Sistemul de management al administratiei publice

SISTEMUL DE MANAGEMENT AL ADMINISTRATIEI PUBLICE

1. Mediul oraganizational al adminstratiei publice

Organizatiile administratiei publice si managerii lor actioneaza, in zilele noastre, intr-o lume marcata de impactul noilor tehnologii de cunoastere si comunicare, de efectul globalizarii societatii, al cresterii interdependentei dintre natiuni si culturi.

In aceasta lume, succesul poate fi atins prin calitatea si rapiditatea cu care se iau deciziile.

Avand in vedere ca structura intereselor din societate depinde de mediul fizic si social, este firesc ca atunci cand conditiile de mediu se schimba sa se schimbe si interesele din societate. O modificare a mediului poate crea noi interese, le poate intensifica sau diminua pe cele existente sau poate duce la disparitia unui interes.

Administratia publica urmareste satisfacerea intereselor generale, prin urmare este important sa fie studiati factorii de mediu care actioneaza asupra sistemului.

Se considera ca organizatia publica se gaseste sub actiunea simultana a doua tipuri de factori: endogeni si exogeni[1].

1.1. Factorii de mediu exogeni (externi sistemului)

Factorii externi ai mediului, care actioneaza asupra organizatiilor publice sunt:

statul;

legislatia;

tehnologia;

forta de munca,

sindicatele;

clientii;

concurenta;

societatea.

1. Statul, prin puterea sa politica, are o influenta deosebita asupra organizatiei publice, iar functionarii publici cu functii de conducere participa la politica publica.

Managementul public este influentat de vointa politica, care opereaza cu valori precum: reprezentativitate, sensibilitate, receptivitate, considerate valori ale democratiei constitutionale. Aceste valori intra insa in contradictie cu valorile promovate de stiinta managementului. Un rol important in managementul public il reprezinta pluralismul politic. Structurile administrative cu rol de executie au o anumita reprezentare a societatii intr-o tara. Ca urmare, acest lucru reflecta valorile, conflictele si fortele competitionale intr-o societate in care functioneaza pluralismul politic. Fiecare din aceste structuri urmaresc mentinerea sau cresterea sustinerii politice. Astfel, aceasta componenta a managementului public cauta mereu reprezentare, deci este mereu politizata, urmarind satisfacerea intereselor de reprezentare si accentuand astfel rolul valorilor politice in managementul public. Liderii politici, in campaniile electorale, urmaresc sa demonstreze ca au capacitatea de a conduce cel mai bine sectorul public.

In timp, s-a demonstrat ca dominatia politicului conduce la dezvoltarea coruptiei si ineficientei.

Apare astfel necesitatea separarii politicului de managementul public prin selectia si promovarea functionarilor publici pe baza de competenta, eficienta si performanta.

Din alta perspectiva, statul exercita influenta asupra serviciilor publice, prin intermediul functiilor sale.

Una din cele mai importante functii ale statului este aceea de a oferi servicii publice la un pret inferior costului de productie, fie producandu-le el insusi prin intermediul organizatiilor publice, fie prin subventionarea unor activitati, sau chiar oferind servicii gratuite in domeniul educatiei, sanatatii etc.

O alta functie a statului este aceea de aparare a teritoriului national si de asigurare si garantare a securitatii nationale. In acest sens, statul asigura securitatea persoanelor si a bunurilor cu ajutorul politiei si justitiei si apararea teritoriului national si a intereselor nationale cu ajutorul armatei si diplomatiei.

Alte servicii publice oferite de stat sunt serviciile publice de invatamant si sanatate, servicii publice culturale (muzee, biblioteci, case de cultura etc.), de cercetare, infrastructura etc.

O alta functie a statului este aceea de redistribuire cu scopul realizarii protectiei sociale. Pentru aceasta, statul a constituit un sistem de asigurari (boala, accidente de munca, pensionari, someri etc.).

Pentru realizarea functiei de redistribuire, statul preleveaza cotizatii de la cei care se asigura si redistribuie aceste cotizatii prin prestatii sociale: pensii, cheltuieli medicale, ajutoare de somaj etc.

O alta functie a statului prin care influenteaza managementul public este aceea de reglare economica, prin interventia statului in economie in vederea ameliorarii principalilor indicatori economici (cresterea produsului intern brut, cresterea numarului locurilor de munca, stabilitatea preturilor, diminuarea inflatiei, echilibrarea balantei externe etc.). Reglarea economica se realizeaza prin politici structurale, respectiv politica industriala, politica mediului ambiant, politica energetica, dezvoltarea infrastructurii etc.

Alaturi de acestea, care reprezinta interventii ale statului pentru a regla economia pe termen lung, statul mai poate interveni conjuntural pentru a realiza relansarea sau stabilizarea economiei.

Legislatia influenteaza managementul public prin reglementarile actelor normative in vigoare aferente sectorului public.

Organizatiile publice sunt foarte bine definite prin termenii legii.

Influenta legislatiei asupra managementului public poate fi privita sub doua aspecte:

restrictii ale actelor normative;

aspectul juridic de fundamentare al deciziilor administrative.

Restrictiile in functionarea sistemului public sunt cuprinse in reglementarile privind managementul resurselor umane si protectia muncii (Codul Muncii, Legea privind contractul colectiv de munca, Legea privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoanele care ocupa functii de demnitate publica, Legea privind unele m 333g61d asuri de protectie a persoanelor incadrate in munca, Legea privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, Statutul functionarilor publici, Statutul cadrelor didactice etc.), legea administratiei publice cu privire la organizarea, functionarea si competenta autoritatilor publice s.a.

Alaturi de aceste reglementari exista si reglementari cu privire la impozitele, taxele percepute de la persoanele fizice si juridice, care constituie sursele de finantare a sectorului public.

In ceea ce priveste aspectul juridic, se pot distinge 3 directii de influenta:

procedura;

drepturile individuale;

aspectele juridice.

Procedura este bine definita in procesele administrative.

Drepturile individuale ale functionarilor publici sunt prevazute in Carta drepturilor.

Aspectele juridice se refera la influenta asupra rezultatelor conflictelor, a abaterilor de la prevederile legale si acordarea egalitatii tuturor cetatenilor in fata deciziilor administrative.

3. Tehnologia poate fi luata in considerare ca factor exogen de influenta a managementului public datorita noilor tehnologii informatice si de comunicare utilizate in administratie, precum si a cheltuielilor guvernamentale pentru cercetare, transfer tehnologic si aplicatiile generarii de cunostinte, echipamente, dezvoltarea nanotehnologiei etc. Toate acestea exercita o influenta importanta asupra intregii economii si, implicit, asupra sectorului public si a managementului lui.

Peter F. Drucker, in cartea sa "Managementul viitorului" sublinia ca "adevaratul impact al Revolutiei informationale abia incepe sa se faca simtit. Dar nu "informatiile" sunt cauza acestui impact, si nici "inteligenta artificiala", nici efectul computerelor si al tehnologiei de calcul asupra luarii deciziilor, al stabilirii politicilor sau strategiilor, ci alt fenomen ce practic nu a fost prevazut de nimeni, la care nimeni nu s-a gandit cu zece, cincisprezece ani in urma: comertul eletronic"[2].

Drucker considera ca Internetul va deveni, la nivel mondial, principalul mijloc de distributie al marfurilor, al serviciilor si al locurilor de munca, determinand modificari in profunzime a sistemelor economice, a pietelor si a categoriilor de consumatori, a categoriilor de valori si a comportamentelor consumatorilor, a pietei locurilor de munca si a fortei de munca.

4. Forta de munca, privita ca o marfa, cautata pe piata pentru a putea fi selectionata si angajata, constituie un alt factor exogen cu influenta asupra organizatiei publice si a managementului ei.

Dinamica fortei de munca, schimbarile in structura ei, politicile guvernamentele legate de forta de munca determina dinamism si in ceea ce privesc conditiile de selectie, angajare si promovare profesionala, determinand in acelasi timp si crearea de conditii de munca specifice unei categorii sau alta de forta de munca.

5. Sindicatele constituie un factor exogen pentru sistemul public datorita influentelor pe care le exercita legat de nivelul salariilor si al conditiilor de munca. Cu cat sunt mai puternice, ele pot impune restrictii pentru sistem, prin negocierea contractelor de angajare si stabilirea nivelului salarial.

6. Clientii, respectiv beneficiarii serviciilor publice, pot fi priviti ca o parte a mediului exterior, fara de care organizatiile publice nu exista. Exigenta si necesitatile utilizatorilor de servicii publice exercita influente importante asupra structurii si calitatii serviciilor publice.

7. Concurenta exercita o adevarata presiune asupra sistemului, contribuind la imbunatatirea lui continua. Daca in sectorul public exista societati care detin monopolul asupra unor activitati, nu se pune problema elaborarii unor strategii concurentiale, dar se pune problema unor strategii privind calitatea mediului muncii. Spre exemplu, in cazul organizatiilor care produc energia electrica si termica, se pune problema imbunatatirii calitatii serviciilor oferite, influentand atat input-urile, cat si output-urile.

8. Societatea.

Membrii societatii pot exercita presiuni asupra organizatiilor publice. Ei stiu ca pot contribui la schimbare cu ajutorul voturilor, pe de o parte, iar pe de alta parte, ca angajati, exercita influente asupra organizatiilor in functie de credintele si atitudinea societatii. Ca urmare, organizatiile publice trebuie sa adopte un comportament in concordanta cu cerintele societatii si sa manifeste responsabilitate sociala.

Responsabilitatea sociala consta in implicarea si obligatia de a servi si proteja interesele generale.

1. Factorii de mediu endogeni (interni sistemului)

Factorii de mediu endogeni sunt cei care actioneaza in interiorul sistemului, influentand diferitele parti componente.

Din aceasta categorie fac parte:

strategia manageriala;

stilul de conducere;

angajatii;

relatiile informale;

sindicatele.

1. Strategia manageriala consta in atragerea tuturor resurselor necesare sistemului pentru atingerea obiectivelor stabilite, precum si planificarea iesirilor din sistem.

In acest sens, managementul trebuie sa transforme intrarile de orice fel (informatii, resurse umane, financiare si materiale) in iesiri planificate (servicii publice in concordanta cu necesitatile si cerintele interesului general).

Gandirea strategica a managerilor din sistemul politic se aplica la planurile si programele de dezvoltare a sistemului public, tinand cont de influentele mediului extern, care exercita influente asupra realizarii obiectivelor pe termen lung.

Stilul de conducere consta in modul in care managerul isi exercita atributiile si competentele care ii revin. Stilul de conducere al managerului poate fi inteles si prin comportamentul managerilor fata de angajati, modul de comunicare cu acestia in indeplinirea rolului pe care il are in organizarea, dirijarea, motivarea si controlul angajatilor.

3. Angajatii pot influenta sistemul intr-un mod determinat. Influenta angajatilor este relevata de stiinta manageriala, de psihologia muncii si de economie, demonstrand necesitatea adaptarii masinii la om, adaptarea mediului intern la specificul muncii.

4. Relatiile informale, ca factori ai mediului intern se refera la relatiile manager-lider-angajati, leader-ul fiind ales de organizatie, chiar daca este numit, devenind astfel leader-ul formal al organizatiei.

Relatiile informale determina si relatii paralele cu structura oficiala, ceea ce poate conduce si la efecte negative alaturi de cele pozitive. Datorita faptului ca oamenii sunt angajati in baza unor criterii care sa evidentieze aptitudinile si capacitatile fizice si intelectuale necesare postului si nu se au in vedere si criterii de compatibilitate cu ceilalti angajati, din punct de vedere afectiv, pot aparea conflicte, contradictii si animozitati cu ceilalti angajati, dar si relatii cordiale, de prietenie.

5. Sindicatele pot avea influente pozitive sau negative asupra sistemului, in functie de obiectivele lor. Sindicatele, ca factori de influenta din interiorul sistemului, pot fi privite ca forme superioare, organizatorice, ale relatiilor informale.

Sistemul serviciilor publice

1. Conceptul de sistem. Componentele sistemului.

Teoria sistemelor, cu aplicabilitate intai in stiinta si inginerie, a inceput sa fie utilizata si in management, prin contributia scolii cantitative de management, la sfarsitul anilor 1950.

Aceasta abordare porneste de la faptul ca intreaga lume inconjuratoare, precum si diferite parti ale ei, pot fi considerate sisteme.

Sistemul poate fi definit ca o entitate compusa din parti independente, fiecare din ele contribuind la caracteristica unica a intregului[3].

Conceptul de sistem se aplica si organizatiilor de orice fel, care au ca parti componente oamenii, masini (tehnologia) si alte resurse materiale, financiare si informationale.

Conform teoriei sistemelor, componentele unui sistem organizational sunt: intrarile de resurse umane, materiale, financiare si informationale necesare pentru a produce bunuri si servicii; procesele de transformare, care constau in capacitatile manageriale si tehnologice utilizate de organizatie pentru a tranforma intrarile in iesiri; iesirile, care constau in rezultatele obtinute prin procesul de transformare, respectiv bunurile si serviciile obtinute de organizatie; feedback-ul, care reprezinta informatia despre rezultatele ei primita din mediul ambiant[4].

Fig. 2 - Sistemul organizational

Sistemele, in general, pot fi inchise si deschise.

Sistemele inchise functioneaza relativ independent de mediul lor, unde intrarile si iesirile sunt bine definite, dar nu se cunosc procesul de transformare si influentele mediului.

Sistemele deschise se caracterizeaza prin interactiunea cu mediul extern. Ele au capacitatea de a se adapta la schimbarile mediului extern pentru a putea functiona in continuare.

Organizatiile sunt considerate sisteme deschise, care se adapteaza continuu la schimbarile mediului ambiant.

Managerii organizatiilor iau in consideratie factorii mediului si influentele lor asupra organizatiei si se preocupa de alegerea metodelor si tehnicilor optime de management pentru a putea atinge obiectivele propuse.

Susbsistemele reprezinta parti componente ale unui sistem complex, care uneori pot fi considerate ele insele sisteme.

Faptul ca organizatiile sunt considerate sisteme deschise, care cuprind subsisteme interdependente, influentate de factorii de mediu exogeni si endogeni, prezinta o semnificatie practica pentru manageri. Organizatia isi ia din mediul extern resursele necesare (intrarile) pe care le transforma in bunuri si servicii, pe care le livreaza mediului extern. Daca organizatia este condusa corect, prin procesul de transformare se adauga valoare intrarilor.

Sistemele, indiferent de natura lor, prezinta unele caracteristici, cum ar fi[5]:

1. Structura sistemului, care arata modul de organizare, subsistemele care-l compun si relatiile dintre ele;

Eficacitatea, care arata gradul de satisfacere a rezultatelor (iesirilor);

3. Eficienta, care exprima raportul dintre rezultatele (efectele) sistemului si consumul de resurse (cheltuieli) ocazionat de functionarea sistemului. Cand acesta se exprima in valori financiare avem de-a face cu eficienta economica (de exemplu rentabilitatea);

4. Robustetea este proprietatea sistemului de a functiona normal in conditiile fortelor mediului extern, in limita unor restrictii;

5. Ultrafiabilitatea, care consta in capacitatea sistemului de a-si mentine eficacitatea in conditiile in care o parte a sistemului isi pierde functionalitatea;

6. Adaptabilitatea consta in proprietatea sistemului de a-si modifica functionalitatea si/sau structura in vederea mentinerii sau maximizarii eficacitatii si eficientei in conditiile schimbarilor mediului extern;

7. Autoadaptarea consta in acumularea experintei si utilizarea ei in vederea cresterii eficacitatii si eficientei;

8. Interdependenta poate fi definita prin faptul ca iesirile dintr-un sistem sunt utilizate ca intrari intr-un alt sistem, cel putin ca fluxuri de informatii. Interdependenta presupune legaturile dintre sisteme. Legatura dintre sistem si mediu se numeste interfata.

Interdependenta presupune existenta unor canale de comunicatie dintre interfetele sistemelor interconectate. Deci, subsistemele unui sistem au proprietatea de conectivitate;

9. Interoperativitatea reprezinta proprietatea sistemelor interconectate de a functiona ca un sistem unic. Putem spune deci ca subsistemele unui sistem sunt interoperabile.

10. Sinergia, adica capacitatea elementelor si/sau subsistemelor unui sistem interconectat si interoperabil de a produce mai mult impreuna decat separat. Sinergia arata ca sistemul este mai mare, mai eficace si mai eficient decat suma subsitemelor componente.

Sinergia poate fi realizata daca exista:

compatibilitate intre obiectivele sistemelor;

posibilitatea utilizarii in comun a unor resurse.

Serviciile publice, componenta a sistemului tertiar

Sistemul tertiar, al serviciilor, reprezinta sectorul economiei in care se desfasoara activitati utile, menite sa satisfaca anumite nevoi sociale, care nu se concretizeaza in produse, ca de exemplu: comert, transport, servicii destinate intreprinderilor si persoanelor fizice, sanatate, invatamant etc.

Clasificarea economiei in trei sectoare a fost facuta de Jean Fourastie[6]:

1) Sectorul primar grupeaza, in principal, activitatile legate direct de transformarea mediului natural (agricultura, pescuitul, activitatile forestiere, industria extractiva).

2) Sectorul secundar cuprinde activitatile industriale prelucratoare.

3) Sectorul tertiar include tot ceea ce nu apare in sectoarele primar si secundar (transporturi, telecomunicatii, comert, turism, invatamant, administratia de stat, cultura, sanatatea, gospodarirea comunala, bancile, asigurarile etc.).

Sfera serviciilor capata dimensiuni tot mai mari in viata social-economica, prin diversificarea si amplificarea serviciilor determinate de nevoile sociale.

Nevoia sociala consta in ansamblul dorintelor si cerintelor membrilor societatii, in conformitate cu nivelul de dezvoltare al societatii.

Nevoile sociale pot fi impartite in mai multe categorii, si anume:

nevoi individuale, care cuprind dorinte si cerinte ale fiecarui individ;

nevoi generale, care cuprind suma nevoilor individuale si care, indirect, reprezinta cerintele intregii societati.

Nevoile individuale, la randul lor, se impart in trei categorii:

nevoi fiziologice, indispensabile vietii (hrana, imbracaminte etc.);

nevoi spirituale, necesare instruirii si educarii (cultura, invatamant etc.);

nevoi sociale determinate de interesul fiecarui individ in parte, dar si al intregii societati (sanatate, aparare etc.).

Dezvoltarea societatii determina diversificarea nevoilor spirituale si sociale, care sunt satisfacute de sfera serviciilor.

Serviciile prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:

1. Serviciile au o forma nemateriala, ceea ce inseamna ca, in general, serviciile nu se concretizeaza in bunuri materiale, ci reprezinta activitati ale proceselor socio-economice. Uneori, insa, pot lua o forma materiala speciala, cum ar fi benzi magnetice, soft-uri, comert electronic etc.

Serviciile sunt intangibile, deci nu pot fi percepute cu ajutorul simturilor (auz, miros, vaz, gust etc.) in momentul cumpararii sau consumarii lor.

3. Serviciile nu pot fi separate in timp si spatiu, ceea ce inseamna ca ele se consuma odata cu prestarea lor.

4. Serviciile sunt variabile de la o prestatie la alta. Aceasta trasatura rezulta din faptul ca prin repetarea unei prestatii nu se obtin servicii identice, ele variaza in functie de persoana care le face, dispozitia acesteia, locul si momentul in care are loc prestatia.

Serviciile publice, asa cum s-a mai aratat, reprezinta ansamblul activitatilor organizate si autorizate de administratia publica pentru a satisface nevoi sociale in interes public.

In doctrina occidentala s-au conturat pana in prezent trei definitii care au fost preluate si de legislatia comunitara[7]:

Definitia clasica, conturata la inceputul secolului al XX-lea, considera ca serviciul public este acea activitate de interes general prestata numai de o persoana publica.

Dugnit considera ca serviciul public este "activitatea pe care guvernantii sunt obligati sa o presteze in interesul celor guvernati".

Definitia interbelica a aparut ca urmare a dezvoltarii economice a societatii care solicita servicii publice variate, flexibile si operative. Astfel, a aparut ideea prestarii unui serviciu public prin intermediul unei firme private.

Lanbodere defineste serviciul public ca "activitate de interes general, prestata de o persoana privata avand prerogativele puterii publice sub controlul administratiei (1964)".

Definitia actuala s-a conturat la sfirsitul anilor '80, ca urmare a evolutiei democratiei si subliniaza faptul ca unele servicii publice desfasurate de persoane private nu trebuie sa se bucure neaparat de prerogativele puterii publice. Aceasta precizare este necesara deoarece o serie de servicii publice de interes social, cum ar fi cele de sanatate, cultura, invatamant etc. se realizeaza de persoane private dar fara prerogativele puterii publice. A aparut astfel sintagma "servicii private de interes general". Serviciile publice, insa, cel putin sub aspectul controlului, sunt subordonate administratiei publice. Deci, pentru ca un serviciu sa fie public, trebuie sa existe un control din partea puterilor publice si o concesionare a prerogativelor puterii publice catre persoana privata.

Putem conchide ca serviciul public se identifica pe baza a trei elemente:

elementul material - serviciul public este orice activitate de interes general;

elementul organic - serviciul public este asumat de catre o persoana publica;

elementul formal - serviciul public este supus dreptului administrativ.

3. Clasificarea serviciilor publice

In literatura de specialitate exista mai multe criterii de clasificare a serviciilor publice.

Dupa natura lor:

servicii publice administrative;

servicii publice industriale si comerciale.

Dupa destinatia serviciilor publice:

servicii publice care urmaresc satisfacerea directa si individuala a cetatenilor;

servicii publice care ofera avantaje particularilor in mod direct;

servicii publice destinate colectivitatii in ansamblu.

Dupa raporturile cu serviciile private:

servicii publice monopolizate;

servicii ale administratiei publice exercitate in paralel cu persoane autorizate;

servicii publice exercitate de persoane private, autorizate sub controlul unei autoritati a administratiei publice.

Dupa posibilitatea de delegare:

servicii publice care nu pot fi delegate altor persoane (starea civila, autoritatea tutelara, protectia civila);

servicii publice care pot fi delegate altor persoane (salubritate, iluminat stradal, deratizare etc.).

Dupa importanta sociala

servicii publice vitale (alimentarea cu apa, canalizare, termoficare);

servicii publice facultative (amenajare parcuri si locuri de distractie etc.).

Dupa sfera de cuprindere:

servicii publice de importanta nationala, organizate pe intreg teritoriul;

servicii locale, de importanta judeteana, municipala, oraseneasca sau comunala.

7) Dupa codul de Clasificare a Activitatilor din Economia Nationala (CAEN), utilizat in practica internationala.

Din acest punct de vedere, serviciile publice sunt incadrate pe sectiuni, subsectiuni, diviziuni, grupe si clase, astfel:

Administratie publica si aparare; asigurari sociale din sistemul public

Invatamant

Sanatate si asistenta sociala

Activitati de spectacole, culturale si recreative

Alte activitati de servicii

Activitati ale gospodariilor private in calitate de angajator de personal casnic; activitati ale gospodariilor private de producere de bunuri si servicii destinate consumului propriu

Activitati ale organizatiilor si organismelor extrateritoriale

4. Principii de organizare si functionare a serviciilor publice

La baza organizarii si functionarii oricaror servicii publice stau urmatoarele principii fundamentale: principiul eficientei, principiul echitatii si principiul descentralizarii.

Principiul eficientei consta in gasirea raportului optim intre eforturile facute (cheltuieli) si efectele obtinute (cantitatea si calitatea serviciilor prestate).

Avand in vedere ca resursele de finantare a tuturor cheltuielilor din sectorul public se obtin din taxele si impozitele percepute de la contribuabili, acest principiu este fundamental si se aplica tuturor capitolelor de cheltuieli bugetare prevazute in legea bugetara anuala.

Principiul eficientei serviciilor publice presupune, de asemenea, si satisfacerea interesului public prin cantitatea si calitatea serviciilor prestate.

Principiul echitatii decurge din principiul egalitatii tuturor cetatenilor in fata legii si, prin urmare, toti cetatenii trebuie sa beneficieze in mod egal de serviciile publice.

Principiul descentralizarii serviilor publice este prevazut atat de Constitutia Romaniei cat si de Legea Administratiei Publice Locale.

Descentralizarea serviciilor publice consta in organizarea unor servicii publice de catre comunitatile locale.

Principiile legii administrative se refera la procedurile administrative de la toate nivelurile si constau in:

incredere si previzibilitate (certitudine legala);

deschidere si transparenta;

responsabilitate;

eficienta si eficacitate.

Increderea si previzibilitatea sunt principii de certitudine sau de securitate juridica, de eliminare a arbitrariului din activitatile publice. Administratia publica trebuie sa-si desfasoare activitatea in conformitate cu legile in vigoare, iar autoritatile publice au obligatia de a actiona cu buna credinta, urmarind permanent interesul public prin proceduri corecte si nedescriminatorii. In acest sens, legea trebuie aplicata in mod clar si impartial, fara a priva nici un om de drepturile sale fundamentale.

Increderea si previzibilitatea in administratia publica se obtin prin profesionalism si integritate profesionala.

Profesionalismul presupune o schema de recrutare si avansare bazate pe merit, stimuland adevaratele valori, iar integritatea profesionala presupune impartialitate si independenta profesionala.

Impartialitatea inseamna absenta preferintelor personale, iar independenta profesionala inseamna a actiona fara supunere neconditionata fata de superiori. Pierderea independentei profesionale este cauzata de coruptie (mita), ambitii politice si lacomia profesionala (dorinta asidua de promovare).

Deschiderea si transparenta presupun controlul (evaluarea) din afara, din partea unor institutii autorizate.

Deschiderea si transparenta sunt necesare pentru respectarea legii, pentru egalitate in fata legii si pentru responsabilitate.

Responsabilitatea inseamna ca o persoana sau o autoritate publica trebuie sa explice si sa justifice propriile actiuni, adica sa raspunda de actele sale in fata unei autoritati administrative, legislative sau judecatoresti.

Responsabilitatea este un instrument care verifica daca principiile privind respectarea legii, deschiderea, transparenta, impartialitatea si egalitatea in fata legii sunt respectate.

Eficienta si eficacitatea reprezinta raportul dintre rezultatele obtinute si mijloacele angajate. Eficienta atrage eficacitatea. Ea masoara performantele administratiei publice si implementarea politicilor publice.

Administratia publica din unitatile administrative-teritoriale din Romania se bazeaza pe urmatoarele principii:

principiul autonomiei locale;

principiul descentralizarii si deconcentrarii serviciilor puiblice;

principiul eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale;

principiului legalitatii;

principiul consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit.

1) Principiul autonomiei locale.

Principiul autonomiei locale reprezinta chintesenta activitatii administratiei publice in unitatile administrative-teritoriale si este stipulat in Legea nr.215/2001.

Legea administratiei publice locale este inspirata din Carta Europeana a Autonomiei locale, conferind acestui principiu un loc central.

Autonomia locala consta in dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administrateiei punlice locale de a solutiona si de a gestiona problemele comunitatii locale in numele si interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, in limitele prevazute de lege. Prin urmare, autonomia locala are doar caracter administrativ si financiar, exercitandu-se pe baza si in limitele prevazute de lege si se refera la organizarea, functionarea, competentele, atributiile, precum si gestionarea resurselor comunei, orasului sau a judetului.

In scopul asigurarii autonomiei locale, autoritatile administratiei publice locale au dreptul sa instituie si sa perceapa impozite si taxe locale si sa elaboreze si sa aprobe bugetele de venituri si cheltuieli ale comunelor, oraselor sau judetelor.

Legea administratiei publice locale prevede ca autonomia locala este circumscrisa principiului soubsidiaritatii, potrivit caruia "exercitarea competentelor si atributiilor stabilite prin lege revine autoritatilor administratiei publice locale care se regasesc cel mai aproape de cetatean".

De subliniat este faptul ca intre autoritatile administratiei publice locale si cele de la nivel judetean nu se stabileste un raport de subordonare, ci se bazeaza pe principiile autonomiei, legalitatii, responsabilitatii, cooperarii si solidaritatii in rezolvarea problemelor intregului judet.

De asemenea, legea stabileste ca autoritatile administratiei publice locale poate coopera si asocia cu autoritati ale administratiei publice locale din strainatate, precum si de a adera la o asociatie internationala, cu avizul prealabil al Ministerului Afacerilor Externe si a Ministerului Administratiei si a Internelor.

Respectarea limitelor si a conditiilor prevazute de lege este verificata de organele statului, prin exercitarera unui control administrativ si financiar.

2) Principiul descentralizarii si deconcentrarii serviciilor publice consta in organizarea, functionarea, controlul si desfiintarea serviciilor publice de catre autoritatile administratiei publice locale. Acest principiu nu are in vedere insa descentralizarea absoluta, deoarece nu este nici oportun si nici posibil ca toate activitatile de la nivel central sa fie transferate la nivel judetean sau local, avand in vedere multitudinea formelor in care se pot organiza serviciile publice. Astfel, ministere, departamente, directii vor exista mereu la nivel central, rolul lor fiind de a concepe si asigura strategia Guvernului in diferite sectoare de activitate, in baza careia sunt realizate activitatile de la nivel local.

Alaturi de serviciile publice descentralizate mai exista, in teritoriu, si serviciile deconcentrate, care constau in serviciile ministerelor si a altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale, deci serviciile statale in teritoriu, dependente de ministere, conduse de catre prefect.

3) Principiul eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale.

Potrivit Legii nr.215/2001 si Legii nr.70/1991 privind alegerile locale, consiliile locale si judetene, precum si primarii si presedintii consiliilor judetene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Viceprimarii si vicepresedintii consiliilor judetene se aleg prin vot indirect.

4) Principiul legalitatii constituie unul din elementele esentiale ale conceptului statului de drept, potrivit caruia toate subiectele de drept - persoane fizice, juridice, autoritati ale administratiei publice locale - trebuie sa se supuna legalitatii.

Principiul legalitatii presupune ca toate aceste elemente trebuie sa fie in conformitate cu Constitutia, cu legile si cu celelalte acte normative bazate pe legi.

Nerespectarea acestui principiu atrage raspunderea juridica prevazuta de lege si aplicarea sanctiunilor corespunzatoare.

5) Principiul consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit este prevazut de Legea nr.215/2001 art.43, alin.2, care detaliaza in mod concret problemele care sunt discutate intotdeauna in sedinta publica si in legatura cu care primarul poate propune consultarea cetatenilor prin referendum, si anume:

bugetul local;

administrarea domeniului public si privat al comunei sau al orasului;

participarea la programe de dezvoltare judeteana, regionala, zonala sau de cooperare transfrontaliera;

organizarea si dezvoltarea urbanistica a localitatilor si amenajarea teritoriului;

asocierea sau cooperarea cu alte autoritati publice, organizatii neguvernamentale, persoane juridice romane sau straine.

Referendum-ul local este organizat de primar in urma votului afirmativ al consiliului local.

Intrebari de control

1. Enumerati si prezentati pe scurt factorii de mediu exogeni ai administratiei publice;

Enumerati si prezentati pe scurt factorii de mediu endogeni ai administratiei publice;

3. Definiti conceptul de sistem organizational si prezentati componentele lui;

4. Prezentati caracteristicile unui sistem organizational;

5. Definiti serviciul public si prezentati cele trei elemente ale sale;

6. Clasificati serviciile publice dupa urmatoarele criterii:

a) dupa natura lor;

b) dupa destinatia lor,

c) dupa raporturile cu serviciile private;

d) dupa posibilitatea de delegare;

e) dupa importanta lor;

f) dupa sfera de cuprindere;

7. Care sunt principiile organizarii si functionarii serviciilor publice?

8. Enumerati si descrieti pe scurt principiile unitatilor administrativ-teritoriale.