Sfera si specificul afacerilor internationale

Sfera si specificul afacerilor internationale

Economia si comertul mondial produc, in conditiile contemporane, un impact deosebit de puternic asupra tuturor statelor lumii. Participarea economiilor nationale la schimburile economice si financiare internationale este o conditie si o sursa importanta pentru realizarea unei cresteri economice durabile. Schimburile eco 242j95c nomice externe contemporane, indiferent de modalitatile de realizare, au dobandit o importanta deosebita atat pentru echilibrul si cresterea economica la scara nationala cat si pentru dezvoltarea economica regionala sau la nivel de firma (Ciobanu, Gh., 2004, p.3). 

Afacerile internationale reprezinta ansamblul de activitati antreprenoriale, de productie sau servicii care depasesc frontierele nationale. In cadrul acestor activitati pot fi incluse:

miscarea de bunuri, servicii sau resurse umane pe piete straine;

franchising - cedarea dreptului de comercializare;

extinderea activitatii de productie in alte tari;

exportul de capital;

dezvoltarea exporturilor de produse realizate pe piete externe catre tara de origine sau catre terte piete;

tranzactii de consulting-engineering;

leasingul international;

cedari de marci, brevete, inventii, inovatii etc;

licitatiile internationale;

transferul de tehnologie, de date, informatii, know-how,

tranzactii la bursa etc.

Lumea este condusa de intreprinderi gigant/megacorporatii, care nu sunt doar interesate de a vinde cat mai multe bunuri pe pietele internationale, ci si de a cumpara, de a produce diferite componente si materiale din sau in strainatate. De aceea, firmele transnationale trebuie sa coordoneze operatiuni functionale peste granitele statelor si sa-si sporeasca eficienta. Un exemplu il reprezinta Ford Motor, al doilea producator mondial de automobile, care cauta sa devina o adevarata intreprindere globala in domeniu. La nivelul intreprinderii se deruleaza programe de reorganizare a activitatii la scara mondiala, in scopul de a rationaliza procesele ce au loc, precum reunirea activitatilor de aprovizionare, productie, marketing si comercializare intr-un singur centru de coordonare a planificarii strategice.

Domeniile consacrate pentru afaceri internationale in care managementul are un rol decisiv sunt urmatoarele:

o       activitati industriale;

o       constructii;

o       agricultura;

o       servicii (comert, transporturi, invatamant, turism, servicii financiar-bancare, asigurari, comunicatii, consultanta, justitie si alte afaceri, servicii profesionale si tehnice, contabilitate, servicii de informatie si prelucrarea datelor, publicitate, educatie, angajare, ingrijirea sanatatii, inchirieri, cinematografie etc.)

O caracteristica esentiala a evolutiei mediului de afaceri la scara mondiala (a doua jumatate a sec. XX) este  tendinta de trecere de la internationalizare la globalizarea vietii economice.

Procesul istoric s-a desfasurat in trei domenii principale:

a) in domeniul relatiilor comerciale (expansiunea comertului mondial);

b)    in domeniul investitiilor in strainatate (internationalizarea productiei);

c)   in domeniul structurilor organizatorice de afaceri (internationalizarea firmelor)

In prezent, sub presiunea unui complex de forte de natura economica, politica si tehnologica, procesul internationalizarii intra intr-o noua etapa, cea a emergentei  unei economii globale, intemeiata pe un sistem de interdependente transnationale in comert, productie si in domeniul financiar-bancar.

Extinderea relatiilor economice pe plan mondial si crearea unui mediu de afaceri international s-au realizat pe seama a doua mari procese:

Dezvoltarea comertului international;

Cresterea investitiilor in strainatate.

1. Comertul international a cunoscut o expansiune puternica in ultimele decenii.

Comertul mondial a fost caracterizat, in evolutia sa din perioada postbelica, de urmatoarele trasaturi (Ciobanu, Gh., 2004, p.28):

Ø     ritmul deosebit de rapid de crestere ain valoarea schimburilor economice externe. Aceste ritmuri inalte de crestere s-au soldat cu sporirea valorii comertului mondial de marfuri de peste 100 de ori, de la 61 miliarde dolari in 1950 la 6.240 miliarde dolari in 2002;

Ø     devansarea ritmului de crestere a PIB, a productiei industriale si a altor indicatori macroeconomici nationali de catre ritmul de crestere a volumului exporturilor. In consecinta a crescut capacitatea de absorbtie a pietei mondiale, s-au accentuat interdependentele dintre economiile nationale, s-a adancit procesul mondial de specializare internationala, s-a intensificat contributia schimburilor externe la accelerarea cresterii economice pe plan intern. Datele statistice arata ca s-au inregistrat diferente foarte mari intre diferite regiuni sau grupuri de tari, ceea ce a agravatproblema decalajelor dintre state;

Ø     ritmul de crestere a comertului exterior, in special a importurilor, a devansat ritmul de crestere a lichiditatilor internationale ale statelor. Acest fapt a dus la aparitia unei datorii externe foarte puternice, apasatoare si costisitoare. In unele cazuri datoria externa este atat de mare incat genereaza dificultati economice majore, ducand la aparitia unor tensiuni sociale extreme;

Ø     exporturile statelor in curs de dezvoltare cunosc un ritm de crestere superior mediei mondiale.In special statele exportatoare de bunuri manufacturate (Bangladesh, Cambodgia, Tahiti), si mai ales statele exportatoare de petrol (Angola, Yemen) au cunoscut un ritm al exporturilor national superior mediei mondiale;

Ø     preturile marfurilor s-au modificat in timp. Impactul preturilor scazute si volatile asupra perspectivelor de dezvoltare a tarilor sarace este o problema actuala in comertul international;

Ø     modificarea substantiala a structurii pe grupe de marfuri a comertului international. Nomenclatorul produselor comercializate s-a imbogatit permanent, contributia cea mai insemnata revenind produselor cu un grad foarte ridicat de prelucrare, in general produselor manufacturate.

Prin urmare procesul internationalizarii s-a realizat inegal pe glob manifestandu-se o concentrare puternica a interdependentelor intre tarile dezvoltate (SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie).

2. Investitiile in strainatate se deosebesc de comertul international prin urmatoarele aspecte:

a) in timp ce relatiile comerciale presupune interdependente intre parti in domeniul relatiilor marfa - bani, investitiile in strainatate creeaza si dezvolta raporturi directe in domeniul productiei;

b)         investitiile straine directe inseamna implicarea investitorilor in managementul firmei din tara gazda si participarea acestuia la partajarea profiturilor si asumarea riscurilor.

c)         in timp ce operatiunile comerciale se bazeaza pe relatii de tip debitor - creditor, investitiile straine duc la stabilirea intre parteneri a unor raporturi de asociere.

Intre comertul international si investitiile in strainatate exista o relatie complexa. Exportul de marfuri poate reprezenta o prima faza intr-o expansiune internationala care conduce la investitii straine directe dupa cum investitiile straine pot stimula relatiile comerciale dintre tara de origine si tara receptoare a investitiilor.

O alta chestiune care trebuie clarificata vizeaza suprapunerea dintre teoria investitiile straine directe, a companiilor transnationale sau a productiei internationale. Investitiile straine directe sunt fluxuri internationale complexe care includ resurse financiare, de experiza manageriala si organizationala, pe care se grefeaza interesul de durata si controlul antreprenorial al firmei sau persoanei fizice investitoare cu scopul desfasurarii unor activitati productive intr-o alta economie decat cea in care respectiva firma sau persoana este rezidenta (Mazilu, A., 1999,p.16).

Legatura organica dintre cele trei concepte pare evidenta: prin intermediul investitiei straine directe intreprinderea transnationala dezvolta activitati de productiei internationala. In acelasi timp, insa, realizarea investitiei straine directe nu epuizeaza procesul prin care activitati productive din mai multe tari se afla sub unic control, iar investitiile straine directe pot fi realizate, desi intr-o poportie redusa si de catre firme care nu intrunesc conditiile cantitative de transnationalitate. O teorie a investitiilor straine directe nu se suprapune perfect peste teoria firmei transnationale, nesolutionand probleme legate, spre exemplu, de managementul si structurile organizationale interne ale firmei-mama, la fel precum teoria firmei nu raspunde la intrebarile de genul celor care au in vedere unde vor fi realizate investitii straine din punct de vedere geografic si sectorial. De aceea, in functie de elementele pe care le surprind cu predilectie, diferiti autori utilizeaza termenul de investitii straine directe sau pe cel de teorie a intreprinderii multinationale. Unii analisti il folosesc chiar alternativ. Altii, chiar daca fac uz de o unica exprimare , nu opereaza o distinctie expresa fata de cealalta (Mazilu, A., 1999, p.18).

Managerii din toate tarile, indiferent de tipul de organizatie, vor avea o perspectiva globala. In loc sa considere firma lor ca fiind americana, japoneza sau germana ce incheie afaceri in diferite zone ale lumii, viitorii manageri vor considera propriile lor firme ca organizatii ce vand bunuri si servicii pe intregul glob si doar din intamplare avand sediul central, de exemplu la New York, Tokio sau Bonn.

Aceasta perspectiva globala este esentiala pentru dezvoltarea strategica in urmatorii ani. Compania multinationala de maine trebuie sa tina seama de doua arii de interes central:

considerarea intregii lumi ca o piata gigant, si nu ca o multime de piete individuale separate si total diferite;

obiectivitate in adoptarea deciziilor legate de vanzarea bunurilor si serviciilor.

Mai mult, trebuie avuute in vedere urmatoarele categorii de factori (Mazilu, A., 1999, p.42):

Ø     factori care tin de specificul activitatii economice, cum ar fi natura produsului, structura pietelor externe pentru acel produs, economiile de scara;

Ø     factori regionali, respectiv distanta geografica dintre sediul firmei-mama si localizarea investitiei straine directe sau diferentele culturale dintre cele doua tari;

Ø     factori specifici nationali, cum sunt cei politici sau de politica economica, cu deosebire de politica fiscala;

Ø     factori specifici firmei.

Astazi, economia mondiala se afla in fata unei triple provocari, respectiv (Popescu, M. D., 1999):

1. mondializarea si implicatiile sale asupra competitivitatii economiilor nationale;

2. contradictia dintre legile pietei (logica economica) si datoria statelor de a asigura un anumit grad de "justitie distributiva" (logica sociala);

3. contradictia dintre logica economica si necesitatea protectiei mediului inconjurator (ecologia).