Notiuni introductive privind finantele publice

NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND FINANTELE PUBLICE

Conceptul si evolutia finantelor publice

Cuvantul "finante" s-a raspandit in Franta in urma cu doua secole, avand intelesul de bani si venituri publice destinate cheltuielilor statului. Acest concept s-a format si a evoluat din limba latina, din expresia "financia pecuniaria", care insemna a incheia o tranzactie patrimoniala prin plata unei sume de bani.

Actualmente, finantele reprezinta instrumentul prin intermediul caruia statul si celelalte colectivitati publice asigura fondurile banesti necesare dezvoltarii economiei nationale, realizarii actiunilor social culturale, functionarii organelor de stat si apararii tarii.

Finantele sau relatiile financiare sunt relatii cu caracter economic care apar in expresie baneasca, in procesul de mobilizare si repartizare a resurselor necesare statului, respectiv in procesul repartitiei produsului intern brut, in stransa legatura cu indeplinirea functiilor si sarcinilor statului.

Relatiile financiare au un puternic caracter economic. Ele apar in forma baneasca intrucat si procesul de productie si de circulatie a bunurilor, repartitia produsului social si a venitului national, evaluarea avutiei nationale, precum si relatiile de schimb, de retributie a muncii sau relatiile dintre agentii economici, dintre acestia si populatie ori dintre grupuri ale populatiei, se exprima cu ajutorul banilor, in cadrul unor relatii banesti.

Notiunea de finante sau de relatii financiare nu poate fi confundata cu cea de bani. Astfel, in timp ce banii reprezinta o marfa speciala, desprinsa din masa celorlalte marfuri, indeplinind functia de echivalent general, sfera finantelor este mai redusa decat cea a relatiilor banesti. Finantele, care apar intr-adevar ca relatii banesti, nu reprezinta altceva decat relatii de constituire si repartizare a unor f 121i88b onduri banesti. Altfel spus, sfera finantelor cuprinde numai relatiile banesti care exprima un transfer de valoare nu si pe cele care reflecta o schimbare a formelor valorii.

Este insa absolut imperativ ca notiunea finantelor publice sa fie asociata statului, unitatilor sale administrativ teritoriale sau cu alte institutii de drept public, fiind intim legate de resursele, cheltuielile si imprumuturile acestora¹.

Relatiile financiare se realizeaza in cadrul unei activitati complexe desfasurate de organele de stat si agentii economici, denumita activitate financiara.

In acest context, activitatea financiara se poate defini ca fiind ansamblul actelor si operatiunilor efectuate, precum si a metodelor si mijloacelor folosite de organele de stat in vederea constituirii, repartizarii si utilizarii fondului de dezvoltare economico-sociala si a fondului de consum.

Din punctul de vedere al obiectivelor urmarite, activitatea financiara se desfasoara pe doua planuri:

-activitatea financiara proprie, avand ca obiective constituirea, repartizarea si utilizarea fondurilor banesti specifice fiecarui organ de stat si agent economic in parte;

-activitatea financiara generala, avand ca obiectiv mobilizarea, repartizarea si utilizarea fondurilor banesti necesare satisfacerii intereselor generale ale societatii si care angreneaza toate organele de stat.

Activitatea financiara se desfasoara in cadrul fiecarui palier al sistemului financiar, remarcandu-se ca forme specifice activitatea financiara a agentilor economici, activitatea bugetara, activitatea bancara, activitatea financiara in domeniul asigurarilor etc.

O forma aparte de activitate financiara care nu are ca obiect constituirea, repartizarea si utilizarea fondurilor banesti ci constatarea modului in care se respecta in cadrul acestui proces disciplina financiara, o reprezinta activitatea de control financiar.

Realizarea activitatii financiare are loc prin acte si operatiuni specifice fiecarei forme in parte (acte juridice normative sau individuale, operatiuni de incasari si plati, de finantare bugetara, de creditare etc.), precum si prin utilizarea anumitor metode si mijloace.

Dreptul financiar - ramura sistemului de drept public

In mod traditional, ramura de drept este definita ca un ansamblu distinct de norme juridice, organic legate intre ele, reglementand relatii sociale ce au acelasi obiect si utilizand aceeasi metoda de reglementare. Ramurile de drept nu sunt insa izolate unele de altele, ci se gasesc intr-o stransa interdependenta.

In contextul existentei celor doua mari diviziuni ale dreptului, ramura dreptului financiar face parte incontestabil din dreptul public intrucat, asemanator celorlalte ramuri de drept public, cuprinde norme juridice instituite in scopul satisfacerii unor interese generale, publice, si nu particulare, ca in cazul dreptului privat. Este motivul pentru care numerosi autori au subliniat si demonstrat "imperativul financiar public", ca expresie a necesitatilor de constituire si intrebuintare a fondurilor banesti destinate intretinerii si activitatii organelor de stat, institutiilor si serviciilor publice. In scopul implinirii acestor necesitati publice, reglementarea juridica a procedeelor si mijloacelor financiare este instituita in regim juridic de drept public².

Reglementarea juridica a relatiilor financiare are o insemnatate deosebita intrucat finantele publice participa in mod direct la dezvoltarea economico-sociala a societatii. Finantele publice asigura, printre altele, constituirea, repartizarea si utilizarea cu eficienta a banului public pentru sporirea productiei de marfuri, dezvoltarea fortelor de productie, dezvoltarea invatamantului si a ocrotirii sanatatii, protectiei sociale, protectiei ecologice etc.

Drept urmare, normele juridice de natura financiara au un rol important, putand constitui un factor stabilizator atat prin conditiile in care este realizata repartitia produsului social pentru formarea veniturilor publice, cat si prin procesul complex de distribuire a acestor venituri pentru acoperirea echilibrata si echitabila a nevoilor publice ce se vadesc a fi considerabile in conditiile actuale de implinire a dezideratului infaptuirii unei economii de piata functionale.

In acest context, dreptul financiar poate fi definit ca fiind format din totalitatea actelor normative care reglementeaza relatiile de constituire, repartizare si utilizare a fondurilor banesti ale statului, colectivitatilor locale si institutiilor publice, in interesul realizarii scopurilor social-economice ale societatii³.

Dreptul financiar, ca ramura a sistemului dreptului, grupeaza toate normele juridice care reglementeaza relatiile financiare si are, la randul sau, mai multe subramuri, respectiv "dreptul bugetar", "dreptul fiscal" etc.

Subliniem ideea potrivit careia dreptul financiar nu poate fi confundat cu dreptul fiscal. Spre deosebire de dreptul fiscal, dreptul financiar nu se limiteaza numai la normele juridice referitoare la taxe, impozite si contributii ci cuprinde si normele in conformitate cu care statul isi asigura sub orice forma resursele financiare strict necesare realizarii functiilor si sarcinilor sale.

Raporturile juridice de drept financiar

Intrucat normele juridice au un caracter abstract ele se realizeaza in viata prin intermediul raporturilor juridice. Acestea din urma se constituie pe baza normelor juridice, a caror executare este asigurata prin aplicarea legii de catre autoritatea de stat.

Avand in vedere importanta acestor relatii precum si interesul deosebit al societatii fata de finantele publice, raporturile de drept financiar ocupa un loc deosebit intre raporturile juridice. In acest context, raporturile juridice financiare sunt formate din relatiile sociale care iau nastere si se sting in procesul constituirii, repartizarii si utilizarii fondurilor banesti ale statului si care sunt reglementate de normele juridice financiare⁴.

Avand drept criteriu modul in care statul intervine in economie potrivit interesului public si scopului activitatii desfasurate, raporturile de drept financiar pot fi raporturi juridice bugetare, raporturi juridice fiscale, raporturi juridice de creditare, raporturi juridice bancare, raporturi juridice de control financiar etc.

In ansamblul raporturilor juridice, raporturile din domeniul finantelor publice se recunosc prin finalitatea financiar publica. Prin prisma acestei finalitati se caracterizeaza si elementele distinctive ale acestor raporturi: subiectele participante, continutul si obiectul lor.

Subiectele raporturilor juridice de drept financiar sunt:

a)statul, care este reprezentat printr-un organ de specialitate in activitatea financiara. Astfel, organele financiare de stat sunt investite de lege cu atributii de stat specifice elaborarii si executarii bugetelor publice, activitati de stabilire si percepere a impozitelor si taxelor, de administrare si repartizare a fondurilor banesti ale bugetelor publice precum si de control al aplicarii normelor juridice financiare. Practic, aceasta competenta se exercita de catre Guvern, Ministerul Finantelor Publice si organele sale teritoriale, precum si de organele administrativ teritoriale specializate in acest domeniu. Organele financiare de stat au o situatie juridica specifica, in sensul ca pot pretinde celuilalt subiect participant anumite prestatii sau abtineri, scop in care il pot controla, sanctiona si executa silit. Aceasta nu inseamna insa ca organele financiare pot eluda indatorirea de a garanta drepturile si interesele legale ale celuilalt participant in cadrul acestor activitati sau prerogative;

b)al doilea subiect participant la aceste raporturi juridice este contribuabilul, care poate fi o persoana juridica, de drept public sau de drept privat, sau o persoana fizica, careia ii revin anumite drepturi si obligatii stabilite de reglementarea juridica din domeniu si care participa direct si personal la constituirea resurselor financiare ale statului si colectivitatilor publice locale. Spre exemplu, toate persoanele care realizeaza venituri sau poseda capital au obligatia legala de a plati anumite impozite, taxe sau alte venituri publice, devenind in acest mod subiecti ai raporturilor juridice financiare.

In cadrul raporturilor juridice financiare subiectele participante au o pozitie juridica diferita, chiar si in ipoteza in care ambele subiecte participante sunt organe de stat. In ceea ce priveste pozitia autoritara a primului subiect participant la raporturile juridice financiare, ca reprezentant al intereselor financiare de stat publice, aceasta este o expresie a regimului de drept public. In concluzie, subiectii raporturilor juridice financiare nu sunt egali in drepturi si obligatii, asa cum este cazul partilor din raporturile juridice de drept civil.

Continutul raporturilor juridice financiare este unic si distinct de cel al altor raporturi juridice, fapt ce se explica prin specificul sau natura financiar publica a drepturilor si obligatiilor ce revin subiectelor participante. Organele financiare de stat au dreptul si obligatia corelativa de a elabora bugetele publice si de a adopta masuri pentru executarea lor, de a actiona pentru stabilirea si incasarea veniturilor publice, de a le administra in mod corespunzator si a le repartiza potrivit dispozitiilor legale.

In ceea ce-l priveste pe cel de-al doilea subiect al raporturilor juridice financiare, acesta are indatorirea de a exercita obligatia financiara ce-i revine (de exemplu, de a plati impozitul stabilit) si dreptul corelativ de a pretinde aplicarea corecta a legii de catre organele financiare de stat, iar la nevoie, dreptul de a ataca masurile considerate nelegale, la organele competente.

Obiectul raporturilor juridice financiare se identifica potrivit conceptiei din teoria generala a dreptului conform careia obiectul raportului juridic este actiunea, bunul material sau valorile vizate de drepturile si obligatiile subiectelor participante. Potrivit acestei conceptii, obiectul celor mai multe dintre raporturile juridice financiare il reprezinta fondurile banesti sau sumele de bani care se stabilesc si se acorda in raporturile juridice de finantare bugetara, care se individualizeaza si se incaseaza ca impozite si taxe.

Alaturat acestora, obiectul raporturilor juridice de procedura bugetara il reprezinta actiunile sau operatiunile de intocmire a proiectelor bugetelor ministerelor si ale altor organe de stat, obiectul raporturilor juridice de urmarire silita a creantelor fiscale il reprezinta actiunile si operatiunile de executare silita prin poprire sau prin urmarirea bunurilor mobile ori imobile ale subiectelor debitoare.

Normele juridice de drept financiar

Norma juridica, ca element constitutiv al dreptului, este o regula de conduita generala si impersonala, instituita de puterea publica sau recunoscuta de catre aceasta, a carei respectare este asigurata, la nevoie, prin forta coercitiva a statului. Scopul normei juridice sau regulei de drept corespunde in mod necesar chiar finalitatii dreptului, respectiv de a asigura convietuirea sociala, orientand comportamentul oamenilor in directia promovarii si consolidarii relatiilor sociale potrivit idealurilor si valorilor care guverneaza societatea respectiva⁵.

In acest context, norma de drept financiar a fost definita ca fiind o regula de conduita stabilita sau recunoscuta de stat, care cuprinde drepturile si obligatiile subiectelor participante la raporturile de drept financiar si a carei respectare este asigurata de forta coercitiva a statului⁶.

Intrucat prescriu o conduita tipica, generica, normele de drept financiar au un caracter general si impersonal, fiind destinate a se aplica unui numar nedeterminat de cazuri.

In unele cazuri, anumite norme de drept financiar nu prescriu o regula de conduita evidenta, nu normeaza un anumit comportament, ci se limiteaza in a stabili unele principii cu caracter general. O astfel de norma - principiu poate fi intalnita in legea finantelor publice, unde se precizeaza: "utilizarea resurselor financiare se face cu respectarea stricta a legii, in conditii de eficienta sociala si sau economica"⁷.

Trasatura normei juridice financiare de a avea un caracter general prezinta unele particularitati in cazul actelor normative bugetare. Prin insasi natura lor, legile pentru aprobarea bugetului trebuie sa stabileasca sarcini si prevederi concrete, exprimate in cifre, privind elementele bugetului. Drept urmare, normele juridice cuprinse in legile bugetare au caracterul unor sarcini, stabilind un cadru precis, in limitele caruia se desfasoara activitatea financiara a executiilor publice si intr-o anumita masura si a altor persoane juridice sau cetateni.

Norma de drept financiar are aceeasi structura logico-juridica - ipoteza, dispozitia si sanctiunea - precum si o constructie externa data de modul de exprimare al actelor normative (capitole, sectiuni, articole, alineate si paragrafe).

Asemanator celorlalte norme juridice, normele dreptului financiar au un caracter general si impersonal, ele privesc un numar nedeterminat de subiecte de drept si se aplica repetat in timp, ori de cate ori sunt indeplinite conditiile vizate de ele. Prin exceptie, unele norme de drept financiar au un caracter individual in virtutea anumitor necesitati financiare concrete si in scopul implinirii respectivelor necesitati. De exemplu, legile de adoptare sau aprobare a bugetelor anuale de stat, pe langa dispozitiile lor generale referitoare la aceste bugete, cuprind uneori si dispozitii care stabilesc cuantumul banesc al unor transferuri, subventii acordate anumitor unitati administrativ teritoriale, regii autonome etc.

Ipotezele normelor de drept financiar prevad imprejurarile in care urmeaza sa se aplice dispozitiile cuprinse in aceste norme juridice.

Dispozitiile normelor de drept financiar prevad conduita subiectelor de drept vizate de aceste norme, fie obligandu-le sa actioneze intr-un anumit fel, fie permitandu-le sa efectueze anumite operatiuni financiare sau sa savarseasca anumite acte financiare, fie interzicandu-le comiterea unor acte sau operatiuni de natura financiara ori cu implicatii financiare. Dispozitiile cuprinse in normele financiare pot fi deci onerative, permisive sau prohibitive.

Cele mai multe dintre normele de drept financiar cuprind dispozitii onerative, instituite potrivit necesitatilor financiare ale statului si ale altor colectivitati publice. Prin aceste dispozitii onerative se reglementeaza obligatiile fiscale ale agentilor economici si persoanelor fizice, procedeele de efectuare a cheltuielilor din bugetul statului sau din bugetele locale, exercitarea controlului financiar. De pilda, dispozitiile Codului fiscal prevad in Titlul VI, in mod onerativ, ca: "persoanele obligate la plata taxei trebuie sa achite taxa pe valoarea adaugata stabilita prin decontul intocmit pentru fiecare perioada fiscala sau prin decontul special, pana la data la care au obligatia depunerii acestora"⁸.

Unele dintre normele de drept financiar cuprind dispozitii permisive, potrivit interesului de constituire si utilizare a anumitor fonduri banesti. De exemplu, legea finantelor publice cuprinde dispozitii care permit ordonatorilor principali de credite sa poata acorda imprumuturi fara dobanda pentru unele activitati sau institutii publice⁹.

In alte cazuri, determinat tot de interese financiare publice, unele norme financiare cuprind dispozitii prohibitive, exemplu in acest sens fiind dispozitiile legii finantelor publice prin care se interzice institutiilor publice dreptul de a efectua operatiuni de incasari si plati prin bancile comerciale¹⁰.

Sanctiunile cuprinse in normele de drept financiar arata care sunt consecintele nerespectarii dispozitiei. Ele sunt reglementate potrivit interesului de constituire a fondurilor banesti ale statului si ale altor colectivitati publice, ca si de intrebuintare conforma a acestor fonduri banesti de catre organele de stat si institutiile publice beneficiare.

Dintre sanctiunile prevazute de dreptul financiar unele sunt identice cu cele cuprinse in alte norme juridice, iar altele sunt specifice si exclusive pentru acest domeniu.

Drept sanctiuni comune si celorlalte ramuri de drept se disting cele disciplinare, administrative, penale si patrimoniale. Astfel, incalcarea normelor de drept financiar atrage, in functie de semnificatia disciplinara, gradul de periculozitate sociala si consecintele pagubitoare, aplicarea, de la caz la caz, si a altor sanctiuni administrative ori a unor pedepse prevazute de Codul penal. De exemplu, incalcari mai putin grave ale normelor privind intrebuintarea fondurilor banesti bugetare si ale institutiilor publice sunt si abateri disciplinare carora li se aplica sanctiuni disciplinare, in timp ce incalcarile mai grave care intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de delapidare sau ale altor infractiuni atrag urmarirea penala si aplicarea pedepselor prevazute de Codul penal.

Ca sanctiune specifica prevazuta de dreptul financiar, ce se aplica in conditii asemanatoare cu cele cuprinse in alte reglementari juridice, se remarca amenda baneasca, prevazuta in capitolul V din legea finantelor publice, legea pentru combaterea evaziunii fiscale¹¹ si alte norme financiare.

Alte sanctiuni specifice si exclusive pentru sfera de aplicare a dreptului financiar sunt dobanzile si penalitatile de intarziere prevazute de Codul de procedura fiscala pentru cazurile de neplata la termenele legale a impozitelor si taxelor datorate de catre orice subiecte de drept¹². Aceste sanctiuni specifice pot fi comparate cu daunele - interese prevazute in codul civil pentru cazurile de neindeplinire a unor obligatii patrimoniale¹³ insa, datorita conditiilor de aplicare prevazute de legislatia fiscala, ele reprezinta o sanctiune specifica si exclusiva domeniului finantelor publice.

In legatura cu structura logico-juridica a normelor de drept financiar se mai impune o precizare si anume faptul ca ipoteza, dispozitia si sanctiunea apar arareori in fiecare dintre aceste norme juridice. Pentru simplificarea si rationalizarea textului actelor normative, de cele mai multe ori ipoteza si dispozitia sunt contopite in textele normative, iar sanctiunile sunt specificate la sfarsitul actelor normative deoarece privesc toate dispozitiile din respectivele acte.

Izvoarele dreptului financiar

Dreptul, in general, se formeaza prin aplicatia unor izvoare de drept care nu reprezinta altceva decat ansamblul normelor de conduita prin intermediul carora sunt reglementate relatiile social economice de la nivelul intregii societati. Astfel, prin izvor de drept, in sens strict juridic, se intelege forma specifica de exprimare a normelor juridice, care se exprima intr-o diversitate de forme si care poarta denumirea generica de acte normative¹⁴.

Fiecare ramura de drept (inclusiv dreptul financiar) are la baza acte normative specifice care reglementeaza anumite categorii de raporturi juridice. In acest ansamblu de norme juridice care alcatuiesc dreptul pozitiv, normele dreptului financiar au un obiect propriu, specific, de reglementare, acestea vizand, in principal, faptele, actele si operatiunile care privesc strict finantele publice. In acest context, izvoarele dreptului financiar au fost definite ca fiind actele normative care reglementeaza raporturile juridice financiare¹⁵.

In raport cu gradul de generalitate sau specificitate, se disting doua mari categorii de izvoare:

-izvoare ale dreptului financiar comune cu izvoarele altor ramuri de drept;

-izvoare specifice dreptului financiar.

a) In ierarhia izvoarelor comune ale dreptului financiar primul loc il ocupa, in mod firesc, legea fundamentala a tarii - Constitutia Romaniei. Dealtfel, toate izvoarele dreptului financiar au o baza constitutionala intrucat chiar legea fundamentala cuprinde si cele mai importante reglementari financiare. Astfel, prevederile constitutionale reglementeaza, in mod primar, competentele organelor puterii legislative si cele ale puterii executive, centrale si locale, in elaborarea, adoptarea, executarea si incheierea bugetelor publice, stabilind si principiile ce stau la baza politicii financiare, monetare si valutare a statului.

De asemenea, legile ordinare ale Parlamentului, decretele prezidentiale, hotararile Guvernului reprezinta alte izvoare ale dreptului financiar comune cu cele ale altor ramuri de drept.

b)Izvoarele specifice dreptului financiar sunt considerate actele normative care cuprind dispozitii referitoare exclusiv la relatiile financiare. Intre acestea, un loc important il ocupa Codul fiscal, Codul de procedura fiscala, legea privind finantele publice si legea finantelor publice locale, legile bugetare anuale.

Obiectul principal al elaborarii Codului fiscal¹⁶ il reprezinta armonizarea cu legislatia Uniunii Europene, precum si asigurarea concordantei cu acordurile fiscale internationale la care Romania este parte. Codul fiscal instituie principiile de baza ale fiscalitatii in Romania, similar cu practica din celelalte tari europene, stabilind reguli clare menite sa asigure stabilitatea sistemului fiscal romanesc.

Codul de procedura fiscala¹⁷ reglementeaza, in principal, drepturile si obligatiile partilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale prevazute de Codul fiscal.

Legea privind finantele publice¹⁸ si legea finantelor publice locale¹⁹ reflecta, pe plan juridic, strategia si politica Romaniei in domeniul finantelor publice.

Prin aceste noi acte normative se realizeaza adaptarea finantelor Romaniei la cerintele economiei de piata si ale statului de drept, reflectand o definire adecvata a cheltuielilor publice, a procesului bugetar si a clasificatiei bugetare, autonomia bugetelor locale.

O alta categorie de izvoare de drept financiar este reprezentata de actele normative ale organelor centrale si locale ale autoritatii executive. Din aceasta categorie de izvoare fac parte Ordonantele Guvernului prin care se reglementeaza unele venituri publice pe baza delegarii de competenta data de Parlament prin lege, Hotararile Guvernului prin care se stabilesc masuri pentru executarea bugetului de stat si bugetului asigurarilor sociale de stat dupa ce acestea au fost adoptate de catre Parlament, Instructiunile, Ordinele si celelalte acte cu caracter normativ ale Ministerului Finantelor Publice emise pe baza si pentru aplicarea legilor, ordonantelor si hotararilor Guvernului, prin care se stabilesc masuri de aplicare unitara si uniforma a acestora, Regulamentele, Normele si alte acte cu caracter normativ ale Bancii Nationale a Romaniei.

La o analiza de ansamblu asupra materiei reglementarilor in domeniul finantelor publice dupa anul 1990, prin prisma izvoarelor formale, se poate insa constata o marcanta stare de instabilitate legislativa, cu consecinte negative asupra stabilitatii raporturilor juridice. Astfel, este in mod evident necesara o mai temeinica elaborare a solutiilor normative si evaluare a implicatiilor acestora, in scopul inlaturarii incoerentelor intre normele juridice si pentru a nu eroda autoritatea legii.

Aparatul financiar al statului

Relatiile financiare presupun o preocupare majora atat pentru stat cat si pentru celelalte entitati publice, conditii in care este evidentiata necesitatea unor institutii, autoritati ale statului care sa garanteze fondurile publice in numele si in interesul societatii, sa contribuie la dezvoltarea economico-sociala a statului si la satisfacerea nevoilor crescande ale societatii.

Privita in sens larg, notiunea de "aparat financiar" desemneaza totalitatea organelor statului care contribuie in mod direct sau acelea care numai inlesnesc infaptuirea activitatii financiare, prin care se aplica politica financiara a statului²⁰.

O a doua categorie de organe si institutii care definesc aparatul financiar sunt cele cu competenta speciala, cu atributii specifice, exclusiv in domeniul financiar.

Din randul organelor cu competenta generala fac parte Parlamentul Romaniei (cu cele doua Camere), Presedintia, Guvernul, Consiliile locale, Delegatia permanenta si Serviciile publice locale (comunale, orasenesti si judetene), Ministerele, celelalte organe centrale si locale ale administratiei de stat, precum si institutiile publice de subordonare centrala sau locala.

Printre organele cu competenta generala in domeniul finantelor publice, Parlamentul Romaniei, ca unica putere legiuitoare, are cele mai importante atributii. In domeniul finantelor publice acesta dezbate si accepta programul Guvernului care traseaza liniile directoare ale politicii interne si externe a statului si controleaza aplicarea acestora, examineaza si aproba anual bugetul public national precum si conturile de executie ale componentelor acestuia²¹. Pe plan legislativ, Parlamentul adopta o serie de legi din domeniul economico-financiar, cum ar fi legea privind finantele publice, legile privind impozitele si taxele, legea asigurarilor sociale de stat, legea bancara, legea privind datoria publica, legea contabilitatii, legea privind finantele publice locale, legea privind impozitele si taxele locale, legea privind organizarea si functionarea Guvernului, a ministerelor, a Curtii de Conturi si a altor institutii publice etc.

Organele statului cu competenta speciala, care au atributii exclusiv in domeniul finantelor publice, se impart, la randul lor, in organe centrale de specialitate (din care fac parte Curtea de Conturi, Corpul de Control economico-financiar al Primului Ministru, Ministerul Finantelor Publice si Garda Financiara) si organe teritoriale de specialitate (reprezentate de subunitatile din teritoriu ale organelor centrale de specialitate: Camerele de Conturi judetene, Directiile Generale ale Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat judetene si a municipiului Bucuresti, Administratiile financiare municipale si Circumscriptiile financiare orasenesti si comunale, sectiile din teritoriu ale Garzii Financiare).

Toate aceste organe care fac parte din aparatul financiar au mai multe atributii cu caracter general, cum ar fi administrarea finantelor publice, realizarea si mentinerea echilibrului financiar, monetar si valutar al tarii, asigurarea eficientei economiei nationale etc.

Pe langa aceste sarcini generale, organele statului care fac parte din aparatul financiar au si o multitudine de atributii de stricta specialitate, printre care efectuarea de studii, analize, prognoze referitoare la activitatea financiara, monetara si fiscala, constituirea si repartizarea resurselor banesti necesare dezvoltarii economiei nationale si satisfacerii nevoilor sociale si culturale, realizarea integrala a drepturilor patrimoniale ale statului, apararea integritatii fondurilor publice, organizarea si urmarirea incasarii veniturilor si efectuarii cheltuielilor bugetare, organizarea si exercitarea controlului financiar etc.