Aparatul fiscal, componenta a sistemului fiscal

Aparatul fiscal, componenta a sistemului fiscal

Sistemul fiscal reprezinta modul de cercetare si actiune, procedeele si modalitatile de investigare in vederea prevenirii, constatarii si inlaturarii cauzelor de sustragere de la calcularea, evidenta si plata impozitelor si taxelor cuvenite statului.

Ca ansamblu de principii, reguli si modul de organizare, sistemul fiscal se materializeaza in legi sau acte normative cu putere de lege, emise cu scopul de a colecta veniturile statului si a reglementa cheltuirea acestora.

Sistemul fiscal consta intr-un ansamblu de masuri si actiuni, intreprinse de stat printr-o politica fiscala adecvata, in ceea ce priveste: rolul impozitelor si taxelor, tipuri de impozite si taxe, asezarea, perceperea si utilizarea impozitelor si taxelor.

In Romania, sarcina creerii unui sistem fiscal si a unei strategii fiscale revine legislativului (Parlamentului) si executivului (Guvernului).

Politica fiscala a statului este un factor determinant, in sensul ca, atat executivul cat si legislativul trebuie sa stabileasca sistemul fiscal pe care il practica, cat si strategia de urmat in cadrul administratiei fiscale. Politica fiscala a statului va fi determinata de un ansamblu de principi 121h72b i fiscale.

Principiile fiscale reprezinta un complex de masuri si de operatii efectuate in baza legii si care au o latura de natura politica cat si una de ordin tehnic. Aceste principii sunt:

• Principiul justetei impunerii (echitatii fiscale), care consta in aceea ca fiecare contribuabil trebuie sa participe, pe cat posibil, cu impozite si taxe in functie de veniturile realizate si anuleaza anumite privilegii.
• Evaluarea veniturilor pentru fiecare buget sa fie certa si nu arbitrara iar termenele si locul platii sa fie stabilit fara echivoc.
• Principiul comoditatii perceperii impozitelor la termenele si in modul cel mai convenabil pentru contribuabil.
• Principiul randamentului impozitelor prin asigurarea incasarii cu minimum de cheltuieli si cat mai putin apasator pentru platitor. Stabilirea si perceperea impozitelor sa nu fie costisitoare si sa stinghereze activitatea contribuabililor, producatori de venituri si platitori de impozite.

Astfel, din punct de vedere politic principiile fiscale urmaresc sa se incadreze in ideologia adoptata de guvernare.

Sistemul fiscal in Romania trebuie sa indeplineasca doua conditii:

sa aiba criterii precise;

sa existe o manifestare de vointa din ambele parti, inclusiv vointa politica.

Elaborarea politici fiscale este un act de decizii complex, care trebuie sa urmareasca:

criteriile de eficienta;

reducerea fluctuatiilor si a instabilitatii economice;

veniturile consumatorilor si protejarea acestora;

dezvoltarea impozitelor sau alte forme de prelevari si stimularea acestora;

distribuirea initiala a veniturilor, care trebuie sa influenteze activitatea economica, investitiile si consumul.

Sistemul fiscal asigura trei functii destinate realizarii obiectivelor urmatoare:

a) o functie de finantare a cheltuielilor publice si care urmareste obiectivul de randament bugetar;

b) o functie de redistribuire a veniturilor si a patrimoniilor conform obiectivului de echitate;

c) o functie de stabilizare a activitatii economice sau de corectare a dezechilibrelor in scopuri de eficacitate economica.

Sistemul fiscal indeplineste trei functii esentiale si deseori contradictorii. Importanta relativa care le este acordata evolueaza in functie de judecata, care are in centrul ei, capacitatea unei economii de piata de a asigura optimul in mod spontan.

Prin urmare, dezbaterea asupra fiscalitatii optimale reflecta aceasta judecata si in plus criteriile utilizate sunt adesea conflictuale. Cu toate acestea, doua dintre aceste criterii domina dezbaterile si anume: criteriul eficacitate si criteriul echitate.

a) Functia de finantare. Nivelul prelevarilor obligatorii este in mare parte legat de suma cheltuielilor publice deoarece ele sunt sursa esentiala de finantare. Dar ele nu reprezinta unica sursa: existenta deficitelor publice necesita recurgerea la alte mijloace de finantare, precum indatorarea sau creatia monetara.

De asemenea trebuie luate in calcul incasarile nefiscale care rezulta din vanzarile statului de anumite bunuri si servicii. Ele nu reprezinta totusi decat o foarte mica parte a resurselor publice. Participarea sectorului public la economia de piata, care ii este la origine, releva principiul echivalentei.

Suma cheltuielilor publice si a prelevarilor obligatorii nete permite o finantare privata importanta a productiei anumitor bunuri, precum educatie, sanatate si protectie sociala.

b) Functia de redistribuire. Pot fi distinse doua reguli de echitate:

1. Una, consensuala, exprima in mod simplu faptul ca sarcina impozitului trebuie sa fie in mod echitabil repartizata.

2. O alta, mai conflictuala, atribuie impozitului un rol de corectie a repartitiei veniturilor primare in scopul de a o face mai echitabila.

Definitia acestei functii depinde de opinia cu privire la caracterul just sau injust al repartitiei ce decurge din mecanismul pietei si acela al drepturilor de proprietate.

c) Functia de corectare a dezechilibrelor. Impozitul este un instrument de politica economica ce poate juca un rol de incitare, de descurajare sau de stabilizare. Aceasta functie este justificata prin ipoteza conform careia functionarea spontana a pietei nu permite realizarea optimului colectiv; fiscalitatea poate fi atunci utilizata pentru corectarea esecurilor pietei.

Impozitul este una dintre variabilele bugetare pe care statul le manipuleaza in scopuri de stabilizare conjuncturala (politici de actiune asupra cererii globale) sau structurala (politici fiscale destinate sa favorizeze cresterea economica).

Fata de sistemul fiscal si strategia acestuia, este necesara o cat mai buna administrare fiscala pe care, de regula, trebuie sa o faca Ministerul Finantelor.

Sistemul fiscal romanesc actual se structureaza pe trei componente principale:

impozitele si taxele

mecanismul fiscal

aparatul fiscal.

Impozitele si taxele reprezinta veniturile bugetului de stat care provin de la persoane juridice si/sau fizice. In momentul incasarii lor, impozitele si taxele sunt utilizate in vederea efectuarii cheltuielilor publice pentru realizarea functiilor si sarcinilor puterii si institutiilor sale.

Mecanismul fiscal reprezinta ansamblul de metode si tehnici de impunere privind veniturile fiscale ale statului, precum si instrumentele impunerii.

Impunerea consta in identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice si juridice care detin sau realizeaza un anumit obiect impozabil, in evaluarea bazei de calcul a impozitului, in determinarea exacta a cuantumului acestuia.

Printre metodele utilizate in practica fiscala mentionam:

autoimpunerea, este realizata de platitor in conformitate cu legislatia in vigoare;

impunerea directa, prin evaluarea directa a obiectului de catre organele fiscale sau pe baza declaratiei subiectului impozabil;

impunerea indirecta, are la baza informatii colaterale;

impunerea forfetara, stabilirea unei sume forfetare de plata pe o perioada de timp.

Instrumentele impunerii se concentreaza in documente fiscale.

Aparatul fiscal decurge din insasi legile care reglementeaza impozitele si taxele.

Aparatul fiscal, ca componenta a sistemului fiscal, isi realizeaza functiile de dimensionare, asezare, urmarire si incasare a impozitelor si taxelor, prin controlul fiscal.

Felul cum este organizat controlul fiscal, procedeele, tehnicile si modalitatile aplicate difera de la sistem la altul, de la o etapa la alta de evolutie a economiei de piata, in functie de politicile financiare si fiscale.

Aparatul fiscal este organizat in cadrul unor institutii ale administratiei publice si cuprinde ansamblul organelor fiscale si de control ale statului insarcinate prin lege sa asigure realizarea impunerii, urmaririi si perceperii impozitelor si taxelor si a controlului respectarii legalitatii in acest domeniu de activitate.

In tara noastra, conform legislatiei, controlul fiscal se realizeaza in principal de inspectorii fiscali din cadrul Directiei de impozite si taxe ale Administratiei Financiare si de comisarii Garzii Financiare si de personalul controlului financiar de stat de la nivelul judetelor si a municipului Bucuresti.

Controlul fiscal este executat de Directia Controlului Fiscal. Aceasta directie este structurata de Ministerul Finantelor publice, care pune in aplicare politica Guvernului in domeniul impozitelor si taxelor prin intermediul controlului fiscal. Directia Controlului Fiscal urmareste, analizeaza si verifica, pe baza rapoartelor anuale, trimestriale, lunare ale unitatilor teritoriale, modul de realizare a veniturilor bugetare.

Realizarea practica a activitatii de control fiscal in actiunea de recuperare a creantelor satului, rezultate din impozite si taxe neachitate la termen, se face atat prin utilizarea procedeelor si tehnicilor specifice cat si a celor ale actiunii de executare silita a debitorilor statului.

In relatiile dintre aparatul fiscal si agentii economici se are in vedere ca acestia au, de regula, obligatia legala sa calculeze singuri impozitele si taxele si sa verse la termenele de plata sumele la care sunt obligati fata de buget. Ei nu sunt supusi unor operatii de impunere prealabila din partea aparatului fiscal.

Controlul fiscal, in aceste cazuri, se realizeaza la sediul organului financiar-fiscal in baza documentelor de raportare lunare, trimestriale si anuale pe care agentii economici sunt obligati sa le depuna la aceste organe. Dintre documentele de acest tip, care servesc ca surse de informare pentru controlul fiscal, se pot enumera "Declaratia privind obligatiile la bugetul de stat", "Bilantul", "Contul de profit sau pierdere" si celelalte anexe utile controlului fiscal.

Toate aceste documente sunt verificate ca forma si continut, urmarindu-se cu acest prilej, pe baza informatiilor cuprinse in ele, si modul in care au fost achitate obligatiile fiscale de catre contribuabili.

Constatarile inspectorilor fiscali sunt consemnate in actele de control intocmite de acestia, in care se arata, in mod obligatoriu, obiectivele controlate, perioada pentru care s-a facut verificarea, abaterile constatate si modul de fundamentare a lor.

Relatiile fiscale dintre organele fiscale si contribuabilii persoane fizice se realizeaza in mod diferit fata de cele cu agentii economici. Acesti contribuabili sunt supusi actiunii de impunere din partea organelor de control fiscal, in care scop sunt obligati sa depuna declaratii de impunere. In vederea definitivarii impunerii, organele de control fiscal efectueaza verificari prealabile in scopul stabilirii exactitatii informatiilor cuprinse in declaratiile respective, intocmesc procese-verbale de impunere si comunica impunerile ramase definitive prin instiintarile de plata.

Pentru contribuabilii persoane fizice, este organizata si o evidenta nominala, in cuprinsul careia fiecare din acestia este debitat cu sumele datorate sub forma de impozite si taxe si creditat pe masura ce isi achita obligatiile fiscale.

In concluzie, sistemul fiscal trebuie sa fie:

• unitar:
• simplu, sa predomine autoimpunerea;
• eficient;
• realizat cu costuri mici;
• cu o strategie clara, concreta si eficienta;
• sa fie dirijat astfel incat sa urmareasca strangerea tuturor obligatiilor;
• sa fie computerizat;
• astfel orientat incat sa beneficieze de o structura organizatorica optima;
• sa dispuna de personal fiscal de inalta pregatire de specialitate.

Din punct de vedere tehnic sunt necesare a se realiza doua conditii majore:

- de forma, inventarierea contribuabililor si dotarea cu tehnica de calcul a structurilor centrale si teritoriale ale Ministerului Finantelor publice;

- de fond, in sensul ca trebuiesc corelate conditiile de asezare si percepere ale actualelor impozite si taxe cu metodologia de asezare si percepere a impozitului pe venitul global anual.