Impozitele

Impozitele

1. Definitie. Caracteristici

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice, la dispozitia statului, in vederea constituirii resurselor necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Camcteristicle impozitelor sunt:

- i) caracterul obligatoriu;

- ii) titlu definitiv si nerambursabil cu care acestea se incaseaza;

- iii) lipsa unei contraprestatii directe si imediate din partea statului.

i) Caracterul obligatoriu se traduce prin obligativitatea achitarii impozitelor de catre toate persoanele fizice si juridice care realizeaza venituri dintr-o anumita sursa prevazuta de lege, cum ar fi:

- pentru muncitori si functionari: salariul;

- pentru agentii economici: profitul;

- pentru proprietarii funciari: renta;

- pentru detinatorii de hartii de valori (actiuni, obligatiuni): venitul produs de acestea (dividende, dobanzi);

- micii meseriasi si liber-profesionistii suporta impozitul pe venitul realizat de pe urma activitatii desfasurate, etc.

Dreptul de a introduce impozite il are statul si el se exercita, de regula, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul) sau executive (ordonantele de urgenta, ce evita trecerea prin Parlament), iar uneori, in anumite conditii, prin organele de stat locale.

Parlamentul se pronunta in legatura cu introducerea impozitelor de stat de importanta nationala, iar organele de stat locale pot introduce unele impozite in favoarea unitatilor administrativ-teritoriale, impozite si taxe care, conform Constitutiei, sunt stabilite in limitele si conditiile legilor in vigoare.

ii) si iii) Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv.

Banii platiti sub forma impozitelor sunt nerambursabili. In schimbul impozitelor, platitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata. Serviciile publice prestate de organele statului nu se stabilesc pe fiecare contribuabil in functie de contributia acestuia la constituirea resurselor financiare publice. De aici rezulta inechitatea fiscala resimtita de fiecare contribuabil.

Impozitele au mai multe finalitati:

- rolul financiar: constituie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice;

- rolul economic: pot reprezenta un mijloc de interventie a statului in economie. Atunci cand impozitele indeplinesc anumite functii economice (stimuleaza sau inhiba anumite activitati economice), ele poarta denumirea de parghii economico-financiare;

- rolul social: prin intermediul impozitelor are loc redistribuirea unei parti
importante a PIB -ului, intre veniturile diferitilor contribuabili.

Am prezentat in tabelul de mai jos elementele definitorii ale oricarui impozit:

2 Caracteristicile impunerii

Impunerea reprezinta un complex de masuri si operatiuni (politice si de tehnica fiscala), efectuate in baza legii, care au ca scop final stabilirea impozitului ce revine in sarcina unei persoane fizice sau juridice.

Initial, caracterul obligatoriu al impunerii a fost acceptat de catre populatia saraca a statelor lumii pentru ca impunerea urmarea redistribuirea veniturilor de la contribuabilii cu venituri mai mari catre cei cu venituri mai mici. Astazi respectarea acestei cerinte este cel putin discutabila. Dar toti fiscalistii sunt de acord ca impunerea trebuie sa respecte anumite cerinte, anumite principii ale impunerii.

Aceste cerinte au evoluat de-a lungul timpului. In prezent, impunerea trebuie sa raspunda principiilor de politica financiara, economica, sociala, de echitate fiscala.

Putem sintetiza insa princtpiile impunerii in patru cerinte esentiale:

1. principiul justetii impunerii (echitatii fiscale) - contributia cu impozite la bugetul statului sa se faca in functie de venitul obtinut sau averea detinuta;

principiul certitudinii impunerii - marimea impozitelor datorate de fiecare contribuabil trebuie sa fie certa, iar termenele, modalitatea si locul de plata sa fie bine stabilite si cunoscute;

3. principiul comoditatii impunerii - impozitele trebuie sa fie percepute la termenele si in modul cel mai convenabil pentru contribuabil;

4. principiul randamentului impozitelor - sistemul fiscal trebuie sa asigure incasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli si sa fie cat mai putin apasator pentru contribuabil.

Tehnica impunerii se refera la operatiunile efectuate si metodele utilizate pentru a stabili cuantumul unui impozit. Ea cuprinde urmatoarele operatiuni:

a. Asezarea impozitului (stabilirea obiectului impozabil);

b. Determinarea sumei impozitului;

c. Perceperea impozitelor;

d. Urmarirea impozitelor.

a. Asezarea impozitului

Aceasta operatiune are drept scop constatarea si evaluarea materiei impozabile. Obiectul impozabil poate fi: veniturile persoanelor fizice (salarii, beneficii, onorarii, dividende, venituri din chirii, dobanzi etc); veniturile agentilor economici (profituri, dividende, beneficii); cheltuielile (in cazul impozitelor indirecte); averea (cladiri, terenuri agricole, donatii, succesiuni).

Evaluarea materiei impozabile se poate realiza apeland fie la metoda evaluarii indirecte bazate pe prezumtie, fie la metoda evaluarii directe bazate pe probe. Metoda evaluarii indirecte cunoaste 3 variante de realizare:

1. Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil

Permite stabilirea doar cu aproximatie a marimii obiectului impozabil, fara sa se ia in consideratie situatia persoanei care detine obiectul respectiv. De exemplu, in cazul impozitului funciar erau folosite drept criterii pentru stabilirea marimii obiectului impozabil: suprafata de teren, numarul animalelor din gospodarie, pretul pamantului, arenda.

Evaluarea forfetara

Organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, atribuie o anumita valoare obiectului impozabil.

3. Evaluarea admmistrativa

Organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza datelor pe care le au la dispozitie. In masura in care subiectul impozitului nu este de acord cu evaluarea facuta de organul fiscal, el are dreptul sa o conteste, prezentand argumentele de rigoare.

Metoda evaluarii directe cunoaste 2 variante:

1. Evaluarea pe baza declaratiei unei terte -persoane

Marimea obiectului impozabil se stabileste pe baza declaratiei scrise pe care o terta persoana, care cunoaste aceasta marime, este obligata prin lege sa o depuna la organele fiscale. De exemplu, agentul economic declara salariile pe care le-a platit muncitorilor si functionarilor sai, chiriasii declara chiria achitata proprietarului etc. Aceasta metoda prezinta avantajul ca elimina, in cea mai mare parte, posibilitatea sustragerii de la impunerea unei parti din materia impozabila, deoarece terta persoana care declara venitul nu este interesata sa ascunda adevarul.

Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului

Contribuabilul este obligat sa tina o evidenta stricta privind veniturile si cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfasoara, sa incheie un bilant fiscal, sa intocmeasca si sa inainteze organelor fiscale o declaratie din care sa rezulte veniturile pe care le realizeaza si cheltuielile care au fost efectuate pentru obtinerea acestora.

La stabilirea marimii obiectului impozabil se pot realiza o serie de reduceri, care se numesc facilitati fiscale.

Astfel de facilitati fiscale sunt:

- stabilirea minimului neimpozabil la impozitele directe;

- efectuarea unor scazaminte, fie din totalul veniturilor, cum sunt: cheltuielile de

productie, dobanda, pierderi sponsorizari;

acordarea unor facilitati in functie de situatia familiala a contribuabilului.

b. Determinarea sumei impozitului

In functie de modul de stabilire distingem impozite de repartitie si impozite de cotitate.

Impozitele de repartitie s-au caracterizat prin faptul ca statul, in functie de nevoile sale de venituri, proceda la stabilirea sumei globale a impozitelor ce urmau sa fie incasate pe intreg teritoriul tarii; aceasta suma era apoi repartizata pe unitati administrativ teritoriale, iar la unitatea de baza (de exemplu, comuna) avea loc defalcarea, pe subiecte sau obiecte impozabile, a sumei atribuite.

Impozitele de cotitate se stabilesc, pornind de jos in sus, prin aplicarea unor cote procentuale asupra obiectului impozabil determinat pentru fiecare platitor in parte.

Aceste cote procentuale aplicate asupra bazei de impozitare pot fi:

I) proportionale: cota de impunere este aceeasi pentru orice marime a bazei de impozitare.

II) regresive: cota de impunere este descrescatoare pe masura ce marimea bazei de impozitare creste.

In sistemul nostru fiscal actual nu exista exemple de impozite asezate regresiv. Aceasta modalitate de impunere se practica in momentul in care autoritatile doresc sa stimuleze atingerea anumitor performante economice.

In teoria fiscala se accepta ca impozitele indirecte sunt asezate regresiv in raport de venituri.

III) progresive: cota de impunere este crescatoare pe masura ce marimea bazei de impozitare creste.

Impozitul pe venitul din salarii si impozitul pe venitul anual global au fost determinate prin asemenea cote.

Cotele progresive pot fi simple sau compuse.

Cotele simple presupun incadrarea bazei de impozitare intr-o transa de impozitare si aplicarea cotei de impunere aferente acestei transe asupra intregii baze de impozitare. Cotele compuse presupun descompunerea bazei de impozitare in mai multe transe de impozitare si aplicarea cotei de impunere aferente acestor transe asupra fiecarei transe in parte.

c. Perceperea impozitului

Cuprinde ansamblul operatiunilor prin care impozitul este incasat de organele fiscale insarcinate cu aceste atributii. Incasarea impozitelor printr-un aparat fiscal propriu s-a generalizat in perioada capitalismului ascendent si se utilizeaza si in prezent. In conditiile existentei unui asemenea aparat, perceperea impozitelor se realizeaza astfel:

a. direct de catre organele fiscale de la platitori

b. prin stopaj la sursa

c. prin aplicarea de timbre fiscale

a. Incasarea impozitelor de catre organele fiscale direct de la platitori cunoaste doua variante:

i) cand platitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului, sau realizeaza plata prin virament bancar (in acest caz avem de-a face cu asa numitul impozit portabil)

ii) cand organul fiscal are obligatia de a se deplasa la domiciliul platitorilor pentru a le solicita sa achite impozitul (impozitul cherabil)

b. Stopajul la sursa consta in aceea ca impozitul se retine si se varsa la stat de catre o terta persoana. Spre exemplu, intreprinderile si institutiile sunt obligate sa retina impozitul pe salariu datorat statului de personalul acestora si sa-1 verse la bugetul statului.

c. Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale mobile se practica in cazul taxelor datorate statului pentru actiunile in justitie si, de asemenea, pentru taxele privind actele, certificatele si diferite documente elaborate de notariate publice si de organe ale administratiei de stat.

Obligatia fiscala reprezinta indatorirea de a plati, in contul bugetului public national, impozitele, taxele si alte venituri bugetare. Obligatia fiscala se stinge in momentul in care relatia juridica, decurgand din aceasta intre platitor si stat, nu mai exista, iar dreptul de creanta al statului asupra contribuabililor inceteaza. Cai si modalitati de stingere a obligatiei fiscale:

1. plata impozitelor si a celorlalte obligatii fata de buget;

compensarea (din platile exigibile la o anumita scadenta sunt deduse sumele platite in plus la buget la scadentele anterioare);

anularea obligatiei fiscale (ca urmare a unor masuri generate);

3. prescriptia (isi produce efectul prin trecerea unei perioade de timp de la nasterea si inregistrarea obligatiilor fiscale).

Raspunderea in domeniul fiscal:

Raspunderea administrativa, sub forma contraventiilor sau a majorarilor de intarziere;

Raspunderea disciplinara

Raspunderea materiala;

Raspunderea penala.

Executarea silita a creantelor fiscale reprezinta o procedura extraordinara de realizare a veniturilor bugetare si a altor drepturi ale statului. In cazul in care debitorul nu-si achita obligatiile, organul de executare silita ii transmite o instiintare de plata prin care se specifica ca obligatia sa fie achitata in termen de 15 zile.

Daca nu se plateste, in continuare organul de executare incepe executarea silita prin trimiterea unei somatii.

Executarea silita incepe numai in temeiul unui titlu executoriu. Exista mai multe modalitati de realizare a executarii silite:

I) prin poprire: sunt supuse orice sume urmaribile, reprezentand venituri si disponibilitati banesti in lei si in valuta.

II) asupra binurilor mobile: sunt supuse executarii silite orice bunuri mobile ale debitorului cu exceptia celor prevazute de lege.

III) asupra binurilor imobile: sunt supuse bunurile imobile ale debitorului cu exceptia celor prevazute de lege. Organul de executare silita este obligat sa intocmeasca un proces verbal de identificare a bunului supus executarii.

3 Clasifcarea impozitelor

Clasificarea impozitelor se realizeaza dupa urmatoarele criterii:

dupa trasaturile de fond si forma:

- impozite directe:

- impozite reale;

- impozite personale: impozite pe venit si impozite pe avere;

- impozite indirecte.

dupa obiectul impunerii:

- impozite pe venit;

- impozite pe avere;

- impozite pe cheltuieli.

dupa scopul urmarit:

- impozite financiare;

- impozite de ordine.

dupa frecventa cu care se realizeaza:

- impozite permanente (ordinare);

- impozite incidentale (extraordinare).

dupa institutia care le administreaza:

- impozite in state de tip federal: impozite federate, impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor si impozite locale;

- impozite in state de tip unitar: impozite ale administratiei centrale de stat si impozite locale.

Impozitele directe sunt impozitele care se datoreaza pentru venitul obtinut sau pentru averea detinuta.

Acestea pot fi:

a)   impozite reale;

b)   impozite personale:

- impozitele pe venit;

- impozitele pe avere.

Impozitul pe venit se aplica asupra veniturilor realizate de persoanele fizice sau juridice. Impozitarea veniturilor poate fi separata sau globala;

Impozitele pe avere au ca obiect impozabil averea detinuta de contribuabili. Impozitele pe avere se clasifica astfel:

a)   impozite asupra averii propriu-zise (pe proprietati imobiliare; pe activul net).

b)   impozitele pe circulatia averii (pe succesiuni; pe donatii; pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri mobile, pe hartii de valoare; pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale).

c)   impozitul pe sporul de avere (plusul de avere imobiliara; pe sporul de avere dobandit in timp de razboi).

Impozitele indirecte reprezinta impozitele percepute cu prilejul vanzarii unor bunuri, prestarii unor servicii, importurilor sau exporturilor. Vom prezenta mai jos cele mai importante impozite indirecte.

Taxele de consumatie sunt impozite indirecte ce se includ in pretul de vanzare al marfurilor fabricate sau importate si comercializate in interiorul tarii in care se percepe impozitul.

Accizele (taxele speciale de consumatie) reprezinta taxe de consumatie pe produs.

Taxele generale pe vanzari sunt impozitele care se aplica asupra volumului total al vanzarilor. Impozitul pe cifra de afaceri neta (taxa pe valoarea adaugata) se calculeaza la nivelul fiecarei verigi doar asupra valorii adaugate. TVA este un impozit indirect si nu o taxa.

Monopolurile fiscale reprezinta instituirea monopolului statului asupra producerii si/sau comercializarii unor marfuri.

Taxele vamale sunt impozite instituite de catre stat asupra marfurilor care sunt transferate dintr-o tara in alta. Dupa obiectul impunerii acestea se impart:

- taxe vamale de import;

- taxe vamale de export;

- taxe vamale de tranzit.

4 Impozitele directe platite de intreprinderile mici si mijlocii romanesti

Principalele impozite directe sunt impozitul pe profit, impozitul pe cifra de afaceri a microintreprinderilor, impozitul pe salarii si impozitul pe cladiri si mijloace de transport.

Toate aceste impozite influenteaza rezultatele economico-financiare ale intreprinderii.

Gestiunea fiscala impreuna cu gestiunea contabila urmaresc maximizarea valorii intreprinderii, precum si reflectarea in contabilitate a unei imaginii reale si complete asupra activitatii intreprinderii.

Agentii economici pot sa fie stimulati sau franati de catre reglementarile fiscale in desfasurarea activitatii lor. Tendinta generala insa, pe termen mediu si lung, impusa de integrarea in structurile europene, este de eliminare definitiva a facilitatilor fiscale, in vederea evitarii oricarei forme de discriminare fiscala.

4.1 Impozitul pe profit

Profitabilitatea este conditia esentiala a oricarei afaceri. Profitul cu care intreprinderea ramane dupa deducerea tuturor cheltuielilor ocazionate de activitatea desfasurata este insa impus de catre stat. Asa cum ne reaminteste celebra maxima: "numai moartea si impozitele sunt sigure', de impozite nu putem scapa.

Agentii economici doresc ca din profitul obtinut sa beneficieze de o parte cat mai mare, iar statul sa incaseze venituri bugetare cat mai mari. Solutia agentilor economici este sa beneficieze de facilitatile fiscale oferite de legislatie (prevederile care lasa intreprinderii posibilitatea, in mod legal, sa diminueze impozitul de plata).

Este vorba despre ceea ce se numeste evaziune fiscala legala. Din pacate, multiple cauze conduc in tara noastra la practica pe scara tot mai larga a celei de-a doua forme a evaziuni fiscale, cea ilicita, frauduloasa. Avantajele financiare sunt mult mai mari si directe pentru contribuabili, dar si riscurile sunt pe masura.

Impozitul pe profit in Romania este reglementat de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, care are publicate Norme Metodologice prin OG 44/2004.

Contribuabilii impozitului pe profit au obligatia, conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, de a intocmi un registru de evidenta fiscala. Acesta trebuie inregistrat la organele fiscale de care apartine contribuabilul.

Cuprinde 100 file in care operatiunile sunt inregistrate in ordine cronologica. Informatiile cuprinse in registrul de evidenta fiscala trebuie sa corespunda cu datele prezentate in declaratiile de impunere. Contribuabilul are libertate de alegere a modalitatii de inregistrare a operatiunilor in functie de specificul activitatii si nevoia lui de informare. Completarea registrului de evidenta fiscala usureaza munca organelor de control fiscal, dar presupune o munca suplimentara din partea contribuabilului.

Pentru determinarea profitului impozabil, pentru o anumita perioada, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, se utilizeaza formula:

Profit impozabil = venituri realizate - venituri neimpozabile - cheltuieli totale efectuate + cheltuieli nedeductibile                        (1)

Veniturile considerate neimpozabile din punct de vedere al impozitului pe profit sunt stipulate de lege si se scad din totalul veniturilor realizate in perioada considerata.

La determinarea profitului impozabil, asa cum se poate observa din formula, nu se scad toate cheltuielile realizate in perioada respectiva, ocazionate de activitatile prestate, ci numai acele cheltuieli deductibile fiscal.

Cheltuielile deductibile fiscal = Cheltuieli totale efectuate - Cheltuieli nedeductibile        (2)

Asadar putem rescrie formula de calcul a profitului impozabil astfel:

Profit impozabil = venituri impozabile realizate - cheltuieli deductibile                    (3.)

Profitul contabil al intreprinderii este diferit fata de cel impozabil. El reprezinta surplusul veniturilor fata de cheltuielile efectuate pentru obtinerea acestor venituri, in perioada considerata.

Profitul contabil = Venituri totale realizate - Cheltuieli totale efectuate (4.)

Profitul contabil reflecta realitatea asupra profitabilitatii brute a intreprinderii, spre deosebire de profitul impozabil care viciaza realitatea prin prisma prevederilor legislative referitoare la deductibilitatea anumitor cheltuieli.

Chiar daca legea nu-ti da voie sa deduci anumite cheltuieli, tu de efectuat tot le-ai efectuat, iar marimea acestora iti diminueaza profitul real.

Impozitul pe profit = Profitul impozabil x cota de impozitare            (5.)

Impozitul pe profit este ultima cheltuiala efectuata de agentul economic, inainte de calculul profitului net, al banilor cu care agentul economic ramane dupa plata tuturor obligatiilor.

Impozitul pe profit este o cheltuiala nedeductibila fiscal.

Profitul net = Profitul contabil - Impozitul pe profit   (6.)

sau, altfel scris,

Profitul net = Venituri totale realizate - Cheltuieli totale efectuate- Impozitul pe profit

4.2 Impozitul pe veniturile microintreprinderilor

Definitie: o microintreprindere este o persoana juridica romana care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

a)   are inscris ca obiect de activitate productia de bunuri materiale, prestarea de servicii si/sau comertul;

b)   are de la 1 pana la 9 salariati;

c)   a realizat in anul fiscal precedent venituri mai mici decat echivalentul in lei a 100.000 euro, la un curs de schimb mediu anual leu/ euro;

Anul fiscal al unei microintreprinderi este anul calendaristic. In cazul unei persoane juridice care se infiinteaza sau isi inceteaza existenta, anul fiscal este perioada din anul calendaristic in care persoana juridica a existat.

d) capitalul social al persoanei juridice este detinut de alte persoane decat statul, autoritati locale sau institutii publice.

Impozitul pe veniturile microintreprinderilor este optional: microintreprinderile platitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor incepand cu anul fiscal urmator, daca indeplinesc conditiile prevazute mai sus si daca nu au mai fost platitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor. Persoanele juridice platitoare de impozit pe profit comunica optiunea lor organelor fiscale teritoriale la inceputul anului fiscal, sub forma unei declaratii pe propria raspundere, pana la data de 31 ianuarie inclusiv.

Impozitul pe venitul microintreprinderilor = Baza de Impozitare x 2%       (7)

Baza impozabila = Veniturile din orice sursa. - veniturile din variatia stocurilor - veniturile din productia de imobilizari corporale si necorporale - veniturile din exploatare reprezentand cota-parte a subventiilor guvernamentale si a altor resurse pentru finantarea investitiilor - veniturile din provizioane - veniturile rezultate din anularea datoriilor si a majorarilor aferente la bugetul statului care nu au fost cheltuieli deductible la calculul profitului impozabil.

4.3. Impozitul pe dividende

O persoana juridica romana care plateste dividende are obligatia sa retina si sa verse impozitul pe dividende retinut catre bugetul de stat, asa cum se precizeaza in acest articol.

Impozitul pe dividend = 16% x dividendul brut platit catre o persoana juridica/fizica romana                    (8)

Impozitul care trebuie retinut se plateste la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv, a lunii urmatoare celei in care se plateste dividendul.

Prevederile acestui impozit nu se aplica in cazul dividendelor platite de o persoana juridica romana unei alte persoane juridice romane sau unei persoane juridice din statele membre ale Comunitatii Europene, daca beneficiarul dividendelor detine minimum 20% din titlurile de participare ale acestuia la data platii dividendelor, pe o perioada de doi ani impliniti pana la data platii acestora.

Prevederile acestui articol nu se aplica nici in cazul dividendelor platite unui nerezident.

4.4. Impozitul pe salarii

Impozitul pe salarii este un impozit suportat de angajat, dar este retinut si virat statului de catre agentul economic. Referitor la veniturile salariale, angajatorul este obligat sa plateasca anumite contributii catre fondurile publice (catre bugetul asigurarilor sociale de stat, catre fondul asigurarilor sociale de sanatate, catre fondul de somaj).

Salariile sunt reglementate de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Se considera venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau in natura, obtinute de o persoana fizica ce desfasoara o activitate in baza unui contract individual de munca, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca, de maternitate si pentru concediul de ingrijire a copilului in varsta de pana la 2 ani.

Se asimileaza salariilor deci si contravaloarea veniturilor in natura (bunuri primite, beneficierea gratuita de unele servicii sau de unele avantaje).

Evaluarea veniturilor obtinute in natura se realizeaza la pretul pietei sau la costul de productie (in cazul in care un angajator acorda sub forma unor venituri in natura unele produse din productie proprie salariatilor, valoarea veniturilor este data de costul de productie al produselor, inclusiv accizele, la care se adauga taxa pe valoarea adaugata).

Impozitul pe Salar = Venit Baza Impozabila x 16 %              (9.)

4.5. Impozitul pe cladiri

Este impus prin Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Persoane juridice ce datoreaza impozit pe cladiri sunt proprietarii acestor cladiri:

- societatile comerciale, inclusiv unitatile economice ale persoanelor juridice de drept public, precum si cele ale organizatiilor politice, sindicale, patronale si cooperatiste, institutiilor publice, asociatiilor si fundatiilor, cultelor religioase si ale altor asemenea, cu exceptia celor care pot fi incadrati in categoria persoanelor fizice;

- cultele religioase si unitatile locale ale acestora, cu personalitate juridica;

- filialele, sucursalele si reprezentantele autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei, apartinand persoanelor fizice sau juridice straine si altele asemenea;

- orice alte entitati cu personalitate juridica, cu exceptia institutiilor si unitatilor care functioneaza in subordinea sau in coordonarea Ministerului Educatiei si Cercetarii.

Impozit pe cladiri = cota de impozitare x valoarea de inventar inregistrata in contabilitate            (10.)

Pentru cladirile ce fac obiectul contractelor de leasing financiar:

Impozitul pe cladiri = cota de impozitare x valoarea inscrisa in contract     (11.)

Pentru cladirile aflate in functiune a caror valoare a fost recuperata integral pe calea amortizarii:

Impozit pe cladiri = cota de impozitare x valoarea la care au fost inscrise in evidenta contabila                (1)

5. Impozitele indirecte platite de intreprinderile mici si mijlocii in Romania

5.1. Taxa pe valoarea adaugata

Taxa pe valoarea adaugata a devenit impozitul cu cea mai mare pondere in cadrul veniturilor statului: TVA este impozitul ce aduce cele mai mari incasari bugetare.

Asupra intreprinderilor TVA are efect asupra disponibilitatilor acesteia: la achizitionarea de bunuri si servicii se achita furnizorilor taxa pe valoarea adaugata, pe care ulterior o va recupera de pe urma taxei pe valoarea adaugata incasata la livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor.

Pentru a intra sub incidenta taxei pe valoarea adaugata, o operatiune economica trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:

sa fie efectuata de orice persoana, indiferent de statutul sau juridic, care efectueaza de o maniera independenta activitati economice (de productie, de comert, prestari de servicii, inclusiv activitatile extractive, agricole si cele ale profesiunilor libere sau asimilate, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obtinerii de venituri)

sa constituie o livrare de bunuri, o prestare de servicii efectuata cu plata sau o operatiune asimilata acestora.

a)      livrarile de bunuri: transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor detinute de proprietar catre beneficiar, direct sau prin persoanele care actioneaza in numele acestora;

b)      prestarile de servicii: efectuarea unor servicii in diferite domenii de activitate;

c)      importul de bunuri: introducerea in tara de bunuri provenind din strainatate de catre orice persoana, indiferent de statutul sau juridic, direct sau prin intermediari, plasate in regim vamal de import sau in regimuri vamale suspensive.

Taxa pe valoarea adaugata se calculeaza astfel, in functie de situatia prevazuta de lege:

pentru TVA de colectat > TVA deductibil

TV A de plata = TV A colectat - TV A deductibila, daca pro rata = 100%                          

TV A de plata = TV A colectata - TV A de dedus, daca pro rata < 100%,               (13.)

TV A de dedus = TV A deductibila x pro rata                                    

sau pentru TVA de colectat < TVA deductibil

TVA de rambursat = TVA de dedus - TVA colectata  (14.)

Taxa pe valoarea adaugata de plata trebuie virata la buget pana pe data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se calculeaza.

Taxa de rambursat pentru luna de raportare stabilita prin decontul de taxa pe valoarea adaugata conform metodologiei de mai sus se regularizeaza in ordinea urmatoare:

a)   prin compensarea efectuata de persoana impozabila in limita taxei ramase de plata rezultate din decontul lunii anterioare sau din deconturile lunilor urmatoare, dupa caz, fara avizul organului fiscal, la intocmirea decontului de taxa pe valoarea adaugata;

b)   prin compensarea cu alte impozite si taxe datorate bugetului de stat de persoana impozabila, efectuata de organele fiscale din oficiu sau, dupa caz, la solicitarea expresa a persoanei impozabile, in termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de compensare;

c)   prin rambursarea efectuata de organele fiscale.

Rambursarea diferentei de taxa, ramase dupa compensare si dupa scaderea taxei corespunzatoare sumelor neachitate din facturile furnizorilor/prestatorilor, se efectueaza de organele fiscale teritoriale, in termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare, pe baza documentatiei stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice si a verificarilor efectuate de organele de control fiscal.

Ca o exceptie se poate mentiona faptul ca organele fiscale teritoriale vor efectua, la solicitarea persoanelor impozabile care se incadreaza in conditiile stabilite prin normele de aplicare a legii, rambursari de taxa pe valoarea adaugata, in termen de 15 zile de la data depunerii cererii de rambursare, cu verificarea ulterioara a documentatiei, respectiv semestrial.

Rambursarea taxei pe valoarea adaugata poate fi solicitata lunar.

5. Accizele

Accizele reprezinta impozite indirecte care se aplica asupra unor produse greu substituibile sau asupra unor bunuri de lux. Ele se datoreaza atat pentru bunurile din tara, cat si pentru bunurile din import care intra sub incidenta lor.