Necesitatea existentei sectorului de stat

Necesitatea existentei sectorului de stat

Cheltuielile publice pentru obiective si actiuni economice reflecta amploarea si modalitatile de implicare a statului in economie. Ele sunt destinate finantarii companiilor nationale, regiilor autono 636j95g me, societati comerciale cu capital de stat, mixt sau privat sau vizeaza obiective sau actiuni economice de interes national.

Cheltuielile publice pentru actiuni economice sunt indreptate in primul rand catre intreprinderile de stat din sectorul public. In perioada contemporana sectorul public detine un loc important in economia multor tari dezvoltate. In anul 1990, el reprezenta 20% in Austria, 20% in Italia, si 14% in Germania, tendinta fiind totusi de reducere a ponderii acestui sector.

Existenta sectorului public in economie are mai multe explicatii:

a)          necesitatea infiintari unor intreprinderi de stat in ramuri economice fundamentale pentru economia nationala si cu importanta strategica pentru stat, care nu pot fi lasate exclusiv in administrare privata. Intreprinderile publice detin in multe state pozitii de monopol in transporturi, energie, siderurgie, telecomunicatii, aeronautica, aparare;

b)         existenta anumitor ramuri si sectoare de activitate in care, rentabilitatea fiind scazuta, capitalul privat nu este interesat. Intrucat importanta economica si sociala a acestor sectoare este deosebita, statul a preluat sarcina finantarii lor (ex. transportul urban);

c)          nivelul ridicat al cheltuielilor implicat de anumite obiective sau activitati (dezvoltarea infrastructurii, aeronautica, cercetarea in domeniul nuclear, spatial sau militar), care depaseste adesea posibilitatile sectorului privat, autoritatea publica fiind singura in masura sa le sustina;

d)         interesul statului de a-si asigura o sursa de venituri prin infiintarea de intreprinderi proprii sau participarea la capitalul social al unor societati mixte (cu capital de stat si privat);

e)          necesitatea preluarii, in anumite situatii de catre stat, prin rascumparare, a unor intreprinderi private aflate in situatia de faliment si a caror activitate prezinta importanta pentru stat. In afara despagubirilor, statul suporta si cheltuielile necesare reutilarii si modernizarii acestora.

Dincolo de aceste situatii fortuite, avand in vedere ca in principiu, o activitate economica este gestionata mai eficient in regim privat, este de preferat restrangerea sectorului de stat prin privatizare. Ea faciliteaza alocarea mai buna a resurselor prin mecanismele pietei, cresterea rentabilitatii intreprinderilor privatizate, inlaturarea risipei. Statul realizeaza venituri din privatizari si isi diminueaza cheltuielile publice pentru activitati economice.

Ponderea cheltuielilor publice pentru obiective si actiuni economice in totalul cheltuielilor publice difera, de la tara la tara, dar mai ales, pe grupe de tari, in raport de nivelul de dezvoltare. In tarile dezvoltate, aceste cheltuieli reprezinta intre 3,3% (Japonia) si 12,2% (Elvetia) din totalul cheltuielilor publice. In tarile in curs de dezvoltare, aceasta pondere este mai ridicata, variind intre 5,3% (Emiratele Arabe Unite) si 36,3% (Republica Democrata Congo), ca expresie a efortului depus de aceste tari pentru emancipare economica si reducere a decalajului care le separa de tarile dezvoltate. In schimb, ponderea acestor cheltuieli in PIB este mai putin diferentiata intre cele doua grupe de tari, osciland intre 0,6% in EAU si 6,7% in Cehia.

Sub aspectul continutului economic, cheltuielile pentru obiective si actiuni economice reprezinta o avansare de PIB, creand premise pentru sporirea avutiei nationale. Unele dintre ele reprezinta cheltuieli curente sau de functionare, asigurand desfasurarea activitatilor economice, altele constituie cheltuieli de capital, asigurand finantarea obiectivelor de investitii, iar altele sunt cheltuieli de transfer (subventiile).

Cu toata diversitatea lor, formele prin care statul sprijina intreprinderile, fie ele publice sau private, pot fi grupate in doua categorii: forme clasice sau directe de interventie si ajutor si forme indirecte de sprijin, care nu presupun transferuri explicite de mijloace banesti. Principalele ajutoare financiare directe imbraca formele subventiilor, investitiilor, imprumuturilor cu dobanda subventionata, ajutoare financiare pentru difuzarea de informatii, studii de marketing, organizarea de expozitii. Ajutoarele financiare indirecte constau in acordarea de facilitati fiscale, precum si acordarea de garantii la imprumuturile contractate de intreprinderi.

Tendinta care se manifesta in tarile dezvoltate este de a reduce volumul ajutoarelor directe acordate intreprinderilor si sectoarelor si de a practica pe scara mai larga degrevarile fiscale.