Considerente asupra sistemului fiscal romanesc existent la 1990

Considerente asupra sistemului fiscal romanesc existent la 1990

Anul 1990 este un an ce a adus modificari importante in evolutia sistemului nostru fiscal. Deciziile aveau amprenta schimbarii spre economia libera, dar care este inca majoritara de stat. Aceste schimbari au reprezentat inceputul reformelor fiscale.

Reforma fiscala presupune modificarea temeliilor mecanismului financiar si restructurarea sistemului financiar, ea fiind o componenta a reformei financiare in ansamblu.

Restructurarea sistemului de impozite trebuie sa se faca foarte atent pentru ca veniturile fiscale au o pondere mare in produsul intern brut (PIB) si mai ales exercita o influenta mare asupra economiei in general si a sectorului public in special.

Sistemul fiscal romanesc a suferit de-a lungul timpului mai multe reforme, cele mai importante fiind cele de la 1923, de dupa Marea Unire, apoi schimbarile importante ce au avut loc intre anii 1926-1932, care au dat sistemului fiscal romanesc din perioada interbelica trasaturile unui sistem fiscal modern.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, sistemul fiscal a urmat calea economiei, spre centralism si planificare socialista, economia de stat supercentralizata bazandu-se pe proprietatea etatizata, functiona pe baza de plan. Statul stabilea ce si cat sa se produca, piata si preturile nu mai aveau nici un rol. De asemenea, sistemul de preturi era unul rigid, stabilit pe cale administrativa si astfel nu reflecta situatia reala din economie.

Obiectivele cantitative primau in detrimentul eficientei economice, urmarindu-se cu orice pret cresterea productiei si crearea de locuri de munca.

Preturile erau stabilite de stat, iar veniturile erau controlate si foarte putin diferentiate, urmarindu-se egalizarea nivelului de trai si o nivelare sociala de ansamblu.

In aceste conditii, fiscalitatea avea un rol redus in ceea ce priveste influentarea economiei, care era aproape in totalitate etatizata.

Acest cadru nu permitea o desfasurare a politicii fiscale, aceasta nu avea decat sa se alinieze planului centralizat si astfel bugetul de stat devenea un simplu instrument de planificare.

Prin intermediul bugetului se realiza de asemenea cea mai mare parte a investitiilor, astfel ca ponderea cheltuielilor bugetare in totalul PIB devine 50 % (chiar mai mult decat in tarile dezvoltate).

Acest mecanism financiar care se baza pe asa-numita "autogestiune economico-financiara" fiinta in 1989, cand bazele ideologice care erau fundamentul functionarii societatii romanesti se parea ca s-au naruit. Revolutia din decembrie 1989 a creat posibilitatea transformarii economiei centralizate intr-o economie de piata. Trecerea la economia de piata presupune si transformarea finantelor publice, presupune reformarea sistemului fiscal pe fondul reformei sectorului public.

Desi i

nca din 1990 s-au conturat obiectivele reformei fiscale, se pare ca aceasta a evoluat destul de lent si pentru ca masurile nu au fost radicale, tot timpul s-a urmarit corectarea impozitelor si taxelor existente.

Sistemul de impozite trebuie astfel construit incat sa fie compatibil cu mecanismul economiei de piata, adica impozitele si taxele sa nu ingradeasca concurenta si libera circulatie a marfurilor si capitalurilor in conditiile in care ar trebui asigurata o rata normala a fiscalitatii. Dar, in Romania, sectorul public este inca atotcuprinzator, partea covarsitoare a economiei este inca proprietate de stat care, desi se bucura de o anumita autonomie financiara, este sustinuta prin subventii si alte cheltuieli de la bugetul public.

In acest context, sistemul de impozite si taxe, pentru a raspunde cerintelor economiei de piata, trebuie sa fie astfel conceput incat sa menajeze initiativa privata si chiar a agentilor economici cu capital de stat, tratandu-i pe acestia nediferentiat. De asemenea, politica fiscala trebuie sa se imbine organic cu politica veniturilor nefiscale ale statului, cu politica cheltuielilor publice, cu politica monetara si cu politica preturilor.

Aplicarea acestora in practica se poate realiza de catre un aparat fiscal reformat, modern si eficient, reformat in structura dar si cu privire la atributiile sale.

Reforma economiei in general sau pe ramuri, reforma subdomeniilor financiare nu s-a desfasurat in acelas ritm ceea ce a ingreunat tranzitia la economia de piata si a marit costurile tranzitiei.

Avem la indemana experienta altor tari cu economie de piata, avem experienta noastra din perioada interbelica pe care sa ne bazam in a forma un sistem fiscal performant. Transformarile reformiste insa trebuiau facute in conditiile ajustarii veniturilor bugetare la nivelul cerintelor, in conditiile reasezarii dreptului de proprietate si multiplicarii nevoilor de finantare la nivel public, intr-un cuvant trebuiau facut in cadrul reformei generale.

Reforma sistemului fiscal si adoptarea tehnicilor fiscale moderne le vom urmari pe fiecare impozit in parte, de la 1990 pana la 1999, grupate in functie de continutul impozitelor in impozite pe venituri, impozite pe avere si impozite pe consum.