IMPOZITELE DIRECTE

caracterizarea generala a impozitelor directe

impozitele reale si impozitele personale

Impozitele pe venit

Impozitele pe avere

In acest capitol sunt prezentate caracteristicile impozitelor directe si trasaturile care le diferentiaza de impozitele indirecte, formele de manifestare ale impozitelor directe in functie de obiectul impunerii si conditiile care au facut necesara si posibila trecerea de la impozitele reale la impozitele personale. Sunt prezentate apoi formele pe care le imbraca, in perioada contemporana, impozitele personale, atat in cazul persoanelor fizice cat si al celor juridice.

Impozite directe;

Impozite reale;

Impozite personale;

Impozite pe venit; 424g63e

Impozite pe avere.

Caracterizarea generala a impozitelor directe

Impozitele directe constituie forma cea mai veche si mai simpla de impunere. In evolutia lor, impozitele directe au tinut pasul cu dezvoltarea economica, fiind stabilite fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activitate, fie pe venit sau pe avere. Impozitele directe s-au intalnit si in oranduirile precapitaliste, dar au cunoscut o extindere si o diversificare deosebita in capitalism.

Impozitele directe prezinta anumite trasaturi distinctive, astfel:

- sunt impozite nominative, ce cad in sarcina unei anumite persoane fizice sau juridice;

- se stabilesc in functie de veniturile sau averea contribuabililor, pe baza cotelor de impozit prevazute de lege;

- au un cuantum si termene de plata precis stabilite, acestea fiind aduse din timp la cunostinta platitorilor;

- subiectul si suportatorul sunt, in intentia legiuitorului, una si aceeasi persoana

- tehnica de percepere a celor mai multe impozite directe este cea a rolului "nominativ".

Analizand caracteristicile enuntate, se observa ca impozitele directe sunt mai echitabile si, deci, mai de preferat decat impozitele indirecte, deoarece la acestea din urma consumatorii diverselor marfuri si servicii nu au posibilitatea sa cunoasca momentul si, mai ales, suma ce vor plati statului cu titlul de impozite indirecte.

Potrivit indicatorilor specifici privind finantele publice din Romania, luati in considerare la ordonarea veniturilor bugetare, impozitele directe sunt clasificate astfel:

I.        Impozitul pe profit (bugetul de stat si bugetele locale);

II.     Impozite si taxe de la populatie (bugete locale):

- impozitul pe cladiri de la persoane fizice;

- taxe asupra mijloacelor de transport detinute de persoane fizice;

- impozitul pe terenuri de la persoane fizice;

- alte impozite si taxe de la populatie;

III.   Impozitele pe cladiri si terenuri de la persoane juridice (bugete locale);

IV.  Impozitul pe venit (bugetul de stat, bugetele locale);

V.     Alte impozite directe (bugetul de stat si bugetele locale);

VI.  Contributii (bugetele asigurarilor sociale):

- contributiile pentru asigurarile sociale de stat datorate de angajati, angajatori, de alte persoane asigurate (bugetul asigurarilor sociale de stat);

- contributii pentru asigurarile pentru somaj datorate de angajatori si angajati (bugetul asigurarilor pentru somaj);

- contributii pentru asigurari sociale de sanatate datorate de angajatori si angajati (bugetul asigurarilor sociale de sanatate).

Asa cum am aratat, impozitele directe sunt mai echitabile din punct de vedere fiscal decat cele indirecte, din care cauza o serie de tari, ce au avut in vedere acest lucru, au procedat la luarea masurilor pentru cresterea ponderii impozitelor directe in totalul resurselor financiare publice. Un exemplu elocvent in acest sens il constituie tarile Uniunii Europene in care ponderea impozitelor directe in PIB a crescut de la 12,5% in anul 1980 la 16,9% in anul 2005.

Impozitele directe apar sub doua forme: impozite reale si impozite personale.

Impozitele reale si impozitele personale

Impozitele directe au evoluat odata cu evolutia productiei de marfuri, a societatii, in general, si cea a finantelor publice, in special. De la sistemul de impunere pe obiecte materiale sau genuri de activitati (impozite reale), din perioada de inceput a istoriei finantelor publice, cele mai frecvente forme de manifestare a impozitelor directe, cunoscute astazi, sunt cele privind impozitele pe venit si pe avere (impozite personale).

In categoria impozitelor de tip real, cele mai cunoscute in practica financiara internationala, sunt acelea care au ca obiect al impunerii pamantul, cladirile, activitatile economice neagricole si miscarea capitalului banesc. Aceste impozite s-au intalnit in perioada descompunerii feudalismului si in primele stadii de dezvoltare a capitalismului si s-au prezentat, in principal, sub urmatoarele forme:

impozitul funciar;

impozitul pe cladiri;

impozitul pe activitati industriale, comerciale si profesii libere;

impozitul pe capitaluri banesti.

Impozitele de tip real continua sa existe si astazi in unele tari, in care agricultura ocupa un loc important in economia nationala, si unde impozitul funciar conserva, in general, trasaturile impozitelor reale.

In cazul determinarii impozitelor de tip real se avea in vedere produsul mediu brut estimat, si nu venitul real al subiectul impozabil, metoda care ii dezavantaja pe micii producatori si comercianti si ii avantaja pe marii producatori (acestia aveau conditii mai bune de munca si puteau, prin activitatile desfasurate, sa depaseasca media veniturilor brute dupa care se determina impozitul real).

Rezulta, deci, ca impozitele de tip real au prezentat o serie de neajunsuri, printre care:

- nu se putea cuprinde in baza de impozitare, prin sistemul lor de asezare, intreaga materie impozabila, ceea ce conducea nemijlocit la practicarea fenomenului de evaziune fiscala pe scara larga;

- prezentau un puternic caracter regresiv;

- sufereau de lipsa unor reglementari unitare referitoare la aceste impozite.

Trecerea de la impozitele reale la cele personale s-a produs, in unele tari, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea iar in altele, in perioada dintre cele doua razboaie mondiale.

Inlocuirea impunerii reale cu impunerea personala s-a datorat mai multor cauze.

Cauzele care au determinat schimbarea sistemului de asezare a impozitelor directe au fost multiple, acest lucru devenind o necesitate obiectiva, in special datorita:

cresterii cheltuielilor publice;

cuprinderii in sistemul de impozitare si a muncitorilor si functionarilor care obtineau venituri din munca;

impozitelor indirecte, care erau tot mai apasatoare pentru cei cu venituri mici;

introducerii minimului neimpozabil;

acordarii unor inlesniri familiilor mai numeroase si care se confrunta cu diferite greutati.

Impozitele personale sunt intalnite sub forma impozitelor pe venit si a impozitelor pe avere.

Impozitele pe venit

In cazul impozitelor pe venit in calitatea de subiect pot aparea atat persoanele fizice, cat si persoanele juridice (societatile comerciale) care realizeaza venituri din diferite surse.

a. Impozitele pe veniturile persoanelor fizice

Platitorii acestui impozit sunt persoanele fizice care au domiciliu sau rezidenta intr-un anumit stat, precum si persoanele nerezidente care realizeaza venituri din surse situate pe teritoriul acelui stat. Uneori sunt supuse la plata acestor impozite si societatile de persoane care au renuntat la regimul fiscal aplicat societatilor de capital.

De la plata impozitului se acorda unele scutiri, fiind exceptati, de regula, diplomatii acreditati in statul respectiv (cu conditia reciprocitatii) suveranii si familiile regale, uneori militarii si persoanele fizice care realizeaza venituri pana la un anumit plafon.

Obiectul impunerii il constituie veniturile realizate care pot imbraca urmatoarele forme: salariul pentru angajati; profitul realizat din activitati economice; dividendele repartizate actionarilor; beneficiile realizate de micii intreprinzatori si liber-profesionisti; dobanzi incasate pentru sumele imprumutate; venituri din inchirieri etc. de catre muncitori si functionari, intreprinzatori, mici mestesugari si liber profesionisti etc.

Venitul impozabil este cel care ramane din venitul brut dupa ce se fac anumite scazaminte cum sunt: cheltuielile de productie, dobanzile platite pentru creditele primite, sumele prelevate la fondul de amortizare si fondul de rezerva, primele de asigurare, cotizatiile la asigurarile sociale, pierderile din activitatea anilor precedenti, pierderile provocate de calamitati ale naturii s.a.

Impozitul pe venit se asaza, in majoritatea cazurilor, pe fiecare persoana care a realizat venituri, fiind o impunere individuala. Uneori acest lucru nu este posibil si atunci, impozitul vizeaza un grup de persoane, caz in care impunerea se face pe ansamblul persoanelor care au participat la realizarea acestora adica pe o familie sau o gospodarie (se intampla frecvent acest fenomen in cazul impozitului agricol).

In practica fiscala sunt cunoscute doua sisteme de asezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice:

- impunerea separata a fiecarui venit obtinut dintr-o anumita sursa;

- impunerea globala a veniturilor, indiferent de sursa din care provin.

Impunerea separata se realizeaza fie prin instituirea mai multor impozite, fiecare vizand veniturile dintr-o anumita sursa (impozite analitice), fie prin instituirea unui impozit unic, dar care asigura un tratament diferentiat pentru fiecare categorie de venituri, denumita cedula, in functie de natura veniturilor (impozit cedular).

Impunerea separata permite tratarea diferentiata a veniturilor, ca mod de asezare si nivel al cotelor de impunere, dupa sursa de provenienta.

Impunerea globala presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoana fizica, indiferent de sursa de provenienta si supunerea venitului cumulat unui singur impozit (impozit sintetic). Sistemul impunerii globale a veniturilor realizate de persoanele fizice este frecvent intalnit in Franta, Germania, Italia, Belgia, S.U.A., Marea Britanie etc.

Pentru a evita neajunsurile pe care le prezinta fiecare din aceste metode de impunere, in unele tari au fost intalnite mult timp sisteme de impunere mixte, care imbinau impunerea separata cu cea globala. In prezent, tendinta care se manifesta pe plan mondial este de a se trece la impunerea globala chiar si in tarile cu traditie in impunerea separata.

Pentru determinarea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se utilizeaza cotele proportionale sau progresive. In unele tari venitul impozabil este supus mai intai impunerii cu cote proportionale si apoi impunerii cu cote progresive. Se intalneste mai frecvent impunerea cu cote progresive compuse (pe transe).

Impozitele pe veniturile persoanelor fizice se stabilesc, de regula, pe baza declaratiei de impunere a contribuabilului sau pe baza elementelor de care dispun organele fiscale. Impozitul astfel determinat se inscrie in debitul contribuabilului, in registrul de rol.

Perceperea impozitelor se realizeaza fie prin stopajul la sursa, fie direct de la contribuabili.

In Romania, in perioada 2000-2004, s-a trecut de la impunerea separata la impunerea globala, dupa care, incepand cu anul 2005 se practica impunerea cu cota unica de impozitare.

b. Impozitele pe veniturile persoanelor juridice

Impozitul pe veniturile persoanelor juridice imbraca diverse forme, in ceea ce priveste denumirea. Astfel, in majoritatea tarilor dezvoltate acest impozit este denumit: "impozit pe societati" sau "impozit pe capital", iar in altele, printre care si Romania, denumirea impozitului este cea de "impozit pe profit".

Acest impozit vizeaza, in ultima instanta, indiferent de denumire, profitul brut realizat de persoanele juridice, iar modul de impunere este influentat, de regula, de forma de organizare a acestora (societati de persoane sau de capital).

In situatia societatilor de persoane, impunerea veniturilor se face, de regula, pe baza tehnicilor aplicate la impunerea veniturilor persoanelor fizice, deoarece este dificil sa se faca distinctie intre averea fiecaruia dintre persoanele asociate si patrimoniul societatii respective.

La societatile de capital profitul obtinut se repartizeaza, o parte, actionarilor sub forma de dividend, proportional cu participarea la capitalul social, iar o alta parte, ramane la dispozitia societatii pentru constituirea unor fonduri.

Se poate astfel vorbi de profitul societatii inainte de repartizare, profitul repartizat actionarilor cu titlul de dividend si profitul ramas in final la dispozitia societatii. Prin urmare, exista mai multe solutii de impunere a profitului societatilor de capital, astfel:

a) se impune mai intai profitul total obtinut de societate dupa care se impune separat profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende. Aceasta modalitate de impunere, considerata clasica este intalnita in Spania, S.U.A., Olanda, Elvetia etc. Se remarca faptul ca avem de-a face cu o dubla impozitare a veniturilor: o data la societate si a doua oara la actionari. Pentru a atenua efectele dublei impozitari, profitul distribuit se impune in cote mai reduse fie la societate, fie la actionari;

b) se impun, separat, profitul ramas la dispozitia societatii si apoi dividendele repartizate actionarilor, modalitate care este considerata destul de echitabila;

c) se impun numai dividendele, exonerand de la impunere partea din profit ramasa la dispozitia societatii. Aceasta modalitate de impunere este avantajoasa pentru societatile de capital, stimulandu-le in plasarea profitului obtinut in realizarea de noi investitii;

d) se impune numai partea din profit ramasa societatii si se exonereaza de la impunere dividendele repartizate actionarilor. Aceasta modalitate de impunere incalca principiul echitatii fiscale, pentru ca scuteste de la impunere dividendele cuvenite actionarilor.

Pentru determinarea venitului brut se porneste, de regula, de la rezultatele de bilant ale activitatii desfasurate, la care se adauga: rezultatele aferente stocurilor, veniturile din castigurile de capital, dobanzile la conturile curente, veniturile din chirii, dobanzile la creditele acordate etc. Din venitul brut astfel determinat, pentru obtinerea venitului impozabil, se scad: cheltuielile de productie, dobanzile platite, prelevarile la fondul de rezerva si la alte fonduri speciale, pierderile din activitatea anului curent si din anii precedenti, unele prelevari in scopuri social-culturale (pentru societatile de binefacere, institutii de cultura etc.). Limitele si conditiile in care se fac aceste scazaminte difera de la o tara la alta. Organele fiscale au sarcina de a urmari ca deducerile din venitul brut sa se incadreze in limitele admise de lege.

Impozitul pe venitul societatilor de capital se determina, in general, cu ajutorul cotelor proportionale carora li se pot aplica unele corective.

Impunerea veniturilor persoanelor juridice este, de regula, anuala si se face pe baza declaratiei intocmite de acestea.

In Romania, dupa decembrie 1989, sistemul de impozitare a veniturilor persoanelor juridice a cunoscut nenumarate modificari si ajustari, in corelatie cu schimbarile intervenite in derularea reformei economico-sociale.

c. Contributiile obligatorii

In categoria impozitelor directe (pe venit) se includ si contributiile pentru securitate sociala, deoarece acestea au un caracter obligatoriu si se stabilesc atat in sarcina angajatorilor (persoane juridice si fizice care angajeaza forta de munca), cat si in cea a angajatilor. Totodata, astfel de contributii platesc si cei care lucreaza pe cont propriu (independenti), fiecare dintre categoriile enumerate cunoscand dinainte cat si cand au de platit.

Datorita acestor caracteristici, contributiile pentru securitate sociala indeplinesc conditiile de baza specifice impozitelor directe.

In Romania, principalele categorii de contributii obligatorii sunt:

- contributia la asigurarile sociale de stat (CAS) care se constituie ca venit al bugetului asigurarilor sociale de stat;

- contributia la fondul asigurarilor sociale de sanatate (CASS), venit al bugetului fondului asigurarilor sociale de sanatate;

- contributia de somaj, care se constituie ca venit al bugetului asigurarilor pentru somaj.

Impozitele pe avere

Impozitele pe avere au fost instituite in stransa legatura cu dreptul de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile. Impozitele pe avere se intalnesc, in practica financiara, sub trei forme si anume:

a.          impozitele propriu-zise asupra averii;

b.         impozitele asupra circulatiei averii;

c.          impozite asupra cresterii averii.

Figura nr. 8.1.

a) Impozitele propriu-zise asupra averii pot fi de doua feluri:

- impozite stabilite asupra averii, dar care se platesc din venitul produs de averea respectiva;

- impozite pe substanta averii; in acest caz, impozitul duce la micsorarea materiei impozabile, fiind perceput din substanta averii, motiv pentru care se intalneste destul de rar ca si impozit permanent.

In categoria impozitelor propriu-zise asupra averii mai des intalnite sunt urmatoarele:

impozitele pe proprietati imobiliare;

impozitele asupra activului net.

1. Impozitele pe proprietati imobiliare sunt impozite analitice si se intalnesc frecvent sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor. In cazul acestor impozite baza impozabila o constituie, adesea, valoarea de achizitie, valoarea de inlocuire, valoarea declarata de proprietar sau veniturile capitalizate privind bunurile respective.

De regula, cotele de impozit sunt scazute pentru a putea fi suportate usor din veniturile produse de averea respectiva si pentru a nu afecta substanta averii.

2. Impozitul asupra activului net are ca obiect intreaga avere mobila si imobila a unui subiect. In unele tari acest impozit este datorat atat de persoanele fizice cat si de cele juridice (de exemplu, in Suedia, Austria, Germania etc.), iar in altele, fie numai de persoanele fizice (in Danemarca si Olanda), fie numai de societatile de capital (Canada).

Sub incidenta acestui impozit ar trebui sa cada toate activele care pot fi evaluate. In realitate se impun: patrimoniul agricol si cel forestier, fondul funciar, bunurile mobile si imobile utilizate pentru desfasurarea activitatilor comerciale, a profesiei libere etc., din care s-au dedus datoriile care le greveaza. Pentru determinarea impozitului pe activul net se folosesc fie cotele proportionale, fie cotele progresive.

In Romania, impozitele asupra averii propriu-zise au denumiri asemanatoare celor practicate pe plan international, respectiv: impozitul pe cladiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport.

b) Impozitele pe circulatia averii au ca obiect al impunerii trecerea dreptului de proprietate asupra anumitor bunuri de la o persoana la alta.

In raport cu modalitatea in care are loc transmiterea dreptului de proprietate, intalnim:

1. impozite asupra transferului cu titlu gratuit a dreptului de proprietate (impozitul pe succesiuni; impozitul pe donatii);

2. impozite asupra transferului cu titlu oneros a dreptului de proprietate.

1. Impozitele asupra transferului cu titlu gratuit a dreptului de proprietate

In cazul impozitului pe succesiuni, obiectul impozitului il constituie averea primita drept mostenire de o persoana fizica.   Sarcina fiscala se stabileste fie asupra intregului activ succesoral (de exemplu, in Marea Britanie, SUA, Australia etc.), independent de modul de impartire intre mostenitori, fie asupra fiecarei parti succesorale (de exemplu in Franta, Belgia, Germania etc.) in conditiile progresivitatii impozitului.

Subiectul impunerii il constituie mostenitorii si legatarii lor, iar materia impozabila este reprezentata de averea lasata ca mostenire, din care au fost deduse in prealabil datoriile care greveaza succesiunea.

Determinarea impozitului se face pe baza cotelor progresive, al caror nivel este diferentiat in functie de valoarea succesiunii si de gradul de rudenie intre decujus (decedat) si mostenitorii acestuia. La aceeasi valoare a averii lasata mostenire, impozitul este cu atat mai mare cu cat gradul de rudenie este mai indepartat.

Impozitul pe donatii s-a instituit pentru a preveni eludarea impozitului pe succesiuni pe calea efectuarii de donatii de avere in timpul vietii. Obiectul impozitului pe donatii il constituie averea primita drept donatie de o persoana fizica. La determinarea valorii impozabile, adesea nu opereaza reducerile care se fac in cazul succesiunilor. Subiectul impozabil este persoana care a primit donatia si este numita donatar.

Impozitul se calculeaza in cote progresive, al caror nivel este influentat de valoarea averii donate, de gradul de rudenie intre donator si donatar si, uneori, si de momentul si scopul donatiei respective.

2. Impozitele asupra transferului cu titlu oneros a dreptului de proprietate se percep cu ocazia tranzactiilor privind bunurile imobiliare sau mobiliare si sunt reprezentate de:

- impozitele pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobiliare;

- impozitul pe hartii de valoare;

- impozitul pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale etc.

Aceste impozite se stabilesc in cote proportionale sau progresive si se numesc taxe de inregistrare deoarece se percep la inregistrarea actului de vanzare-cumparare la institutia publica de profil.

In Romania, pentru circulatia capitalurilor sub forma castigurilor din transferul titlurilor de valoare, precum si veniturile din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen intre persoane fizice a fost instituit un impozit de 1% asupra castigului obtinut din actele de vanzare-cumparare.

Totodata, in Romania s-a instituit si un impozit pe donatii pentru a descuraja eludarea impozitelor prin actele de vanzare cumparare sau a celor de succesiune.

c) La impozitele asupra cresterii averii, obiectul impunerii il constituie sporul de valoare pe care l-au inregistrat anumite bunuri intr-o perioada de timp. In aceasta categorie de impozite se includ:

impozitul pe plusul de valoare imobiliara;

impozitul pe sporul de avere realizat in timp de razboi etc.

Impozitul pe plusul de valoare imobiliara, numit si impozit asupra castigului de capital, a fost introdus pentru impunerea sporului de valoare inregistrat de anumite bunuri imobiliare (terenuri, cladiri), in intervalul de timp de la cumparare si pana la vanzare, independent de actiunea proprietarului.

In calitate de subiect (platitor) al acestui impozit apare vanzatorul bunurilor imobiliare, iar obiectul impunerii il constituie diferenta dintre valoarea de cesiune si valoarea de achizitie, corectata cu reevaluarile autorizate de lege si cu lucrarile sau amenajarile efectuate de proprietar.

Inregistrarea plusului de valoare imobiliara poate fi determinata de: construirea unor cai de comunicatie in imediata apropiere a averii respective; extinderea perimetrului unei localitati astfel incat un teren sa fie scos din circuitul agricol si sa fie utilizat pentru constructii de locuinte; executarea unor lucrari edilitare (canalizare, electricitate etc.).

Impozitul pe sporul de avere dobandit in timp de razboi a fost instituit in unele state, in urma primului razboi mondial, iar in altele, dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Acesta s-a calculat fie asupra profitului care depasea nivelul perioadei luate ca baza (de exemplu: profitul mediu obtinut pe cativa ani consecutivi dinaintea razboiului), fie asupra profitului care depasea o anumita rata considerata normala fata de capitalul investit.

Desi impozitul s-a calculat in cote progresive, el nu a avut un randament prea ridicat, deoarece au existat multiple cai de sustragere de la impunere. Totodata, plata impozitului fiind esalonata pe mai multi ani, in conditii de inflatie, s-a efectuat in moneda depreciata.

In Romania, acest gen de impozite nu este instituit.

In cazul impozitelor pe veniturile persoanelor fizice au calitatea de subiect al impunerii

1. suveranii si familiile regale;
2. persoanele fizice care au domiciliul (rezidenta) intr-un anumit stat;
3. diplomatii straini acreditati in tara respectiva;
4. persoanele nerezidente care realizeaza venituri din surse situate pe teritoriul acelui stat;
5. militarii si persoanele fizice care realizeaza venituri pana la un anumit plafon.

Pentru a se obtine venitul impozabil, din venitul brut se scad:

1. impozitul pe venit;
2. cheltuielile de productie;
3. dobanzile incasate pentru creditele acordate;
4. sumele prelevate la fondul de dezvoltare;
5. primele de asigurare.

Impunerea separata se realizeaza prin:

1. instituirea mai multor impozite, fiecare vizand cheltuielile dintr-o anumita sursa;
2. cumularea tuturor veniturilor, indiferent de sursa de provenienta si supunerea venitului cumulat la mai multe impozite;
3. instituirea unui impozit unic, dar care asigura un tratament diferentiat pentru fiecare categorie de venituri, in functie de natura veniturilor;
4. cumularea tuturor veniturilor si supunerea venitului cumulat la un singur impozit;
5. stabilirea unui impozit asupra veniturilor fiecarui membru al unei gospodarii.

Care sunt avantajele pe care le prezinta impunerea separata a veniturilor persoanelor fizice?

1. trateaza in mod diferentiat veniturile in ceea ce priveste modul de asezare si nivelul de cote;
2. avantajeaza persoanele care realizeaza venituri din mai multe surse ce cad sub incidenta unor impozite diferite;
3. nu tine cont de natura veniturilor, de sursele lor de provenienta;
4. intra sub incidenta efectelor progresivitatii impunerii;
5. evita aparitia dublei impuneri.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se asaza pe ansamblul persoanelor care au participat la realizarea acestora in cazul:

a.       impozitelor pe veniturile din salarii, dobanzi si rente;

b.      impozitelor pe cladiri si terenuri;

c.       impozitului agricol;

d.      impozitului pe profit;

e.       impozitelor pe avere.

Care sunt trasaturile specifice societatilor de persoane?

a.       exista o delimitare precisa intre patrimoniul societatii si averea asociatilor;

b.      exista o delimitare precisa intre raspunderea persoanelor asociate fata de actele si faptele savarsite de societate;

c.       este dificila distinctia intre averea fiecarei persoane asociate si patrimoniul societatii;

d.      impunerea veniturilor societatilor de persoane se face numai pe baza sistemului aplicat veniturilor persoanelor juridice;

e.       societatile de persoane se pot organiza ca societati pe actiuni sau societati cu raspundere limitata.

In cazul persoanelor juridice, pentru determinarea venitului brut se porneste, de regula, de la rezultatele de bilant ale activitatilor desfasurate, la care se adauga, printre altele:

1. rezultatele aferente stocurilor si veniturile din castigurile de capital;
2. dobanzile la conturile curente, veniturile din chirii, dobanzile la creditele acordate;
3. dobanzile platite si prelevarile la fondul de rezerva;
4. pierderile din activitatea anului curent si din anii precedenti;
5. unele prelevari in scopuri social-culturale.

Impozitul pe veniturile societatilor de capital se determina cu ajutorul cotelor:

1. fixe;
2. regresive;
3. progresive simple (globale);
4. progresive compuse (pe transe);
5. proportionale.

Impozitele pe substanta averii se incadreaza in categoria impozitelor:

1. pe sporul de avere dobandit in timp de razboi;
2. pe plusul de valoare imobiliara;

c.   propriu-zise asupra averii;

d.   asupra cresterii averii;

e.   pe circulatia averii.

In categoria impozitelor pe circulatia averii cu titlu oneros, se cuprind:

a.      impozitul asupra activului net;

b.      impozitul pe hartii de valoare;

c.      impozitele pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobiliare;

d.      impozitul pe succesiuni;

e.      impozitul pe plusul de valoare imobiliara.

Obiectul impozitului asupra castigului de capital este reprezentat de:

a.       profitul care depaseste nivelul perioadei luate ca baza;

b.      profitul care depaseste o anumita rata fata de capitalul investit;

c.       diferenta dintre valoarea de cesiune si valoarea de achizitie, corectata cu reevaluarile autorizate de lege si cu lucrarile sau amenajarile efectuate de proprietari;

d.      averea primita drept donatie de o persoana fizica;

e.       averea lasata ca mostenire din care au fost deduse datoriile care o greveaza.

Pentru veniturile societatilor de capital exista urmatoarele solutii de impunere:

a.       se impune mai intai partea din profit ramasa societatii si se exonereaza de la impunere dividendele;

b.      se impune numai profitul brut aferent activitatii de exploatare;

c.       se impun separat profitul ramas la dispozitia societatii si apoi dividendele repartizate actionarilor;

d.      se impune in cote mai reduse atat profitul brut al societatii cat si dividendele;

e.       se impune profitul net al societatii cat si dividendele repartizate actionarilor.

Care sunt cotele de impozit utilizate in cazul impozitului pe donatii si factorii care influenteaza nivelul acestor cote?

a.       cote (sume) fixe pe unitatea de impunere in functie de gradul de rudenie intre donator si donatar;

b.      cote proportionale in functie de valoarea averii donate si de momentul si scopul donatiei;

c.       cote progresive in functie de valoarea averii donate, gradul de rudenie intre donator si donatar si de momentul si scopul donatiei;

d.      cote procentuale influentate de marimea materiei impozabile din care au fost deduse in prealabil datoriile care greveaza donatia;

e.       cote progresive in functie de marimea materiei impozabile din care au fost deduse in prealabil datoriile care greveaza donatia.