Cheltuielile pentru actiuni social-culturale

Cheltuielile pentru actiuni social-culturale

Caracterizarea generala

Satisfacerea nevoilor cu caracter social reprezinta o componenta importanta a politicii sociale a statelor si presupune folosirea pe scara larga a resurselor financiare publice in scopul imbunatatirii conditiilor de viata, a calitatii vietii fiecarui individ. Analiza cheltuielilor publice din diferite tari scoate in evidenta faptul ca pe primul loc se situeaza cheltuielile pentru actiuni social-culturale, cu o pondere cuprinsa intre 25% si 50% din cheltuielile bugetare.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in America si Europa a aparut o doctrina politica referitoare la sisteme de interventie in directia satisfacerii nevoilor fundamentale ale cetatenilor denumita "WELFARE STATE" (stat al bunastarii). In cadrul "statului bunastarii" exista metode, masuri si tehnici speciale prin care autoritatea publica actioneaza in trei directii principale:

• garantarea unui venit minim, independent de marimea pietei si  forma de proprietate;
• diminuarea ariei de nesiguranta si punerea in garda a indivizilor si familiilor lor in infruntarea unor situatii determinate de boli, batranete, somaj;
• asigurarea pentru toti membrii societatii a unor standarde mai bune, disponibile in raport cu o gama predeterminata de servicii sociale.

Chiar daca unele din aceste necesitati apar ca avand si un caracter individual, ele au un pronuntat caracter colectiv si sunt satisfacute prin actiuni organizate de autoritatea publica, cu ajutorul unor institutii specializate, pe perioade mari de timp si cu resurse insemnate din partea statului. Cheltuielile pentru actiuni social-culturale asigura realizarea de servicii in mod gratuit, cu plata redusa sau sub forma de pensii, alocatii, ajutoare; de ele beneficiaza o mare parte a populatiei, in unele cazuri chiar toata populatia.

Rolul acestor cheltuieli se manifesta pe diverse planuri: economic, social, uman, educativ. Resursele financiare destinate acestor activitati social-culturale asigura instruirea, educarea si pregatirea profesionala a oamenilor, mentinerea, refacerea si intarirea starii de sanatate, cresterea demografica, un sistem de securitate sociala, cresterea nivelului cultural, artistic si de civilizatie al membrilor colectivitatii.

Cheltuielile pentru actiunile social-culturale manifesta o tendinta de crestere de la o perioada la alta, datorita urmatoarelor cauze:

- dezvoltarea economica, care reclama indivizi bine pregatiti, sanatosi, care sa asigure desfasurarea normala si dezvoltarea activitatilor economico-sociale;

- factorul demografic (numar si structura) care determina extinderea serviciilor sociale existente si aparitia de noi programe sociale;

- cresterea costului acestor servicii sau a nivelului alocatiilor, ajutoarelor, care reclama resurse financiare mai mari.

Structura cheltuielilor pentru actiuni social-culturale cuprinde:

cheltuieli pentru invatamant;

cheltuieli pentru cultura, culte, actiuni sportive si de tineret;

cheltuieli pentru sanatate;

cheltuieli pentru securitatea sociala, care includ:

(a)    cheltuieli cu ajutorul de somaj;

(b)   cheltuieli cu asistenta sociala, ajutoare, indemnizatii;

(c)    asigurari sociale.

In legatura cu cheltuielile de securitate sociala, mentionam ca ele nu se identifica cu cheltuielile cu protectia sociala, sfera acestora din urma fiind mult mai larga.

Protectia sociala se refera la ansamblul masurilor si actiunilor economico-sociale initiate de stat pentru a garanta membrilor societatii, salariati sau nesalari 747f51h ati, apararea fata de fenomene sau actiuni al caror efect se rasfrange nefavorabil asupra situatiei lor. In masurile de protectie sociala se cuprind: crearea de noi locuri de munca, subventionarea unor produse si servicii destinate populatiei, compensatii banesti pentru cresterea preturilor la marfuri de interes vital pentru populatie, facilitati fiscale, dar si cheltuieli de securitate sociala cum sunt: ajutorul de somaj, asistenta sociala, pensii si indemnizatii de asigurari sociale etc.

Structura cheltuielilor publice pentru actiuni social-culturale difera in functie de gradul de dezvoltare al tarii. Spre exemplu, in tarile dezvoltate ponderea cea mai mare o detin cheltuielile cu securitatea sociala.

Sursele de finantare

Cheltuielile pentru actiuni social-culturale sunt efectuate din surse publice sau private, interne sau externe, dupa caz. Aceste surse pot fi:

a)      fondurile bugetare (bugetul federal, bugetele statelor, regiunilor si provinciilor membre ale federatiei si  bugetele colectivitatilor locale in tarile cu structura federala, respectiv bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, fonduri speciale extrabugetare si bugetele locale in tarile cu structura unitara.)

b)      cotizatii sau contributii suportate de persoane fizice sau juridice care alimenteaza fonduri financiare cu destinatie speciala cum sunt: bugetul asigurarilor sociale, fondul pentru ajutor de somaj etc;

c)      fonduri proprii ale intreprinderilor publice sau private (intreprinderile publice sau private fac o serie de cheltuieli cu pregatirea profesionala a salariatilor, cu actiuni de ocrotire a sanatatii, de protectia muncii);

d)      venituri realizate de institutii social-culturale (din diferite activitati specifice, din servicii catre terti, din exploatarea bunurilor lor);

e)      veniturile populatiei (destinate suportarii unor taxe, contributii sau cheltuieli legate de invatamant, sanatate, cultura si arta);

f)        fondurile organizatiilor fara scop lucrativ ( organizatii neguvernamentale, institutii de caritate, fundatii, asociatii, biserici si alte asezaminte de cult);

g)      ajutor financiar extern cuprinde credite rambursabile si ajutoare nerambursabile acordate de organisme internationale sau regionale cum ar fi UNICEF, UNESCO, OMS, Banca Mondiala, Uniunea Europeana prin intermediul Fondului social.

Cheltuielile pentru actiuni social-culturale sunt asimilate unor investitii de un tip deosebit denumite "investitii umane" (capital uman); ele cuprind totalitatea cheltuielilor care conduc la cresterea aptitudinilor fizice si intelectuale ale indivizilor luati ca agenti productivi prezenti sau viitori. Investitia umana are mai multe componente dintre care se evidentiaza investitia intelectuala, investitia pentru sanatate, investitia culturala.

Investitia intelectuala corespunde cheltuielilor pentru invatamant si pregatire profesionala in scopul instruirii si calificarii fortei de munca. Aceste cheltuieli reprezinta un avans de venit national deoarece resursele financiare destinate invatamantului nu se consuma efectiv, ci se regasesc intr-o alta forma in calitatea superioara a pregatirii profesionale a membrilor societatii.

Investitia in sanatate cuprinde cheltuieli indreptate spre asigurarea asistentei medicale, precum si cele destinate actiunilor preventive si de conservare a starii de sanatate a membrilor societatii.

Investitia culturala, cuprinzand cheltuieli destinate realizarii actiunilor de cultura si arta, contribuie la cresterea nivelului de  educatie si civilizatie cultural-artistica a membrilor societatii. Aceste cheltuieli se concretizeaza in bunuri si servicii cultural-artistice de care populatia beneficiaza direct sau indirect.

Dezvoltarea umana durabila. Concept si indicatori

Exercitarea eficienta a functiilor statului se evalueaza prin rezultatele obtinute in economie, corelate cu dezvoltarea umana, in mentinerea coeziunii sociale de viata demna si combaterea saraciei precum si in asigurarea mediului necesar manifestarii depline a libertatii umane. Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) intocmeste incepand cu anul 1990 un Raport privind Dezvoltarea Umana.

Pentru realizarea dezvoltarii umane sunt necesare trei conditii esentiale:

o viata indelungata intr-o stare de sanatate;

acumularea de cunostiinte;

acces la resursele necesare pentru atingerea unui nivel de trai convenabil.

Incepand cu anul 1995, Romania elaboreaza un Raport National al Dezvoltarii Umane, care are in fiecare an o tematica specifica si reprezinta un studiu complex si obiectiv efectuat din afara  organelor de decizie al procesului de tranzitie privit din perspectiva dezvoltarii umane. In anul 1996, acest raport a avut ca tema distincta habitatul-un element deosebit de important al calitatii vietii; totodata, Raportul "incearca sa contureze un profil mai cuprinzator al dezvoltarii umane in ceea ce priveste populatia, evolutia si utilizarea resurselor de munca, educatia si sanatatea, protectia sociala".

In anul 1997, raportul a avut ca tema specifica analiza problemelor coeziunii sociale si efectele ei asupra saraciei. Actuala etapa pe care o parcuge tara noastra, marcata de politici economice si sociale cu costuri ridicate pentru populatie, reclama mentinerea coeziunii sociale, atenuarea tensiunilor, promovarea de programe de protectie sociala si reducerea saraciei. Tematica principala a Raportului pentru anul 1998 a reprezentat-o analizarea impactului evolutiei economice din Romania asupra dezvoltarii umane si politicile statului in domeniul asigurarii protectiei sociale; se pune un accent deosebit pe rolul statului in societatea civila si al institutiilor lui in sprijinul dezvoltarii umane.  

Indicele dezvoltarii umane si-a dovedit capacitatea de a exprima sintetic evolutia acestor procese complexe.

Indicele dezvoltarii umane (IDU) cuprinde trei elemente:

• Longevitatea - masurata prin speranta de viata la nastere; s-au stabilit valorile minime si maxime: intre 25 si 85 ani (I_sv);
• Nivelul de educatie - calculat ca medie aritmetica ponderata intre gradul de alfabetizare al populatiei (cu o pondere de doua treimi) si gradul de cuprindere in invatamantul de toate nivelurile (o treime) (I_ne):

gradul de alfabetizare - cuprins intre 0% si 100% (I_ga);

gradul de cuprindere in invatamant - cuprins intre 0% si 100% (I_ci).

Standardul de viata (nivelul de viata) - masurat prin indicatorul PIB/locuitor exprimat in dolari SUA, la paritatea puterii de cumparare. Sunt precizate valorile minime si maxime: intre 100 dolari SUA si 40 000 dolari SUA (I_PIB/loc).

Formula de calcul a IDU este urmatoarea:

IDU=

Toti indicatorii care intra in compunerea IDU se calculeaza dupa urmatoarea formula generala:

Indicator =

Indicele nivelului de educatie se calculeaza ca un indice compozit dupa formula:

I_ne=

Indicatorul Dezvoltarii Umane (IDU) este util in ierarhizarea tarilor si stabilirea componentelor care influenteaza negativ evolutia lui, astfel:

Evolutia Indicatorului Dezvoltarii Umane din Romania pentru perioada 1998-2005 a fost urmatoarea:

Cheltuielile pentru invatamant

Dezvoltarea invatamantului se realizeaza in concordanta cu cerintele diferitelor etape de dezvoltare economico-sociala si ale egalizarii conditiilor de instruire si educare a tuturor membrilor societatii. Ponderea cheltuielilor publice pentru invatamant in PIB variaza de la o tara la alta fiind cuprinsa intre 3% si 6% din PIB. Privite in timp cheltuielile publice pentru invatamant manifesta tendinta de crestere ca urmare a actiunii conjugate a mai multor factori:

• factori demografici cresterea populatiei a antrenat in mod firesc cresterea populatiei scolare, aceasta a dus la cresterea contingentelor scolare, a gradului de cuprindere in sistemul de invatamant si implicit un necesar sporit de cadre didactice;
• factorii economici dezvoltarea economica in ansamblu a reclamat o forta de munca cu calificare medie si superioara. Aceasta s-a putut obtine efectuand un volum sporit de cheltuieli pentru invatamant;
• factorii sociali si politici: se refera la politica scolara, la principiile avute in vedere de guverne la stabilirea acesteia, la nivelul invatamantului obligatoriu, la facilitatile si ajutoarele stabilite.

Finantarea cheltuielilor pentru invatamant se realizeaza din diferite surse si anume:

a)      cheltuielile pentru invatamant se suporta in principal din bugetul de stat (este vorba de invatamantul de stat, cel particular finantandu-se din taxele scolare platite de cei care il urmeaza; taxele de scolarizare pentru unele categorii de studenti la invatamantul de stat in Romania urmaresc cresterea veniturilor proprii ale institutiilor de invatamant respective).

b)      venituri proprii ale unitatilor de invatamant, realizate din activitatea de cercetare stiintifica, din serviciile pe linia educatiei continue, din inchirieri sau din alte activitati;

c)      cheltuielile populatiei materializate in taxe scolare si cheltuieli pentru intretinerea scolara si extrascolara a elevilor si studentilor;

d)      cheltuielile agentilor economici cu organizarea de cursuri de pregatire profesionala, calificare, specializari sau acordarea de burse elevilor sau studentilor;

e)      sponsorizari, donatii sau alte forme de ajutor primite din partea unor intreprinderi, fundatii, societati de binefacere;

f)        ajutor extern - se intalneste in principal in cazul tarilor in curs de dezvoltare si reprezinta cca. 10% din volumul total al cheltuielilor pentru invatamant al acestor tari; se materializeaza prin : subventii directe, imprumuturi, finantari, trimiteri de experti, cadre didactice, tehnicieni, ori chiar unele resurse materiale necesare invatamantului.

Cheltuielile bugetare pentru invatamant sunt repartizate cu precadere Ministerului Educatiei si Cercetarii (ministerul care organizeaza si conduce invatamantul), dar si altor ministere cum ar fi: Ministerul Industriilor, Apararii, Agriculturii, Transporturilor. O alta directie a analizei cheltuielilor publice pentru invatamant se refera la continutul economic sau la natura acestora

Din punct de vedere al continutului economic, cheltuielile pentru invatamant sunt grupate in doua categorii:

a) cheltuieli curente destinate intretinerii si functionarii unitatilor de invatamant; reprezinta 80-90% din total si se refera la cheltuielile cu salariile si alte drepturi de personal, cheltuielile cu materiale didactice, manuale, drepturi sociale, burse, cheltuieli de gospodarire, reparatii etc.

b) cheltuieli de capital destinate construirii de noi unitati de invatamant si dotarii lor cu aparatura necesara.

Finantarea invatamantului se face pe grade si anume: invatamant prescolar, invatamant primar, gimnazial, liceal, superior si alte actiuni de invatamant. Dintre acestea, invatamantul primar, gimnazial si liceal beneficiaza de cel mai mare volum de resurse financiare, datorita contingentelor mari de populatie scolara si politicii privind invatamantul obligatoriu.

In privinta invatamantului superior, acesta are anumite caracteristici:

a)      pentru invatamantul superior sunt alocate 10-20% din totalul resurselor financiare publice destinate invatamantului; ponderea redusa se datoreaza contingentelor de studenti care sunt inferioare numeric populatiei scolare din invatamantul primar si secundar, dar, si datorita limitarii, intr-o anumita masura, a necesitatilor de cadre cu pregatire superioara cerute de economie;

b)      in tarile dezvoltate, costul invatamantului superior este mai ridicat comparativ cu celelalte grade de invatamant si, din aceasta cauza, nu pot fi respectate unele obiective sociale pe care si le propun statele, in acest domeniu, cum ar fi egalitatea de sanse (toti studentii ar trebui sa beneficieze de invatamant superior, indiferent de statutul lor social, familial, etnic, rasial; in realitate nu se poate respecta acest principiu deoarece pentru foarte multi tineri nivelul veniturilor este foarte redus) si echitatea (nu se respecta deoarece uneori de la bugetul de stat are loc transfer nedorit de venituri de la cei cu posibilitati materiale reduse la cei care dispun de posibilitati pentru a urma invatamantul superior);

c)      in majoritatea tarilor se percep taxe scolare de la cei ce urmeaza cursurile invatamantului superior, diferentiate in functie de felul facultatii; spre exemplu in SUA taxa de scolarizare la nivelul anului 1997 pentru un student dintr-o universitate publica era de 7-10.000 $ anual; in universitatile particulare nivelul taxelor este mult mai ridicat, intre  18.000 si 27.000 $ anual;

d)      resursele financiare destinate invatamantului superior apar sub forma de alocatii bugetare acordate direct institutiilor de invatamant superior, de resurse proprii obtinute de institutiile de invatamant superior din surse diferite (taxe de studii, venituri din activitate de cercetare universitara, venituri din educatia continua, venituri din alte servicii prestate, donatii, sponsorizari) precum si din resurse externe, obtinute de la Banca Mondiala sau Uniunea Europeana, in principiu pentru realizarea de reforme in invatamant;

e)      ajutoare directe acordate studentilor, intalnite  sub forma burselor, in special in Marea Britanie si imprumuturi in tarile scandinave si in SUA.

O importanta deosebita o reprezinta planificarea financiara a cheltuielilor pentru invatamant, determinarea nivelului anual al acestora, a surselor de acoperire, si mai ales a modului de repartizare si utilizare al lor.

Cheltuielile pentru cultura si arta

Aceste cheltuieli cuprind resursele financiare indreptate spre intretinerea si functionarea institutiilor de arta si cultura: biblioteci, muzee, teatre si institutii muzicale, case de cultura, presa, edituri, case de film etc.

Se practica urmatoarele sisteme de finantare:

a) finantarea bugetara, care consta in alocarea integrala de la buget a fondurilor necesare institutiilor respective care nu au venituri proprii; acest sistem se practica in cazul bibliotecilor, muzeelor, Agentia Nationala de Presa "Rompres", Editura Academiei, Oficiul Roman pentru drepturi de autor;

b) finantarea din venituri extrabugetare si alocatii de la buget, care se caracterizeaza prin retinerea veniturilor realizate de unele institutii cultural-artistice pentru acoperirea unor cheltuieli si primirea in completare de subventii de la buget; este cazul caselor de cultura, teatrelor si institutiilor muzicale;

c) integral din venituri extrabugetare (autofinantarea integrala), in cazul institutiilor care au venituri suficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor, deoarece activitatea lor are un caracter economic (edituri, case de filme);

d) din fonduri extrabugetare, spre exemplu din anul 1997 functioneaza Fondul Cinematografic National care este gestionat de Oficiul National al Cinematografiei si este constituit din: incasari din organizarea unor manifestari ale Oficiului National al Cinematografiei, contributii din activitati legate de difuzarea filmelor, taxe etc.

In totalul cheltuielilor pentru cultura si arta preponderente sunt cheltuielile curente, cele de capital avand o pondere mai redusa. Tendinta manifestata in directia finantarii cheltuielilor pentru cultura si arta vizeaza doua aspecte:

redimensionarea cheltuielilor, concomitent cu o evaluare cat mai realista a veniturilor, pentru ca subventiile de completare alocate de la buget sa fie riguros determinate;

cointeresarea institutiilor de cultura si arta in dezvoltarea unor activitati producatoare de venituri, fara afectarea calitatii actului de cultura.

Cheltuielile pentru ocrotirea sanatatii

Sanatatea reprezinta unul din cei mai importanti factori care asigura desfasurarea vietii si a activitatii. Cheltuielile pentru ocrotirea sanatatii au o permanenta tendinta de crestere, datorita unor factori cum sunt: amplificarea nevoilor de ocrotire a sanatatii ca efect al cresterii numarului populatiei si modificarii structurii ei, accentuarea factorilor de risc, cresterea costurilor prestatiilor medicale. Cheltuielile publice pentru sanatate sunt destinate intretinerii si functionarii institutiilor sanitare (spitale, dispensare, policlinici), precum si finantarii unor actiuni de prevenire a imbolnavirilor, evitare a accidentelor si educatie sanitara.

Sursele de finantare a actiunilor de sanatate pot fi reprezentate de :

fonduri alocate de la buget (central sau local) detin un loc deosebit, ajungand in unele tari la 1/5 din totalul cheltuielilor bugetare;

cotizatii de asigurari de sanatate, care sunt suportate de salariati, alte persoane fizice si patroni in cadrul asigurarilor sociale si care acopera o parte importanta din costul prestatiilor medicale;

resursele populatiei (cheltuite in calitate de pacienti in cazul in care persoanele respective nu sunt asigurate);

ajutorul extern acordat in special tarilor in curs de dezvoltare sub forma de ajutoare oferite de organizatii specializate (Organizatia Mondiala a Sanatatii - OMS, Crucea Rosie Internationala).

Activitatea de ocrotire a sanatatii se concretizeaza in mai multe categorii de efecte, si anume:

efecte medicale care vizeaza rezultatele concrete ale actiunilor medicale - consultatii, analize, diagnostic, tratamente- si se reflecta in vindecari, ameliorari a sanatatii indivizilor beneficiari de asistenta medicala;

efecte sociale reflecta efectele actiunilor de ocrotire a sanatatii la nivelul intregii societati, fiind caracterizate printr-o serie de indicatori statistici: speranta medie de viata la nastere, natalitatea, morbiditatea, mortalitatea infantila si cea generala;

efecte economice care se concretizeaza in reducerea perioadelor de incapacitate de munca datorate imbolnavirilor si accidentelor, eradicarea unor boli, limitarea extinderii altora. 

In Romania resursele financiare destinate ocrotirii sanatatii au provenit, pana in anul 1998, in proportie covarsitoare de la bugetul de stat. Reforma care se desfasoara in domeniul ocrotirii sanatatii in Romania a introdus asigurarile sociale de sanatate ca principal sistem de ocrotire a sanatatii populatiei. Asigurarile sociale de sanatate sunt obligatorii dar in paralel pot functiona si alte forme de asigurari de sanatate care acopera riscuri individuale, in diferite situatii speciale.

Asigurarile sociale de sanatate in Romania sunt obligatorii si functioneaza ca un sistem unitar, pe baza urmatoarelor principii:

(a)    alegerea libera a casei de asigurari de sanatate

(b)   solidaritate si subsidiaritate in colectarea si utilizarea fondurilor; se realizeaza intre: sanatosi si bolnavi; persoanele in varsta si cele active; bogati si saraci; cei angajati si cei in somaj, s.a.m.d. Contributiile fiecarei persoane nu se bazeaza pe riscul individual (boala, maternitate, invaliditate, varsta, accident de munca, sex, boala profesionala), ci pe posibilitatile de plata a unei contributii procentuale, bazate pe venitul obtinut;

(c)    alegerea libera de catre asigurati a medicului de familie, a medicului specialist din ambulatoriu si a unitatii sanitare;

(d)   participarea obligatorie la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru formarea fondului national unic de asigurari sociale de sanatate

(e)    participarea persoanelor asigurate, a statului si a angajatorilor la managementul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate;

(f)     acordarea unui pachet de servicii medicale de baza, in mod echitabil si nediscriminatoriu, oricarui asigurat;

(g)   transparenta activitatii sistemului de asigurari sociale de sanatate.

Au calitatea de persoane asigurate cetatenii romani cu domiciliul in tara si cetatenii straini si apatrizii care au domiciliul sau  resedinta in Romania. Calitatea de asigurat se dovedeste cu un document justificativ - adeverinta sau carnet de asigurat - eliberat prin grija casei la care este inscris asiguratul, documente care vor fi inlocuite de cardul electronic de asigurat. In cazul salariatilor acestia beneficiaza de calitatea de asigurat din momentul incheierii contractului individual de munca, pe toata durata existentei acestui contract. In cazul persoanelor care nu sunt salariate, acestea, in schimbul achitarii contributiei, pot dobandi calitatea de asigurat.

Constituirea fondului national unic de asigurari sociale de sanatate se formeaza din:

a) contributii ale persoanelor fizice si juridice;

b) subventii de la bugetul de stat;

c) dobanzi, donatii, sponsorizari si alte venituri.

Cheltuielile pentru securitatea sociala

In cadrul acestei grupe se cuprind resursele financiare destinate acordarii de ajutoare, alocatii, pensii, indemnizatii unor persoane salariate sau nesalariate (batrani, invalizi, handicapati, copii, someri, femei, tineri). Acordarea acestora reprezinta o latura importanta a politicii sociale ce urmareste sprijinirea anumitor categorii sociale fara venituri sau cu venituri foarte mici. Resursele financiare alocate securitatii sociale reprezinta concretizarea in plan financiar a programelor privind asigurarile sociale, diminuarea somajului, combaterea saraciei, ajutorarea unor persoane defavorizate. In acelasi timp, statul initiaza si o serie de masuri de stimulare a muncii, deoarece se considera ca aceste cheltuieli reprezinta o redistribuire a veniturilor realizate de cei productivi in favoarea celor neproductivi, cu consecinte negative asupra cresterii economice.

Marimea cheltuielilor cu securitatea sociala variaza de la o tara la alta, in functie de potentialul economic, de numarul si structura populatiei, de orientarea politicii sociale, de sistemul de asigurari sociale, astfel:

in majoritatea tarilor dezvoltate ele reprezinta intre 50% si 80% din totalul cheltuielilor social culturale si un loc insemnat in ansamblul cheltuielilor publice;

in tarile in curs de dezvoltare volumul si ponderea lor sunt mult mai reduse.

Sursele de finantare a cheltuielilor pentru securitatea sociala sunt diferite, dupa cum urmeaza:

bugetul de stat (in cazul asistentei sociale, bugetul de stat este singurul finantator);

contributiile salariatilor, liber-profesionistilor, patronilor principala sursa de constituire a fondurilor destinate asigurarilor sociale si ajutorului de somaj ; bugetul de stat intervine doar cu subventii pentru acoperirea diferentei dintre necesarul de resurse si volumul contributiilor mobilizate;

donatii, contributii voluntare

resurse externe

Ambele sisteme de finantare a securitatii nationale (necontributive - numai prin finantare bugetara, donatii si alte surse  si contributive - prin finantare pe baza de cotizatii sociale) se confrunta in prezent cu probleme serioase pe linia echilibrului financiar. Crizele economice, somajul, reducerea veniturilor cotizantilor, fac ca resursele financiare sa se reduca in acelasi timp cu cresterea cheltuielilor.

In aceste conditii toate tarile isi revad politicile sociale in sensul reducerii cheltuielilor cu securitatea sociala. Suedia - una din tarile dezvoltate in care functioneaza un sistem deosebit de protectie a indivizilor "de la nastere si pana la moarte" este nevoita sa duca o politica de austeritate in acest domeniu, bazata pe o noua deviza "mai multe cotizatii, mai putine avantaje sociale".

Ajutorul de somaj

Reprezinta o importanta forma de protectie sociala a salariatilor si altor categorii ramase temporar fara lucru, a persoanelor disponibilizate.

Ca principale surse de finantare mentionam: contributii obligatorii ale salariatilor si patronilor (firmelor) si subventii alocate din fonduri bugetare.

Proportia celor doua surse difera de la o tara la alta. In unele tari dezvoltate (Germania, Franta, SUA) principala sursa de finantare o reprezinta contributiile obligatorii ale patronilor si salariatilor, fata de alte tari (Suedia) in care sursele bugetare acopera in proportie de 35% necesarul.

Marimea ajutorului de somaj precum si perioada de timp pentru care se acorda difera de la o tara la alta. In Suedia, el poate atinge 90% din venitul realizat anterior, in timp ce in SUA reprezinta 30-50% din castigul obtinut anterior de muncitorii calificati si 60% din castigul muncitorilor necalificati; in Germania el reprezinta 68% din salariul castigat anterior de un salariat cu un copil sau  63% pentru ceilalti salariati; cele mai multe state din SUA acorda ajutorul pe timp de un an, Austria 3-7 luni, iar Marea Britanie si Germania pe un an.

In afara ajutorului de somaj, se mai practica si alte masuri sau se acorda si alte ajutoare pentru combaterea somajului, cum ar fi:

acordarea de ajutoare in bani unor someri sau salariati amenintati cu concedierea pentru crearea de mici intreprinderi;

acordarea de ajutoare pentru incadrarea in munca (de care beneficiaza patronii care angajeaza someri, absolventi, alte categorii de persoane);

prelungirea primirii ajutorului de somaj de catre somerii in varsta pana la implinirea varstei de pensionare;

consultanta si asistenta pentru inceperea unei activitati independente sau pentru initierea unei afaceri;

acordarea angajatorilor de credite avantajoase pentru crearea de noi locuri de munca.

Cheltuielile pentru asistenta sociala, ajutoarele, alocatiile

Asistenta sociala se refera la ajutorarea batranilor, handicapatilor, invalizilor si altor persoane lipsite de venituri si sustinatori legali. Ea se realizeaza sub urmatoarele forme:

a)            ajutoare pentru batranii fara venituri sau alte persoane marginalizate social si  se concretizeaza in ajutoare banesti sau intretinere oferita in asezaminte speciale pentru batrani, handicapati, invalizi, mame singure cu copii;

b)            alocatii si alte ajutoare care  cuprind alocatiile de stat pentru copii, ajutoare pentru mame cu mai multi copii, indemnizatii de nastere si ajutoare pentru sotii de militari in termen;

c)            ajutoare acordate invalizilor de razboi, vaduvelor, orfanilor

Toate aceste cheltuieli sunt suportate din bugetul administratiei centrale de stat.

In Romania exista mai multe forme de acordare de ajutor material pentru familii, batrani sau alte persoane defavorizate, cum ar fi:

alocatia de stat pentru copii (se acorda tuturor copiilor, indiferent de calitatea de salariat sau nu a parintelui, avand un caracter universal si se acorda pana la varsta de 16 ani sau 18 ani daca se urmeaza o forma de invatamant; nivelul alocatiei este fix, lunar, nu depinde de veniturile parintilor sau sustinatorilor legali si se indexeaza odata cu indexarea salariilor);

alocatia suplimentara (beneficiaza familiile care au in intretinere doi sau mai multi copii, in varsta de 16 sau 18 ani daca urmeaza o forma de invatamant);

ajutor pentru sotiile de militari in termen;

indemnizatia de nastere

alocatii lunare de intretinere pentru minorii dati in plasament familial;

organizarea, pe plan local, a unor servicii sociale pentru persoanele varstnice defavorizate (masa la domiciliu, centre de zi, sprijin in gospodarii);

ajutor social pentru ajutorarea celor fara venituri sau cu venituri foarte reduse instituit ca un ajutor banesc, acordat lunar acestor persoane in mod descentralizat de catre administratiile locale din bugetele locale.

Asigurarile sociale

Cheltuielile pentru asigurari sociale de stat reprezinta cea mai importanta componenta a securitatii sociale. Necesitatea organizarii ocrotirii cetatenilor, sub diferite forme, a aparut o data cu dezvoltarea factorilor de productie si decurge din faptul ca cetatenii pot sa ajunga in imposibilitatea de a mai munci si, deci, de a-si dobandi prin munca cele necesare traiului lor si familiilor lor, din diferite cauze, cum ar fi: boli, accidente,  maternitate, invaliditate, precum si ca urmare a atingerii unei anumite limite de varsta.

In Romania, primele forme ale asigurarilor sociale au luat fiinta catre sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului. al XX-lea, din initiativa lucratorilor din fabrici. Asigurarile sociale din tara noastra s-au dezvoltat mereu, proces care continua si in prezent. Fiind o importanta problema de stat, drepturile de asigurari sociale ale cetatenilor sunt garantate de Constitutie, de Codul Muncii si de alte acte normative.

Prin instituirea sistemului public national de asigurari sociale s-a creat un cadru unitar de aplicare a legislatiei in domeniu, s-a creat flexibilitate in redistribuirea resurselor disponibile. Sistemul public national al asigurarilor sociale al tarii noaste este in continua dezvoltare si perfectionare. Dreptul la asigurari sociale este garantat de stat si se exercita prin sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.

Principiile de organizare si functionare a sistemului public national al asigurarilor sociale

Sistemul public se organizeaza si functioneaza avand ca principii de baza:

a)      principiul unicitatii, potrivit caruia statul organizeaza si garanteaza sistemul public bazat pe aceleasi norme de drept;

b)      principiul egalitatii, care asigura tuturor participantilor la sistemul public, contribuabili si beneficiari, un tratament nediscriminatoriu in ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazute de lege;

c)      principiul solidaritatii sociale, conform caruia participantii la sistemul public isi asuma reciproc obligatii si beneficiaza de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau inlaturarea riscurilor sociale prevazute de lege;

d)      principiul obligativitatii, potrivit caruia persoanele fizice si juridice au, conform legii, obligatia de a participa la sistemul public, drepturile de asigurari sociale exercitandu-se corelativ cu indeplinirea obligatiilor;

e)      principiul contributivitatii, conform caruia fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurari sociale cuvenindu-se pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite;

f)        principiul repartitiei, pe baza caruia fondurile realizate se redistribuie pentru plata obligatiilor ce revin sistemului public, conform legii;

g)      principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine statatoare a sistemului public, conform legii.

In sistemul public sunt asigurate, in conditiile prezentei legi, persoanele fizice, denumite in continuare asigurati.

Asiguratii pot fi cetateni romani, cetateni ai altor state sau apatrizi, pe perioada in care au, conform legii, domiciliul sau resedinta in Romania. Asiguratii au obligatia sa plateasca contributii de asigurari sociale si au dreptul sa beneficieze de prestatii de asigurari sociale, conform prezentei legi.

In sistemul public prestatiile de asigurari sociale reprezinta venit de inlocuire pentru pierderea totala sau partiala a veniturilor profesionale, ca urmare a batranetii, invaliditatii, accidentelor, bolii, maternitatii sau decesului, denumite in continuare riscuri asigurate.

Prestatiile de asigurari sociale se acorda sub forma de: pensii, indemnizatii, ajutoare, alte tipuri de prestatii prevazute de lege, corelative cu obligatiile privind plata contributiei de asigurari sociale. In sistemul public asiguratii nu pot beneficia concomitent de doua sau mai multe prestatii de asigurari sociale pentru acelasi risc asigurat, cu exceptia celor pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca.

Constituie stagiu de cotizare perioadele in care persoanele au platit contributii de asigurari sociale in sistemul public din Romania, precum si in alte tari, in conditiile stabilite prin acordurile sau conventiile internationale la care Romania este parte.

Evidenta drepturilor si obligatiilor de asigurari sociale in sistemul public se realizeaza pe baza codului personal de asigurari sociale.

In Romania se pot organiza si pot functiona societati private de asigurari sociale, reglementate prin lege speciala.

Bugetul asigurarilor sociale de stat cuprinde veniturile si cheltuielile sistemului public.

Veniturile bugetului asigurarilor sociale de stat provin din contributii de asigurari sociale, dobanzi, majorari pentru plata cu intarziere a contributiilor, precum si din alte venituri, potrivit legii.

Cheltuielile bugetului asigurarilor sociale de stat acopera contravaloarea prestatiilor de asigurari sociale din sistemul public, cheltuielile privind organizarea si functionarea sistemului public, finantarea unor investitii proprii, alte cheltuieli prevazute de lege.

Cotele de contributii de asigurari sociale sunt diferentiate in functie de conditiile de munca normale, deosebite sau speciale. Cotele de contributii de asigurari sociale se aproba anual prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.

Sistemul public de pensii

In sistemul public se acorda urmatoarele categorii de pensii:

a) pensia pentru limita de varsta;

b) pensia anticipata;

c) pensia anticipata partiala;

d) pensia de invaliditate;

e) pensia de urmas.

a) Pensia pentru limita de varsta se acorda asiguratilor care indeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, conditiile privind varsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare realizat in sistemul public. Varsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati. Atingerea varstei standard de pensionare se va realiza in termen de 13 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, prin cresterea varstelor de pensionare,pornindu-se de la 57 de ani pentru femei si de la 62 de ani pentru barbati, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 3. Stagiul minim de cotizare atat pentru femei, cat si pentru barbati este de 15 ani. Cresterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza in termen de 13 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, conform esalonarii prevazute.  Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei si de 35 de ani pentru barbati. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza in termen de 13 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, prin cresterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei si de la 30 de ani pentru barbati, conform esalonarii prevazute.

b) Pensia anticipata se poate solicita de asiguratii care au depasit stagiul complet de cotizare cu cel putin 10 ani si pot solicita pensia anticipata cu cel mult 5 ani inaintea varstelor standard de pensionare. Cuantumul pensiei anticipate se stabileste in aceleasi conditii cu cel al pensiei pentru limita de varsta. La implinirea varstelor standard de pensionare prevazute de prezenta lege pensia anticipata devine pensie pentru limita de varsta si se recalculeaza prin adaugarea perioadelor asimilate si a eventualelor stagii de cotizare realizate in perioada de anticipare.

c) Pensia anticipata partiala se poate solicita de asiguratii care au realizat stagiile complete de cotizare, precum si cei care au depasit stagiul complet de cotizare cu pana la 10 ani pot solicita pensie anticipata partiala cu reducerea varstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani. Cuantumul pensiei anticipate partiale se stabileste din cuantumul pensiei pentru limita de varsta, prin diminuarea acestuia in raport cu stagiul de cotizare realizat si cu numarul de luni cu care s-a redus varsta standard de pensionare.

d) Pensia de invaliditate se acorda  asiguratilor care si-au pierdut total sau cel putin jumatate din capacitatea de munca, din cauza:

accidentelor de munca, conform legii;

bolilor profesionale si tuberculozei;

bolilor obisnuite si accidentelor care nu au legatura cu munca.

In raport cu cerintele locului de munca si cu gradul de reducere a capacitatii de munca, invaliditatea este:

de gradul I, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca, a capacitatii de autoservire, de auto-conductie sau de orientare spatiala, invalidul necesitand ingrijire sau supraveghere permanenta din partea altei persoane;

de gradul II, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce si de a se orienta spatial, fara ajutorul altei persoane;

de gradul III, caracterizata prin pierderea a cel putin jumatate din capacitatea de munca, invalidul putand sa presteze o activitate profesionala.

Criteriile si normele pe baza carora se face incadrarea in gradele I, II si III de invaliditate se stabilesc prin hotarare a Guvernului, initiata de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale impreuna cu Ministerul Sanatatii, la propunerea CNPAS.

e) Pensia de urmas se acorda copiii si sotul supravietuitor, daca persoana decedata era pensionar sau indeplinea conditiile pentru obtinerea unei pensii.

Copiii au dreptul la pensie de urmas:

pana la varsta de 16 ani;

daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani;

pe toata durata invaliditatii de orice grad, daca aceasta s-a ivit in perioada in care se aflau in una dintre situatiile prevazute la lit. a) sau b).

Sotul supravietuitor are dreptul la pensie de urmas pe tot timpul vietii, la implinirea varstei standard de pensionare, daca durata casatoriei a fost de cel putin 15 ani.

Alte drepturi de asigurari sociale

Asiguratii sistemului public au dreptul, in afara de pensie, la:

a)              concediu si indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca, cauzata de boli obisnuite sau de accidente in afara muncii, boli profesionale si accidente de munca;

b)              prestatii pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca;

c)              concediu si indemnizatie pentru maternitate;

d)              concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului ;

e)              concediu si indemnizatie pentru ingrijirea copilului bolnav;

f)                ajutor de deces.

a) Indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca

In sistemul public asiguratii beneficiaza de concediu medical si de indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca, daca dovedesc incapacitatea temporara de munca printr-un certificat medical, eliberat conform reglementarilor in vigoare.  In cazul bolilor profesionale sau accidentelor de munca certificatul medical se vizeaza in mod obligatoriu, prin grija angajatorului, de catre Inspectoratul de Sanatate Publica, respectiv de inspectoratul teritorial de munca in raza caruia se afla sediul angajatorului sau domiciliul asiguratului.

Indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca se suporta de catre angajator sau de la de bugetul asigurarilor sociale de stat. Durata de acordare a indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca este de cel mult 180 de zile in interval de un an, socotit din prima zi de imbolnavire. Incepand cu a 90-a zi concediul medical se poate prelungi pana la 180 de zile, cu avizul medicului expert al asigurarilor sociale. Cuantumul indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca se determina prin aplicarea unui procent de 75% la baza de calcul stabilita prin lege.

b) Prestatii pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca

In scopul prevenirii imbolnavirilor si recuperarii capacitatii de munca, in sistemul public asiguratii pot beneficia de:

indemnizatie pentru trecerea temporara in alta munca

indemnizatie pentru reducerea timpului de munca

indemnizatie pentru carantina

ajutoare pentru procurarea de proteze, orteze si de alte produse ortopedice, care nu sunt suportate, potrivit legii, de la asigurarile sociale de sanatate;

tratament balnear care nu este suportat, potrivit legii, de la asigurarile sociale de sanatate;

reabilitare profesionala.

bilete de odihna, pentru asigratii unitatilor in care nu este reglementata, potrivit legii, constiuirea fondului social.

c) Indemnizatia de maternitate

Asiguratele au dreptul, pe o perioada de 126 de zile calendaristice, la concediu pentru sarcina si lauzie, perioada in care beneficiaza de indemnizatie de maternitate. De aceleasi drepturi beneficiaza si femeile care au incetat plata contributiei de asigurari sociale, in conditiile prezentei legi, dar care nasc in termen de 9 luni de la data pierderii calitatii de asigurat.

Concediul pentru sarcina se acorda pe o perioada de 63 de zile inainte de nastere, iar concediul pentru lauzie pe o perioada de 63 de zile dupa nastere. Concediile pentru sarcina si lauzie se compenseaza intre ele, in functie de recomandarea medicului si de optiunea persoanei beneficiare. Cuantumul lunar al indemnizatiei de maternitate este de 85% din baza de calcul stabilita de lege. Indemnizatia de maternitate se suporta integral din bugetul asigurarilor sociale de stat.

d) Indemnizatia pentru cresterea copilului

Asiguratii au dreptul la  concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani si, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani;

Aceste indemnizatii se suporta integral din bugetul asigurarilor sociale de stat.

Beneficiaza, la cerere, de indemnizatia pentru cresterea copilului,  optional, unul dintre parinti, daca solicitantul indeplineste conditiile de stagiu de cotizare prevazut de lege.

De aceleasi drepturi beneficiaza si asiguratul care, in conditiile legii, a adoptat, a fost numit tutore, caruia i s-au incredintat copii spre crestere si educare sau in plasament familial. Cuantumul lunar al indemnizatiei este de 85% din baza de calcul stabilita conform legii.

e) Indemnizatia pentru ingrijirea copilului bolnav

Asiguratii au dreptul la concediu si indemnizatie pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani, iar in cazul copilului cu handicap, pentru afectiunile intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani.

Aceste indemnizatii se suporta integral din bugetul asigurarilor sociale de stat. Beneficiaza, la cerere, de indemnizatia pentru ingrijirea copilului bolnav, optional, unul dintre parinti., daca solicitantul indeplineste conditiile de stagiu de cotizare prevazut de lege. De aceleasi drepturi beneficiaza si asiguratul care, in conditiile legii, a adoptat, a fost numit tutore, caruia i s-au incredintat copii spre crestere si educare sau in plasament familial. Cuantumul lunar al indemnizatiei este de 85% din baza de calcul stabilita conform legii.

f) Ajutorul de deces

In cazul decesului asiguratului sau al pensionarului beneficiaza de ajutor de deces o singura persoana care poate fi, dupa caz, sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, curatorul, mostenitorul, in conditiile dreptului comun, sau, in lipsa acesteia, persoana care dovedeste ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

Cuantumul ajutorului de deces se stabileste anual prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat si nu poate fi mai mic decat valoarea salariului mediu brut pe economie prognozat si facut public de catre CNPAS.

Rolul Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale

Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale este institutie publica autonoma de interes national, cu personalitate juridica, care administreaza si gestioneaza sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. In aplicarea prevederilor prezentei legi CNPAS indeplineste urmatoarele atributii:

a)      indruma si controleaza modul de aplicare a dispozitiilor legale de catre casele teritoriale de pensii, indruma si verifica  persoanele juridice si fizice carora le revin drepturi si obligatii care decurg din prezenta lege;

b)      furnizeaza datele necesare pentru fundamentarea si elaborarea bugetului asigurarilor sociale de stat;

c)      prezinta Guvernului si partenerilor sociali rapoarte cu privire la modul de administrare a bugetului asigurarilor sociale de stat;

d)      publica bianual raportul sau de activitate;

e)      colecteaza si vireaza contributiile de asigurari sociale si alte tipuri de contributii, potrivit dispozitiilor legale in vigoare;

f)        urmareste incasarea veniturilor bugetului asigurarilor sociale de stat; organizeaza, indruma si controleaza activitatea privind executarea creantelor bugetare, potrivit dispozitiilor legale in vigoare;

g)      ia masuri, in conditiile legii, pentru dezvoltarea si administrarea eficienta a patrimoniului sistemului public, precum si pentru asigurarea integritatii acestuia;

h)      ia masuri, in conditiile legii, pentru protectia fondurilor de asigurari sociale;

i)        asigura evidenta la nivel national a tuturor contribuabililor la sistemul public;

j)        asigura evidenta drepturilor si obligatiilor de asigurari sociale la nivel national, pe baza codului personal de asigurari sociale;

k)      certifica anual stagiul de cotizare si punctajul pentru fiecare asigurat;

l)        controleaza activitatea de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca;

m)    aplica prevederile conventiilor internationale de asigurari sociale la care Romania este parte;

n)      dezvolta relatii cu organisme similare in domeniul asigurarilor sociale din alte tari, in baza conventiilor incheiate de statul roman;

o)      organizeaza selectia, pregatirea si perfectionarea profesionala a personalului din domeniul asigurarilor sociale;

p)      asigura introducerea, extinderea, intretinerea si protectia sistemelor automate de calcul si de evidenta;

q)      asigura reprezentarea in fata instantelor judecatoresti in litigiile in care este implicata ca urmare a aplicarii dispozitiilor prezentei legi.

Incepand cu data de 1 ianuarie 2004 stabilirea, constatarea, controlul, urmarirea si incasarea contributiei de asigurari sociale, contributiei pentru somaj, contributiei pentru asigurari sociale de sanatate si contributiei de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale se realizeaza sub coordonarea Agentiei de colectare a contributiilor, institutie publica cu personalitate juridica infiintata, in subordinea Ministerului Finantelor Publice.