Executarea contractului

Efectul general al unei obligatii consta in a conferi creditorului dreptul de a obtine de la debitor indeplinirea exacta a prestatiei la care acesta din urma este obligat. Cu alte cuvinte, efectul general al contractului consta in executarea acestuia (a obligatiei asumate prin contract de fiecare parte contractanta).

Din aceasta perspectiva, urmarind raporturile juridice concretizate intre partile contractului de leasing si care repartizeaza intre acestea diferite obligatii care, in masura in care nu sunt contrare ordinii publice, vor constitui legea partilor, cateva consideratii se impun a fi facute in legatura cu obligatiile partilor contractante.

1 Obligatiile finantatorului (locatorului)

Potrivit art.9 din O.G. 51/1997 finantatorul are urmatoarele obligatii

a) Respectarea dreptului utilizatorului de a-si alege furnizorul

Utilizatorul isi alege furnizorul potrivit propriilor sale necesitate ca urmare a cerintelor impuse de procesul de productie. Aceste cerinte pot fi apreciate numai de el, astfel ca prevederea legala potrivit careia finantatorul va respecta dreptul utilizatorului de a-si alege furnizorul, potrivit necesitatilor este inutila, finantatorul nefiind indreptatit de a aprecia nevoile utilizatorului.

In conditiile in care finantatorul are certitudinea solvabilitatii utilizatorului (deoarece incheie contractul numai dupa analiza documentelor din care rez 555i83f ulta situatia financiara a utilizatorului),nu se poate pronunta asupra oportunitatii alegerii facute de utilizator (desigur, in conditiile in care nu constata o disproportie vadita intre obiectul de activitate al utilizatorului si utilitatea bunurilor alese).

Dreptul utilizatorului de a-si alege furnizorul este insa limitat, intrucat potrivit prevederilor art. 5, acest lucru se face cu acordul societatii de leasing, deci al finantatorului. Conventia UNIDROIT privind leasingul financiar international sanctioneaza insa finantatorul pentru interventia sa in alegerea furnizorului si a echipamentelor de catre utilizator, prin instituirea raspunderii sale pentru viciile bunului astfel contractat .

b) Incheierea contractului de vanzare-cumparare cu furnizorul desemnat de utilizator

Contractul de vanzare-cumparare se va incheia in conditiile expres formulate de catre utilizator (pret, termen si conditii de livrare, asistenta tehnica si service oferit, servicii adiacente, etc.), conditii care, prin ipoteza au fost stabilite inainte de catre acesta, in urma negocierilor avute cu furnizorul. In cazul in care utilizatorul nu negociase cu furnizorul bunurilor, sau cand furnizorul nu fusese ales de catre utilizator la data emisiunii ofertei, acesta adresandu-se direct finantatorului (situatie intalnita relativ frecvent in practica), urmeaza ca utilizatorul sa ia parte la incheierea contractului de vanzare-cumparare dintre finantator si furnizor. In literatura juridica s-a aratat insa ca si in astfel de situatii, utilizatorul - desi nu va deveni proprietar al bunurilor - va putea negocia singur cu furnizorul conditiile vanzarii, in baza unui mandat conferit de finantator. De mentionat ca in forma initiala a O. G. nr. 51 1997, societatea de leasing avea obligatia legala de a asigura utilizatorului posibilitatea de a negocia cu furnizorul contractul de vanzare-cumparare [art. 4 lit. b)].

Specifica contractului de vanzare-cumparare incheiat intre furnizor si finantator este clauza potrivit careia cumparatorul nu plateste pretul bunurilor decat in momentul in care intra in posesia procesului-verbal de predare-primire incheiat intre vanzator (furnizor) si utilizator. Inserarea in contract a acestei clauze nu este reglementata in mod expres de legislatia noastra, ceea ce face ca in practica sa se intalneasca situatii in care utilizatorii platesc ratele de leasing desi nu au intrat in posesia bunului. Cauza trebuie avuta in mod special in vedere in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare, pentru a se evita eventualele litigii ce apar in legatura cu livrarea bunurilor. Dupa parerea noastra, impunerea ca obligatorie de catre lege a mentionarii acestei clauze in contractul de vanzare-cumparare ar rezolva definitiv problemele - frecvent intalnite in practica - legate de raspunderea pentru nelivrarea bunurilor catre utilizator. De altfel, in contractele de comert international incheiate de comercianti se stipuleaza ca obligatia finantatorului (cumparator) de a achita pretul catre furnizor (vanzator) devine exigibila la momentul incheierii procesului-verbal de predare-primire a bunurilor ce formeaza obiect al contractului de leasing. Aceeasi solutie a fost retinuta in literatura juridica si jurisprudenta straina .

Se considera ca, in cazul in care contractul de leasing a fost incheiat anteriar contractului de vanzare-cumparare, finantatorul actioneaza ca un mandatar al utilizatorului, in ceea ce priveste cumpararea bunului de la furnizor, tinand cont de caracteristicile si pretul descris in contractul de leasing

c)Incheierea contractului de leasing cu utilizatorul

Potrivit legii, finantatorul are obligatia de a incheia cu utilizatorul contract de leasing avand ca obiect bunul cumparat de la furnizor, conform specificatiilor utilizatorului, si de a-i transmite acestuia toate drepturile rezultand din contractul de vanzare-cumparare, cu exceptia dreptului de dispozitie. In concret, transmisiunea are ca obiect dreptul de folosinta asupra bunului, precum si actiunile pe care finantatorul, in calitate de cumparator le are impotriva furnizorului, in calitate de vanzator.

à Transmiterea dreptului de folosinta

Consideram ca transmiterea dreptului de folosinta este efectul principal al incheierii contractului de leasing, pornind de la definitia data operatiunilor de leasing de catre art. 1 din O.G nr.51/1997, potrivit careia, finantatorul va transmite utilizatorului numai dreptul de folosinta asupra bunului. Notiunea de folosinta trebuie inteleasa in sens larg, ceea ce inseamna ca finantatorul va transmite nu numai elementul usus dar ci si elementul fructus.Utilizatorul beneficiaza, prin urmare, de dreptul de a poseda bunul (ius utendi) si de dreptul de a-i culege fructele (ius fruendi),insa nu si de dreptul de dispozitie (ius abutendi), astfel ca el nu poate dispune de bunul luat in leasing, instrainandu-l sau grevandu-l cu sarcini fara acordul finantatorului. Dreptul de folosinta al utilizatorului mai este stipulat de lege prin obligatia corelativa a finantatorului de a-i transmite utilizatorului toate drepturile ce deriva din contractul de vanzare-cumparare incheiat cu furnizorul, cu exceptia dreptului de dispozitie [art. 9 lit.c)].

Transmiterea numai a dreptului de folosinta de la finantator catre utilizator, in cadrul unui contract de leasing, este elementul de diferentiere intre acesta si un contract de vanzare-cumparare in rate, unde se transmite proprietatea asupra bunului nu doar folosinta. Dreptul care se transmite deci prin incheierea contractului de leasing este un drept de creanta, chiar daca prezinta si anumite trasaturi caracteristice dreptului real. Argumentele ne sunt oferite de insesi prevederile legale O.G. nr. 51/ avem in vedere textul art. 13, in care se arata fara echivoc ramanerea dreptului real de proprietate asupra bunului utilizat in baza unui contract de leasing, in patrimoniul finantatorului, in cazul in care utilizatorul se afla in reorganizare juridica si sau faliment. Transmiterea dreptului de folosinta asupra bunului dat in leasing se poate transforma intr-o transmitere a dreptului de proprietate, prin exercitarea dreptului de optiune al utilizatorului in sensul manifestarii dorintei de a cumpara bunul pe care l-a folosit.

Se observa insa ca printre obligatiile finantatorului nu se prevede ca acesta va trebui sa asigure efectiv transmiterea dreptului de folosinta asupra bunului catre utilizator, prin punerea la dispozitie. Mai mult, la art. 14 alin. din lege, se prevede expres ca finantatorul nu raspunde daca bunul care face obiect al contractului de leasing nu este pus la dispozitia utilizatorului. Consideram ca aceasta situatie este net defavorabila pentru utilizator, intrucat dupa incheierea contractului de leasing, acesta este obligat sa plateasca ratele conform prevederilor contractuale, chiar daca el nu se foloseste de bun. Este adevarat ca in acest caz, utilizatorul are o actiune directa pentru livrare impotriva furnizorului, insa, pe langa faptul ca aceasta actiune este ineficienta, exonerarea de raspundere a finantatorului pentru livrarea bunului il pune practic pe utilizator in postura de a nu putea invoca exceptia de neexecutare, daca a inceput sa efectueze platile, sau se declara gata sa le efectueze.

Se considera ca, de lege ferenda, in lege ar trebui sa se prevada, la art. 9, dupa lit. c urmatoarea obligatie a finantatorului

- "sa transmita utilizatorului dreptul de folosinta asupra bunului ce face obiect al contractului de leasing si sa asigure predarea acestuia de catre furnizor".

In prezenta unei astfel de prevederi legale, finantatorul va depune toate diligentele pentru ca bunul sa intre in posesia utilizatorului, in caz contrar el urmand a raspunde solidar, alaturi de furnizor, fata de utilizator.

Propunerea este inspirata din prevederile Conventiei UNIDROIT asupra leasingului financiar international, conform carora, daca bunul nu este livrat sau este livrat cu intarziere, utilizatorul are dreptul sa refuze bunul sau sa rezilieze contractul. De asemenea, utilizatorul poate invoca in acesta situatie si exceptia de neexecutare, avind dreptul de a retine ratele de leasing stipulate in contract, pana cand finantatorul remediaza neexecutarea obligatiei sale de livrare a echipamentului, conform contractului de furnizare. In cazul rezilierii contractului, utilizatorul poate obtine rambursarea tuturor ratelor de leasing platite sau a altor sume de bani anticipate, deducand suma corespunzatoare beneficiului pe care l-a avut de pe urma folosirii bunului . Pe langa posibilitatea refuzului de a primi bunul, invocarii exceptiei de neexecutare sau rezilierii contractului de leasing, conventia mai prevede in mod expres ca utilizatorul se poate indrepta si impotriva furnizorului in situatia nelivrarii bunului ori livrarii cu intarziere a acestuia, din coroborarea textelor de lege [art. 12 alin. (6) si art. 10 alin. (1)], rezultand ca raspunderea locatorului si a furnizorului este solidara.

Nici in dreptul francez, finantatorul nu este strain de obligatia furnizorului de a pune la dispozitia utilizatorului bunul ce constituie obiect al contractului de vanzare-cumparare si implicit a contractului de leasing. In literatura juridica s-a aratat ca actiunea directa a utilizatorului impotriva furnizorului pentru livrarea bunului sau stipulatia contractuala care indica faptul ca livrarea se va face pe cheltuiala si riscurile utilizatorului, nu inlatura in totalitate obligatia finantatorului de a pune la dispozitie bunul. Totodata, institutia financiara poate refuza plata bunului cumparat de la furnizor pana la incheierea procesului-verbal de receptie incheiat intre acesta din urma si utilizator. In jurisprudenta franceza, Curtea de Apel din Paris a hotarat ca "in lipsa livrarii bunului de catre furnizor, contractul de leasing nu poate avea efect" . De mentionat insa ca, dupa o perioada in care instantele judiciare au dispus astfel, a urmat o controversa puternica in legatura cu obligativitatea finantatorului de a pune la dispozitie bunul ce constituie obiect al contractului de leasing. Aceasta controversa a culminat cu adoptarea de catre instanta suprema a doua decizii contrare in timp ce intr-o decizie s-a admis posibilitatea inlaturarii contraventionale a oricarei obligatii a finantatorului cu privire la livrarea bunului, in cealalta decizie s-a hotarat ca finantatorul nu se poate exonera in nici un fel de obligatia de livrare. Dupa mai multe tentative de conciliere a celor doua hotarari, doctrina a considerat ca singura solutie conforma cu natura juridica a contractului de leasing este mentinerea obligatiei de livrare in sarcina finantatorului. Autorii au justificat ca leasingul, care se bazeaza pe tehnica locatiunii, nu-l poate elibera in totalitate pe finantator de obligatia de livrare, astfel ca acesta va fi obligat sa puna la dispozitie bunul in toate contractele de leasing mobiliar sau imobiliar.

La aceasta parere se raliaza si specialisti romani insa considera ca nu se poate vorbi de o obligatie de livrare stricto-sensu a bunului de catre finantator, asa cum unanim a recunoscut literatura juridica franceza, ci de obligatia finantatorului de a asigura punerea la dispozitie a bunului, care implica raspunderea sa pentru neexecutarea unei obligatii de a face. Se sustine acest lucru, intrucat in practica, bunul nu intra niciodata in posesia finantatorului, astfel ca nici nu il poate livra, insa el are mijloace juridice suficiente de a-l constrange pe furnizor sa livreze bunul catre utilizator, cum ar fi plata pretului vanzarii. Pe de alta parte, trebuie observat ca - spre deosebire de sistemul legislativ francez - in tacerea partilor semnlate ale contractului de leasing, reglementarea legala actuala din Romania nu permite stabilirea unei raspunderi in sarcina finantatorului in legatura cu punerea la dispozitie a bunului, acesta fiind exonerat in mod expres de lege. Asa cum s-a aratat, legea ar trebui sa prezume, in aceasta situatie raspunderea solidara a finantatorului si furnizorului, pentru nelivrarea de catre acesta din urma a bunului catre utilizator, cu posibilitatea inserarii in contract a unor clauze de inlaturare sau de limitare a raspunderii.

Se considera ca problema poate fi rezolvata mai simplu prin reglementarea expresa in lege, a dreptului finantatorului de a refuza plata pretului catre furnizor, pana la momentul intrarii in posesia procesului-verbal de predare-primire incheiat intre furnizor si utilizator . De lege ferenda, aceasta prevedere legala ar asigura o mai buna desfasurare a operatiunilor de leasing si nu mai implica o raspundere solidara a finantatorului fata de utilizator pentru nelivrarea bunului de catre furnizor.

à Actiunile utilizatorului impotriva furnizorului

Ca operatiune tripartita, leasingul creeaza obligatii tuturor partilor implicate si anume, furnizorului, finantatorului si utilizatorului. Obligatiile deriva pe de-o parte, din contractul de vinzare-cumparare incheiat intre furnizor si societatea de leasing, dar mai ales din contractul de leasing propriu-zis incheiat intre societatea de leasing si utilizator.

In ceea ce priveste obligatiile furnizorului, rezultand din contractul de vanzare-cumparare incheiat cu finantatorul, acestea vizeaza, in principal, aspectele privind livrarea si calitatea bunului obiect al contractului de leasing. Furnizorul are astfel obligatia sa livreze utilizatorului utilajele sau echipamentele contractate, conform specificatiilor date de utilizator si sa asigure asistenta tehnica a personalului care va exploata aceste bunuri; de asemenea, el va trebui sa asigure piesele de schimb necesare reparatiilor (sau sa achite contravaloarea lor) si sa efectueze reparatiile echipamentului inchiriat, in masura in care defectiunile nu sunt din culpa utilizatorului.

Dar desi contractul de vanzare-cumparare se incheie intre furnizor si finantator, utilizatorul are actiune directa impotriva furnizorului in cazul reclamatiilor privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica, precum si service-ul necesar in perioada de garantie si post garantie [art. 12 lit.a)].

Corespunzator actiunii directe a utilizatorului impotriva furnizorului, apare raspunderea furnizorului fata de utilizator, pentru livrarea, calitatea, asistenta tehnica si service-ul bunului dat in leasing, desi cele doua parti nu au luat parte impreuna la incheierea contractului de vanzare- cumparare.

Desi, fata de contractul de leasing propriu-zis, furnizorul este un tert, si nimeni nu poate fi obligat pritr-un contract la care nu a fost parte, faptul ca incheierea acestui contract intre finantator si utilizator da nastere unor obligatii in sarcina sa, reprezinta o veritabila exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului , sub forma contractului in folosul unei terte persoane (stipulatia pentru altul) . Astfel, in contractul de vanzare-cumparare, finantatorul-stipulat dispune ca cealalta parte, furnizorul-promitent sa puna la dispozitia utilizatorului - tert beneficiar, bunul care constituie obiect al contractului si sa asigure acestuia asistenta tehnica.

A doua problema se pune cu privire la dreptul utilizatorului de a-l actiona direct pe furnizor in legatura cu livrarea bunului, calitatea acestuia, asistenta tehnica si service-ul necesar, avand in vedere faptul ca , pentru utilizator, contractul de vanzare-cumparare dintre furnizor si finantator este un contract la incheierea caruia el nu a participat. Acest drept are o baza legala, fiind expres reglementat de art. 12 lit. a) din O.G. nr. 51/1997.

Actiunea directa a utilizatorului impotriva furnizorului ar fi mult mai eficienta, in cazul in care pentru viciile ascunse ale bunului raspunde si finantatorul, in solidar, intrucat acesta este parte in contractul de leasing.

Ineficienta actiunii directe a utilizatorului este mai evidenta in cazul in care acesta are ca obiect livrarea bunului obiect al contractului de leasing, atat timp cat finantatorul este exonerat in mod expres de raspundere, prin lege. Sa nu excludem in acest caz, posibilitatea complicitatii ori relei-credinte a finantatorului, in ceea ce priveste nelivrarea bunului de catre furnizor.

Prin actiunea formulata de utilizator impotriva furnizorului, se pot solicita atat daune interese pentru nelivrarea bunului sau pentru neconformitatea acestuia, cit si rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre furnizor si finantator. Aceasta a fost solutia unanim recunoscuta atat de jurisprudenta, cat si de literatura juridica franceza , cu rezerva cazului in care utilizatorul a comis o frauda in drepturile finantatorului.

In ceea ce priveste natura juridica a actiunilor directe de care beneficiaza utilizatorul impotriva furnizorului, literatura juridica si jurisprudenta straina nu au fost constante, datorita nereglementarii lor de lege lata in anumite legislatii. Astfel s-a invocat cesiunea de creanta, stipulatia pentru altul sau delegatia, neajungandu-se la un consens, insa posibilitatea exercitarii acestor actiuni a fost unanim recunoscuta, cu conditia stipularii lor in contractul de leasing.

In legislatia noastra, problema naturii juridice a actiunilor directe pentru livrare si calitate formulate de utilizator impotriva furnizorului nu se pune, intrucat ele au ca izvor legea, fiind expres reglementate de art. 12 din O.G. nr. 51/1997. Acesta este deci un alt caz in care este posibila exercitarea unei actiuni directe impotriva unei persoane care nu a luat parte la incheierea contractului, alaturi de cele prevazute in materie de mandat si de antrepriza.

d) Respectarea dreptului de optiune al utilzatorului

Dreptul de optiune al utilizatorului are natura legala, fiind prevazut in mod expres de lege, in insasi definitia data operatiunilor de leasing . Corelativ, respectarea dreptului de optiune este o obligatie ce ii incumba finantatorului, in caz contrar, acesta datorand daune-interese in cuantum egal cu valoarea reziduala a bunului sau cu valoarea sa de circulatie, calculata la data expirarii contractului de leasing (art, 16 din O.G. nr. 51/1997).

Dreptul de optiune poate fi exercitat chiar daca nu este stipulat in mod expres in contractul de leasing, intrucat tine de insasi esenta acestui tip de contract. De asemenea, utilizatorul isi poate manifesta dreptul de optiune, indiferent de forma contractului de leasing pe care il incheie: financiar, operational (in acest caz, cuantumul valorii reziduale urmand a fi stabilit in functie si de cuantumul ratelor de leasing achitate pana la data manifestarii dreptului de optiune) sau imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare (intrucat clauza irevocabila este stipulata in favoarea utilizatorului).

Dreptul de optiune al utilizatorului poate fi exercitat numai la sfarsitul perioadei de leasing, cu exceptia optarii pentru achizitionarea bunului, care se poate face si pe parcursul derularii contractului.

In cazul leasingului international, care are ca obiect bunuri ce urmeaza a fi introduse in tara si a primi un regim vamal (de admitere temporara, pentru cazul prevazut de art.27 alin. (1) din O.G. nr. 51 1997, sau de import cu exceptarea sumelor aferente drepturilor de import, in cazul prevazut de art. 27 alin. (2), dreptul de optiune trebuie exercitat in cadrul termenului contractual, dar nu mai tarziu de 7 ani de la data introducerii in tara a bunurilor. In cazul achizitionarii acestor bunuri, utilizatorul va plati taxe vamale calculate la valoarea lor reziduala, din momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare, care nu poate fi mai mica de 20% din valoarea de intrare a bunurilor .

Daca utilizatorul, din vina societatii de leasing sau a furnizorului, nu si-a exercitat dreptul de optiune prevazut in contract, privind prelungirea termenului de leasing sau achizitia bunului, iar bunul nu a fost restituit, el va fi obligat sa plateasca taxele vamale la valoarea reziduala a bunului, care nu poate fi mai mica de 20% din valoarea de intrare a bunului.

In concret, dreptul de optiune al utilizatorului consta in una din urmatoarele trei posibilitati: - cumpararea bunului;

- prelungirea contractului de leasing

- restituirea bunului.

Cu alte cuvinte, manifestarea dreptului de optiune poate avea drept consecinta transmiterea proprietatii, mentinerea raporturilor contractuale existente intre utilizator si finantator, ori incetarea acestora.

Daca utilizatorul isi manifesta dreptul de optiune in sensul achizitionarii bunului care face obiect al contractului de leasing, transferul proprietatii se face in momentul in care acesta efectueaza plata valorii reziduale (sau a ultimei rate de leasing), in cuantumul stabilit de parti. Cuantumul valorii reziduale se stabileste, in principal, in functie de perioada normala de amortizare a bunului dat in leasing, inca de la momentul incheierii contractului.

Utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului si inainte de sfarsitul perioadei de leasing, daca partile convin astfel si daca utilizatorul si-a achitat toate obligatiile asumate prin contract.

Daca la sfarsitul perioadei contractuale, utilizatorul nu a formulat optiunea cumpararii bunului sau a prelungirii contractului si refuza prevederea bunului, contractul de leasing constituie titlu executoriu (art. 8 din O.G. nr. 51/1997).

La sfarsitul expirarii termenului contractual, utilizatorul poate opta pentru prelungirea contractului, continuand sa efectueze plati cu titlu de rata de leasing, al carui cuantum va fi insa mai mic. De mentionat ca aceasta optiune nu exclude dreptul utilizatorului de a achizitiona bunul rspectiv, cum nu exclude nici posibilitatea de a-l restitui, la implinirea unui nou termen stabilit cu ocazia prelungirii contractului de leasing. Mai precizam ca utilizatorul nu beneficiaza de prevederile art. 1437 C.civ., astfel ca relocatiunea (reconductiunea) bunului obiect al contractului de leasing se poate face numai in urma manifestarii exprese a optiunii utilizatorului in acest sens.

In cazul in care utilizatorul isi manifesta dreptul de optiune in sensul restituirii bunului obiect al contractului de leasing, raporturile contractuale dintre el si finantator inceteaza. Utilizatorul nu este obligat sa restituie bunul in starea in care l-a primit (asa cum este obligat locatarul, potrivit art.1431 C.civ.), intrucat ratele de leasing platite de el pe parcursul derularii contractului au inclus si cota-parte din valoarea de intrare a bunului ori din valoarea de amortizare, calculata in conformitate cu actele normative in vigoare. Reintrand in posesia bunului, finantatorul il poate da din nou in leasing , prin incheierea unui nou contract de leasing, in masura in care gaseste un alt potential utilizator.

Daca finantatorul nu respecta dreptul de optiune al utilizatorului, acesta datoreaza daune-interese in cuantum egal cu valoarea reziduala a bunului sau valoarea sa de circulatie, calculata la data expirarii termenului prevazut in contractul de leasing (art. 16 din O.G. nr. 51/

e) Obligatia de garantie

Finantatorul este obligat sa ii asigure utilizatorului folosinta linistita a bunului dat in leasing, ceea ce inseamna ca el va raspunde pentru evictiunea din partea unui tert, insa numai pentru evictiunea care se bazeaza pe un drept, intrucat, pentru alta tulburare, utilizatorul se poate apara singur, prin folosirea actiunilor posesorii.

Obligatia este in concordanta cu prevederile Conventiei UNIDROIT, in care se prevede ca finantatorul raspunde in fata oricarei instante judiciare pentru evictiunea din partea unui tert care ar pretinde un drept de proprietate sau un alt drept subiectiv, daca acest drept sau aceasta pretentie nu decurge din actiunea sau inactiunea finantatorului insusi . Potrivit conventiei, prin contract nu se poate deroga de la aceasta raspundere, decat in sensul unei obligatii mai extinse a finantatorului pentru evictiune sub tulburare .

Observam insa ca, potrivit legii, finantatorul este obligat sa asigure utilizatorului folosinta linistita a bunului numai in conditiile in care acesta a respectat toate clauzele contractuale. Textul da nastere, la arbitrariu si subiectivism din partea finantatorului iar pentru a argumenta, exemplificam cu urmatoarea ipoteza: se incheie contractul de leasing iar pe parcursul derularii contractului, utilizatorul nu respecta unele din clauzele stipulate in acesta. Finantatorul si numai finantatorul) poate cere rezilierea contractului, intrucat fata de el nu s-au respectat obligatiile, insa nu o face, fiind de acord cu continuarea raporturilor contractuale. Contractul va continua, insa finantatorul nu mai este obligat sa ii asigure utilizatorului folosinta linistita a bunului ceea ce inseamna ca il poate tulbura) deoarece acesta din urma nu si-a respectat obligatiile contractuale; utilizatorul nu poate cere nici rezilierea contractului de leasing, datorita acestui motiv.

De lege ferenda, ar trebui sa se prevada fara echivoc, obligatia finantatorului de a asigura utilizatorului folosinta linistita a bunului.

O alta observatie extrem de impotanta se impune - in legatura cu raspunderea pentru viciile bunului precum si pentru prejudiciile cauzate tertilor ca urmare a utilizarii bunului. Legea prevede ca finantatorul asigura numai folosinta linistita nu si cea utila a lucrului. Aceasta este o exceptie de la regula de drept comun in materie de locatiune, intrucat la art. 1422 C. civ., se stipuleaza ca locatorul raspunde si pentru viciile ce nu i-au fost cunoscute, ori in cazul leasingului se intalneste tocmai aceasta situatie, cand finantatorul incheie contract de leasing cu utilizatorul avind ca obiect un bun caruia nu-i cunoaste viciile, intrucat acesta se afla la furnizor si trece direct la utilizator. Consideram ca exceptia nu este insa justificata, avand in vedere ca utilizatorul incheie contractul de leasing cu finantatorul, iar in cazul in care bunul nu corespunde calitativ, numai fata de el ar putea invoca exceptia de neexecutare a contractului sau cere rezilierea acestuia, chiar daca si fata de furnizor are o actiune directa, intrucat aceasta actiune este ineficienta, legea neprevazand in ce fel poate raspunde furnizorul fata de utilizator.

De lege ferenda, se considera ca raspunderea pentru vicii, ar trebui sa o poarte si finantatorul, insa in solidar cu furnizorul, cel putin in cazul leasingului financiar, intrucat in aceasta situatie suma de bani platita de utilizator finantatorului, cu titlu de rata de leasing, reprezinta o cota-parte din valoarea bunului respectiv. Aceasta valoare include insa si cuantumul prejudiciilor ce i le-ar putea crea viciile ce i-au fost ascunse la incheierea contractului, astfel ca utilizatorul va plati injust o suma de bani superioara valorii reale a bunului. Desigur, finantatorul si furnizorul vor raspunde numai pentru viciile ascunse nu si pentru cele aparente, pe care utilizatorul ar fi putut sa le cunoasca. Necesitatea raspunderii pentru vicii a finantatorului alaturi de furnizor este cu atat mai mare cu cat finantatorul nu raspunde pentru prejudiciile cauzate tertilor prin folosinta bunului de catre utilizator (art. 18), inclusiv daca acestea sunt cauzate de viciile ascunse ale bunului. Aceasta este o alta diferenta fata de contractul de locatiune de drept comun, unde locatorul este obligat sa il despagubeasca pe locatar pentru prejudiciile produse acestuia ca urmare a viciilor bunului (art. 1422 C. civ.).

Un prim argument in sustinerea ideii de raspundere solidara a finantatorului cu furnizorul pentru viciile ascunse ale bunului obiect al contractului de leasing, il ofera, dupa parerea unor autori prevederile imperative ale O.G. 21/1992, privind protectia consumatorilor. Potrivit art. 42 din actul normativ citat, agentii economici raspund pentru orice deficienta privind calitatea produselor sau serviciilor, aparuta in cadrul termenului de valabilitate sau de garantie a acestora, precum si pentru viciile ascunse constatate pe durata medie de utilizare. Raspunderea subzista si in cazul in care produsele respective se inchirieaza sau se distribuie sub alte forme si incumba atat vanzatorul cit si producatorul (art.17).

Un alt argument il reprezinta prevederile Conventiei UNIDROIT asupra leasingului financiar international care deroga de la principiul exonerarii de raspundere a finantatorului fata de utilizator in legatura cu bunul, stipulandu-se ca in cazul in care prejudiciile s-au produs ca urmare a increderii in capacitatea de exercitiu a finantatorului sau ca urmare a interventiei acestuia in alegerea furnizorului si a caracteristicilor tehnice ale bunului, raspunderea revine finantatorului.

In dreptul francez, raspunderea finantatorului pentru viciile bunului dat in leasing se prezuma, jurisprudenta statuand ca aceasta prezumtie poate fi rasturnata printr-o clauza expresa de inlaturare a raspunderii, insotita de clauza potrivit careia utilizatorul are actiune directa pentru calitatea bunurilor impotriva furnizorului.

In fine, in perspectiva amortizarii legislatiei romanesti la legislatia din Uniunea Europeana, vom avea in vedere ca argument si prevederile Directivei nr. 85/ CEE, care propune un principiu de raspundere fara culpa a producatorului, in caz de prejudiciu cauzat prin defectul unui produs. Se considera defect orice viciu ascuns sau orice defect de securitate pe care producatorul trebuia sa-l prevada.

f Asigurarea bunurilor ce constituie obiect al contractului de leasing

Potrivit legii, finantatorul are obligatia de a asigura, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite in leasing.

Contractul de asigurare a bunurilor date in leasing se incheie intre finantator si societatea de asigurare, insa isi produce efectele asupra utilizatorului intrucat acesta va plati primele de asigurare, daca s-a stipulat astfel in contractul de leasing.

Consideram ca in acest caz ne aflam in fata unei exceptii aparente de la principiu relativitatii, intrucat obligatia platii primelor de asigurarede catre utilizator nu-i incumba fara voia sa, ci numai in cazul in care s-a cazut de acord in acest sens, la incheieea contractului de leasing, si utilizatotul a ales societatea de asigurare (art. 5 din O.G. nr. 51/ ). Pe de alta parte, prin incheierea contractului de asigurare, utilizatorul nu este numai obligat, ci beneficiaza si de drepturi, cel mai relevant fiind dreptul de a primi indemnizatia de asigurare de la asigurator ,in cazul producerii riscului asigurat. De mentionat insa ca indemnizatia de asigurare va fi primita de catre utilizator, numai in conditiile in care, in contractul de asigurare incheiat intre societatea de leasing si societatea de asigurare, se stipuleaza in mod expres acest fapt.

Clauza privind partea care are obligatia platii primelor de asigurare este o mentiune obligatorie a contractului de leasing, urmand ca aceasta parte sa isi deduca fiscal contravaloarea sumelor platite [art. 6 alin. (1) lit.f) si art. 26. Din O.G. nr. 52/1997]. Daca in contractul de asigurare s-a stipulat ca, la producerea riscului asigurat, indemnizatia de asigurare sa fie platita utilzatorului, acesta poate primi valoarea indemnizatiei, in calitate de beneficiar al asigurarii. Consideram ca in stabilirea partii care urmeaza a achita primele de asigurare, respectiv de a incasa indemnizatia de asigurare, se poate pleca de la natura financiara sau operationala a contractului de leasing. Astfel, in contractul de leasing financiar, utilizatorul care se comporta ca un adevarat proprietar este indreptatit sa incaseze indemnizatia de asigurare, urmand a achita si primele aferente, pe care le deduce fiscal, odata cu cotele de amortizare a bunului ce constituie obiect al contractului de leasing. In schimb, in cazul leasingului operational, care prezinta similitudini cu contractul de locatiune, finantatorul, care amortizeaza valoarea bunului in contabilitatea proprie, va plati primele de asigurare deductibile fiscal, fiind totodata indreptatit la indemnizatia de asigurare.

Contractul de asigurare se incheie in forma scrisa si va cuprinde

- denumirea si sediul finantatorului si a societatii de asigurare;

- obiectul asigurarii, si anume bunurile ce constituie obiect al contractului de leasing si - dupa caz - raspunderea civila

- riscurile ce se asigura;

- momentul inceperii si cel al incetarii raspunderii asiguratorului;

- primele de asigurare;

- sumele asigurate;

- alte elemente care stabilesc drepturile si obligatiile partilor.

Dovada incheierii contractului de asigurare se face, potrivit legii, cu polita sau certificatul de asigurare. Plata primelor de asigurare se va face de finantator sau, dupa caz, de catre utilizator, la sediul asiguratorului, sau al imputernicitilor sai, in lipsa unei alte clauze inscrise in contractul de asigurare.

De mentionat ca asiguratorul are dreptul de a verifica modul in care bunul asigurat este intretinut de catre utilizator [art. 26 alin. (2) din Legea nr. 136/1995].

2 Obligatiile utilizatorului

Obligatiile utilizatorului sunt stipulate in art. 10 din lege, dupa cum urmeaza

a) Receptia si primirea bunului

Potrivit legii, utilizatorul este obligat sa efectueze receptia si sa primeasca bunul la termenul stipulat in contractul de leasing.

Receptia, ca operatiune de verificare, sub aspect cantitativ si calitativ, a bunurilor obiect al contractului de leasing, se constata printr-un inscris (proces-verbal sau protocol), incheiat intre utilizator si furnizor, iar in cazul in care necesitatile impun, se va intocmi separat si un proces- verbal de punere in functiune. Daca utilizatorul refuza sa primeasca bunul la termenul stipulat in contractul de leasing, societatea de leasing are dreptul de a rezilia unilateral contractul, cu daune-interese art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 51/11997].

In aceasta faza, finantatorul confera utilizatorului un mandat, care are ca obiect incheierea procesului-verbal de predare-primire, dupa verificarea calitatii si cantitatii bunurilor livrate de catre furnizor. Contractul de leasing prevede de regula, obligatia utilizatorului de a-l anunta pe finantator despre neconformitatea bunurilor livrate intr-un anumit termen, astfel ca tacerea utilizatorului in cadrul acestui termen, echivaleaza cu semnarea procesului-verbal fara rezerve. In practica comerciala franceza, in cazul in care receptia fara rezerve nu se realizeaza, finantatorul nu plateste pretul furnizorului, fapt ce da dreptul utilizatorului la neplata ratelor de leasing. Solutia este justa si conforma principiilor generale ale comertului, astfel ca si in contractele de leasing incheiate de catre finantatorii romani ar trebui sa se stipuleze expres clauza potrivit careia utilizatorul datoreaza pretul din momentul incheierii procesului-verbal de receptie cu furnizorul.

b) Exploatarea bunului conform instructiunilor elaborate de catre furnizor

Utilizatorul trebuie sa exploateze bunul conform instructiunilor elaborate de catre furnizor, ceea ce inseamna ca el trebuie sa respecte conditiile de exploatare a masinilor sau utilajelor, prescrise in cartea tehnica a acestora. Nerespectarea acestei obligatii duce la suportarea de catre utilizator a reparatiilor bunului, in cadrul termenului de garantie, sau la respingerea actiunii privind calitatea si service-ul bunurilor, dupa expirarea termenului de garantie. Bunurile ce fac obiect al contractului de leasing vor fi exploatate de catre personalul utilizatorului special instruit in acest scop, astfel ca el nu va putea invoca producerea unor defectiuni sau randamentul necorespunzator al bunurilor, pe motiv ca personalul sau nu are pregatirea necesara. Utilizatorul va raspunde de distrugerea sau avarierea bunurilor, urmand a achita in continuare ratele de leasing, pana la achitarea integrala a contractului de leasing.

Prin lit. f) a art. 10 din lege, se instituie o prezumtie de asumare a tuturor obligatiilor care decurg din folosirea bunului de catre utilizator, direct sau prin prepusii sai, precum si de suportare a riscului, in cazul pierderii, distrugerii sau avarierii fortuite a bunului, in masura in care el nu a fost exonerat expres printr-o clauza contractuala . Se impune, astfel, o mare atentie utilizatorului, referitoare la inserarea unei clauze exprese de exonerare, la incheierea contractului de leasing. Observam aici o noua exceptie importanta de la regulile de drept comun consfintite prin art. 1082-1083 C. civ., respectiv, art. 1423 C. civ. , insa asumarea raspunderii utilizatorului pentru clauzele fortuite de pieire a bunului luat in leasing, este valabila . Consideram ca si situatia pieirii fortuite a bunului ce constituie obiect al contractului de leasing trebuia tratata nuantat in dreptul nostru, dupa cum este vorba de leasing financiar sau operational, solutie care a fost retinuta si de legislatia comerciala americana .

In virtutea contractului de leasing, finantatorul are dreptul de a efectua verificari periodice, privind starea si modul de exploatare a bunului care face obiect al contractului, iar corelativ acestui drept, utilizatorul are obligatia de a permite finantatorului efectuarea acestor verificari. Dreptul de a face inspectii periodice asupra starii bunului acordat de lege finantatorului este temeinic justificat, avand in vedere ca utilizatorul poate abuza de bun, exploatandu-l fara masura, fapt ce poate duce la deprecierea sau deteriorarea acestuia finantatorul este protejat astfel pentru viitor, in cazul optiunii utilizatorului de a restitui bunul, intrucat daca acesta este deteriorat, incheierea unui nou contract de leasing este evident mai dificila, sau chiar imposibila. Tot prin dreptul acordat de lege, finantatorul va verifica cu aceasta ocazie si daca utilizatorul a grevat sau cesionat bunul fara acordul sau.

c) Obligatia de a nu greva de sarcini bunurile luate in leasing

Potrivit legii, utilizatorul nu poate greva de sarcini bunul ce constituie obiect al contractului de leasing si nu-i poate aduce modificari fara acordul finantatorului. Prin urmare, utilizatorul nu poate cesiona contractul de leasing si nu poate constitui, fara acordul finantatorului, un gaj sau o garantie reala mobiliara asupra bunului, in cazul in care contractul de leasing are ca obiect un bun mobil, respectiv, nu poate constitui o ipoteca asupra bunului imobil, obiect al contractului de leasing. Spre deosebire de situatia locatarului, care nu poate in nici un fel, in timpul locatiunii, sa schimbe forma lucrului inchiriat (art. 1424 C. civ.) si este obligat sa restituie bunul in starea in care l-a primit (art.1431 C. civ.), utilizatorul poate aduce modificari bunului luat in leasing, daca are acordul finantatorului, iar la restituirea bunului se va preda in starea in care se afla, intrucat ratele de leasing achitate de el acopera uzura bunului sub forma amortizarii .

In cazul in care partile sunt de acord, se poate proceda la transmiterea drepturilor si obligatiilor utilizatorului catre o terta persoana agreata de societatea de leasing, in urma cesiunii, tertul subroganu-se utilizatorului .

Cesiunea leasingului poate reprezenta o solutie convenabila pentru ambele parti si se realizeaza printr-un contract care trebuie sa cuprinda, in principel, clauze privind identificarea partilor, acordul finantatorului, motivatia cesiunii, pretul cesiunii, precum si obligatiile ce revin cedentului si cesionarului. Obligatiile cedentului fata de finantator trebuie preluate de cesionar in integralitate, fara a le putea modifica decat cu acordul prealabil al finantatorului, in caz contrar, cesiunea fiind lovita de nulitate .

Cesionarul (noul utilizator) va prelua bunul ce formeaza obiectul contractului de leasing in starea in care se afla la data intrarii in vigoare a actului de cesiune. El nu va putea fi obligat la plata catre cedent (vechiul utilizator) a ratelor de leasing care reprezinta beneficiul obtinut de aceasta ca urmare a folosirii bunului in cauza si nici a dobanzilor platite de vechiul utilizator catre finantator. El poate conveni insa cu cedentul sa-i achite acestuia sumele de bani reprezentand primele de asigurare platite pentru bunul respectiv.

Intrucat Codul Civil Roman nu reglementeaza cesiunea obligatiilor , rezulta ca obiect al cesiunii il pot constitui doar drepturile utilizatorului, care ramane in continuare obligat fata de finantator si nu contractul de leasing in intregul sau. Daca finantatorul si-a dat acordul asupra cesiunii, cedentul (utilizatorul initial) si cesionarul (noul utilizator) raspund solidar pentru plata ratelor de leasing ce urmeaza a fi efectuate.

d) Plata ratelor de leasing

Elementul esential al pretului in contractul de leasing il constituie rata de leasing. Alaturi de aceasta, avansul si valoarea reziduala joaca un rol important in derularea contractului, contribuind la stabilirea valorii totale a pretului in contractul de leasing.

Utilizatorul este obligat sa efectueze platile cu titlu de rata de leasing, in cuantumul si la termenele prevazute in contractul de leasing. Valoarea ratelor de leasing este stabilita inca de la incheierea contractului, fiind compusa dupa caz, din cota-parte din valoarea de intrare a bunului plus dobanda (la leasingul financiar), respectiv cota de amortizare a bunului plus beneficiul (in cazul leasingului operational), la care se adauga diferite comisioane percepute de societatea de leasing. Termenele de plata sunt de asemenea, prestabilite, urmand ca ratele de leasing sa fie achitate esalonat, in mod egal, la anumite perioade de timp (lunar, trimestrial,etc.).

Ratele de leasing sub aspectul valorii lor si al termenului de plata, sunt mentionate, in practica, intr-un grafic sau tabel, anexa la contractul de leasing. Neplata ratelor de leasing da dreptul finantatorului de a cere rezilierea contractului cu daune-interese, insa el poate sa mentina in vigoare contractul de leasing.

In principiu, plata poate fi efectuata de catre orice persoana (art. 1093 C. civ.), daca in contractul de leasing nu s-a stipulat expres ca plata poate fi efectuata numai de catre utilizator. Plata ratelor de leasing este supusa, potrivit regulilor generale, principiului indivizibilitatii, ceea ce inseamna ca, la termenele stipulate in contractul de leasing, utilizatorul trebuie sa plateasca intregul cuantum al ratelor, neputandu-l obliga pe finantator sa primeasca o plata fractionata. Daca in contractul de leasing s-a stipulat un anumit loc in care va fi efectuata plata, atunci utilizatorul se poate descarca de obligatia sa numai in acel loc, iar in cazul in care nu s-a stabilit locul platii (ori locul platii nu rezulta tacit din natura operatiunii sau intentia partilor), urmeaza ca plata sa se efectueze la sediul utilizatorului, ceea ce inseamna ca plata va fi cherabila (art. 1104 C. civ. si 59 C. com.). In practica insa, plata ratelor de leasing se face, de regula, prin decontare bancara - bilet de ordin - in cazul in care utilizatorul este persoana juridica, respectiv, in numerar, pe baza de chitanta, cand utilizatorul este persoana fizica, iar in cazul leasingului extern, pentru efectuarea platii se foloseste acreditivul documentar.

Moneda de plata este cea prevazuta in contract, insa plata se va face numai in lei , la cursul zilei; partile pot deroga in sensul efectuarii platii in moneda straina, numai in conditiile respectarii prevederilor Regulamentului BNR nr. 3/1997 si daca in contract s-a prevazut ca plata se va face efectiv in deviza stabilita.

Pentru plata ratelor de leasing, utilizatorul poate fi obligat si la aducerea unor garantii la incheierea contractului, care trebuie insa mentionate in mod expres in continutul acestuia. Garantia executarii obligatiilor de catre utilizator poate fi reala sau personala si poate avea ca obiect bunuri mobile sau imobile, in conditiile regulilor in materie prevazute in Codul civil sau in Legea nr. 99 1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice . Se poate garanta, de asemenea, cu insusi bunul care formeaza obiect al contractului de leasing. Astfel, in cazul incheierii unui contract de lease-back, finantatorul (societatea de leasing) devenind proprietar asupra echipamentelor si utilajelor utilizatorului, este ferit de concursul altor creditori pana la recuperarea integrala a creditului acordat si dobanzilor aferente. Aceeasi este solutia si in cazul celorlalte contracte de leasing, dreptul de proprietate al finantatorului asupra bunului fiind opozabil conform legii, judecatorului sindic, in situatia in care utilizatorul se afla in reorganizare judiciara si/sau faliment, conform Legii nr. 64 1995, precum si lichidatorul, in cazul in care utilizatorul se afla in dizolvare si sau lichidare, conform Legii nr. 31/1990. In acest sens, in literatur juridica franceza s-a aratat ca finantarea asigurata de societatea de leasing nu este garantata de un simplu drept de preferinta asupra bunului utilizatorului, ci de un drept de proprietate, care permite finantatorului sa intre in posesia bunului, in caz de neplata a ratelor de leasing .

Avansul nu este obligatoriu in contractul de leasing, insa in practica se intalneste frecvent. El poate fi achitat - asa cum s-a aratat - inainte de plata primei rate de leasing sau odata cu aceasta, in functie de stipulatia partilor, reprezentand, de regula, un procent din valoarea totala a contractului de leasing.

Valoarea reziduala este un element obligatoriu in contractul de leasing, reprezentand pretul la care se face transferul dreptului de proprietate din patrimoniul finantatorului in patrimoniul utilizatorului, la expirarea contractului. Ea poate fi achitata partial in avans sau odata cu plata ratelor de leasing, in functie de clauzele contractuale, neexistand o norma onerativa in acest sens. Intotdeauna insa, cuantumul sau este stabilit inca de la incheierea contractului de leasing, neputand fi modificat decat prin conventia partilor.

In fine, utilizatorul va trebui sa mai plateasca si prima de asigurare daca aceasta obligatie a fost prevazuta in mod expres in contract.

e) Suportarea cheltuielilor

Potrivit art. 10 lit. e), utilizatorul suporta cheltuielile de intretinere si alte cheltuieli ce decurg din contractul de leasing din aceasta prevedere a legii, rezulta ca el va suporta si cheltuielile cu reparatiile necesare care, potrivit art. 1421 C. civ., sunt in sarcina locatorului. Explicatia rezida in rolul societatii de leasing, care desfasoara o activitate financiara, fara a-si asuma o obligatie tehnica privitoare la bunul utilizat in sistem de leasing .

In practica agentilor economici o problema foarte delicata a aparut cu privire la obligatia achitarii taxei pentru fondul special al drumurilor publice, in cazul in care bunul ce constituie obiect al contractului de lesing este un autovehicul si este pus la dispozitie de o societate de leasing dintr-un alt stat. Astfel, s-a creat situatia in care autovehiculele in cauza au fost livrate de catre furnizor utilizatorului, insa acestea nu au putut fi inmatriculate, intrucat taxa de 5% aplicata valorii in vama a autovehiculului nu a fost achitata. Intrebarea care se pune este cine va achita contravaloarea acestei taxe, intrucat O.G. nr. 51/1997 nu face precizari suplimentare cu privire la scutirea de la plata ei. Societatii de leasing nu-i revine prin contract plata taxei, iar utilizatorul nu poate plati, intrucat nu este proprietarul autovehiculelor in cauza .Consideram ca in aceasta situatie, legea ar trebui sa suspende obligatia partilor de la plata taxei, urmand ca utilizatorul, in cazul achizitionarii autovehiculelor, sa achite taxa la valoarea existenta la data intrarii in tara a acestora.

Legea nu prevede insa cine suporta cheltuielile de transport sau de predare-primire a bunului. Aceasta problema trebuie stabilita cu exactitate inca de la incheiere contractului de leasing, prezentand o mare importanta in special in contractele de leasing international. In tacerea legii, partile vor conveni asupra acestor cheltuieli, prin stipularea unor clauze, potrivit regulilor INCOTERMS sau RAFDT 41, in cazul in care utilizatorul apartine unui alt stat decit furnizorul ori finantatorul. In raporturile de leasing intern, se pot invoca si prevederile art. 1420 C. civ., si anume, ca aceste cheltuieli sunt in sarcina locatorului, daca in contract nu s-a prevazut in mod expres ca vor fi suportate de utilizator sau de furnizorul bunului respectiv.

f) Apararea dreptului de proprietate al finantatorului

Utilizatorul este obligat sa il anunte pe finantator despre orice tulburare a dreptului de proprietate provenita din partea unui tert. Daca nu il anunta pe finantator despre o tulburare a dreptului de proprietate, utilizatorul raspunde pentru uzurpare, chiar daca a incercat sa apere, in numele finantatorului, proprietatea asupra bunului dat in leasing, intrucat acesta din urma poate invoca exceptio mali processus, aratand ca ar fi avut mijloacele necesare sa inlature pretentiile tertului . Anuntarea uzurparii trebuie sa se faca in timp util, astfel incat finantatorul sa aiba posibilitatea de a-si pregati apararea.

Pentru tulburarile provenite de la terti, care nu se bazeaza pe un drept, se poate apara singur utilizatorul, prin actiunile posesorii. Intr-adevar, potrivit art. 12 lit. d) din O.G. nr. 51/1997, in temeiul contractului de leasing, utilizatorul are dreptul de a exercita actiunile posesorii fata de terti. Actiunile posesorii pot fi legal invocate de catre utilizator, in conditiile prevazute de Codul de procedura civila si pot fi indreptate numai impotriva tertilor care nu invoca un drept asupra bunului dat in leasing, ci numai il tulbura pe utilizator in folosinta sa. In cazul leasingului operational, utilizatorul este considerat un detentor precar, insa poate exercita si el actiunile posesorii, in temeiul contractului incheiat cu finantatorul, cu exceptia situatiei in care tulburarea provine de la finantator (in acest caz , el putandu-se apara in temeiul contractului de leasing, prin invocarea exceptiei de garantie - quem de evictione tenet actio, eundem agentem repellit exceptio).

Daca tertul invoca insa dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra bunului, atunci utilizatorul este obligat sa il informeze pe finantator despre tulburare , in caz contrar raspunzand pentru pierderea sau reducerea folosintei.

g) Restituirea bunului

Utilizatorul este obligat sa restituie bunul ce constituie obiect al contractului de leasing, conform clauzelor contractuale. Prin urmare, daca la sfarsitul perioadei contractuale, utilizatorul nu solicita prelungirea contractului de leasing sau cumpararea bunului, ori daca in cadrul termenului stipulat intervine rezilierea contractului, utilizatorul trebuie sa restituie bunul lipsit de orice sarcini, in starea in care se afla la momentul restituzirii. In cazul in care utilizatorul refuza restituirea bunului, contractul de leasing constituie titlu executoriu, astfel ca finantatorul il poate obliga la restituire.