Clasificarea sistemelor fiscale

De ce o clasificare a sistemelor fiscale?

Analiza evolutiei acestora ne ofera raspunsul. Diversitatea sistemelor fiscale, rezultat al conditiilor istorice si geografice de dezvoltare a statelor, 646e44g la care se adauga influenta deciziilor politice determina nerelevanta unor comparatii. Apare astfel necesitatea gasirii unor elemente de referinta, in functie de care sa se analizeze spatial si temporal evolutia sistemelor fiscale ale unor tari cu structuri economico-sociale asemanatoare.

Se poate propune urmatoarea clasificare:

1. Sisteme fiscale de conceptie utopica

In aceasta categorie se pot include, propunerile neconcretizate in practica de instituire a unui impozit unic. Cauzele aparitiei in teoria fiscala a propunerilor unui impozit unic sunt:

credinta ca este posibila standardizarea prelevarilor fiscale, intr-o perioada in care eforturile erau indreptate in directia introducerii unui sistem unic de masurare a timpului, a lungimilor, a unei monede unice la nivelul statelor in formare;

influenta unor curente teoretice care cautau sa explice modul de formare
a veniturilor;

eliminarea numarului mare de impozite stabilite injust.

Prima data ideea apare la Vauban, autorul lucrarii "Dime royale"[1] si la fiziocrati.

Prin propunerea introducerii unei dijme unice si eliminarea tuturor celorlalte obligatii fiscale, acesta urmarea suprimarea privilegiilor si asigurarea egalitatii obligatiilor. Dar, in final acesta propune cateva exceptii care distrug ideea sa de impozit unic (mentinerea gabelei - impozit pe sare - si a unor taxe vamale la frontiere, la un nivel deosebit de redus).

Fiziocratii propun impozitul unic asezat asupra produsului net al solului, considerand ca numai acesta constituie o baza reala pentru asezarea impozitului. Dar Turgot ajuns ministru si Rochefoucauld, raportor privind proiectele fiscale in Constituanta, nu aplica ideile lor in practica.

Emile de Girardin si M. Menier[2] propun impozitul unic pe capital, adica pe bogatia consolidata si nu pe cea in formare, considerand ca stimuleaza utilizarea productiva a acestuia si asigura echitatea.

Impozitul unic pe persoana apartine lui Proudhon[3], care considera ca proprietatea este o negare a egalitatii. Dar un impozit universal care ar lovi chiar si persoanele lipsite de orice resurse in nici o societate nu ar rezista, decat daca s-ar reveni la egalitatea primitiva.

Impozitul unic in natura apartine lui Jean Jacques Rousseau[4], care dorea sa impiedice guvernele de a abuza de banii contribuabililor. Ideea de a institui intr-o economie predominant monetara (cum era pe vremea sa in Franta) un impozit in natura, era utopica in sine.

La inceputul secolului nostru teoreticienii socialisti au propus un impozit unic pe venit, cu un caracter puternic progresiv prin care sa se egalizeze veniturile. Practica din tarile socialiste s-a indreptat exact invers, spre impozitele pe consum considerate de acestia injuste.

Impozitul unic pe energie electrica este propus de Schueller[5], care sustinea ca energia electrica se regaseste in pretul tuturor produselor, si astfel toti ar suporta impozitul si s-ar elimina evaziunea si controlul fiscal.

Sub aspect social un astfel de impozit cu greu ar putea fi personalizat si adaptat la situatia individuala a fiecarui contribuabil. Sub aspect tehnic apar probleme legate de exonerarea exportului, impozitarea importului si regimul autoconsumului. Sub aspect concurential acesta ar favoriza formele de productie arhaice in defavoarea unitatilor economice moderne.

Desi propunerea ca sistemul fiscal sa aiba la baza un singur impozit este utopica, in practica aceasta a determinat aparitia unor noi impozite, ca urmare a dezbaterilor teoretice provocate de promotorii acestor idei.

2. Sisteme fiscale bazate pe conceptii functionale

Aceasta clasificare are in vedere caracteristicile dominante ale sistemelor fiscale care au existat sau exista in lume. Clasificarea se poate face din doua puncte de vedere: a naturii impozitelor predominante si a intensitatii presiunii fiscale.

A. Dupa natura impozitelor predominante

Dupa natura impozitelor predominante se pot identifica:

A1. Sisteme fiscale in care predomina impozitele directe.

Se includ aici structurile fiscale rudimentare, de tip arhaic, specifice primelor entitati administrativ - politice de tip statal si sistemele fiscale ale celor mai avansate tari din punct de vedere economic, care au la baza impozitul pe venitul net si impozitul pe societate.

A2. Sisteme fiscale in care predomina impozitele indirecte.

Acestea sunt specifice tarilor subdezvoltate, fostelor tari socialiste, tarilor aflate in perioade de criza economica sau de confruntari militare, tarilor a caror economii tind spre stadiul dezvoltat.

A3. Sisteme fiscale cu predominanta complexa.

Exista structuri fiscale in care principalele impozite dominante au ponderi apropiate in anumite perioade de timp. Acestea sunt specifice tarilor dezvoltate economic, cu structuri economico-sociale echilibrate si cu regimuri politice de tip social-democrat.

A4. Sisteme fiscale in care predomina impozitele generale.

Acestea sunt specifice celor mai dezvoltate tari, in care predomina impozitele de tip general si in care exista un aparat fiscal si o contabilitate foarte bine organizata. Este vorba de tari care aplica:

impozitul pe venit, care este un impozit de tip general aplicat asupra ansamblului veniturilor nete ale contribuabililor;

impozitul pe cifra de afaceri bruta sau TVA care sunt impozite de tip general atunci cand se loveste consumul fara a se face discriminari privind natura bunurilor.

A5. Sisteme fiscale in care predomina impozitele particulare.

Sunt caracteristice structurilor fiscale neevoluate, in care impozitele sunt asezate pe anumite categorii de venituri, sub forma indiciara sau forfetara si actualelor tari subdezvoltate in care impozitele directe lovesc cateva venituri importante, iar cele indirecte anumite produse, destinate consumului intern sau exportului.

B. Dupa intensitatea presiunii fiscale

Dupa intensitatea presiunii fiscale, se pot identifica:

B1. Sisteme fiscale grele.

Acestea sunt caracteristice tarilor dezvoltate economic, in care participarea capitalului public comparativ cu cel privat in economia reala este redusa, iar serviciile publice sunt extinse. Desi nu indeplinesc conditiile enuntate datorita randamentului redus al economiei, existentei unor organisme administrative de tranzitie, marilor necesitati financiare necesare reformelor, fostele tari socia­liste se caracterizeaza prin sisteme fiscale grele.

Pentru ca un sistem fiscal sa fie considerat de tip "greu", trebuie sa indepli­neasca urmatoarele conditii:

ponderea prelevarilor fiscale in ansamblul prelevarilor publice sa fie mare (80-90 %).

ponderea mare a prelevarilor fiscale in PIB (peste 25-30 %).

B2. Sisteme fiscale usoare.

Sunt specifice tarilor subdezvoltate sau aflate in perioade de tranzitie spre stadiul dezvoltat, precum si "oazelor fiscale".

In acestea ponderea prelevarilor fiscale in PIB este mai redusa (10-15 %). Presiunea fiscala pe locuitor depinde de nivelul PIB si de modul de distribuire a venitului intre participantii la realizarea acestuia.

3. Sisteme fiscale teoretico - proiective

Sistemele fiscale reflecta in plan financiar structuri economico-sociale si orientari politice ale guvernelor.

Perfectionarea sistemelor fiscale actuale in concordanta cu dezvoltarea dina­mica a structurilor economice si sociale, in conditiile asigurarii resurselor necesare finantarii nevoilor sociale ale comunitatilor, a urmaririi realizarii echitatii si randamentului prelevarilor fiscale, se concretizeaza in aparitia unor lucrari teore­tice si proiecte guvernamentale, care abordeaza viitoarea configuratie a structu­rilor fiscale.

Se pot incadra in aceasta categorie, programele de reforma fiscala elabo­rate de guvernele tarilor europene in scopul armonizarii structurilor fiscale conform Directivelor CEE, programele de reforma fiscala elaborate de fostele tari socialiste, sistemul fiscal tripolar elaborat de Maurice Allais.

Scopul acestor proiectii teoretice este de a gandi structuri fiscale, prin care sa se asigure o mai buna repartitie a prelevarilor fiscale asupra tuturor subiectilor din economie, in conditiile reducerii disfunctionalitatilor generate de acestea, a eliminarii riscului aparitiei unor confruntari sociale si a asigurarii permanentei surselor de finantare a nevoilor publice.

Dar pentru a proiecta, trebuie analizate elementele si relatiile care apar in interiorul sistemului, factorii care influenteaza asupra sa si modul in care sistemul fiscal poate sa fie modelat in vederea atingerii anumitor parametrii prestabiliti.