NOTIUNI GENERALE PRIVIND IMPOZITELE

continutul, caracteristicile si rolul impozitului

elementele impozitului

clasificarea impozitelor

impunerea

Principiile impunerii

Asezarea impozitelor

Criteriile de impunere     

Dubla impunere juridica internationala si metode de evitare a acesteia

Impozitele reprezinta cea mai importanta forma de prelevare catre stat a unei parti din veniturile si averea contribuabililor, motiv pentru care analiza acestora constituie o prioritate pentru autoritatile statelor si pentru specialistii in domeniu.

In acest capitol ne propunem, in prima parte, o prezentare succinta a continutului si caracteristicilor impozitului, obiectivul principal constituindu-l intelegere de catre studenti a rolului impozitului in economia moderna si a elementelor impozitelor.

Un alt obiectiv propus prin parcurgerea acestui capitol il constituie cunoasterea principiilor impunerii, a metodelor de evaluare a materiei impozabile, a modalitatilor de calcul al impozitelor si, nu in ultimul rand, cunoasterea diferitelor forme ale impozitelor.

In fine, pornind de la problema autoritatilor fiscale ce sunt indreptatite sa impuna veniturile sau averea detinuta de contribuabili in mai multe state, un ultim obiectiv il constituie cunoast 444f52e erea criteriilor de impunere utilizate in practica fiscala internationala si a notiunii de dubla impunere juridica internationala.

Impozit;

Taxa;

Rolul impozitelor;

Elementele impozitului;

Impozite directe;

Impozite indirecte;

Impozite pe venit;

Impozite pe avere;

Impozite pe consum;

Principii de echitate fiscala;

Impunere in cote proportionale;

Impunere in cote progresive;

Criterii de impunere;

Dubla impunere juridica;

Dubla impunere economica.

Continutul, caracteristicile si rolul impozitelor

Impozitul este o categorie financiara, cu caracter istoric, a carui aparitie si evolutie se impleteste cu cea a statului si a relatiilor banesti.

Analizand aceasta definitie, se pot extrage cateva caracteristici fundamentale ale impozitului, sintetizate astfel:

Figura nr.7.1.

Prin urmare, caracteristicile esentiale ale impozitului se concretizeaza in:

impozitul este o plata baneasca, desi initial, au existat impozite in natura, iar mai nou, in unele state exista si alte modalitati de plata (caracterul pecuniar);

impozitul este o prelevare impusa si incasata prin puterea de constrangere a statului (caracterul fortat);

- impozitul este o prelevare impusa tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere (caracterul universal);

- sumele platite cu titlu de impozit sunt nerambursabile (caracterul definitiv);

- dreptul de a institui impozite ii apartine statului, drept exercitat prin intermediul puterii legislative si uneori prin intermediul organelor locale ale puterii de stat (caracterul juridic);

- impozitul, alaturi de alte surse, este utilizat pentru acoperirea cheltuielilor care se efectueaza pentru satisfacerea nevoilor generale, impozitele avand, deci, o utilitate publica (caracterul financiar);

- nu necesita existenta unei contraprestatii directe si imediate din partea statului (aspect ce deosebeste esential impozitele de taxe).

Notiunea de taxa provine din limba greaca de la cuvantul "taxis" sau din limba franceza de la cuvantul "taxe" cu intelesul de fixare impozit. Nu se poate pune semnul egalitatii intre costul serviciului efectuat de catre stat sau institutiile sale in favoarea persoanelor fizice si juridice si suma perceputa cu titlul de taxa. De regula, taxa contine pe langa costul serviciului prestat si unele elemente de impozit.

Impozitele indeplinesc un rol care se manifesta pe plan financiar, economic si social, diferit de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar, in sensul ca impozitele constituie mijlocul principal de procurare a resurselor banesti necesare acoperirii cheltuielilor publice. In tarile dezvoltate din punct de vedere economic, prin intermediul impozitelor si taxelor se procura intre 80-90% din totalul resurselor financiare necesare statului, in timp ce, in tarile in curs de dezvoltare aportul acestora reprezinta intre 50-90% din totalul resurselor financiare publice.

Pe plan economic, rolul impozitelor se manifesta prin intermediul masurilor pe care statul le ia de a interveni in activitatea economica cu ajutorul impozitelor. In acest sens impozitele pot fi folosite ca un instrument de stimulare sau de franare a unei anumite activitati, de crestere ori de reducere a productiei sau consumului unui anumit produs, de stimulare sau de ingradire a comertului exterior etc. Functia interventionista a impozitelor se manifesta, deci, in urmatoarele directii:

- aceea de a incita (natalitatea, investitiile, asigurarile, exportul etc.), prin exonerari, deduceri, restituiri de impozite etc.;

- aceea de a inhiba (consumul de produse daunatoare sanatatii, degradarea mediului, formarea de averi excesive etc.) prin suprataxarea asigurata de progresivitatea cotelor de impunere, accize, cote aditionale, monopoluri fiscale, ecotexe etc.;

- aceea de a proteja (anumite ramuri, sectoare sau produse autohtone) prin intermediul taxelor vamale.

Pe plan social, rolul impozitelor se manifesta in mai multe directii dintre care mentionam: rolul lor de instrument de redistribuire a unei parti din produsul intern brut intre clase si paturi sociale, intre persoanele fizice si juridice etc.

In literatura de specialitate din tarile occidentale cu economie de piata este acreditata ideea despre existenta unor limite ale impozitelor, diferite ca nivel de la o tara la alta si de la o perioada la alta, limite determinate de dispersia gradului de fiscalitate din fiecare tara.

Limita impozitelor dintr-o anumita tara este influentata atat de factori externi sistemului de impunere, cat si de factori interni sau proprii sistemului de impunere.

Dintre factorii externi sistemului de impunere de care trebuie sa se tina seama in fundamentarea nivelului fiscalitatii amintim:

a) nivelul produsului intern brut pe locuitor - de regula limita impozitelor este mai ridicata cand venitul pe locuitor este mai ridicat;

b) nivelul fiscalitatii in alte tari - capitalurile au tendinta de a migra spre tarile cu o fiscalitate mai scazuta;

c) prioritatile stabilite de stat in ceea ce priveste destinatia veniturilor publice - limita impozitelor este mai ridicata in cazul in care cheltuielile cu educatia si sanatatea au o pondere mai ridicata in totalul cheltuielilor publice;

d) natura institutiilor publice - limita impozitelor este mai redusa in tarile cu organe de conducere ale statului alese in mod democratic comparativ cu aceea din statele cu regimuri totalitare.

Dintre factorii proprii sistemului de impunere amintim:

a) progresivitatea cotelor de impunere - impozitele au o pondere mai mare in produsul intern brut in tarile in care progresivitatea cotelor de impunere este mai accentuata;

b) modul de determinare a materiei impozabile - este deosebit de important de cunoscut faptul daca din venitul brut se acorda anumite reduceri pentru a se ajunge la venitul net sau impozabil;

c) corectiile operate asupra cuantumului impozitului si alte facilitati fiscale acordate contribuabililor.

Elementele impozitului

Cu prilejul instituirii unui nou impozit trebuie sa se precizeze o serie de elemente din care sa rezulte in sarcina cui cade impozitul respectiv, cuantumul acestuia, modul de asezare si percepere, caile de urmarire in caz de neplata, sanctiunile pentru incalcarea prevederilor legale. Precizarea expresa a acestor elemente este necesara atat pentru contribuabil, pentru a sti cat are de plata si cand trebuie sa plateasca, cat si pentru organele fiscale, care trebuie sa stabileasca, sa perceapa si sa urmareasca incasarea impozitelor.

Elementele impozitului, intalnite in teoria si practica financiara, sunt sintetizate astfel:

Figura nr.7.2.

Subiectul impozitului sau platitorul este persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia. In cazul impozitului pe salarii, subiect al impozitului este orice persoana fizica care realizeaza un venit sub forma de salariu, in cazul impozitului pe profit subiectul (platitorul) este agentul economic etc. In practica financiara subiectul impozitului mai este numit si contribuabil.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul. De regula, persoana care plateste impozitul este aceea care il si suporta. Sunt situatii, insa, cand suportatorul impozitului este o alta persoana decat subiectul. Este posibila aceasta situatie deoarece, prin diverse cai si mijloace, intr-o masura mai mica sau mai mare, unele impozite platite de persoane fizice sau juridice pot fi transpuse in sarcina altor persoane. Se ajunge astfel la fenomenul repercusiunii impozitelor.

Obiectul impunerii este reprezentat de materia supusa impunerii. In calitate de obiect al impozitului pot aparea, dupa caz, venitul, averea iar uneori si cheltuielile.

- in cazul impozitelor directe, venitul si averea apar in calitatea de obiect al impunerii. Astfel, in cazul impozitului pe salariu obiectul impozitului il constituie salariul si alte drepturi de personal, la impozitul pe profit - profitul obtinut de agentul economic, la impozitul pe donatii (succesiuni) - bunurile mobile si imobile care fac obiectul donatiei (succesiunii);

- in cazul impozitelor indirecte, obiectul impunerii il constituie produsul care face obiectul vanzarii, serviciul prestat sau lucrarea executata, bunul importat sau exportat etc.

Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul: din venit sau din avere.

- veniturile ca sursa a impozitului pot imbraca mai multe forme: salariu, profit, dividende etc.; in cazul impozitului pe venit, sursa impozitului coincide in toate cazurile cu obiectul impunerii.

- averea poate sa apara fie sub forma de capital (in cazul actiunilor emise de societatile de capital), fie sub forma de bunuri (mobile si imobile); la impozitele pe avere, de regula, sursa nu coincide cu obiectul impunerii, pentru ca impozitul se plateste din venitul realizat de pe urma averii respective si numai in situatii exceptionale se intampla ca impozitul sa fie platit direct din avere.

Unitatea de impunere este reprezentata de unitatea de masura in care se exprima obiectul impozabil. La impozitul pe salarii unitatea de impunere este unitatea monetara, la impozitul pe cladiri - metrul patrat de suprafata utila, la impozitul funciar - hectarul etc.

Cota impozitului este reprezentata de impozitul aferent unei unitati de impunere. Cota impozitului (cota de impunere) poate fi fixa, cand impozitul aferent unitatii de impunere apare ca o marime invariabila, sau procentuala (proportionala, progresiva sau regresiva). Cota de impunere se poate exprima deci in marimi absolute sau in marimi relative.

Asieta (modul de asezare a impozitului) reprezinta masurile care se iau de organele fiscale pentru stabilirea fiecarui subiect impozabil, a marimii obiectului impozabil si a cuantumului impozitului datorat statului.

Termenul de plata - indica data la care sau intervalul de timp in interiorul caruia subiectul impozitului trebuie sa-si achite obligatia fata de bugetul statului. Momentul in care plata unui venit bugetar devine exigibila nu coincide intotdeauna cu cel al nasterii obligatiei platitorului fata de buget.

Obligatia platitorului apare, de regula, in momentul in care el a intrat in posesia obiectului impozabil si numai stingerea obligatiei are loc la termenul de plata. Neachitarea impozitului pana la termenul stabilit prin lege, atrage dupa sine si obligatia contribuabilului de a plati si majorarile de intarziere. Prin normele in vigoare sunt prevazute si alte sanctiuni care se aplica contribuabililor in caz de neplata a obligatiilor fata de bugetul statului, cum sunt: poprirea, executarea silita etc.

Clasificarea impozitelor

Impozitele instituite in majoritatea statelor lumii sunt caracterizate prin eterogenitatea lor determinata de deosebirile care privesc atat trasaturile de forma, cat si de continut. Pentru a observa mai usor efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, social si politic, se impune cu necesitate gruparea acestora pe baza unor criterii stiintifice.

Dintre numeroasele clasificari intalnite in literatura de specialitate le vom prezenta in figura nr. 7.3. pe cele mai frecvent utilizate.

1. Dupa principalele trasaturi de fond si de forma, impozitele se impart in:

1. impozite directe;
2. impozite indirecte.

Aceasta este cea mai importanta grupare a impozitelor, atat din punct de vedere teoretic, cat si din punct de vedere practic.

a. Impozitele directe se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice si/sau juridice, in functie de veniturile si/sau averea acestora si pe baza cotelor de impozit prevazute de lege. Ele se incaseaza direct de la contribuabili la anumite termene dinainte stabilite. In functie de criteriile care stau la baza asezarii lor, impozitele directe se pot grupa in impozite reale si impozite personale.

Figura nr. 7.3.

Impozitele reale se caracterizeaza prin aceea ca se stabilesc in legatura cu anumite obiecte materiale (de exemplu pamantul, cladirile, fabricile, magazinele etc.) facandu-se abstractie de situatia personala a subiectului impozabil. Ele mai sunt denumite si impozite obiective sau pe produs, deoarece se asaza asupra produsului sau venitului brut al obiectului impozabil, fara a se tine cont de situatia subiectului impozabil.

Impozitele personale tin cont, in primul rand, de situatia personala a subiectului impozabil, motiv pentru care se mai numesc si impozite subiective.

In raport de materia impozabila vizata, impozitele personale imbraca forma impozitelor pe venit (care pot fi impozite pe venitul persoanelor fizice si impozite pe venitul persoanelor juridice) si impozitelor pe avere (impozite asupra averii propriu-zise; impozite pe circulatia averii; impozite pe cresterea averii).

b. Impozitele indirecte nu se stabilesc direct si nominativ asupra subiectului impozabil, ci se asaza asupra vanzarii bunurilor (de consum, de lux etc.) si serviciilor (de transport, hoteliere, spectacole etc.). Daca impozitele directe vizeaza venitul si/sau averea, impozitele indirecte vizeaza cheltuirea acestora. Dupa formele de manifestare, impozitele indirecte pot fi grupate astfel: taxe de consumatie sau accize, monopoluri fiscale, taxe vamale si taxe de inregistrare si de timbru.

2. Dupa obiectul impunerii deosebim:

impozite pe venit;

impozite pe avere;

impozite pe cheltuieli.

Daca impozitele pe venit si impozitele pe avere vizeaza existenta acestora, impozitele pe cheltuieli vizeaza tocmai cheltuirea veniturilor si a averilor.

3. Dupa scopul urmarit la introducerea lor, impozitele se grupeaza in:

impozite financiare (cu caracter fiscal);

impozite cu caracter de ordine

Impozitele financiare sunt instituite in vederea realizarii de venituri pentru acoperirea cheltuielilor statului. In aceasta categorie se includ: impozitele pe venit, taxele de consumatie s.a.

Impozitele de ordine sunt introduse, in primul rand, pentru limitarea unei actiuni sau in vederea atingerii unui tel care nu are caracter fiscal. Astfel, prin instituirea unor taxe ridicate la vanzarea bauturilor alcoolice si a tutunului se urmareste limitarea consumului acestora avand in vedere efectul lor nociv asupra organismului uman.

4. Dupa frecventa cu care se incaseaza la bugetul statului impozitele pot fi:

- permanente, cand se incaseaza periodic (de regula anual) la bugetul statului;

- incidentale sau intamplatoare, cand se instituie si se incaseaza o singura data (de exemplu impozitul pe substanta averii sau pe castigul exceptional de razboi).

5. Dupa aria de cuprindere a materiei impozabile deosebim:

impozite analitice;

impozite sintetice.

Impozitul analitic este un impozit asezat asupra elementelor unui patrimoniu sau asupra unei operatii izolate, respectiv asupra unei singure categorii de venit denumita cedula.

Impozitul sintetic este asezat asupra unui ansamblu de operatiuni sau de venituri si consta in impunerea acestui ansamblu de operatiuni sau de venituri o singura data.

Impozitul analitic este cel mai adesea asezat in cote proportionale, pe cand impozitul sintetic este stabilit, de regula, in cote progresive. Impozitele sintetice sunt cele mai neutre, din punct de vedere economic, si au un randament fiscal mai bun decat impozitele analitice.

6. Dupa institutia care le administreaza, in statele de tip federal intalnim: impozite federale, impozite ale statelor (provinciilor) membre ale federatiei si impozite locale, iar in statele de tip unitar deosebim: impozite ale administratiei centrale de stat si impozite ale colectivitatilor locale.

Impozitele mai pot fi grupate si dupa alte criterii, astfel:

dupa modul de asezare (impozite specifice si impozite ad-valorem);

- dupa tipul cotelor de impunere utilizate (impozite proportionale, impozite progresive, impozite regresive);

- dupa modul de stabilire al sarcinii fiscale (impozite de repartitie si impozite de cotitate) etc.

Impunerea

Impunerea este reprezentata de ansamblul de masuri si operatii efectuate in baza legii, care au drept scop stabilirea impozitului ce revine in sarcina unei anumite persoane fizice sau juridice.

Prin urmare, impunerea are atat o latura politica cat si una de ordin tehnic.

Din punct de vedere politic, prin impunere se urmareste ca fiecare impozit introdus sa raspunda cerintelor unor anumite principii si anume: principiilor de echitate fiscala, de politica financiara, de politica economica si social-politice.

Din punct de vedere tehnic, impunerea se concretizeaza in ansamblul metodelor si tehnicilor utilizate pentru identificarea si stabilirea marimii obiectului impozabil, determinarea cuantumului impozitului, urmarirea si perceperea acestuia.

Principiile impunerii

Intr-o interpretare contemporana, principiile ce trebuie sa stea la baza impunerii se grupeaza in patru categorii:

1. principii de echitate fiscala;

2. principii de politica financiara;

3. principii de politica economica;

4. principii social-politice.

1. Principiile de echitate fiscala

Echitatea fiscala, ca notiune, semnifica dreptate sociala in materie de impozite. Pentru respectarea acestui principiu este necesara impunerea diferentiata a veniturilor si a averii si stabilirea unui minim neimpozabil, pentru persoanele care realizeaza venit sub un anumit plafon.

Egalitatea in fata impozitului presupune ca impunerea sa se faca in acelasi mod, pentru toate persoanele fizice si juridice, indiferent de locul unde domiciliaza sau isi au sediul, adica sa nu existe deosebiri de tratament fiscal de la o zona la alta a tarii. Totodata, impunerea sa se faca in acelasi mod pentru toate activitatile economice, indiferent de forma juridica in care sunt organizate si functioneaza acestea, producatori individuali sau intreprinderi de diferite dimensiuni.

Egalitatea prin impozit presupune diferentierea sarcinii fiscale de la o persoana la alta, in functie de o serie de criterii economice si sociale, printre care amintim: marimea absoluta a materiei impozabile, situatia personala a subiectului impozabil, natura si provenienta veniturilor etc.

In functie de unghiul din care este privita echitatea, aceasta poate sa fie pe orizontala sau pe verticala. In primul caz se compara sarcina fiscala la care este supusa o persoana fizica sau juridica pentru veniturile realizate dintr-o anumita sursa, cu sarcina fiscala la care este supusa o alta persoana pentru venituri de aceeasi marime, realizate din alte surse. In cel de-al doilea caz se compara sarcina fiscala aferenta unor venituri realizate de persoane diferite, dar care au aceiasi sursa de provenienta.

Prin urmare, asigurarea in practica a echitatii fiscale presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

a) stabilirea minimului neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care sa permita satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. Aceasta conditie poate fi respectata numai in legatura cu impozitele directe, neavand aplicabilitate in cazul impozitelor indirecte;

b) diferentierea sarcinii fiscale a fiecarui contribuabil in functie de puterea contributiva pe care acesta o are, adica cu luarea in considerare a marimii venitului si averii care fac obiectul impunerii, precum si a situatiei personale a acestuia (casatorit, cu sau fara persoane in intretinere, celibatar etc.);

c) asigurarea comparabilitatii sarcinilor fiscale intre persoanele din cadrul aceleiasi categorii sociale care au putere contributiva egala, si intre categoriile sociale, luate in ansamblu, cu aceeasi putere contributiva;

d) impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale care realizeaza venituri dintr-o anumita sursa sau care poseda un anumit gen de avere, cu exceptia celor care se situeaza sub un anumit nivel.

Respectarea echitatii fiscale este data si de felul cotelor de impozit utilizate.

In mod sintetic, cotele de impunere intalnite in practica fiscala sunt prezentate in figura nr. 7.4.

Figura nr. 7.4.

a. Impunerea in cote (sume) fixe nu tine seama de venitul sau averea contribuabilului si nici de situatia personala a acestuia. Ea a aparut sub forma unei dari pe locuitor si s-a utilizat in oranduirea feudala si in primele stadii de dezvoltare a capitalismului, in special.

b. Impunerea in cote procentuale poate fi intalnita sub forma impunerii in cote proportionale, in cote progresive si in cote regresive.

1. Impunerea in cote proportionale este o manifestare directa a principiului egalitatii in fata impozitelor. Conform acestei impuneri se aplica aceeasi cota de impozit indiferent de marimea obiectului impozabil, pastrandu-se in permanenta aceeasi proportie intre impozit si volumul venitului (valoarea averii).

Desi prin introducerea impunerii in cote proportionale s-a facut un pas inainte fata de impunerea in cote (sume) fixe, nici in acest caz nu s-a respectat echitatea in materie fiscala, pentru ca nu s-a avut in vedere faptul ca puterea contributiva a diferitelor categorii sociale este diferita in functie de marimea absoluta a veniturilor pe care le realizeaza si de valoarea absoluta a averii pe care o poseda.

Impunerea in cote proportionale s-a utilizat pe scara larga la calculul impozitelor de tip real (funciar, pe cladiri, pe activitati industriale, comerciale si profesii libere etc.).

In prezent, impunerea in cote proportionale se foloseste atat in cazul impozitelor directe (de exemplu, in unele tari pentru calculul impozitului pe profitul societatilor de capital), cat si in cazul impozitelor indirecte (de exemplu, la taxa pe valoarea adaugata, la taxele vamale, la taxele de timbru etc.).

2. Impunerea in cote progresive s-a introdus, in unele tari, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, iar in altele (de fapt acestea reprezinta majoritatea) la inceputul secolului al XX-lea. Impunerea progresiva consta in aceea ca odata cu cresterea venitului (averii) are loc si cresterea cotei impozitului astfel incat impozitul creste mai repede decat obiectul impozabil. Cotele progresiei pot creste fie intr-un ritm constant, fie intr-unul variabil.

Impunerea progresiva cunoaste in practica financiara doua variante si anume:

impunerea in cote progresive simple (globale)

impunerea in cote progresive compuse (pe transe).

Impunerea in cote progresive simple (globale) se caracterizeaza prin faptul ca se aplica aceeasi cota de impozit asupra intregii materii impozabile apartinand unui contribuabil.

Fiind vorba de o impunere progresiva, cota de impozit va fi cu atat mai mare, in limitele progresivitatii stabilite prin lege, cu cat venitul sau averea respectiva va fi mai mare. Impozitul datorat statului se obtine facand produsul dintre marimea obiectului impozabil (venitul, averea) si cota de impozit aferenta nivelului acestuia

Impunerea in cote progresive simple, desi a condus la o apropiere importanta de ceea ce insemna respectarea echitatii in domeniul impozitelor, are totusi unele neajunsuri. Aceasta modalitate de impunere dezavantajeaza pe contribuabilii care realizeaza venituri al caror nivel se situeaza la limita imediat superioara celei pana la care actioneaza o anumita cota.

Impunerea in cote progresive compuse (pe transe) are ca trasatura distinctiva divizarea materiei impozabile in mai multe transe (parti), iar pentru fiecare transa de venit (avere) se stabileste o anumita cota de impunere. Prin insumarea impozitelor partiale calculate pentru fiecare transa de venit (avere) in parte se obtine impozitul total de plata ce cade in sarcina unui contribuabil.

Impunerea in cote progresive compuse (pe transe) este folosita mai mult pentru impunerea veniturilor obtinute de persoanele fizice si uneori si la unele impozite pe avere.

3. In practica fiscala a unor state se intalneste si impunerea in cote regresive, ca o consecinta a impozitelor indirecte, in situatia cumpararii unei marfi sau a utilizarii unui serviciu cand impozitul platit este acelasi, indiferent de marimea veniturilor cumparatorului. Aceasta face ca ponderea impozitului in venitul cumparatorului sa fie invers proportionala cu venitul acestuia.

2. Principiile de politica financiara

Din punct de vedere al politicii financiare, la introducerea unui nou impozit, se urmareste ca acesta sa se caracterizeze printr-un randament fiscal ridicat, sa fie stabil si elastic. De asemenea, in cadrul principiilor de politica financiara se urmaresc si aspecte legate de tipul si numarul impozitelor utilizate de stat pentru procurarea veniturilor sale.

Pentru ca un impozit sa aiba un randament fiscal ridicat se cer a fi indeplinite mai multe conditii, si anume:

a) impozitul sa aiba un caracter universal, adica sa fie platit de toate persoanele fizice si/sau juridice care obtin venituri din aceeasi sursa sau poseda acelasi gen de avere. Universalitatea impozitului presupune, in aceeasi masura, ca intreaga materie impozabila (totalitatea veniturilor realizate sau toata averea pe care o poseda) a unei persoane sa fie supusa impunerii;

b) este necesar sa nu existe posibilitati, legale sau nelegale, de sustragere de la impunere a unei parti din materia impozabila;

c) volumul cheltuielilor legate de asezarea si perceperea impozitului sa fie cat mai redus.

Un impozit poate fi considerat stabil, daca nu este influentat, intr-un sens sau altul, de mutatiile de ordin conjunctural ale ciclului economic. Altfel spus, randamentul unui impozit considerat stabil nu trebuie sa sporeasca concomitent cu cresterea volumului productiei si a veniturilor in perioadele favorabile ale ciclului economic si nici sa scada in perioadele de criza si depresiune ale ciclului economic.

In ceea ce priveste elasticitatea impozitului, aceasta presupune ca impozitul sa poata fi adaptat in permanenta necesitatilor de venituri ale statului. Astfel, daca se inregistreaza o crestere a cheltuielilor bugetare este necesar ca impozitul sa poata fi majorat corespunzator si invers. Realitatile bazate pe practica fiscala, au demonstrat ca, de regula, elasticitatea impozitului actioneaza mai ales in sensul majorarii incasarilor din impozit.

Legat de felul si numarul impozitelor utilizate pentru procurarea veniturilor necesare statului, s-au conturat doua conceptii:

- una sustine ca este suficient un singur impozit reprezentativ;

- cealalta sustine necesitatea instituirii si perceperii mai multor impozite.

Complexitatea vietii economice si sociale actuale, diversitatea surselor de venit si a formelor pe care le imbraca averea, multitudinea de cerinte de ordin financiar, economic si social la care trebuie sa raspunda impozitele in perioada contemporana, face ca majoritatea specialistilor sa recomande utilizarea unui sistem pluralist de impozite, si toate statele aplica, in diferite variante, acest sistem.

3. Principiile de politica economica

Statul foloseste impozitele nu numai ca mijloc de procurare a veniturilor bugetare ci si pentru a exercita o anumita influenta in viata economica si sociala.

Acest lucru se poate realiza prin doua modalitati:

- printr-o interventie de natura conjuncturala (presiune sau relaxare fiscala);

- printr-o interventie de natura structurala (impulsionarea dezvoltarii unor ramuri sau subramuri economice, stimularea ori reducerea productiei sau a consumului unor marfuri, extinderea sau, dimpotriva, restrangerea relatiilor comerciale cu strainatatea etc.).

In ceea ce priveste prima modalitate de interventie, reducerea presiunii fiscale permite cresterea puterii de cumparare a cetatenilor si reducerea preturilor produselor, favorizand dezvoltarea tranzactiilor si stimularea cresterii economice. Dimpotriva, o crestere a presiunii fiscale va diminua puterea de cumparare a cetatenilor, va obliga la o restrangere a consumului, franand ritmul cresterii economice.

In ceea ce priveste a doua modalitate de influentare a activitatilor economice, retinem urmatoarele aspecte:

- prin masurile de ordin fiscal cum sunt: stabilirea unor taxe vamale ridicate la importul marfurilor de acelasi fel produse in alte tari; reducerea sau scutirea de impozitele directe a marfurilor autohtone; micsorarea impozitelor directe stabilite in sarcina agentilor economici; facilitarea amortizarii accelerate a capitalului fix, ceea ce determina reducerea profitului impozabil s.a., se poate actiona pentru incurajarea dezvoltarii unei ramuri sau subramuri economice. Tot in acest sens actioneaza si acordarea de subventii de la bugetul statului intreprinderilor care isi desfasoara activitatea intr-o anumita ramura sau subramura economica;

- regimul fiscal favorabil poate fi utilizat si in vederea dezvoltarii in profil teritorial, fiind cunoscuta practica acordarii unor facilitati fiscale celor care initiaza activitati economice in zonele mai putin dezvoltate;

- in vederea extinderii relatiilor comerciale cu strainatatea, statul apeleaza la incurajarea exportului prin restituirea partiala sau integrala a impozitelor indirecte aferente marfurilor exportate. In aceeasi directie poate actiona si reducerea taxelor vamale percepute la importul marfurilor provenite din diferite tari;

- limitarea relatiilor comerciale cu strainatatea poate fi realizata fie prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protectionist la importul anumitor marfuri, fie prin introducerea unor taxe vamale la exportul marfurilor respective.

Acest ultim procedeu este mai rar intalnit in perioada contemporana deoarece majoritatea statelor sunt interesate de incurajarea exporturilor (cu titlul de exceptie, este practicat, in special, de tari in curs de dezvoltare pentru a limita exportul de materii prime si a incuraja exportul de produse manufacturate);

- in sfarsit, parghiile fiscale sunt utilizate de state si pentru atragerea de capital strain.

4. Principiile social-politice

Politica fiscala promovata de unele state vizeaza, in mod frecvent, si realizarea unor obiective social-politice. Sunt situatii cand partidul de guvernamant urmareste ca politica fiscala pe care o promoveaza sa fie in concordanta cu interesele celor pe care ii reprezinta. Uneori, prin intermediul masurilor cu caracter fiscal, partidul de guvernamant incearca sa-si mentina influenta in randul unor categorii sociale, in special in preajma alegerilor.

Este cunoscuta de asemenea, practica acordarii unor facilitati contribuabililor cu venituri reduse si celor care au persoane in intretinere.

Sunt situatii cand impozitele sunt folosite si pentru a limita consumul unor produse care au efecte daunatore asupra sanatatii (tutun, bauturi alcoolice). Exista si tari in care, pentru a se influenta cresterea natalitatii, se practica un impozit special asupra celibatarilor si a persoanelor casatorite fara copii.

Asezarea impozitului

Asezarea impozitului presupune efectuarea mai multor operatiuni succesive, astfel:

1. stabilirea marimii obiectului impozabil;
2. determinarea cuantumului impozitului;
3. perceperea (incasarea) si urmarirea impozitelor;

In mod schematic, aceste operatiuni sunt prezentate in figura nr. 7.5.

Prima operatie in cadrul operatiunii de asezare o constituie stabilirea obiectului impozabil care presupune:

constatarea existentei materiei impozabile;

evaluarea materiei impozabile.

a. Constatarea existentei materiei impozabile se efectueaza, de regula, concomitent cu identificarea platitorului si urmareste supunerea la impunere a tuturor elementelor componente ale acestuia.

b. Evaluarea materiei impozabile presupune determinarea dimensiunii acesteia. Acest lucru se poate realiza prin doua metode:

- metoda evaluarii indirecte sau pe baza de prezumtie;

- metoda evaluarii directe sau pe baza de probe.

Evaluarea indirecta a materiei impozabile se poate realiza prin trei variante si anume: evaluarea pe baza indiciilor exterioare ale obiectului impozabil, evaluarea forfetara si evaluarea administrativa.

Evaluarea pe baza indiciilor (semnelor) exterioare ale obiectului impozabil este specifica impozitelor de tip real, permitand stabilirea doar cu aproximatie a valorii obiectului impozabil, fapt pentru care da o imagine cu totul aproximativa a marimii obiectului supus impunerii (pamant, cladiri, activitati industriale).

Evaluarea forfetara, consta in aceea ca organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, atribuie o anumita valoare obiectului impozabil, fara ca vreuna din parti sa aiba pretentia ca aceasta a fost determinata cu exactitate.

Figura nr. 7.5.

Evaluarea administrativa, consta in aceea ca organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza elementelor (datelor) de care dispun. Daca subiectul impozitului nu este de acord cu marimea obiectului impozabil astfel stabilita, este obligat sa faca dovada afirmatiilor sale.

Evaluarea directa a materiei impozabile, se poate realiza, la randul ei, prin doua variante: evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane si evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului (platitorului de impozit).

Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane se utilizeaza in situatia in care o terta persoana are cunostinta despre marimea obiectului impozabil. Terta persoana este obligata, prin lege, sa prezinte organului fiscal o declaratie scrisa in acest sens. Astfel, agentii economici declara salariile pe care le platesc angajatilor lor, chiriasii declara chiria platita proprietarului etc.

Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului se realizeaza cu participarea directa a subiectului impozitului. In vederea impunerii, subiectul impozitului este obligat sa tina o anumita evidenta, sa intocmeasca bilant fiscal si sa prezinte o declaratie cu privire la venitul si averea sa, pe baza careia organele fiscale evalueaza materia impozabila.

A doua operatie in cadrul operatiunii de asezare a impozitului o constituie stabilirea cuantumului impozitului datorat de subiectul impozabil. Dupa modul de stabilire a impozitului datorat, impozitele se pot grupa in impozite de repartitie si impozite de cotitate.

Impozitele de repartitie sau de contigentare s-au practicat in perioada feudalismului si in primele stadii de dezvoltare ale capitalismului si se caracterizeaza prin aceea ca statul stabilea suma globala a impozitelor ce trebuie incasate de pe intreg teritoriul tarii. Aceasta suma era apoi repartizata din treapta in treapta pe unitati administrativ-teritoriale, pe subiecte sau obiecte impozabile.

Impozitele de cotitate se stabilesc prin aplicarea unor cote procentuale pe fiecare obiect impozabil in parte. Daca la impozitele de repartitie stabilirea sarcinii fiscale se face de sus in jos, la impozitele de cotitate se procedeaza invers, adica pornind de la suma datorata de fiecare contribuabil se ajunge la suma ce revine statului de pe teritoriul fiecarei unitati administrativ-teritoriale.

La impozitele de cotitate se tine seama de marimea materiei impozabile de care dispune fiecare contribuabil in parte, iar uneori, si de situatia personala a acestuia, respectiv starea civila si numarul persoanelor aflate in intretinerea platitorului de impozit. Pentru aceasta se corecteaza baza de calcul a impozitului, adica valoarea materiei impozabile sau se corecteaza cuantumul impozitului stabilit dupa criteriile generale. Din cele mentionate putem trage concluzia ca impozitele de repartitie sunt mai inechitabile decat impozitele de cotitate.

In unele state din valoarea materiei impozabile se scade minimul neimpozabil si se permit unele reduceri pentru sarcini familiale. In alte state, impozitul stabilit in functie de marimea materiei impozabile se reduce sau se majoreaza in functie de starea civila a contribuabilului si de numarul persoanelor aflate in intretinerea sa.

Prin urmare, superioritatea sistemului cotitatii fata de cel al repartitiei este incontestabila, aspect ce determina statele moderne sa practice, pe scara larga, procedeul cotitatii.

3. A treia operatie in cadrul actiunii de asezare a impozitului o reprezinta perceperea acestuia. In mod logic, dupa stabilirea cuantumului impozitului, organele fiscale aduc la cunostinta platitorului suma datorata cu titlul de impozit si termenele de plata ale acestuia, apoi trec la perceperea (incasarea) impozitului. In practica s-au utilizat trei metode de percepere a impozitelor si anume:

a) strangerea impozitelor de catre unul din contribuabili din insarcinarea comunitatii in care traia si varsarea lor la tezaurul public;

b) incasarea impozitelor prin intermediul unor concesionari sau arendasi, caz in care o persoana particulara avansa statului suma de bani care se estima ca se va incasa de pe un anumit teritoriu, pe care urma sa o recupereze din incasarile facute de la contribuabili;

c) perceperea impozitelor de catre organe specializate ale aparatului de stat. Aceasta metoda s-a generalizat in perioada capitalismului premonopolist si se utilizeaza si in prezent.

In conditiile existentei unui aparat fiscal, perceperea impozitelor se realizeaza pe trei cai, astfel:

1) organele fiscale incaseaza impozitul direct de la contribuabil. Aceasta cale cunoaste la randul sau doua variante:

- prima, cand organul fiscal se deplaseaza la contribuabil pentru a cere plata impozitului, caz in care spunem ca impozitul este cherabil;

- a doua, cand contribuabilul se deplaseaza din proprie initiativa la organul fiscal, pentru a-si achita obligatia fiscala, caz in care spunem ca impozitul este portabil;

2) incasarea impozitului de catre organele fiscale prin stopajul la sursa; aceasta cale consta in aceea ca impozitul se calculeaza, se retine si se varsa la bugetul statului de catre o terta persoana. Astfel, societatile comerciale, regiile autonome, institutiile publice s.a. sunt obligate sa calculeze si sa retina impozitul pe salarii, datorat de personalul acestora, si sa-l verse la bugetul de stat; editurile sunt obligate sa calculeze si sa retina din drepturile de autor impozitul pe venit pe care il varsa la bugetul statului etc.;

3) perceperea impozitului prin aplicarea de timbre fiscale mobile se utilizeaza in cazul taxelor datorate statului pentru actiunile in justitie, pentru actele, certificatele si alte documente eliberate de notarii publici si de alte organe ale administratiei de stat.

Criteriile de impunere

Criteriile de impunere incearca sa rezolve problema (de natura politica) autoritatilor fiscale ce sunt indreptatite sa impuna veniturile obtinute sau averea detinuta de contribuabili din/in mai multe state.

In functie de interesele fiecarui stat in stimularea sau franarea unor activitati aducatoare de venituri si tinandu-se cont de acordurile incheiate intre state, in practica fiscala internationala se intalnesc urmatoarele criterii de impunere:

- criteriul originii veniturilor (teritorialitatii);

- criteriul domiciliului (rezidentei);

- criteriul nationalitatii (cetateniei).

In conformitate cu criteriul originii veniturilor (teritorialitatii), impunerea se efectueaza de catre organele fiscale din tara pe al carei teritoriu s-au realizat veniturile sau averea, facandu-se abstractie de nationalitatea sau resedinta beneficiarilor de venituri.

Potrivit criteriului domiciliului (rezidentei) impunerea veniturilor si a averii se efectueaza de catre autoritatea fiscala din tara careia ii apartine rezidentul, fara a se tine cont daca veniturile sau averea care fac obiectul impunerii sunt obtinute, respectiv se afla pe teritoriul acelui stat sau in afara acestuia

Conform criteriului nationalitatii (cetateniei), un stat impune rezidentii sai, care realizeaza venituri sau poseda avere din (in) statul respectiv, indiferent daca ei locuiesc sau nu in tara lor.

Prin aplicarea acestui criteriu, statul urmareste ca veniturile si averea realizate (situate) pe teritoriul sau de catre rezidentii sai, care din diferite motive locuiesc o perioada intr-o alta tara, sa fie impuse   de organele sale fiscale.

Aplicarea unuia sau altuia dintre aceste criterii este o optiune ce apartine fiecarui stat, dar trebuie avute in vedere si acordurile incheiate intre state pentru evitarea dublei impuneri fiscale internationale. Aceasta intrucat, modul in care sunt aplicate aceste criterii poate conduce la aparitia dublei impuneri.

Dubla impunere juridica internationala si metodele de evitare a acesteia

Dubla impunere reprezinta supunerea aceleiasi materii impozabile si pentru aceeasi perioada de timp, la unul sau mai multe impozite, de catre aceeasi autoritate fiscala (dubla impunere economica) sau de autoritati fiscale diferite (dubla impunere juridica internationala).

Aparitia dublei impuneri juridice internationale este consecinta, pe de o parte, a fenomenului de internationalizare a activitatilor economice care face ca persoanele fizice si juridice sa realizeze venituri sau sa detina averi pe teritoriul altor state, iar pe de alta parte, a criteriilor diferite de impunere ce stau la baza sistemelor fiscale.

Ea poate aparea in cazul obtinerii de catre rezidentii unui stat a unor venituri pe teritoriile altor state. In acest caz cunoasterea practicii fiscale internationale are o deosebita importanta deoarece poate stimula sau frana largirea cooperarii intre diferitele state ale lunii si intensificarea relatiilor economice si financiare dintre acestea.

De mentionat ca, in cadrul aceluiasi stat, supunerea aceluiasi venit sau a aceleiasi averi la mai multe impozite reprezinta o dubla impunere economica si exprima gradul fiscalitatii in tara respectiva.

Pentru marfurile sau serviciile cumparate de cetatenii unui stat dintr-o alta tara ei nu mai platesc in tara lor impozite indirecte similare cu cele incluse in pretul de cumparare al marfurilor sau serviciilor respective.

Solutionarea problemei dublei impuneri juridice internationale este posibila printr-o intelegere intre statele interesate care sa stabileasca pentru fiecare categorie de venit sau avere cine este competent sa perceapa impozitul, dar se poate evita si pe baza unor masuri legislative unilaterale.

Evitarea dublei impuneri prin masuri legislative unilaterale (de exemplu, prin acordarea de reduceri sau scutiri de impozit pentru veniturile obtinute de rezidentii unui stat in strainatate etc.) este mai dificil de realizat datorita particularitatilor existente in fiecare tara in ceea ce priveste reglementarile si tehnicile fiscale.

Evitarea dublei impuneri juridice internationale pe baza unor conventii bi‑ sau multilaterale intre state rezolva in mai bune conditii problemele complexe care apar in acest domeniu.

Conventia pentru evitarea dublei impuneri se aplica:

- impozitelor pe venit si pe avere, percepute in contul fiecaruia din statele contractante, al subdiviziunilor lor politice si al colectivitatilor lor locale. Sub incidenta conventiei cad toate impozitele pe venit si pe avere, indiferent de sistemul de percepere folosit;

- persoanelor care sunt rezidente ale unui stat contractant sau ale fiecaruia dintre cele doua state. Este vorba atat de persoane fizice, cat si de persoane juridice, societati de persoane si de capital, fundatii etc.

Deosebit de importanta este clarificarea domiciliului fiscal al unei persoane fizice care este rezidenta a celor doua state contractante. Astfel:

- in cazul persoanelor fizice, problema rezidentei se rezolva in raport de locuinta permanenta sau/si cetatenia acestora.

- in cazul persoanelor juridice, problema rezidentei se rezolva in functie de locul unde se afla sediul conducerii sale efective.

Conventiile model de evitare a dublei impuneri juridice internationale contin si unele solutii aplicabile in relatiile bilaterale dintre state, cele mai importante fiind urmatoarele:

- veniturile care provin din exploatarea bunurilor imobile, exploatari agricole si forestiere - se impun in statul contractant in care sunt situate bunurile respective;

- beneficiile obtinute de agentii economici se impun de catre tara pe teritoriul careia acestea s-au realizat si in care subiectii respectivi au un sediu stabil de exploatare;

- profiturile obtinute din exploatarea in trafic international a navelor sau aeronavelor se impun in statul contractant unde se afla conducerea efectiva a intreprinderii. Daca sediul conducerii efective a unei intreprinderi de navigatie se afla la bordul unei nave, atunci acest sediu este considerat a fi in statul contractant in care se afla portul de origine al navei sau, in lipsa unui asemenea port, in statul al carui rezident este persoana care exploateaza nava;

- veniturile din dividende se impun atat in statul de origine, cat si in statul de destinatie, in proportii stabilite prin intelegere de catre partile contractante. De regula, statul de origine al dividendelor are un drept limitat de impunere(impunandu-le cu o cota de cel mult 15%), considerandu-se ca statul de destinatie este cel dintai indreptatit la impunerea dividendelor. In stabilirea acestei modalitati de impunere s-a avut in vedere faptul ca statul de origine are dreptul sa perceapa, in plus, un impozit asupra profitului societatii de capital;

- veniturile din dobanzi sunt impuse in ambele state participante la conventie, in proportii convenite de acestea. Are prioritate la impunere statul de destinatie a dobanzilor, iar statul de origine al acestora percepe un impozit care nu depaseste 10% din valoarea bruta a dobanzilor;

- veniturile din redevente se impun, de asemenea, in ambele state in procentele stabilite de comun acord, cu precizarea ca statului de origine i se limiteaza cota de impozit pe care poate sa o perceapa. Redeventele constituie remuneratii de orice fel platite pentru folosirea sau concesionarea folosirii dreptului de autor, brevetelor, desenelor, echipamentului industrial, comercial sau stiintific si pentru informatii privind experienta dobandita in domeniul industrial, comercial sau stiintific;

- veniturile care provin din exercitarea pe cont propriu a unei profesii libere se impune astfel: in statul de origine a veniturilor, cand beneficiarul acestora dispune de un sediu stabil pentru exercitarea profesiei libere sau in caz contrar, in statul al carui rezident este beneficiarul veniturilor;

- veniturile obtinute sub forma de salarii sau alte remuneratii similare se impun, de regula, in statul in care se desfasoara activitatea retribuita;

- averea formata din bunuri imobile se impune in statul in care se afla bunurile respective iar averea concretizata in bunuri mobile este impusa in statul in care se afla sediul stabil sau baza fixa.

Pentru evitarea propriu-zisa a dublei impuneri juridice internationale, in practica internationala se aplica mai multe metode sau procedee tehnice, in functie de criteriile adoptate de statele participante la conventie, astfel:

procedeul scutirii (totale sau progresive) ;

procedeul creditarii (obisnuite si integrale).

Potrivit procedeului scutirii totale, venitul realizat de rezidentul unei tari intr-o alta tara, in care acesta a fost impus, se deduce in intregime din venitul total impozabil in tara de resedinta. Practic, in cazul aplicarii acestui procedeu, venitul realizat in strainatate de rezidentul unui stat si supus impunerii acolo, nu se mai include in venitul impozabil in tara de resedinta.

Conform procedeului scutirii progresive, venitul obtinut de rezidentul unui stat in strainatate se adauga la veniturile obtinute in tara de resedinta numai pentru a se stabili cota progresiva de impozit, urmand ca aceasta cota, sa se aplice apoi numai asupra veniturilor obtinute in tara de resedinta.

Procedeul "creditarii" obisnuite consta in aceea ca impozitul platit statului strain pentru venitul realizat pe teritoriul acestuia, de rezidentul unui alt stat, se deduce direct din impozitul datorat in tara de resedinta, insa numai pana la limita impozitului intern ce revine la un venit egal cu venitul obtinut in strainatate.

Potrivit procedeului "creditarii" integrale impozitul platit in strainatate se deduce integral din impozitul datorat in tara de resedinta, inclusiv in situatiile in care primul impozit este mai mare decat cel intern aferent aceluiasi venit.

Apelarea la unul sau altul din procedeele prezentate permite, dupa caz, diminuarea cuantumului impozitului datorat sau recunoasterea impozitelor platite in strainatate.

Pana in anul 1990, tarile foste socialiste, intre care si Romania, incheiasera doua conventii multilaterale privind evitarea dublei impuneri juridice internationale.

Dupa anul 1990, au inceput negocieri cu aceste tari pentru semnarea unor conventii bilaterale care sa le inlocuiasca pe cele multilaterale. In prezent, Romania are incheiate conventii cu peste 50 de state, cuprinzand solutii variate, in raport de interesele statelor contractante.

Un principiu care guverneaza relatiile internationale este cel al nediscriminarii fiscale. Statele care semneaza conventia pentru evitarea dublei impuneri se angajeaza ca nu vor aplica fata de rezidentii celorlalte state contractante sarcini fiscale mai grele decat fata de proprii contribuabili aflati in aceeasi situatie. Aceasta nu inseamna insa ca un stat este obligat sa acorde rezidentilor celuilalt stat reducerile cu caracter personal din venitul impozabil si nici reducerile de impozit in functie de sarcinile familiale pe care le acorda propriilor rezidenti.

1. Care dintre urmatoarele afirmatii referitoare la impozite sunt adevarate?

a.         au un caracter facultativ pentru toti contribuabilii;

b.         sunt impuse si incasate prin forta de constrangere a statului;

c.         sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor ce se efectueaza pentru satisfacerea nevoilor generale;

d.         sunt datorate in cuantum egal de catre toti contribuabilii;

e.         au un caracter rambursabil.

2. Taxa:

a.         este o prelevare impusa prin forta de constrangere a statului;

b.        nu necesita existenta unei contraprestatii directe si imediate din partea statului;

c.         reprezinta suma de bani platita de o persoana fizica sau juridica pentru un serviciu prestat platitorului de catre stat;

d.        este o prelevare impusa tuturor persoanelor fizice sau juridice realizatoare de venituri;

e.         are caracter obligatoriu pentru toti salariatii.

3. Impozitele indeplinesc un rol care se manifesta pe urmatoarele planuri:

a.         financiar;

b.         social;

c.         demografic;

d.         economic;

e.         ecologic.

Indicati varianta(ele) de raspuns incorecta(e).

4. Care dintre urmatorii factori sunt considerati factori externi sistemului de impunere de care trebuie sa se tina seama in fundamentarea nivelului fiscalitatii:

a.         progresivitatea cotelor de impunere;

b.         modul de determinare a materiei impozabile;

c.         nivelul fiscalitatii in alte tari;

d.        prioritatile stabilite de catre stat in ceea ce priveste destinatia veniturilor publice;

e.         corectiile operate asupra cuantumului impozitului.

5. Printre elementele impozitului nu se numara:

a.    platitorul;

b.    suportatorul;

c.    asieta;

d.    obiectul impunerii;

e.    incasatorul.

6. Care dintre urmatoarele elemente sunt caracteristice impozitelor directe

a.    se asaza asupra vanzarii bunurilor si serviciilor;

b.    vizeaza cheltuirea veniturilor contribuabililor;

c.    se stabilesc nominal in sarcina anumitor persoane fizice si juridice;

d.    tin cont de veniturile sau averea contribuabililor;

e.    nu tin cont de veniturile sau averea contribuabililor.

7. Dupa frecventa cu care se incaseaza la bugetul statului, impozitele pot fi:

a.  impozite financiare;

b. impozite pe venit;

c.  impozite pe avere;

d. impozite permanente;

e.  impozite incidentale.

8. Dupa aria de cuprindere a materiei impozabile, impozitele pot fi:

a.  impozite pe cheltuieli;

b. impozite cu caracter de ordine;

c.  impozite analitice;

d. impozite personale;

e.  impozite sintetice.

9. Impozitele reale:

a.    sunt formate din impozitele pe venit si impozitele pe avere;

b.    se stabilesc in legatura cu anumite obiecte materiale (de ex., pamantul, cladirile, fabricile etc.);

c.    sunt considerate a fi impozite obiective;

d.    tin cont de situatia personala a contribuabilului;

e.    in zilele noastre au disparut in totalitate.

10. Egalitatea in fata impozitului presupune:

a.    ca impunerea sa se faca in acelasi mod pentru toate persoanele fizice si juridice;

b.    diferentierea sarcinii fiscale de la o persoana la alta;

c.    ca impunerea sa se faca in acelasi mod pentru toate activitatile economice;

d.    ca impunerea sa se faca in functie de situatia personala a subiectului impozabil;

e.    diferentierea sarcinii fiscale in functie de marimea materiei impozabile.

11. Respectarea echitatii fiscale, in practica, presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

a.    impunerea sa fie partiala, sa nu cuprinda toate categoriile sociale care realizeaza venituri dintr-o anumita sursa;

b.    stabilirea minimului neimpozabil;

c.    egalizarea sarcinii fiscale;

d.    utilizarea unei singure cote de impunere;

e.    diferentierea sarcinii fiscale in functie de puterea contributiva a fiecarui contribuabil.

12. Impunerea in cote proportionale:

a.    nu tine seama de venitul sau averea contribuabilului;

b.    este o manifestare directa a principiului egalitatii in fata impozitelor;

c.    presupune aplicarea aceleiasi cote de impozit indiferent de marimea obiectului impozabil;

d.    consta in aceea ca, odata cu cresterea venitului are loc si cresterea cotei impozitului;

e.    presupune divizarea materiei impozabile in mai multe parti.

Care dintre cotele de impunere utilizate in prezent raspunde cel mai bine principiului echitatii fiscale

a.    cotele proportionale;

b.    cotele progresive simple;

c.    cotele progresive compuse;

d.    cotele regresive;

e.    cotele fixe.

Pentru ca un impozit sa aiba un randament fiscal ridicat trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a.       sa nu fie influentat, intr-un sens sau altul, de mutatiile de ordin conjunctural ale ciclului economic;

b.      sa aiba un caracter universal;

c.       sa nu existe posibilitati, legale sau nelegale, de sustragere de la impunere a unei parti din materia impozabila;

d.      sa poata fi adaptat in permanenta necesitatilor de venituri ale statului;

e.       randamentul sau nu trebuie sa creasca concomitent cu cresterea volumului productiei.

15. Metodele de evaluare a materiei impozabile se impart in:

a.    metoda evaluarii directe si metoda evaluarii forfetare;

b.    evaluarea pe baza semnelor exterioare si evaluarea forfetara;

c.    evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane si evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului;

d.    metoda evaluarii bazate pe prezumtie si metoda evaluarii bazate pe probe;

e.    metoda evaluarii indirecte si metoda evaluarii bazate pe prezumtie.

16. Evaluarea pe baza semnelor exterioare:

a.    se realizeaza pe baza declaratiei unei terte persoane;

b.    este o metoda directa de evaluare a materiei impozabile;

c.    este specifica impozitelor de tip real;

d.    permite stabilirea doar cu aproximatie a valorii obiectului impozabil;

e.    elimina total posibilitatea sustragerii de la impunere a unei parti din materia impozabila.

17. Care dintre urmatoarele criterii nu constituie criterii de impunere utilizate in practica fiscala internationala:

a.    criteriul originii veniturilor;

b.    criteriul scutirii progresive;

c.    criteriul creditarii obisnuite;

d.    criteriul domiciliului;

e.    criteriul nationalitatii.

18. Conform criteriului originii veniturilor, impunerea se efectueaza de catre autoritatea fiscala:

a.    din tara careia ii apartine rezidentul;

b.    din tara pe al carei teritoriu s-au realizat veniturile;

c.    din tara de origine a persoanei realizatoare de venituri;

d.    stabilita prin intelegere cu realizatorul de venituri;

e.    dintr-o terta tara.

19. Care dintre urmatoarele afirmatii referitoare la dubla impunere juridica internationala este adevarata?

a.    reprezinta supunerea la impozit a aceleiasi materii impozabile si pentru aceeasi perioada de timp, de catre doua sau mai multe autoritati fiscale din tari diferite;

b.    reprezinta supunerea la impozit a aceleiasi materii impozabile si pentru aceeasi perioada de timp, de catre aceeasi autoritate fiscala;

c.    reprezinta supunerea la impozit a aceleiasi materii impozabile si pentru perioade de timp diferite, de catre doua sau mai multe autoritati fiscale din tari diferite;

d.    exprima gradul de fiscalitate dintr-o anumita tara;

e.    este consecinta fenomenului de internationalizare a activitatilor economice.

Procedeul scutirii totale, ca metoda de evitare a dublei impuneri internationale consta in faptul ca:

a.  din venitul total obtinut (in cele doua state) se deduce impozitul aferent venitului obtinut in strainatate, dupa care se impoziteaza cu cote progresive compuse (transe);

b.  din impozitul total datorat in tara de resedinta se deduce impozitul platit in strainatate;

c.  venitul obtinut in strainatate se adauga la venitul obtinut in tara de resedinta pentru a se stabili cota progresiva de impozit;

d.  venitul realizat in strainatate de rezidentul unei tari, care a fost impus in acea tara, se deduce in intregime din venitul total impozabil in tara de resedinta;

e.  se datoreaza impozit numai pentru venitul obtinut in tara de resedinta;