Operatiunile pasive ale trezoreriei

Operatiunile pasive ale Trezoreriei

Operatiunile pasive reprezinta pentru institutiile bancare, operatiunile de constituire a resurselor[1]

Avand in vedere definitia operatiunilor pasive de mai sus si extrapoland din punctul de vedere al Trezoreriei Statului, putem afirma ca gama operatiunilor de atragere a resurse 151c24b lor necesare acesteia din urma, reprezinta, de asemenea, o serie de operatiuni pasive.

Necesitatea de modernizare a instrumentelor si tehnicilor aflate la indemana Trezoreriei Statului, determinata de o serie de constrangeri, a impus o translatie din campul vechilor metode (avansuri de la Banca Nationala a Romaniei, certificate de trezorerie etc), catre o serie de metode noi pentru Trezoreria Statului, imprumutate din practica bancara, caracterizate prin flexibilitate si eficienta.

Ca si in cazul bancilor comerciale si in cazul Trezoreriei Statului, fondurile depuse de catre corespondentii acesteia (clienti) sunt alcatuite din doua componente: una voluntara si una obligatorie.

In conformitate cu prevederile legale in vigoare, in scopul intaririi rolului finantelor publice si al asigurarii unei discipline bugetare ferme, toate institutiile publice, si anume: autoritatea legislativa, institutia Presedintiei, autoritatatea judecatoreasca, alte autoritati publice, Guvernul, ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, consiliile judetene si locale, precum si institutiile publice de subordonare locala sau centrala, indiferent de modul de finantare a activitatii acestora, au obligatia sa-si efectueze operatiunile de incasari si plati prin Trezoreria Generala a Statului, care functioneaza in conformitate cu prevederile legale. Asadar, pentru toate aceste institutii publice enumerate mai sus, exista obligativitatea legala a deschiderii unor conturi curente (la vedere) la Trezoreria Statului.

Statul garanteaza efectuarea operatiilor financiare prin Trezoreria proprie, in conditii de siguranta si in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare, precum si pastrarea integritatii

disponibilitatilor banesti.

In afara de institutiile publice enumerate mai sus, a fost prevazuta si pentru alte entitati, obligativitatea deschiderii de conturi curente la Trezoreria Statului: de exemplu, agentii economici, care au de incasat sume de la institutiile publice (inclusiv subventii sau transferuri), au obligatia sa-si deschida conturi de disponibil la Trezoreria Statului in a carei raza teritoriala isi au sediul, sau la care sunt luati in evidenta fiscala, dupa caz. Institutiile publice au obligatia de a vira sumele datorate agentilor economici (care pot fi: furnizori pentru livrarile de marfuri, prestari de servicii si executari de lucrari), in contul deschis pe seama acestora din urma, la Trezoreria Statului. Din sumele colectate in aceste conturi, agentii economici isi vor achita cu prioritate obligatiile catre bugetul de stat, iar disponibilitatile ramase vor putea fi folosite pentru lichidarea obligatiilor catre alte bugete, sau, dupa caz, pentru alte scopuri. Utilizarea sumelor din aceste conturi se face pe raspunderea agentilor economici respectivi, cu conditia ca la scadenta sa aiba in cont, disponibilitatile necesare achitarii obligatiilor bugetare scadente.

Pentru sumele pastrate in conturile deschise la Trezoreria Statului, agentii economici vor beneficia de dobanda la vedere, sau de depozit, dupa caz, potrivit conventiilor incheiate cu Trezoreria Statului, dobanda care va fi virata in acelasi cont, in prima zi lucratoare a lunii urmatoare pentru luna expirata.

De asemenea, in afara de institutiile publice si agentii economici care au relatii cu institutiile publice, mai exista si alte categorii de clienti, care sunt obligate prin lege sa-si mentina conturi de disponibilitati la Trezoreria Statului, pentru sumele primite de la institutiile publice[2]. Acestia sunt: medicii de familie, medicii stomatologi, medicii veterinari, etc. Toate aceste reglementari au fost introduse cu scopul diminuarii fenomenului de evaziune fiscala si al accelerarii incasarii veniturilor bugetare.

In ceea ce priveste componenta voluntara, in cazul Trezoreriei Statului, aceasta este de mici dimensiuni si este data de posibilitatea deschiderii unor conturi de depozit. Atat institutiile publice, care isi au conturile curente deschise la Trezoreria Statului, cat si alte categorii de persoane juridice (banci comerciale, institutii financiare etc) au posibilitatea, ca pe baza de conventii incheiate cu Trezoreria Statului, sa-si constituie la aceasta din urma, conturi de depozit. Nivelul depozitului, dobanda aferenta, precum si alte elemente tehnice vor fi stabilite in cadrul conventiei respective. Avand insa in vedere dobanzile destul de scazute pe care Trezoreria Statului le acorda la aceasta categorie de plasamente, atat bancile comerciale, cat si celelalte institutii financiare prefera, dat fiind si volumul destul de important al resurselor pe care il vehiculeaza, alte tipuri de investitii mai eficiente din punctul lor de vedere. Singurele categorii constranse de legislatia in vigoare pentru a-si constitui aceste depozite la Trezoreria Statului, au ramas institutiile publice, care nu au posibilitatea plasarii sumelor lor disponibile la banci, singura solutie fiind Trezoreria Statului. Asadar, caracterul voluntar, din punctul de vedere al institutiilor publice, este dat doar de simpla decizie a alegerii constituirii sau nu a acestor depozite, neavand de ales intre mai multe institutii financiare, asa cum este cazul clientilor bancari (alegere care se face functie de dobanda oferita de fiecare institutie bancara).

Din punctul de vedere al literaturii de specialitate, principala operatiune pasiva pe care o banca o realizeaza este atragerea depozitelor la vedere (conturi curente si conturi de depozit): acestea sunt caracterizate prin elasticitate, avand in vedere ca depunatorii pot dispune in orice moment utilizarea lor pentru platile in cont sau retrageri din cont, potrivit intereselor lor, ceea ce poate determina o diminuare abrupta.

In ceea ce priveste Trezoreria Statului, lucrurile sunt mai complicate din acest punct de vedere, datorita faptului ca orice plata pe care titularul contului (institutie publica) doreste sa o efectueze, trebuie mai intai sa treaca printr-o serie de etape succesive, cu rol preventiv, atat de fond cat si de forma, toate acestea intarziind oarecum rapiditatea cu care este facuta plata (in conformitate cu prevederile Legii nr.500/2002 privind finantele publice si ale Ordinului Ministrului Finantelor Publice nr.1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice, precum si organizarea, evidenta si raportarea angajamentelor bugetare si legale).

Experienta arata ca, in mod normal, o parte a platilor efectuate se inregistreaza ca incasari in alte conturi ale clientilor bancii, iar platilor facute in conturi catre alte banci, sau prin numerar, le corespund, in general, incasari, astfel ca suma soldurilor succesive ale conturilor de depozit, ramane la dimensiuni relativ apropiate, in conditiile unei variatii mari a volumului fiecarui depozit, de la zi la zi.

Evolutia disponibilitatilor din depozitele la vedere (conturi curente si conturi de depozit) se caracterizeaza in mod necesar printr-o anumita variatie a sumei soldurilor, in care se delimiteaza un anumit sold permament (a se vedea graficul de mai jos), care exprima posibilitatile de fructificare a depozitelor de catre banca, prin folosirea lor ca resurse de creditare. Aceasta problema este oarecum eliminata in ceea ce priveste Trezoreria Statului, datorita faptului ca toate institutiile publice sunt tinute de obligatia prezentarii unui buget de venituri si cheltuieli, cat si de planificarea lunara a platilor in numerar pe care le vor face. Desi este prezentat bugetul de venituri si cheltuieli, nu este eliminata pe deplin posibilitatea efectuarii unei plati de mare valoare la o anumita data, aceasta situatie putand sa conduca la un anumit dezechilibru.

Depozitele la vedere (conturi curente si conturi de depozit) reprezinta cea mai stabila resursa a bancilor comerciale. Asa stau lucrurile din punctul de vedere al unei banci comerciale. Din punctul de vedere al Trezoreriei Statului, conturile curente reprezinta 90% din conturile deschise pe seama institutiilor publice, cele de depozit avand o pondere mult mai scazuta, aproape insignifianta.

Fondurile proprii ale institutiilor publice reprezinta un volum imens de bani, care daca ar fi fost dispersat prin intreaga retea de banci comerciale, ar fi condus la disiparea puterii financiare a Statului, acesta fiind obligat sa se imprumute pe piata, la costuri net superioare si sa renunte la aceasta veritabila resursa de finantare. Astfel, o prima consecinta ar fi fost: costuri mai mari pentru Stat, si, implicit, impozite mai mari pe care contribuabilii ar fi trebuit sa le plateasca.

O a doua economie, care s-a obtinut prin infiintarea Trezoreriei Statului, este cea aferenta comisioanelor si spezelor bancare pe care Statul ar fi fost obligat sa le plateasca bancilor comerciale, pentru activitatea de gestionare a conturilor institutiilor publice. Si, avand in vedere volumul imens al operatiilor zilnice facute de catre acestea, aceste comisioane s-ar fi ridicat la sume exorbitante, avand de asemenea, un impact negativ asupra cheltuielilor Statului, crescand volumul impozitelor necesare acoperirii aceastor cheltuieli. De asemenea, trebuie precizat faptul ca nici Trezoreria Statului si nici Banca Nationala a Romaniei nu percep comisioane pentru operatiile efectuate in contul institutiilor publice si, respectiv, pentru decontarea operatiunilor de incasari si plati, fapt care reprezinta o economie de necontestat asupra resurselor bugetului de stat. Aceasta economie nu ar fi putut fi realizata, daca resursele institutiilor publice ar fi fost tinute in bancile comerciale.

De asemenea, datorita faptului ca evidenta in trezorerii este organizata la nivelul platitorilor, asigurandu-se in cadrul fiecarei trezorerii operative posibilitati sporite de actionare in vederea respectarii termenelor de plata, eliminarea greselilor de inregistrare, verificarii bazei legale de incasare a impozitului sau taxei respective, etc, veniturile bugetare, precum si cheltuielile efectuate sunt inregistrate rapid, corect, asigurandu-se informatii zilnice si periodice in legatura cu executia bugetara, ceea ce reprezinta o baza eficienta in vederea luarii deciziilor.

Iata de ce, din punctul de vedere al acestei prime operatii pasive (de atragere de resurse financiare), concentrarea fondurilor institutiilor publice in cadrul unei singure institutii financiare (Trezoreria Statului) reprezinta o economie imensa, imprimand un grad crescut de operativitate procesului de luare a deciziilor.

Tot din categoria operatiunilor pasive de atragere a resurselor, face parte si atragerea resurselor "nedepozit". Caracteristica fundamentala a acestor resurse "nedepozit" este aceea ca ele sunt procurate de banca in momente dificile, de lipsa de fonduri, si pot capata urmatoarele forme:

a. - imprumuturi de la banca centrala (termen scurt);

b. - imprumuturi de pe piata interbancara (termen scurt);

c. - emisiunea de hartii de valoare (termen scurt);

d - operatiuni REPO si Reverse REPO (termen scurt);

e. - vanzarea titlurilor de valoare detinute in portofoliu;

f. - imprumuturi pe termen lung.

Una dintre modalitatile de acoperire a soldului negativ al Trezoreriei Statului, prevazute de legislatia in vigoare pana in anul 2002[3], a fost: avansul acordat de catre Banca Nationala a Romaniei. Din punctul de vedere al Trezoreriei Statului, aceasta resursa a fost pentru o lunga perioada de timp, una dintre cele mai ieftine si cele mai facile modalitati de acoperire a soldului sau debitor. Banca Nationala a Romaniei poate acorda imprumut fara dobanda pentru acoperirea decalajului temporar dintre veniturile si cheltuielile bugetului de stat, pe seama resurselor de creditare ale acesteia.

Deoarece intre cheltuielile publice (cu ritmuri uniforme de efectuare) si incasarea impozitelor si a taxelor (incasare neuniforma), exista neconcordante in timp, isi fac aparitia anumite decalaje, asincronisme, situatie in care Statul se putea imprumuta la Banca Nationala a Romaniei pentru ajustarea acestui decalaj si sustinerea ritmica a cheltuielilor sale. Astfel, in vederea realizarii acestei finantari, intre Banca Nationala a Romaniei si Trezoreria Statului se incheia o conventie, prin care Banca Nationala a Romaniei consimtea acordarea unui avans intr-un anumit cuantum si ii fixa conditiile de rambursare.

Recurgerea la avansurile acordate de catre Banca Nationala a Romaniei semnaleaza o situatie negativa a finantelor publice, manifesta dezechilibrul bugetului statului si al Trezoreriei. Se apreciaza astfel, ca apelul la avansurile acordate de catre Banca Nationala a Romaniei compromit creditul public, denuntandu-i deteriorarea sa din punct de vedere monetar, avansurile de la Banca Nationala a Romaniei conducand astfel, la emisiune de bani de hartie fara contravaloare efectiva, aparand ca un factor puternic inflationist.

Avand in vedere toate aceste elemente negative, o buna perioada de timp recurgerea la acest tip de resursa s-a facut cu prudenta, iar in prezent este interzis prin lege ca Banca Nationala a Romaniei sa acopere deficitele Statului prin acordarea unor astfel de avansuri fara dobanda.

Imprumuturile de pe piata interbancara reprezinta a doua categorie de resurse nedepozit ce pot fi atrase prin intermediul operatiunilor pasive. Este realizata atat de bancile comerciale, cat si de catre Trezoreria Statului pe piata monetara, avand ca principala caracteristica rapiditatea cu care aceste resurse sunt obtinute si noutatea din punctul de vedere al Trezoreriei Statului. Asadar, Trezoreria Statului, asemenea bancilor comerciale, poate participa pe piata monetara, atat ca imprumutat, cat si ca imprumutator.

In situatia in care Statul este imprumutat, putem spune ca acesta va recurge la o operatiune pasiva de constituire a resurselor necesare, iar in cazul in care Statul este imprumutator, aceasta reprezinta o operatiune activa, de plasare a surplusului de resurse pe piata, in vederea fructificarii acestuia.

Asadar, participarea pe piata interbancara a Trezoreriei Statului se realizeaza atat in vederea obtinerii disponibilitatilor necesare de la bancile comerciale, care inregistreaza un surplus temporar de resurse (operatiune pasiva), cat si in situatia inversa, de imprumutator de resurse financiare (operatiune activa).

Este bine-cunoscut faptul ca, in cazul in care Trezoreria Statului are calitatea de imprumutat, aceasta resursa, desi disponibila imediat si extrem de "la indemana", este una extrem de costisitoare, fiind indicata folosirea acesteia cu maximum de prudenta. Pe langa aceasta, experienta a demonstrat ca participarea Trezoreriei Statului pe piata interbancara, ca imprumutat (efectuand operatiuni pasive), conduce in mod automat la cresterea ratelor dobanzilor pe aceasta piata, fapt cu consecinte extrem de negative asupra intregii economii. Asadar, recurgerea cu prudenta la aceasta resursa va antrena costuri asociate mai mici si o influenta mai mica asupra ratelor dobanzii.

Concluzionand, putem afirma ca desi este o operatiune pasiva extrem de folosita de catre bancile comerciale, din punctul de vedere al Trezoreriei Statului, acest procedeu nu este unul foarte recomandat, datorita faptului ca necesarul de lichiditate al Trezoreriei este incomparabil mai mare fata de cel al bancilor comerciale, iar costul asociat este unul pe masura.

Emisiunea de hartii de valoare reprezinta ce-a de-a treia operatiune pasiva, prin care atat bancile, cat si Trezoreria Statului isi pot procura resursele necesare, in cel mai scurt timp (tehnica nu prezinta noutate pentru Trezoreria Statului, deoarece a fost folosita inca de la infiintarea Trezoreriei in Romania).

Din punctul de vedere al Trezoreriei Statului, operatiunea pasiva de atragere a resurselor necesare prin intermediul hartiilor de valoare pe termen scurt, este concretizata preponderent in emisiunea de certificate de trezorerie. In conformitate cu dispozitiile legale in vigoare, asigurarea permanenta a echilibrului dintre resursele contului curent general al Trezoreriei Statului si necesitatile de finantare se poate realiza prin mai multe metode (unele dintre ele descrise mai sus), printre care si emisiunea de certificate de trezorerie. Asadar, scopul in care sunt lansate emisiunile de certificate de trezorerie este acela de mentinere a unui sold corespunzator in contul general al Trezoreriei Statului. Acestea reprezinta un element al datoriei publice interne a Statului roman, acesta avand obligatia de rambursare la scadenta a imprumutului contractat si de plata a dobanzilor si a costurilor aferente. Rambursarea se realizeaza din surse stabilite prin dispozitii legale, din surse ale contului general al Trezoreriei Statului si din imprumuturi de stat pentru refinantarea datoriei publice.

Certificatele de trezorerie reprezinta, asadar, titluri de stat lansate pe termen scurt si sunt alcatuite din doua categorii:

1. Certificate de trezorerie denominate in lei: sunt instrumente negociabile, emise pe termen de pana la 1 an, cu scadente diferite, vandute pe piata primara prin Banca Nationala a Romaniei, care actioneaza ca agent al statului.

2. Certificate de trezorerie adresate persoanelor fizice, vandute direct de catre Trezoreriile operative, in scopul atragerii si reintroducerii in circuitul financiar bancar a unor sume importante detinute de catre populatie sub forma de numerar.

Asadar, a treia categorie de operatiuni pasive, prin care Statul actioneaza in sensul obtinerii resurselor necesare, este emisiunea certificatelor de trezorerie. Desi nu este la fel de eficace ca primele doua metode (raportandu-ne la perioada scursa pana in momentul in care Trezoreria intra in posesia fondurilor) este de preferat, in cazul in care se asteapta varfuri de plata previzibile, cum ar fi: rambursari de imprumuturi si dobanzile aferente, plata pensiilor, etc.

Din punctul de vedere al Trezoreriei Statului si al efectelor economico-financiare pe care aceasta operatiune pasiva le presupune, principala problema este aceea de a sti daca, prin dimensiune si mijloace de interventie, Statul nu obtureaza accesul pe piata al celorlalti participanti, privandu-i astfel de o resursa importanta si utila (asa cum am aratat si mai sus, in cazul certificatelor de depozit).

O alta categorie de operatiuni pasive pe care bancile comerciale si, mai nou, Trezoreria Statului le poate desfasura, in vastul proces de atragere a resurselor necesare, sunt operatiunile cu titluri de stat REPO[4] si Reverse REPO .

Din punctul de vedere al Trezoreriei Statului, procedeul este extrem de nou, fiind introdus in panoplia instrumentelor de echilibrare a soldului contului curent al Trezoreriei Statului, abia in noiembrie 2002. Datorita unor prevederi legale anterioare[6], in care se stipuleaza faptul ca o institutie de credit nu poate colateraliza un imprumut cu propriile active (in cazul Trezoreriei Statului, titlurile de stat reprezinta instrumente proprii) si a intarzierii aparitiei cadrului legislativ necesar asimilarii certificatelor de depozit emise de Banca Nationala a Romaniei in categoria activelor eligibile unor astfel de operatiuni, procedeul nu a fost folosit pana in prezent. Insa, este de remarcat tendinta de modernizare a instrumentelor aflate la indemana Statului, in vederea rezolvarii situatiilor lipsei temporare de disponibilitati si de integrare a Trezoreriei Statului in sfera operatiunilor bancare moderne, de ultima ora.

Vanzarea titlurilor de valoare detinute in portofoliu, desi este una dintre operatiunile pasive de procurare a necesarului de resurse cel mai des utilizata de catre bancile comerciale, din punctul de vedere al Trezoreriei Statului, acest tip de operatiune este unul extrem de nou.

Tranzactiile REPO si ReverseREPO, precum si detinerea de catre Trezoreria Statului a unui portofoliu format din titluri de valoare reprezinta un element de modernitate, de aliniere a procedurilor de procurare a resurselor de catre Stat, cu cele folosite de sistemul bancar, procedee care imprima un caracter extrem de flexibil modalitatilor de actiune aflate la "indemana" trezorierilor statului.

Iata de ce, atunci cand, in legislatia in vigoare s-a prevazut posibilitatea ca Trezoreria Statului sa gestioneze un astfel de portofoliu de titluri de valoare, s-a introdus conditia ca instrumentele vizate de aceasta sa aiba grad de risc zero.

Desi operatiunea de constituire a portofoliului de titluri de valoare reprezinta o operatiune activa, in momentul in care Statul are nevoie acuta de lichiditati pentru a face fata platilor exigibile, una din modalitatile rapide de procurare a acestor resurse este preschimbarea acestor instrumente pe piata secundara, operatiune literlalmente pasiva.

Ultima dintre operatiunile pasive avute in vedere in lucrarea de fata, desfasurate de catre bancile comerciale, cat si de Trezoreria Statului sunt imprumuturile pe termen lung.

Trezoreria Statului este autorizata prin legile in vigoare sa contracteze imprumuturi pe termen lung, atat de pe piata interna, cat si de pe piata externa, in urmatoarele scopuri:

. finantarii deficitului bugetului de stat;

. refinantarii datoriei publice;

. sustinerii balantei de plati si consolidarea rezervei valutare a statului;

. finantarea proiectelor de investitii pentru dezvoltarea sectoarelor prioritare ale economiei;

. finantarea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii cu capital majoritar romanesc;

. finantarea achizitionarii de bunuri si servicii, inclusiv importul de materii prime si resurse energetice;

. indeplinirea obligatiilor legate de garantiile de stat pentru imprumuturi;

. amortizarea si achitarea imprumuturilor guvernamentale si rascumpararea datoriei neachitate, incluzand, capitalul, dobanda si alte costuri;

. finantarea cheltuielilor legate de lichidarea consecintelor dezastrelor naturale si a altor calamitati;

. alte necesitati aprobate prin legi speciale.

Disponibilitatile in valuta gestionate de Ministerul Finantelor Publice, provenite din imprumuturi de stat destinate finantarii deficitului bugetului de stat si refinantarii datoriei publice, precum si din alte surse prevazute de lege, se pastreaza in conturi deschise la Centrala Bancii Nationale a Romaniei, care functioneaza in afara contului curent general al Trezoreriei Statului si se utilizeaza potrivit legii.