Forme ale operatiunii de leasing

Forme ale operatiunii de leasing

Leasingul are mai multe forme intalnite in practica.

A) In functie de continutul ratei de leasing raportata la pretul de export, exista doua tipuri de contracte de leasing: leasingul financiar si leasingul operational.

Leasingul financiar se caracterizeaza prin faptul ca in perioada de inchiriere, chiria platita de client societatii de leasing acopera integral pretul de export al produsului, inclusiv cheltuielile auxiliare si beneficiul operatiunii. Contractul de leasing cuprinde clauze privind modul in care trebuie pastrat, acesta fiind asigurat de societatea de leasing, firma putand verifica in fiecare moment starea bunului, rescurile economico-financiare fiind transferate asupra clientului deoarece firma poate dispune de bun in cazul neplatii ratelor scadente.

In dreptul romanesc (art. 2 al Ordonantei 51/1999) sunt enumerate criterii potrivit carora o operatiune este considerata leasing financiar:

Art. 2 lit. e - Leasingul financiar este operatiunea de leasing care indeplineste una sau mai multe dintre urmatoarele conditii

à riscurile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul incheierii contractului de leasing

à partile au prevazut expres ca la expirarea contractului de leasing se transfera utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului

à utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, iar pretul de cumparare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare pe care acesta o are la data la care optiunea poate fi exprimata;

à perioada de folosire a bunului in sistem de leasing acopera cel putin 75% din durata normata de utilizare a bunului, chiar daca in final dreptul de proprietate nu este transferat".

De asemenea, legea mai precizeaza ca, in cazul leasingului financiar, rata de leasing reprezinta cota-parte din valoarea de intrare a bunului si a dobanzii de leasing, aratand ca aceasta este egala cu rata medie a dobanzii bancare pe piata romaneasca [art. 2 lit. e)], iar contractul de leasing financiar trebuie sa cuprinda obligatoriu valoarea initiala a bunului, precum si clauza privind dreptul de optiune al utilizatorului cu privire la cumpararea bunului si la conditiile in care acesta poate fi exercitat [art. 6 alin.

Consideram ca intrunirea uneie din cele patru conditii pentru a incadra un contract de leasing in categoria celor financiare, nu poate delimita exact natura acestuia.

Astfel, legea nu explica ce se intelege prin trecerea riscurilor si a beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra utilizatorului, stiuta fiind regula potrivit careia riscul este suportat in astfel de contracte, de debitorul obligatiei imposibil de executat, iar in cazul in care utilizatorul cumpara bunul luat in leasing, se aplica principiul de drept comun res perit domino. Cel mai probabil ca legiuitorul a avut in vedere, in ansamblu, riscurile de natura economico-financiara , intrucat in privinta bunului, legea prezuma (in cazul in care in contract nu s-a stipulat contrariu) ca riscul pierderii sale fortuite este suportat de utilizator.

De asemenea, si celelalte conditii legate suscita discutii, astfel ca este dificila clasificarea unor operatiuni de leasing ca fiind financiare sau operationale prin raportarea numai la criteriile prevazute de lege, intrucat se aju 252h78c nge la concluzia ca leasingul financiar este un leasing propriu-zis, iar leasingul operational reprezinta in fapt locatiunea, idee pe care nu o impartasim. In opinia noastra, criteriul de baza pentru stabilirea caracterului financiar al contractului de leasing, este cauza contractului , ceea ce inseamna ca din contract trebuie sa reiasa finalitatea, obiectivul urmarit de parti la incheierea lui.

Astfel, daca inca de la incheierea contractului utilizatorul are in vedere achizitionarea bunului, contractul este de leasing financiar; scopul de a cumpara bunul ce constituie obiect al contractului rezulta din ansamblul clauzelor contractuale, un rol determinant jucandu-l, dupa parerea noastra, care dintre parti urmeaza a calcula si evidentia in contabilitatea proprie, amortizarea bunului . Daca acest lucru este facut de utilizator, contractul de leasing este financiar, intrucat posibilitatea amortizarii bunului faciliteaza acoperirea cheltuielilor cu ratele de leasing, cheltuieli care sunt mai mari decat in cazul leasingului operational, insa utilizatorul are perspectiva certa a cumpararii bunului. De altfel, regula privind amortizarea bunului este prevazuta expres de lege [art. 20 alin.(1) lit c)] si, avand in vedere claritatea si pragmatismul ei, o putem considera ca un veritabil criteriu de delimitare a operatiunilor de leasing financiare fata de cele operationale. Consideram insa ca indeplinirea celor patru conditii prevazute de lege in mod cumulativ, ar delimita mai bine caaracteristica esentiala a unui contract de leasing financiar, si anume, intentia cumpararii bunului ca obiect al contractului.

Cauza incheierii contractului de leasing, ca element determinant de calificare a naturii financiare a acestuia, este retinuta si de reglementarea contabila americana (Normele SFAS 13), potrivit careia, un contract este considerat ca fiind de leasing financiar, daca are drept scop transferul proprietatii.

Din punct de vedere contabil, delimitarea leasingului financiar de cel operational nu ridica probleme, intrucat in cazul operatiunilor de leasing financiar societatea de leasing isi recupereaza investitia prin calcularea unor dobanzi aplicate asupra cuantumului ratei de leasing, care este insa inregistrata in articolul contabil imprumuturi acordate pe termen lung (cont 2672), de unde rezulta fara echivoc caracterul de operatiune de credit pe care il imbraca leasingul financiar. In schimb, in cadrul leasingului operational, cheltuielile ocazionate de achizitionarea bunului de catre finantator, se recupereaza pe calea amortizarii acestora, potrivit duratelor normale de functionare legale, astfel ca leasingul nu mai poate fi privit ca o operatiune de finantare, facand posibila asemanarea lui cu o locatiune

Mai mentionam ca, in practica, leasingul financiar este folosit in majoritatea operatiunilor de leasing, lucru incurajat si de legislatia fiscala in vigoare, care permite utilizatorului sa deduca ratele de leasing la nivelul cheltuielilor cu amortizarea, precum si a dobanzilor platite, conform contractului .

In dreptul american conditiile necesare pentru ca o operatiune de leasing sa fie calificata drept leasing financiar, sunt, de asemenea, prevazute prin Codul Comercial Uniform 2A - 103 (1) (g).

In lipsa unei definitii proprii pentru leasingul operational, stabilirea elementelor si criteriilor de determinare a leasingului financiar (sau de capital) sunt in masura sa individualizeze, prin eliminare, natura operatiilor acestei forme de leasing.

In aceeasi maniera ca si in dreptul american, dreptul romanesc reglementeaza leasingul operational stipuland ca este operatiunea de leasing care nu indeplineste conditiile leasingului financiar (art. 2 lit. f) "leasing operational este operatiunea de leasing care nu indeplineste nici una dintre conditiile prevazute la lit. e)", adica cele pentru identificarea operatiei de leasing financiar.

Deoarece diferentierea dintre cele doua forme este ambigua, putand genera numeroase confuzii, am considerat util sa enumeram conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca leasingul operational. Astfel:

Þ riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate nu trec asupra utilizatorului din momentul incheierii contractului de leasing.

Þ nu se prevede expres ca la expirarea contractului de leasing se transfera dreptul de proprietate asupra bunului. Aceasta inseamna ca, dupa expirarea perioadei de leasing, utilizatorul poate, in functie de ceea ce isi doreste, sa achizitioneze sau sa renunte la bunul respectiv, achitand, respectiv renuntand la plata valorii reziduale.

Þ utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, iar pretul de cumparare va reprezenta cel putin 50%* din valoarea de piata pe care acesta o are la data la care optiunea poate fi exprimata.

Þ perioada de folosire in leasing acopera cel mult 75% din durata normala de utilizare a bunului, chiar daca, in final, dreptul de proprietate nu este transferat.

Pentru exemplificare, luam cazul unui autoturism care face obiectul unui leasing operational, pe o perioada de trei ani, cu valoarea de intrare de 10 000 euro si valoarea reziduala de 2 000 euro.

Conform OG. Nr.51 1997 republicata, valoarea reziduala de 2 000 euro a fost stabilita la nivelul minim de 20% din valoarea de intrare. Valoarea reziduala stabilita in contract indeplineste conditia 3) pentru ca este egala cu cel putin 50% din valoarea ramasa a bunului la data cand optiunea de cumparare poate fi exprimata.

Valoarea ramasa a bunului, dupa trei ani, este egala cu

valoarea de intrare - 10 000 euro

durata normala de viata - 5 ani

valoarea amortizarii - 10 000 euro (5 ani)

valoarea amortizarii - 6 000 euro (3 ani)

valoarea ramasa - 10 000 - 6 000 = 4 000 euro

Astfel, 50% din valoarea ramasa de 4 000 de euro reprezinta 2 000 de euro, adica o valoare egala cu valoarea reziduala stabilita in contract.

Leasingul operational se deosebeste de cel financiar in primul rand prin faptul ca locatorul finantator este un fabricant, sau un distribuitor de bunuri, el oferind si unele prestatii suplimentare concretizate in servicii de intretinere. In timp ce in leasingul financiar locatia realizeaza intreaga valoare a bunului, in cazul leasingului operational bunul este inchiriat pentru o perioada mai scurta de timp decat durata vietii sale economice si deci a amortizarii, ceea ce permite darea bunului in locatie la mai multi utilizatori succesiv (el mai poarta numele de non pay/out lease), dupa prima inchiriere pretul de productie respectiv export nefiind recuperat integral. Valoarea reziduala a bunului, la expirarea contractului, este inca importanta (ceea ce atrage evident interesul altor locatari)

Accentul cazand si pe serviciile oferite de societatea de leasing, nu exista, de regula, o relatie directa intre pretul la care a fost achizitionat echipamentul de catre aceasta si cuantumul ratei percepute. Proprietarul (de regula producatorul, dar si o societate de leasing) isi asuma de obicei riscurile uzurii morale a bunului in cauza si raspunde de furnizarea pieselor de schimb, efectuarea reparatiilor si plata diverselor taxe si impozite. Leasingul operational este reziliabil, la cererea utilizatorului, formulata imainte de data expirarii termenului contractual, data la care fiecare dintre parti are dreptul sa prelungeasca durata contractului de leasing.

Aceasta operatie nu include posibilitatea transmiterii proprietatii catre locatar, operatia fiind analizata si in dreptul roman ca si in dreptul american ca o adevarata locatie (true - lease).

Din textul O.G. nr. 51/1997 reiese ca numai in cazul leasingului financiar exista posibilitatea stipularii dreptului de transmitere a proprietatii asupra bunului [art. 2 lit. e) pct.2], iar in contractul de leasing financiar trebuie sa se prevada obligatoriu dreptul de optiune al utilizatorului, cu clauza expresa de transferare, la expirarea contractului, a dreptului de proprietate catre utilizator [art. 6 alin.(2) lit. b)]; per a contrario, rezulta ca in cazul incheierii unui contract de leasing, operational dreptul de optiune nu poate fi stipulat, sau daca este stipulat, el nu poate fi exercitat.

Dupa parerea unor autori aceasta optica este gresita, intrucat dreptul de optiune al utilizatorului tine de insusi esenta contractului de leasing, indiferent sub ce forma apare acesta, lucru care reiese de altfel si din diferenta data de lege acestui tip de contract . Prin urmare, si in contractul de leasing operational ar putea fi prevazut acest drept. Mai mult, se apreciaza ca partile pot sa nici nu-l prevada, datorita faptului ca tine de esenta contractului pe care il incheie, prin simpla calificare a acestuia ca fiind de leasing, el putand fi exercitat, in conditiile legii. Argumentul rezida in caracterul de contract numit al contractului de leasing,ceea ce inseamna ca acestuia i se vor aplica normele prevazute de legea care il reglementeaza (O.G. nr. 51/1997), ori aceasta, chiar in definitia ce o da operatiunilor de leasing, trimite la dreptul de optiune a utilizatorului. Natura legala a dreptului de optiune al utilizatorului rezulta si din prevederile art. 9.lit.d) din O.G. nr. 51/1997, potrivit carora, locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului (indiferent daca este vorba de un contract de leasing financiar sau operational -n.a.).In Franta, potrivit legii, contractul de leasing - indiferent de calificarea lui - da posibilitatea utilizatorului de a dobandi in tot sau in parte bunurile puse la dispozitie de finantator, pe baza unui pret convenit, tinandu-se seama de varsamintele efectuate [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 66 - 455/1966]. Tot astfel, in Belgia, dreptul de optiune este de esenta contractului de leasing, putand fi exercitat indiferent de natura financiara sau operationala a contractului, insa cumpararea bunului se poate face in urma achitarii unei sume de bani echivalente valorii reziduale prezumate (art.1 din Decizia Regala nr. 55/1967). Din aceste texte de lege, rezulta ca dreptul de optiune al utilizatorului poate fi stipulat in orice contract de leasing, insa, intrucat durata pentru care se incheie contractul este mai mica, urmeaza ca ratele de leasing achitate de utilizator sa fie intr-un cuantum mai mare. Mai mult, se considera de acesti autori ca in dreptul comercial intern, prin incheierea unui contract de leasing operational se poate transmite dreptul de proprietate asupra bunului , chiar in situatia in care dreptul de optiune nu a fost stipulat in contract, partile urmand sa procedeze la recalcularea cuantumului valorii reziduale, astfel incat societatea de leasing sa isi acopere cheltuielile efectuate cu achizitionarea bunului, precum si celelalte cheltuieli care ii incumba.

In ciuda argumentelor aduse de unii autori consideram ca O.G. nr. 51/1997 desi din modul cum fost redactata a lasat loc de interpretare, a avut in vedere imposibilitatea transmiterii dreptului de proprietate catre utilizator in cadrul contractului de leasing operational.

Modul de inregistrare in contabilitate a ratelor lunare reprezinta diferenta cea mai importanta dintre cele doua forme. Dupa cum am mai afirmat in cazul leasingului financiar, deductibilitatea ratelor apare la nivelul amortizarii bunului care se face de catre client si a dobanzii. In cazul leasingului operational, avem deductibilitate integrala pentru rata de leasing care apare in contabilitate sub forma chiriei. Cu alte cuvinte, pentru o firma care ia in leasing operational un bun, intreaga suma pe care o plateste lunar este deductibila si considerata ca fiind o cheltuiala. Suma platita lunar este alcatuita, in primul rind, din rata care trebuie achitata pentru ca, la incheierea contractului de leasing, sa ramana de plata valoarea reziduala stabilita la inceput. Acestei rate i se adauga dobanda, un beneficiu al companiei de leasing si, de la caz la caz asigurarea bunului. In cazul leasingului financiar, suma platita lunar are aceeasi structura ca si la leasingul operational, dar nu mai este deductibila in totalitate. Se deduc numai dobanda, asigurarea si beneficiul firmei de leasing. Existand optiunea de cumparare a bunului la terminarea contractului, clientul nu isi deduce si rata stabilita pentru cumpararea bunului.

Se calculeaza in schimb si se inregistreaza in contabilitatea clientului amortizarea bunului, conform legii. Diferenta dintre rata lunara si valoarea amortizarii lunare este recuperata dupa incheierea contractului, pana la incheierea perioadei legale de amortizare.

Deci, miza o reprezinta deductibilitatea. La leasingul operational suma platita lunar se deduce integral, amortizarea este calculata de firma de leasing, dar teoretic bunul nu va fi transferat in patrimoniul clientului dupa expirarea contractului. La leasingul financiar se pleaca de la idea ca va opera transferul dreptului de proprietate la sfarsitul contractului dar nu se deduce imediat tot ceea ce se plateste. Ceea ce ar dori ori ce client ar fi o combinare a avantajelor celor doua forme, respectiv optiunea ferma de cumparare a bunului dar si o deductibilitate totala a sumelor platite. In practica leasingului pe piata romaneasca exista doua moduri in care legea este pacalita. Unele firme de leasing incheie contracte pe care le numesc leasing operational dar in cele din urma bunul ajunge in proprietatea utilizatorului printr-un contract separat de cel de leasing. O alta metoda o reprezinta obtinerea de la Ministerul de Finante a unei aprobari de amortizare accelerata, astfel incat sa se poata deduce intreaga suma platita lunar.

In literatura de drept al comertului international, s-a mai aratat ca leasingul operational (denumit si leasing functional) cunoaste, la randul sau, urmatoarele forme:

- true lease, care este de fapt o veritabila locatiune, contractul fiind reziliabil si avand ca obiect utilaje, masini si echipamente folosite temporar de catre utilizator in activitatea sa comerciala;

- service and maintenance lease, care are ca obiect posibilitatea utilizatorului de a beneficia, pe langa echipamentele folosite de locator (care este si producatorul bunului) si de anumite servicii aferente si asistenta tehnica de specialitate;

B) Daca se ia in considerare pozitia furnizorului in contractul de leasing, se disting urmatoarele forme: leasingul direct si leasingul indirect.

In cazul leasingului direct, contractul de leasing se incheie intre producatorul exportator si utilizatorul bunului care face obiectul contractului. In acest caz, finantatorul este chiar producatorul.

Leasingul indirect presupune existenta intermediarilor, adica a societatilor de leasing care preiau functia de creditare, de prestare de servicii si riscurile ce decurg din aceste operatiuni.

C) In functie de durata inchirierii exista trei tipuri de leasing: pe termen scurt mediu si lung.

Leasingul pe termrn scurt imbraca forma hire sau renting. Rentingul reprezina - asa cum o arata si denumirea - acele contracte de leasing incheiate pe termen scurt sau foarte scurt si cuprind inchirierile cu ziua sau cu ora a unor bunuri, in special a mijloacelor de transport sau a unor utilaje de constructie.

Rentingul este un contract de origine americana, care a fost preluat si in practicile comerciale europene. Acest tip de leasing (denumit si operatiune de hire) este de fapt o simpla inchiriere, neprezentand caracteristicile specifice leasingului, cum ar fi dreptul de optiune al utilizatorului sau problema calcularii si evidentierii amortizarii bunurilor care constituie obiectul sau. Unii autori au considerat ca operatiunile de renting reprezinta forme de trecere de la inchirierea obisnuita la leasing, pornind de la durata lor foarte scurta si simplitatea raporturilor juridice ce iau nastere. Principala obligatie a proprietarului/locator este de a pune la dispozitia utilizatorului utilajele, masinile ori mijloacele de transport corespunzatoare, conform necesitatilor solicitantului si de a asigura service-ul acestora.

Societatea de renting este o societate care dispune de utilaje standardizate sau de mijloace de transport, incheind contracte de locatie traditionale tinand cont de cererea ridicata de pe piata.

La leasingul pe termen mediu durata contractului este de 2-3 ani, iar amortizarea costurilor aferente achizitionarii si intretinerii bunului inchiriat precum si profitul societatii finantatoare se realizeaza prin inchirieri succesive.

Leasingul pe termen lung se practica in mod frecvent pe piata bunurilor imobiliare pentru cladiri complet utilate, durata contractului fiind de 20-30 de ani. Durata normala de leasing corespunde celei de functionare normala a bunului.

D) Dupa continutul ratelor de leasing, se pot distinge leasing brut si leasing net.

Societatile de leasing impart viata tehnica a masinilor si utilajelor in doua perioade: perioada primara egala cu viata economica a bunului, adica intervalul de timp in care se considera ca masina nu risca sa sufere o uzura morala si o perioada secundara echivalenta cu intervalul de timp care dureaza de la terminarea vietii economice pana la sfarsitul vietii tehnice a masinii. Perioada primara corespunde de regula, cu perioada de amortizare fiscala, adica intervalul de timp stabilit de lege in care finantatorul poate deduce cheltuielile cu amortizarea .

Societatile de leasing si producatorii mai au in vedere, la incheierea contractelor de leasing, si necesitatea efectuarii unor cheltuieli determinate de specificul echipamentelor ce constituie obiect al contractului, care implica prezenta lor activa in exploatarea bunului de catre utilizator.

Dupa modul de calcul al ratelor, in functie de indicatorii mentionati mai sus, contractul de leasing poate fi clasificat dupa cum urmeaza:

- leasing brut si leasing net;

- leasing cu amortizare integrala si leasing cu amortizare partiala.

Leasingul brut si leasingul net

Contractul de leasing brut, care mai este cunoscut si sub denumirea de full - service leasing, este acea forma de leasing in care ratele includ urmatoarele componente:

- pretul net de vanzare (costul de achizitie) al bunurilor care constituie obiect al contractului;

- cheltuielile efectuate pentru intretinerea, reparatiile si service-ul echipamentelor, masinilor si utilajelor;

- beneficiile realizate pe parcursul utilizarii bunurilor date in leasing.

In aceasta forma de leasing, se poate stipula in contract ca furnizorii sa asigure si instruirea si specializarea personalului folosit de utilizator, in scopul exploatarii eficiente, dar si rationale a utilajelor si echipamentelor. Inserarea unei astfel de clauze in contract, incumba obligativitatea utilizatorului de a respecta intocmai instructiunile furnizorului referitoare la modul de folosire a bunului [art. 10 lit. b) din O.G. nr. 51/1997].

De regula, la acest tip de operatiuni, nu este uzuala reducerea cuantumului ratei de leasing dupa expirarea primei durate contractuale, deoarece odata cu exploatarea bunului, cheltuielile pentru intretinere si reparatie au o tendinta de crestere. Mai mult, societatile de leasing includ in cazul inchieierii unor contracte de full-service leasing, un adaos la rata de leasing, calculat in functie de intensitatea utilizarii utilajului respectiv, care poarta numele de bonificatie de leasing sau royality.Stabilirea acestei bonificatii are o importanta deosebita pentru contractele de leasing operational, care au o durata mai scurta si includ riscul nerealizarii pretului de productie sau de export, in cazul in care utilajele nu mai pot fi date din nou in leasing.

Contractul de leasing net este acela in care ratele cuprind pretul net de vanzare al echipamentelor si beneficiul rezultat din utilizarea bunului respectiv. In acest caz, furnizorul sau finantatorul nu se mai implica in asigurarea reparatiei, intretinerii, asistentei si instruirii personalului desemnat sa exploateze echipamentele, cheltuielile ocazionate de aceste activitati fiind suportate de utilizator.

E) Dupa apartenenta platilor avem

Contractul national de leasing (contractul de leasing intern) presupune ca partile contractante apartin aceluiasi stat, ceea ce inseamna ca finantatorul si utilizatorul sunt persoane juridice avand aceiasi nationalitate, unui asemenea contract aplicandu-i-se legislatia interna in domeniu.

Contractul international de leasing (contract de leasing extern) exista atunci cind in cadrul lui intervine un element de extraneitate, si anume sediul finantatorului . Consecintele sunt atat de natura juridica - avand relevanta sub aspectul normelor de drept international privat - cat si de natura fiscala sau vamala .

F) Exista si forme speciale de leasing, caracterizate prin particularitati ale tehnicii de realizare. In aceasta categorie intra operatiunile lease - back, time sharing leasing, experimental leasing actionar si master leasing.

Lease-back

Aceast contract se caracterizeaza prin faptul ca furnizorul se identifica cu utilizatorul. Ca atare, spre deosebire de leasingul financiar in care institutia de credit cumpara bunul de la furnizor spre a il da in folosinta utilizatorului, in acest caz institutia financiara cumpara bunul de la insusi utilizatorul caruia i-l da imediat spre folosinta cu promisiunea de revanzare in favoarea vanzatorului, la sfarsitul perioadei de folosinta.

Leasingul in aceasta faza isi pierde caracterul triunghiular, in relatie fiind numai doi actori (furnizorul se identifica cu utilizatorul), dar isi pastreaza caracterul complex, contopind un contract de vanzare - cumparare (intre utilizator - vanzator si finantator - cumparator) cu un contract de locatie (intre finantator - proprietar ca locator si utilizator ca locatar) si o promisiune unilaterala de vanzare asumata de finantator de a-i revinde bunul fostului proprietar (actual locatar) la sfarsitul perioadei de locatie.

Interesul unei asemenea operatii este acela de a oferi fonduri (credit pe termen lung) societatii care are deja bunul in proprietate, dar careia ii lipsesc, spre exemplu, lichiditatile pentru a-l administra. Bunul in aceasta situatie serveste drept garantie pentru institutia creditoare atat timp cat utilizatorul nu si-a achitat datoria, operatia de lease - back avand functia de imprumut ipotecar. Aceasta operatie, avantajoasa din punct de vedere economic (prin procurarea unui credit pe termen lung), prezinta interes si din punct de vedere fiscal deoarece de regula institutia financiara creditoare este exonerata de orice taxa asupra vanzarii daca da bunul imediat cu chirie fostului proprietar.

O varianta a contractului de lease - back este leasingul (denumit si lease - back furnizor), utilizat in relatiile dintre comerciantii francezi. Potrivit conventiei de leasing combinat, o intreprindere vinde unei societati de leasing produsele pe care le-a realizat, iar aceasta din urma le pune la dispozitie in baza unui contract de leasing intreprinderii producatoare, dandu-i totodata posibilitatea sa le inchirieze la randul sau unor terti, in baza unor contracte de locatiune (in fapt, sublocatiune) de drept comun.

De lege lata, O.G. nr.51/1997 defineste contractul de lease - back ca fiind contractul prin care o persoana juridica isi vinde echipamentul industrial unei societati de leasing, pentru a-l utiliza in sistem de leasing, cu obligatia de rascumparare (art.22).

Observam ca acest tip de contract se aseamana cu contractul de vanzare cu pact de rascumparare care a fost reglementat de art. 1371 - 1387 C. civ. si abrogat prin art. 4 din Legea contra cametei din 1931, intrucat s-a considerat ca o astfel de vanzare este nula de drept, ascunzand imprumuturi cu dobanzi camatatesti, garantate real cu bunul respectiv . Se pune intrebarea daca, avand in vedere interzicerea contractelor de vanzare cu pact de rascumparare, contractul de lease - back poate fi incheiat in prezent, in mod valabil. Consideram raspunsul ca fiind afirmativ, intrucat legislatia civila interzice de lege lata astfel de operatiuni numai in cazul in care partile sunt subiecte ale unui raport juridic civil. In cazul contractului de lease - back (care este prin definitie un contract comercial), interdictia nu mai opereaza, intrucat societatea de leasing este organizata sub forma unei intreprinderi, ori scopul intreprinderii este prestarea de servicii in vederea obtinerii unui profit .

In literatura de specialitate mai sunt amintite unele tehnici bazate pe locatie care insa nu pot fi asimilate cu contractul de leasing fiind lipsite de complexitatea acestuia (nu prevad vanzarea cu echivalentul optiunii de cumparare la sfarsitul locatiei).

Leasingul experimental se foloseste ca o forma de promovare a vanzarilor. Bunul care face obiectul unui astfel de contract este inchiriat pe perioade scurte de timp, de cateva luni, in mod experimental, cu conditia ca dupa expirarea perioadei prevazute in contract acestea sa fie cumparate daca corespund cerintelor sau sa fie restituite daca prezinta neajunsuri.

Acest tip de contract prezinta unele similitudini cu contractul de vanzare pe incercate, folosit in raporturile juridice civile sau comerciale, in care transmiterea dreptului de proprietate este afectata de o conditie suspensiva. Consideram insa ca spre deosebire de contractul de vanzare pe incercate, in cazul leasingului experimental, utilizatorul bunurilor poate refuza cumpararea acestora si in baza unor motive subiective.

Time - sharing s-a adoptat in practica din considerente de rentabilitate economica. Acest tip se practica pentru produse cu cost ridicat sau cu uzura morala rapida. Pentru intensificarea utilizarii lor se practica sistemul inchirierilor pe timpi partajati simultan de mai multi utilizatori. Se practica in turism prin inchirierea bazelor materiale, in cazul tehnicii de calcul sau a unor mijloace de transport moderne.

Contractul de time - sharing are ca obiect, in principal, calculatoare electronice (fapt pentru care a mai fost denumit si leasingul ordinatoarelor), dar si alte echipamente, fiind folosit pentru prima data de catre firma General Electric, in anul 1965. Ulterior alte mari intreprinderi au apelat la operatiune, in prezent, peste 100 000 de intreprinderi avand in derulare contracte de time - sharing, iar peste 80% din din parcul mondial de mari computere este exploatat prin acest sistem.

In legislatia noastra, leasingul in timpi partajati este conditionat de existenta unui contract intre utilizatori, incheiat in scopul folosirii comune a echipamentului industrial, iar obiectul il poate constitui si o constructie, in scopul realizarii unei investitii (art. 23 din O.G. nr. 51/1997).

Contractul de leasing actionar (credit - bail d`actions)

Leasingul actionar reprezinta o tehnica financiara folosita pentru prima data in Franta, de Groupement Francais D`Entreprises, in scopul satisfacerii cerintelor tot mai mari ale intreprinderilor mici si mijlocii pentru atragerea de fonduri.

Operatiunea este oarecum asemanatoare contractului de lease - back folosit pentru bunuri mobile sau imobile, presupunand in concret urmatoarele etape: o societate pe actiuni mica sau mijlocie isi majoreaza sau isi constituie capitalul propriu prin emiterea de (noi) actiuni care sunt subscrise de un fond de investitii; fondul de investitii cedeaza, in locatie, actiuni societatii emitente, care in schimb, va varsa periodic o suma de bani cu titlu de chirie, la expirarea contractului societatea emitenta avind posibilitatea de a-si rascumpara propriile actiuni la un pret convenit cu fondul de investitii, tinandu-se cont si de varsamintele efectuate prin plata chiriei.

Intrucat legea nu interzice, consideram ca incheierea unui contract de leasing actionar este posibila si in dreptul nostru, cu indeplinirea conditiilor prevazute de legea societatilor comerciale, ordinele si regulamentele elaborate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. De altfel, in forma initiala (fara modificarile aduse prin Legea nr. 99/1997), O.G. nr. 51/1997 privind societatile de leasing si operatiunile de leasing, stipula in mod expres ca valorile mobiliare pot constitui obiect al contractului de leasing .)

Master leasing

Denumit si leasingul de containere acest contract este folosit de societatile de transport, aparitia lui fiind determinata de avantajele pe care le are un caraus prin inchirierea containerelor, fata de achizitionarea acestora, care ar presupune cheltuieli suplimentare legate de organizarea unei exploatari eficiente, intretinerea si repararea containerelor, precum si pregatirea unui personal calificat.

Companiile specializate in tinerea parcului de containere le pun la dispozitia transportatorilor fie pentru o perioada determinata de timp (term leasing), fie pentru o anumita calatorie (trip leasing). Marile companii de leasing au patruns si in acest domeniu, impunandu-se prin folosirea unor contracte complexe de inchiriere numite master lease system.

Desi operatiunile de master leasing sunt asemanatoare celor de renting, diferentele rezida, in principal, in natura subiectelor care iau parte la cele doua tipuri de operatiuni, master leasingul fiind folosit, in special, in comertul international, iar rentingul fiind, de regula, un contract comercial de drept intern. Din aceasta delimitare deriva si alte deosebiri, legate atat de particularitatile raporturulor juridice internationale, cat si de specificul operatiunilor de carausie.

Leasingul a mai fost clasificat in literatura juridica si economica dupa cum urmeaza:

in functie de sursa de finantare

- leveraged lease, in care societatea de leasing finanteaza doar o parte din valoarea bunului, diferenta fiind acoperita de diferiti creditori (care sunt tot societati financiare); acest contract de leasing este utilizat in cazul in care obiectul sau il formeaza echipamente de mare valoare;

- leasing la producator, care presupune asigurarea unei finantari totale de catre societatea de leasing, prin achizitionarea de la producator, exclusiv cu fondurile sale, a bunurilor date in leasing;

in functie de subiectele de drept care participa la operatiune, in:

- leasing public, utilizatorul fiind o institutie publica si

- leasing privat, utilizatorul este o persoana fizica sau o persoana juridica de drept privat.