, echipamente) avand o pondere redusa.

Ca sisteme de finantare a cheltuielilor institutiilor pentru cultura, culte, arta, actiuni sportive sunt folosite urmatoarele:

finantarea bugetara, respectiv alocarea integrala de la buget a fondurilor necesare intretinerii si functionarii institutiei si varsarea la buget a eventualelor venituri realizate, sistem ce se aplica, de exemplu, in cazul bibliotecilor, inclusiv Biblioteca Nationala, centrele de conservare si valorificare a traditiilor si creatiei populare, Agentia Nationala de Presa "Rompres", Editura Academiei, Oficiul Roman pentru Drepturi de Autor;

finantare din venituri extrabugetare si alocatii din buget respectiv retinerea veniturilor realizate pentru a acoperi unele cheltuieli stabilite si primirea in completare a unor subventii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, in functie de subordonare; asa este cazul caselor de cultura, al muzeelor, al unor publicatii si carti de interes national, al unor institutii de spectacole si concerte;

integral din venituri extrabugetare (autofinantare) in cazul institutiilor care au venituri suficiente pentru a-si acoperi in totalitate cheltuielile, deoarece desfasoara activitati cu caracter economic, cum sunt, editurile, casele de filme sau alte institutii sau activitati.

Cheltuieli publice pentru sanatate

Cheltuielile publice pentru sanatate sunt destinate pentru finantarea intretinerii si functionarii institutiilor sanitare (spitale, dispensare, policlinici), precum si finantarii unor actiuni de prevenire a imbolnavirilor, evitare a accidentelor si de educatie sanitara.

Sursele de finantare a actiunilor de ocrotire a sanatatii sunt diverse si anume:

fonduri alocate din buget (central sau local) care detin in unele tari un loc important in totalul cheltuielilor publice. Statul finanteaza institutiile sanitare publice (spitale) si unele actiuni in domeniul sanatatii (vaccinari, tratarea anumitor boli specifice, profesionale);

contributii pentru asigurari de sanatate Acestea sunt suportate in mod obligatoriu de angajati si de angajatori. Cotizatiile difera in functie de nivelul salariilor si de specificul activitatii desfasurate. Pe seama acestor cotizatii se acopera onorariile platite medicilor, medicamentele, costul analizelor de laborator sau al altor prestatii medicale. In unele tari, asiguratii beneficiaza de restituirea unei parti din cotizatii, in cazul in care nu au apelat o anumita perioada de timp la asistenta medicala;

resurse ale populatiei cheltuite in calitate de pacienti, in cazul in care persoanele respective nu sunt asigurate si suporta integral costul prestatiilor medicale, medicamentelor, tratamentelor;

ajutor extern, intalnit in special in tari in curs de dezvoltare, sub forma ajutoarelor de organizatii specializate (Organizatia Mondiala a Sanatatii, Crucea Rosie Internationala, Banca Mondiala).

Se poate aprecia ca, la nivel mondial, in ultimele trei decenii (1960-1990), volumul cheltuielilor pentru sanatate a crescut, dublandu-se in majoritatea tarilor dezvoltate. Conform Raportului Dezvoltarii Umane al UNCTAD pe anul 1998, ponderea cheltuielilor totale pentru sanatate in PIB in tarile membre ale OCDE a crescut de la 4,5% in 1960 la 9,7% in 1991; in America de Nord de la 5,3% la 13,0%; in Uniunea Europeana de la 4,1% la 8,2%. In tarile in curs de dezvoltare s-a inregistrat pe total, de asemenea, o dublare a ponderii cheltuielilor publice pentru sanatate in total PIB (de la 1 % in 1960 la 2 % in 1990), dar cu mari diferentieri intre tari.

Efectul general al cresterii acestor cheltuieli publice pentru sanatate s-a manifestat intr-un progres al starii de sanatate, intr-o crestere a sperantei de viata la nastere, in majoritatea tarilor, chiar in unele tari in curs de dezvoltare. Un alt aspect ce trebuie mentionat este cel referitor la legatura dintre nivelul cheltuielilor pentru sanatate si indicatorii starii de sanatate, din diferite tari. De exemplu, SUA au cel mai ridicat nivel al cheltuielilor pentru sanatate, dar au indicatori ai starii de sanatate de nivel mediu; in schimb, Japonia are cheltuieli moderate, dar indicatorii starii de sanatate sunt apreciati ca fiind indicatori buni.

In Romania resursele financiare destinate ocrotirii sanatatii au provenit, pana in 1998, in proportie majoritara de la bugetul de stat. Intr-o masura redusa se alaturau unele cheltuieli efectuate de agentii economici, unele venituri proprii ale institutiilor sanitare (care erau mobilizate intr-un fond special pentru sanatate) sau cheltuieli ale populatiei pentru ingrijirea si pastrarea sanatatii, efectuate din proprie initiativa. Reforma care se desfasoara in domeniul ocrotirii sanatatii in tara noastra a introdus un nou sistem de ocrotire a sanatatii si anume asigurarile sociale de sanatate.

Ele au caracter obligatoriu, sa asigure in principal resursele banesti necesare functionarii sistemului de sanatate sunt constituite, in principal, din contributii ale asiguratilor, ale angajatorilor (persoane fizice si juridice) si din alte surse.

Reforma in domeniul sanatatii vizeaza introducerea unui nou sistem de asigurare a sanatatii, opus celui centralizat si bazat pe noi principii de organizare si finantare.

In noile conditii de ocrotire a sanatatii in Romania, sursele de finantare a cheltuielilor publice pentru sanatate sunt:

fonduri de asigurari sociale de sanatate;

bugetul de stat;

fondul special pentru sanatate;

cheltuielile populatiei pentru sanatate;

cheltuielile unor organizatii nonguvernamentale de caritate;

resurse externe.

Fondurile de asigurari sociale de sanatate reprezinta principala sursa de finantare a sanatatii in Romania si ele reprezinta circa 60% din cheltuielile publice pentru sanatate. Aceste fonduri se constituie pe doua niveluri: Fondul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si fondurile caselor de asigurari de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti.

Constituirea fondurilor se realizeaza pe seama contributiilor suportate de persoane fizice (salariati, pensionari, alte persoane fizice) si juridice si se utilizeaza pentru plata medicamentelor si a serviciilor medicale acordate, acoperirea cheltuielilor de administrare si functionare etc.

Bugetul de stat finanteaza cheltuielile curente ale unitatilor sanitare (organizate ca institutii publice) integral sau partial (sub forma de alocatii sare completeaza veniturile extrabugetare). Sunt finantate integral de la bugetul de stat: institutele si centrele de sanatate publica, inspectoratele de sanatate publica, centrele de medicina preventiva, Institutele si Academia de Stiinte Medicale, spitalele de psihiatrie, sanatoriile si preventoriile TBC, spitalele de boli infecto-contagioase, unitatile si activitatile specifice Ministerului Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Serviciul Roman de Informatii si Ministerul Transporturilor. Sunt finantate cu alocatii bugetare (in completarea veniturilor extrabugetare, prin sistemul de asigurari de sanatate)urmatoarele unitati sanitare: institutele cu activitate de cercetare si invatamant sau care coordoneaza programe de sanatate, serviciile de ambulanta, unitatile sanitare cu sectii de psihiatrie, TBC si boli infecto-contagioase s.a.

Tot bugetul de stat finanteaza programele nationale de sanatate publica, organizate de Ministerul Sanatatii si alte programe (la care contribuie alaturi de finantarea caselor de asigurari de sanatate).

Prin cheltuieli de capital bugetul de stat finanteaza construirea unor unitati sanitare si procurarea de aparatura si echipamente de mare performanta.

Fondul special pentru sanatate se constituie in afara bugetului de stat, pe seama unor taxe percepute asupra activitatilor daunatoare sanatatii prelevate de la persoanele juridice care realizeaza incasari din actiuni publicitare la produsele de tutun, tigari si bauturi alcoolice (intr-o cota de 10% din valoarea acestor incasari); la fel, persoanele juridice care incaseaza venituri din vanzarea de produse din tutun, tigari si bauturi alcoolice contribuie cu 1 % din valoarea acestor incasari. De asemenea, in acest fond se cuprind o serie de venituri din activitatea unitatilor sanitare (cota din veniturile policlinicilor cu plata, taxe pentru examene medicale s.a.). Resursele acestui fond special pentru sanatate se alatura resurselor bugetului de stat pentru unitatile finantate integral din resurse bugetare.

Cheltuielile populatiei pentru sanatate sunt acele cheltuieli pentru servicii medicale sau medicamente, altele decat cele care intra in sfera asigurarilor sociale de sanatate; de asemenea, populatia poate incheia asigurari facultative, private.

La anumite actiuni in domeniul ocrotirii sanatatii pot contribui si organizatiile neguvernamentale cu caracter filantropic, caritabil si resurse externe.

Cheltuieli publice pentru securitatea sociala

In cadrul acestei grupe de cheltuieli social-culturale se cuprind cheltuielile pentru acordarea de ajutoare, alocatii, pensii, indemnizatii, unor persoane salariate sau nesalariate (in categoria celor din urma sunt inclusi batranii, invalizii, handicapatii, somerii, femeile, copiii, tinerii). Cea mai importanta componenta a cheltuielilor pentru securitatea sociala o reprezinta asigurarile sociale. Marimea cheltuielilor cu securitatea sociala variaza de la o tara la alta, in functie de potentialul economic, de numarul si structura populatiei, de orientarea politicii sociale, de sistemul de asigurari sociale. In majoritatea tarilor dezvoltate ele reprezinta intre 50% si 80% din totalul cheltuielilor social-culturale, ocupand un loc insemnat si in ansamblul cheltuielilor publice (in Suedia reprezinta 51%, in Danemarca 49,8%, iar in celelalte tari dezvoltate peste 30%); in schimb, in tarile in curs de dezvoltare volumul si ponderea lor sunt mult mai reduse.

Acordarea de asistenta sociala, ajutoare si alocatii reprezinta o latura importanta a politicii sociale a statelor prin care se urmareste sprijinirea anumitor categorii sociale.

Securitatea sociala cuprinde ansamblul actiunilor intreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea si inlaturarea consecintelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale, evenimente care actioneaza negativ asupra nivelului de trai al indivizilor. Riscurile sociale pot fi riscuri fizice (care afecteaza partial sau total capacitatea de munca), riscuri economice (care impiedica o persoana sa exercite o activitate producatoare de venit - somajul).

In prezent, mecanismele financiare utilizate pentru asigurarea resurselor financiare publice necesare realizarii securitatii sociale se caracterizeaza prin:

perceperea unor contributii sociale, salariale si patronale pentru constituirea fondurilor securitatii sociale;

situarea la baza actiunilor privind asigurarea securitatii sociale a principiului mutualitatii si solidaritatii sociale;

universalizarea acordarii ajutoarelor sau prestatiilor sociale;

functionarea unor structuri si in sectorul privat care furnizeaza prestatii sau servicii sociale ;

asigurarea unui venit minim garantat.

In tarile dezvoltate, resursele financiare destinate securitatii sociale reprezinta concretizarea unor programe sociale vaste, cum ar fi cele privind combaterea saraciei, lichidarea somajului, ajutorarea persoanelor cu handicap, a familiilor cu multi copii etc. Aceste resurse contribuie la ajutorarea si ameliorarea situatiei cetatenilor respectivi si cauta sa previna producerea altor riscuri in societate. In acelasi timp, o data cu aceste ajutoare, statele initiaza si masuri de stimulare a muncii in general, deoarece se considera ca ele reprezinta o redistribuire a veniturilor realizate de catre cei productivi in favoarea celor neproductivi, ducand chiar la o incetinire a cresterii economice. De aceea, in tarile dezvoltate se acorda multa atentie acestor forme de ajutoare, pentru ca uneori programe sociale bine intentionate produc efecte contare celor asteptate. Astfel, atunci cand sunt acordate ajutoare in bani saracilor, exista riscul permanentizarii saraciei, in loc ca aceasta sa fie eradicata; acordarea de ajutoare substantiale mamelor singure cu copii poate duce la cresterea divorturilor (de exemplu, in perioada 1980 - 1990, in SUA, s-a constatat o explozie a familiilor cu un singur parinte).

Sursele de finantare a cheltuielilor cu securitatea sociala sunt diferite. Astfel, cheltuielile efectuate pe linia asigurarilor sociale si a ajutorului de somaj se realizeaza pe seama contributiilor salariatilor, a liber-profesionistilor si a agentilor economici. La acestea se adauga uneori si subventiile din fonduri bugetare. Cheltuielile pe linia asistentei sociale se acopera in principal, pe seama resurselor din bugetul de stat sau local sau din fonduri speciale si a resurselor provenind din donatii, contributii voluntare, resurse de la organizatii nonguvernamentale etc. Alaturi de aceste resurse interne participa, in unele tari, resursele externe provenite de la organisme specializate. Asa cum este cazul Fondului Social ce se constituie in cadrul Uniunii Europene si care si-a folosit resursele, incepand cu 1978, pentru combaterea somajului in randul tinerilor si femeilor.