Trasaturile sistemului fiscal

Trasaturile sistemului fiscal

Pentru ca sistemul fiscal sa raspunda unor cerinte, el trebuie sa se caracterizeze prin anumite trasaturi si sa indeplineasca anumite functii.Trasaturile ce caracterizeaza sistemul fiscal sunt determinate de calitatile impozitelor ce compun sistemul,cu alte cuvinte gradul in care se respecta principiile impuneriidetermina si  calitatea impozitelor si pe cale de consecinta si calitatea sistemului fiscal.

In practica fiscala principiile impunerii sunt mai mult sau mai putin respectate.

Randamentul impunerii 212j97c ,exprimat productivitatea impozitului este determinat de calitatile impozitului care respacta sau nu principii precum uiversalitatea impunerii, stabilitatea si flexibilitatea impunerii.

Potrivit universalitatii, in sfera de cuprindere a impunerii trebuie sa se regaseasca toti platitorii care obtin sau realizeaza acelasi obiect ce intra sub incidenta impunerii.

Echitatea fiscala este un principiu de impunere care face ca toti cei care realizeaza o anumita masa impozabila sa plateasca un impozit egal statului.

Aplicarea in practica a acestui principiu duce doar la o egalitate matematica, deoarece masa impozabila este diferita. Echitatea fiscala presupune mai mult decat egalitatea in fata fiscului.

Pentru eliminarea acestor inegalitati s-a introdus o serie de masuri prin care sa se tina seama nu numai de marimea venitului ci si de situatia contribuabilului.

Atata timp insa cat ponderea in totalul impozitelor incasate de stat o detin impozitele indirecte sistemul fiscal este departe de a fi echitabil.

La instituirea unui impozit statul poate urmari si realizarea mai facila a politicii sale economico-sociale. Atunci cand se urmareste dezvoltarea unor ramuri economice se acorda facilitati fiscale firmelor care-si dezvolta activitatea in domeniul respectiv.

Prin impozite statul poate influenta concurenta, cu ajutorul impozitelor statul poate stimula consumul, sau productia etc.

Prin impozite poate fi restransa sau influentata consumul anumitor produse ce se dovedesc nocive pentru societate (tutun, bauturi alcoolice).

Dimensionarea, asezarea si perceperea impozitelor, precum si obiectivele social-economice urmarite prin politica fiscala sunt elemente esentiale ale sistemului fiscal, care se intemeiaza pe anumite cerinte ce dau rationalitate sistemului fiscal respectiv.

Aceste cerinte sunt cunoscute in teoria finantelor publice ca principii ale impunerii.

Ele au fost formulate initial de catre economistul englez Adam Smith - ca maxime sau principii fundamentale ale impunerii: maxima de justitie, maxima de certitudine, maxima comoditatii si maxima randamentului impozitelor (in "Avutia natiunilor" - Adam Smith).

Maxima de justitie se refera la echitatea fiscala si mentioneaza ca cetatenii fiecarui stat trebuie sa contribuie la acoperirea cheltuielilor guvernamentale atat cat le permit veniturile proprii, in functie de venituri.

Maxima de certitudine vizeaza legalitatea impunerii si presupune ca marimea impozitelor datorate bugetului de catre fiecare contribuabil sa fie certa si nu arbitrara. In acest context termenele, modalitatile de percepere a impozitelor si sumele de plata trebuie sa fie clare si cunoscute cu anticipatie de catre contribuabili.

Maxima comoditatii are in vedere perceperea impozitelor la termenele si in modalitatile cele mai convenabile pentru contribuabili.

Maxima economiei si randamentul impozitelor urmareste instituirea unor impozite cat mai putin apasatoare pentru contribuabili si asigurarea incasarii acestora cu un minim de cheltuieli.

Aceasta maxima este expresia tezei "guvernului ieftin", in virtutea careia aparatul pentru stabilirea si perceperea impozitelor, ca si intregul aparat de stat, nu trebuie sa fie prea costisitor. De asemenea activitatea aparatului fiscal trebuie sa fie astfel conceputa si organizata incat sa nu stanjeneasca activitatea economico-sociala a platitorului de impozite si sa nu-i indeparteze de ocupatiile lor.

Intr-o interpretare contemporana, francezul Mourice Allais - laureat al premiului Nobel pentru economie apreciaza ca principiile generale ale fiscalitatii intr-o societatea libera sunt urmatoarele: individualitatea, nediscriminarea, impersonalitatea, neutralitatea, legitimitatea si lipsa arbitrariului.

Individualitatea - porneste de la axioma ca intr-o societate democratica omul si nu statul este valoarea esentiala. In acest context, fiscalitatea trebuie sa reprezinte unul din mijloacele asigurarii deplinei dezvoltari a personalitatii fiecarui cetatean, corespunzator propriei sale aspiratii.

Nediscriminarea - are in vedere promovarea unor reguli, valabile pentru toti - astfel ca impozitele sa fie stabilite fara discriminari, directe sau indirecte, fata de unii din subiecti sau fata de unele grupari sociale.

In acest cadru este contrar principiului nediscriminarii ca impozitele sa fie percepute doar de la agenti economici capabili (care au beneficii), in timp ce aceia care inregistreaza pierderi, datorita unei proaste administrari, sa fie exceptati total sau partial de la plata impozitelor.

Impersonalitatea - este principiul corespunzator caruia sunt preferate impozitele analitice - asezate asupra fiecarui bun, sau asupra fiecarei operatiuni in parte, fata de impozitele sintetice, care nu pot fi asezate decat avand o vedere de ansamblu asupra activitatii contribuabililor, concretizata in cifra de afaceri, venitul sau capitalul sau.

Astfel in timp ce impozitele analitice sunt atasate lucrurilor si nu persoanelor, cele sintetice sunt atasate asupra persoanelor, fiind vexabile (ofensatoare).

Neutralitatea impozitelor se refera la cerinta ca impozitele sa nu contravina unei mai bune gestionari a economiei ci sa fie favorabile realizarii unei economii cat mai eficiente.

Din punct de vedere al dinamicii progresului economic, impozitele nu trebuie sa loveasca beneficiile, in cazul ca acestea provin dintr-o abatere a costurilor ca urmare a unei mai bune orientari a productiei caci aceste beneficii constituie motorul esential al unei economii de piata.

Daca agentii economici vad ca beneficiile lor sunt aspru impozitate, incitarea pentru o cat mai buna gestionare nu poate fi decat diminuata.

Din punct de vedere al eficacitatii, intreprinderile in pierdere trebuie sa fie penalizate si nu acelea care realizeaza beneficii.

Legitimitatea - face distinctie intre veniturile "legitime" si cele "nelegitime", in functie de care fiscalitatea trebuie adaptata in mod corespunzator.

Astfel se considera a fi legitime veniturile provenind din munca, cele aferente unei bune gestionari si acelea rezultate din asumarea de riscuri. Aceste venituri trebuie exonerate de la impozite sau sa li se aplice o impunere mai usoara.

In cazul veniturilor nelegitime, fiscalitatea trebuie sa loveasca atat cat este posibil.

Lipsa arbitrariului - presupune perceperea de impozite asezate pe baza unor principii simple si clare, care sa nu dea nastere nici unui arbitrariu.