Conceptul si coordonatele politicii financiare

Conceptul si coordonatele politicii financiare

Politica financiara este parte integranta a politicii economice generale a statului. Ea poate si trebuie sa-si aduca o contributie importanta la dezvoltarea economica si sociala a tarii.

In conditii normale, politica financiara trebuie sa aiba coerenta si stabilitate pe termen lung, respectiv sa asigure o anumita independenta fata de politica statului in alte domenii de activitate. Politica financiara are obiective proprii, f 353c29d oloseste metode si instrumente specifice. Ea se bazeaza in principal pe un potential economico-financiar existent care trebuie "exploatat" din punct de vedere financiar-fiscal in anumite limite, dar cu eficacitate maxima. O politica financiara bine promovata si aplicata trebuie sa duca la cresterea potentialului economic al tarii la satisfacerea cat mai deplina a nevoilor sociale ale populatiei.

Nu trebuie considerate exagerate aceste sustineri, deoarece politica financiara a unui stat nu este niciunde un scop in sine. Alaturi de politica economica, de politica sociala sau de politica monetara, ea contribuie la realizarea in termeni reali a strategiilor de dezvoltare nationala pe termen mediu sau lung, si de aceea, in realizarea functiilor ce revin finantelor publice politica financiara a statului trebuie adaptata cerintelor fiecarei etape de dezvoltare a societatii.

Din prezentarea si analiza campului de manifestare a politicii financiare rezulta si domeniile pe care acestea trebuie sa le urmareasca in vederea atingerii optimului financiar.

Domeniile de manifestare ale politicii financiare sunt:

a)         Domeniul cheltuielilor publice

b)         Domeniul resurselor financiare publice cu urmatoarele subdomenii:

veniturile ordinare, cu caracter fiscal si nefiscal;

veniturile financiare extraordinare provenite din imprumuturile de stat, din privatizare sau din vanzarea unor bunuri ale statului;

c)         Domeniul creditului bancar

d)         Domeniul asigurarilor de bunuri, persoane si de raspundere civila

In domeniul cheltuielilor publice, coordonatele politicii financiare se refera la stabilirea dimensiunilor, a destinatiei si a structurii optime a acestora din punct de vedere al prioritatilor de infaptuit la nivel national sau local.

Urmarindu-se aceste coordonate cateva principii trebuie bine promovate si insusite in toate mediile si anume:

Cheltuielile publice trebuie dimensionate, angajate si realizate numai in limita resurselor financiare ce pot fi mobilizate la nivel national constientizandu-se realitatea ca nimeni nu poate consuma mai mult decat produce la nivelul oricarei colectivitati.

Destinatia cheltuielilor publice trebuie sa urmareasca satisfacerea cu prioritate a nevoilor sociale reale, care sa asigure un raport judicios intre consumul neproductiv si investitiile cu caracter productiv, intre consumul individual si cel social.

Angajarea cheltuielilor publice in conditii de eficienta maxima, prezumandu-se efectul util care va rezulta, ca raport intre efortul necesar si acesta, dar urmarindu-se si stimularea utilizatorilor de credite bugetare prin instrumente specifice. De exemplu, finantarea pe programe de finantare a anumitor activitati care presupune si cofinantare in anumite procente din partea statului sau a autoritatilor locale este actuala in constructiile bugetare din Romania. S-a utilizat acest procedeu in constructia bugetului de stat pe anul 2002 si se va utiliza si in anul 2003 si in perioada urmatoare inclusiv la nivel local.

Coordonatele politicii financiare in domeniul resurselor financiare trebuie sa urmareasca in principal volumul si provenienta veniturilor bugetare ce se pot realiza, precum si metodele si instrumentele prelevate utilizate.

Volumul resurselor financiare publice ce se poate colecta la nivelul autoritatilor publice este strans legat de stadiul dezvoltarii economiei nationale, de eficienta activitatii agentiilor economici. Cu cat produsul intern brut pe locuitor este mai mare cu atat creste si volumul prelevarilor bugetare.

Cu toate acestea raportul mentionat nu trebuie respectat in totalitate. De exemplu in tarile dezvoltate o buna parte din cheltuielile cu caracter social (invatamant, cultura, sanatate, asigurari sociale etc.) se suporta din bugetele diferitelor entitati economice interesate cum este cazul unor agenti economici, fundatii, biserici sau alte organisme neguvernamentale.

Din punct de vedere al provenientei resurselor financiare, in constructiile bugetare moderne exista doua alternative si anume; folosirea resurselor interne rezultate din aplicarea unui sistem fiscal eficient sau recurgerea la resurse externe. Fata de aceasta alternativa in orice tara satisfacerea nevoilor sociale se bazeaza in primul rand pe resursele interne. Organismele financiare internationale ca regula generala conditioneaza cu rigurozitate acordarea unor finantari externe de modul cum mecanismele financiare interne isi coordoneaza functiunile pentru realizarea veniturilor bugetare interne.

In acest sens modul de asezare al impozitelor si taxelor este cea mai importanta componenta a politicii financiare a statului ea afectand pe cale de consecinta interesele tuturor categoriilor sociale si nu in ultimul rand ale agentilor economici.

Impozitele si taxele trebuie astfel intelese nu numai ca metode de prelevare a veniturilor bugetare ci si ca instrumente de influentare si de stimulare a activitatilor economice.

Politica financiara a statului trebuie sa urmareasca in mod deosebit realizarea echilibrului financiar intre cheltuielile publice si resursele financiare publice.

In Romania, in perioada postdecembrista, resursele financiare publice s-au constituit in majoritate pe seama agentilor economici cu capital de stat, cu toate ca in aceiasi perioada volumul arieratelor inregistrate la buget este tot in sarcina acestora.

De aceea a fost necesara derularea procesului de privatizare al economiei romanesti, Statul dovedindu-se un administrator ineficient in majoritatea cazurilor.