Procesul bugetar la nivel national

Procesul bugetar la nivel national

Fazele si trasaturile procesului bugetar

Legile bugetare cuprind la venituri, estimarile anului bugetar, la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizarile continute in legi specifice, deficitul sau excedentul bugetar, dupa caz, precum si reglementarile specifice exercitiului bugetar.

Sub aspectul realizarii sale in timp, procesul bugetar dureaza circa 2 ani si jumatate, intinzandu-se pe 3 ani calendaristici consecutivi. Astfel, in a doua jumatate a primului an calendaristic are loc intocmirea proiectului legii bugetare si dimensionarea cifrelor bugetare aferente, care se aproba de forul legislativ, in anul al doilea se realizeaza executia bugetara curenta, iar in anul al treilea se incheie contul de executie bugetara, care este supus aprobarii Parlamentului.

Operatiunile ce compun procesul bugetar poarta amprenta specificului national al cadrului legislativ si administrativ in care se deruleaza, dar prezinta si o serie de trasaturi comune. Astfel, acesta este un proces:

• de decizie, care consta in ordonarea prioritatilor si in alocarea resurselor necesare finantarii obiectivelor vizate, avand utilitate publica. Decizia ce trebuie luata este una din cele mai grele, deoarece resursele sunt limitate si se situeaza, in toate cazurile, sub nivelul necesitatilor publice;
• predominant politic, intrucat deciziile privind alocarea resurselor bugetare nu se intemeiaza pe criterii sau informatii ale pietei, ci au la baza obiectivele programului de guvernare, fixate de partidul (sau coalitia de partide) care detine majoritate parlamentara;
• complex, ca urmare a faptului ca este realizat prin participarea unui mare numar de subiecti, de natura diferita, fiecare cu interesele, nevoile si posibilitatile sale;
• ciclic, realizandu-se succesiv si dupa un calendar riguros, potrivit cerintelor principiilor anualitatii si publicitatii bugetare;
• strict reglementat, astfel ca in derularea sa concreta se impune respectarea legislatiei in materie si a normelor metodologice elaborate in acest scop de catre Ministerul Finantelor (sau Ministerul Bugetului);
• de larg impact public, cu implicatii la nivel macro si microeconomic, care se manifesta atat in plan economic, cat si social. Fundamentarea bugetului se inscrie ca o componenta esentiala a procesului de stabilizare macroeconomica durabila, prin aceea ca soldul bugetului influenteaza, direct sau indirect, atat evolutia cresterii economice, a nivelului preturilor, a somajului, cat si evolutia ratei dobanzii si a soldului contului curent al balantei de plati.

Transpunerea in practica a etapelor procesului bugetar in tarile democratice din punct de vedere politic, economic si social se realizeaza prin sistemul institutiilor publice specifice statului de drept. Caracteristica fundamentala a acestui sistem institutional o reprezinata, pe de o parte, separarea, pe orizontala, in subsisteme institutionale ale celor trei puteri din stat (legislativa, excutiva si judecatoreasca), iar pe de alta parte, subordonarea, pe verticala, a institutiilor in cadrul fiecaruia din aceste subsisteme. Acest mod de organizare si functionare a institutiilor care participa la realizarea procesului bugetar, asigura prevenirea abuzului de putere din partea uneia sau a alteia dintre institutii.

Elaborarea proiectului de buget

Proiectul legii bugetare este rezultatul unui proces complex, cu caracter iterativ, care consta in dimensionarea marimii alocatiilor bugetare destinate finantarii obiectivelor de utilitate publica ale perioadei, precum si a resurselor financiare ce urmeaza sa fie mobilizate, pe surse de provenienta. In proiectul legii bugetare anuale sunt reflectate principalele optiuni ale Guvernului in diverse domenii ale vietii social-economice, astfel ca prin continutul si aria sa de cuprindere, acest proiect are caracterul unui document de cea mai mare importanta.

Intocmirea proiectului legii bugetare se realizeaza de catre organisme diferite, in diferite tari, in functie de competentele stabilite de lege in ce priveste initiativa bugetara. Din acest punct de vedere, in practica internationala se disting:

sistemul initiativei guvernamentale;

sistemul mixt - al initiativei parlamentare si guvernamentale;

sistemul initiativei prezidentiale.

Sistemul initiativei guvernamentale consta in abilitarea Guvernului de a stabili sau sprijini masurile vizand aprobarea cheltuielilor publice sau instituirea de venituri publice.

Acest sistem este practicat in Marea Britanie, unde proiectul bugetului se elaboreaza sub coordonarea Cancelarului Tezaurului. In acest sens, Institutia Tezaurului Public primeste si centralizeaza toate propunerile de cheltuieli elaborate de celelalte ministere, avand dreptul de a controla aceste propuneri si de a cere eventuala lor revizuire; de asemenea, Tezaurul are competenta de a se ingriji de stabilirea structurii si a dimensiunilor veniturilor publice.

Propunerile bugetare pot fi amendate de catre Camera Comunelor, dar aceste amendamente trebuie sa fie insusite de Guvern. Camera Lorzilor primeste proiectul de buget doar pentru informare, neavand atributii in acest domeniu.

Sistemul mixt se refera la asumarea initiativei bugetare atat de catre Parlament, cat si de catre Guvern.

Acest sistem se aplica in Franta si in alte tari europene. Potrivit acestui sistem, Ministerul Finantelor are rolul indrumarii metodologice a operatiunilor de elaborare a proiectelor si al centralizarii propunerilor tuturor ministerelor si al altor subiecti bugetari, intocmind o schita de buget.

Daca intre orientarile de politica bugetara elaborate de Ministerul Finantelor, pe de o parte, si propunerile proprii ale subiectilor bugetari, pe de alta parte, intervin divergente, a 242c24c cestea sunt analizate intr-o prima instanta de specialisti in domeniu.

In a doua etapa se incearca solutionarea divergentelor prin discutii intre Ministerul Finantelor cu ceilalti ministri sau conducatori ai centrelor de responsabilitate, iar in a treia etapa se ajunge la Primul Ministru.

Echilibrarea si definitivarea proiectului de buget, precum si a celorlalte documente insotitoare, se realizeaza de catre Guvern, dupa care se inainteaza Parlamentului spre dezbatere si aprobare. Aceste documente sunt:

expunerea de motive si proiectul de lege pentru aprobarea bugetului;

anexele la proiectul de lege, care redau structura veniturilor si cheltuielilor (alocatiilor bugetare);

elementele de fundamentare luate in considerare de catre Guvern, care sunt necesare Parlamentului pentru analiza proiectului.

Sistemul initiativei prezidentiale se practica in SUA, unde proiectul bugetului federal este elaborat de catre Presedintele tarii.

In acest scop, functioneaza un birou bugetar special, care centralizeaza si revizuieste propunerile departamentelor si le prezinta presedintelui spre examinare. Dupa definitivarea sa, proiectul de buget este inaintat Congresului, impreuna cu un raport asupra situatiei financiare de ansamblu si asupra contului executiei bugetare pe anul expirat. De asemenea, raportul se refera la mersul executiei bugetare pe anul in curs, precum si la programul financiar pentru anul urmator. In fine, in acest mesaj al Presedintelui sunt expuse si orientarile generale ale politicii interne si externe a SUA.

In Romania, potrivit prevederilor Constitutiei, proiectul bugetului de stat si cel al bugetului asigurarilor sociale de stat se elaboreaza anual de catre Guvern si sunt supuse aprobarii Parlamentului, prin proiecte de lege separate.

Revenind la mecanismul elaborarii proiectului de buget, mentionam ca atributiile de coordonare, finalizare si prezentare catre Guvern a acestuia le are Ministerul Finantelor Publice. Acesta, impreuna cu institutiile de prognoza, Banca Centrala si celelalte ministere, stabileste, pe baza programului de guvernare aprobat de Parlament, premisele de la care se porneste in elaborarea proiectului de buget.

In conformitate cu articolul nr.28 din Legea nr.500/2002 privind finantele publice se prevede ca proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaboreaza de catre Guvern, prin Ministerul Finantelor Publice, pe baza urmatoarelor elemente:

a)              prognozele indicatorilor macroeconomici si sociali pentru anul bugetar in curs de elaborare si pentru urmatorii 3 ani;

b)              politicile fiscale si bugetare;

c)              prevederile memorandumurilor de finantare si de intelegere, precum si ale acordurilor internationale cu organisme si institutii financiare internationale, semnate si/sau ratificate;

d)              politicile si strategiile sectoriale, prioritatile stabilite in formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;

e)              propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;

f)                programele intocmite de catre ordonatorii principali de credite in scopul finantarii unor actiuni sau ansamblu de actiuni, carora le sunt asociate obiective precise si indicatori de rezultate si de eficienta;

g)              propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum si de transferuri consolidabile pentru autoritatile administratiei publice locale;

h)              posibilitatilor de finantare a deficitului bugetar.

Calendarul bugetar pana la aprobarea bugetului include urmatoarele etape:

Elaborarea indicatorilor macroeconomici

Indicatorii macroeconomici si sociali pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget, precum si pentru urmatorii 3 ani, sunt elaborati de organele abilitate pana la data de 31 martie a anului curent. Acesti indicatori vor fi actualizati pe parcursul desfasurarii procesului bugetar.

Stabilirea limitelor de cheltuieli

Ministerul Finantelor Publice inainteaza Guvernului, pana la data de 1 mai, obiectivele politicii fiscale si bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget si urmatorii 3 ani, impreuna cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite, urmand ca acesta sa le aprobe pana la data de 15 mai si sa informeze comisiile pentru buget, finante si banci ale Parlamentului asupra principalelor orientari ale politicii sale macroeconomice si ale finantelor publice.

Transmiterea scrisorii-cadru

Ministrul finantelor publice are obligatia de a transmite ordonatorilor principali de credite, pana la data de 1 iunie a fiecarui an, o scrisoare-cadru in care va specifica contextul macroeconomic pe baza caruia vor fi intocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum si limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.

In cazul in care schimbarea cadrului macroeconomic impune modificarea limitelor de cheltuieli, acestea vor fi adaptate de catre Guvern, la propunerea Ministerului Finantelor Publice. Pana la data de 15 iunie Ministerul Finantelor Publice trebuie sa comunice ordonatorilor principali de credite limitele de cheltuieli, astfel redimensionate, in vederea definitivarii proiectelor de buget.

Depunerea propunerilor bugetare ale ordonatorilor principali de credite

Ordonatorii principali de credite au obligatia ca pana la data de 15 iulie a fiecarui an sa depuna la Ministerul Finantelor Publice propunerile pentru proiectul de buget si anexele la acesta, pentru anul bugetar urmator, cu incadrarea in limitele de cheltuieli, si estimarile pentru urmatorii 3 ani. Camera Deputatilor si Senatul, cu consultarea Guvernului, isi aproba bugetele proprii si le inainteaza Guvernului in vederea includerii lor in proiectul bugetului de stat. Autoritatile administratiei publice locale au aceeasi obligatie pentru propunerile de transferuri consolidate si de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Ministerul Finantelor Publice examineaza proiectele de buget si poarta discutii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora, in caz de divergenta hotaraste Guvernul. Proiectele de buget si anexele la acesta in forma definitiva se depun la Ministerul Finantelor Publice pana la data de 1 august a fiecarui an.

Transmiterea raportului si proiectelor legilor bugetare la Guvern si Parlament

Ministerul Finantelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite si a bugetului propriu, intocmeste proiectele legilor bugetare si proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern pana la data de 30 septembrie a fiecarui an. Proiectul legii bugetului de stat este insotit de un raport privind situatia macroeconomica pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget si proiectia acesteia in urmatorii 3 ani. Acest raport va cuprinde un rezumat al politicilor macroeconomice in contextul carora au fost elaborate proiectele de buget, precum si strategia Guvernului in domeniul investitiilor publice. Raportul si proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal-bugetara a Guvernului, precum si alte informatii relevante in domeniu. Dupa insusirea de catre Guvern a proiectelor legilor bugetare si de buget, acesta le supune spre adoptare Parlamentului cel mai tarziu pana la data de 15 octombrie a fiecarui an.

Proiectul bugetului de stat este asumat de Guvern si de catre fiecare membru in parte. Ca urmare, in spiritul solidaritatii guvernamentale, membrii Executivului au obligatia, ca alaturi de ministrul finantelor, sa sustina, in cadrul dezbaterilor parlamentare, proiectul de buget in forma insusita de Guvern.

Aprobarea bugetului

Proiectul legii bugetare si cifrele bugetare previzionate pentru noul an sunt supuse dezbaterii si aprobarii puterii legislative din fiecare tara, intrucat bugetul public are incidenta asupra celei mai mari parti a populatiei si reprezinta atat principalul instrument, cat si principalul mijloc de infaptuire a politicii economico-sociale si financiare a statului.

In Franta, Adunarea Nationala examineaza proiectul de buget in prima instanta, avand prioritate in materie bugetara, in raport cu Senatul. Comisiile Adunarii Nationale au insa drepturi limitate, vizand propunerile de suprimare sau reducere a unor cheltuieli bugetare, precum si de majorare a veniturilor bugetare. Proiectul de lege astfel modificat se dezbate si in Senat, care are aceleasi prerogative. Dupa dezbaterile din Senat, proiectul cu eventualele propuneri ale Senatului, se rediscuta in Adunarea Nationala. Ca urmare, Adunarea Nationala are competenta de a se pronunta si asupra propunerilor Senatului. Eventualele divergente se discuta si se solutioneaza de o comisie mixta compusa din reprezentanti ai celor doua camere. Ratificarea finala a legii de finante anuala (cum este numita legea bugetului public in Franta) se realizeaza de catre Presedintele Republicii, care o semneaza, atunci cand o considera convenabila. Daca unele prevederi nu sunt convenabile, Presedintele are posibilitatea sa solicite reexaminarea proiectului de catre Parlament.

In Marea Britanie, initiativa bugetara revine Guvernului. Aici, Camera Comunelor primeste proiectul si poate face propuneri de amendamente, care trebuie sa fie insusite de catre Guvern. In caz contrar, Primul Ministru ar considera aceste amendamente ca un vot de neincredere, cu toate consecintele rezultate dintr-o asemenea situatie. Dezbaterea proiectului de buget se realizeaza in cadrul a 26 sedinte ordinare ale Camerei Comunelor, iar daca in acest interval limitat nu se reuseste examinarea sa integrala, bugetul public este considerat aprobat la nivelul cifrelor inscrise in proiect. Cu o luna inainte de inchiderea sesiunii parlamentare, proiectul este adus si la cunostinta Camerei Lorzilor, dar numai cu scop informativ, intrucat aceasta camera nu are dreptul sa modifice proiectul de buget si nu are competenta votarii lui. Potrivit traditiei, bugetul aprobat de parlamentul britanic capata putere de lege dupa ce este sanctionat de seful statului, respectiv monarhul legal.

In SUA, Presedintele are obligatia legala de a prezenta proiectul de buget intregului Congres in luna ianuarie. Acest proiect se dezbate mai intai in Camera Reprezentantilor, dar acesteia nu i s-a rezervat decat dreptul de a modifica incasarile din impozite. In schimb, Senatul are atributii mai mari, fiind abilitat sa majoreze sau sa reduca veniturile si cheltuielile bugetare propuse de Presedinte, avand competenta sa introduca noi venituri sau sa includa noi alocatii bugetare. Pentru a deveni lege, proiectul de buget federal adoptat de Congresul SUA, trebuie sa fie insusit si de catre Presedintele tarii, care poate sa se foloseasca de dreptul sau de veto pentru a-l respinge. In acest caz, proiectul este retrimis Congresului pentru o noua dezbatere si o noua votare. Daca la cea de-a doua votare, bugetul este adoptat prin votul a doua treimi din numarul membrilor fiecarei camere, Presedintele tarii este obligat sa-l semneze si sa-l publice in aceasta forma.

In Germania, nu exista o ierarhizare a camerelor parlamentului, astfel ca, in dezbaterea si aprobarea bugetului federal, cele doua camere ale parlamentului au drepturi egale. Ambele primesc proiectul de buget si al legii bugetare, pe care le discuta si le aproba. In cazul in care se ajunge la divergente intre cele doua camere, se recurge la o comisie de mediere care definitiveaza legea bugetara, inainte de a se ajunge la procedura votarii sale.

In Romania, cele doua camere ale parlamentului au si ele drepturi egale in ce priveste adoptarea legii bugetului de stat. Aceste drepturi nu se exercita separat, ci prin dezbaterea si aprobarea bugetului in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, potrivit prevederilor din Constitutie.

Bugetele se aproba de Parlament pe ansamblu, pe parti, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum si alineate, dupa caz, si pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum si creditele de angajament pentru actiuni multianuale. Estimarile pentru urmatorii 3 ani reprezinta informatii privind necesarul de finantare pe termen mediu si nu vor face obiectul autorizarii pentru anii bugetari respectivi.

Prima etapa, examinarea proiectului bugetului, a raportului Guvernului si a proiectului legii bugetare anuale se realizeaza de catre comisiile permanente ale Parlamentului (structurate pe domenii de activitate) si apoi analiza si aprobarea in comisia de specialitate a legislativului, adica cea de buget-finante ale fiecarei camere. In calitatea lor de comisii sesizate in fond, comisiile permanente buget-finante examineaza si dezbat cele trei documente, la care se adauga eventualele amendamente. La aceste dezbateri sunt invitati ministrul finantelor si alti ministri, precum si parlamentarii din comisiile avizatoare. In masura in care nu exista elemente vizand atingerea unor interese nationale care recomanda pastrarea secretului, la aceste dezbateri pot fi invitati si reprezentanti ai presei. In final, comisiile reunite intocmesc un raport comun care concluzioneaza asupra adoptarii celor doua proiecte sau asupra respingerii lor, daca este cazul.

Etapa a doua se deruleaza in cadrul sedintei comune a celor doua camere. Reprezentantul Guvernului prezinta expunerea de motive vizand elaborarea proiectului bugetului de stat si a legii bugetare anuale, continutul acestor proiecte si situatia economico-financiara a tarii.

Dupa aceea se trece la dezbaterea generala. Daca prin raportul comun al comisiilor permanente s-a propus respingerea proiectelor, dupa incheierea dezbaterilor generale, presedintele sedintei comune poate cere acesteia sa se pronunte prin vot asupra respectivei propuneri. Daca, insa, raportul comun a propus adoptarea proiectelor, se trece la faza a doua, consacrata dezbaterii si aprobarii pe articole a proiectului legii bugetare si a fiecarei prevederi din proiectul bugetului de stat.

Pe parcursul dezbaterilor din Parlament, membrii acestuia, grupati in cadrul diferitelor formatiuni politice, propun amendamente la proiectul de buget. Prin acestea parlamentarii incearca sa satisfaca cat mai multe din solicitarile cetatenilor care-l reprezinta si care le-au acordat votul in baza unei anumite platforme politice electorale.

Transarea setului de amendamente care sunt aprobate de Parlament se face prin negocieri politice intre partidele parlamentare, cu respectarea principiului majoritatii. Astfel, partidul sau coalitia de partide care formeaza majoritatea politica parlamentara isi poate impune propriile amendamente in mai mare masura decat partidele aflate in opozitie. Dupa incheierea acestor dezbateri, urmeaza procedura votarii de ansamblu a legii bugetare si a cifrelor bugetare din anexele acesteia.

Pentru a deveni lege, proiectele bugetare se inainteaza Presedintelui Romaniei pentru promulgare.

In practica parlamentara se poate intalni si situatia cand dezbaterile se prelungesc peste durata limita prevazuta, iar legea bugetara sa nu fie votata pana la inceputul exercitiului financiar urmator.

Pentru depasirea unui astfel de impas, s-au configurat doua variante practice:

• Varianta aprobarii si executiei unor douasprezecimi bugetare provizorii

Douasprezecimile bugetare provizorii sunt bugete ale caror venituri si cheltuieli reprezinta a douasprezecea parte din cifrele inscrise in proiectul inca nevotat. Aceste douasprezecimi se pun in executare odata cu inceperea noului an bugetar, recunoscandu-se vocatia lor bugetara (spre exemplu in Belgia, Franta, Italia).

• Varianta incuviintarii trecerii la executia bugetara, conform cifrelor inscrise in bugetul exercitiului in curs de expirare

Varianta a doua este mai simpla si mai operativa si consta in trecerea la executia bugetara in limita cifrelor din legea bugetara a anului in curs de expirare, Guvernul avand incredintarea legala pentru aceasta.

In Romania, in conformitate cu prevederile articolului nr.37 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, daca legile bugetare nu au fost adoptate cu cel putin 3 zile inainte de expirarea exercitiului bugetar, Guvernul indeplineste sarcinile prevazute in bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputand depasi de regula 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu exceptia cazurilor deosebite, temeinic justificate de catre ordonatorii principali de credite, sau, dupa caz, 1/12 din sumele propuse in proiectul de buget, in situatia in care acestea sunt mai mici decat cele din anul precedent.

Executia bugetului

Dupa promulgarea de catre Presedinte, legea privind bugetul se publica in buletinul oficial al tarii, moment in care bugetul devine operational, trecandu-se la executia acestuia, care se realizeaza pe durata anului bugetar.

Executia bugetului de stat reprezinta ansamblul operatiunilor privind incasarea veniturilor si efectuarea propriu-zisa a cheltuielilor aprobate de catre Parlament.

In derularea acestor operatiuni intervin mii de participanti- institutii financiare, aparatul fiscal, Trezoreria publica, banci, agentii guvernamentale, contribuabili etc.- dar raspunderea generala pentru aducerea la indeplinire a autorizatiei parlamentare revine Guvernului.

Responsabilitatea executiei bugetare revine Guvernului, care, prin institutiile sale componente, trebuie sa-si dovedeasca capacitatea de administrare atat a procesului de colectare la un nivel cat mai ridicat a veniturilor, cat si a procesului de utilizare eficienta a alocatiilor bugetare.

Pentru aceasta, realizarea veniturilor bugetare in cuantumul prevazut constituie o obligatie, in timp ce efectuarea cheltuielilor pana la nivelul aprobat reprezinta un drept al sau. In acest sens, Guvernul trebuie sa aiba in vedere ca veniturile inscrise in buget reprezinta suma minima de incasat (cu exceptia acelora provenite din imprumuturi, la care nivelul prevazut este maxim), iar cheltuielile aprobate reprezinta limitele maxime pana la care pot fi acordate credite bugetare.

Prin legile bugetare anuale se prevad si se aproba creditele bugetare pentru cheltuielile fiecarui exercitiu bugetar, precum si structura functionala si economica a acestora. Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exercitiului bugetar. Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate si utilizate pentru finantarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finantarea altui capitol.

Caracteristica esentiala a procesului executiei bugetului de stat consta in separarea activitatilor de executare a cheltuielilor de cele de executare a veniturilor, fiecare dintre acestea folosind instrumente si proceduri diferite.

Complexitatea procesului de executie bugetara impune ca in fiecare tara, in cadrul Ministerului Finantelor, sa fie organizate structuri adecvate pentru coordonarea tuturor informatiilor cu privire la executia veniturilor si a cheltuielilor.

In executia partii de cheltuieli a bugetului de stat se parcurg succesiv urmatoarele etape: angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata.

Angajarea reprezinta asumarea de catre un organism public a obligatiei de a plati unei terte persoane fizice sau juridice o anumita suma de bani repartizata din bugetul de stat. Aceasta obligatie rezulta dintr-un act legal - contract, hotarare judecatoreasca, decizie sau ordin ministerial - si este legata de livrarea catre stat a unor bunuri, executarea unor lucrari sau prestarea unor servicii in favoarea statului, numirea sau angajarea unor functionari publici. Angajarea este consecinta unei decizii deliberate, avand natura voluntara, dar exista si cazuri cand aceasta este fortuita, avand natura involuntara, in situatia platilor impuse de acoperirea unor pagube produse de accidente sau calamitati, precum si de alte evenimente de forta majora.

Angajarea cheltuielilor publice se efectueaza de catre ordonatorii de credite bugetare si se bazeaza fie pe prerogativele guvernamentale in materie, in limita creditelor bugetare aprobate, fie pe deciziile organului legislativ, pentru situatiile speciale intervenite.

Lichidarea constituie operatiunea prin care se verifica si se constata realitatea in legatura cu realizarea furnizarii lucrarii sau a serviciului prestat in favoarea statului, in functie de care se stabileste cuantumul platii ce urmeaza a fi efectuata. Lichidarea trebuie sa aiba la baza actele justificative privind livrarile de bunuri, lucrarile executate si serviciile prestate, statele de plata a salariilor si altor drepturi banesti, fiind o operatiune posterioara realizarii prestatiilor catre institutia de stat angajatoare a cheltuielilor bugetare.

Ordonantarea presupune emiterea unui ordin de plata sau a unei dispozitii de plata prin care, pe baza evaluarii realizate prin lichidare, se dispune plata in favoarea unui tert indreptatit la aceasta. In cazul efectuarii de cheltuieli ale statului unor legi cu o mare valabilitate in timp, cum ar fi plata dobanzilor aferente datoriei publice sau a salariilor functionarilor publici, se trece direct la operatiunea de plata, fara o ordonantare prealabila.

Plata este operatiunea prin care are loc stingerea obligatiei banesti a statului fata de persoanele indreptatite. Aceasta se efectueaza prin instrumente de plata fara numerar, prin mandat postal sau in numerar, dupa caz.

Primele trei operatii - angajarea, lichidarea si ordonantarea - cad in sarcina ordonatorilor de credite, iar plata se efectueaza numai de gestionarii banilor publici -avand calitatea de casieri sau contabili platitori.

Aceasta distinctie de functii are rolul de a garanta executia bugetului in conformitate cu prevederile legale, de a preintampina delapidarile, deturnarile de fonduri, risipa sau fraudele.

Executia partii de venituri a bugetului statului se realizeaza prin aparatul fiscal al Minsterului Finantelor Publice si consta in derularea mai multor faze procedurale succesive.

In cazul impozitelor directe fazele executiei bugetare sunt urmatoarele: asezarea impozitelor, lichidarea, emiterea titlului de percepere a impozitelor si perceperea propriu-zisa a acestora.

Asezarea impozitului se refera la stabilirea obiectului impunerii, la constatarea existentei materiei impozabile, precum si la evaluarea marimii acesteia.

Lichidarea este operatiunea prin care se determina cuantumul impozitului datorat de o persoana fizica sau juridica. Pe baza acestei operatiuni are loc deschiderea rolului pentru fiecare persoana fizica sau juridica desemnata de lege, prin care se inscrie suma datorata cu titlu de impozit in debitul fiecarui contribuabil.

Emiterea titlului de percepere a impozitului consta in inscrierea cuantumului impozitului datorat, calculat prin operatiunea de lichidare anterioara, intr-un act sau dispozitie, pe baza careia se autorizeaza perceperea sa ca venit al bugetului de stat. Forma si denumirea actului legal vizand perceperea impozitului sunt diferite in functie de situatia concreta a contribuabililor. Astfel, pentru contribuabilii debitori care achita spontan se emit titluri de incasare.

Perceperea propriu-zisa a impozitului presupune incasarea efectiva a acestuia, in cuantumul si la termenul stabilit. Prin aceasta operatiune are loc stingerea obligatiilor fiscale ale persoanelor fata de bugetul de stat. In cazul in care contribuabilii nu-si achita obligatiile fiscale la termenele stabilite, in cadrul operatiunii de percepere a impozitului se include si urmarirea, care antreneaza executarea silita a debitorilor rau-platnici ai statului.

Pentru impozitele indirecte, ca si pentru celelalte venituri bugetare, exista proceduri specifice de executie.

In executia  practica a veniturilor bugetare, fazele de natura administrative (asezarea impozitului, lichidarea si emiterea titlului de percepere) sunt delimitate institutional de operatiunea gestionara de percepere a impozitului (incasarea efectiva).

Astfel, primele trei operatiuni se realizeaza de catre organele specializate ale Ministerului Finantelor Publice, care formeaza aparatul fiscal, iar cea de-a patra operatiune se efectueaza de contabili-incasatori aflati in serviciul Trezoreriei publice sau al bancilor care au mandatul executarii de casa a bugetului de stat.

Incheierea si aprobarea contului de executie bugetara

Executia bugetului de stat presupune inregistrarea contabila a veniturilor si cheltuielilor, precum si a incasarilor si platilor aferente acestora.

Pe baza situatiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor privind executia de casa a bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si a bugetelor fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au aceasta sarcina, si in urma verificarii si analizarii acestora, Ministerul Finantelor Publice elaboreaza contul general anual de executie a bugetului de stat si, respectiv, contul de executie a bugetului asigurarilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de executie a bugetelor fondurilor speciale si bugetele ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele la acestea, pe care le prezinta Guvernului. Ordonatorii principali de credite au obligatia sa intocmeasca si sa anexeze la situatiile financiare anuale rapoarte anuale de performanta, in care sa prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate si cele obtinute, indicatorii si costurile asociate, precum si situatii privind angajamentele legale.

Contul general anual de executie a bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, precum si conturile anuale de executie a bugetelor fondurilor speciale se intocmesc in structura bugetelor aprobate si au ca anexe conturile anuale de executie a bugetelor ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele acestora.

Guvernul analizeaza si prezinta spre adoptare Parlamentului contul general anual de executie a bugetului de stat, a bugetului asigurarilor sociale de stat si celelalte conturi anuale de executie, pana la data de 1 iulie a anului urmator celui de executie.

Competenta aprobarii contului general anual de executie a bugetului de stat revine Parlamentului.

Contul general anual de executie a bugetului de stat, a bugetului asigurarilor sociale de stat si celelalte conturi anuale de executie se aproba prin lege dupa verificarea acestora de catre Curtea de Conturi.

Contul general anual de executie bugetara reflecta totalitatea operatiunilor privind incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor bugetului de stat. La finele anului bugetar, pe baza soldului acestui cont rezulta situatia de echilibru bugetar, de excedent sau deficit.

Operatiunile aferente unui an bugetar sunt reflectate in contul de executie bugetara, in functie de solutia adoptata pentru durata executiei bugetului. Astfel, aceasta durata poate fi limitata strict la un an (in cazul sistemului de gestiune) sau poate fi de 15-18 luni (in cazul sistemului de exercitiu).

In cadrul sistemului de gestiune, contul general anual de executie bugetara si anexele sale cuprind numai operatiile care s-au realizat efectiv pana la finele anului bugetar. Veniturile neincasate si cheltuielile neefectuate, desi au fost autorizate de Parlament pentru anul respectiv, vor fi evidentiate in contul de incheiere a executiei bugetare din anul urmator. Acest sistem nu ofera o situatie clara pentru analiza executiei bugetului fiecarui an, ca urmare a reportarii in anul urmator a operatiunilor neefectuate in anul expirat.

Sistemul de exercitiu presupune reflectarea in contul general anual de executie a tuturor operatiunilor aferente fiecarui buget, chiar daca acestea se realizeaza dupa data incheierii anului bugetar. Potrivit acestui sistem, o perioada de 3-6 luni vor functiona doua conturi bugetare - cel referitor la anul bugetar precedent si cel pentru bugetul in curs. Sistemul este mai avantajos intrucat in contul de incheiere a executiei bugetare sunt reflectate rezultatele finale ale bugetului anului la care se refera.

Prin examinarea si adoptarea contului general de executie bugetara, Parlamentul exercita controlul sau asupra modului in care a fost adusa la indeplinire autorizatia bugetara si ajunge sa cunoasca situatia financiara a statului si a structurilor sale componente.

In situatia inregistrarii unui deficit bugetar, Parlamentul are competenta sa decida asupra modului si termenelor de acoperire a acestuia, analizand propunerile Guvernului. Ministerul Finantelor Publice intocmeste anual contul general al datoriei publice a statului. Contul general al datoriei publice a statului va fi anexat la contul general anual de executie a bugetului de stat, ce se depune la Parlament, potrivit prevederilor prezentei legi. Contul general al datoriei publice a statului cuprinde conturile datoriei publice interne si datoriei publice externe directe a statului si situatia garantiilor guvernamentale pentru credite interne si pentru credite externe primite de catre alte persoane juridice.

Controlul bugetar

Controlul executiei bugetare este o etapa importanta a procesului bugetar, a carei necesitate deriva din restrictiile ce trebuie luate in considerare la alocarea pe destinatii a resurselor bugetare, avandu-se in vedere caracterul limitat al acestora.

El este cerut atat din considerente de ordin politic, cat si din considerente de ordin financiar. Din punct de vedere politic, Parlamentul este interesat ca Guvernul sa realizeze incasarea veniturilor bugetare aprobate si sa nu depaseasca cheltuielile bugetare stabilite, in conditiile indeplinirii tuturor obiectivelor vizate. Considerentele financiare vizeaza cresterea interesului Guvernului si a tuturor subiectilor bugetari pentru buna gestionare a fondurilor statului, prevenire deturnarilor de fonduri, a delapidarilor, evitarea risipei si a fraudelor.

Controlul executiei bugetului de stat se exercita de o seama de organe imputernicite, fiind de natura politica, jurisdictionala si administrativa.

Controlul politic se exercita de catre Parlament, prin dezbaterea si aprobarea proiectelor de buget si a contului general anual de executie a bugetului, impreuna cu anexele sale. Acest control se exercita si in cursul executiei bugetare, prin examinarea rapoartelor periodice ale Guvernului, prin controale efective realizate, in unele situatii, de comisiile parlamentare, prin audierea membrilor Guvernului sau a oricaror altor persoane care administreaza si gestioneaza fonduri publice. O alta forma a controlului parlamentar este reprezentata de examinarea si adoptarea eventualelor legi rectificative, prin care autorizatia parlamentara anuala privind bugetul este revizuita.

Controlul jurisdictional se efectueaza de organele specializate ale statului in vederea stabilirii raspunderii juridice a subiectilor, in cazul administrarii si gestionarii defectuoase a fondurilor publice. In Romania, incepand cu 1 martie 1993, functioneaza Curtea de Conturi, ca organ de control asupra formarii, administrarii si utilizarii resurselor financiare ale statului si ale sectorului public. Pentru a se putea pronunta asupra legalitatii actelor aferente procesului bugetar, Curtea de Conturi controleaza activitatea tuturor ordonatorilor de credite bugetare. Controlul jurisdictional se refera si la descarcarea de gestiune a administratorilor si gestionarilor de fonduri publice, atunci cand operatiunile si conturile lor au fost gasite in ordine. In caz contrar, este angajata raspunderea juridica a acestora, iar sumele aflate in afara legalitatii sunt trecute in debitul persoanelor gasite vinovate. Neajunsurile constate in activitatea ministrilor, ca ordonatori principali de credite bugetare, nu sunt judecate de catre aceasta curte, ci se aduc la cunostinta sefului statului si Parlamentului.

Controlul administrativ include atat controlul exercitat de organele de specialitate ale Ministerului Finantelor, cat si controlul realizat in interiorul fiecarei institutii publice, sub forma controlului ierarhic exercitat de ordonatorii principali de credite asupra modului cum aceste credite sunt consumate de catre subordonati si a controlului intern. Ca organ specializat al administratiei centrale de stat, Ministerul Finantelor Publice are atributii permanente de control asupra operatiunilor de executie bugetara. In acest sens, se urmareste modul de respectare a legilor care reglementeaza instituirea si perceperea veniturilor bugetare, a legii prin care a fost adoptat bugetul de stat, precum si aspectele privind eficienta cheltuielilor bugetare. Celelate organe ale administratiei publice sunt obligate sa exercite controlul preventiv si de gestiune asupra formarii veniturilor proprii si a utilizarii resurselor ce le-au fost puse la dispozitie, inclusiv asupra patrimoniului public din domeniile lor de activitate. In acest sens, un rol important revine darilor de seama contabile, pe care ordonatorii principali de credite sunt obligati sa le intocmeasca si sa le depuna la Ministerul Finantelor Publice.

Executia de casa a bugetului prin sistemul bancar si prin sistemul de trezorerie

Obiectul executiei de casa a bugetului

Executia bugetului, respectiv incasarea propriu-zisa a veniturilor, efectuarea de plati, mobilizarea de resurse financiare pentru finantarea deficitului, necesita un sistem organizat pentru derularea fluxurilor bugetare atat in numerar, cat si fara numerar.

Aceasta activitate in care intervin numeroase operatiuni banesti efectuate prin casierii si prin viramente intre conturi, este cunoscuta sub denumirea de executia de casa a bugetului.

Prin acest sistem se urmaresc si alte obiective specifice executiei bugetare, referitoare la:

supervizarea platilor si incasarilor;

gestiunea disponibilitatilor bugetare;

asigurarea informatiei pentru inregistrarea contabila a fluxurilor bugetare;

intocmirea rapoartelor periodice asupra indeplinirii prevederilor bugetare.

Executia de casa prin sistemul bancar - practicata in SUA si Marea Britanie - presupune ca o banca, de regula banca centrala, sa efectueze operatiunile bugetare de incasari, plati si de finantare a deficitului bugetar. In acest sistem, institutiile publice isi deschid conturi la diferite banci, iar fluxurile cu bugetul sunt desfasurate prin intermediul bancii imputernicite cu executia de casa a acestuia. Acest sistem prezinta avantajul folosirii retelelor de casierii si conturi ale bancilor, dar prezinta si unele dezavantaje pentru gestiunea bugetului, cum ar fi:

Ministerul Finantelor Publice trebuie sa organizeze un sistem distinct pentru supravegherea platilor si incasarilor, indeosebi de control al cheltuielilor inainte de eliberarea fondurilor de la buget;

disponibilitatile institutiilor publice existente in diferite banci, unde acestea isi tin conturile, reprezinta imobilizari pentru buget;

analiza executiei bugetare este dependenta de operativitatea informatiilor primite de la sistemul bancar.

In alte tari, cum e Franta, executia de casa a bugetului este organizata in sistem de trezorerie, aflat in structura Ministerului Finantelor sau a altui minister insarcinat cu trezoreria.

In Romania executia de casa a bugetelor ce compun sistemul bugetar se realizeaza prin trezoreria statului pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Finantelor Publice, care asigura: incasarea veniturilor bugetare, efectuarea platilor dispuse de persoanele autorizate ale institutiilor publice, in limita creditelor bugetare si destinatiilor aprobate potrivit dispozitiilor legale, efectuarea operatiunilor de incasari si plati privind datoria publica interna si externa rezultata din imprumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenta si plata dobanzilor, comisioanelor, spezelor si altor costuri aferente, efectuarea altor operatiuni financiare in contul autoritatilor administratiei publice centrale si locale.

Legea nr.500/2002 privind finantele publice stipuleaza faptul ca prin trezoreria statului se pot efectua si urmatoarele operatiuni:

a) pastrarea disponibilitatilor reprezentand fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea in lei a acestora, primite pe baza de acorduri si intelegeri guvernamentale si de la organisme internationale, si utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate sau folosirea acestora pe baza de hotarari ale Guvernului, potrivit destinatiilor stabilite de donatori sau pentru cheltuieli de capital in sectoarele publice si economice, dupa caz;

b) efectuarea de plasamente financiare din disponibilitatile aflate in contul general al trezoreriei statului prin Banca Nationala a Romaniei;

c) alte operatiuni financiare prevazute de lege.

Sistemul de trezorerie este format din

• unitate centrala de trezorerie in cadrul Ministerului Finantelor care asigura realizarea politicii de trezorerie si conduce intregul sistem al trezoreriei din tara;
• unitati de trezorerie teritoriale, a caror organizare tine seama de structura administrativ-teritoriala. O unitate teritoriala are personal specializat in operatiuni de casierie, de control de trezorerie, de evidenta a executiei veniturilor si cheltuielilor, de pregatire a rapoartelor periodice privind executia bugetului.

Functiile trezoreriei

Termenul de trezorerie a aparut in cadrul unei lungi evolutii istorice, care a condus, pentru inceput, la identificarea cu notiunea de bani publici, iar, mai tarziu, la crearea si centralizarea unei institutii sub o autoritate unica. Termenul de trezorerie este folosit in doua sensuri:

• desemnarea casieriilor propriu-zise ale statului;
• desemnarea unei administratii publice, ca institutie.

Trezoreria indeplineste doua functii de baza, atribuite de catre finantele clasice: de casier public (se depun si se gestioneaza fondurile statului) si de bancher (activitatea de creditare pe termen scurt, pentru echilibrarea in orice moment a intrarilor si iesirilor de fonduri).

Prin functia de casier public, trezoreria efectueaza:

• toate operatiunile propriu-zise de incasare si de plati de la buget, in numerar sau prin decontari fara numerar;
• controlul asupra cheltuielilor la eliberarea fondurilor de la buget si asigurarea informatei necesare privind executia de casa a bugetului, in vederea intocmirii conturilor de executie a bugetului si a elaborarii rapoartelor periodice asupra acesteia;
• gestioneaza pozitia zilnica de casa a bugetului si asigura lichiditatile necesare prin cunoasterea fluxurilor de incasari si plati si sincronizarea acestora.

Factorul temporal confera trezoreriei un caracter dinamic. Astfel, incasarile si platile sunt obiectul fluctuatiilor monetare in cursul anului. La cheltuieli, exista o anumita regularitate in ceea ce priveste nivelul lor lunar, cu exceptia lunii decembrie, in care se utilizeaza cea mai mare parte a creditelor bugetare neconsumate. La venituri, regularitatea este mai putin realizabila, deoarece aceasta depinde de ritmicitatea activitatii economice, mai ales in cazul impozitelor directe.

In cursul anului, pentru echilibrarea trezoreriei se poate apela la trei categorii de resurse: utilizarea fondurilor corespondentilor, emisiunea bonurilor de tezaur si avansurile acordate de banca de emisiune.

Utilizarea fondurilor corespondentilor. Fondurile cele mai mari provin din depozitele corespondentilor. Trezoreria are posibilitatea sa dispuna de aceste fonduri in intervalul pana cand corespondentii isi retrag din conturi sumele necesare pentru efectuarea platilor proprii. In ciuda centralizarii fondurilor, disponibilitatile astfel procurate pot fi insuficiente pentru asigurarea lichiditatilor necesare si se creeaza goluri in casieria trezoreriei.

Emisiunea bonurilor de tezaur. Bonurile de tezaur sunt inscrisuri ale imprumuturilor pe termen scurt si mediu. Se face distinctie intre bonurile de tezaur destinate publicului si cele destinate bancilor sau altor organisme financiare. De asemenea, se face distinctie intre: "bonurile in formular" si "bonurile in cont curent".

o       Bonurile in formular sunt plasate in public la ghiseul deschis, adica fara limitarea nivelului. Ele constituie unul din elementele esentiale ale politicii de economisire, regimul lor de emisiune variind in functie de obiectivele urmarite.

o       Bonurile in cont curent sunt bonurile cumparate de diferitele institutii financiare, banci care doresc sa-si inscrie valoarea lor intr-un cont girat de Banca Centrala.

Politica de emisiune a bonurilor de tezaur se refera la alternativele operatiunilor trezoreriei posibile de folosit pentru a influenta masa subscrierilor si acestea sunt:

• Mecanismul plafonului, care consta in proportia stabilita de autoritatea monetara, ca procentaj din disponibilitatile bancilor, care poate fi plasata in bonuri de tezaur. Acest plafon reprezinta un imprumut fortat pe care bancile trebuie sa-l asigure, prin bonuri de tezaur, pentru o anumita masa a subscrierilor.
• Mecanismul coeficientului de trezorerie, stabilita ca raport intre activele lichide ale bancilor, inclusiv bonurile de tezaur, si ansamblul resurselor. In acest sistem trezoreria nu este singurul beneficiar al blocarii activelor bancare, ca in mecanismul plafonului, deoarece efectele comerciale mobilizate se pot substitui bonurilor in calculul coeficientului.
• Mecanismul rezervelor obligatorii prin care bancile sunt constranse sa conserve, intr-un cont creditor neremunerat, de la Banca Centrala, active reprezentand o anumita fractiune a depozitelor. Desi aceste mecanisme au dus la reducerea rolului bonurilor de tezaur in sistemul bancar, totusi bancile continua sa subscrie la bonuri de tezaur pentru plasarea disponibilitatilor.
• Mecanismul emisiunii de bonuri in raport cu nivelul resurselor bugetare. Aceasta presupune stabilirea unui anumit procentaj al valorii bonurilor emise in raport cu nivelul total al resurselor bugetare. Imprumuturile prin bonuri de tezaur se fac regulat si de o maniera permanenta. Ele genereaza o datorie pe termen scurt, cunoscuta sub denumirea de datorie flotanta.

Datoria flotanta prezinta o serie de dezavantaje

Reinnoirea bonurilor de tezaur de la o scadenta la alta, transformandu-le, din imprumuturi pe termen scurt sau mediu in imprumuturi indefinit reinnoite. Este o situatie cu riscuri, deoarece este suficient ca o reinnoire sa nu fie acceptata, pentru ca statul sa "plonjeze" in grave dificultati.

Pericolul politic apare atunci cand detinatorii de bonuri isi retrag increderea in guvern, aruncandu-l intr-o criza grava.

Remediul clasic folosit pentru protectia impotriva pericolelor datoriei flotante este "consolidarea" acesteia.

Avansurile acordate de banca de emisiune. Cel mai important ajutor pe care Banca il acorda statului rezulta din avansurile pe care i le transmite. Avansurile se acorda pe baza de conventii incheiate intre Ministerul Finantelor Publice si Banca Nationala, prin care Banca consimte voluntar un avans si ii fixeaza conditiile. Un bon de tezaur reprezentand un avans este remis la Banca in contrapartida. Conventia se aproba prin lege. Recurgerea la lege denota vointa de a restrange si de a controla utilizarea avansurilor. Din punct de vedere monetar, avansurile de la Banca Centrala conduc la emisiunea de bani fara acoperire, adica au un factor inflationist.  

Prin functia de bancher, trezoreria asigura urmatoarele servicii:

• este banca la care institutiile publice isi au deschise conturile de incasari si plati, realizand gestiunea disponibilitatilor banesti ale sectorului public;
• gestioneaza datoria publica, respectiv operatiunile de luare a imprumuturilor de catre buget pentru finantarea deficitului bugetar, de plati in contul serviciului datoriei publice, precum si de refinantare a datoriei publice, avand ca obiective principale mentinerea imprumuturilor in limita autorizatiei parlamentare si minimizarea costului datoriei publice;
• efectueaza si operatiunile in care statul apare in calitate de garant sau coparticipant la acordarea de imprumuturi atat diferitelor agentii guvernamentale, cat si in vederea realizarii unor infrastructuri industriale care sa fie ulterior inchiriate firmelor particulare.

In finantele moderne, la functiile de casa si de banca ale trezoreriei se adauga si cea a controlului asupra ansamblului de activitati financiare ale statului.

Conform unor abordari moderne, trezoreria indeplineste cinci functii principale:

functia de administrator al banilor publici. Consta in ajustarea resurselor la sarcinile publice, adica echilibrarea intrarilor cu iesirile de fonduri pe ansamblul circuitului trezoreriei. Totodata aceasta functie presupune existenta unei distinctii intre echilibrul bugetar si echilibrul trezoreriei. Trezoreria trebuie sa asigure sudura intre secventele fluxurilor bugetare, pe parcursul anului bugetar, solicitand imprumuturi in numele statului.

functia de intermediar financiar. Ca intermediar financiar, pe de o parte, trezoreria se imprumuta pentru a acoperi un deficit, iar, pe de alta parte, poate acorda imprumuturi, similar institutiilor financiar-bancare. In acest context, trebuie retinut ca trezoreria, in tabloul operatiunilor financiare din contabilitatea nationala, este numele sub care functioneaza Statul, considerat in activitatile sale monetare si financiare.

functia de mandatar al puterii publice. In aceasta functie trezoreria are numeroase misiuni de autoritate publica in sectoarele financiar si economic: vegheaza impreuna cu Banca Centrala, la buna functionare a institutiilor de credit, este actionar si gestionar al proprietatii publice etc.

functia de agent al interventiei financiare publice in economie. Trezoreria utilizeaza mijloace de interventie foarte diversificate: autorizari eliberate pentru realizarea unei activitati de interes national; subventionarea totala sau partiala a unor activitati economice; acordarea de bonificatii la dobanzi; acordarea de garantii anumitor solicitatori de imprumuturi; acordarea de avansuri rambursabile pentru anumite prioritati din economie etc.

functia de supraveghetor al marilor echilibre. Trezoreria este considerata un serviciu al statului care asigura marile echilibre monetare si financiare ale statului, atat prin operatiunile de casierie, bancare si de contabilitate publica, precum si prin activitatea de tutela de finantare si de impulsionare in domeniul economic si financiar.