Conceptul de sistem fiscal

Conceptul de sistem fiscal

Economia nationala a unei tari, ca parte componenta a economiei mondiale, cuprinde un ansamblu de activitati, desfasurate de persoane sau grupuri de persoane fizice si morale care apartin acestuia, dar la care participa si unii subiecti economici ai altor tarii.

In interiorul fiecarei tari ca urmare a activitatilor economice desfasurate de subiectii economici, apare un ansamblu de relatii de productie, schimb, repartitie, consum, finantare, creditare, care 545i83f se manifesta sub forma unor fluxuri reale, monetare si financiare.

Intre economiile nationale ale tarilor, apar relatii internationale generate de participarea acestora la diviziunea internationala a muncii si la circuitul economic mondial, sub forma unor fluxuri de bunuri si servicii, de capital, de credite si a celor generate de schimburile valutare. Aceste fluxuri internationale influenteaza asupra fluxurilor din interiorul economiei nationale a fiecarei tari.

Teoria contemporana, analizand natura relatiilor si fluxurilor la care acestea dau nastere, face distinctie intre economia reala sau de schimb si economia publica.

Economia reala cuprinde:

fluxuri reale si monetare, generate de relatiile de productie, schimb si consum a bunurilor si serviciilor economice;

fluxuri monetare, generate de relatiile de repartitie, cu privire la formarea si distribuirea veniturilor legate de proprietate (dividende, dobanzi, rente) si plata fortei de munca;

fluxuri financiare, generate de formarea si utilizarea fondurilor agentilor economici.

Economia publica cuprinde fluxuri de venituri repartizate in cadrul procesului de distribuire a veniturilor din economia reala stabilite prin decizie publica, la care se adauga fluxurile monetare care apar ca urmare a relatiilor de credit si de finantare a deficitului bugetar, precum si alte venituri. In urma redistribuirii veniturilor publice pe destinatii, acestea se depersonalizeaza, fiind utilizate in scopul satisfacerii nevoilor publice prin oferirea de utilitatii publice tuturor subiectilor din societate.

Fluxurile provenite din economia reala sunt diverse si privesc:

fluxuri financiare: impozite, taxe fiscale si cu caracter fiscal, drepturi, contributii;

fluxuri monetare, determinate de distribuirea veniturilor apartinand patrimoniului privat al statului si de operatiunile prin care se asigura finantarea si creditarea deficitului public, prin intermediul pietelor financiare si a pietei monetare pure si largite (piata creditului);

fluxuri reale de bunuri si servicii economice cumparate de administratii si institutii publice.

In cadrul economiei publice apar fluxuri interne de natura pur financiara sub forma:

transferurilor intre diverse niveluri ale administratiei publice;

alocarea pe destinatii a veniturilor publice pentru finantarea cheltuie­lilor curente si de capital (care determina formarea bruta de capital public in infrastructura publica) ale administratilor de stat si, celorlalte institutii publice care asigura utilitatii publice colective;

constituirea de rezerve bugetare.

Administratiile de stat si institutiile publice sunt la randul lor utilizatori ai bunurilor si serviciilor publice asigurate comunitatii sociale.

Fluxurile de iesire dinspre economia publica catre economia reala sunt:

fluxuri financiare: investitii cu caracter economic (acestea contribuie la formarea bruta de capital public in economia reala) si subventii;

fluxuri monetare: plata bunurilor si serviciilor economice cumparate, rambursarea imprumutului public, plata dobanzilor si altor cheltuieli legate de acesta;

fluxuri reale: bunuri si servicii publice.

Desi majoritatea fluxurilor din economia reala si publica apar ca urmare a relatiilor economico-financiare din interiorul unei tari, totusi anumite fluxuri pot sa apara ca urmare a relatiilor economico-financiare internationale.

Din cele expuse rezulta clar ca obiectivele si modul de functionare a economiei reale sau de schimb si a economiei publice sunt diferite.

Economia reala sau de schimb are ca obiectiv oferta de bunuri si servicii economice pe diverse piete, functionarea sa realizandu-se prin mecanismul cererii si ofertei si jocul automat al preturilor.

Economia publica sau economia alocarilor, are ca obiectiv satisfacerea nevoilor publice prin proceduri de prelevare si alocare de resurse financiare, fiind situata in afara fortelor pietei, ajustarea nevoilor si a resurselor realizandu-se prin decizia si constrangerea autoritatii administratiilor publice. Aceasta ofera deci, utilitati publice pentru satisfacerea nevoilor unei colectivitati nationale, iar alegerea mijloacelor si procedurilor de obtinere a resurselor si de alocare a acestora se realizeaza in mod autoritar prin puterea de decizie a autoritatilor publice.

Transformarile care au marcat dezvoltarea societatilor, au facut ca in epoca moderna, Statul sa devina subiect al economiei publice, cat si subiect al eco­nomiei de schimb pentru asigurarea protectiei, realizarea bunastarii subiectilor unei natiuni si corectarea dezechilibrelor economice care influenteaza negativ asupra nivelului bunastarii generale.

In cadrul economiei nationale scopul sistemului fiscal este de a asigura finantarea economiei publice pe calea prelevarilor fiscale, alaturi de alte mijloace de acoperire a nevoilor publice si de a permite autoritatii publice interventii in economia nationala, pentru corectarea fluctuatiilor nedorite ale ciclurilor economice care apar in economia de schimb.

Actiunea directa asupra fluxurilor monetare realizata prin intermediul prelevarilor fiscale, se combina cu controlul exercitat asupra constituirii fluxurilor fiscale, astfel incat se realizeaza in acelasi timp un control indirect asupra operatiunilor generatoare de fluxuri reale si monetare din economia reala.

Constituind sursa principala de finantare a alocatiilor bugetare, resursele de natura fiscala creaza posibilitatea Statului de a interveni direct (prin investitii cu caracter economic, subventii, plata bunurilor si serviciilor cumparate) si indirect (prin valoarea totala a alocatiilor) asupra economiei reale.

Sistemul fiscal este un produs al gandirii, deciziei si actiunii factorului uman, ca urmare a evolutiei societatii umane, creat initial pentru a raspunde unor obiective financiare, la care ulterior s-au adaugat obiective de natura economico-sociala. Daca realizarea obiectivelor de ansamblu ale sistemului necesita existenta deciziilor strategice, realizarea scopului pe termen scurt vizeaza realizarea deciziilor tactice.

Inainte de a defini sistemul fiscal se impune a raspunde succint la cateva intrebari: Cine realizeaza prelevarile fiscale? Cum se realizeaza acestea? Influenteaza prelevarile fiscale asupra economiei nationale? De ce si cum se exercita controlul asupra prelevarilor fiscale?

Prelevarile fiscale au aparut odata cu aparitia puterii publice a Statului si a relatiilor de schimb initial in natura, iar ulterior in etalon monetar, in scopul indeplinirii sarcinilor si functiilor sale.

Prelevarea fiscala in epoca contemporana se realizeaza prin intermediul impozitului. Acesta constituie mijlocul normal si cel mai important de finantare a nevoilor publice si elementul de referinta in teoria si practica fiscala.

Impozitul constituie o creatie a gandirii umane, un instrument creat de om, pentru ca puterea publica sa asigure omului anumite utilitatii publice. Fiind un produs intelectual, pentru a exista trebuiesc alese elemente de natura economica, care sunt prelucrate si combinate dupa anumite reguli, in conditiile respectarii principiilor care stau la baza relatiilor sociale dintre membrii societatii. Aceasta intrucat puterea publica nu are posibilitatea tehnica de a prelua in momentul crearii venitului, partea care ii este necesara pentru a asigura finantarea obligatiilor care ii revin si deci trebuie sa preia o parte din venitul national repartizat prin intermediul pietei intre subiectii participanti. Acest produs al gandirii de natura financiara dupa aprobarea sa, devine un instrument financiar activ care produce efecte cuantificabile monetar, servind pentru realizarea unor obiective prestabilite.

Elementele de natura economica care constituie baza de concepere a diferitelor instrumente fiscale sunt extrem de diverse, iar alegerea lor este determinata de existenta si modul de interpretare a unor principii generale de natura fiscala, dar si de obiectivele de natura economico-sociala urmarite de puterea publica. Astfel se justifica existenta sau inexistenta unor impozite si diversitatea tehnica a acestora.

Nerespectarea regulilor instituite, cu privire la stabilirea obligatiilor fiscale care revin subiectilor din economie, conduce la aparitia unor efecte negative asupra capacitatii de finantare de catre puterea publica a obligatiilor care ii revin. Din acest motiv aceasta a creat un aparat fiscal insarcinat cu gestionarea impozitelor in societate. In acelasi timp, aparitia fraudelor fiscale conduce la nerespectarea principiilor de impozitare, la distorsionarea relatiilor sociale dintre subiectii din economie, la cresterea presiunii fiscale.

Se poate concluziona ca elementele de natura economica, relatiile dintre acestea concretizate in diverse tehnici de stabilire si percepere a cuantumului diverselor prelevari fiscale, gestionarea acestora si deciziile de natura politica constituie marile componente ale sistemului fiscal.

Conceptele specifice cu care se opereaza in teoria fiscala sunt extrem de diverse, iar incercarile de a stabili semnificatiile standardizate, au pus in evidenta complexitatea sarcinii de sistematizare si standardizare.

Intr-o abordare financiara, conceptul de fiscalitate este definit ca un "sistem de percepere a impozitelor", iar intr-o abordare juridica "sistem de legi referitoare la fisc, la perceperea impozitului". Apar doua elemente de referinta: impozitul si fiscul. Impozitul este definit in general prin prisma functiei sale clasice, respectiv ca o contributie solicitata pentru asigurarea serviciului obli­gatiilor publice a Statului si colectivitatilor locale, iar fiscul, ca administratie obligata cu perceperea impozitelor. Conceptul de "sistem" in teoria fiscala a fost utilizat mai mult figurativ, fara a se incerca o abordare a complexului fiscal din punct de vedere a teoriei sistemelor.

Cercetarea sistemica a vastei problematici fiscale trebuie sa-si propuna definirea si dispunerea conceptelor, procedeelor si metodelor specifice teoriei si practicii fiscale intr-un tot unitar si organizat, care sa reuneasca ansambluri de natura economica, tehnica, administrativa, referitoare la activitatea de impunere. Abordarea sistemica are un rol ordonator, contribuind la explicarea unor concepte, sistematizarea cunostintelor, intelegerea interconexiunilor dintre economia de schimb, prelevarile fiscale si economia publica, identificarea si eliminarea distorsiunilor prin reglarea complexului domeniu fiscal.

Prin urmare se poate considera ca, sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese, cu privire la o multime de elemen­te (materie impozabila, cote, subiecti fiscali), intre care se manifesta relatii care apar ca urmare a proiectarii, legiferarii, asezarii si perceperii impo­zitelor si care sunt gestionate conform legislatiei fiscale, in scopul realizarii obiectivelor sistemului.

Impozitul constituie un produs financiar complex, creat de om prin extra­gerea si combinarea elementelor simple. Actionand in economie acesta pro­duce efecte diverse: financiare si economico-sociale. In scopul gestionarii prelevarilor fiscale sunt organizate structuri administrative care urmaresc, con­troleaza si analizeaza modul de aplicare a legislatiei fiscale, structuri care intra in componenta sistemului fiscal.

Sistemului fiscal ii sunt caracteristice urmatoarele obiective: de finantare a institutiei bugetare (alocarea resurselor), de regulator al economiei de schimb (anticiclic) si social (redistribuirea bogatiei si protectia persoanelor defavorizate social).

Analizei sistemice a domeniului fiscal, ii revin urmatoarele sarcini:

definirea si explicarea unor concepte;

sistematizarea cunostintelor;

analizarea instrumentelor fiscale;

inventarierea si analiza tehnicilor fiscale;

analizarea relatiilor dintre economia de schimb, sistemul fiscal si economia publica;

gestionarea creantelor fiscale;

stabilirea deciziilor si actiunilor factorului uman pentru realizarea obiectivelor sistemului.

Analiza sistemica a domeniului fiscal este de natura a contribui la explicarea evolutiei structurilor fiscale, a efectelor pe care acestea le produc si la crearea unor noi structuri care sa sustina evolutia civilizatiei umane.