Evaziunea fiscala. cauze. definitii. cai de manifestare. paradisurile fiscale.

Evaziunea fiscala. Cauze. Definitii. Cai de manifestare. Paradisurile fiscale.

Presiunea fiscala

Impozitele alimenteaza in cea mai mare parte resursele publice, ponderea impozitelor in totalul veniturilor publice depaseste proportii de peste 80% si chiar peste 90%, aceasta deoarece veniturile nefiscale sunt in mod obiectiv reduse, datorita in primul rand ponderii reduse a sectorului public in economie si a gradului redus de autofinantare a activitatii institutiilor publice.

Presiunea fiscala este, de fapt, gradul de fiscalitate, adica gradul in care contribuabilii in ansamblul lor, societatea, economia, suporta, pe seama rezultatelor obtinute din activitatea lor, impozitele si taxele, ca prelevari obligatorii instituite si percepute prin constrangere legala de catre stat.

Indicatori de cuantificare

Presiunea fiscala este raportul dintre suma tuturor impozitelor, taxelor, cotizatiilor sociale si altor prelevari cu continut fiscal, percepute la nivel central sau local, si un indicator macroeconomic agregat (P.I.B., P.N.B., venitul national).

Cuantificarea presiunii fiscale in cazul impozitelor individualizate, poate fi realizata la nivelul contribuabilului individual, in raport cu baza de impozitare considerata la acest nivel. Astfel, fiecare contribuabil isi poate determina gradul in care suporta fiscalitatea.

Presiunea fiscala, ca expresie a randamentului sistemului fiscal

Abordarea presiunii fiscale, ca raport matematic, intre impozite si agregati economici, vizeaza de fapt expresia randamentului fiscal. `Presiunea fiscala nu este o notiune care poate fi definita printr-un raport matematic. Ea nu serveste la nimic pentru a o caracteriza, a cunoaste produsul sistemului fiscal si totalul materiei impozabile. Catul celor doi mari indicatori exprima, de fapt, randamentul sistemului fiscal si nu sanctiunea, chiar suferinta, aplicata contribuabililor. Ea poate fi caracterizata prin ansamblul impozitelor sistemului fiscal`. in masura in care presiunea fiscala creste, trebuie ca impozitul sa nu creeze distorsiuni grave si ca el sa fie just. `Justificarea prelevarii fiscale se afla in utilitatea economica a cheltuielilor publice pe care le serveste pentru finantare`.

Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte si rau as 939e48j imilate, a metodelor si modalitatilor defectuoase de aplicare, precum si neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot asa de vinovata ca si cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune. Cand sarcinile fiscale apasa prea greu asupra unei materii impozabile, acesta tinde sa evadeze. Este o specie de `reflex economic` care face sa dispara capitalurile pe care fiscul tine sa le impuna prea mult. `Un impozit excesiv pune pe fuga materia impozabila`.

Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil sa declare exact veniturile pe care le are, ci il vor determina sa ia o serie de precautii mai minutioase, pentru a se sustrage de la obligatiile sale fata de stat.

Exista o psihologie a contribuabilului de a nu plati decat ceea ce nu poate sa nu plateasca. Natura omeneasca are intotdeauna tendinta sa puna interesul general in urma interesului particular; ea este inclinata sa considere impozitul mai mare ca un prejudiciu. Este acest spirit de a se sutrage de la obligatiile fata de fisc, e un sentiment colectiv de imoralitate fiscala, sentiment mai puternic si mai viu manifestat in paturile orasenesti, agravat de o stramta si egoista intelegere a datoriilor sociale.

Este de apreciat efectul pozitiv pe care l-a avut in Romania introducerea cotei unice de impozitare de 16%. Studiile efectuate de specialisti au relevat o reducere importanta a evaziunii fiscale in tara noastra.

Ce este evaziunea fiscala?

Evaziunea fiscala reprezinta sustragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare de catre persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine[1].

Evaziunea fiscala este frauduloasa cand contribuabilul, obligat sa furnizeze date in sprijinul declaratiei in baza careia urmeaza a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului.

In general este greu sa se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind practic nelimitate. In activitatea fiscala exista insa forme care se regasesc mai frecvent:

- intocmirea de declaratii false

- intocmirea de documente de plati fictive

- solicitarea rambursarii TVA si a altor impozite si taxe pe baza unor operatiuni si documente fictive

- alcatuirea de registre contabile nereale

- nedeclararea materiei impozabile

- declararea de venituri impozabile inferioare celor reale

- executarea de registre de evidente duble, un exemplar real si altul fictiv

- diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin inregistrarea in cheltuielile unitatii a unor cheltuieli neefectuate in realitate

- vanzarile facute fara factura, precum si emiterea de facturi fara vanzare efectiva, care ascund operatiunile reale supuse impozitarii

- falsificarea bilantului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o conventie intre patron si contabilul sef, ei fiind astfel tinuti sa raspunda solidar pentru fapta comisa

Micsorarea incasarilor bugetare din impozite, datorita evaziunii fiscale, este in mai multe state o problema acuta si frecventa, marimea acestora nefiind deloc neglijabila.

Evaziune fiscala "legala"

In practica, probleme majore ridica incadrarea unui anumit comportament al contribuabilului in asa-numita evaziune fiscala legala sau in sfera ilicitului penal (frauda fiscala).

In general, prin evaziune fiscala "legala" se intelege acea conduita a contribuabilului de a ocoli prevederile legale, recurgand la o combinatie neprevazuta a acestora, si prin urmare "tolerata", in considerarea principiului conform caruia "daca legea nu interzice, atunci permite". Aceasta forma a evaziunii fiscale este posibila doar cand legea este lacunara si/sau prezinta inadvertente. Speculand aceste vicii legislative, contribuabilul se plaseaza intr-o pozitie cat mai favorabila in raport de legislatia fiscala pentru a beneficia intr-o masura cat mai mare de avantajele prevazute de aceasta astfel incat reuseste sa "sustraga" de la impunere o parte, mai mare sau mai mica, in raport de propria abilitate, din veniturile sau bunurile sale. Acest lucru e posibil datorita modului in care reglementarile fiscale dispun stabilirea obiectului impozabil.

Aceasta forma a evaziunii fiscale poate fi insa considerata si o modalitate de optimizare fiscala, intrucat evitarea in tot sau in parte a platii impozitelor, taxelor si a celorlalte sume datorate bugetului de stat, daca se realizeaza in limita exigentelor legale, poate constitui un scop in sine.

Frauda fiscala

La polul opus se situeaza frauda fiscala (termen folosit pentru a evita utilizarea notiunii de evaziune fiscala frauduloasa sau ilicita, ce are nuante pleonastice) care consta in conduita contribuabilului de incalcare flagranta a legii cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor, contributiilor si oricaror altor sume datorate bugetului de stat.

Indiferent ca se realizeaza sub forma disimularii obiectului impozabil, a subevaluarii materiei impozabile sau prin orice alte cai de sustragere de la plata impozitelor, numitorul comun in cazul acestor fapte il constituie incalcarea, cu intentie, a reglementarilor fiscale in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor legale. 

Desi aceasta diferentiere intre evaziunea fiscala legala si frauda fiscala este unanim acceptata, in doctrina s-a aratat ca "trasarea unei frontiere intre cele doua forme ale evaziunii fiscale reprezinta un demers relativ si arbitrar deoarece intre ele exista continuitate, iar linia de demarcatie este extrem de fragila, de foarte multe ori fiind trasata in mod artificial si conjunctural" si, am adauga noi, in raport cu nevoia din ce in ce mai acuta de a aduce bani la bugetul de stat.

Cauzele evaziunii

Pentru combaterea acestui fenomen, cu implicatii adanci la nivel economic, social si chiar politic, ar trebui identificata si pusa in aplicare o strategie unitara si mai ales perseverenta. In schimb, guvernarile de pana acum i-au opus o legislatie imperfecta, lacunara si evaziva, pusa in aplicare de un personal timid si sovaielnic sau o campanie de presa care intruneste toate elementele pentru a putea fi considerata publicitate inselatoare, in loc sa identifice cauzele reale ale evaziunii fiscale, care ar fi condus la elaborarea si aplicarea unor masuri cu adevarat eficiente pentru combaterea ei.

Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple si complexe. In primul rand, o cauza a evaziunii fiscale o constituie, asa cum am mai spus, tocmai excesivitatea sarcinilor fiscale, care insa are drept motive tocmai amploarea pe care o are acest fenomen. Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre un adevarat cerc vicios, deoarece, cu cat presiunea fiscala este mai mare, cu atat fenomenul evaziunii fiscale capata amploare, si, cu cat evaziunea fiscala este mai mare, cu atat sarcina si deci si presiunea fiscala vor apasa contribuabilii care isi indeplinesc obligatiile legale.

O alta cauza a evaziunii fiscale o reprezinta absenta unei legislatii fiscale clare, precise, unitare si mai ales stabile care sa ingradeasca posibilitatile contribuabililor de a recurge la aceste practici. Desele modificari ale dispozitiilor legale, reglementarea legislativa anapoda, de la cazul particular la general etc. nu fac altceva decat sa faciliteze orientarea contribuabilului spre evaziune fiscala intrucat acest fenomen este rezultatul logic  al "defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte, al metodelor defectuoase de aplicare, precum si al neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot atat de vinovata pe cat sunt cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune".

In final, o alta cauza majora, de ordin subiectiv de aceasta data, o constituie insuficienta educatiei cetatenesti (fiscale) a contribuabililor, dar si excesul de zel al organelor fiscale, predispuse uneori la incalcarea drepturilor si intereselor legitime ale platitorilor de impozite.

Este stiut ca eficienta unui sistem fiscal se masoara mai ales prin gradul de consimtire la impozit, care este invers proportional cu gradul de rezistenta a contribuabililor la impozite, si deci cu evaziunea fiscala. In locul unei campanii care creeaza confuzie in randul populatiei, prin sloganuri de genul "Plateste cu bani, nu cu ani!" (si care este inselatoare intrucat in cazul infractiunilor de evaziune fiscala ne aflam in plin camp de actiune a intentiei directe ca forma de vinovatie), este de preferat o campanie de constientizare a contribuabililor cu privire la importanta si necesitatea achitarii taxelor, impozitelor, contributiilor si celorlalte sume datorate la bugetul de stat. Aceasta deoarece principala trasatura a impozitelor este reversibilitatea acestora, adica reintoarcerea sumelor concentrate de stat pe aceasta cale sub forma unor actiuni, servicii, gratuitati catre cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societatii, beneficiar al obligatiei fiscale fiind societatea in ansamblul ei.

Faptele care sunt considerate evaziune fiscala

Conform prevederilor Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale sunt considerate evaziune fiscala urmatoarele fapte:

nerefacerea, cu intentie, a documentelor de evidenta contabila distruse, fapta care se pedepseste cu amenda de la 5.000 lei la 30.000 lei;

impiedicarea organelor competente de a efectua verificari financiare, fiscale sau vamale prin refuzul nejustificat de a prezenta documentele legale si bunurile de patrimoniu, fie prin impiedicarea acestora de a intra in sedii, incinte sau pe terenuri, pedeapsa fiind inchisoare de la 6 luni la 3 ani, sau cu amenda;

retinerea sau nevarsarea, cu intentie, (in cel mult 30 de zile de la scadenta) a sumelor reprezentand impozite sau contributii, fapta care se pedepseste cu inchisoare de la un an la 3 ani sau cu amenda;

punerea in circulatie de timbre, banderole sau formulare tipizate (utilizate in domeniul fiscal, avand regim special) atat in cazul in care persoana in cauza nu are dreptul, pedeapsa fiind inchisoare de la 2 la 7 ani , cat si in cazul in care stie ca acestea sunt falsificate, pedeapsa constand in privarea de libertate de la 3 la 12 ani ;

stabilirea, cu rea credinta, a impozitelor, taxelor sau contributiilor avand drept rezultat obtinerea, fara drept, de la bugetul de stat, a unor sume de bani sau compensari necuvenite, fapta care se pedepseste cu inchisoare de la 3 ani la 10 ani , in timp ce asocierea in vederea savarsirii faptei mai sus-mentionate se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 15 ani;

sustragerea de la indeplinirea obligatiilor fiscale, caz in care, daca prejudiciul produs este mai mare de 100.000 euro, limita minima si maxima a pedepsei se majoreaza cu 2 ani, in timp ce, daca prejudiciul este mai mare de 500.000 euro, limita minima si maxima a pedepsei se majoreaza cu 3 ani.

Faptele ce pot fi considerate drept sustragere de la indeplinirea obligatiilor fiscale

ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

omisiunea, in tot sau in parte, a evidentierii, in actele contabile ori in alte documente legale a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

evidentierea, in actele contabile sau in documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive;

alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

executarea de evidente contabile duble, folosindu-se inscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

sustragerea de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

substituirea, degradarea sau instrainarea de catre debitori ori de catre terte persoane a bunurilor sechestrate.

Situatii de reducere a pedepselor

in cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, invinuitul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei pentru fapta savarsita se reduc la jumatate;

daca prejudiciul cauzat si recuperat este de pana la 100.000 euro, se poate aplica pedeapsa cu amenda;

daca prejudiciul cauzat si recuperat este de pana la 50.000 euro, se aplica o sanctiune administrativa care se inregistreaza in cazierul judiciar.

Reducerea pedepselor nu se aplica daca faptuitorul a mai savarsit o infractiune prevazuta de prezenta lege intr-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de reducere a pedepsei.

Institutiile abilitate sa actioneze pentru reducerea evaziunii fiscale sunt: Directiile de inspectie fiscala, Directia Antifrauda Fiscala si Garda Financiara din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala Organizatia de Lupta Antifrauda (OLAF) pentru fondurile europene, organele specializate din cadrul Ministerului Administratiei si Reformei Administrative (politia economica), organele specializate din cadrul Parchetelor.

Contextul actual in care se gaseste omenirea, manifestarea globalizarii in toate domeniile vietii economico-sociale nu avea cum sa nu aiba un corespondent si in dezvoltarea unor retele de criminalitate economico-financiara transfrontaliera. Mai mult decat atat, retelele de criminalitate economico-financiara sunt cu un pas inaintea celor care sunt indrituiti sa lupte impotriva lor. Infractorii se adapteaza mult mai rapid profundelor transformari ce au loc in lumea de azi.

Insa, prin conlucrarea organelor abilitate din multiple tari, infiintarea unor organisme comune la nivelul institutiilor Uniunii Europene, schimbul instantaneu de informatii, schimburile de experienta, utilizarea mijloacelor informatice performante etc. s-au inregistrat rezultate notabile in lupta contra infractionalitatii economico-financiare.

PARADISURILE FISCALE

I. Notiunea de "Paradis fiscal"[2]

Paradisurile fiscale sunt tari sau teritorii in care persoanele fizice sau juridice stabilite aici sunt supuse unui regim privilegiat, fie pentru ca nu sunt impozabile, fie pentru ca platesc impozit pe venit sau pe beneficii mai putin ridicat decat cel platit in tara din care provin.

Paradisurile financiare sunt entitati sociale, economice si politice create pentru a atrage investitiile.

Aceste tari se impart in cinci tipuri: se poate alege aici domiciliul fiscal, locul de instalare a bazei de lucru, se poate trai aici, se pot castiga bani sau se poate obtine cetatenia. In prezent exista aproximativ 70 de paradisuri fiscale.

Radacinile istorice ale paradisului fiscal le identificam in Grecia antica, unde, pentru a scapa de taxa de 2% asupra importurilor si exporturilor, comerciantii se muta in insulele
invecinate marelui oras, aflate in exteriorul acestuia.

In Evul Mediu, in urma negocierilor hanseatice, orasul Londra este scutit de toate impozitele. Intre secolele XVI si XVII, Flandra constituia un adevarat paradis fiscal, deoarece in porturile sale comerciantii aveau un minim de restrictii. In 1889 a doua banca ca marime din Canada, Bank of Nova Scotia, si-a dechis o agentie in Caraibe si in Jamaica pentru a permite clientilor sa beneficieze de avantajele fiscale si financiare in operatiuni de comert international.

Dupa al doilea Razboi Mondial importanta paradisurilor fiscale a crescut. Printre altii, americanii - specialisti in societati multinationale - au avut cele mai mari motive. Ei aveau in vedere diminuarea pretului de transfer a profitului intre societatile fiice straine si societatea mama prin mijloacele evaziunii fiscale. Beneficiile astfel neimpozitate, au servit la reinvestirea si innoirea mijloacelor de productie.

Termenul de "paradis fiscal" include toate acele state care au impozitul pe profit zero sau nesemnificativ pentru activitati comerciale sau bancare si se refera la tarile in care exista trusturi off shore si in care nivelul general al taxelor si impozitelor este foarte redus. Practic acestea sunt tari in care isi desfasoara preponderent activitatea firme cu capital strain, iar sucursalele respective sunt conduse de catre cetateni ai tarii "adoptive".

O firma off shore este inregistrata intr-o tara in care de fapt nu desfasoara nici un fel de activitati economice, astfel incat toate veniturile fiind obtinute in intregime din afara granitelor.
Paradisul fiscal este un loc unde anumite taxe sunt fie percepute la un nivel scazut, fie nu sunt percepute deloc. Aceasta politica incurajeaza indivizii si firmele bogate sa investeasca in zone, care altfel ar fi trecute cu vederea.

Acestea pot oferi profitabilitate maxima pentru afacerile derulate de firme sau persoane pe teritoriul acestora, avantaje fiscale, reducerea impozitelor, confidentialitate, diversificarea investitiilor, impozite foarte mici sau deloc, pot acorda avantaje speciale in ceea ce priveste impozitele pentru anumite persoane sau tranzactii, garanteaza impotriva exproprierii, asigura un tratament egal de catre guvern si un control guvernamental minim, stabilitate politica si economica, libertatea importului.

La nivel european s-a observat ca o piedica importanta in depistarea tranzactiilor ilegale si un mijloc la care criminalitatea economico-financiara apeleaza cu succes pentru a impiedica verificarile organelor de control fiscal il constituie sistemul bancar. Paradisurile fiscale si regimurile fiscale preferentiale considerate nocive, erodeaza bazele impunerii in alte tari si increderea cetateanului in eficienta sistemelor fiscale in general.

Datorita presiunii internationale, unele dintre tarile considerate paradisuri fiscale au facut modificari legislative de natura a inlatura sintagma de "paradis fiscal" aplicata statelor respective.

1. Avantajele oferite de paradisurile fiscale

a) beneficii oferite de paradisurile fiscale persoanelor fizice: impozitarea nula sau scazuta.

b) beneficii oferite de paradisurile fiscale persoanelor juridice:

− in anumite tari, beneficiile sunt impozitate in anul imediat urmator realizarii lor, impozitul fiind calculat pe ansamblul beneficiilor nationale si straine. Acest fapt permite intreprinderilor care au filiale in strainatate sa intarzie impozitarea care este subordonata repatrierii beneficiilor.

− aceste tari sunt adesea folosite pentru a efectua tranzactii de brevete, marci si procedee de fabricatie, care constituie bunuri incorporate.

− folosirea unui paradis fiscal faciliteaza elaborarea si punerea in circulatie a documentelor comerciale justificand respectarea reglementarilor comerciale;

− investitiile realizate nu mai antreneaza impozite plus-valori in cazul cedarii lor;

− conturile in monede convertibile si secretul bancar pot usura obligatiile gestionarilor in perioada de fluctuatie a monedelor si a impozitelor pe dobanzi;

− infiintarea unei filiale intr-o asemenea tara permite o mai mare suplete si o discretie marita in gestiune;

− o filiala infiintata intr-o asemenea tara poate fi utilizata de o intreprindere ca punct de cumparare pentru propriile sale marfuri, care vor fi revandute uzinelor din strainatate, profitandu-se de remizele obtinute fara a pierde beneficiul vanzarii;

− infiintarea unei filiale intr-un paradis fiscal permite cumpararea de material la pretul pietei locale, fapt care permite realizarea de beneficii neimpozabile.

− firmele mutinationale interesate sa devina propriul lor asigurator, infiinteaza companii de asigurari captive, datorita costurilor ridicate ale asigurarilor, precum si datorita caracterului neasigurabil al unora dintre activitatile lor.

2. Sisteme de impozitare

In functie de sistemul de impunere practicat, paradisurile fiscale pot fi clasificate in trei categorii:

− tari in care veniturile realizate in strainatate sunt scutite total de impozitul pe profit.

In aceasta situatie se plateste o taxa anuala fixa. De exemplu Insulele Virgine, Belize etc.

− tari in care baza de impozitare nu este profitul realizat ci valoarea capitalului social. De exemplu Stiftungul din Liechtenstein datoreaza un impozit egal cu 0,1% din valoarea capitalului social, dar nu mai putin de 1000 de franci elvetieni.

− tari in care se impune un venit fix. Cel mai cunoscut paradis fiscal care utilizeaza acest sistem este Cipru, unde firmele offshore platesc un impozit de 4,25% din profitul realizat.

Compania offshore

Offshore - societate la limita - desemneaza o companie care nu desfasoara activitate comerciala in tara in care a fost inmatriculata, ceea ce inseamna ca nu realizeaza venituri din tara de rezidenta. Teoretic, companii offshore se pot inregistra in orice tara din lume, dar nu peste tot se pot obtine si avantaje fiscale.

Companiile offshore pot fi folosite in foarte multe domenii: domeniul bancar, imobiliar, transport maritim, asigurari, proprietate intelectuala, investitii, finante, servicii, comert, etc.

Cele mai des folosite forme de societati offshore sunt:

− Compania nerezidenta (non-rezident)

− International Business Company (I.B.C.)

− Companiile exceptate (exempt)

− L.L.C. (Limited Liability Company)

− Trustul

a) avantajele companiilor offshore:

Fiscalitatea redusa. In toate paradisurile fiscale regimul usor de impozitare al companiilor offshore este garantat prin lege. Fiscalitatea este zero sau aproape zero. Profitul acumulat de companiile offshore se impoziteaza in statul de rezidenta, iar aceste state fie nu aplica nici un impozit pe profitul obtinut, fie acest impozit este foarte mic (max. 5%).

Birocratie scazuta. Companiile offshore sunt scutite de obligatia de a tine contabilitatea, registrele comerciale si nu sunt obligate la prezentarea bilantului contabil.

Anonimitate. Datele de identificare ale actionarilor si ale administratorilor nu sunt publice.

Protectia patrimoniului. Legea garanteaza dreptul de dispozitie absoluta a actionarului asupra intregului patrimoniu al companiei. Profitul companiei offshore poate fi utilizat oricand dupa vointa beneficiarului firmei.

Infrastructura bine dezvoltata. Paradisurile fiscale ofera servicii perfecte de telecomunicatii, sistem bancar bine dezvoltat si stabil.

b) infiintarea unor firme offshore:

Companiile offshore sunt supuse reglementarilor din jurisdictia de origine.

Numele. In unele paradisuri fiscale exista restrictii cu privire la numele unei companii offshore. Nu vor fi acceptate nume care contin cuvinte precum Crown, Royal, iar cuvinte precum International, European, National sunt acceptate numai in anumite conditii.

Cuvinte precum Bank, Asigurari, Investitii, Fond necesita o anumita procedura de acordare precum si indeplinirea unor conditii materiale inainte de acordare.

Capitalul social. In ceea ce priveste capitalul social, trebuie facuta distinctia intre jurisdictia bazata pe sistemul juridic anglo-saxon si cel continental. Sistemul juridic anglo-saxon este mult mai flexibil. Aceasta flexibilitate este cea mai pronuntata in Caraibe. In sistemul juridic continental, marimea capitalului social si modul de punere la dispozitia firmei este riguros reglementata. De exemplu, in Liechtenstein, actiunile firmei trebuie subscrise si achitate. Actiunile companiei. Acestea pot fi inregistrate sau la purtator. Detinatorii de actiuni inregistrate sunt inregistrati in documentele companiei, precum si in evidentele publice de la Registrul Comertului. Actiunile la purtator nu sunt nominale.

Memorandumul de asociere. Acesta este un document semnat de catre actionarii firmei prin care sunt stabilite domeniile in care aceasta isi va desfasura activitatea. Compania va fi autorizata sa desfasoare doar activitatile nominalizate in acest document. In unele paradisuri fiscale se permite inserarea in acest document a unui paragraf general in care se stipuleaza ca firma are dreptul sa desfasoare acele activitati care din punctul de vedere al directorilor pot aduce profituri insemnate.

Actionarii. Actionarii companiei pot fi atat persoane fizice cat si persoane juridice. Acestia sunt detinatorii legali ai companiei.

Directorii. Acestia raspund de intreaga activitate a companiei, atat in fata actionarilor cat si in fata autoritatilor.

Secretarul. Poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica. Acesta pastreaza toate documentele companiei si este responsabil de relatiile companiei cu Registrul Comertului si cu organizatiile guvernamentale.

Pentru infiintarea unei firme offshore este necesar:

− sediu social in tara/teritoriul respectiv;

− contabilitatea firmei sa se tina in tara/teritoriul respectiv (Andora, Hong Kong);

− proprietarul sa fie non-rezident pentru a beneficia de avantajele fiscale oferite (Bahamas, Jersey, Bermude);

− tinerea unei adunari generale in fiecare an (Irlanda, Hong Kong, Nauru, Bermude);

− un reprezentant in tara/teritoriul respectiv (Insulele Virgine Britanice);

− instalarea administratiei si a conducerii in tara/teritoriul respectiv (Uruguay);

− desfasurarea celei mai mari parti din activitate in strainatate;

− dovada referintelor bancare ale actionarilor (Gibraltar);

− cel putin un secretar rezident (Cook).

Inmatricularea companiei se poate face foarte rapid (24 ore) fara a fi necesara prezenta proprietarului. Totusi, pentru a putea fi infiintate si pentru a putea functiona, aceste companii trebuie sa respecte conditii suplimentare legate de extrateritorialitatea activitatilor lor si de domiciliere.

c) contabilitatea:

Din punctul de vedere al obligativitatii tinerii contabilitatii, in functie de locul unde isi au sediul social firmele offshore se impart in:

− firme care nu trebuie sa tina nici un fel de contabilitate, fiind obligate doar la plata unei taxe fixe (Bahamas, Belize etc.);

− firme care sunt obligate la tinerea contabilitatii. De exemplu Irlanda, Cipru, Uruguai etc.

d) Organizarea companiilor offshore:

Desi, in majoritatea paradisurilor fiscale nu exista nici ingradire legala cu privire la proprietarii sau directorii companiilor offshore, exista si unele jurisdictii care impun anumite conditii pe care trebuie sa le indeplineasca proprietarii sau managerii acestor companii.

Astfel, in anumite tari care reprezinta paradisuri fiscale se stabileste prin lege numarul proprietarilor/directorilor (de exemplu: in Panama, companiile trebuie sa aiba cel putin trei directori).

Alte tari impun conditii cu privire la nationalitatea directorilor, urmarindu-se sa se asigure locuri de munca cetatenilor statului in care firma este inmatriculata (in Liechtenstein de exemplu, cel putin unul din directori trebuie sa fie cetatean al acestui stat).

e) publicitatea datelor directorilor/proprietarilor:

De cele mai multe ori proprietarii companiilor offshore folosesc directori si actionari imputerniciti pentru a pastra anonimatul si confidentialitatea.

Anonimitate totala. Datele privind identitatea directorilor/proprietarilor nu trebuie comunicate autoritatilor. De exemplu Bahamas, Belize, Insulele Virgine.

Publicitatea partiala. In Panama, de exemplu in registrul Comertului se inregistreaza numai datele de identitate ale directorilor, dar nu si ale proprietarilor.

Publicitatea totala. Atat directorii, cat si proprietarii sunt trecuti in registre publice. De exemplu Cipru. Atunci cand adevaratii proprietari nu doresc ca numele lor sa apara in actele constitutive ale societatii se recurge la utilizarea proprietarilor/directorilor nominalizati. Astfel, contra cost, una sau mai multe persoane accepta sa fie trecute in actele constitutive. De obicei functionarii nominalizati apar numai in actele constitutive.