IMPRUMUTURILE DE STAT

caracterizarea imprumuturilor de stat

elemente tehnice ale imprumutului

operatiuni privind imprumuturile de stat

Datoria publica

Particularitatile imprumuturilor externe

Conceptul de datorie externa

Indicatori de apreciere a nivelului datoriei externe

Acest capitol isi propune sa permita studentilor intelegerea continutului si caracteristicile imprumutului de stat, prezentarea alternativei imprumut-impozit, cunoasterea elementelor tehnice ale imprumutului de stat, identificarea modalitatilor de plasare si rambursare a imprumutului de stat, precum si notiunii de datorie publica, a structurii si evolutiei acesteia. In acest context sunt puse in evidenta aspecte cu privire la datoria publica interna si externa.

Datorita conditiilor deosebite in care sunt contractate imprumuturile externe sunt puse in evidenta particularitatile acestora, conceptul de datorie externa si indicatorii de apreciere a nivelului datoriei externe.

Imprumut de stat;

Titluri de imprumut;

Valoare nominala;

Valoare reala;

Dobanda;

Datorie publica;

Datorie externa;

Plasarea imprumuturilor de stat;

Conversiunea;

Consolidarea imprumuturilor de stat;

Amortizarea imprumuturilor de stat.

Caracterizarea imprumuturilor de stat

In perioada contemporana, caracteristic pentru majoritatea statelor cu economie de piata este faptul ca se inregistreaza o tendinta de crestere mai rapida a cheltuielilor publice comparativ cu veniturile curente (ordinare). In aceste conditii, procurarea de catre stat a unor resurse banesti suplimentare se poate realiza prin majorarea si/sau instituirea de noi impozite, prin contractarea de imprumuturi de stat sau prin apelarea la emisiunea de bani de hartie.

Recurgerea la majorarea si instituirea de noi impozite este mai incomoda pentru stat. De aceea, statul apeleaza frecvent la creditul public, adica la imprumuturi interne sau externe si la mobilizarea unei parti din veniturile temporar disponibile ale populatiei prin intermediul caselor de economii. Pe calea creditului public se pot mobiliza intr-un termen relativ scurt, sumele de bani de care statul are nevoie pentru acoperirea necesitatilor sale.

In cadrul relatiilor de credit public, statul apare ca debitor, creditorii sai fiind bancile, consortiile bancare, intreprinderile industriale, societatile de asigurare, casele de economii, subscriitori la imprumuturi etc. De asemenea, statul poate aparea si in calitate de creditor, debitorii sai fiind beneficiarii de imprumuturi (intreprinderile publice, organele administratiei de stat locale etc.).

Destinatiile pe care le primesc sumele imprumutate sunt diferite: sunt utilizate drept capital productiv, sunt investite in bunuri de folosinta indelungata sau sunt cheltuite in scopuri de consum, dupa caz.

Pentru sumele acordate cu imprumut creditorul realizeaza un venit sub forma de dobanda. Natura acesteia este diferita in functie de destinatia data imprumutului.

Figura nr. 11.1.

Din cele de mai sus se desprind, deci, urmatoarele trasaturi caracteristice imprumutului de stat:

- imprumutul nu reprezinta un act impus in mod unilateral de catre stat, ci are caracter contractual, care exprima acordul de vointa al partilor, spre deosebire de impozite care se stabilesc in mod unilateral de catre stat in sarcina persoanelor fizice si juridice. Desi apare ca un acord de vointa intre parti, anumite elemente, cum sunt: conditiile de emisiune si de rambursare, forma si marimea venitului care se asigura subscriitorilor, precum si alte elemente necesare se stabilesc unilateral de catre stat, iar persoanele fizice si juridice, posesoare ale capitalului banesc, pot sa le accepte sau sa le respinga in bloc. Spre deosebire de imprumutul de stat, in cazul unui contract de credit bancar, intre o banca si persoane fizice si/sau juridice, conditiile de acordare si rambursare a imprumutului se negociaza de catre banca cu fiecare solicitant in parte. Bancile solicita persoanelor fizice si juridice carora le acorda credite sa prezinte o anumita garantie materiala. In schimb, in cazul imprumutului de stat, statul nu ofera creditorilor sai o asemenea garantie;

- imprumutul constituie o sursa de procurare temporara a unei sume de bani, motiv pentru care spunem ca are caracter rambursabil. Desi imprumutul se restituie la scadenta, sunt situatii cand statul lanseaza unele imprumuturi, denumite perpetue, pentru care nu se stabileste un termen de restituire, ci doar obligatia de a plati dobanzile aferente. In aceste situatii statul poate sa rascumpere la bursa inscrisurile imprumutului respectiv, cand cursul obligatiunilor este sub pari;

- pentru sumele imprumutate statului, subscriitorii beneficiaza de unele venituri sub forma dobanzii, castigului sau a dobanzii si castigului, dupa caz, ceea ce inseamna ca imprumutul nu se acorda cu titlu gratuit, ci are la baza o anumita contraprestatie.

In primul caz, desi, pe intregul an, bugetul se prezinta echilibrat sau excedentar, pe parcursul anului apar devansari ale incasarilor de catre plati, provocand goluri de casa; acoperirea acestora se realizeaza fie pe seama sumelor imprumutate de la o institutie publica, fie pe seama sumelor imprumutate pe piata sau, in ultima instanta, de la Banca Centrala.

In cel de-al doilea caz, veniturile bugetare ordinare (fiscale si nefiscale) nu acopera integral cheltuielile bugetare la nivelul intregului an, avand de-a face cu un dezechilibru bugetar negativ (deficit). In acest caz, guvernul are de ales intre doua solutii pentru acoperirea deficitului: sa incerce sporirea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea de noi impozite) sau sa apeleze la imprumuturi. De regula, se opteaza pentru a doua solutie.

Elementele tehnice ale imprumutului

Imprumuturile de stat sunt lansate printr-o dispozitie speciala sau chiar prin legea de adoptare a bugetului de stat. La lansarea oricarui imprumut este necesara stabilirea elementelor tehnice care-l definesc din punct de vedere juridic si care se refera la: denumirea imprumutului care se contracteaza, valoarea nominala a titlurilor de imprumut, termenul de rambursare, dobanda si alte avantaje materiale acordate detinatorilor de inscrisuri s.a.

a) Denumirea imprumutului reflecta actiunea pe care statul doreste sa o finanteze ori obiectivul urmarit prin acel imprumut. De exemplu: "I 333i86d mprumutul pentru reconstructie", "Imprumutul pentru inzestrarea armatei" etc. Daca imprumutul se contracteaza pentru acoperirea deficitului bugetar sau pentru alte destinatii (constructii de autostrazi sau alte obiective) in denumirea lui se precizeaza anul contractarii, nivelul dobanzii sau forma pe care o imbraca venitul cuvenit subscriitorilor, dupa caz.

Figura nr. 11.2.

b) Valoarea nominala a titlurilor de imprumut. Titlurile de imprumut sunt inscrisurile care atesta sumele imprumutate statului. Ele se mai numesc efecte publice, hartii de valoare, obligatiuni etc.

Suma inscrisa pe titlul de imprumut este numita valoarea nominala a acestuia si exprima marimea creantei pe care detinatorul acestuia o are de incasat de la stat sau, invers, datoria statului fata de detinatorul titlului de imprumut. Daca detinatorul titlului de credit doreste sa-si recupereze banii inainte de expirarea perioadei pentru care a acordat imprumutul statului, el poate sa vanda titlul de imprumut (obligatiunea) la bursa.

Suma obtinuta prin vanzarea la bursa a titlului de imprumut, denumita valoarea reala, poate sa fie egala, mai mica sau mai mare decat valoarea nominala a acestuia, in functie de cursul la care coteaza inscrisurile respective la bursa.

Cursul, exprima pretul cu care se cumpara si se vand 100 unitati valoare nominala. Cursul poate fi egal cu 100 (al pari), mai mic decat 100 (sub pari) sau mai mare decat 100 (supra pari). De regula, la lansarea unui imprumut de stat cursul obligatiunilor este sub pari si rareori al pari sau supra pari. Cursul este influentat de raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut, de nivelul dobanzilor la imprumutul respectiv, precum si de alte avantaje oferite de stat detinatorilor de obligatiuni.

c) Termenul de rambursare indica data cand trebuie rambursat imprumutul de stat. Din acest punct de vedere, exista:

- imprumuturi pentru care s-a stabilit termenul de rambursare;

pe termen scurt (pana la un an);

pe termen mijlociu (intre 2-5 ani);

pe termen lung (de peste 5 ani);

- imprumuturi fara termen (perpetue).

Imprumuturile pe termen scurt (bonuri de tezaur, certificate de trezorerie, polite de tezaur etc.) sunt contractate de catre stat pentru acoperirea golului temporar de resurse ca urmare a neconcordantei intre momentul efectuarii cheltuielilor aprobate si momentul incasarii veniturilor prevazute, ca urmare a nerealizarii veniturilor in cuantumul prevazut sau cand apare necesitatea efectuarii unor cheltuieli suplimentare.

Imprumuturile pe termen mijlociu si lung (obligatiuni, titluri de renta etc.) sunt contractate de catre stat pentru acoperirea deficitelor bugetare devenite cronice sau pentru finantarea unor cheltuieli de capital de valoare mai mare.

d) Dobanda reprezinta 'pretul' platit de catre stat creditorilor sai pentru sumele care i-au fost acordate cu titlul de imprumut. Dobanda se acorda creditorilor: in bani (procentual, din suma imprumutata), sub forma de castiguri (acordate periodic subscriitorilor prin trageri la sorti), sub forma combinata, a dobanzii si castigurilor sau sub forma altor avantaje.

In unele cazuri, titlul de imprumut are imprimata rata dobanzii pe inscrisul respectiv, care se calculeaza la valoarea titlului.

Rata dobanzii la imprumuturile de stat este influentata de rata dobanzii pe piata capitalurilor si de politica financiar-monetara promovata de catre stat

Pentru a proteja interesele persoanelor care il imprumuta pe perioade mai indelungate, statul, le acorda o dobanda mai mare care sa acopere, cel putin partial, diminuarea puterii de cumparare a banilor, ca urmare a inflatiei. Se poate pune in evidenta aceasta protectie a subscriitorilor cu ajutorul ratei dobanzii care poate fi o rata de emisiune (nominala) si o rata reala.

- rata de emisiune a dobanzii (rata nominala) este stabilita raportand dobanda platita la valoarea nominala a obligatiunilor emise;

- rata reala a dobanzii se stabileste raportand dobanda platita de stat la suma efectiv incasata in urma plasarii obligatiunilor.

e) Alte avantaje si facilitati acordate de catre stat pentru a face imprumutul mai atractiv pot fi:

- inlocuirea dobanzii cu castiguri; Pentru detinatorii de disponibilitati banesti, posibilitatea de a realiza un castig mai mare este mai tentanta, in anumite conditii, decat perspectiva realizarii sigure a unui anumit venit sub forma de dobanda.

- prima de rambursare. Sunt situatii cand statul, pentru a spori increderea subscriitorilor, plaseaza obligatiunile unor imprumuturi la un curs sub pari. Astfel, subscriitorii au posibilitatea sa beneficieze, pe langa o dobanda reala mai mare decat cea de emisiune, si de o prima de rambursare care reprezinta diferenta dintre cursul al pari, la care se ramburseaza imprumutul, si cursul sub pari, la care se plaseaza. Prima de rambursare poate sa apara si in situatia in care imprumutul se plaseaza la un curs al pari, dar se ramburseaza la un curs supra pari;

- scutirea de impozite si taxe a veniturilor provenind de la anumite imprumuturi sau din tranzactii la bursa cu titluri de credit;

- acceptarea de catre stat a unor titluri de credit, la valoarea nominala drept plata in contul impozitelor datorate de detinatorii lor inainte de expirarea termenului de rambursare;

- privilegiul juridic de a nu putea fi expuse executarii silite, in cazul in care detinatorul a ajuns in starea de faliment;

- garantarea impotriva variatiilor monetare etc.

Operatii privind imprumuturile de stat

Contractarea imprumuturilor de stat presupune o seama de operatii privind plasarea acestora pe piata, rambursarea lor la scadenta, precum si unele operatii privind eventuala modificare a ratei dobanzii si a termenelor de rambursare initial stabilite (figura nr. 11.3.).

Plasarea imprumuturilor de stat se poate realiza prin trei cai, si anume:

prin subscriere publica;

- prin intermediul consortiilor (sindicatelor) bancare;

- prin vanzare la bursa.

In cazul plasarii prin subscriptie publica, statul organizeaza o larga publicitate asupra conditiilor imprumutului, asupra avantajelor pe care le prezinta folosind presa, radioul, televiziunea etc.

Organizarea operatiilor de plasare prin subscriere publica revine in sarcina Ministerului Finantelor sau a altei institutii specializate imputernicita de organul de decizie in acest sens. Pentru plasarea inscrisurilor, statul organizeaza ghisee pe langa banci, case de economii, oficii postale, perceptii etc. Persoanele fizice si juridice se prezinta la aceste ghisee si subscriu la imprumut cu resursele lor disponibile. Suma subscrisa poate fi varsata integral, in momentul subscrierii, sau esalonat in rate, in decursul unei anumite perioade de timp.

Figura nr. 11.3.

Plasarea imprumuturilor prin intermediul consortiilor (sindicatelor) bancare consta in aceea ca sarcina plasarii este preluata de mai multe banci organizate intr-un consortiu, care se angajeaza sa efectueze aceasta operatie la cererea organelor competente. Consortiul bancar poate prelua obligatiunile imprumutului in comision sau le cumpara efectiv.

In cazul preluarii in comision, statul va intra in posesia sumelor pe masura ce consortiul bancar plaseaza obligatiunile. Pentru aceasta operatiune, consortiul bancar primeste un anumit comision. Riscul plasarii imprumutului revine, in acest caz, integral statului.

In cazul cumpararii efective a inscrisurilor imprumutului de stat, riscul plasarii revine consortiului bancar. Pentru operatiunea de plasare a obligatiunilor consortiul bancar incaseaza diferenta dintre cursul la care plaseaza inscrisurile si cursul la care le-a cumparat de la stat. Consortiul bancar varsa statului contravaloarea obligatiunilor la cursul stabilit in momentul cumpararii.

Prin vanzarea la bursa sunt plasate, de obicei, inscrisurile unui imprumut nou, atunci cand statul nu doreste sa faca o larga publicitate in legatura cu acesta pentru a nu provoca scaderea cursului obligatiunilor care ar micsora randamentul financiar al imprumutului. Aceasta modalitate de plasare mai este denumita si "prin robinet", ea avand o aplicabilitate mai redusa.

Conditiile in care se contracteaza imprumuturile de stat nu raman vreme indelungata neschimbate. Statul poate opera modificari asupra nivelului dobanzii prin operatiuni cum sunt conversiunea sau arozarea sau poate modifica termenul de rambursare , prin operatiunea de consolidare a datoriei publice.

Conversiunea este operatiunea care consta in preschimbarea inscrisurilor unui imprumut vechi cu inscrisuri ale unui imprumut nou, emis cu o dobanda mai mica, statul dorind sa obtina un castig in cazul aparitiei unei situatii defavorabile creditorilor sai. Aceasta operatiune este determinata de faptul ca nivelul dobanzii pe piata nu ramane vreme indelungata constant, ci inregistreaza fluctuatii in functie de raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut. Momentele cele mai favorabile pentru infaptuirea conversiunii sunt in faza de depresiune si la inceputul fazei inviorarii, cand dobanda atinge nivelul cel mai scazut.

Uneori pe piata capitalului de imprumut au loc scaderi considerabile ale cursului obligatiunilor de stat. Daca cursul acestora este sub cel de emisiune, detinatorii inscrisurilor vandute la bursa nu-si recupereaza nici macar suma avansata statului la subscriere. Pentru a evita astfel de situatii si a conserva interesul subscriitorilor fata de imprumutul al carui curs a scazut considerabil, statul poate proceda la majorarea ratei dobanzii. Aceasta operatiune, care este inversul conversiunii, este cunoscuta sub numele de arozare. Daca situatia financiara ii permite, statul poate profita de scaderea cursului obligatiunilor, folosind resursele financiare disponibile pentru achizitionarea la bursa a obligatiunilor la un curs avantajos. In acest caz, nu recurge la arozare, ci la o rascumparare inainte de termen a imprumutului de stat.

Consolidarea este operatiunea de preschimbare a inscrisurilor imprumuturilor exigibile imediat sau pe termen scurt (bonuri de tezaur si altele) cu inscrisuri ale unor imprumuturi pe termen mijlociu sau lung (obligatiuni si titluri de renta) sau fara termen (titluri de renta perpetua).

Statul recurge la aceasta operatiune atunci cand pentru acoperirea deficitelor financiare temporare, acumuleaza datorii mari care trebuie rambursate la scadente apropiate si nu poate sa faca fata acestor obligatii. Pentru creditori, prelungirea termenului de rambursare a imprumutului are ca efect cresterea riscului de depreciere a banilor plasati in titluri de credit. Pentru a evita aceasta, statul este nevoit sa recurga, deseori, la majorarea ratei dobanzii.

Consolidarea datoriei publice are ca efect imediat, pentru stat, diminuarea cheltuielilor publice legate de rambursarea imprumutului ajuns la scadenta. Pe termen lung are loc o sporire a cheltuielilor cu datoria publica determinata de plata dobanzilor pe o perioada mai lunga de timp.

Uneori, pentru a ascunde dificultatile financiare prin care trece, statul efectueaza o consolidare deghizata, prin achitarea unui imprumut mai vechi, ajuns la scadenta, cu mijloace banesti obtinute din contractarea unui nou imprumut de o valoare relativ egala cu vechiul imprumut.

Amortizarea (rambursarea) imprumuturilor de stat este o alta operatiune care inseamna rambursarea sumelor imprumutate prin rascumpararea titlurilor de credit de la detinatorii lor. Amortizarea poate avea caracter obligatoriu sau facultativ.

Amortizarea obligatorie se poate realiza utilizand mai multe variante:

rambursarea la data unica;

rambursarea anticipata;

rambursarea esalonata.

Rambursarea la data unica implica efectuarea unor plati masive la termenul stabilit, ceea ce ridica probleme de natura financiara, monetara si organizatorica.

Pentru a evita aceasta situatie, statul poate recurge la rambursarea anticipata, fie prin rascumparare la bursa a inscrisurilor care se apropie de scadenta, fie prin stabilirea unei perioade de timp in cursul careia urmeaza sa aiba loc rambursarea.

Rambursarea esalonata se poate realiza, la randul sau, prin trei modalitati:

- pe calea anuitatilor;

- prin trageri la sorti;

- prin rascumparare la bursa.

Amortizarea pe calea anuitatilor consta in faptul ca incepand din al doilea sau al treilea an de la contractarea imprumutului, statul, incepe sa achite, pe langa dobanzi, si o parte din suma datorata. Anuitatile reprezinta sumele achitate anual in contul imprumuturilor contractate. Statul procedeaza in acest fel cand are de-a face cu putini creditori si stabileste, cu acestia, conditiile de rambursare. Anuitatile pot fi egale pe toata durata de rambursare a imprumutului sau pot fi stabilite fie in cote progresive, fie in cote regresive.

Tragerea la sorti este practicata ca o metoda de rambursare globala, fiecare titlu fiind rambursat in bloc, la un anumit moment. Se practica atunci cand numarul creditorilor este mare, iar valoarea obligatiunilor amortizabile anual prin trageri la sorti se stabileste in momentul lansarii imprumutului.

Rascumpararea la bursa, se practica in situatia cand prin legea ce autorizeaza contractarea imprumutului este interzisa rambursarea inainte de scadenta. Aceasta are loc prin intermediul aparatului Ministerului Finantelor sau al institutiilor insarcinate in acest sens. Statul recurge la aceasta metoda cand dispune de resurse bugetare si cand cursul obligatiunilor este sub pari.

Amortizarea facultativa apare in cazul imprumuturilor perpetue cand statul poate recurge (fara a fi obligat), fie la rambursarea directa, fie la rascumpararea titlurilor prin intermediul bursei.

Rambursarea imprumuturilor publice se poate realiza din urmatoarele surse:

- fondul special de amortizare, constituit pe seama anumitor venituri publice date in administrarea unei institutii specializate, denumita casa de amortizare;

- resursele bugetare, caz in care cheltuielile legate de datoria publica se inscriu in bugetul de stat si se acopera din veniturile bugetare ordinare;

- excedentele bugetare, atunci cand acestea exista, si la care se recurge pentru rambursarea imprumuturilor fara termen.

Imprumuturile contractate de catre stat pot fi amortizate nu numai prin rambursarea acestora, dar si pe alte cai cum sunt: bancruta statului, moratoriul, repudierea s.a. determinate de incapacitatea de plata a statului, de refuzul de a-si achita obligatiile asumate fata de alt stat, de deprecierea monetara etc.

Bancruta statului este reprezentata de incapacitatea statului de a face fata platilor sale, inclusiv a celor in contul datoriei publice, din cauze politice sau economice (de exemplu: participarea unui stat la un razboi, din care a iesit invins sub raport militar si ruinat din punct de vedere economic). Aceasta stare face ca obligatiile statului privind platile pentru reparatiile de razboi si cheltuielile cu refacerea propriei economii, sa nu-i mai permita achitarea obligatiilor fata de creditori. In aceste situatii, creditorii se multumesc cu promisiunea ca intr-o perioada de timp, statul invins, sa le achite o anumita parte din datoria restanta cu titlu de arierate financiare.

Moratoriul reprezinta amanarea legala a platilor in contul imprumuturilor contractate din cauza unor situatii exceptionale. El este insotit, in toate cazurile, de un acord de consolidare a datoriei externe. De regula, cand statul debitor inregistreaza deficite mari la balanta de plati, cand se reduc rezervele de aur si devize ale Tezaurului public sau cand se reduc veniturile din export, se incearca tratative cu statele creditoare in vederea gasirii de solutii pentru continuarea platilor in contul datoriei publice. Daca nu se gasesc solutii convenabile, statul debitor apeleaza la moratoriu.

Repudierea reprezinta refuzul expres si explicit al unui stat de a-si onora obligatiile asumate prin contractul de imprumut. In acest caz, statul este solvabil, dar din motive politice refuza sa plateasca, iar creditorii nu pot sa-l constranga in acest sens.

Inflatia constituie o alta cale de stingere a obligatiilor in cazul imprumuturilor de stat. Statul este obligat sa ramburseze imprumutul la valoarea lui nominala, indiferent de gradul de depreciere a monedei in perioada scursa de la emisiune si pana la scadenta. Scaderea puterii de cumparare a monedei nationale determina scaderea imprumuturilor la valoarea lor reala, care este mai mica decat in momentul lansarii. Diferenta respectiva ramane nerestituita chiar daca obligatia de rambursare s-a stins.

Datoria publica

Datoria publica cuprinde totalitatea sumelor datorate de catre stat (respectiv de catre administratia centrala de stat, unitatile administrativ‑teritoriale si de unele institutii publice), la un moment dat, creditorilor sai interni si externi, persoane fizice si juridice.

In Romania, datoria publica cuprinde totalitatea obligatiilor de natura datoriei publice guvernamentale si locale[1].

Datoria publica guvernamentala se refera la totalitatea obligatiilor statului la un moment dat, provenind din finantarile rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de Guvern prin Ministerul Finantelor Publice.

Datoria publica locala cuprinde totalitatea obligatiilor unitatilor administrativ-teritoriale, la un moment dat, provenind din finantarile rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de catre autoritatile administratiei publice locale.

In functie de calitatea creditorilor, in unele tari se face deosebire intre datoria publica bruta si datoria publica neta. Datoria publica bruta cuprinde valoarea totala a efectelor publice, indiferent de detinatorii acestora, iar datoria publica neta reprezinta numai valoarea efectelor publice detinute de persoane fizice si juridice, altele decat cele de drept public. Diferenta intre datoria bruta si cea neta reprezinta valoarea efectelor publice in care au fost plasate diferite fonduri apartinand statului.

Dupa termenul de restituire al sumelor, in cadrul datoriei publice, sumele exigibile la termen scurt (procurate pe baza de bonuri de casa, bonuri de tezaur, certificate de trezorerie) poarta denumirea de datorie flotanta, iar cele exigibile la termen mijlociu si lung (procurate pe baza de obligatiuni, rente etc.) - datorie consolidata.

Totodata, in functie de piata pe care este lansat un imprumut si de valuta in care este emis, datoria publica poate fi interna si externa.

In unele tari dezvoltate, partea covarsitoare a sumelor imprumutate sau chiar totalitatea acestora provine de pe piata interna a capitalului de imprumut, in timp ce in tarile mai putin dezvoltate, se face apel mai mult la resursele externe, datorita slabei dezvoltari a pietei interne a capitalului de imprumut.

Pentru aprecierea gradului de indatorare a unei tari se utilizeaza o serie de indicatori, cum sunt:

marimea absoluta a datoriei publice, exprimata intr-o moneda de circulatie internationala;

raportul dintre datoria publica si produsul intern brut;

datoria publica pe locuitor;

serviciul datoriei publice, ce cuprinde cheltuielile legate de rambursarea datoriei propriu-zise si cele privind plata dobanzilor si a altor cheltuieli, si care este un indicator ce caracterizeaza efortul financiar anual pe care il reclama datoria publica.

Pentru aprecierea serviciului datoriei publice se folosesc indicatorii:

- marimea absoluta si marimea medie pe locuitor a serviciului datoriei publice;

- raportul dintre serviciul datoriei publice si PIB;

- ponderea serviciului datoriei publice in totalul cheltuielilor publice.

Separat, se pot calcula indicatori care exprima dimensiunile contraprestatiei pe care statul o datoreaza creditorilor sai, si anume:

- cuantumul anual al dobanzilor;

- raportul dintre dobanzi si produsul intern brut;

- ponderea dobanzilor in totalul cheltuielilor publice sau in totalul cheltuielilor bugetare, dupa caz.

Conform legislatiei din Romania, datoria publica este reprezentata de totalitatea obligatiilor pecuniare la un moment dat, rezultate din imprumuturi, in lei si in valuta, pe termen scurt, mediu si lung, contractate de stat in nume propriu sau garantate de acesta, precum si obligatiile statului catre trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar in vederea acoperirii deficitelor bugetului de stat.

Contractarea imprumuturilor de stat in Romania se face, in principal, pentru urmatoarele scopuri:

finantarea deficitului bugetului de stat si a deficitelor temporare ale bugetului de stat si bugetului asigurarilor sociale de stat;

refinantarea si rambursarea anticipata a datoriei publice guvernamentale;

finantarea unor proiecte/programe pentru dezvoltarea sectoarelor prioritare ale economiei;

finantarea restructurarii economiei.

In Romania, activitatile privind contractarea si garantarea de imprumuturi interne si externe rambursabile, generatoare de datorie publica, si gestionarea datoriei publice se exercita de catre Guvern, prin intermediul Ministerului Finantelor Publice, in limita autorizatiei date de Parlament.

Rambursarea imprumuturilor de stat se asigura din resursele Contului Curent General al Trezoreriei Statului, din imprumuturi de stat (special contractate pentru refinantarea datoriei publice), resursele fondului de risc constituit la Ministerul Finantelor Publice si din alte surse.

Fondul de risc pentru datoria guvernamentala se constituie pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantiile de stat si din subimprumuturi din urmatoarele surse:

sumele incasate sub forma de comisioane de la subimprumutati/garantati de stat, precum si ratele de capital, dobanzi, comisioane si alte costuri aferente finantarilor rambursabile garantate sau subimprumutate de stat;

dobanzi la disponibilitatile aflate in contul fondului de risc;

majorari de intarziere pentru neplata in termen de catre subimprumutati sau garantati de stat a comisioanelor la fondul de risc, respectiv, a ratelor scadente, a dobanzilor etc.;

sumele recuperate conform normelor in vigoare;

fonduri alocate de la bugetul de stat in acest scop.

Datoria publica in Romania poate fi creata, in special, prin intermediul titlurilor de stat, care, in functie de formele datoriei publice, se pot concretiza in urmatoarele tipuri:

Pentru datoria publica interna

titluri de stat in moneda nationala;

imprumuturi de stat de la B.N.R.;

imprumuturi de stat de la bancile comerciale, de la institutii de credit si de la agentii guvernamentale din Romania;

titluri de stat in valuta emise pe piata interna;

plasamente efectuate in contul curent general al Trezoreriei Statului de catre banci.

Pentru datoria publica externa:

titluri de stat in valuta, emise pe piata financiara;

imprumuturile de la guverne straine, agentii guvernamentale straine, institutii financiare multilaterale sau de la alte organizatii internationale;

imprumuturi sindicalizate;

imprumuturi directe de la investitori privati;

imprumuturi de la banci straine sau de la companii straine.

Gestionarea datoriei publice se asigura de catre Ministerul Finantelor Publice si consta in:

- contractarea imprumuturilor de stat si evaluarea marimii acestora, astfel incat aceasta sa nu depaseasca capacitatea statului de a gestiona datoria publica;

- organizarea si tinerea evidentei prin conturi specifice;

- calculul si plata dobanzii, comisioanelor si spezelor datorate;

- elaborarea, anuala, a contului general al datoriei publice.

Datoria publica in Romania a cunoscut o crestere spectaculoasa de la 0,6% din PIB (1990), la 6% din PIB (1995), 25,7% din PIB (1997), 29,3% din PIB (2000), pana la 33,8% din PIB la nivelul anului bugetar 2002. Necesitatile de resurse financiare ale statului au fost acoperite, intr-o proportie covarsitoare din imprumuturi externe (peste 75%).

Cea mai mare parte a datoriei publice interne a fost generata de necesitatile de finantare si refinantare a deficitelor bugetare inregistrate cu incepere din anul 1992.

Totodata, cresterea datoriei publice interne a antrenat o continua crestere a serviciului datoriei publice interne, care a ajuns sa reprezinte, in anul 2002, 3,8% din PIB.

Urmare a cerintelor de armonizare a legislatiei nationale cu practicile si prevederile legislatiei Uniunii Europene, dar si a necesitatii de a crea un cadru legal favorabil unui management eficient al portofoliului datoriei publice a Romaniei, la 29 iunie 2004 a fost adoptata noua Lege a datoriei publice, nr.313/2004.

Reducerea inflatiei la circa 8,6% in anul 2005 inseamna ca practic s-a intrat in faza evolutiei descrescatoare si predictibile a inflatiei si, in consecinta, a ratelor dobanzii, ceea ce permite reducerea costului datoriei publice interne.

Datoria guvernamentala s-a redus treptat ca pondere in PIB la 15,2% in 2005, Romania avand un grad de indatorare redus in raport cu limita stabilita prin Tratatul de la Maastricht, de 60% din PIB. Datoria guvernamentala interna s-a diminuat la 2,7% in anul 2005, ca urmare a utilizarii veniturilor din privatizare si din recuperarea activelor bancare neperformante, in timp ce ponderea datoriei guvernamentale externe in PIB s-a redus la 12,5% din PIB, evolutie favorizata atat de necesitatile reduse de finantare a deficitului bugetar, cat si de costurile mai reduse ale finantarii din surse externe a deficitului bugetar ca urmare a imbunatatirii continue a rating-ului pentru Romania.

Pentru anul 2005, cheltuielile cu dobanzile aferente datoriei publice interne s-au ridicat la 11.371,0 miliarde lei, ceea ce inseamna 0,4% din produsul intern brut.

Tabel nr. 11.1. Dobanzile aferente datoriei publice interne in perioada 2004-2005

miliarde lei

Sursa: Ministerul Finantelor Publice, Buletin lunar ianuarie 2006

Se observa, in concluzie, o reducere continua a presiunii dobanzilor la datoria publica interna asupra cheltuielilor bugetare, pe fondul diminuarii ratelor reale de dobanda, atat pe piata interbancara, la imprumuturile directe de la populatie, cat si a cresterii volumului titlurilor de stat emise cu scadente la 1, 2, 3 si 5 ani.

Particularitatile imprumuturilor externe

Atunci cand un stat nu reuseste sa-si asigure cheltuielile publice pe seama resurselor procurate pe plan intern, apeleaza la imprumuturile externe care constituie una din formele exportului de capital.

La imprumuturi externe apeleaza, in special, statele in curs de dezvoltare care au cele mai mari nevoi de satisfacut prin finantele publice, dar care dispun de cele mai putine resurse fiscale interne. In acelasi timp, fac apel la imprumuturi externe si tarile dezvoltate din punct de vedere economic, insa intr-o masura mai mica decat primele.

Imprumuturile externe au cunoscut o dezvoltare accentuata, mai ales in perioada contemporana, ca urmare a formarii, pe piata de capitaluri, a unui surplus relativ de capital, care isi cauta plasamente peste granita in conditii mai avantajoase decat in interior. De regula, imprumuturile publice pe pietele financiare externe se obtin in conditii diferite fata de imprumuturile interne, prin clauzele impuse de statul creditor.

In calitatea de creditori, in cazul imprumuturilor externe, pot sa apara:

intreprinderile furnizoare (credite comerciale sau de firma);

bancile si alte institutii financiare (credite bancare);

guvernele unor state (credite guvernamentale);

organisme financiare internationale (credite financiare);

rentieri si alte persoane fizice (imprumuturi de stat).

In calitate de debitori (imprumutati) pot sa apara: intreprinderile private; bancile; guvernele unor state, unitatile administrativ-teritoriale, intreprinderile de stat si alte institutii de drept public.

Imprumuturile externe se pot grupa dupa mai multe criterii, astfel:

Figura nr. 11.4.

a) In functie de destinatia lor, se disting:

- imprumuturi pentru consum, intalnite mai frecvent si care se se acorda pentru cumparari de marfuri de la creditor sau din tara acestuia;

- imprumuturi financiare, intalnite mai rar si care se acorda, in general, de organisme financiare internationale in valuta convertibila si se utilizeaza de debitor, potrivit necesitatilor sale. Uneori, imprumuturile financiare sunt folosite in scopuri productive, cum ar fi: construirea de intreprinderi, executarea de lucrari de irigatii, construirea de ferme zootehnice, drumuri si poduri si alte lucrari de infrastructura etc.

b) In functie de durata pentru care se acorda imprumuturile externe pot fi:

imprumuturi pe termen scurt (1-2 ani);

imprumuturi pe termen mijlociu (3-5 ani;

imprumuturi pe termen lung (peste 5 ani).

Pentru debitor, cu cat termenul de rambursare este mai indelungat, cu atat imprumutul este mai avantajos, deoarece isi poate crea conditiile pentru procurarea resurselor necesare restituiri imprumutului si platii dobanzii.

Daca imprumutul este folosit in scop productiv, la stabilirea termenului de rambursare trebuie sa se tina seama de momentul punerii in functiune a obiectivului respectiv si de venitul net ce se poate obtine, corelat cu durata normala de functionare a obiectivului. De aceea, in cadrul termenului final, se stabilesc trei perioade distincte:

perioada de utilizare a imprumutului;

perioada de gratie in interiorul careia nu se fac plati pentru rambursarea imprumutului (nu se acorda la toate imprumuturile);

perioada de rambursare propriu-zisa a imprumutului.

In ceea ce priveste rambursarea creditelor, practica internationala cunoaste mai multe modalitati: in cote egale; in cote inegale, care pot creste progresiv; intr-o singura transa la scadenta.

In momentul acordarii imprumutului, creditorul extern poate solicita garantii materiale sau morale. Garantia materiala poate consta din marfuri, documente de dispozitie asupra marfurilor (conosamente, warante etc.), actiuni si obligatiuni, depozite ale unor firme sau ale unor institutii guvernamentale, bunuri imobiliare sau din venituri ale statului (taxe vamale, accize, monopoluri fiscale etc.), rezervele de aur si devize ale statului etc. Garantia morala consta in aceea ca, statul creditor poate solicita ca imprumutul pe care intentioneaza sa-l acorde statului debitor sa fie garantat de doua sau mai multe state care se bucura de o buna reputatie pe piata capitalului de imprumut.

Intreprinderile furnizoare, bancile si alte institutii financiare acorda credite pe baze bilaterale. Guvernele creditoare acorda asistenta publica bilaterala, iar organismele financiare internationale acorda asistenta publica pe baze multilaterale.

In cazul imprumuturilor acordate pe baze bilaterale, tarile dezvoltate creditoare conditioneaza imprumutul acordat de clauze economice, politice sau militare.

Clauzele economice privesc: folosirea imprumuturilor numai pentru obiective agreate de statul creditor; procurarea de echipamente si alte produse din statul creditor si transportul acestora cu nave aflate sub pavilionul tarii sale; angajamentul tarii debitoare de a livra materiile prime obtinute cu ajutorul imprumuturilor externe, agentilor economici din tarile creditoare la preturi avantajoase etc.

Clauzele politice vizeaza: sprijinirea politicii interne si externe a guvernului tarii creditoare, a actiunilor si initiativelor acestuia pe plan international de catre guvernul tarii debitoare; respectarea drepturilor omului; instaurarea democratiei etc. Sunt situatii cand acordarea imprumutului constituie o cale de imixtiune in treburile interne ale tarii debitoare.

Clauzele militare constau in conditionarea acordarii imprumutului de: aderarea tarii debitoare la anumite aliante militare; crearea de baze militare straine pe teritoriul acesteia; participarea la anumite actiuni militare; cumpararea de armament din tara creditoare etc.

Daca imprumuturile externe acordate tarilor in curs de dezvoltare sunt lipsite de conditii care le-ar afecta independenta lor politica si economica si suveranitatea nationala, acestea pot contribuii la progresul economic si social al acestor tari, la reducerea decalajelor care le separa de tarile dezvoltate.

Asistenta publica bilaterala se acorda de: guvernele tarilor dezvoltate, grupate in Comitetul Ajutorului pentru Dezvoltare al tarilor membre O.C.D.E.; guvernele unor tari exportatoare de petrol, membre O.P.E.C. etc.

Asistenta publica bilaterala imbraca forma ajutorului in natura sau in bani, a asistentei tehnice si militare sau a imprumuturilor in conditii privilegiate. Imprumuturile guvernamentale se acorda pentru achizitionarea anumitor marfuri de pe piata tarilor creditoare. In unele tari exista institutii specializate care garanteaza sau asigura creditele pentru exportul de marfuri in tarile subdezvoltate.

Asistenta publica multilaterala se acorda de:

- organisme financiare internationale: Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.), care mobilizeaza surse de pe piata capitalurilor de imprumut si le acorda tarilor in curs de dezvoltare pentru finantarea agriculturii, energiei, transporturilor, industriei etc.;

Asociatia pentru Dezvoltare Internationala (A.D.I.) acorda credite pe termen lung, in conditii preferentiale, celor mai putin dezvoltate state;

- Corporatia Financiara Internationala (C.F.I.) sprijina intreprinderile private din tarile in curs de dezvoltare;

- organisme financiare regionale: Banca Interamericana de Dezvoltare, Banca Africana de Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Caraibilor, Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (B.E.R.D.);

organisme financiare ale Uniunii Europene: Fondul European de Dezvoltare, Banca Europeana de Investitii.

Conceptul de datorie externa

Din punct de vedere al pietei pe care se plaseaza un imprumut de stat, datoria publica (asa cum am prezentat anterior) se imparte in datorie publica interna si datorie publica externa.

Insa, datorita faptului ca, pe langa institutiile de drept public pot contracta imprumuturi in strainatate si alte persoane fizice sau juridice, notiunea de datorie externa nu se suprapune cu cea de datorie publica externa.

Notiunea de datorie externa prezinta o arie de manifestare mai larga si are mai multe sensuri:

a) datoria externa bruta in sens larg, care cuprinde sumele de bani si alte valori pe care rezidentii unei tari, persoane fizice si juridice, le datoreaza strainatatii la un moment dat.

b) datoria externa bruta in sens restrans, cuprinde obligatiile banesti fata de strainatate, cu urmatoarele exceptii:

credite pe termen scurt (sub 1 an), considerate operatii financiare curente;

investitiile straine directe care nu au termen de rambursare sau de lichidare;

ajutoarele cu caracter nerambursabil, primite in cadrul programelor de asistenta publica bi- si multilaterala;

imprumuturi externe cu perioada de gratie de peste 10-15 ani;

credite contractate de persoane fizice sau juridice negarantate de autoritatile competente.

c) datoria externa in interpretarea Bancii Mondiale si a celorlalte institutii din sistemul sau, cuprinde sumele datorate unor creditori publici sau privati in valuta straina, bunuri si servicii cu o perioada de rambursare mai mare de un an, precum si sumele datorate de persoane private, dar garantate de o autoritate publica.

In aceasta interpretare, datoria externa nu cuprinde, deci urmatoarele:

datoria persoanelor private catre strainatate negarantata de autoritatile publice;

datoria din tranzactii cu Fondul Monetar International;

datoria ce poate fi achitata la optiunea debitorului in moneda tarii sale;

sumele datorate unor creditori rezidenti in strainatate, pentru care nu au fost stabilite termene de plata.

d) datoria externa neta, cuprinde diferenta dintre activele publice si private ale rezidentilor unei tari in strainatate si activele detinute de rezidenti straini in tara considerata.

Figura nr. 11.5.

Sursa: Iulian Vacarel si colab., Finante publice, E.D.P., Bucuresti, 2001, pag. 534

In Romania, Guvernul poate angaja, pe termen mediu sau lung, imprumuturi externe. Aceste imprumuturi externe pot fi contractate fie direct de autoritatile centrale, fie de catre societatile comerciale, regiile autonome si autoritatile publice locale cu garantia statului.

Imprumuturile externe pot avea urmatoarele destinatii:

realizarea unor programe de dezvoltare si restructurare economica;

realizarea altor obiective sau actiuni de interes public;

crearea si mentinerea rezervei valutare a statului;

asigurarea resurselor necesare inlaturarii efectelor determinate de calamitati naturale sau in alte cazuri de forta majora.

Garantarea de credite externe pentru realizarea unor obiective de investitii de catre societatile comerciale, regiile autonome si autoritatile publice locale, in numele si in contul statului de catre Ministerul Finantelor Publice, se face pe baza analizelor de proiect ale Bancii de Export-Import a Romaniei-S.A. si cu aprobarea Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior.

Rambursarea ratelor scadente si plata dobanzilor, spezelor si comisioanelor aferente angajamentelor de datorie publica externa se realizeaza din resursele prevazute in bugetul de stat, in bugetul local sau in bugetul propriu al beneficiarului de imprumut.

Datoria externa a Romaniei a cunoscut dupa anul 1990 o evolutie ascendenta, cea mai mare parte fiind contractata pentru echilibrarea balantei de plati si constituirea rezervei valutare a tarii. Din anul 1975 pana in luna martie 1989 Romania si-a lichidat datoria externa (21 miliarde U.S.D.), insa acest avantaj nu a putut fi conservat multa vreme.

La nivelul anului 2004 (30 iunie), datoria publica externa a Romaniei a atins nivelul de 11.998 mil. USD, din care datoria publica externa contractata direct de catre stat reprezinta 65,8%, iar datoria publica externa garantata de catre stat 34,2%[2].

Totodata, in functie de tipul creditorului, 49,8% reprezinta datoria contractata cu creditorii oficiali (inclusiv imprumuturile FMI), in timp ce creditorii privati (banci comerciale, emisiuni de obligatiuni si alte surse) reprezinta 50,2%.

Desi, conform statisticilor Bancii Mondiale, Romania este o tara putin indatorata, trebuie remarcat faptul ca, sporirea datoriei externe nu este de natura sa refaca dezechilibrele financiare si valutare cu care ne confruntam. Destinatia preponderent neproductiva pe care au primit-o sumele imprumutate nu numai ca nu a contribuit la asigurarea cresterii economice (astfel incat sa se asigure rambursarea), ci a determinat si o crestere a cheltuielilor publice prin majorarea cheltuielilor cu dobanzile aferente datoriei publice.

Datoria externa pe termen mediu si lung a inregistrat la 31 decembrie 2005 nivelul de 24.408 milioane euro, in crestere cu 33,40% fata de 31 decembrie 2004. Datoria externa publica si public garantata a inregistrat la 31 decembrie 2005 un sold de 11.321 milioane euro si a reprezentat 46,40% din datoria externa pe termen mediu si lung (fata de 54,90% la 31 decembrie 2004). Datoria externa negarantata public a insumat 12.138 milioane euro la 31 decembrie 2005, fiind cu 54,20% mai mare decat la 31 decembrie 2004.

Tabel nr. 11.2. Datoria externa a Romaniei pe termen mediu si lung la 31 decembrie 2005 si serviciul datoriei externe in anul 2005 (milioane euro)

Sursa: Cotidianul Economistul, nr. 2067 din 21 februarie 2006

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung[3] a fost in anul 2005 de 18,20%, fata de 18,40% in anul 2004. In luna noiembrie s-a inregistrat varful serviciului pentru anul 2005, ca urmare a rascumpararii emisiunii de 300 milioane EURO lansata de Ministerul Finantelor Publice in luna noiembrie 2000 si redeschisa in ianuarie 2001.

Datoria externa pe termen mediu si lung a inregistrat la 31 august 2006 nivelul de 25.837 milioane euro, in crestere cu 5,1% fata de 31 decembrie 2005. Datoria externa publica si public garantata a inregistrat la 31 august 2006 un sold de 10.923 milioane euro si a reprezentat 42,3% din datoria externa pe termen mediu si lung (fata de 45,9% la 31 decembrie 2005). Datorie externa negarantata public a insumat 14.070 milioane euro la 31 august 2006, fiind cu 13,9% mai mare decat la 31 decembrie 2005.

Tabel nr. 11.3. Datoria externa a Romaniei pe termen mediu si lung la 31 august 2006 si serviciul datoriei externe in perioada 01.01. - 31.08.2006(milioane euro)

Sursa: Cotidianul Economistul, nr. 2236 din 26 octombrie 2006

Specialistii BNR estimeaza ca datoria publica nu va depasi 32% din PIB in urmatorii cinci ani, cu o crestere anuala a datoriei de cel mult 2,3 miliarde euro, in conditiile unei cresteri economice anuale de 5% si a unui deficit bugetar mai mic de 3%.

Indicatori de apreciere a nivelului datoriei externe

Pentru aprecierea datoriei externe a unei tari, se folosesc diversi indicatori, care reflecta gradul de indatorare fata de strainatate si efortul valutar pe care acesta il reclama.

Gradul de indatorare al unei tari fata de strainatate se exprima cu ajutorul urmatorilor indicatori:

a) marimea absoluta a datoriei externe sau datoria externa totala exprimata intr-o moneda liber convertibila sau liber utilizabila;

b) datoria externa medie pe locuitor care se obtine prin raportarea datoriei externe totale la numarul total al populatiei.

Marimea absoluta si marimea medie pe locuitor a datoriei externe arata suma datorata creditorilor externi la un moment dat, fara nici o legatura cu potentialul financiar-valutar al tarii debitoare si cu esalonarea in timp a rambursarii acesteia;

c) raportul dintre datoria externa si produsul intern brut care arata cat din produsul intern brut al anului considerat ar fi necesar pentru rambursarea datoriei externe;

d) raportul dintre datoria externa si exporturile de bunuri si servicii care semnifica in cat timp s-ar putea rambursa datoria externa a unei tari pe seama incasarilor in valuta din exportul de bunuri si servicii.

Efortul financiar-valutar antrenat de datoria externa a unei tari (povara datoriei externe) este indicat de serviciul datoriei externe care include rambursarea ratelor scadente in anul respectiv, precum si plata comisioanelor si a altor cheltuieli aferente datoriei externe, exigibile in acelasi an.

Povara datoriei externe se determina cu ajutorul mai multor indicatori, dintre care cei mai semnificativi sunt:

a) marimea absoluta a serviciului datoriei externe, care reprezinta platile care se fac anual in contul ratelor scadente ale imprumuturilor externe contractate la care se adauga dobanzile corespunzatoare, platite in valuta convertibila;

b) raportul dintre serviciul datoriei externe si exportul de bunuri si servicii (rata serviciului datoriei) arata capacitatea de plata a tarii debitoare si are o serie de avantaje, printre care: evidentiaza rolul exporturilor pentru obtinerea de valuta convertibila; este usor de calculat si de analizat; evidentiaza pentru o perioada relativ scurta (cel mult un an) capacitatea tarii de a onora serviciul datoriei externe; potrivit metodologiei Bancii Mondiale, sunt considerate ca fiind puternic indatorate tarile pentru care valoarea acestui indicator depaseste 220%, moderat indatorate tarile pentru care valoarea se situeaza intre 132% si 220% si putin indatorate acele tari care au indicatorul sub 132%;

c) raportul dintre serviciul datoriei externe si produsul intern brut (Sde / PIB) x 100 ne arata capacitatea unui stat de a suporta datoria externa; conform aceleiasi metodologii, valoarea standard a acestui indicator este, pentru tari puternic indatorate -peste 80%-, pentru tari moderat indatorate -intre 48%-80%-, iar pentru tari putin indatorate - sub 48%;

d) raportul dintre dobanda aferenta datoriei externe si exportul de bunuri si servicii.

In afara acestor indicatori se mai pot calcula si altii, printre care:

- raportul dintre serviciul datoriei externe si veniturile debitorilor (VD), adica veniturile realizate de catre guvern si organizatii publice ca si veniturile debitorilor care sunt garantate de stat (Sde / VD) x100;

raportul dintre serviciul datoriei externe si veniturile bugetului de stat (VB), adica (Sde / VB) x 100. Acest indicator ne arata ponderea serviciului datoriei publice externe in veniturile bugetului, deci prin intermediul acestui indicator se compara datoriile externe cu veniturile bugetului in perioada luata in considerare. El prezinta dezavantajul pentru tarile cu moneda neconvertibila deoarece datoriile externe nu pot fi comparate direct cu veniturile interne, ci ele trebuie convertite intr-o terta moneda, de regula, in moneda in care se exprima datoria externa;

- raportul dintre serviciul datoriei externe si valoarea rezervelor oficiale de aur monetar si devize libere ale tarii debitoare. Acest indicator arata in ce masura serviciul datoriei externe poate fi acoperit prin rezervele valutare si prin celelalte valori monetare Sde / (Rz Au+Valute) x 100;

- raportul dintre serviciul datoriei externe si partea din produsul intern brut destinata acumularii (Sde/A)x100;

In Romania, dupa anul 1990, evolutia serviciului datoriei publice externe ca pondere in totalul datoriei publice externe, in PIB si in exporturi a cunoscut ritmuri rapide, ajungand la niveluri semnificative intr-un interval scurt de timp.

Tabelul nr. 11.4. Evolutia serviciului datoriei publice externe a Romaniei in perioada 1990-2004

Sursa: www.mfinante.ro

In ciuda evolutiilor ascendente inregistrate, Romania nu este considerata o tara puternic indatorata, datoria externa fiind sustenabila.

Evolutia raportului dintre serviciul datoriei publice externe si exportul de bunuri si servicii arata ca gradul de indatorare a fost si este cu mult sub limita recomandata, ceea ce demonstreaza sustenabilitatea datoriei publice.

Care din trasaturile mentionate mai jos sunt specifice imprumuturilor de stat?

a.      imprumutul are caracter contractual;

b.     imprumutul are caracter rambursabil;

c.      imprumutul nu are la baza o anumita contraprestatie;

d.     conditiile contractarii imprumutului se stabilesc de comun acord intre stat si creditorii sai interni;

e.      rambursarea imprumutului este benevola.

Plasarea imprumuturilor de stat nu se face prin:

a. subscriere publica;

b.     licitatie publica;

c.      negociere directa;

d.     intermediul consortiilor bancare;

e.      vanzare la bursa.

Conversiunea este operatiunea care:

a.   consta in modificarea termenului pentru care a fost contractat imprumutul;

b.   necesita preschimbarea obligatiunilor vechiului imprumut cu altele noi;

c.   presupune rascumpararea obligatiunilor unui imprumut ajuns la scadenta;

d.   consta in preschimbarea inscrisurilor unui imprumut vechi cu inscrisuri ale unui imprumut nou, emis cu o dobanda mai mica;

e.   este determinata de faptul ca nivelul dobanzii pe piata nu ramane vreme indelungata constant, ci inregistreaza fluctuatii in functie de raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut.

Amortizarea imprumuturilor nu se poate realiza prin:

a.    tragere la sorti;

b.   rascumparare la bursa;

c.    negociere cu fiecare creditor in parte;

d.   arozare;

e.    pe calea anuitatilor.

5. Care dintre indicatorii de mai jos nu sunt folositi pentru aprecierea serviciului datoriei publice:

a.         marimea absoluta si marimea medie pe locuitor a serviciului datoriei publice;

b.        ponderea serviciului datoriei publice in totalul cheltuielilor publice;

c.         raportul dintre serviciul datoriei publice si produsul intern brut;

d.        ponderea dobanzilor in totalul veniturilor publice;

e.         ponderea volumului datoriei publice in produsul intern brut.

In relatiile de credit public, in calitatea de debitori si creditori apar:

a.         persoanele fizice si bancile comerciale;

b.        bancile si alte institutii financiare, pe de o parte, si Banca Centrala, pe de alta parte;

c.         agentii economici si institutiile bancare;

d.        statul si detinatorii de capitaluri banesti temporar disponibile (persoane fizice si juridice);

e.         organizatiile nonprofit (fundatii, asociatii, etc.) si institutiile financiar bancare.

Ce se intelege prin valoarea reala a unui titlu de imprumut:

a.   suma inscrisa pe titlul de imprumut;

b.   suma care se poate incasa prin vanzarea la bursa a titlului de imprumut;

c.    suma care poate fi obtinuta prin scontarea titlului la o banca comerciala;

d.   valoarea la care a fost emis titlul de imprumut;

e.    cursul la care se cumpara si se vand 100 unitati valoare nominala.

Prima de rambursare apare atunci cand:

a.         titlurile de imprumut se rascumpara la un curs mai mare decat cursul de plasare;

b.        rata reala a dobanzii este mai mare decat rata nominala;

c.         subscriitorii beneficiaza, pe langa dobanda, si de castiguri;

d.        rascumpararea titlurilor de imprumut se face la un curs sub pari;

e.         s-a facut operatiunea de conversiune a imprumutului de stat.

Operatiunea de consolidare deghizata consta in:

a.       preschimbarea inscrisurilor unui imprumut vechi cu inscrisuri ale unui imprumut nou;

b.      rambursarea sumelor imprumutate prin rascumpararea titlurilor de credit de la detinatorii lor;

c.       c.  achitarea unui imprumut mai vechi, ajuns la scadenta, cu mijloace    banesti obtinute din contractarea unui nou imprumut de o valoare relativ egala cu vechiul imprumut;

d.      operatiunea prin care se urmareste ascunderea dificultatilor financiare prin care trece statul;

e.       preschimbarea inscrisurilor unui imprumut vechi cu inscrisuri ale unui imprumut nou, emis cu o dobanda mai mare.

10. In Romania, rambursarea imprumuturilor de stat contractate se asigura din urmatoarele surse:

a.   veniturile provenite din exportul de bunuri si servicii;

b. resursele Contului General al Trezoreriei Statului;

c.   imprumuturi de stat pentru refinantarea datoriilor;

d.   emisiunea de bani de hartie;

e.   fondul special de amortizare a datoriei publice.

In Romania, imprumuturile de stat nu pot fi contractate pentru necesitati determinate de:

a.         intretinerea curenta a institutiilor publice;

b.        acoperirea deficitului bugetar prevazut prin legea anuala de aprobare a bugetului de stat;

c.         finantarea restructurarii economiei;

d.        finantarea protectiei sociale;

e.         refinantarea datoriei publice interne.

In Romania, gestiunea datoriei publice se asigura de catre:

a.         Casa de Economii si Consemnatiuni;

b.        bancile comerciale autorizate;

c.         Ministerul Finantelor Publice:

d.        institutii financiare specializate care dobandesc calitatea de agent al statului;

e.         Banca Nationala a Romaniei.

13. Inscrisurile emise de stat pentru imprumuturile pe termen mijlociu si lung poarta denumirea de:

a.    obligatiuni;

b.    titluri de renta;

c.    titluri de renta perpetua;

d.    bonuri de tezaur;

e.    certificate de datorie.

15. Conform normelor Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D) in datoria externa a unui stat se include:

a.       datoria care trebuie sa fie platita de catre stat unor creditori externi, publici si privati, in valuta, bunuri sau servicii, cu o perioada de rambursare de peste un an;

b.      datoria externa a unor debitori privati care nu a fost garantata de catre stat;

c.       datoria externa care poate fi platita in moneda nationala a debitorului;

d.      alte obligatii externe pentru care nu s-au stabilit termenele scadente;

e.       datoria, in cazul in care debitorul este o organizatie publica sau cand este un debitor privat daca datoria externa a acestuia a fost garantata de o autoritate publica si are un termen de rambursare de peste un an.

16. Care din indicatorii de mai jos nu sunt folositi pentru a reflecta gradul de indatorare al unei tari fata de strainatate:

a.     marimea absoluta a datoriei externe;

b.     marimea medie a datoriei externe pe locuitor;

c.     marimea absoluta a serviciului datoriei externe;

d.     rata datoriei externe;

e.     raportul dintre datoria externa si produsul intern brut.