Taxele

Taxele

Taxele reprezinta plati pe care le fac persoanele juridice si fizice catre anumite institutii publice, pentru serviciile facute de acestea. Se interpune deci o contraprestatie, criteriu, conditie neindeplinita ca acest fel de varsaminte catre bugetul statului sa reprezinte impozite propriu-zise. Celelalte trasaturi ale impozitelor, caracterul obligatoriu, nerambursabilitatea, plata silita, sunt proprii si taxelor.

Dupa obiectul impus, taxele sunt de doua feluri: t 636i84g axe de timbru, care se percep prin aplicarea de timbre fiscale, percepute pentru autentificari de acte, eliberarea unor documente, legalizari de acte si alte asemenea operatiuni, si taxe de inregistrare, care se percep de regula pentru modificarile in registrele imobiliare, asupra vanzarilor, cumpararilor la bursa, asupra fuzionarii sau lichidarii societatilor comerciale sau alte asemenea operatiuni.

In functie de institutiile care realizeaza serviciul public, taxele se impart in: taxe judecatoresti, taxe de notariat, taxe consulare si taxe de administratie. Taxele sunt asezate fie in cote procentuale la valoarea actiunii sau faptelor supuse taxarii, fie sunt calculate prin aplicarea unor sume fixe.

Taxele de inregistrare a transcrierii dreptului de proprietate sunt considerate a fi asimilate impozitelor indirecte acestea intrand in pretul bunului tranzactionat si este suportat de cumparator.

2.6. Impozitele si taxele locale

Finantele locale isi au originea in autonomizarea autoritatilor teritoriale in administrarea comunitatilor respective. Cum comunitatile locale reprezinta colectivitati umane distincte de stat, economia lor financiara este absolut necesara. Nu poate exista autonomie administrativa, fara autonomie financiara care sa-i asigure suportul finantarii functionarii ei. Cum autonomia administrativa locala este acceptata, nu poate fi pusa la indoiala nici necesitatea autonomiei financiare.

Argumentul in favoarea acordarii autonomiei financiare a comunitatilor locale este acela al cunoasterii de catre acestea a posibilitatilor proprii in privinta resurselor banesti de provenienta publica, mai buna decat o pot realiza autoritatile centrale. Pe de alta parte, autonomia financiara permite degrevarea finantelor centrale de o seama de cheltuieli, precum si reducerea numarului si amplorii fluxurilor banesti intre cele doua nivele structurale ale finantelor publice.

Finantele locale satisfac mai bine si mai eficient cerintele de utilitati publice in teritoriu. Problema care ramane insa, este pana unde se poate intinde autonomia financiara. De la tara la tara, raportul centralizare-descentralizare este altul, dupa nivelul si particularitatile dezvoltarii economice, ale organizarii teritoriului si ale finantelor publice. Pe de alta parte insa, este gresit sa se atribuie o prea mare insemnatate descentralizarii, pentru ca ar slabi puterea de actiune a finantelor publice la nivel central, care trebuie sa primeze.

Situatia bugetului local reflecta gradul de autonomie a administratiei locale fata de puterea centrala, si legaturile existente intre diferitele administratii teritoriale, adica gradul de interventie politica la nivel local.

Autonomia financiara locala presupune satisfacerea nevoilor locale, din surse locale, eliminand astfel o serie de fluxuri financiare in cadrul trezoreriei publice, fluidizand astfel circulatia baneasca. Bineinteles ca zonele mai dezvoltate economic ar beneficia de resurse pe masura, la nivel local, intarindu-se astfel discrepanta dintre dezvoltarea economica a unor zone, dar cultivarea varfurilor inseamna opusul egalizarii, opusul mediocritatii.

In prezent, in tara noastra impozitele si taxele locale sunt in majoritatea lor impozite directe, cele indirecte au o pondere mica, regasindu-se sub forma impozitului pe spectacole si a unor taxe de timbru. Impozitele directe insa reprezinta cea mai mare parte a resurselor bugetelor locale.

Legislatia romaneasca prevede urmatoarele impozite si taxe locale: impozitul pe profitul datorat de regiile publice locale, impozitul pe venitul agricol, impozitul pe venitul liber profesionistilor, pe venitul persoanelor fizice si ale asociatiilor familiale, impozitul asupra veniturilor realizate de oamenii de litere, arta si stiinta, impozit pe cladiri, impozit pe terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere, taxele pentru publicitate, afisaj si reclama, taxele de timbru, taxele pentru eliberarea certificatelor si autorizatiilor in domeniul constructiilor, taxa pentru sederea in statiunile balneo-climaterice, taxele pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, etc., taxele pentru detinerea de utilaje, taxele pentru detinerea de caini, taxele pentru folosirea terenurilor proprietate de stat in alte scopuri decat pentru agricultura. Deci o multime de impozite si taxe, care prefigureaza finantele locale ca fiind bazat pe un sistem de impozite si taxe locale complicat, un adevarat paienjenis fiscal. O parte a acestor impozite, cele pe veniturile persoanelor fizice, au fost abrogate incepand cu anul 2000, odata cu instituirea impozitului in venitul global al persoanelor fizice.

Numarul mare de obligatii fata de bugetul local creaza greutati in ceea ce priveste lichidarea si perceperea impozitelor, in relatia contribuabilului cu fiscul. In conditiile in care contribuabilul nu primeste extrasul de rol la inceputul anului, nu are nici macar un carnet al contribuabilului, cum a existat la un moment dat in perioada interbelica, acesta se descurca greu in fata fiscului, in fata birocratiei institutionale.

Raportul dintre contribuabil si fisc scoate in evidenta necesitatea de modernizare a serviciilor fiscale, necesitatea de reformare a sistemului fiscal.

Acestea sunt cele mai importante dintre impozitele si taxele care formeaza sistemul nostru fiscal, un sistem functional care insa necesita simplificare si schimbare.

Impozitele si taxele mobilizate la bugetele locale sunt in general impozite directe, impozitele indirecte au o pondere mica acestea se regasesc sub forma impozitelor pe spectacole, si unele taxe de timbru.