Reforma fiscala in romania

Reforma fiscala in Romania

Evolutia economiei mondiale care a determinat intr-o mare masura conditiile vietii economice romanesti dupa 1989 a facut ca ideea unei reforme fiscale in Romania sa fie necesara.

Ministerul de Finante a abordat problema in intregul ei si propune solutii care se sprijina nu numai pe o documentare de cea mai buna autenticitate, dar si pe o experienta si o viziune proprie.

Insa pentru realizarea unei astfel de reforme se cer mai multe conditii care sa o favorizeze, sa o faca posibila si sa poata oferi ragazul necesar punerii ei in aplicare.

Este necesar de vazut daca in functie de datele vietii economice in imprejurarile actuale, exista sau nu oportunitatea pentru elaborarea reformei fiscale. Astfel, o turnare 141e42b de noi tipare a asezarii finantelor publice ale unui stat nu poate sa aiba loc in orice moment. A impune exigente noi pentru nevoile publice in materia impozabila generala pe care economia tarii o prezinta, inseamna a solicita economia in conditii, altele decat cele in care ea a fost solicitata pana in prezent, pe baza legislatiei existente.

O reforma a finantelor publice implica o transformare in profunzime a functiilor aparatului fiscal de stat: prin urmare o reorganizare, o punere la punct pentru noile sale misiuni.

Este insa ceva si mai imporatant de care trebuie sa tinem seama si anume: este o transformare a sistemului de obligatii, ale contributiilor de toate categoriile, in raport cu statul, ca titular al contributiilor.

Aceasta transformare este o faza de tranzitie, o faza de adaptare, de aclimatizare a lumii persoanelor care contribuie direct sau indirect la sarcinile publice, care trebuie sa se consume , mai inainte ca roadele reformei sa poata fi vazute in toata plinatatea lor.

In functie de capacitatea de plata specifica a categoriilor de contribuabili, in functie de ponderea lor financiara specifica, reformatorul trebuie sa-si dea seama de conditiile in care se prezinta creditul, finantele si moneda, precum si conditiile in care evolueaza preturile. Trebuie sa avem in vedere si modul in care se desfasoara activitatea in domeniul relatiilor economice cu strainatatea.

Astfel ne gasim in fata necesitatii de a cunoaste si de a respecta datele reale ale pietei si anume:

conditiile de ordin economic, monetar si financiar

situatia balantei comerciale si a balantei conturilor cu strainatatea

nivelul preturilor la produsele care sunt caracteristice economiei nationale

gradul de expansiune a creditului

la atmosfera bursiera si de afaceri si in general la ambianta de incredere care exista pe piata interna si in functie de evolutia situatiei economice pe piata internationala.

In concluzie, se poate spune ca reforma finantelor publice din Romania este nu numai oportuna, dar chiar obligatorie in timpul cel mai scurt posibil.

O reforma fiscala este intotdeauna pandita de anumite pericole, care in general nu menajeaza nici un fel de legislatie noua.

Aratand necesitatile fundamentale ce ar justifica si ar cere o atare reforma, nu am facut decat sa deducem mai usor proportiile si adancimea reformei. Va fi vorba de o reforma a intregului sistem fiscal, o reforma ce trebuie sa aiba o coerenta proprie si o coeziune bine determinata cu resorturi firesti in viata economica privata. Aceasta reforma are un caracter aparte, nefiind o transformare formala a legislatiei fiscale.

Tinand seama de caracterul reformei, precum si de aspectele concrete care se pot prevedea, reforma s-ar putea realiza prin urmatoarele mijloace:

• simultaneitatea modificarii asezarii impozitelor si taxelor. Transformarea nu poate fi prin urmare facuta prin modificari succesive, ci printr-o reelaborare a intregului ansamblu de legislatie fiscala si financiara.
• armonizarea principiilor fiscale adaptate locului nu numai in cadrul economiei fiecarui impozit in parte, dar si in cadrul sistemului , ca intreg;
• incadrarea in sistem a tuturor regimurilor speciale de exceptie in materie de impozite, reglementate prin orice fel de legi, altele decat cele fiscale.

O reforma pe viitor a finantelor noastre publice va trebui sa se fereasca inainte de orice de a cadea in pacatul traditional al principiilor de finante.

Marile criterii care ar trebui sa stea la baza reformai fiscale sunt:

echitatea fiscala;

cooperarea intre politica financiara si politica economica;

completarea izvoarelor de venituri ale statului;

organizarea unui fundament definitiv, pentru finantele locale.

Necesitatea reformei sistemului de impozite si taxe.

Impozitele directe reprezinta cea mai loiala forma de percepere a unei parti din venitul privat, pentru acoperirea nevoilor publice. Impozitele directe reprezinta sau poate sa reprezinte cea mai putin nedreapta forma de impunere.

De aceea, societatile moderne au reglementat sistemele de impunere pe venit, care au consacrat principiile actuale si corecta repartitie a sarcinilor intre membrii societatii.

La noi, nu s-ar putea spune ca exista o justa repartitie din doua cauze principale:

a) din cauza ca progresivitatea nu este nici astazi legiferata intr-un mod satisfacator;

b) din cauza ca in practica evaziunea cea mai mare, evaziunea legitimata de cele mai multe ori prin insasi actul de impunere, o fac contribuabilii care au cea mai mare capacitate de contributie si cea mai mare lichiditate.

De aceea, o adevarata reforma a sistemului nostru de impozite directe trebuie sa aiba in vedere, inainte de toate, necesitatea instituirii celor mai bune criterii de impunere, care sa asigure maximum de echitate, adica justa repartitie a sarcinii fiscale, directa si personala.

Acest principiu trebuie sa fie tinut in evidenta de legiuitor, cu atat mai mult cu cat venitul privat al Romaniei se esaloneaza pe o gama foarte variata, ceea ce arata ca o buna progresivitate este indispensabila asezarii impozitelor.

In primul rand, trebuie sa inlaturam o critica ce se aduce capitolului bugetar. E vorba de sustinerea, ca statul intretine un aparat fiscal costisitor, in special din necesitatea de a-si realiza veniturile din impozite directe.

Se spune: randamentul acestor impozite nu justifica aceasta intreaga aparatura, atata vreme cat pentru un randament mult mai important al impozitelor indirecte, cheltuielile de percepere sunt in realitate mult mai reduse. De aici se trage in mod obisnuit concluzia ca statul trebuie sa gaseasca un alt sistem de asezare a impozitelor directe care sa reduca la minimum posibil necesitatea intretinerii unui aparat numeros si complicat.

Judecat formulata aceasta problema ar putea fi valabila numai intr-o singura ipoteza: cand am avea certitudinea ca actualul nivel al produsului impozitelor directe e corespunzator drepturilor legale ale satului si capacitatii de contributie reala a titularilor veniturilor.

In lumina acestei conditii, este usor acum sa dam replica. In realitate nu exista in Europa Centrala si Rasariteana o alta tara in care realizarile din impozite directe sa fie mai departe de capacitatea reala de contributie, de suma autentica a drepturilor legale ale fiscului in Romania.

De aceea, putem spune ca aparatul fiscal necesar in actualul regim al impozitelor directe si practicile care guverneaza asezarea si perceperea impozitelor directe, nu da posibilitatea statului sa realizeze un produs corespunzator. Ceea ce este deci necesar nu este dezarmarea fiscala a statului, ci punerea la punct a legii impozitelor, in asa fel incat sa se micsoreze posibilitatile de eludare a legii, ca si evaziunea, reintegrandu-se statul in toate drepturile lui, cat mai aproape deci de limita superioara a capacitatii contributive a titularilor veniturilor private impozabile.

Impunerea trebuie sa mearga mana in mana cu situatia de rentabilitate generala a ramurii economiei respective. Luata separat, starea agriculturii noastre nu e atat de dezvoltata incat sa poata aduce o contributie prea importanta bugetului general al statului. Din aceste motive, impozitul pe venitul agricol trebuie sa sufere o modificare importanta in sensul introducerii unui tratament diferential intre proprietatea mare si proprietatea mijlocie si mica.

Este necesara introducerea unui tablou de clase de impunere pe cat posibil mai amanuntit. In al doilea rand, tot cu privire la impozitul agricol, randamentul lui trebuie avut in vedere la nivelul satelor si administratiilor locale.

Impozitul pe venit, asa cum este astazi reglementat, are si el nevoie de unele retusari importante. De pilda, in regimul actual nu se asigura un minimum legitim de existenta scutit de impozit. De aceea statul trebuie sa se gandeasca ca nu venitul salariatilor poate sa faca cea mai buna sursa a bugetului sau.

Tinem sa semnalam cateva modificari necesare:

a) diferentierea mai pronuntata a minimului dupa marimea intreprinderii, mai exact dupa marimea cifrei de afaceri a intreprinderii. Minimalul trebuie sa sufere si el o modificare in raport cu dimensiunile intreprinderii producatoare de venit.

b) sa se legifereze in mod amanuntit si specific criteriul de impunere sprijinit pe elementul cifrei de afaceri al intreprinderii, impusa dupa un tablou diferential, pe ramuri de activitate.

c) sa se reglementeze un regim de impunere cu totul special pentru intreprinderile afiliate unor societati mame, straine, intreprinderi care in fapt exporta profitul lor in pret, peste hotare.

In concluzie, aceste consideratii, desi sumare, definesc structura reformei si sunt de natura sa desemneze directia in care legiuitorul ar trebui sa-si concentreze atentia pentru perfectionarea definitiva a sistemului nostru de impozite si taxe.