Continutul economic al creditului public

Continutul economic al creditului public

Imprumuturile de stat - trasaturi caracteristice

In economia de piata, veniturile procurate de stat din impozite si taxe, precum si cele de la intreprinderile si proprietatile sale nu acopera integral cheltuielile bugetare. In acest caz de dezechilibru bugetar, centrat pe deficit, completarea veniturilor publice se face prin finantarea deficitelor cu resurse de imprumut, adica pe calea creditelor publice, care se bazeaza pe increderea in solvabilitatea statului si se realizeaza:

• prin contractarea directa de catre stat de imprumuturi de la persoane fizice sau juridice detinatoare de disponibilitati banesti;
• prin intermediul unor institutii specializate (banci, case de economii, case de asigurari, societati de asigurari si reasigurari etc.) care colecteaza disponibilitatile banesti de pe piata, incredintandu-le apoi statului pe o perioada determinata.

Imprumuturile de stat sunt resurse financiare extraordinare, fata de impozite si taxe care sunt resurse ordinare. In afara de autoritatile publice centrale si locale, apel la resurse de imprumut mai fac intreprinderile private, publice si mixte, organizatiile cooperatiste, pentru asigurarea desfasurarii normale a activitatii lor economice (credite pe termen scurt) sau pentru efectuarea de investitii (credite pe termen mediu si lung), ca si unele categorii sociale pentru satisfacerea anumitor nevoi (credite de consum).

In consecinta putem spune ca, cererea de credit (public si privat) vine din partea autoritatilor publice, a intreprinderilor si a populatiei, in timp ce oferta de resurse de imprumut este alcatuita din capitalurile banesti temporar disponibile ale agentilor economici, capitalurile si rezervele libere ale bancilor si altor institutii financiare, veniturile rentierilor, economiile banesti ale altor categorii sociale. Avand aceleasi surse de formare, creditul public intra in competitie cu creditul privat.

Statul imprumuta sume de bani folosind instrumente specifice, inscrisuri sau titluri de credit cu denumiri consacrate, pe care, prin emisiune si vanzare, le plaseaza subscriitorilor, iar la rambursare, le rascumpara, retragandu-le de pe piata financiara. Imprumutul public presupune acceptarea unor conditii de acordare a creditului: garantie, termen de rambursare, rata a dobanzii, facilitati etc., indiferent de destinatia acestor imprumuturi - productiva sau neproductiva.

Daca ne referim la dobanda in cazul imprumuturilor publice cu destinatie neproductiva, aceasta este platita din impozite si taxe, fata de imprumuturile cu destinatie productiva pentru care  dobanda se va suporta, in ultima instanta, din valoarea nou creata in urma utilizarii productive a imprumuturilor.

Sub raport juridic, imprumutul de stat apare ca o intelegere intervenita intre o persoana fizica sau juridica, pe de o parte, si stat, pe de alta parte, prin care prima consimte sa puna la dispozitia statului o suma de bani, sub forma de imprumut, pe o perioada determinata, iar acesta din urma se angajeaza sa o restituie la termenul stabilit si sa achite dobanda.

Imprumutul de stat prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:

a) Imprumutul de stat are caracter contractual. Spre deosebire de impozit care reprezinta o prelevare obligatorie, stabilita in mod unilateral de catre stat, imprumutul de stat exprima acordul de vointa al partilor, cu o precizare: conditiile de emisiune si rambursare, forma si marimea venitului pe care il asigura si eventualele avantaje acordate imprumutatorilor se stabilesc de organele de decizie competente ale statului, fara consultarea prealabila a subscriitorilor potentiali. Persoanele interesate pot sa accepte sau sa refuze conditiile stabilite, dar nu pot pretinde sa li se asigure un tratament preferential fata de ceilalti subscriitori.

Modul in care se stabilesc conditiile unui imprumut de stat, confera acestuia un caracter diferit de cel al creditului bancar, care intervine intre o banca (imprumutator) si o persoana fizica sau juridica (imprumutat). In cazul contractului de credit bancar, conditiile de acordare si rambursare se negociaza de banca cu fiecare solicitant in parte; in plus, acest contract prevede obligatia imprumutatului de a prezenta o garantie materiala in favoarea imprumutatorului. In cazul imprumutului contractat de stat, acesta nu ofera o asemenea garantie. De regula, imprumuturile de stat au la baza principiul facultativitatii.

Istoria a cunoscut insa si cazuri de imprumuturi fortate, cand subscrierea nu a fost lasata la latitudinea subscriitorilor, ci a fost obligatorie. La imprumuturile fortate, un stat recurge in situatii exceptionale (cand independenta nationala sau integritatea teritoriala a statului au fost incalcate sau sunt grav amenintate). Intrucat conditiile unor asemenea imprumuturi sunt mai putin atractive, pentru plasarea acestora se desfasoara o ampla actiune de popularizare: se evidentiaza faptul ca obiectivele prevazute a se finanta sunt de interes national, iar subscrierea este o datorie patriotica a fiecarui cetatean. In aceste cazuri subscriitorii sunt pusi in situatia sa aleaga intre un impozit forfetar extraordinar, avand un caracter definitiv si nerambursabil, si un imprumut de stat, mai neatractiv, dar rambursabil.

b) Imprumutul de stat are caracter rambursabil, restituindu-se la termenul fixat persoanelor fizice sau juridice care l-au acordat. De regula, statul stabileste termenul de rambursare a imprumutului public, existand insa si imprumuturi perpetue, la emiterea carora statul se angajeaza numai la plata unei dobanzi a creditului, pe o perioada determinata, fara sa stabileasca un termen de restituire a imprumutului respectiv; acest lucru nu impiedica insa statul sa rascumpere la bursa inscrisurile imprumutatului respectiv, in momentul in care aceasta operatiune prezinta avantaje economice.

c) Imprumutul de stat asigura o contraprestatie, sub forma dobanzii, sub forma castigului sau sub ambele forme, la care se pot adauga si alte avantaje materiale. In situatia scaderii ratei dobanzii pe piata, deci de depresiune sau criza, statul poate preschimba titlurile publice existente in titluri noi, cu o dobanda mai mica, operatiune care se numeste conversia datoriei.

Clasificarea imprumuturilor de stat

Imprumuturile de stat se pot clasifica astfel: 

a) in functie de termen:

imprumut de stat pe termen scurt (pana la un an);

imprumut de stat pe termen mediu (2-3 pana la 5 ani);

imprumut de stat  pe termen lung (peste 5 ani).

Imprumuturile pe termen scurt se folosesc ca resurse de trezorerie, pentru asigurarea echilibrului in executie a bugetului public. Astfel se constituie lichiditatile necesare pentru efectuarea platilor devenite exigibile, pe parcursul unui exercitiu bugetar.

Imprumuturile pe termen mediu si lung se contracteaza in scopul procurarii de resurse suficiente pentru acoperirea integrala a cheltuielilor inscrise in bugetul public anual, al caror nivel depaseste nivelul resurselor totale din cadrul bugetului respectiv.

b ) in functie de locul de plasare (contractare):

imprumuturi interne (de pe piata interna a capitalului de imprumut);

imprumuturi externe (de pe piata externa a capitalului de imprumut).

Apelul la imprumuturi interne este legat de nevoile de procurare a lichiditatilor pe termen scurt sau de acoperire a deficitului bugetar sau de refinantare a datoriei publice.

Apelul la imprumuturi externe este legat in special de finantarea unor obiective de investitii legate de reforma, restructurare, modernizare sau dezvoltare sau de echilibrare a balantei de plati externe, uneori si pentru echilibrarea bugetara.

c) in functie de pozitia statului fata de creditori:

imprumuturi contractate direct de catre stat;

imprumuturi garantate de stat, ele fiind contractate de catre agentii economici sau alte entitati in drept.

Destinatia si rolul imprumuturilor de stat

Statul apeleaza la imprumuturi fie din necesitati de trezorerie, fie din necesitati de echilibru bugetar. In primul caz, desi pe intregul an bugetul se prezinta echilibrat sau cu excedent, pe parcursul anului apar devansari ale incasarilor de catre plati, provocand un gol de casa, acoperirea acestuia realizandu-se fie pe seama sumelor imprumutate de la o institutie publica, fie pe seama sumelor imprumutate pe piata sau de la Banca Centrala, contra unei remuneratii (imprumutul la Banca Centrala reprezinta o emisiune de bani fara acoperire materiala). Apelul la imprumuturi din necesitati de trezorerie poate avea consecinte nefaste asupra circulatiei banesti ori de cate ori acesta vizeaza sume importante si nu se ramburseaza la timp.

In cazul in care se inregistreaza un dezechilibru bugetar negativ intre incasari si plati pe intregul an, finantarea se face prin apelarea la imprumuturi interne sau externe. De regula, intre marirea impozitelor si apelarea la imprumuturi pentru acoperirea deficitului, autoritatile publice aleg imprumutul public, care constituie un plasament remunerator pentru creditor, oferind avantaje fata de impozit, totdeauna nepopular.

In problema rolului imprumuturilor de stat, economistii contemporani au o pozitie diferita de cea a liberalismului clasic.

In ce priveste dilema impozite sau imprumuturi pentru finantarea cheltuielilor bugetare, economistii din perioada de ascensiune a capitalismului erau adeptii solutiei impozitelor, deoarece:

• activitatea economica trebuie sa se desfasoare in conditii de libera concurenta, fara nici un amestec din partea statului;
• imprumuturile antreneaza cheltuieli bugetare suplimentare sub forma de dobanzi, comisioane, prime de rambursare, care fac necesara in final majorarea impozitelor;
• imprumuturile usureaza sarcina fiscala a generatiei prezente, dar impovareaza generatiile viitoare cu cheltuieli reclamate de rambursarea ratelor scadente si plata dobanzilor;
• imprumuturile publice afecteaza insusi capitalul natiunii, in timp ce impozitele diminueaza numai veniturile acesteia.

In secolul nostru, numerosi economisti au renuntat la conceptia neamestecului statului in viata economica, sustinand necesitatea influentarii acesteia cu ajutorul diferitelor parghii economico-financiare. Ei recunosc ca imprumuturile de stat sunt generatoare de cheltuieli bugetare, dar apreciaza ca acestea, folosite ca instrumente de interventie a statului in economie, contribuie la corectarea ciclului economic, impulsionarea economiei stagnate, restabilirea echilibrului economic.

Realitatea zilelor noastre demonstreaza ca imprumuturile constituie un mijloc de procurare a resurselor financiare necesare statului mai costisitor decat impozitele. Imprumuturile de stat utilizate in scopuri neproductive reprezinta, fara indoiala, impozite amanate. Apelul la imprumuturi pentru acoperirea deficitului bugetar nu scuteste societatea de povara acestora, ci doar intarzie momentul transpunerii ei asupra contribuabililor. Afirmatia potrivit careia imprumuturile de stat nu provoaca transfer de sarcini de la o generatie la alta- pe motiv ca judecatile de valoare ar trebui facute la nivelul intregii societati, iar nu la nivelul membrilor acesteia luati in mod individual - trece cu vederea procesul de larga redistribuire a venitului national realizat prin intermediul imprumuturilor si impozitelor, intre contribuabili, creditorii statului si beneficiarii cheltuielilor finantate pe seama imprumuturilor.

Este adevarat ca imprumuturile de stat produc efecte asupra intregii societati, dar acestea sunt diferite atat sub raport temporal (unele se produc in momentul plasarii lor, altele in cel al rambursarii si platii dobanzii aferente), cat si ca sens (unele persoane fizice si juridice profita de pe urma lor, iar altele le suporta povara).

Despre influenta favorabila a imprumuturilor de stat asupra capitalului nu se poate vorbi decat in cazul in care acestea sunt folosite in scopuri productive. Ori experienta a numeroase tari arata ca, in majoritatea cazurilor, imprumuturile de stat sunt utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli neproductive.

Revenind la rolul important al imprumuturilor de stat in redistribuirea venitului national, mentionam ca acesta se manifesta atat pe plan intern, cat si pe plan international.

Pe plan intern, imprumuturile contribuie la redistribuirea venitului national initial in momentul plasarii acestora de catre stat. Cu acest prilej, are loc o redistribuire intre partea destinata formarii brute de capital si cea afectata consumului, deoarece o parte din capitalul banesc temporar liber este plasata in inscrisuri ale imprumuturilor de stat si se foloseste mai cu seama in scopuri neproductive, in loc sa serveasca la largirea productiei si a circulatiei. Ulterior, redistribuirea are loc in momentul platii dobanzii aferente imprumuturilor si care se suporta in principal din impozite.

Imprumuturile de stat indeplinesc un rol pozitiv in masura in care sunt folosite pentru dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii, construirea de cai de comunicatie, protectia mediului etc. In astfel de situatii, imprumuturile contribuie la sporirea productiei materiale, la cresterea venitului national si, pe aceasta baza, la asigurarea resurselor necesare rambursarii lor.

Imprumuturile de stat contractate in strainatate contribuie la redistribuirea venitului national intre tarile imprumutatoare si cele imprumutate. Daca redistribuirea venitului national al tarii creditoare catre tara debitoare are caracter temporar (imprumutul acordat fiind rambursabil), in schimb platile efectuate de tara debitoare, cu titlu de dobanda si comisioane, catre tara creditoare, reflecta redistribuirea definitiva si nerambursabila a venitului national pe plan international. Adesea o parte din venitul national al tarilor debitoare este transferata la dispozitia tarilor creditoare prin mecanismul preturilor neechivalente si cel al cursurilor valutare care oscileaza in limite largi. Intrucat tarile dezvoltate constituie principalele tari exportatoare de capital, iar tarile in curs de dezvoltare - principalele tari importatoare de capital, este limpede ca prin intermediul imprumuturilor contractate in strainatate are loc redistribuirea venitului national pe plan international.